7.3.7.

Obiectul de studiu al didacticii

O definiţie primară a didacticii este oferită de Wincenty Okon, care consideră că

obiectul dide este:
- să analizeze: scopurile şi conţinutul instrucţiei, procesul de invăţămant şi principiile
acestuia
- să facă cunoscute: metodele şi mijloacele de invăţămant, organizarea invăţămantului,
organizai clase mixte şi planificarea muncii didactice, personalitatea profesorului.
inainte de a formula o definiţie completă a didacticii, vom lua in atenţie termenii proa
invăţămant" şi „ instrucţie", prezentand accepţiunile actuale asupra acestora.
invăţămantul, ca principală formă de organizare a educaţiei, poate fi definit astfel:
- Proces de instruire şi educare in şcoală, organizat şi desfăşurat pentru a realiza
obiecpedagogice ale educaţiei şcolare, stabilite la nivel de sistem şi de proces.
- Domeniu in care este valorificată structura acţiunii educaţionale la nivelul
corelaţiei funcţi dintre cadrele didactice şi elevi, exersată in numeroase şi variate
situaţi educative (G. Mialaret, 1992, pag. 14, ]
- Ansamblul instituţiilor şcolare dintr-o ţară, care participă la organizarea
arhitecturii şcolare proiectarea unor cicluri, orientări, filiere, realizabile la nivelul unor
structuri specifice educaţiei/inst formale dar şi neformale (Dictionnaire
encyclopedique de l'education et de laformation, 1994, pag. 956
Procesele de instruire şi educare a omului sunt deosebit de complexe, variabile şi
diverse şi au car probabilistic. Caracterul şi desfăşurarea lor sunt determinate de cele
mai complexe corelaţii dintre fa obiectivi şi subiectivi. Asupra acestor procese işi pun
amprenta atat particularităţile personalităţii elevu profesorului, cat şi specificul
strategiilor utilizate. Amintim, de asemenea, influenţele mediului de instruiri
experienţei de viaţă a elevilor, ale realităţii inconjurătoare, ale diverşilor factori.
Toate acestea fac ca procesul didactic să aibă o importantă trăsătură - se
desfăşoară de o neunivoc, ceea ce inseamnă că acţiunea conjugată a unor factori de
instruire şi educare obiectivi şi identic de exemplu: curriculum, metode, tehnici şi
tehnologii, mijloace, moduri de organizară etc.) poate ave fiecare caz particular,
rezultate mai mult sau'mai puţin diferenţiate in funcţie de particularităţile factc
subiectivi şi ale circumstanţelor necontrolabile care influenţează desfăşurarea
procesului instructiv-educ Neunivocitatea desfăşurării procesului instructiv-educativ
este generată de elementul aleator, prezent in obligatoriu. Evenimentul aleatoriu este
acel eveniment care in condiţii date, uneori are loc, alteori nu. Exemplu: Pot fi
considerate evenimente aleatorii toţi factorii obiectivi şi subiectivi variabili care
influent instruirea şi formarea omului şi pot avea loc intr-un caz concret. Mărimea
aleatorie este acea mărime care in condiţii date, poate lua uneori anumite valori, iar
alteori valori diferite.
Exemplu: Pot fi considerate mărimi aleatorii toate caracteristicile factorilor mai
sus menţionaţi, care in diferite situaţii concrete pot iua valori diferite. Procesul
aleatoriu este acel demers care in condiţii date, poate lua o anumită formă concretă ce
nu poate cunoscută"dinainte. ' Exemplu: Poi fi considerate funcţii aleatorii toate
variaţiile posibile şi neprevizibile aie caracteristicilor cantitative apărate in procesul
didactic. Datorită caracterului variabil şi neunivoc, procesele şi fenomenele
pedagogice pot fi trecute aproape in exclusivitate in categoria evenimentelor sau
funcţiilor aleatorii. Pentru ilustrare, prezentăm in tabelul 3.1. exemple de evenimente,
mărimi şi procese aleatorii din domeniul didacticii:
Deşi instruirea este un sistem probabilistic, intamplătorul fiind mereu prezent in
diferite forme, aceasta nu inseamnă că in acest domeniu nu acţionează legile
cauzalităţii. Factorii care influenţează insuşirea cunoştinţelor, formarea şi dezvoltarea
priceperilor şi deprinderilor, formarea trăsăturilor de caracter, acţionează riguros legic.
