TEHNICI DE MUNCĂ INTELECTUALĂ

Educația estetică

Coordonator,
Conf. dr. Caciuc Torii Viorica

Student,
Șerbănescu Parvana Elena
 Educația estetică

Educația estetică este acea dimensiune a formării care urmărește

pregătirea persoanei pentru a recepta, interpreta, interioriza și crea valori
estetice concretizate în diferite suporturi sau situații (artă, natură, conduită
umană, comunitate), în perspectiva sporirii împlinirii spirituale și a imprimării
unui sens superior existenței persoanei1.
În viziunea esteticii, orice operă de artă include un mesaj ce se transmite
printr-un limbaj propriu. Caracteristic pentru acest mesaj este faptul că în
procesul receptării, el se răsfrânge asupra laturilor și zonelor personalității
umane: intelectuale, afectivă, morală.
Conceptul de educație estetică se referă la teoria, conținutul și practica de
predare și învățare în materie de valori estetice și experiențe estetice. La nivelul
disciplinelor de învățământ aceasta acoperă o gamă variată de practici de
predare care țin de o învățare specializată denumită educația artistică.
Esteticul se desfășoară nu numai în conformitate cu mobiluri intelectiv-
practice ci și în concordanță cu legile frumosului, ale armoniei și coerenței
esteticului din natură, societate și opera de artă. Valoarea unei opere de artă este
dată uneori de context, în urma unei puneri în scenă, a unei reprezentări, a unei
investiri cu sens.
Arta este principala modalitate prin care se înfăptuiește relația estetică
dintre om și realitate.
Principalele componente ale atitudinii estetice sunt2:
-gustul estetic,
-judecata estetică,
-idealul estetic,
-sentimentele estetice
-convingerile estetice.
Gustul estetic reprezintă capacitatea de a reacţiona spontan printr-un
sentiment de satisfacţie sau insatisfacţie faţă de obiectele şi procesele naturale,
de actele şi realizările umane sau de operele de artă, privite toate ca obiecte ale
însuşirii estetice a realităţii de către om.
1
Cucoș, C, 2014, Educația estetică, Iași, p.13
2
Barna, A, 2006, Introducere în pedagogie. Teoria educației. Teoria curriculum-ului, Editura Fundației
Universitare ‚’’Dunărea de jos’, Galați, p.83
 Reacţia de gust estetic se declanşează în momentul contactului cu valorile
estetice şi se manifestă sub forma unei dispoziţii sau trăiri subiective. Prezenţa
gustului se exprimă prin sensibilitate la tot ce este frumos, prin capacitatea de
orientare şi alegere în concordanţă cu legile frumosului. Gustul estetic aparţine
prin excelenţă sensibilităţii şi imaginaţiei, fapt pentru care nu poate fi
întotdeauna argumentat din punct de vedere teoretic, deşi se bazează pe anumite
criterii uneori imposibil de exprimat pe plan logic. De aceea gusturile sunt
diferite de la un individ la altul, fiind dependente de structura personalităţii,
condiţiile de viaţă, experienţa acumulată şi mai ales de rezultatul educaţiei şi al
climatului cultural în care trăieşte omul.
Trăsăturile de personalitate, înnăscute sau dobândite, reprezintă doar
premisa apariţiei, evoluţiei şi diversificării gusturilor. Acţiunea educaţională
nu-şi propune să uniformizeze gusturile, dimpotrivă, luând în consideraţie
spontaneitatea şi individualitatea ce le caracterizează urmăreşte dezvoltarea şi
formarea lor în conformitate cu structura şi experienţa personalităţii fiecărui
elev3.
Judecata estetica reprezintă un aspect psihic de natură intelectuală care
constă în capacitatea de apreciere a valorilor estetice pe baza unor criterii de
evaluare. Ea se exprimă sub forma unor propoziţii ce condensează impresii
argumentate şi întemeiate pe criterii de apreciere a frumosului. Dacă la nivelul
gustului estetic se consemnează prezenţa sau absenţa plăcerii, la nivelul
judecăţii intervine argumentarea şi motivarea acelei reacţii, se realizează o
intelectualizare a gustului estetic.
Criteriile folosite în vederea argumentării şi motivării pot fi estetice şi
extraestetice, acestea din urmă putând fi de natură filozofică, sociologică,
politică, ideo-logică, pe prim plan situându-se bine înţeles, cele estetice,
celelalte fiind implicate şi subsumate acestora4.
Idealul estetic este constituit dintr-un ansamblu de teze, principii şi
norme teoretice care imprimă o anumită direcţie atitudinii estetice a oamenilor
aparţinând unei epoci, naţiuni sau categorii sociale. Idealul reprezintă ceea ce
este specific, dominant în diversitatea gusturilor estetice şi se exprimă prin
principii care se impun şi acţionează la nivelul unei epoci istorice.
Fiind specific unei întregi epoci istorice, idealul înglobează o imensă
experienţă socială şi are o relativă stabilitate.
Sentimentele estetice însumează o configuraţie de emoţii, rezultat al
unor trăiri mai profunde şi de durată a frumosului din natură, societate şi artă.
Sentimentele estetice reprezintă cea mai înaltă formă de trăire a frumosului. Ele
îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi.

