Tema nr.

3
FORMELE ŞI CONŢINUTURILE GENERALE ALE EDUCAŢIEI

 Cuvinte cheie educaţie formală, educaţie nonformală ( paraşcolară, perişcolară)

educaţie informală (incidentală), educaţie integrală, problematica lumii contemporane, noile
educaţii, educaţie permanentă, societate educaţională, autoeducaţie, învăţare continuă..

1. FORMELE EDUCAŢIEI
Fenomenele educative sunt de două categorii:
 Acţiuni educative – intenţionate, organizate, sistematice, cu finalită ţi bine precizate,
exercitate de personal didactic specializat, într-un cadru instituţionalizat;
 Influenţe educative – neintenţionate, spontane, exercitate de mediul social şi profesional
pe tot parcursul vieţii.

Formele educaţiei reprezintă ansamblul modalită ţilor de realizare a acţiunilor şi a

influenţelor pedagogice desfă şurate în cadrul procesului de formare şi dezvoltare a personalită ţii
umane. Observarea gradului de intenţionalitate a acţiunilor educaţionale evidenţiază trei forme
ale activită ţii de gen şi anume: educaţia formală , educaţia nonformală şi educaţia informală .

Clasificarea formelor educaţiei angajează două categorii de criterii:

a) criteriul proiectării:
 educaţie instituţională / cu obiective specifice instituţionalizate (educaţia formală-
nonformală);
 educaţie noninstituţională / realizată implicit, fă ră obiective specifice
instituţionalizate (educaţie informală);
b) criteriul organizării:
 educaţie realizată pe baza unor acţiuni explicite şi influenţe implicite (educaţia
formală-nonformală);
 educaţie realizată doar pe baza unor influenţe implicite (educaţia informală).

EDUCAŢIA FORMALĂ poate fi definită ca totalitatea acţiunilor educaţionale desfăşurate
într-o manieră intenţionată, elaborată, planificată, sistematică şi orientată finalist, care au loc în
cadrul instituţiilor de învăţământ şi educaţie componente ale sistemelor naţionale, sub îndrumarea
şi conducerea unui personal calificat în acest sens.
Acţiunile educaţionale care îmbracă această formă sunt orientate social, ră spunzâ nd unei
comenzi impuse de nevoile prezente şi, mai cu seamă , de perspectivă ale societă ţii. Pregă tirea
educaţională de acest gen este realizată într-o manieră conştientă şi eşalonată , dozată în funcţie
de potenţialul educogen al categoriilor de educabili cu care se lucrează .
EDUCAŢIA NONFORMALĂ cuprinde totalitatea influenţelor educative organizate şi
planificate (nu însă la acelaşi nivel de rigurozitate ca cele formale), dar desfăşurate în afara
incidenţei programei şcolare. Este educaţia de tip instituţional, dar nonşcolar, desfă şurată în
locuri care nu au în mod special o misiune educaţională proprie (în cluburi, asociaţii, comunită ţi,
spectacole etc.).

1
 Acesta implică mai multe tipuri de acţiuni:
 acţiuni extraşcolare realizate sub îndrumarea profesorilor acţiuni care vizează
educaţia adulţilor (acţiunile paraşcolare sau acţiuni de reciclare, de reorientare
profesională )
 acţiuni care se realizează în mediul socio-cultural ca mijloace de divertisment sau de
odihnă activă (acţiuni perişcolare sau şcoala paralelă ).
Această formă de educaţie se află în raport de complementaritate cu educaţia formală ,
tendinţa generală a instituţiilor şcolare fiind de extindere a competenţelor dincolo de zidurile lor
şi de asumare a unui rol activ în comunitate. Caracteristicile care conferă un pronunţat caracter
formativ acestor activită ţi sunt marea varietate şi flexibilitate, caracterul opţional sau facultativ,
diferenţierea conţinuturilor şi a modalită ţilor de lucru în funcţie de interesele şi capacită ţile
persoanelor.

Raportul dintre cele două forme de educaţie amintite deja este unul de complementaritate, atât
sub aspectul conţinutului, cât şi sub aspectul modalităţilor de realizare.

