1.

Răspunsuri proba de evaluare finală

Educație
Reprezintă obiectul de studiu alpedagogiei și urmărește cunoașterea științifică profundă a
realității educaționale la nivel de sistem și proces, delimitează nucleul de bază al domeniului
prin abordarea problemelor pedagogice fundamentale
Pedagogia-știința educației care studiază esența și caracteristicile fundamentului
educațional,scopul și sarcinile, valoarea și limitele ei,conținutul,principiile,metodele și
formele de desfășurare a proceselor paideutice.Ped are ca obiect de studiu educația,studiind
legile educației omului pe parcursul intregii sale vieți.
Geneza ştiinţelor educaţiei aduce în prim plan explicaţia ansamblului de împrejurări, fapte,
fenomene ce au concurat la formarea unui domeniu ştiinţific definit de criterii normative ale
teoriilor acţiunii educative. Știintele educatiei / pedagogice studiaza nucleul functional-
structural al activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii printr-o metodologie specifica,
angajata conform unor principii

2.Afirmaţiile privind caracteristicile pedagogiei

• 1. Socioumană (Julien Freund, 1973, B.I. Lihaciov 1999);

- normativă (Eugen Cizek, 1998);
- a comunicării (H.A. Gleason; Jurgen Habermas, 1983, 2000);
- socială analitică (J. D. Bernal, 1964).
Sorin Cristea apreciază pedagogia ca o ştiinţă socioumană ce studiază structura şi funcţia
educaţiei prin metodologii de cercetare specifice, care urmăreşte scopul de a descoperi şi
valorifica legităţi, principii şi norme de acţiune educaţională(este fenomen social,specifică
omului)
• Pedagogia este o stiinta cu caracter teoretic, gnoseologic (de cunoastere). Pedagogia
raspunde la intrebarea ce este educatia si, descoperind legile educatiei si elaborand teoria
pedagogica, isi aduce astfel contributia la dezvoltarea cunoasterii umane in general.
• 3.Pedagogia este o stiinta si cu caracter actional, praxiologic
(practic). Pedagogia raspunde si la intrebarea cum se realizeaza educatia si
astfel, bazandu-se pe legile educatiei, pe teoria pedagogica, ea elaboreaza strategiile
(metodele, mijloacele si formele) de instructie si educatie ale tinerei generatii, manifestandu-
se astfel ca o stiinta a actiunii educative eficiente.
• Pedagogia este arta. In acest context, ea urmareste sa adapteze
principiile si strategiile pedagogice la particularitatile de varsta si individuale
ale tinerelor generatii, la conditiile concrete ale actului educational. De
asemenea, ea urmareste sa asigure conditiile efectuarii actului instructiv-
educativ cu maiestrie si tact, in care sa se imbine seriozitatea, raspunderea, vointa,
priceperea si competenta profesionala, cu vocatia si talentul educational ale
cadrelor didactice.

3.Pedagogia ca știință și ca artă

Istoria confirmă constituirea Pedagogiei ca ştiinţă abia în secolul al XVII-lea, argumentată
de condiţiile impuse pentru definirea obiectului de studiu, legilor, principiilor, finalităţilor,
sistemului conceptual, metodelor specifice de cercetare.(pag.11-12)

Pedagogia ca stiință apre în sec.XX după S.Cristea.

După 1980, crescînd, se revalorizează domeniul, pedagogia generală căpătînd din nou statut
de ştiinţă fundamentală în categoria ştiinţelor educaţiei

Începînd cu anii 1960 - 70 denumirile „ştiinţe ale educaţiei” şi „pedagogie” se folosesc în

paralel; „pedagogie” este folosit mai mult ca un atribut (intenţie pedagogică, relaţie
pedagogică) decît ca un substantiv care ar desemna o disciplină bine definită

Pedagogia este identificată și drept arta educație pentru că:

Abordează probleme fundamentale ale educației

Implică explicarea și înțelegerea conceptelor de bază în domeniu

In concluzie,pegadogia este atât o știință cât și o artă,regulile impuse de știință formează

personalitatea,cele ale artei personalitatea devine o individualitate Frumosul se
caracterizează datorită artei,statutul de artă poate fi atribuit educației.

