PLUMB

de George Bacovia

DATE DESPRE AUTOR

Bacovia este un simbolist atipic. El abordează teme specifice romantismului, cum ar

fi: iubirea, natura, timpul, istoria, pe care le tratează cu tehnici și procedee specifice

simbolismului, dar anticipează modernismul (tragismul ființei, drama comunicării,

dezarticularea limbajului, puncte de suspensie, linii de pauză).
Născut la data de 4/17 septembrie la Bacău, George Bacovia este considerat cel mai mare poet
simbolist român. A debutat în revista „Literatorul” al lui Alexandru Macedonski. Bacovia este
autorul mai multor volume de peozii, dintre care amintim: „Plumb”, „Scântei galbene”, „Ca voi”,
„Comedii în fond”, „Stanțe burgheze”, „Poezii”

GENERALITĂȚI DESPRE OPERĂ

Poezia „Plumb”, care dă titlul volumului este reprezentativă pentru întreaga creație bacoviană. Scrisă
în 1902, publicată prima dată în 1911 în revista „Versuri” poezia „Plumb” conturează ipostaza
fundamentală a eului liric bacovian, aceea de ființă însingurată și înstrăinată de sine.
Bacovia declara despre propria creație „Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva,
pentru că îmi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau
de vorbă cu mine însumi...”.

Poezia „Plumb” a fost considerată de criticii literari un fel de artă poetică a lui Bacovia, aceasta
exprimând în versuri elementele esențiale ale universului bacovian. Sunt prezențe
corespondențele, sugestia simbolurilor, muzicalitatea, cromatica.
Ca și specie literară, vorbim de o elegie pe tema morții.

Geneza poeziei are mai multe rădăcini: propria biografie (constituția fragilă a poetului,

predispus la boală), locul natal și mărturia soției Agatha Grigorescu (contemplarea

cavoului familiei Sturdza cu ocazia participării la înmormântarea unui cunoscut).

1
TEMĂ, MOTIVE LITERARE ȘI VIZIUNE DESPRE LUME

Tema: Poezia nu este o simplă abordare a temei morții, ci ea reflectă condiția poetului într-

o societate lipsită de aspirații și artificială. Tema poeziei „Plumb” face trimitere la

condiția unui solitar, a unei conștiințe înspăimântate de lumea în care trăiește, fiind centrată pe
ideea izolării poetului, a ființei umane, într-o lume ostilă și stranie.

Motive literare: Tema este susținută de motive literare specifice simbolismului:plumbul,

sicriul, cavoul, deznădejdea (tânjetul lăuntric).

Viziunea despre lume: „Plumb” reflectă viziunea unui solitar, a unui prizonier, a unei

conștiințe înspăimântate de sine și de lumea în care trăiește. Eul liric se simte prizonier într-o
lume din care nu poate evada. „Ce îl separă pe Bacovia de utopia romantică stă în faptul că în textul
său nu se întrevede salvarea nici în viață, nici în moarte, lipsește tragicul tărâm compensatoriu,
indiferent că el s-ar numi trecut sau spațiu oniric, cosmos, istorie sau eros”. (V. Fanache)

SEMNIFICAȚIA TITLULUI
Titlul conține cuvântul „plumb”, care este termenul-cheie al poeziei. El apare în șase dintre cele
opt versuri ale poeziei. Cuvântul-titlu dezvoltă o mulțime de semnificații: culoarea cenușie,
greutatea apăsătoare, totul fiind legat de dimensiunea funerară și valoarea magică, simbolul lui
Saturn. Poetul sugerează atmosfera grea, starea sufletească apăsătoare, monotonia, teama de un
spațiu închis, neprietenos și dezorientarea provocată de acesta.

TIPURI DE LIRISM

Poezia se realizează ca un monolog liric al unui eu „fantomatic” (N. Manolescu).

Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: persoana I a
verbelor („stam”, „am început”), persoana I a adjectivului posesiv („amorul meu”).

2
 COMPOZIȚIE, STRUCTURĂ

Din punctul de vedere al compoziției, textul este alcătuită din două strofe, Cele două catrene
evidențiază fiecare câte un plan al existenței: unul exterior și unul interior, sentimental.
Prima strofă descrie realitatea exterioară. Apar cuvinte ca: „sicriu”, „cimitir”, „cavou”,
simboluri care determină omul la izolare și la singurătate într-un spațiu sufocant, închis,
apăsător. Cuvântul „plumb” este asociat sicrielor, simbol al morții, al izolării de tot ce este viu,

florilor, simbol al vieții pe cale să se stingă și coroanelor, un alt simbol al morții.

„Funerarul veștmânt” vine și el să accentueze acest spațiu aflat sub semnul iminenței
morții, în care nu poate pătrunde decât vântul. Imaginea sinistră a acestui spațiu este sporită de
scârțâitul coroanelor de plumb.

