Hortensia Papadat-Bengescu

Proza Hortensiei Papadat-Bengescu (1876-1955) se incadreaza in perioada

interbelica si reprezinta "o deschidere de drum" (E. Lovinescu), o mutatie in raport
cu mentalitatea estetica a epocii.
Romanele autoarei ("Femeia in fata oglinzii"
- 1921, "Balaurul" - 1923, "Logodnicul" - 1935, "Fecioarele despletite" -
1926, "Concert din muzica de Bach" - 1927, "Drumul ascuns" -
1933, "Radacini" - 1938) se deosebesc profund de tot ceea ce aparuse pana atunci.
Ultimele patru lucrari mentionate alcatuiesc ciclul Hallipilor (a doua cronica de
familie dupa aceea a lui Duiliu Zamfirescu); toate aceste romane au in centru
familia mosierului Hallipa, ai carei membri sunt infatisati in diferite medii sau
perioade, autoarea urmarind destinul mai multor personaje care au o genealogie
comuna.
Hortensia Papadat-Bengescu scrie o literatura fundamental feminina (in care
personajele sunt mai ales femei "coborate" din inaltimea la care le situau, de multe
ori, operele scrise de barbati). Cum bine observa G. Calinescu, eroinele autoarei
sunt, de multe ori, bolnave, integrandu-se unei lumi in care aspectele maladive sunt
frecvent intalnite; ca urmare a acestui fapt, in locul unor tipuri umane diverse, in
romanele scriitoarei intalnim doua categorii de oameni: sanatosi si bolnavi.

O cauza a bolii poate fi oboseala existentiala adunata, de-a lungul timpului, de

generatiile succesive, inaintasii fiind oameni energici, antrenati in lupta pentru
avere.

O alta cauza o pot constitui greselile erotice (personaje cum ar fi Sia sau Mika-Le

nascandu-se prin pacat); de altfel, multe dintre personajele autoarei prezinta
diformitati fizice sau sufletesti din pricina unor erori de selectie
erotica: "Literatura Hortensiei Papadat-Begescu este o expresie a ororii de incru-
cisat" (Calinescu). Hortensia Papadat-Bengescu prezinta o alta lume decat cea a
realismului clasic: actiunea (atata cata este) nu are prioritate, accentul cazand pe
factorul psihologic: "sentimentele, senzatiile, impresiile personajelor se constituie
intr-un univers de sine statator, misterios, irational, imprevizibil in care insolitul,
boala, patologia in general, iau locul normalului".

(N. Manolescu).
1
  Din punct de vedere compozitional, actiunea romanului este organizata pe trei
planuri (care se intretaie in unele puncte):

a)  pregatirea concertului;

b)  ascensiunea lui Lica Trubadurul;
c)  boala si moartea printului Maxentiu.
"Liantul" care uneste cele trei planuri este Lica, personaj interesant, tip de Julien
Sorel din Bucurestiul interbelic.
  Subiectul romanului ar putea fi rezumat pornind tot de la cele trei planuri:
  Elena Draganescu (sotia unui industrias bogat) se straduieste sa organizeze un
concert din muzica de Bach, eveniment la care urma sa ia parte lumea buna a
Capitalei. indelung pregatit si mereu amanat, concertul este vestit, in final, printr-o
repetitie (care are loc in cadrul unei inmormantari).
Preocupata fiind de propria imagine si dornica sa-si pastreze locul in elita
bucuresteAna , Elena reuseste sa obtina concursul marelui violonist Marcian;
asemanarea sufleteasca dintre cei doi va da nastere unei iubiri spiritualizate,
incheiate prin plecarea cuplului in Elvetia. Cel care va "plati" aceasta pasiune
nascuta sub semnul muzicii, va fi Draganescu (sotul Elenei) care moare de inima.
  Al doilea plan al actiunii il are ca protagonist pe Lica Petrescu
(poreclit "Trubadurul"), ruda a Elenei, amestec de parvenitism si escrocherie
sentimentala, om energic si ambitios care-si va atinge tinta in viata. in tinerete,
Lica avusese o legatura cu " verisoara Lina" (devenita ulterior doctorita si sotie a
profesorului universitar Rim); din aceasta relatie se naste o fetita botezata
Anastasia (Sia). Autoarea prezinta - cu ajutorul retrospectivei - copilaria si
adolescenta uratei Sia crescuta de tatal ei, pana cand, mare fiind, o ia Lina. Secretul
nasterii Siei este ascuns cu grija pana cand Rim - dornic sa-si ofere tardive
compensatii erotice este atras de aceasta "fecioara tare".

