„Plumb” de George Bacovia

Tema și viziunea despre lume

Poezia simbolistă „Plumb”, scrisă de George Bacovia, deschide volumul

cu același titlu, apă rut în anul 1916, definindu-l în totalitate. Așezarea sa în
fruntea primului volum publicat de George Bacovia îi conferă calitatea de
text programatic.
Universul poetic bacovian are la bază câ teva motive specifice
simbolismului, precum motivul singură tă ții apă să toare, sentimentul
inadaptă rii ce produce izolarea, înstră inarea și dorința de evadare.
Simbolismul este un curent literar apă rut în Franța, unde a fost
teoretizat în 1886 de că tre Jean Moreas, în articolul-manifest intitulat „Le
Symbolisme”. Curentul literar a fost promovat la noi de scriitorul
Alexandru Macedonski, prin articole programatice, reviste și cenaclul
literar simbolist „Literatorul”. Publicate în perioada interbelică , volumele
lui Bacovia aparțin unei faze mai tâ rzii a simbolismului, cu deschidere spre
modernism.
Poezia „Plumb” se înscrie în estetica simbolistă prin temă și motive,
prin cultivarea simbolului, a sugestiei, prin corespondențe, decor și
cromatică și prin tehnica repetițiilor care oferă muzicalitate.
Tema poeziei o constituie condiția poetului izolat într-o societate
lipsită de aspirații și artificială , condiție marcată de singură tate,
imposibilitatea comunică rii și moartea iubirii.
Motivele lirice cu valoare de simbol aparțin câ mpului semantic al
morții - plumbul, sicriele, cavoul, somnul, vâ ntul, frigul, și configurează
decorul funerar. Acestea se asociază cu stă ri sufletești sau existențiale

1
nelă murite și confuze, precum singură tatea, spaima de moarte, disperarea,
tragicul existențial. Laitmotivul „stam singur” subliniază senzația de
pustiire sufletească .
Viziunea despre lume este sumbră și de un tragism asumat cu
luciditate. Este strigă tul unui om solitar, al unui prizonier, a unei conștiințe
înspă imâ ntate de sine însuși, de moarte și de lumea în care tră iește.
Imaginarul poetic din „Plumb” înfă țișează lumea ca pe un imens cimitir, tot
ce era viu (florile, amorul) fiind împietrit, mineralizat sub efectul
plumbului, metalul toxic.
Lirismul subiectiv este redat prin mă rcile lexico-gramaticale ale
prezenței eului liric: verbe la persoana I („stam”, „am început”, „să strig”) și
adjectivul pronominal „meu”: „amorul meu”.
Simbolul „plumb”, prezent încă din titlu, sugerează apă sarea,
greutatea, cenușiul vieții, universul monoton, spațiul închis, fă ră
posibilitatea evadă rii. Plumbul este simbolul central, repetat de șase ori pe
parcursul celor două strofe. Scriitorul însuși mă rturisea: „Plumbul ars este
galben. Sufletul ars este galben. Galbenul este culoarea sufletului meu.”
Chiar cuvâ ntul „plumb” sugerează închiderea, că ci este format dintr-o
vocală , închisă între patru consoane.
În compoziția poeziei, esențial este principiul simetriei. Textul este
structurat în două catrene care se deschid amâ ndouă cu verbul „a dormi”
la timpul imperfect: „dormeau”, „dormea”.
Versul din incipit „Dormeau adâ nc sicriele de plumb”, care înfă țișează
lumea ca pe un imens cimitir, cuprinde două simboluri obsedante ale liricii
bacoviene: „sicriul și plumbul”. Motivul somnului sugerează moartea
sufletească .

2
 În strofa întâ i este descrisă lumea exterioară prin termenii „scrie”,
„cavou”, „funerar”, „coroane”, toate aparținâ nd câ mpului lexical al morții.
Cadrul spațial apă să tor, sufocant este înfă țișat printr-o enumerație de
elemente ale decorului funerar: metafora „sicrie de plumb”, inversiunea
„funerar veșmâ nt” și oximoronul „flori de plumb”.
Întregul ambient capă tă greutatea apă să toare a plumbului, iar eul
poetic se retrage în spațiul închis al cavoului care devine un simbol al
izolă rii, al singură tă ții.
Corespondențele sunt legă turi subtile între planul interior și cel
exterior, iar lumea este o reflectare a unei stă ri de spirit. Astfel, împietrirea
afectivă a lumii, exprimată de simbolul „vâ nt”, cu sugestii auditive și
tactile, corespunde senzației de gol sufletesc: „Stam singur în cavou și era
vâ nt”. Vâ ntul produce stridențe acustice și senzația de rece, specifică
morții, în imaginea auditivă „și scâ rțâ iau coroanele de plumb”.
Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial, generat de
moartea iubirii: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Eul liric privește
sentimentul de singură tate ca un spectator: „Stam singur lâ ngă mort”.
Aceasta este imaginea tragică a înstră ină rii de sine. Metafora „aripile de
plumb” presupune zborul în jos, că derea surdă și grea, imposibilitatea
ridică rii ființei umane, că zute în genunchi.
Expresivitatea are surse multiple în plan morfologic, fonetic, lexical și
stilistic. De exemplu, la nivel morfologic, verbele la imperfect, dispuse
simetric în cele două strofe în paralelelism sintactic, „dormeau/dormea”,
plasează confesiunea poetică într-un trecut nedefinit, ca un coșmar din
care eul liric nu mai poate scă pa.
Poezia „Plumb” transmite spaima de moarte a ființei, fiind realizată ca
un tablou static, cu imagini preponderent vizuale. Ambiguitatea, o
caracteristică a limbajului poetic modern, este produsă de multiplele
3
semnificații pe care le pot primi, sintagme precum epitetul „dormea
întors” sau metafora „aripile de plumb”.
Muzicalitatea interioară specific simbolistă se realizează prin
sonoritatea dată de consoanele grele, de tehnica repetițiilor și de asonanțe
și aliterații.
Prin atmosferă , muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a
corespondențelor, prin prezentarea stă rilor sufletești de angoasă , de
singură tate, de vid sufletesc, poezia „Plumb” se încadrează în estetica
simbolistă , fă câ nd trecerea că tre modernism, așa cum afirma și Rodica
Zafiu: „Bacovia aparține unei faze mai tâ rzii a simbolismului, în care se
presimte modernismul”.