3
Barna, A, 2006, Introducere în pedagogie. Teoria educației. Teoria curriculum-ului, Editura Fundației
Universitare ‚’’Dunărea de jos’, Galați, p.83
4
Ibidem
 Profunzimea şi durata trăirii diferă de la un individ la altul, fiind
determinată de categoria (tipul) valorii estetice şi de structura personalităţii. Se
disting emoţii simple, înnăscute, cu rezonanţă biologică (bucurie, tristeţe,
durere) şi emoţii complexe, specific umane (regretul, dorul, mila, extazul,
nostalgia etc.), toate fiind provocate de receptarea valorilor estetice.
Convingerile estetice sunt idei despre frumos care au devenit mobiluri
interne, orientând şi călăuzind preocuparea omului în vederea asimilării şi
introducerii frumosului în modul său de viaţă, în relaţiile sale cu lumea şi
semenii săi.
Principiile
Principiile didactice se referă la acele norme orientative, teze generale cu
caracter director, care pot imprima procesului educațional un sens funcțional,
asigurând prin aceasta o premisă a succesului în atingerea obiectivelor propuse.
Principiul exprimă constanța procedurală, elementul de continuitate care poate
fi regăsit în mai multe situații de predare-învățare.
Toate principiile didactice își păstrează valabilitatea și în cazul educației
estetice, dar se cer a fi corelate cu următoarele principii specifice5:
-principiul educației estetice pe baza valorilor autentice,
-principiul receptării creatoare a valorilor estetice,
-principiul perceperii globale, unitare a conținutului și formei obiectului
estetic,
-principiul înțelegerii și situării contextuale a fenomenului estetic.
Principiul educării estetice prin valori autentice
Procesul educaţiei estetice presupune în primul rând dezvoltarea
capacităţii de a reproduce valori estetice, de a deosebi valorile de nonvalori.
Aceasta impune cu necesitate folosirea în educaţia estetică, a valorilor estetice
incontestabile (pentru a învăţa corect un copil ce este valoarea, nu poate fi
folosit un kitsch)14. În acest mod se formează gustul estetic care este capabil să
procedeze selectiv în universul estetic și să direcţioneze în sens axiologic, atât
procesul formării estetice, cât și conţinutul și manifestările estetice ale vieţii
oamenilor. Se recomandă educatorilor ca în procesul educaţiei estetice să fie
folosite acele valori estetice care au intrat definitiv în patrimoniul naţional și
universal al universului estetic6.
Principiul receptării creatoare a valorilor estetice