Cand se dezlantuie drama si se afla adevarul, Lina o goneste pe Sia; curand,

aceasta se imbolnaveste de septicemie si, cum mama ei refuza sa o ingrijeasca,
moare. La inmormantare -momentul in care se aduna toate personajele ca intr-o
incercare de reconstituire a intregului din franturi disparate - are loc repetitia
generala a mult amanatului concert; peste intreaga asistenta planeaza insa imaginea
diforma a sicriului.

2
Paralel cu drama familiei Rim se consuma cea a printului Maxentiu, casatorit cu
Ada Razu ("Fainareasa"). Fruct al unei legaturi intamplatoare dintre o cantareata
si un print veritabil, Maxentiu se dovedeste a fi, inca de mic, debil, pentru ca apoi
sa se imbolnaveasca de tuberculoza. Ada - care-l cumparase pentru titlul sau de
nobil saracit - il supune exigentelor unei vieti mondene, pe care Maxentiu nu le
poate suporta. Boala se agraveaza si, odata cu ea, creste grija printului de a-si
ascunde maladia, pentru a nu fi compatimit de Ada si de inalta societate: "El e
plictisit de teama descalificarii pe care i-ar putea-o aduce in lume o suferinta atat
de proletari-Ana " (Calinescu).
Cunoscandu-l pe Lica pe strada, Ada il introduce in casa lor (sub pretextul ca fostul
cavalerist se ocupa de caii de curse ai printului), apoi in alte familii, cu intentia
vadita de a-l face succesorul lui Maxentiu. Curand, printul moare in strainatate. in
romanul urmator ("Drumul ascuns") Lica va deveni print-consorte al Adei.
Procedee: analiza psihologica, introspectia, existenta unor personaje-reflectori ai
faptelor.

Romanul psihologic al Hortensiei Papadat-Bengescu poate fi socotit capul unei

serii in care putem include proza lui Anton Holban, Al. Ivasiuc, Nicolae Breban.
  Elemente moderniste
Primul dintre acestea ar fi constructia romanului, in care accentul nu cade pe
desfasurarea epica, ci pe analiza psihologica, realizata cu mana sigura de
un narator obiectiv si omniscient: daca selectam doar un paragraf (din atat de
numeroasele exemple), am putea observa aceasta distantare a autoarei (care
"citeste", in profunzime, gandurile lui Rim): "Scoborand mai adanc in gandurile
ascunse, doctorul Rim credea ca acei bani ai femeii ar fi trebuit sa-i apartina lui.
O luase de nevasta, ceea ce era o mare cinste. Ii suporta de atatia ani prezenta. Ar
fi trebuit ca ea singura sa aiba bunul simt sa incredinteze acei bani barbatului ei".

  La modul modern, autoarea utilizeaza o tehnica preluata din muzica si

anume tehnica contrapunctului.
  Portretele personajelor se caracterizeaza, dupa cum s-a mai remarcat, printr-o
anume discontinuitate care lasa loc acumularii de noi trasaturi; de multe ori, la
realizarea acestor portrete "miscatoare" contribuie si unghiul din care este privit
3
respectivul personaj. Bunaoara, vazuta prin ochii unei prietene, Lina este scuzata
pentru lipsa ei de frumusete: "Forma ei de pamatuf simpatic, gatul scurt si gros,
bustul scurt si gras, pantecul mtunjor, fata urata, desigur, cu ochii mici si miopi,
fara culoare, cu tenul stricat, nasul bun, turtit putin la varf si gura lata pe dinti ce
nu se aratau (...) acest tot nu era de fel impunator".