4 Evoluția științelor pedagogice/educației

Pedagogia ca știință parcurge

un drum lung și mai multe
etape:(pag.20)

1.etapa preştiinţifică 2.etapa empirică (bazată 3. ştiinţifică modernă ( teorii în

(bazată pe explicaţii pe explicarea cauzală şi pe modele aplicative, limitate, ce
mitico-religioase şi interpretarea logico- se referă la fenomene care
abstracte ale fenomenelor matematică a faptelor permit explicarea cauzală,
educaţionale); concrete) diverse metode,ipoteze etc.)
Ion
Nicola distinge încă 2 mari etape a constituirii pedagogiei ca știință și anume:
1. Etapa reflectării educaţiei în conştiinţa comună a oamenilor;
2. Etapa reflectării teoretice a fenomenului

5. Constituirea pedagogiei ca ştiinţă şi statutul epistemologic actual

Constituirea pedagogiei ca știință. Pedagogia s-a constituit ca ştiinţă, parcurgînd un drum

lung pe care l-a cunoscut dezvoltarea întregii societăţi umane. Ea continuă să evolueze în
condiţii noi, care solicită cunoașterea științifică a problematicii pedagogice actuale,
abordarea intradisciplinară, interdisciplinară şi transdisciplinară a fenomenului
educațional; elaborarea strategiilor de soluționare optimă a problematicii pedagogice,
luîndu-se în calcul modelele ştiinţelor sociouman.(pag.20)
1.Etapa preștiințifică
(pag.23)Așadar, definitivarea pedagogiei la nivelul unei Teorii generale a educaţiei şi
instruirii are loc procesual şi etapizat:
1. Etapa desprinderii pedagogiei de filosofie.
2. Etapa raportării pedagogiei la progresele înregistrate în ştiinţele socioumane-
psihologizarea;
3. Etapa extinderii cercetărilor interdisciplinare şi transdisciplinare din perspectivă istorică
şi comparată;
4. Etapa aprofundării discursului pedagogic este marcată de apariţia noilor ştiinţe ale
educaţie
• 2.etapa empirică
• 3. ştiinţifică modernă
• (pag.41)În contextul analizei statutului epistemologic al ştiinţelor educaţiei, G.
Mialaret pune problema relaţiei dintre ştiinţele pedagogice şi ştiinţele educaţiei, considerînd
că primele constituie un subansamblu al ştiinţelor educaţiei. În Figura 1 ”Ştiinţele pedagogice
ca subansamblu al ştiinţelor educaţiei” ştiinţele pedagogice apar ca subansamblu şi ca nucleu
al ştiinţelor educaţiei, exprimînd o concepţie sistemică asupra ştiinţelor educaţiei
Pedagogia devine ştiinţă – iniţial sub denumirea de didactică, asociată cu numele lui
J.A.Comenius care, în secolul XVII publică lucrarea Didactica magna. Lucrările lui Fr.
Herbart – Pedagogie generală, 1806 şi Prelegeri pedagogice, 1835 – consacră denumirea
generică a ştiinţelor educaţiei – pedagogia

6 Taxonomia științelor pedagogice/educației în concepția lui S.Cristea

(pag.41) Modelul analitic şi sintetic orientativ de clasificare a ştiinţelor pedagogice/educaţiei,
elaborat de Sorin Cristea
Pedagogia generală studiaţă educaţia integrînd ştiinţa a două ştiinţe fundamentale:
1. teoria generală a educaţiei;
2.teoria generală a instruirii, abordate în ultimele decenii din perspectiva paradigmei
curriculumului. În această accepţie, pedagogia generală rămîne ştiinţa fundamentală a
educaţiei

I. După modul de raportare la obiectul de studiu – educaţia (dimensiunea funcţional-

structurală a educaţiei)(pag.41)
1.1. Ştiinţe pedagogice fundamentale - studiază domeniile de maximă generalitate ale
educaţiei
1.2. Ştiinţe pedagogice aplicative / Pedagogii diferenţiale
1.2.1. Aplicative pe domenii de activitate suunt:
-pedagogia socială;
-pedagogia artei;
-ped.sportului;
-ped.militară;
-ped.medicală,industrială etc.
1.2.2. Ştiinţe pedagogice aplicative pe perioade de vîrstă psihologică/şcolarăȘ
-ped.antepreșcolară;
-ped.preșcolară;
-ped.școlară;
ped.universitară,profesională,adulților.
1.2.3. Ştiinţe pedagogice aplicative pe discipline de învăţămînt (metodica / didactica
specialităţii).
1.2.4. Ştiinţe pedagogice aplicative în situaţii speciale:
- pedagogia orientării şcolare şi profesional;
-- pedagogia deficienţelor de diferite tipuri,ocrotirii sociale etc.