5
Barna, A, 2006, Introducere în pedagogie. Teoria educației. Teoria curriculum-ului, Editura Fundației
Universitare ‚’’Dunărea de jos’, Galați, p.86
6
Cucoș, C, 2014, Educația estetică, Iași, p.136
 Necesitatea unei perceperi de profunzime în artă se impune pentru
înţelegerea acesteia să fie de esenţă și nu de suprafaţă. Riscul unei perceperi
superficiale poate fi determinat de numeroase cauze: lipsa unei temeinice culturi
estetice, lipsa aptitudinilor estetice.
Principiul perceperii globale, unitare a conținutului și formei
obiectului estetic
În opera de artă există o unitate necesară între conţinutul și forma
acesteia. Cunoaşterea integrală a acesteia presupune înţelegerea unitară a celor
două condiţii prin care se manifestă opera de artă sau valoarea estetică, oricare
ar fi conţinutul si forma. Perceperea unitară stă la baza fuziunii funcţionale a
intelectului și afectivităţii în acelaşi timp, ceea ce determină revelaţia estetică.
Principiul respectiv recomandă educatorilor să procedeze la analize complexe,
prin intermediul cărora se dezvăluie cunoașterii elevilor forma si conţinutul
operei respective, corelaţiile existente între acestea și caracterul unitar de
echilibru.
Principiul înţelegerii și situării contextuale a fenomenului estetic
Acest principiu recomandă să se cunoască cât mai temeinic corelaţiile
dintre operă, creator și condiţiile istorico-sociale. El cere să se abordeze
cunoaşterea și aprecierea unei opere de artă la un nivel interdisciplinar.
Respectarea cerinţelor acestui principiu ajută la atingerea unor obiective de bază
ale educaţiei estetice ca: formarea capacităţii de apreciere și evaluare a operelor
de artă, formarea gustului și idealului estetic.
Realizarea educației estetice
 Educația literară: în predarea literaturii preocuparea profesorului
trebuie să se concentreze în direcția stimulării elevilor pentru a citi literatură:
poezie, proză, dramaturgie etc. Numai în acest fel vor putea simți și trăi acele
emoții estetice pe care le declanșază opera literară. De aici, importanţa a două
obiective specifice, anume dezvoltarea sensibilităţii şi simţului literar
şi dezvoltarea capacităţii de a discerne frumuseţea lumii reale de aceea creată
prin ficţiune în cadrul unei opere literare rezultat al receptării poetice prin
lectură artistică. 
Ca forme de organizare și mijloace pe care profesorul le are la îndemână
putem arăta7: 
-lecția de lectură și analiză literară 
-lecția de compunere 
-cercurile literare și dramatice 

7
Nicola, I, Barna, A, 2006, Introducere în pedagogie, București, p.314-315
 -audiții radiofonice 
-concursurile și serbările școlare 
-îndrumarea și controlul lecturii particulare a elevilor 
 Educația muzicală: prin natura ei sonor – temporală, imaginea muzicală
contribuie la declanșareaunor emoții estetice, având o puternică forță
expresivă. Dintre toate artele, muzica este cel mai aproape de sufletul omenesc,
fiind prezentă în toate etapele devenirii sale. De la cântecul de leagăn, la cele
şcolăreşti, de dragoste, ostăşeşti, doine, cântece haiduceşti şi până la
cele funebre omul a găsit mereu ocazia să-şi exprime “simţirea” şi să găsească
în muzică curaj, alinare etc. Educația prin arta muzicală înseamnă a-l face pe
elev să treacă prin ipostaza de auditor în aceea de interpret și apoi în aceea de
creator. Cu cât elevul se află într-o ipostază superioară, cu atât intensitatea trăirii
estetice este mai mare și angajarea personalității sale mai puternică și
multilaterală. 
 Educația plastică: se pot distinge două direcții în elaborarea imaginii
plastice, una în care se constată o corespondență formală între imagine și
obiectele lumii reale și alta în care imaginea este rezultatul fuziunii unui sistem
de semne din care cauză se realizează o “camuflare” a obiectelor și fenomenelor
reale. 
Totodată educaţia plastică picturală urmăreşte să-i iniţieze pe elevi în
perceperea, priceperea şi crearea raporturilor plastice-culori, linii, armonii şi
forme de reprezentare vizuală, le dezvoltă capacitatea de a observa spaţiul în
raport cu tehnicile bi şi tridimensionale, le perfecţionează modalităţile de
interacţiune dintre comportamentul motor şi controlul vizual, raporturile dintre
orizontalitate şi verticalitate, ca elemente ale morfologiei compoziţiei, aşa cum
este măsura pentru muzică8. 
 Educația estetică în cadrul orelor de dirigenție: o parte din orele de
dirigenție sunt destinate educației estetice. Este recomandabil ca în planificarea
lor să se asigure continuitate și diversitate în ceea ce privește subiectele
abordate și mijloacele folosite. 
 Educația estetică prin mijloacele mass media: de obicei aceste
mijloace acționează independent de școală, convergent sau, uneori, chiar
divergent cu obiectivele urmărite de ea. Este vorba de organizarea unor
vizionări de filme, expoziții, programe de televiziune, completarea albumelor cu
reproduceri de artă etc. Se impun cu aceste prilejuri, pregătirea prealabilă a
elevilor, precum și comentarea ulterioară a celor contemplate, contracarând

