IONA

de Marin Sorescu
-construcție de personaj -
Publicată in 1968, ,,Iona’’, de Marin Sorescu este inclusă ulterior alături de ,,Paraclisierul’’ si
,,Matca’’, in trilogia dramatica ,,Setea muntelui de sare’’. Titlul trilogiei este o metafora care sugerează
setea de ABSOLUT de care omul are nevoie pentru a ieși din absurdul vieții, din automatismul
existentei. Subintitulata ,,tragedie in patru tablouri’’, piesa nu respecta normele clasice. Aici
,,tragedia’’ este înțeleasă in sens existențial ca lupta a individului cu destinul, in încercarea de a-l
schimba si de a se găsi pe sine, de a-si defini ființa.
Iona este un personaj-idee, care întruchipează, in mod alegoric, singurătatea si căutările
omului modern.
Statutul social de pescar are in piesa un rol simbolic in ceea ce privește comportamentul uman:
el reprezintă figura speranțe eterne, iar actul de a pescui semnifica nevoia de cunoaștere si
autocunoaștere dezvoltate pe parcursul celor patru acte ale piesei. Iona este pescar asemeni proorocului
Iona din Biblie, însă destinul său diferit.
Din punct de vedere moral și psihologic, Iona trăiește cu conflict de natură interioară, o luptă
a sinelui cu sine, un conlict ce se desfășoară pe mai multe etape, evidențiind ,,drumul” devenirii
personajului. În tabloul I îl regăsim în postura –conformistului, autoiluzionatului, absorbit de propriul
ideal. În tablourile II și III –inițial pasiv în fata destinului, găsește însă cuțitul, instrument al salvării și
trece la acțiunea conștientă și la refexivitate. Ca în tabloul al IV-lea să ajungă la conștiința de sine.
Deznodământul, gestul sinuciderii, ca modalitate de a evada din limitele existentei, trebuie interpretat
in maniera simbolica: personajul regăsește calea Mântuirii, a iluminării, in sine: ,,Gata, Iona? (Își
spinteca burta.) ,,Razbim noi cumva la lumina.’’ Moartea sa poate fi o salvare, iar metafora drumului
,,invers’’ si metafora luminii sunt reprezentative pentru finalul sau.
Viziunea despre lume este modernă, o reflecție existențialistă despre singurătate si despre
tragica absenta a sensului din lume. Iona devine exponentul omului modern, înstrăinat de sacru, de
ceilalți si chiar de sine, destinul lui amintind de metafora lui Nietzsche, ,,Solititudinea m-a înghițit ca o
balena’’. Principala tăsătură a lui Iona este singuratatea ființei umane, potrivit mărturisirilor
scriitorului :,,...am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur’’ si indicațiilor
scenice din debutul textului: ,,Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune
întrebări si-si raspunde, ca si când in scena ar fi doua persoane.‘’ Problematica se diversifica prin
revolta omului in fata destinului, raportul dintre libertate si necesitate si lipsa comunicării sociale, ca
sursa a singurătății.
O secvență ilustrativă pentru solititudinea protagonistului poate fi aceea in care Iona își
pierde ecoul, la începutul tabloului I, fapt care pare a-i anula existența: ,,Gata si ecoul meu.../Nu mai e,
s-a isprăvit. /S-a dus si asta. Semn rau’’. In tabloul I, Iona, pescar ghinionist, reprezintă tipul omului
obișnuit, conformist (,,fiecare om trebuie sa-si vadă de trebușoara lui...sa privească in cercul sau’’),
care se lasă manipulat de viața, un autoiluzionat care visează la ,,Peștele cel mare’’, dar sta
,,nepasator’’, ,,întors cu spatele’’, in gura deschisă a unui monstru marin. Acesta il înghite pe Iona la
sfârșitul tabloului I (intriga). Conflictul tragic dintre individ si destin este evidențiat de condiția
personajului de pescar fără noroc. Aflat in așteptarea peștelui visat, Iona încearcă prin joc sa păcălească
soarta cu ajutorul unui acvariu din care prinde peștișorii deja captivi. Deși lumea peștișorilor nu este
acvariul, in fond o închisoare, ei ,,dau veseli din coada’’, parând a se fi adaptat la situația anormala in
care se afla. Este ceea ce va face si Iona, odată înghițit de ,,gura imensa de peste’’ pe care o ignorase.
Marea este o metafora a libertății, dar si a greutăților vieții, iar ,,pestii’’ evidențiază dubla ipostaza a
ființelor de vânat si vânător, de jucărie a destinului si destin. Iona se afla in pericol, in ,,gura imensa a
pestelui’’, dar pescuieste intr-un acvariu făcut de el si visează sa prindă pestele cel mare.
