Relaţia dintre două personaje dintr-un roman postbelic studiat

Marin preda, Moromeţii (relaţia dintre Ilie şi Niculae Moromete)

INTRODUCERE: Personajul literar în romanul postbelic

Confruntat cu restricţiile impuse de regimul totalitarist, romanul românesc postbelic îşi recuperează
finalitatea estetică la jumătatea „obsedantului deceniu" şase, prin publicarea romanelor Bietul Ioanide (1953)
de George Călinescu şi Moromeţii (vol. I, 1955) de Marin Preda. Cele două apariţii notabile creează un
precedent prin sfidarea teritoriului precar al realităţilor socialiste, prin revigorarea modelului interbelic al
romanului realist obiectiv, prin îndrăzneala de a crea personaje complexe, pentru care viaţa independentă
reprezintă „un blazon de nobleţe şi orgoliu" (Ion Simuţ). Romanul Moromeţii, de exemplu, este focalizat
asupra relaţiei dintre Ilie Moromete şi fiii săi, între care Niculae, mezinul familiei, ocupă un loc aparte. Prin
această carte fundamentală a prozei noastre postbelice (1955-1967), Marin Preda propune o viziune nouă,
modernă asupra universului existenţial rustic şi asupra ţăranului român.
CUPRINS:
___________________________________________________________________________________________________
Item 1: prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese din romanul
postbelic selectat
_______________________________________________________________________________________
Personajul reprezentativ pentru comunitatea ţărănească din Câmpia Dunării este Ilie Moromete, care
are drept model real pe tatăl scriitorului, Tudor Călăraşu. Protagonistul romanului Moromeţii este un
personaj realist, tipologic, reprezentând autentica bogăţie spirituală a ţăranului român, purtător şi apărător
al valorilor consfinţite prin tradiţie. Statutul său social este cel de ţăran mijlocaş, nevoit să vândă din
pământ pentru a rezolva situaţia de criză din familie. În sânul comunităţii ţărăneşti din Siliştea-Gumeşti,
Moromete este preţuit pentru inteligenţa sa nativă şi pentru calitatea de bun vorbitor, adesea ironic, este
recunoscut drept liderul care animă întrunirile duminicale din poiana fierăriei lui Iocan. Complexitatea
psihică a personajului moromeţian, firea sa contemplativă şi reflexivă, natura dilematică şi comportamentul
disimulant sunt reliefate prin contrastul dintre manifestările exterioare şi eul de adâncime reflectat în
cugetările personajului, prin acţiunile şi opţiunile eroului, prin relaţiile sale cu celelalte personaje.
Dacă în primul volum planul narativ al destinului individual este focalizat asupra lui Ilie Moromete, în
volumul al doilea acest plan urmăreşte mai ales procesul de maturizare a fiului său, Niculae. Astfel, copilul
singuratic care citea pe izlaz devine curând un adolescent inadaptat. Traversând o criză de identitate şi de
valori (conflict interior, psihologic şi cognitiv), Niculae se înstrăinează de lumea ţărănească, devenind mai
întâi activist de partid, apoi inginer horticultor. Ultimul statut social îl încadrează definitiv în tipologia
intelectualului, caracterizat complex, prin neobosită aspiraţie spre cunoaştere - a sinelui şi a lumii -, prin
inteligenţă şi luciditate, prin fire reflexivă, introvertită. Prin intermediul celor două personaje, tată şi fiu,
romanul pune în dezbatere teme definitorii pentru existenţa satului românesc, surprins din perioada
interbelică până în anii '50, ai colectivizării forţate, dar şi pentru destinul intelectualului într-o epocă
totalitaristă. Toate liniile tematice converg spre cei doi protagonişti ai romanului, Ilie şi Niculae Moromete.
_______________________________________________________________________________________
Item 2: evidenţierea, prin două episoade/citate/secvenţe comentate, a modului în care evoluează
relaţia dintre cele două personaje
________________________________________________________________________________________
Relaţiile dintre tată şi fiu sunt dilematice şi contradictorii, punând în lumină o criză a comunicării şi
opţiuni existenţiale diferite. Un episod semnificativ este cel al serbării şcolare de la sfârşitul anului, când
Niculae primeşte premiul întâi cu coroniţă (Partea a doua, volumul I). Bolnav de friguri, cuprins de frisoane,
băiatul este dus acasă în braţe de către tatăl său, care, atins tocmai în liniştea sa neturburată, se întreabă: Ce
era cu Niculae ăsta? De unde mai răsărise şi el cu povestea asta a lui cu şcoala? Şi ce vroia la urma urmei?
Descoperind astfel dragostea de învăţătură a lui Niculae, Moromete îşi va da băiatul la Şcoala Normală de la
Câmpulung, deşi trăieşte o adevărată dramă a paternităţii rănite, fiindcă şi cel mai mic fecior se înstrăinează
de rădăcinile sale ţărăneşti. Relaţia dintre cele două personaje va fi însă erodată când Ilie refuză să-i mai
plătească taxele pentru al patrulea an de studii şi Niculae revine în sat. După război, însă, Niculae merge la
1
şcoala de partid de la Pălămida, devenind activist de partid. În timp ce tatăl său rămâne fidel, până în clipa
din urmă, unor valori definitorii pentru lumea ţărănească arhetipală, Niculae crede că a descoperit în
doctrina comunistă o „nouă religie a binelui şi a răului" şi, în opoziţie cu atitudinea contemplativă a lui
Moromete, alege implicarea activă în schimbarea lumii. Înţelege curând însă că, în numele acestei ideologii,
se săvârşesc abuzuri grave şi mor oameni. Devenit el însuşi o victimă a sistemului totalitarist, Niculae
redescoperă valorile tatălui său şi le va duce mai departe după moartea lui Moromete: Tată, şopti el, eu nu
te-am părăsit niciodată, ştii bine... Şi eu vreau să spun ca şi tine că binele n-a pierit niciodată din omenire...
________________________________________________________________________________________
Item 3: ilustrarea a patru elemente de structură şi de compoziţie ale romanului studiat semnificative pentru
analiza relaţiei dintre cele două personaje
______________________________________________________________________________________
Pentru a le conferi personajelor sale forţa de a semnifica valori şi principii existenţiale majore, Marin
Preda proiectează destinele lor pe fundalul lumii ţărăneşti din Câmpia Dunării, surprinsă într-un proces de
destrămare a civilizaţiei tradiţionale. Drama lumii moromeţiene se desfăşoară într-un spaţiu familiar
scriitorului, satul Siliştea-Gumeşti, devenit un „topos" literar. Acţiunea primului volum se petrece cu trei ani
înaintea celui de-al Doilea Război Mondial (de la începutul verii până toamna târziu), în timp ce volumul al
doilea comprimă o durată diegetică amplă (din 1937 până în anii '50), surprinzând un timp catastrofic, al
colectivizării forţate. Complexitatea romanului rezidă şi în structurile narative ce îmbină elemente
tradiţionaliste şi moderniste. Astfel, naraţiunea heterodiegetică este substituită în finalul volumului al
doilea cu naraţiunea la persoana întâi, iar perspectiva narativă omniscientă a unui narator obiectiv
alternează cu perspectivele interne, subiective, ale eroilor (personaj-focalizator: Ilie Moromete; personaje-
narator: Niculae, Ilinca, Mariţa). Incipitul este modern, cu intrări multiple. În primul volum, fixează spaţiul
ficţiunii (în câmpia Dunării), tema timpului şi cea a familiei. Finalul reia, contrapunctic, supratema: Trei
ani mai târziu, izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial. Timpul nu mai avea răbdare. Volumul al doilea
se deschide cu un enunţ interogativ ce impune tema schimbării (în bine sau în rău se schimbase Moromete?).
Finalul este deschis, marcând un model compoziţional „în spirală". Astfel, romanul începe într-o realitate
imediată şi sfârşeşte în mit: împăcarea din vis dintre Niculae şi Moromete.
_________________________________________________________________________________________
Item 4: susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema romanului postbelic studiat se
reflectă în evoluţia relaţiei dintre cele două personaje
_________________________________________________________________________________________