EDUCAŢIE INFORMALĂ SAU INCIDENTALĂ este acea educaţie cu caracter spontan şi

nesistematic (programe TV, concerte, diverse situaţii cotidiene), care se realizează prin
contactele directe ale individului cu mediul social, de cele mai multe ori aceste influenţe fiind
hotă râ toare în evoluţia individului. Această formă precede şi depă şeşte ca durată şi experienţă
educaţia formală şi ar trebui să constituie substanţa şi temeiul educaţiei. Cele mai semnificative
mesaje informale sunt transmise prin mass-media.
Însă impactul acestor experienţe educaţionale, indiferent de sursă , nu poate fi total dacă
nu se asigură continuitatea şi întărirea lor reciprocă. În realitate însă , aceste educaţii ră mâ n
paralele, fapt care întreţine şi accentuează ruptura dintre şcoală şi realitatea psihosocială .
Experienţele nonformale şi informal ale şcolarilor, în continuă expansiune datorită evoluţiei
tehnico-ştiinţifice şi exploziei informaţionale, nu mai pot fi ignorate de şcoală . Pe de altă parte,
realizarea acestei integră ri, fiind un proces extrem de complex, presupune adoptarea unei noi
optici în formarea cadrelor didactice şi în practica şcolară (T.Cozma).
Educaţia informală precede şi depă şeşte ca durată , conţinut şi modalită ţi de abordare
educaţia formală . Conţinutul educaţiei informale provine din două filiere: una emisă de mass-
media şi cealaltă emisă de persoanele aflate în contextul social al individului la
un moment dat. În context informal educaţia este voluntară . Realizarea unor achiziţii educative
calitative este influenţată de iniţiativa individului. Analiza incidenţei fenomenului educaţional
asupra formă rii personalită ţii umane dintr-o perspectivă sistemică , etalează faptul că individul
suportă de-a lungul vieţii, într-o manieră complementară , influenţe educative specifice tuturor
formelor de educaţie. În acest sens o analiză comparativă , realizată în paralel, pe baza unui tabel,
suntem convinşi că ar fi utilă , mai cu seamă în scop didactic-comprehensiv.

2
Formă
FORMALĂ NONFORMALĂ INFORMALĂ
Caracteristică
Neintenţionată (din
ORGANIZARE Sistematică Planificată punct de vedere
educativ)
Clar formulat Clar formulat
SCOP (realizarea idealului (întâ mpinarea Fă ră scop educativ
educaţional) intereselor educabililor)
Instituţii din afara Instituţii din afara
Instituţii din Sistemul
SUBIECTUL Sistemul Naţional de Sistemul Naţional de
Naţional de Educaţie
ACTULUI Educaţie (preponderent) Educaţie şi persoane
şi personal special
EDUCATIV şi personal special din anturaj sau
calificat
calificat întâ lnite ad-hoc
Neconştientizată de
Înalt grad de Înalt grad de
CONŞTIENTIZARE că tre cel / cei ce o
conştientizare conştientizare
suportă
Nu ră spunde unei
Ră spunde unei Ră spunde unor comenzi sociale de
RELAŢIA CU
comenzi sociale, la comenzi sociale, limitate ordin educativ, ci în
SOCIETATEA
nivel global la anumite grupuri cel mai bun caz,
uneia de informare.
Volum mare, lipsa
Riscul pervertirii
Rigiditate, rutină , unei selecţii calitative,
CARENŢE Valorilor educaţiei
monotonie dar şi
formale
cantitative

3
 2. CONŢINUTURILE GENERALE ALE EDUCAŢIEI reprezintă ansamblul valorilor
pedagogice fundamentale (bine, adevăr, adevăr aplicat / util, frumos, sănătate) care conferă
activită ţii de formare-dezvoltare a personalită ţii umane un cadru dimensional stabil, realizat /
realizabil, în mod special, la nivelul sistemului şi al procesului de învă ţă mâ nt. Acest cadru
dimensional stabil, dezvoltat în funcţie de valorile pedagogice fundamentale evocate, vizează
urmă toarele cinci conţinuturi generale ale educaţiei, prezente, în mod obiectiv, la nivelul orică rei
activită ţii de educaţie / instruire: a) educaţia intelectuală ; b) educaţia morală ; c) educaţia
tehnologică (aplicativă ); d) educaţia estetică ; e) educaţia fizică .

a) EDUCAŢIA INTELECTUALĂ reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalită ţii

