MARIN SORESCU

- IONA –

Teatrul modern – renunță adesea la distincțiile dintre specii. Eliberarea de formele

dramaturgiei tradiționle se manifestă între altele prin: preferința pentru teatrul-parabolă și
teatrul absurdului, alăturarea comicului și a tragicului, inserția liricului în text, valorificarea
miturilor, apariția personajului-idee, lipsa conflictului, încălcarea succesiunii temporale a
evenimentelor etc.

1. CONTEXT:

Parabola dramatică ,, Iona” ( 1968) a fost publicată în revista Luceafărul, fiind inclusă
ulterior în triologia cu titlu simbolic Setea muntelui de sare, alături de Paracliserul și Matca.

2. TEMA:

Tema piesei este singurătatea, frământarea omului în efortul de aflare a sinelui,

ezitarea în a-și asuma conștient drumul în viață. Problematica se diversifică prin revolta
omului în fața destinului, raportul dintre libertate și necesitate sau incomunicarea socială, ca
sursă a singurătății.

3. TITLUL:

Titlul trimite la mitul biblic al lui Iona, prorocul revoltat, care se întoarce la calea sa
după cele trei zile de pocăință și recluziune în burta unui chit. Pescarul Iona din piesa lui
Sorescu nu are un destin asemănător. Teatrul modern valorifică și reinterpretează miturile.

Subintitulată ,, tragedie în patru tablouri”, piesa este o parabolă dramatică, alcătuită

sub forma unui monolog, care cultivă alegoria și metafora.

4. CONSTRUCȚIA SUBIECTULUI ȘI COMPOZIȚIA TEXTULUI:

- Existența în scenă a unui singur personaj ( Sorescu își contruiește piesa în răspăr cu
regulile teatrului ,, clasic”)

1
 - El renunță în primul rând la DIALOG , obligându-și personajul ,, să se dedubleze, să se
plieze și să se ,, strângă” după cerințele vieții sale interioare și trebuințele scenice, făcându-l să
se comporte ,, ca și când în scenă ar fi două personaje”.

- CONSECINȚELE sunt dispariția conflictului și a intrigii și plasarea acțiunii în planul

parabolei.

PIESA ESTE ALCĂTUITĂ DINTR-O SUCCESIUNE DE 4 TABLOURI. Fiecare dintre acestea

reprezintă un alt context în care se află personajul. Rolul indicațiilor scenice este de a ajuta la
clarificarea semnificațiilor simbolice și de a oferi un sprijin pentru înțelegerea problematicii
textului.

Informații legate de punerea în scenă a piesei ,cât și ajutor în descifrarea temei

acesteia ne sunt oferite în didascalii sau precizarea din debutului textului: ,, Ca orice om
foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări și-și răspunde, ca și când în
scenă ar fi două persoane. Se dedublează și se ,, strânge” după cerințele vieții sale interioare și
trebuințele scenice.”

Piesa este o parabolă a căutării spirituale a individului. Este vorba de drumul dificil și
dureros spre înțelegere privită ca iluminare. Toate gesturile eroului, indicațiile de regie,
decorul, totul trebuie așadar ,, citit” în cheie simbolică.

În TABLOUL I:

- ,, scena e împărțită în două. Jumătate reprezintă o gură imensă de pește. Iona stă în
gura peștelui, nepăsător. E întors cu spatele spre întunecimea din fundul gurii peștelui uriaș.”

- Iona ignoră pur și simplu pericolul.

- Micul acvariu aflat lângă el, este ignorat de asemenea, dar el reprezintă un
avertisment despre inconștiența cu care se comportă omul în fața iminentei produceri a unei
situații – limită. Peștișorii captivi în acvariu, o închisoare de fapt, dau veseli din coadă, părând
a se fi adaptat pe deplin la situația anormală în care se află.

2
 - Asta face și Iona, fiind înghițit de ,, gura imensă de pește” pe care ,, nepăsător” , o
ignorase atâta vreme.

