CARACTERIZARE IONA de Marin Sorescu

Publicata in 1968, Iona de Marin Sorescu este inclusa ulterior, alaturi de

Paracliserul si Matca, in trilogia dramatica Setea muntelui de sare.
Desi este subintitulata tragedie in patru tablouri, piesa Iona de Marin
Sorescu este o parabola dramatica, o meditatie despre conditia omului modern, dar
si un monolog care cultiva alegoria si metafora. Sensul ei alegoric se regaseste in
marturisirea scriitorului: Iona sunt eu. Iona este omul in conditia lui umana, in fata
vietii si a mortii. Aici, tragedia este lupta a individului cu destinul, in incercarea
de a-l schimba si de a se gasi pe sine, de a-si defini fiinta. Opera literara este
reprezentativa pentru teatrul modern.
Tema piesei este singuratatea fiintei umane, framantarea omului in
efortul de aflare a sinelui. In monologul lui, Iona se revolta in fata
destinului sau, refuza sa-si accepte soarta de fiinta solitara, incearca sa-si
redescopere identitatea si sa-si recapete libertatea.
Timpul si spatiul au valoarea simbolica in teatrul modern. Precizat in
indicatiile scenice de la inceputul fiecarui tablou, spatiul cu valoarea metaforica
apartine aproape exclusiv imaginarului: acvariul, plaja, burtile pestilor, moara de
vant. Absenta timpului istoric, reliefeaza in principal, perspectiva discontinua a
timpului psihologic care accentueaza starile interioare ale personajului.
Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipseste
din tragedia lui Sorescu. Conflictul este, de fapt, drama existentiala a
protagonistului Iona.
Titlul piesei este un substantiv propriu care desemneaza protagonistul si
trimite la mitul biblic al lui Iona, proroc din cartea cu acelasi titlu a Vechiului
Testament. In povestea biblica, Iona este trimis de Dumnezeu in cetatea Ninive
pentru a propavadui credinta. Iona refuza si fuge pe o corabie catre Tarsis. Drept
pedeapsa, Dumnezeu trimite o furtuna pe mare, iar ceilalti corabieri il arunca pe
Iona in apa, pentru a potoli urgia. Iona este inghitit de un chit(o balena), iar dupa
trei zile de pocainta petrecute in burta pestelui, Iona este eliberat.
Teatrul modern reinterpreteaza miturile, iar pescarul Iona are un destin diferit.
Iona lui Marin Sorescu nu e un profet, care se impotriveste poruncii divine si este
pedepsit, ci este un pescar ghinionist, umil, simbol universal al omului obisnuit
(fiecare om trebuie sa isi vada de trebusoara luisa priveasca in cercul sau), care
se lasa manipulat de viata si care viseaza la pestele cel mare, dar sta
nepasator, intors cu spatele, in gura deschisa a unui monstru marin.
Aflat in asteptarea pestelui visat, Iona incearca sa pacaleasca soarta cu
ajutorul unui acvariu din care prinde pestisorii deja captivi. Desi lumea pestisorilor
nu este acvariul(in fond o inchisoare), ei dau veseli din coada, parand a se fi

adaptat la situatia anormala in care se afla. Este ceea ce va face si Iona, odata
inghitit de gura imensa de peste pe care o ignorase.