Aceeasi Lina il irita insa pe Lica, inca in perioada lor buna:

" Tocmai o proasta si o urata ii facuse acel dar fi-o nascuse pe Sia n.n.). Cand i se

intamplase buclucul, urata si proasta se vaitase si bocise. Cum nu putea suferi sa
vada strambandu-se o urata,, intr-un moment de iritare, Lica spusese:
- Ad-o atunci incoace!".

  Pentru a-si lumina mai bine personajele, autoarea foloseste retrospectiva (asa cum

o face in cazul paginilor dedicate copilariei Siei), monologul interior si
introspectia.

Romanul "Concert din muzica de Bach" de Hortensia Papadat-Bengescu

constituie o "deschidere de drum" (Lovi-nescu) in literatura romana : proza lirica
si subiectiva este inlocuita cu tonul obiectiv, naratorul este dublat de personajele-
reflectori. iar analiza psihologica si introspectia capata o profunzime care nu mai
fusese atinsa.

Dintre particularitatile romanului de analiza psihologica pot fi mentionate:

  Analiza psihologica este profunda, reactiile sufletesti sunt intens urmarite, prin
relevarea tuturor amanuntelor, "prin bogate asociatii in jurul unui punct
infinitezimal, care, multiplicand senzatia prin reflectie, aminteste de tehnica
ingenioaselor si abundentelor analize ale lui Marcel Proust" (T. Vianu).
Uneori, analiza psihologica este insotita de elemente senzoriale.
  Introspectia psihologica este magistral realizata in scenele in care Maxentiu isi
analizeaza boala, privind cu ochii mintii in interiorul trupului sau istovit. Grav
bolnav de tuberculoza si indelung imobilizat, Maxentiu ajunge la un proces de ab-
stractizare launtrica, isi imagineaza ca ar judeca-o pe Ada, ca un inchizitor; atunci

4
cand Ada il supune insa unui tratament ceva mai transant, Maxentiu redevine docil.
  Personajul-reflector poate fi exemplificat tot in legatura cu acest cuplu; intr-o
scena indelung comentata (intrevederea Lica-Ada-Maxentiu), gandurile lui Lica se
reflecta in mintea printului, ca intr-o oglinda.
  Personajele-martor sunt Nory si Mini (prin intermediul carora autoarea ii face
portretul lui Lica, in scena inmormantarii Siei).
   Prezenta "trupului sufletesc" ar putea fi exemplificata prin evolutia scheleticului
Rim care, abia la batranete isi descatuseaza " acel fra-diavolo interior, cu pofte si
voce groasa".

Autoarea analizeaza iluzia de corporalitate a sufletului pe care o are doctorul al

carui trup "de carne nu il ajuta nicidecum (...) in proiectele lui de voluptate".

Relatia dintre titlu si continut

Romanul "Concert din muzica de Bach" de Hortensia Papadat-Bengescu,

constituie o a doua cronica de familie, dupa ciclul Comanestenilor de Duiliu
Zamfirescu.
Actiunea se desfasoara pe trei planuri care se intretaie in unele puncte:
Primul - enuntat, de fapt, in titlu, cuprinde pregatirea, de catre Elena Draganescu, a
unui concert din muzica de Bach, manifestare la care urma sa ia parte lumea buna
din Bucurestiul interbelic.
Celelalte doua planuri ale actiunii il au ca personaj comun pe Lica Petrescu
(poreclit " Trubadurul").
Lica este "liantul" dintre cuplurile existente in roman: Lina-Rim (in viata carora
intra prin Sia - fiica lui si a Linei) si Ada-Maxentiu (ultimul "popas" pe scara
sociala, intrucat, dupa moartea lui Maxentiu, Lica va deveni print-consorte al Adei
si va intra in cercurile politice inalte).
  Titlul romanului reuneste cele trei planuri; minutios pregatit, mereu amanat si
vestit, in final, printr-o repetitie (care are loc in cadrul unei
inmormantari), concertul ar putea fi metafora imposibilitatii unor fiinte umane de a
se integra in Armonia universala.
Chiar la inceputul romanului, soneria care se aude inoportun (tulburand linistea
timpului tarator al Siei), ar putea sugera, prin stridenta, o structura dizarmonica a
vietii.