 O altă secvență ilustrativă pentru solititudinea protagonistului poate fi, scena in care
protagonistul scrie un bilet cu propriul sânge, tăindu-si o bucata de piele din podul palmei stângi
(tabloul III). El încearcă sa comunice cu lumea si astfel sa găsească salvarea. Intr-un gest disperat,
trimite scrisoarea, asemenea naufragiaților, punând-o intr-o băsica de peste. Faptul ca tot el găsește
biletul si ca nu-si recunoaște propriul mesaj accentuează sentimentul acut al singuratatii. Înstrăinarea de
lume conduce la înstrăinarea de sine. In tabloul al III-lea ,,mică moara de vant’’ aflata in burta Peștelui
II (care înghițise Peștele I) si de care Iona se simte ,,atras ca de un vartej’’ constituie si ea un
avertismente simbolic. Iona evita pericolul, dar nu-l înlătura din cale, fiind resemnat in fata situației.
Întâlnirea cu acei doi pescari cu câte o bârna in spate, care rămân muți la întrebările lui Iona
simbolizează absenta comunicării. Ei își poarta crucea, își duc povara existentei resemnați. Iona taie, cu
ajutorul unghiilor, o fereastra prin care evadează din burta peștelui, dar constata ca acela e înghițit de
alt peste si mai mare ( Peștele III). Se gândește sa-i scrie mamei sale un bilet prin care sa o roage sa-l
mai nască o data. Scrie biletul pe o bucata de piele din podul palmei stângi, intr-o alta încercare eșuată
de comunicare cu lumea.
Un prim element reprezentativ pentru particularităţile de construcție ale acestui personaj
poate fi de titlul – Iona - care face referire la mitul biblic al lui Iona, Proroc din cartea cu același titlu a
Vechiului Testament. In povestea biblica, Iona este trimis de Dumnezeu in cetatea Ninive pentru a
propovăduia credință. Iona refuza si fuge pe o corabie către Tarsis. Drept pedeapsa, Dumnezeu trimite
o furtuna pe mare, iar ceilalți corabieri îl arunca pe Iona in apa, pentru a potoli urgia. Iona este înghițit
de un chit (o balena). După trei zile de pocăință petrecute in burta peștelui, Iona este eliberat. Însă
teatrul modern reinterpretează miturile, iar pescarul Iona are un destin diferit. Numele personajului este
sugestiv, pe de o parte, pentru că trimite la mitul biblic, pe de altă parte, prin simbolistica numelui: în
ebraică ,,Iona’’ înseamnă porumbel, simbol al păcii și al libertății. Autorul dă o altă interpretare
numelui personajului, asociindu-l cu solitudinea existențială, cu pierderea identității: Iona este singur,
dar ecoul era întreg. ,,Striga: Io-na și ecoul răspundea: Io-na. Apoi nu a mai rămas decât o jumătate de
ecou. Striga: Io-na și nu se mai auzea decât Io’’. ,,Io’’ în limba veche înseamnă ,,eu’’. Mărturia
autorului demonstrează că întrucâtva Marin Sorescu se regăsește în pielea personajului creat, care, deși
este un alter ego al său, este în același timp un personaj simbolic pentru întreaga umanitate: ,,îmi vine
pe limbă să spun că Iona sunt eu...cel care trăiește în Țara de foc este tot Iona, dacă-mi permite. Iona
este omul în condiția lui umană, în fața vieții și a morții’’.
Un alt element reprezentativ pentru particularităţile de construcție ale acestui personaj
poate fi de compoziția dramei care pune în evidenţă evoluţia personajului. Marin Sorescu
modifica regulile de compoziție ale teatrului clasic’’. Scriitorul renunța la dialog si construiește
piesa sub forma unui monolog dialogat, sugestiv pentru tema singuratatii. Exista un personaj activ,
care-si da replica, fiind obligat sa ,,se comporte ca si când in scena ar fi doua persoane’’, sa se
dedubleze sa se plieze si sa ,,se strângă după credințele vieții sale interioare si trebuințele scenice’’. Pe
lângă pescarul Iona mai exista doi pescari ,,figuranți’’ tăcuți, si in notațiile autorului de la începutul
piesei. Conflictul lipsește din drama lui Sorescu si este, de fapt, drama existențiala a protagonistului
Iona. Imagine a omului modern, Iona trăiește plenar un conflict interior de esența tragica cu propriul
sine, intr-o intriga născuta din discrepanta dintre ideal si realitatea de a trai intr-un orizont închis ca un
pântec de chit. Piesa este alcătuită din patru tablouri, care prezintă etape ale căutării in care se afla
personajul. Sugestiile planului exterior, din primul si ultimul tablou sunt dispuse simetric cu ideea
limitării in planurile lumii interioare, din al doilea si al treilea tablou.
În concluzie, piesa Iona de Marin Sorescu aduce o înnoire radicală teatrului românesc.
Exponent al condiției solitare a omului modern, pescarul Iona întruchipează speranța de a fi într-o lume
închisă.