Iona este un personaj-idee, care intruchipeaza, in mod alegoric,

singuratatea si cautarile omului modern. Statutul social de pescar are un rol
simbolic in ceea ce priveste comportamentul uman: el reprezinta figura sperantei
eterne. Actul de a pescui semnifica nevoia de cunoastere si autocunoastere.
Caracterizarea directa este realizata de autor prin intermediul indicatiilor
scenice, care individualizeaza drama existentiala a personajului. Fiecare tablou
surprinde eroul in alta etapa a calatoriei si a devenirii sale. Prin multitudinea
trairilor, Iona devine imaginea generica a omului modern. Sugestive sunt
notatiile autorului din primul tablou: explicativ, intelept, imperativ, uimit, vesel,
curios, nehotarat, facandu-si curaj.
Drumul parcurs de personaj reflecta traseul devenirii. La inceput conformist,
autoiluzionat, ignorand realitatea, preocupat de aparente, de ceea ce cred ceilalti
despre el, Iona este inghitit de monstrul marin la sfarsitul tabloului I. In ratacirile
sale labirintice, prin burtile pestilor succesivi, trece treptat de la atitudinea de
pasivitate in fata destinului, la actiunea constienta si la reflexivitate, iar apoi isi
aminteste: Eu sunt Iona. si ajunge la constiinta de sine. Detaliul fizic barba lui
Iona este un indice de timp: iI ia o viata sa inteleaga ca stapanirea(cunoasterea)
de catre om a lumii exterioare, infinita, este iluzorie. Cunoasterea de sine reprezinta
un alt drum, o alta cale. Alegerea intre cele doua cai este subordonata telului final:
razbim noi cumva la lumina.
Principala trasatura a protagonistului, care se dovedeste mai de graba o
stare de fapt, este singuratatea, personajul fiind construit parca sa reprezinte, in
maniera alegorica, metafora lui Nietzche: Solitudinea m-a inghitit ca o balena. De
altfel, Marin Sorescu marturiseste despre personajul sau: ..am vrut sa scriu ceva
despre un om singur, nemaipomenit de singur, fapt completat de notatiile
autorului din debutul textului: ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine
insusi, isi pune intrebari si-si raspunde, ca si cand in scena ar fi doua persoane.
In piesa exista multe secvente care ilustreaza singuratatea absoluta
a protagonistului si a fiintei umane, in general.
In tabloul I, Iona isi pierde ecoul, simbol al instrainarii de sine. Eroul se striga,
isi cheama dublul, pana raguseste, spre a constata ca este inconjurat doar de
pustietate. Disparitia propriului ecou: gata si ecoul meu../nu mai e, s-a ispravit
pare a-i anula existenta.
O alta secventa, in tabloul III, este aceea in care Iona scrie un bilet cu propriul
sange, tainandu-si o bucata de piele din podul palmei stangi. Incearca sa trimita
scrisoarea, intr-un gest disperat, asemenea naufragiatilor, punand-o intr-o basica de
peste, dar tot el este acela care o gaseste.

Tabloul IV, in intregime, este ilustrativ pentru singuratatea protagonistului.

Revelatia orizonturilor concentrice care-l contin, lumea ca imagine a unui sir
nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul, genereaza spaima si
nefericirea.
Simbol al omului modern, Iona sufera din cauza absentei semnelor Divinitatii
din lume. Iona asteapta in zadar minunea care i-ar fi schimbat destinul: Sunt ca un
Dumnezeu care nu mai poate invia.
In cele din urma, Iona isi aminteste trecutul, isi redescopera identitatea, care
anuleaza sentimentul tragic al instrainarii: Cum ma numeam eu?.. (iluminat
deodata) Iona/(Strigand) Ionaaa/ Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona.
Deznodamantul, gestul sinuciderii, trebuie interpretat in maniera simbolica:
personajul gaseste calea mantuirii, a iluminarii, in sine: Gata, Iona? (isi spinteca
burta) Razbim noi cumva la lumina. Criticul Nicolae Manolescu interpreteaza gestul
final ca pe o salvare.

In opinia mea, Marin Sorescu ofera o pilda de viata, din care omul simplu
trebuie sa invete ca puterea, energia si solutia de a iesi dintr-o situatie-limita se afla
numai in sine, in propria capacitate de supravietuire. In primul rand, rescrierea
moderna a mitului biblic ii ofera lui Marin Sorescu posibilitatea de a releva tema
sperantei ca mod de a fi intr-o lume inchisa. Astfel, Iona este pescarul care traieste
viata printr-o miscare neincetata din pantecele unui peste in altul, constatand ca
iesirea din limite vechi inseamna intrarea in limite noi. In al doilea rand, Iona
intruchipeaza omul obisnuit care se descopera singur in univers si care aspira la
cunoastere, comunicare, libertate, idealuri simbolizate de marea ca-l fascineaza. El
incearca sa-si controleze destinul, sa-l refaca, iar gestul sinuciderii si simbolul
luminii din final sunt o incercare de impacare a omului singur cu omenirea intreaga,
o salvare prin cunoasterea de sine, ca forta purificatoare a spiritulu.