II. După metodologia specifică de cercetare a dimensiunii funcţionalstructurale a

educaţiei(pag.44)
2.1. După metodologia generală/ de tip disciplina:
-ped.contemporană;
-ped.cibernetică;
-ped.experimentală etc.
2.2. După metodologia de tip interdisciplinar
-Teoria evaluării,educației,orientarea școlară,profesională, educația religioasă.
2.3. După metodologia de tip interdisciplinar angajată preponderent la nivel secundar:
-Filosofia educației;-Psihologia educației;-Socialogia educației;-Antropologia;Economia;-
Biologia;
-Teologia educației.

2.4. După metodologia de tip interdisciplinar angajată preponderent la nivel terţiar -

interpenetrări, care tind spre hibridare între disciplinele/ştiinţele pedagogice fundamentale
şi una sau mai multe subdiscipline:
-Logica educației;-Etica educației;-Axiologia educației;-Epistemologia științelor educației;-
Planificarea educației etc.(pag.47)

7. Relaţiile pedagogiei în sistemul de ştiinţe socioumane.

Caracterul interdisciplinar al pedagogiei este generat de faptul că omul - obiect şi subiect al

educaţiei, este studiat din anumite unghiuri de vedere şi de alte ştiinţe - cum sînt biologia,
anatomia şi fiziologia, filosofia, sociologia, psihologia, logica, ergonomia, cibernetica etc.
Relaţiile pedagogiei cu alte ştiinţe au determinat, asemănător altor domenii ale cunoaşterii,
apariţia unor noi discipline ştiinţifice, ca rezultat al influenţelor.(pag.48)
În sistemul ştiinţelor socioumane pedagogia are statut de ştiinţă integratoare.

8/9Normativitatea pedagogică

Normativitatea pedagogică constituie conexiunile în proiectarea, realizarea şi dezvoltarea

educaţiei şi include: 1)axiome, 2)legităţi, 3)legi, 4)principii, reguli referitoare la
educaţie(pag.31).

I. Axiomele pedagogiei:
Axioma filozofică a educaţiei vizează - interdependenţa dintre dimensiunea obiectivă a
educaţiei (funcţia generală de formare-dezvoltare) şi dimensiunea subiectivă a educaţiei
(finalităţile educaţiei) / instruirii. Axioma sociologică a educaţiei - interdependenţa dintre
calitatea educaţiei şi calitatea dezvoltării sociale. Axioma psihologică a educaţiei -
interdependenţa dintre calitatea educaţiei şi calitatea dezvoltării personalităţii umane.

II. Legităţile pedagogiei:

-Legitatea pedagogică/didactică generală - indică asupra optimizării raporturilor dintre
funcţiile şi finalităţile -
Legitatea sociologică a educaţiei/instruirii - optimizarea raporturilor dintre actorii educaţiei
-Legitatea psihologică a educaţiei/instruirii - optimizarea raporturilor dintre condiţiile
externe - interne ale activităţii de educaţie
-Legitatea gnoseologică a educaţiei/instruirii - optimizarea raporturilor dintre volumul de
cunoştinţe acumulat la nivel cultural (ştiinţă, tehnologie, artă, filozofie, religie, politică
etc.(pag.32)

III. Legi:
3.1.Legi specifice:
-Legea ponderii specifice a funcţiei culturale a educaţiei;
_ Legea corelaţiei permanente dintre educator şi educat (necesară în orice context al
sistemului de educaţie;
-Legea unităţii dintre cerinţele sociale şi psihologice exprimate la nivelul finalităţilor
educaţiei;etc.(pag.33)
III. Legi:
3.1.Legi specifice:
-Legea ponderii specifice a funcţiei culturale a educaţiei;
_ Legea corelaţiei permanente dintre educator şi educat (necesară în orice context al
sistemului de educaţie;
-Legea unităţii dintre cerinţele sociale şi psihologice exprimate la nivelul finalităţilor
educaţiei;etc.(pag.33)