"prin ştiinţă şi pentru ştiinţă ", respectiv prin intermediul valorilor ştiinţei (rigoare, precizie,
ordine, obiectivitate, legitate etc.). Educaţia intelectuală are ca obiectiv fundamental formarea-
dezvoltarea conştiinţei ştiinţifice realizabilă prin dobâ ndirea unor cunoştinţe, capacită ţi şi
atitudini cognitive, generale şi specifice, cu o largă susţinere afectivă , motivaţională , caracterială .
Educaţia intelectuală are un rol fundamental în cadrul orică rei activită ţi de formare-dezvoltare a
personalită ţi, constituind o premisă calitativă absolut necesară pentru realizarea celorlalte
dimensiuni ale educaţiei – educaţia: morală , tehnologică , estetică . Aceasta nu înseamnă însă nici
suprapunerea educaţiei intelectuale peste celelalte dimensiuni ale educaţiei şi nici neglijarea sau
diminuarea importanţei acestora în cadrul orică rei activită ţi cu finalitate pedagogică realizabilă ,
îndeosebi, la nivelul sistemului şi al procesului de învă ţă mâ nt.

b) EDUCAŢIA MORALĂ reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a conştiinţei morale a

personalită ţii realizabilă prin intermediul valorilor etice care concentrează toate dimensiunile
binelui moral. Educaţia morală are ca obiectiv fundamental formarea-dezvoltarea conştiinţei
morale care vizează optimizarea raporturilor omului cu lumea şi cu sine. Acest obiectiv
pedagogic fundamental este realizabil la nivel: teoretic (noţiuni-sentimente-stă ri volitive; norme-
convingeri morale) şi aplicativ (obişnuinţe-atitudini morale; comportament moral, conduită
morală), prin intermediul unor conţinuturi specifice (de ordin civic, juridic, religios etc.) şi a unor
metode specifice (povestirea, conversaţia, explicaţia, exerciţiul, exemplul, aprobarea,
dezaprobarea, analiza de caz etc. – cu semnificaţie morală).

c) EDUCAŢIA TEHNOLOGICĂ reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalită ţii

umane prin intermediul valorilor ştiinţei aplicate, exprimate în termeni de utilitate,
productivitate, eficienţă . Această activitate angajează capacitatea personalită ţii umane de
aplicare a ştiinţei în toate domeniile vieţii sociale, în general, în producţie în mod special, cu
implicaţii directe în procesul de orientare şcolară , profesională şi socială . Educaţia tehnologică
vizează formarea conştiinţei tehnologice, realizabilă în plan teoretic, prin însuşirea paradigmelor
ştiinţei (care constituie modele exemplare de aplicare a teoriei, recunoscute la scară socială într-
o etapă istorică determinată ) şi în plan practic, prin toate abilită ţile aplicative cultivate în mediul
şcolar şi extraşcolar, finalizate în cadrul procesului de orientare şi integrare şcolară , profesională
şi socială a obiectului educaţiei (elev, student, absolvent calificat într-un anumit domeniu de
activitate supus unei permanente acţiuni de perfecţionare profesională etc.).

d) EDUCAŢIA ESTETICĂ reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalită ţii umane

prin intermediul valorilor generale ale frumosului existent în natură , societate, artă . Educaţia
estetică nu se reduce deci la educaţia artistică , a că rei calitate de exemplaritate este valorificată
4
la maximum în toate contextele şi situaţiile pedagogice posibile, mai ales în cadrul procesului de
învă ţă mâ nt. Obiectivul fundamental al educaţiei estetice vizează formarea conştiinţei estetice,
realizabilă în plan teoretic (vezi cunoştinţele estetice necesare) şi în plan practic (vezi
capacită ţile estetice necesare). Procesul declanşat solicită obiectului educaţiei receptarea,
evaluarea, şi crearea unor valori ale frumosului prezente în natură , în societate, în artă , din artă .
În toate mediile existenţei sale, personalitatea umană are manifestă ri estetice semnificative care
presupun receptarea valorilor estetice, tră irea şi interiorizarea lor, evaluarea şi chiar crearea lor
la diferite niveluri şi stadii de exigenţă şi de aplicabilitate.

e) EDUCAŢIA FIZICĂ reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalită ţii prin

intermediul valorilor să nă tă ţii umane. Educaţia fizică urmă reşte formarea conştiinţei fizice,
realizabilă prin dobâ ndirea şi practica unei anumite culturi medicale, igienico-sanitare, sportive.
Avem în vedere faptul că educaţia fizică angajează valorificarea deplină a potenţialului fiziologic
şi psihologic al omului în "condiţii igienico-sanitare" specifice societă ţii moderne, care solicită "o
minte să nă toasă într-un corp să nă tos". În această accepţie, educaţia fizică poate fi definită , mai
exact, ca educaţie psihofizică, aflată în strâ nsă legă tură şi interdependenţă cu toate celelalte
dimensiuni ale educaţiei, cu educaţia morală (vezi resursele morale ale sportului), cu educaţia
intelectuală (vezi rolul stimulativ al exerciţiului fizic şi necesitatea îmbină rii lui cu exerciţiul
intelectual), cu educaţia tehnologică (vezi cerinţele fizice, fiziologice şi psihologice implicate în
exercitarea orică rei profesii), cu educaţia estetică (vezi efectele estetice ale practică rii
exerciţiului sportiv).