5
In scena inmormantarii Siei - moment care aduna toate personajele, intr-o incercare
de a reconstitui intregul din franturi disparate - are loc repetitia generala a mult
amanatului concert; peste intreaga asistenta planeaza insa imaginea diforma a
sicriului.
Structura dizarmonica a lumii "Concertului... "prezinta mai multe aspecte:
  Boala si uraciunea fizica inlocuiesc normalul si se intind ca o pata, asupra mai
multor personaje: Sia este sluta, greoaie si obraznica, Lina este "ghemuita" si
astmatica, Rim are gesturi de manechin "desirat si spalacit"; nu mai putin
Maxentiu a ajuns in ultimul stadiu de tuberculoza, Draganescu moare de inima, iar
gemenii Hallipa sunt doua jumatati de fiinta umana , "viermusi subterani care se
simteau bine la intuneric".

Avem impresia unei maculari a esentelor muzicale ale lumii, prin invazia
maladivului.
  Desfigurarii fizice ii corespunde deformarea morala. Cel mai elocvent exemplu il
constituie "buna Lina": afland
de relatia dintre sotul ei si Sia, " buimacita" de vestea ca ambii cunosteau secretul
nasterii fetei, Lina devine mai rea: ea persista in aceasta atitudine obstinata,
lasandu-si fiica sa moara, fara a schita cel mai mic gest de ajutor.
  O alta explicatie a titlului ar putea proveni din faptul ca lumea romanului este
prezentata prin tehnica muzicala a contrapunctului (care se reflecta
pretutindeni): "de la intreteserea "monologurilor" interioare ale unor personaje
care comunica foarte greu intre ele si de la jocul de lumini si umbre al portretelor
de grup sau individuale, pana la distantarea planurilor epice si intersectarea
temelor morale, intreg romanul se supune unor amplificari si nuantari care
conduc la orchestrarea sensurilor" (Carmen Ligia Radulescu).

In sfarsit, in scena finala a inmormantarii Siei, vocile participantilor, (care par a

fi "un fel de suspin cules din cer") confera concertului calitatea de a purifica
lumea.

6
Încadrarea intr-un(o) curent/ perioada/ epoca literar(a)

Desi debutul Hortensiei Papadat-Bengescu este legat de revista Viata romaneasca,

unde ii apar cateva proze scurte, adevarata consacrare o va cunoaste dupa primul
razboi mondial, o data cu apropierea de cenaclul literar Sburatorul, unde, sub
influenta benefica a mentorului cenaclului, E. Lovinescu, incepe sa scrie volumele din
ciclul Hallipa, romane care ii vor face cunoscut numele: Fecioarele despletite
(1926), Concert din muzica de Bach (1927), Drumul ascuns (1932), Radacini (1938),
Straina (ramas in manuscris, dar pierdut). Aceasta epopee literara reprezinta al
doilea ciclu de romane din literatura romana, dupa Romanul Comanestenilor de Duiliu
Zamfirescu.

In Arta prozatorilor romani, Tudor Vianu o considera pe H. Papadat-Bengescu

ctitor al romanului romanesc modern, alaturi de Liviu Rebreanu, de care se
deosebeste prin predilectia pentru patologic, psihologie, particular, deceptie. Desi o
parte a criticii a apropiat-o cand de Marcel Proust (G. Calinescu ii neaga totusi
proustianismul), cand de Balzac, opera Hortensiei Papadat-Bengescu reprezinta, mai
degraba, o sinteza de traditie si modernitate.