Dar, in procesul instructiv, imbinarea acestor factori este, intr-o anumită măsură,
aleatorie, deoarece atat rolul, cat şi acţiunea fiecărui factor, depind de toţi ceilalţi, iar
rezultatele coacţiunii cu aceştia, in cazul concret dat. sunt mai mult sau mai puţin
aleatorii, greu de prevăzut. Totuşi, este posibil să se stabilească legităţile generale
obiective ale procesului mstructiveducativ, deşi ele suferă atat de puternic influenţa
diferiţilor factori şi circumstanţe aleatorii, de multe ori necunoscute. La fel cum in
natură există o dinamică a intamplătorului şi a necesarului, datorită unor legi interne
ascunse, putem vorbi de legi ascunse şi in cadrul procesului de invăţămant. Una dintre
cele mai importante manifestări ale unor asemenea legi ascunse este „stabilitatea unei
anumite distribuţii" a evenimentelor, mărimilor, fenomenelor şi proceselor aleatorii, la
care ne-am referit mai sus.
Exemplu: Nota nici prea mică nici prea mare obţinută de un elev oarecare, luat la
intamplare, este un eveniment aleatoriu, insă la un eiev bun, obţinerea unei note slabe
va avea loc in mod obligatoriu mai rar decat la un elev slab.
Gradul posibilităţii obiective de apariţie a unor evenimente (fenomene, procese) in
condiţii determinate, este măsurat in ştiinţa modernă cu o mărime care poartă
denumirea de probabilitate şi se notează cu simbolul P. Este o noţiune fundamentală in
matematică şi exprimă măsura in care sunt posibile obiectiv anumite evenimente, in
anumite condiţii. Probabilităţile unor asemenea evenimente, mărimi şi funcţii aleatorii
se exprimă prin fracţii ordinare cuprinse intre zero şi unu. Exemplu: Probabilitatea
unui eveniment A este: P(A) =1/40.
Regulile de operare cu probabilităţi şi legile care le guvernează sunt studiate de
o ramură a matematicii numită teoria probabilităţilor, in această teorie, evenimentele,
mărimile, procesele şi funcţiile aleatorii nu sunt inţelese ca fiind „lipsite de cauză", ci
sunt acelea a căror apariţie şi valoare nu pot fi prevăzute precis pentru fiecare caz in
parte; sunt, totuşi, mărimi aleatorii reglabile (controlabile). Conceptul de instruire este
corelat in principal cu invăţămantul, insă nu se pot negaautoinstruirea şi o seamă de
forme adiacente ca: invăţarea, activităţile extraşcolare, massmediaş.a. De altfel,
termenul „instrucţie" este utilizat frecvent cu cel puţin trei nuanţări:
- instruire generală - activitate de inzestrare cu cunoştinţe din domeniile culturii,
ştiinţei,tehnicii şi de aplicare a lor in practică;
- instruire profesională - activitate al cărei scop este insuşirea unei specialităţi, a unei
profesiiconcrete; ea se bazează pe insuşirea cunoştinţelor profesionale, pe formarea
abilităţilor profesionale şi pe dezvoltarea interesului şi preocupărilor legate de
profesiarespectivă;
- autoinstruire - instruire realizată prin efort propriu, in afara unei instituţii şi in
absenţa indrumării unei persoane din afară.