- Gestul său disperat din finalul primului tablou, când încearcă să oprească fălcile ,,
care se încleștează scârțâind groaznic ” vine prea târziu, iar stigătul adarnic ,, Ajutooor!”,
este o confirmare.

În TABLOUL AL II-LEA:

- Iona, ajuns prizoier în burta peștelui, el va încerca să se adapteze, să-și demonstreze

sieși că e liber să facă ce dorește: ,, Pot să merg, uite, pot să merg încolo.” ( merge pânăse
izbește de limită) ,, Și pot să merg și încoace”. ( merge, același loc). ,, Pot să merg
unde vreau. Fac ce vreau. Vorbesc. Să vedem dacă pot să și tac. Să-mi țin gura.”

- Va încerca să prindă în năvod peștii care-i cad în ,, celulă”. Doar acesta este rostul
unui pescar.

- cugetari viață – moarte – destin

În TABLOUL AL III-LEA:

- ,, mica moară de vânt” ( simbolul zădărniciei) aflată în burta Peștelui II și de care Iona se
simte atras ,, ca de un vârtej”, constituie și ea un avetisment simbolic. Personajul ,, se va feri
tot timpul să nu nimerească între dinții ei de lemn ” , dar nu va face singurul gest normal în
această situație, acela de a o înlătura din cale. La fel făcuse tot timpul până acum: refuzase să-
și conștientizeze situația, încercând doar să se adapteze.

TABLOUL AL IV-LEA:

- reprezintă ,, o gură de grotă,spărtura ultimului pește spintecat de Iona. La început, scena e

pustie. Liniște.” ,, Barba lui Iona” care răsare la gura grotei, ,, lungă și ascuțită”, este un
indice de timp: a trecut o viață de când omul încearcă zadarnic să găsească soluția.

3
 5. PESONAJUL:

- om prins fără voia lui într-o capcană

- conștientizarea propriei condiții și gândul că trebuie să găsească o soluție de salvare nu vin

de la sine

- ideea căutării se insinuează mult mai târziu în mintea lui

- primele sale acțiuni sunt rod al unor impulsuri de moment și nu acte raționale

- Iona spitecă burta peștelui care l-a înghițit și se trezește în burta altuia mai mare = ieșirea
din limite vechi înseamnă intrare în limite noi. Va repeta gestul de mai multe ori, dar
rezultatul va fi același.

- voința de a se salva, ea singură, nu e suficientă: ,, Doamne, câți pești unul în altul, exclamă el
mirat, când au avut timp să se așeze atătea straturi?”

- Finalul aduce și explicația: el a ales un drum greșit, cel spre exterior. Calea cea adevărată,
singura cale, se află înlăuntrul nostru: ,, Trebuie s-o iau în partea cealaltă. ... E invers. Totul e
invers.”, exclamă el într-un final iluminat.

- Cuvântul magic care marchează clipa descoperirii propriei identități, a fost eu: ,, EU SUNT
IONA!”

6. SEMNIFICAȚII:

- Gestul de a-și spinteca burta nu înseamnă sinucidere. El simbolizeză faptul că omul a găsit
calea, iar aceasta se află în sine.

- Mitul labirintului și metafora luminii din final ( ,, Răzbim noi cumva la lumină”) susțin
semnificația simbolică a piesei.

- Mijloacele de caracterizare sunt specifice personajului dramatic: limbajul, gesturile,

acțiunile simbolice, indicațiile autorului

4
- Modul de expunere -exclusiv monologul.

7. CONCLUZIE:

,, Iona” aduce o înnoire radicală în teatrul românesc. Renunțarea la concretul istoric,

situarea în atemporal, deschiderea spre arhetipal și, de aici, spre general – uman, rescrierea
mitului biblic cu trimiteri spre actulitatea, sunt tot atâtea trăsături ale teatrului modern.

Sensul ultim al textului este ideea că singura cale de a-ți proiecta viitorul este
conștientizarea trecutului.