Romanele din ciclul Hallipa nu au o structura si o legatura stricta, putand fi citite

independent. Titlu. Tema. Elemente de constructie si compozitie.

7
 Titlul romanului – Concert din muzica de Bach – indica evenimentul in jurul caruia
graviteaza viata celor trei familii prezentate in roman.

Tema este viata burgheziei bucurestene din perioada interbelica. Majoritatea

eroilor sunt imbogatiti recent si interesul lor nu cade pe obtinerea unor averi, ci pe
parvenire sociala.

Structurat in 18 capitole, romanul alterneaza doua planuri: cel al evenimentelor

exterioare si cel al vietii interioare a personajelor. La nivelul actiunii, sunt urmarite
doua fire epice ~ pregatirea concertului din muzica de Bach de catre Elena
Draganescu (amanat mereu, ultima data din pricina mortii Siei) si ascensiunea Adei
Razu. Parvenita in plan social prin casatoria cu printul Maxentiu, Ada doreste sa
patrunda in societatea mondena reprezentata de Elena si o va face introducandu-l
in casa ei pe muzicianul Marcian, urmarindu-si, in acelasi timp, si interesele
sentimentale, prin transformarea lui Lica Trubadurul in profesor de echitatie, cu
intentia de a-i deveni sot.

-Trasaturi specifice-

Romane fluviu, cu accente de fresca sociala, componentele ciclului Hallipa imbina in

ele traditia si modernismul. Desi nu creeaza tipuri (in sensul balzacian al cuvantului),
personajele capata o individualitate in maniera romanului realist (exceptie fac Elena
si Marcian). Reconstituirea intamplarilor prin dialog sau prin rezumarea facuta de
narator, prezentarea directa a personajelor constituie, de asemenea, tehnici
narative realiste.

De modernitate tin: predilectia pentru analiza psihologica, interesul pentru

patologic, inspiratia citadina, crearea unui univers de tip “balci ai desertaciunilor”,
aparitia personajelor-reflector prin ochii carora urmarim actiunea si a unui tip nou
– personajul marioneta la care masca e mai importanta decat imaginea reala.
Moderna este si relativizarea imaginii, obtinuta prin personajele-reflector, care au
puncte de vedere diferite asupra aceluiasi eveniment sau personaj, conferind, in
acest fel, o fateta multipla a faptului comentat.

Sondajul psihologic se realizeaza prin monologul interior (cel mai interesant este
Maxentiu, care isi autoanalizeaza boala), inlocuit, de cele mai multe ori, de stilul
indirect liber (astfel ne sunt, de pilda, dezvaluite gandurile Adei la inmormantarea
Siei).

8
Evenimentele decurg in ordine cronologica, nararea se face !a persoana a III-a, de
catre un narator omniscient si, in mare parte, impersonal (atitudinea sa fata de
personaje este tradata de comentarii fugare si de epitetele ironice care insotesc
numele personajelor: buna Lina, fainareasa Ada, Lica Trubadurul, urata Sia, scumpul
Maxentiu, feminista Nory etc).

Corectand inadecventele create de superficiala explicare a termenului obiectivitate

in teoriile lovinesciene, Nicolae Manolescu incearca o clarificare a acestei notiuni:
“Nuantele fata de E. Lovinescu nu trebuie lasate nerelevate, cea mai importanta
fiind aceea ca obiectivitatea nu mai este definita, oarecum vag, ca o atitudine a
autorului (etica inainte de a fi retorica) [aceasta lipsa de obiectivitate li se reprosa
lui Fiiimon si lui Slavici care interveneau moral in destinele personajelor,
pedepsindu-le pe cele negative – n.m] , ci ca o pozitie determinata a naratorului (mai
ales retorica).'” (Nicolae Manolescu Arca iui Noe, Buc, Ed. 100+1 Gramar, 1998, p.
307). Numai in acest sens poate il inteleasa obiectivitatea din romanul Hortensiei
Papadat-Bengescu, intarita si de tehnica pluriperspectivismului.