3.2Legi concrete:
-Legi ale învățării;
-Legea creşterii calităţii învăţării în termeni de eficienţă, eficacitate, progres;
- Legea operaţionalizării obiectivelor la nivelul corelaţiei optime dintre sarcinile concrete
propuse - resursele reale

Principiile pedagogice vizează principiile generale ale activităţii educaţionale; iar regulile
pedagogice au un caracter operaţional în cadrul fiecărui principiu. Principiile generale au o
sferă mai largă de referinţă, care vizează proiectarea, conceperea activităţilor de educaţie la
nivel de sistem (principii pedagogice). Principiile concrete au o sferă mai restrînsă de
referinţă la nivelul realizării-dezvoltării activităţii de instruire organizată în cadrul
procesului de învăţămînt (principii didactice).(pag.34)

Intrebarea 10
(directiile de modrnizare a educatiei-propunerea unui model theoretic coparativ
modern\posmodern)

Directiile de modernizare vizeaza structurarea invatamintului ,dezvoltarea ,proiectarea

curiculara resursele umane managementului educational in acest sens pedagogiea
posmoderna solicita formarea noului character social in raport cu nivelele fundamentale :
nevoiea de comunitate, nevoiea de structura intr-o psihofiza sanatoasa nevoiea de sens,
exprimate prin receptivitatea la nou, libertatea si creativitatea,deontologie,mobilitate
maturitate afectiva,originaliate.
Modelul theoretic comparative modern\posmodern:
Postmodern
Fiind comparative cu cel modern din motiv ca posmodernismul fiind la nivelul functionar
structural ce permite conturarea clara a obiectului de studio specific stiintelor pedagogice.
Modern
Ofera pozitionarea mai exacta a finalitatilor ce ofera o imagine clara a rporturilor
componentelor curiculare.
Intrebarea 11
(relatati despre fuctiile si caracteristicile educatiei,argumentati esenta acestora)

Fuctiile educatiei:
Axiological de socializare a copilului de culturalizare de asistenta psihologica de protectie
sociala ,de valorizare personala se exercita atit la nivel de sistem cit si process.
Caracteristicile educatiei
Sorin Cristea sustine ca educatiea prin realizarea functiilor sale isi adopta caracteristicile
generale identificate la 2 nivele de referinta:
- Nivelul intern( functional structural)
- Nivel extern (contextual)
Esenta acestor 2
Functiile axinduse pe fiecare in parte enumerindule si dezvoltindule in parte pe fiecare
functie ear caracteristicile la rindul lor se impart in 2 categorii dezvoltindule partial.

Intrebarea 12
(relatati despre fuctiile si caracteristicile educatiei, argumentati esenta acestora)
Esenta caracteristicilor educatiei
Au ambele character axiologic diferentuinduse doatr prin faptul ca la functii se tine cont de
socializarea copilului,de culturalizare etc.
Ear la caracteristici se reflecta la raporturi stabile dintre valori si continuturile generale ale
educatiei ear in rest indeplinesc aproape aceleasi functii.

Intrebarea 13
(anticipate caile de dezvoltare a scolilor democratice\scoala viitorului)

Directiile modernizarii educatiei vizeaza:

 Structurarea invatamintului
 Dezvoltarea \proiectarea curiculara
 Resursele umane
 Managementul educatiei
In acest sens pedagogiea posmoderna solicita formarea noului character social in raport
cunevoile fundamentale:
Nevoiea de comunitate
Nevoiea destructura intr-o psihosfera sanatoasa si nevoiea de sens exprimate prin:
Receptivitatea la nou,libertatea si creativitatea toleranta,mobilitatea,maturitatea
afectiva,originalitatea
Scopul final al educatiei in scoala viitorului este:
Este indreptat spre viitor spre formarea unor personalitati care vor active in ziua de mine.
Educatiea face posibila legatura din trecut si viitor,ea ajuta generatiilor noi sa se dezvolte
avind ca baza mostenirea culturala a viitorului.
Caile de dezvoltare se desfasoara constient,are un scop bine definit,desfasurate anumite
strategii pentru realizarea rezultatelor asteptate.