Strofa a doua ilustrează un univers lăuntric degradat, prin sintagma „amorul de

plumb” ce „dormea întors”. Participiul „întors” semnifică atât zădărnicia acestui semntiment
pe care poetul încearcă să îl salveze, cât și întoarcerea spre apus, spre moarte. Sentimentul nu mai
este posibil pentru că aripile care înseamnă zbor, înălțare sunt de plumb, dând naștere la un zbor în

jos, o cădere surdă și grea. În strofa a doua, „florile de plumb” semnifică iluzia falsă a salvării
unui sentiment condamnat pieirii. Așa se explică strigătul deznădăjduit al poetului: „și-am început
să strig”, asociat senzației de frig: „și era frig”, senzație pe care o simte în priveghiul său lângă
„mort”, lângă amorul pierdut. Acest strigăt deznădăjduit al poetului este sinonim cu neputința în
fața morții, a distrugerii, a degradării interioare: „Stam singur lângă mort”.
Atmosfera poemului este de infern tipic bacovian, care pune presiune asupra eului
liric:viața lasă loc sentimentelor apăsătoare, disperării, pustietății sufletești.
Ceea ce dă originalitate textului este simetria. Primul vers al fiecărei strofe începe cu verbul

„a dormi” la imperfect. Sintagma „flori de plumb” apare în al doilea vers din fiecare strofă.

Cuvântul „plumb” este prezent în fiecare vers, cu excepția versului al treilea din fiecare strofă.

Versul „Stam singur în cavou și era frig” ilustrează ipostaza eului liric: ființă însingurată
într-o lume închisă, apăsătoare, ca un cavou. Versul face legătura între cele două realități: cea
interioară (singurătatea) și cea exterioară (atmosfera de cavou). Frigul și vântul completează

3
peisajul, fiind așezate simetric în cele două strofe. Vântul este simbolul pierderii speranței. Frigul
arată o atitudine de înstrăinare. Sicriele, florile sunt o reflectare a imaginii sufletești, realizând o
suprapunere a realității interioare cu realitatea exterioară.

LIMBAJUL POETIC
Poezia se caracterizează prin expresivitate, sugestie, dar și o tentă de ambiguitate, prezente la toate
nivelurile limbajului poetic: fonetic, lexico-semantic, morfologic, artistic, stilistic și prozodic.
La nivel stilistic se remarcă prezența simbolului central „plumb”, asociat metaforelor „flori
de plumb”, „coroanele de plumb”, „aripile de plumb”.
Ambiguitatea poetică este propusă în strofa a doua prin multiplele semnificații ale
epitetului verbului din primul vers: „Dormea întors amorul meu de plumb” și de metafora din
versul final „Și-i atârnau aripile de plumb”.
La nivel fonetic, cuvântul „plumb” cuprinde o vocală închisă de câte două consoane „grele”,
ceea ce sugerează o închidere a spațiului. Predomină vocalele o, i, u, dând sentimentul golului
existențial, al absenței.
La nivel morfologic, se remarcă prezența verbelor, în marea lor majoritate statice. Timpul
imperfect arată trecutul nedeterminat, o permanentă stare de teamă: dormeau, stam, era, scârțâiau.
De obicei verbele statice la imperfect sunt așezate la început de vers. Verbul „a fi” , impersonal,
apare în două structuri simetrice sintactic, în construcții care sugerează trecerea de la planul
obiectiv „era vânt” la planul subiectiv „era frig”, unde percepția despre lume s-a realizat prin
senzații. Adverbul „adând” plasat lângă verbul „dormeau” sugerează somul veșnic, moartea.
La nivel lexical se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic al morții: sicriu, cavou,
funerar, coroană, mort. Repetarea obsesivă a acelorași cuvinte, inclusiv în rimă are ca efect
monotonia, senzația de limitare.
În ceea ce privește prozodia, poezia „Plumb” este riguros construită, sugerând prezența morții prin
închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu
amfibrahul. Muzicalitatea exterioară se împletește cu muzicalitatea interioară, fiind dată de
repetiții, paralelism și pauze (puncte de suspensie).

4
 CONCLUZII
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondențelor, zugrăvirea
stărilor sufletești de teamă, de spleen, poezia „Plumb” se încadrează în estetica simbolistă.
Critica mai recentă receptează poezia lui Bacovia ca una modernă, având trăsături de intuiții
metafizice, sentimentul de vid, de singurătate, viziunea descompunerii universale. De asemenea, poezia
bacoviană depășește experiența simbolismului, întrucât „Folosindu-se de recuzita simbolistă, Bacovia o
exploatează oarecum din exterior, cu o distanță ce merge de la ironia imperceptibilă la parodie”. (DSR)