-Caracterizarea personajelor-

Evidenta la H. Papadat-Bengescu este uimitoarea forta analitica, prin care dezvaluie

viata interioara, “trupul sufletesc” {Fecioare despletite) ai personajelor sale.

Personajele marioneta capata independenta (indepartandu-se, astfel, de traditia

realista, unde erau dirijate de autoritatea naratoriala), cultivand permanent ideea
de ascensiune pe scara sociala sau parvenire in plan financiar. Cineva observa ca,
desi majoritatea provine din mediul targurilor de provincie, nu sufera de complexul
acesta, miscandu-se liber intr-un Bucuresti al tuturor posibilitatilor.

Personajele sunt in mare masura, femei, pentru ca, dupa cum marturisea autoarea
insasi (in Ape adanci), studiul femeii este “mai interesant decat al barbatilor”. Ele
folosesc erosul ca arma sociala, si nu au nici o aspiratie catre un ideal superior.
In cazul personajelor marioneta, ceea ce le defineste este masca, iar cititorul
descopera viata nevazuta, secretul pe care il ascunde fiecare personaj in ciuda
blazonului sau atitudinii aristocratice afisate: printul Maxentiu este fiul unei
cantarete de variete, Zaza, Draganescu este fiul unui carciumar, Ada Razu este
urmasa unui fainar (de unde i se trage si porecla), doctorul Rim este fiul unui umil
vames sas, Sia este fructul legaturii penibile dintre Lina si Lica s.a.m.d. Originea lor
arata fragilitatea acestei lumi noi, a burgheziei proaspat imbogatite sau recuperate

9
si este pusa in relatie cu adjectivele-epitete care insotesc numele si care sugereaza
conditia morala indoielnica.

Modernismul romanelor Horetensiei Papadat-Bengescu, si chiar apropierea de

naturalism, dupa unii critici, este evidentiat de inclinatia autoarei pentru
patologic si grotesc. Personajele sunt urmarite in “declinul biologic” si in “reflexele
pe care acesta le are in constiinta” (cf. Ct. Ciopraga, Hortensia Papadat-Bengescu,
Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1973). Reprezentativ este printul Maxentiu,
bolnav de ftizie, care isi autoobserva cu voluptate trupul bolnav: “Pentru el
interiorul era accesibil. Nu-l vedea asa cum vede hirurgul un trup deschis, il vedea
cu un fel de acuitate tactila, ca si cum pe fiecare parte a trupului sensibilitatea ii
dezvolta mii de ochi intorsi inauntru. (…) El stia orice tremurare de fibra, stia
legatura prin care acea fibra va duce rezonanta spre alte centre si de acolo la
sfanta sfintelor – plamanul – acolo unde totul converge pentru rau si pentru bine.
Orice vibratie avea acolo ecouri mic, iar uneori galgaieli de ape ce puteau deveni
cataracte. Erau acolo aluviuni si diguri, tot felul de chinuri, pe care doctorul le
reducea sumar la: “Azi avem in stanga un suflu cam cavernos!” Erau, in adevar, acolo
caverne si abisuri, si precipitari de ape rosii, si scocuri si vaduri, pe care Maxentiu,
ca un turist tragic, le vizita cu de-amanuntul, in fiecare zi pe alte climate”.

In privinta grotescului, suprematia o detine o veritabila galerie a monstrilor

reprezentata de gemenii Hallipa (creaturi cu o singura identitate, de factura
demonica), Mika-Le (tipul bastardei, dornica de razbunare), Rim (perversitate
ascunsa sub normalitate).

Alte tipuri de personaje sunt: personajul-agent (“perturbator”), care patrunde in

interiorul celor trei familii, aducand destramarea lor (Sia este adusa in casa sotilor
Rim, Lica devine profesor de echitatie in casa cuplului Ada-Maxentiu, iar Marcian
este invitat sa dirijeze concertul dat in casa Draganescu) si personajul-reflector, a
carui opinie sporeste gradul de verosimilitate a celor prezentate.