Intrebarea 14 (pag.80)
Formele generale ale educaţiei reprezintă modalităţile de
realizare a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii
prin intermediul unor acţiuni şi/sau influenţe pedagogice
desfăşurate, în cadrul sistemului de educaţie/invăţămînt prin
exercitărea funcţiilor generale ale educaţiei (funcţia de
formare-dezvoltare a personalităţii, funcţia economică, funcţia
civică, funcţia culturală a educaţiei)”
În funcţie de gradul de organizare şi de oficializare al formelor
educaţiei, I. Jinga (1998) delimitează trei mari categorii:
- educaţia formală (oficială);
- educaţia nonformală (extraşcolară);
- educaţia informală (spontană).
Educaţia formală cuprinde totalitatea activităţilor şi a
acţiunilor pedagogice desfăşurate şi proiectate instituţional (în
grădiniţe, şcoli, licee, universităţi, centre de perfecţionare etc.),
în cadrul sistemului de invăţămînt, în mod planificat şi
organizat pe niveluri şi ani de studii, avînd finalităţi educative
bine determinate.
Educaţia nonformală cuprinde ansamblul activităţilor şi al
acţiunilor care se desfăşoară într-un cadru instituţionalizat, în
mod organizat, dar în afara sistemului şcolar, constituindu-se
ca “o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile
acumulate informal”
Educaţia informală include ansamblul influenţelor cotidiene,
spontane, eterogene, incidentale, care nu-şi propun intenţionat
atingerea unor obiective pedagogice, prin influenţele sale
exercitate continuu poate avea efecte educative deosebite atît
pozitive, cît şi negative ocupînd cea mai mare pondere de timp
din viaţa omului.

Intrebarea15 (pag.36)
Principiul corelaţiei educație – autoeducaţie – educaţie permanentă.
Devenirea insului din fiinţă biologică în fiinţă psiho-socio-culturală
are ca temei trei categorii de trebuinţe: de dependenţă, de
independenţă şi de interdependenţă. Trebuinţelor de dependenţă le
corespund influenţele hetero-educative (influenţe prin alţii);
trebuinţelor de independenţă le corespunde educaţia prin sine însuşi
sau autoeducaţia; trebuinţelor de interdependenţă le corespunde
educaţia permanentă.
Performanţele dezvoltării de sine, ale integrării sociale, ale
intercomunicării depind de calitatea interferenţelor celor trei
dimensiuni ale acţiunilor formatoare: heteroeducaţia, autoeducaţia,
educaţia permanentă. Atunci cînd nivelul de maturizare permite,
individul devine, din obiect exclusiv al educaţiei, obiect şi subiect al
propriei formări. Preocupat de sine să se autocunoască şi să se
autodefinească, individul devine „artizanul” propriei formări.
Raportarea la cerinţele vieţii sociale, comunitare, asumarea
diferitelor roiuri, necesită stabilirea şi întreţinerea interrelaţiilor.
Schimbările sociale obligă individul şi grupul la replieri, adaptări. Prin
învăţarea continuă se perfectează modalităţile de adaptare şi integrare
socială, modalităţile de intercomunicare, temei al calităţii vieţii.
Educaţia permanentă unifică toate nivelurile formale, nonformale şi
informale.
În virtutea principiului corelaţiei heteroeducaţie-autoeducaţieeducaţie
permanentă, cerinţele derivate sînt:
stimularea de timpuriu, în relaţiile heteroeducative, a preocupărilor
legate de cunoaşterea de sine, de evaluarea de sine, de
autoformare;
acordarea şanselor de instruire şi educaţie individualizate;
crearea deschiderilor spre alţii, spre lume;
crearea mediului favorabil exprimării libere şi responsabile;
armonizarea învăţare-autoînvăţare-interînvăţare;
dezvoltarea interesului pentru propria formare continuă.