Aceste conţinuturi generale ale educaţiei reflectă liniile constante de evoluţie a personalită ţii
umane, adaptabile la contextul propriu fiecă rei etape istorice, în general, fiecă rei societă ţi şi
comunită ţi, în mod special. Ele au un caracter:
- obiectiv, determinat de structura de organizare bio-psiho-socio-culturală a personalită ţii;
- dinamic, determinat de corelaţia pedagogică existentă între "latura informativă " şi "latura
formativă " a educaţiei intelectuale-morale-tehnologice-estetice-fizice;
- integral, unitar, determinat de interdependenţa existentă între educaţia intelectuală-
morală-tehnologică-estetică-fizică;
- deschis, determinat de apariţia periodică a unor "noi conţinuturi", de genul celor instituite
în ultimele decenii la nivel de UNESCO: educaţia ecologică , educaţia demografică, educaţia pentru
schimbare şi dezvoltare, educaţia pentru democraţie, educaţia pentru tehnologie şi progres,
educaţia faţă de mass-media, educaţia sanitară modernă, educaţia casnică modernă (vezi
Vă ideanu, George, 1996, pag.65-68).

5
 3. NOILE EDUCAŢII CA RĂSPUNSURI LA SFIDĂRILE LUMII CONTEMPORANE.
ReferOrientarea prospectivă a educaţiei impune conceperea unor programe educative care
să -i pregă tească pe oameni pentru a se adaptala problemele cu care se estimează că se vor
confrunta în viitor. Este vorba despre conceperea unei educaţii care să vizeze prioritar
optimizarea capacită ţii omului de adaptare continuă la schimbare. Prin urmare, componentele
clasice ale educaţiei integrale – educaţia intelectuală , educaţia tehnologică , educaţia morală ,
educaţia estetică , educaţia sportivă şi igienică şi educaţia religioasă – constituie fundamentul
unei dezvoltă ri armonioase a fiinţei umane. Pe de altă parte, odată cu definirea problematicii
lumii contemporane (P.L.C.), caracterizate prin globalitate, universalitate, complexitate şi caracter
prioritar (explozia demografică , degradarea mediului, conflictele naţionale, interetnice,
problema înarmă rii ş.a.), sistemele educaţionale şi-au construit, ca modalită ţi proprii de ră spuns,
„noile educaţii” sau noile tipuri de conţinuturi conform programelor UNESCO, acestea sunt
educaţia relativă la mediu, educaţia pentru pace şi cooperare, educaţia pentru participare şi
democraţie, educaţia demografică , educaţia pentru schimbare şi dezvoltare, educaţia pentru
comunicare şi mass-media, educaţia nutriţională , educaţia economică şi casnică modernă ,
educaţia pentru timpul liber, educaţia interculturală , educaţia privind drepturile fundamentale
ale omului ş.a.
Educaţia pentru pace, îşi propune să promoveze o cultură a pă cii si o atitudine de
cooperare;
Educaţia ecologică- este o pregă tire pentru conservarea şi apă rarea mediului natural de
viaţă ;
Educaţia pentru schimbare, participare şi democraţie- îşi propune o pregă tire a
cetă ţeanului responsabil, conştient de drepturile şi de îndatoririle sale;
Educaţia demografică- este necesară îndeosebi în societă ţile confruntate cu creşteri sau
scă deri îngrijoră toare ale populaţiei;
Educaţia pentru comunicare şi mass-media – urmăreşte formarea unei atitudini critice,
selective faţă de avalanşa de informaţii oferite de mass-media
Educaţia nutriţională- oferă mijloace de combatere a pericolului pe care îl prezintă pentru
să natate un regim alimentar iraţional, să rac în elemente nutritive, ori bazat pe produşi sintetici
nocivi;
Educaţia economică şi casnică modernă - este o pregă tire pentru buna gestionare a
propriilor bunuri;
Educaţia pentru timpul liber – o educaţie a dorinţei de petrecere a timpului liber prin
desfă şurarea unor activită ţi creative, cu un bogat conţinut cultural, si a unor activită ţi care să fie
prilej de recreere autentică .
Educaţia pentru tehnologie şi progres - o pregă tire a omului pentru înţelegerea
şiadaptarea la un mod de viaţă invadat de tehnologie s.a.
Modalităţile practice prin care aceste noi educaţii ar putea fi implementate în diverse
programele educaţionale naţionale sunt: introducerea lor ca discipline distincte (această formă
poate conduce la supraîncă rcarea programelor şcolare); crearea de module specifice tematicii
noilor educaţii cu abordare interdisciplinară , dar în cadrul disciplinelor tradiţionale; infuzarea şi
introducerea de mesaje ce ţin de aceste noi conţinuturi în cadrul disciplinelor clasice (cea mai
frecventă şi cea mai eficientă , dar greu de realizat).

