„Plumb”

De George Bacovia

După cum afirmă Iulian Boldea, "Poezia lui Bacovia destructurată sub forma unui
monolog elegiac, în care senzația de absurd și atmosfera tragic-crepusculară sunt
dominante". Acestea sunt reprezentările unei hipersensibilității atente la cele mai subtile
nuanțe ale mecanismului vieții, la cele mai mici stridente ale devenirii universale.
"Căderea" este, așa cum observa Vasile Fanoche, cuvântul-cheie al creației bacoviene, un
cuvânt emblematic pentru reprezentările ontico-poetice ale autorului volumului "Plumb".

Poezia "Plumb", aparținând volumului cu același titlu, apărut în 1916, se înscrie în

paradigma simbolistă, orientare estetică apărută ca reacție la retorica înflăcărată
romantică și la poezia rece, impersonală, parnasiană. Formă a modernismului poetic,
simbolismul exploatează valențele picturale și muzicale ale cuvântului, într-un sincretism
de limbaje artistice.

Trăsăturile simbolismului le constituie: folosirea simbolurilor, a sugestiei

(Verlaine: "Muzica înainte de toate"). Spre deosebire de simbolul romantic, care
materializează o idee, având astfel caracter explicit, simbolul utilizat de poeții simboliști
are caracter vag, plurivoc. De asemenea, culoarea are valențe diferite în simbolism și
romantism: în romantism, culoarea conturează cadrul poetic, în timp ce în simbolism ea
dizolvă contururile obiectelor, fiind expresia unor stări sufletești nedefinite, vagi sau
stranii (anxietate, spleen).

Viziunea lui Bacovia asupra existenței are drept nucleu liric tragismul (vina unui
"a fi" fără un fundament și fără un orizont ontologic), resimțit ca o povară ce strivește
ființa, îi frânge elanul vital, transformând-o într-o o umbră a unei lumi carcerale.
Pasivitate dureroasă sau rătăcire fără sens, acestea sunt ipostazele liricii bacoviene,
traduse într-un lirism al negativității sau într-o "nihilomelancolie" (Elisabeta Lasconi) cu
ecouri in opera lui Cioran. "Plumb" este reprezentativă pentru viziunea lui Bacovia asupra
existenței, valorificând teme și motive simboliste cu deschidere spre expresionism.

Prin folosirea simbolurilor, a sugestiei, a corespondențelor și prin exploatarea

valențelor cromatice și muzicale ale cuvântului, poezia "Plumb" aparține liricii
simboliste.
În "Plumb", traiectoria imaginilor poetice are un sens descendent, "axul poeziei nu are
însemne ale ascensiunii, ci dimpotrivă, ale regresiunii, alienării și mineralizării" (Iulian
Boldea).

Tema centrală a poeziei este moartea, aspect sugerat de decorul funerar; moartea
sufletească (formă a înstrăinării de sine) și disoluția lăuntrică reprezintă nucleul tematic al
celei de a doua strofe. Temei morții i se asociază teme și motive simboliste, cu deschidere
spre modernism: solitudinea agonică, spleen-ul, eul liric fiind înfățișat în ipostaza de
martor al propriei morți sufletești.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei poetice prin mărcile lexico-
gramaticale ale subiectivității, verbe și adjective pronominale de persoana I ("am
început", "meu").

Titlul este constituit din simbolul "plumb", devenit laitmotiv, nucleul în jurul
căruia se va organiza întregul discurs liric. "Plumb" are așadar valențe multiple: sugestia
greutății apăsătoare, sufocante, închiderea definitivă a spațiului existențial. Din punct de
vedere cromatic, plumb sugerează existenta terna si monotona, iar sub aspect fonetic,
vocala închisă "u" încadrată de consoane, conferă o tonalitate gravă.

Prima strofă cuprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, sufocant, în
care eul liric se simte claustrat. Elementele decorului funerar le constituie: "sicrie de
plumb", "funerar vestmânt", "flori de plumb", "coroane de plumb". Repetarea epitetului
metaforic "de plumb" are multiple semnificații (fizice, cromatice), insistând asupra
existenței mohorâte. Vântul este singurul element care sugerează mișcare, însă produce
efecte reci, ale morții ("și scârțâiau coroanele de plumb").

Strofa a doua se orientează asupra realității interioare, asupra disoluției lăuntrice,

eul liric fiind înfățișat în ipostaza de martor al propriei morți sufletești: "Dormea întins
amorul meu de plumb", metaforă pentru zborul frânt, pentru căderea surda si grea, pentru
alunecarea în moarte. Încercarea de salvare este iluzorie, fiind sortită eșecului ("și am
început să-l strig").

Frigul și vântul sunt elemente primordiale ale naturii care produc pietrificarea
materiei. Prin repetarea sintagmei "stam singur", este sugerată solitudinea eului poetic,
accentul fiind pus pe senzatia de pustiu sufletesc.

Cele două secvențe corespund celor două planuri ale realității: realitatea
exterioară, obiectivă simbolizată prin cimitir și cavou, și realitatea interioară subiectivă
simbolizata prin sentimentul iubirii.

Ideile poetice au corespondent la toate nivelurile textului. La nivel fonetic,

cuvântul "plumb" conține o vocală închisă de doua consoane "grele" ceea ce sugerează o
închidere a spațiului existențial. In restul textului, predomina vocalele "o, i, u" care redau
sentimentul golului lăuntric. Sonoritățile lugubre sunt obținute prin aglomerarea
consoanelor dure: "b, m, p, n, s, t".

La nivel prozodic, construcția riguroasa sugerează prezența apăsătoare a morții,

prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată, măsura fixă de 10 silabe, iambicul
alternând cu amfibrahul.

La nivel morfologic predomină verbele, cele mai multe fiind statice. Timpul
imperfect desemnează trecutul nedeterminat, sugerând permanentizarea stării de angoasa
("stam", "dormea").
 La nivel sintactic, se remarca prezenta paralelismului sintactic, care sugerează
închiderea definitiva a spațiului existențial. La nivel semantic, observam prezenta
cuvintelor din câmpul semantic al morții ("sicriu", "funerar veștmânt", "cavou"). La nivel
stilistic, se remarca prezenta simbolului central "plumb", asociat metaforelor ("sicrie de
plumb", "flori de plumb", "coroane de plumb"), precum si expresivitatea epitetului din
versul: "Dormea întors amorul meu de plumb".

Poezia "Plumb" reflectă viziunea lui Bacovia asupra existenței, viziune care se
întemeiază pe sentimentul absurdului, al tragicului si al unei dureroase inutilități
ontologice. Bacovia conturează un univers liric ce creează impresia de lume damnata, in
care ființa își cânta melopeea tragica a stingerii. Astfel, opera bacoviana ilustrează
elocvent, într-un timbru grav, inconfundabil, condiția omului modern, pentru care
transcendența e goală, lipsind magicul tărâm compensatoriu al visului sau al fanteziei
eliberatoare.

In concluzie, poezia "Plumb" se înscrie în paradigma simbolistă, valorificând

elementele specifice acestei orientări estetice: folosirea simbolurilor, a sugestiei, a
corespondențelor, precum și exploatarea dimensiuni cromatice și sonore a cuvântului
poetic.