Intrebarea16/17(pag.136)
Finalităţile pedagogice macrostructurale sînt „orientări
valorice fundamentale elaborate la nivel de politică a educaţiei
în vederea proiectării şi realizării optime a activităţii de
formare a personalităţii prin implicarea tuturor resurselor
disponibile la nivelul sistemului de educaţie, pe termen lung
(idealul pedagogic) şi mediu (scopuri pedagogice)“
Idealul educaţiei. Acest concept se referă la un model ideal de
personalitate către care tinde educaţia şi întreaga societate intr-un
anumit moment al dezvoltării sale istorice.
Idealul educaţional (pedagogic) este o finalitate de maximă
generalitate, un model, „o imagine construită a perfecţiunii umane“
(E. Macavei); este „proiectul social de formare a omului în
concordanţă cu nevoile, exigenţele de perspectivă îndepărtată, medie
şi apropiată“ (E.Surdu), este rezultatul esenţializării idealurilor sociale
şi reprezintă conştiinţa educativă a societăţii.
Finalităţile de sistem (macrostructurale) analizate de Vl. Guţu:
- definesc orientările valorice viabile la scara întregului sistem de
educaţie şi de învăţămînt, pe termen lung şi mediu;
- concentrează orientări valorice fundamentale la nivelul unui demers
proiectiv global, indivizibil, cu grad de comparaţie absolut;
- include două categorii de finalităţi: idealul educaţiei şi scopul
educaţiei [5, p. 42]
Finalităţile microstructurale definesc orientările valorice
care asigură proiectarea şi realizarea activităţii de formaredezvoltare
a personalităţii la nivelul procesului de învăţămînt,
cunoscute cu numele de obiective ale procesului de învăţămînt
care vizează, în special, proiectarea activităţilor de instruire /
educaţie, organizate în context şcolar şi extraşcolar [2, p.119].