6
 4. EDUCAŢIA PERMANENTĂ ŞI AUTOEDUCAŢIA
Educaţia permanentă reprezintă un principiu organizatoric şi filozofic care presupune că
educaţia este un continuum existenţial ce poate avea la bază un sistem complex de mijloace care
trebuie să ră spundă nevoilor şi aspiraţiilor de ordin educaţional şi cultural ale fiecă rui individ.
Condiţiile care au impus acest principiu în practica educaţională sunt: evoluţia ştiinţifică şi
tehnologică care a dus la explozia cunoaşterii concomitent cu fenomenul de perisabilitate rapidă
a cunoştinţelor noile mutaţii din viaţa economică , socială , politică şi culturală care au dus la
schimbarea statutului economico-social al oamenilor, ceea ce presupune eforturi permanente de
adaptare la schimbă ri şi de integrare socială ; schimbă rile petrecute în structura demografică
care indică o creştere a numă rului oamenilor în vâ rstă comparativ cu ponderea pe care o deţin
tinerii.
Caracteristicile educaţiei permanente:
- Educaţia nu se termină odată cu finalizarea studiilor ci acoperă întreaga existenţă a
individului;
- Educaţia nu înseamnă exclusiv educaţia adulţilor, ea unifică toate componentele şi etapele
educaţiei: educaţia preşcolară , educaţia primară , educaţia secundară , educaţia liceală , educaţia
universitară , educaţia postuniversitară ;
- Educaţia include modalită ţile formale dar şi pe cele nonformale: învă ţarea planificată ,
învă ţarea accidentală (spontană );
- Comunitatea, grupurile sociale, întregul mediu deţin un rol important în educarea
individului;
- Ş coala va avea rolul de a integra şi de a coordona toate celelalte influenţe educaţionale;
- Împotriva caracterului elitist al educaţiei, educaţia permanentă se afirmă cu un caracter
universal şi democratic;
- Principalele funcţii ale educaţiei permanente: integrare şi adaptare reciprocă a individului
şi a societă ţii;
- Scopul final al educaţiei este să sporească calitatea vieţii.
Trecerea de la paradigma educaţiei centrată pe şcoală la paradigma educaţiei permanente
s-a realizat pe lansă rii unei noi perspective sociale, şi anume societatea educativă (`learning
society, Torsten Husen, 1974), definită prin urmă toarele tră să turi învă ţare continuă ,
responsabilitate faţă de propria evoluţie socială şi profesională , evaluare centrată mai mult pe
confirmarea progreselor decâ t pe constatarea eşecurilor, participare civică şi muncă în echipă ,
parteneriat social.
Autoeducaţia (educaţie prin sine însuşi) reprezintă o componentă a educaţiei permanente,
ea asigurâ ndu-i continuarea şi finalizarea. Aceasta se bazează pe capacitatea şi nevoia individului
de a se defini ca subiect şi obiect al propriei formă ri. Saltul spre autoeducaţie se realizează în
adolescenţă , odată cu tendinţa tâ nă rului de emancipare şi de afirmare a propriei personalită ţi.
Patru axe pentru educaţia viitoare. Pornind de la înţelegerea educaţiei ca tot, ca experienţă
globală – în plan cognitiv, practic, personal şi social – Raportul UNESCO pentru secolul XXI
elaborat de Comisia Internaţională pentru Educaţie, a avansat direcţiile de dezvoltare a
educaţiei
- A învăţa să cunoşti, care presupune însuşirea instrumentelor intelectuale, cu accent pe
tră irea valorilor şi aplicarea informaţiei.
- A învăţa să faci, axă ce pune problema formă rii profesionale, adică a competenţelor
personale şi specifice activită ţii profesionale.

7
 - A învăţa să trăieşti împreună cu alţii, ceea ce presupune învă ţarea nonviolenţei, a
cooperă rii, a dialogului şi a empatiei.
- A învăţa să fii, a se determina pe sine, a fi capabil de autonomie şi spirit critic.