8
Cucoș, C, 2014, Educația estetică, Iași, p.116
astfel eventuale consecințe negative ale folosirii acestor mijloace, subliniate în
literatura de specialitate. 
Educația estetică prin teatru: educația dramatică presupun
sensibilizarea elevilor față de arta teatrală prin crearea unor situații de
interpretare, de punere în scenă, de formare sau gestionare a unor
comportamente empatice, de cunoaștere și valorizare a artei spectacolului în
general. Arta dramatică va contribui la dezvoltarea personalității copiilor, a
abilităților de comunicare a trăirilor proprii, de conturare a unei identități
expresive, precum și la antrenarea și punerea la treabă a inteligenței socio-
emoționale.
Alegerea, organizarea şi realizarea activităţilor se face atât în raport de
obiectivele propuse, de nivelul educativ al copiilor cu care se desfăşoară
activităţile, cât şi din motivul de a diversifica activităţile educative. În ceea ce
priveşte metodologia activităţilor respective, rămâne la latitudinea educatorilor
care le concep şi le realizează să aleagă metodele, procedeele şi mijloacele cele
mai adecvate, în raport de cele trei criterii permanente: specificul obiectului în
cadrul căruia se include activitatea respectivă, obiectivele care se stabilesc a fi
realizate şi nivelul dezvoltării copiilor.
CONCLUZIE
Educaţia estetică are o puternică influenţă asupra dezvoltării personalității
prin trăirile afective în fața operelor artistice, în contemplarea peisajelor naturii,
în observarea a tot ce este corect şi frumos, în comportarea şi activitatea celor
din jur. Totodată asigură condiţii propice pentru stimularea şi promovarea
creativităţii în toate domeniile de activitate, inclusiv în munca de învăţare.
Viața unui om poate deveni un model pentru ceilalți în momentul în care
acesta este recunoscut pentru viața desăvârșită pe care a dus-o dar și prin creația
sa. Viața fiecărui om este o operă de arta, căci fiecare om este unic și iși scrie
propriile pagini, dacă nu-i convine vreun pasaj îl șterge, adaugă pasaje noi,
modifica stilul scrisului, schimbă totul după bunul plac, trăiește într-o
perspectivă colorată, își alege o culoare care să-i reprezinte existența, se
înconjoară de ceea ce iubește si încearcă și pe ceilalți să-i convingă să fie
personaje în romanul său.
Educația estetică nu limitează pe nimeni la alegerea adevărului frumos.
Ea pregătește întâlnirea dintre om și frumos, luminează mintea umană și
deschide multe căi. Pregătește individului în înțelegerea frumosului și
esteticului, care la rândul său stimulează și întemeiază comportamentul uman.
BIBLIOGRAFIE: 
 
 Andrei Barna și Georgeta Antohe– “Curs de pedagogie“, Editura
Fundației universitare “Dunărea de Jos ” , Capitolul VII – “Educatia
estetică ‘’, 2006 
 Constantin Cucoș - “Educația estetică”, editura Polirom, 2014 
 Ioan Nicola - “Tratat de pedagogie școlară”, Editura Aramis, 2002,
capitolul 16: “Educația estetică”
 Gladiola Bogdan - Revista Iteach - experiențe didactice, 29.11.2018,
[Link]