A instrui pe cineva inseamnă a-1 inzestra cu ceea ce el nu cunoaşte, a-1 ajuta să
se transforme, să se modeleze din punct de vedere al calităţilor psihice şi de
personalitate. A te instrui presupune cunoaştere independentă, transformare, modelare
a propriului cu prin eforturi personale, fără intervenţia cuiva din afară, nemaifiind
necesară prezenţa unui martor extern al faptelor tale. Noţiunea de instruire, care se
referă la influenţele din afară, dar şi la autoinstruire, cuprinde in conţinutul său numai
acţiunile conştiente care urmăresc insuşirea unui sistem de abilităţi, dezvoltarea
capacităţilor şi intereselor de cunoaştere, formarea concepţiei, spre deosebire de
educaţie, care cuprinde toate acţiunile conştiente ale omului avand ca scop
transformarea intregii personalităţi a celui supus acţiunii educative. Rezultă că
obiectul didacticii nu se reduce la instrucţia şcolară şi nici la invăţămantul inţeles ca
proces, preocupările sale extinzandu-se mult dincolo de zidurile şcolii. In plus,
didactica are ca obiect de studiu dezvăluirea legăturilor proceselor didactice nu numai
pentru toate obiectele de studiu, ci şi pentra toate treptele sistemului şcolar şi pentra
toate tipurile de şcoli. Aceasta asigură didacticii caracterul ei general, graţie căruia
reprezintă punctul de plecare in analiza disciplinelor care studiază predarea diferitelor
obiecte de invăţămant (metodicile). Din păcate, pană acum, studiile teoretice şi
practice ale pedagogilor s-au axat cu precădere pe problematica invăţămantului de
cultură generală şi mai puţin pe cea a invăţămantului de specialitate şi a
invăţămantului superior. De asemenea, se resimte că pană acum. didactica a avut ca
obiect de studiu mai mult procesul de predare şi mai puţin pe cel de invăţare (accentul
s-a pus pe transmiţător, respectiv pe sursă şi s-a neglijat receptorul), lăsandu-se de o
parte, aproape total, problemele de autoinstruire a căror importanţă nu poate fi
contestată.
in concluzie, obiectul de studiu al didacticii este instruirea şi autoinstruirea,
urmărirea cu precădere a problemelor pedagogice pe care le ridică şi le implică
organizarea programatică a formării tuturor laturilor personalităţii umane. Aceste
probleme vizează procesul de invăţămant, esenţa sa, taxonomia, modalităţile de
realizare, conţinutul, tehnologia didactică, modalităţile de instruire şi educare,
sistemul educaţional etc, Didactica reprezintă azi o ramură complexă a ştiinţelor
educaţiei care studiază şi fundamentează ştiinţific analiza, proiectarea, desfăşurarea şi
evaluarea predării şi invăţării ca proces de instruire şi educare, atat in şcoli şi alte
instituţii, cat şi prin autoinstruire. Sfera de cuprindere a conceptului „ didactică" s-a
lărgit: vorbim azi de etape/nivele ale didacticii, respectiv de o didactică tradiţională,
clasică şi de o didactică modernă, nouă, psihologică. Didactica clasică a. avut ca
obiect de studiu esenţa procesului de invăţămant, cu scopul şi sarcinile sale; procesul
de invăţămant şi factorii acestuia: conţinutul invăţămantului; principiile, metodele şi
formele organizatorice ale activităţii instructiv-educative; organizarea invăţămantului:
clasa, şcoala şi sistemul educaţional; profesoral. Didactica modernă incorporează
intreaga sferă de cuprindere a didacticii clasice, extinzandu-şi conţinutul prin
includerea a noi teme. cum ar fi: didactica adulţilor, invăţarea cu ajutorai maşinilor,
instruirea
şi autoinstruirea asistate de calculator, utilizarea mijloacelor tehnice de instruire,
programarea pedagogică, alte modalităţi de organizare a activităţilor
instructiv-educative ş.a.