-Stil. Limbaj.-

I-au fost reprosate scriitoarei limbajul greoi, fraza complicata, lunga, abuzul de
neologisme si de adjective (multe de origine straina: “blond livid”, “miscare atavica”,
“suflu cavernos”, “zvon tendentios” etc), asociatiile incompatibile (“cancer superb”)
si chiar abaterile de la normele limbii romane. E. Lovinescu o apara, punand in
balanta echilibrul intern al scrierilor sale. In Concert din muzica de Bach limbajul

10
este, totusi, bine dirijat, coerent, pastrand preferinta pentru neologisme si termeni
straini neadaptati, dar la moda, pentru ca ii regasim si in alte romane interbelice
(maitre-dresseur, chambellan d'ecuries, dog-cart, sportman, trait-d'union, dancing,
chimmy, demi-soeur etc). Stilul, necesar realizarii unei sinteze intre mediul
exterior si cel interior, ramane cel indirect liber.

Involuntar, Hortensia Papadat-Bengescu este reprezentanta anticalofiliei,

promovate de Gamil Petrescu si practicata inclusiv de Liviu Rebreanu.

Drumul ascuns  (1932) este cel mai complex roman din întreg ciclul; femeile și
bărbații trec unul în „moștenirea“ sau „custodia“ celuilalt; aici, Walter, Marcel
Walter, noul tată vitreg al Cocăi-Aimée, este căsătorit cu Lenora, cea divorțată de
Doru Hallipa; Coca-Aimée îi ia mamei locul, „împerechiindu-se“ cu Walter chiar in
articulo mortis Lenora. Protagoniștii privesc cu interes contabil noua situație, ușor
deranjați de „convențiile“ sociale: „legătura Lenorei cu Walter fusese un contract
bun, care trecea asupra ei ca moștenitoare. Sentimentele ei erau calme și limpezi,
analiza lor chimică n-ar fi dovedit nimic dubios; numai etichetele lipite pe flacoanele
convențiilor sociale erau acolo supărătoare și cereau precauțiuni“.

Alte comportamente asupra cărora ochiul naratoarei nu se pronunță, doar relatează

sec, însoțesc acestă culme a arivismului, uneori colorate naționalist; în privința unui
mariaj posibil al Hildei, prietena austriacă a Cocăi, se „păstra seminaristul (vărul
tradițional) ca pe o rezervă onorabilă pentru cazul în care nu s-ar fi ivit alt
pretendent“. Apoi una dintre surorile Persu, Cora, suferă după Aimée: „În loc de
tandrețea ce aștepta, Cora întrerupse tăcerea cu aprecieri directe asupra
sentimentelor, așa cum le concepea: Cu cît era mai frumos amorul între două femei!“

11
În Drumul ascuns prozatoarea a proiectat, în esenţă, o frescă socială a cărei
realizare presupune renunţarea la „sentiment”, la „subiectivitate” în favoarea
analizei „reci”, „obiective”, a elementelor care o compun; pentru atingerea ştintei
„obiectivismului absolut”, Hortensia a conceput în acest ultim roman al ciclului o
structură narativă din care lipsesc şi personajul-reflector, şi personajul-agent, şi
intervenţiile autorului implicat, fără însă ca ansamblul să sufere în ceea ce priveşte
coerenţa sau modul de organizare a mecanismului epic: aceeaşi rigurozitate a
construcţiei, aceeaşi atenţie acordată „scenelor barbare” (boala Lenorei şi moartea
lui Drăgănescu sunt relatate în amănunt, cu instrumentele folosite şi altă dată
în Balaurul sau Concert…), dar fără mărcile „subiectivităţii” celui care scrie:
luciditatea personajelor îşi află, de fapt, „modelul” lor în „luciditatea virilă, fără
pudoare echivocă” (formula aparţine lui Pompiliu Constantinescu) a autoarei înseşi.
(Ioan HOLBAN)

12