Eu consider că prin acest vis, relaţia dintre Ilie şi Niculae Moromete actualizează mitul fiului risipitor,
exprimând ideea că valorile tatălui sunt duse mai departe de către fiul său. În primul rând, în romanul lui
Marin Preda tema familiei se dezvoltă prin accentuarea unui conflict între generaţii, soldat cu plecarea
feciorilor „în lume". Răzvrătirea fiilor mai mari (Paraschiv, Nilă şi Achim) împotriva autorităţii paterne,
culminează cu fuga lor la Bucureşti, dar este urmată de împăcarea cu familia.
În al doilea rând, între Ilie, apărătorul unor valori existenţiale specifice lumii ţărăneşti tradiţionale, şi fiul
său cel mic se accentuează un conflict de idei, generat de noul crez politic al lui Niculae. Simbolic însă, când
„o istorie frauduloasă" invadează vieţile oamenilor, pierduta unitate a familiei se reface şi fiii redescoperă
valorile tatălui şi frumuseţea lăuntrică a bătrânului ţăran. Nu întâmplător, în visul lui Niculae (la un an după
moartea lui Moromete), tatăl şi fiul sunt din nou împreună, în lumina veşnicei zile de vară care scalda
bătătura şi salcâmii de acasă.

ÎNCHEIERE
Sintetizând, se poate afirma că, deşi ilustrează tipologii umane şi modele comportamentale diferite,
tatăl şi fiul sunt profund legaţi prin aceeaşi nevoie de a pune totul sub lumina vie a minţii, prin înclinaţia spre
meditaţii solitare, prin opţiunile lor pentru valori spirituale autentice.