18 Conceptul de taxonomie
Etimologie si istoric:
- etimologia termenului ,,taxonomie" se afla in grecescul ,,taxis"= asezare, ordonare,
aranjare si ,,nomos"= lege;
- conceptul de taxonomie didactica a fost introdus si dezvoltat de Scoala din Chicago, care
sub conducerea lui B. S. Bloom, si-a propus sa contureze dimensiunile actiunii instructive pe
baza obiectivelor didactice, aceasta permitand modelarea si prelucrarea automatizata a
datelor caracteristice procesului de invatamant.
Definitie:
- in teoria si practica instruirii s-a impus termenul de "taxonomie educaționale ", ce
reprezinta stiinta clasificarii metodelor didactice, a principiilor invatamantului, a formelor
de organizare a activitatilor instructiv-educative, a mijloacelor de instruire etc.
Domeniul cognitiv. Taxonomia lui B.S. Bloom (1956)
Asa cum a fost ea conceputa de B. BLOOM, taxonomia domeniului cognitiv foloseste drept
criteru de clasificare complexitatea operatiilor mintale pe care le implica fiecare categorie de
obiective educative. Bloom publica pentru prima data taxonomia obiectivelor educationale pe
domenii comportamentale. Taxonomia lui Bloom nu ingradeste intelegerea nivelului de
complexitate si de generalizare a obiectivelor didactice, ci o completeaza si o detaliaza in
domeniul cognitiv, afectiv si psihomotor. Din acest punct de vedere, B. Blomm distinge 6
clase comportamentale:
1.Cunoasterea- se refera la situatiile care ii solicita elevului doar sa-si reaminteasca si sa
expuna din memorie anumite informatii specifice, metode, proceduri, clasificari, teorii s.a. In
aceasta clasa sunt incluse, de exemplu, acele obiective care vizeaza memorarea si
reproducerea de catre elevi a dimensiunilor unui obiect tehnic, a anilor in care au avut loc
anumite evenimente, a unei metode de a prepara o substanta, a modului in care pot fi
clasificate diferite organe de masini (etc.), in conditiile in care, anterior, toate acestea, au fost
prezentate de catre profesor. Desigur ca reproducerea unor cifre, a unor simboluri
reprezinta sarcini de o mai mica complexitate decat, de pilda, reproducerea unor clasificari
sau a unei teorii anterior memorate, ceea ce inseamna ca chiar in interiorul acestei prime
clase se pot diferentia mai multe trepte de complexitate. Toate insa presupun, in esenta,
memorarea a ceva si apoi reproducerea. B. Bloom apreciaza ca majoritatea obiectivelor
urmarite de catre profesori in invatamantul traditional sunt de acest tip, ceea ce face sa fie
solicitate cu functiile memoriei si sa fie neglijate alte capacitati de operare intelectuala.
2.Intelegerea- vizeaza acele obiective care solicita
(a)exprimarea unor informatii, anterior memorate, intr-un alt limbaj . De exemplu,
exprimarea in cuvinte a unei expresii simbolice (de pilda, I=U/R), sau exprimarea grafica a
unei relatii, cum ar fi ilustrarea printr-un grafic a evolutiei unei marimi fizice in anumite
conditii;
(b) extrapolarea unor informatii (de exemplu, desprinderea tuturor consecintelor ale faptelor
la care se refera);
(c) interpretarea unei informatii ( expunerea ei intr-o maniera rezumativa, prezentarea ei in
cuvinte proprii, comentarea ei prin evidentierea relatiilor ei logice cu alte informatii s.a.).
"Traducerea", "extrapolarea" si "interpretarea" sunt "trepte" ale acestei clase taxonomice
("intelegerea"). Pentru a verifica masura in care elevii lor au inteles ceea ce le-a explicat,
profesorii le vor solicita, asadar, sa probeze atingerea unor obiective de genul celor descrise
mai sus, caracteristice pentru aceasta clasa taxonomica.
3.Aplicarea. La acest nivel, obiectivele solicita elevilor sa utilizeze abstractii ( reguli, formule
etc.), dincolo de contextul in care au fost dobandite initial, pentru a obtine informatii noi
despre fapte sau situatii particulare. De exemplu, sa foloseasca formula de calcul al
suprafetelor pentru a afla cantitatea de material necesara pentru acoperirea unui spatiu
anume, sau sa determine presiunea care se va crea intr-un anumit recipient, intr-o anumita
situatie etc. Majoritatea rezolvarilor de probleme in scoala serveste realizarii unei asemenea
categorii de obiective educative.
4.Analiza. Aceasta clasa include obiectivele care implica surprinderea, prin efort personal, de
exemplu, a premiselor (neexplicite) de la care s-a pornit in conceperea unui anumit produs,
identificarea elementelor unui intreg ("analiza elementelor"); identificarea unor raporturi
logice si cauzale ("analiza relatiilor"); surprinderea principiilor dupa care functioneaza sau
este construita o categorie de produse ("analiza principiilor").
5.Sinteza. Vizeaza obiective ce implica antrenarea capacitatile creatoare ale elevilor.
O prima treapta presupune restructurarea unor idei, prezentarea lor in alta ordine,
surprinderea unor noi corelatii logice, pe baza carora se formuleaza concluzii personale,
toate acestea conducand la elaborarea unei lucrari personale (compunere, referat, eseu,
obiect tehnic, etc).
O treapta mai inalta in interiorul acestei clase implica elaborarea unui proiect personal de
cercetare a unor fenomene, a unui plan personal de actiune intr-un domeniu. Elaborarea
unei lucrari de sinteza, ( de genul unei lucrari de licenta, a unei teze de doctorat etc) care
pune in evidenta noi relatii abstracte intre fenomene, reprezinta ultima treapta a acestei
clase taxonomice.
6.Evaluarea- include obiective care solicita elevilor sa emita judecati de valoare personale si
argumentate despre o creatie facand referire la precizie, logica, consistenta, coerenta,
rigoare ( "evaluare prin raportare la criterii interne"), precum si la eficienta, adecvare la
scop sau conformitatea cu un model ("evaluarea prin raportare la criterii externe")

Rsp2. Clasificari ale obiectivelor educatiei in functie de domeniile vietii psihice:

 obiective cognitive: vizeaza insusirea de cunostinte, deprinderi si capacitati
intelectuale;
 obiective afective: se refera la formarea de sentimente, interese, atitudini, etc.;
 obiective psihomotorii: vizeaza comportamente de ordin fizic.in functie de gradul de
generalitate:
 obiective generale, cu grade diverse de generalitate, sau scopuri ale educatiei;
obiectivele generale ocupa o arie foarte larga a intentionalitatii educative si pot fi
identificate: la nivelul intregului sistem de invatamant, dand expresie directa idealului
educational; in functie de tipul si profilul scolii; in functie de ciclul de invatamant
(obiective ale invatamantului primar, gimnazial, etc.); in functie de dimensiunile
formarii personalitatii (formarea personalitatii morale, estetice, religioase, etc.); pe
 discipline de invatamant (obiective ale predarii/invatarii matematicii, limbilor
straine, muzicii, etc.), dar si la nivelul unor sisteme de lectii si chiar la nivelul unei
singure lectii (obiectivul fundamental sau scopul lectiei);
 obiective concrete ce pot fi exprimate operational.
Termenul taxonomie a desemnat mai intai teoria clasificarilor (gr. taxis inseamna
ierarhie, clasificare), apoi clasificarea insasi.
Taxonomiile pedagogice desemneaza ierarhii ale obiectivelor pentru cele trei domenii
identificate in functie de primul criteriu de clasificare exprimat mai sus: cognitiv, afectiv si
psihomotor. Se mai considera ca taxonomiile sunt "obiective ierarhizate care permit
analizarea unei intentii generale si detalierea ei pe diverse nivele posibile de realizare"; in
consecinta, taxonomiile sunt instrumente de analiza a obiectivelor generale si pasul decisiv
pentru operationalizare.
Exista multe taxonomii ale obiectivelor pedagogice; cele mai cunoscute (datorita
reprezentativitatii si functionalitatii) sunt:
-taxonomia cognitiva (a lui B. Bloom);
-taxonomia (lui Krathwofl) pentru domeniul afectiv;
-taxonomia (lui Simpson) pentru domeniul psihomotor.
G.de Landsheere explica succesul taxonomiilor prin nevoia profund resimtita de
rationalizare, sistematizare si evaluare a activitati didactice, lasata prea multa vreme la
discretia intuitiei, a sensibilitatii si a bunului simt. Pedagogul belgian identifica cinci
principii pe care trebuie sa le respecte orice taxonomie pedagogica:
 principiul didactic;
 principiul psihologic;
 princpiul logic;
 principiul obiectiv;
 principiul structural:.

Intrebarea 19
Definiti continuturile generale ale educatiei si determinati modelul.....
CONTINUTURILE EDUCATIEI-reprezinta un corp de cunostinte ,know-how, valori si
atitudini care se
concretizeaza in programe de invatamint si sunt differentiate in functie de scopuri si obective
stabilite de societate prin intermediul scolii.
MODELUL ABORDAT IN ANALIZA DIMENSIUNILOR EDUCATIEI se bazeaza pe
respectarea unei
conceptii pe baza urmatoarelor criterii:
1)valoarea pedagogica a dimensiunii
2)obectivele dimensiunii(generale, specifice, concrete)
3)continuturile specifice ale dimensiunii
4)metodologia specifica recomandabila in cazul fiecarei dimensiuni.

20.Educaţia morală: obiective, conţinut, metode de realizare

Educaţia morală este dimensiunea educaţiei ce vizează formarea-dezvoltarea conştiinţei
morale a personalităţii în scop de optimizare a raporturilor sale cu lumea şşi cu sine prin
interiorizarea şi aplicarea valorilor generale ale binelui moral.
Morala este un fenomen social obiectiv care reglementează relaţiile dintre om , comunitate şi
relaţiile interpersonale. E.Macovei subliniază caracteristicile moralei, identificînd:
 Caracterul reflectoriu-idealuri, valori, norme, principii şi reguli exprimate în tradiţii,
obiceiuri, moravuri, manifestîndu-se în conduită;
 Caracterul axiologic-valenţele apreciative, valenţile valorice, faptele apreciate în
registrul Bine-Rău;
 Caracterul normativ-normele şi regulile ce impun uneori moduri de conduită şi
apreciate prin forţa opiniei publice;
 Caracterul istoric şi de clasă-un specific moral în funcţie de nivelul de dezvoltare
socială, economică, culturală, de structura de clasă a societăţii;
 Caracterul general-uman şi specific (naţional, etnic) caracterizat de faptele de
demnitate, eroism, cinste etc.
Conţinutul educaţiei morale include într-un tot unitar:
 Idealul moral,
 Valorile morale,
 Normele/regulile morale şi etice.

Idealul moral este considerat ca o imagine a perfecţiunii din punct de vedere moral şi
reprezintă nucleul oricărui sistem.El reflectă ceea ce este definitoriu opţiunilor
comportamentale ale membrilor unei comunităţi sau ale societăţii.

Valorile morale reflectă anumite cerinţe şi exigente generale ce impun comportamentului

uman în virtutea idealului moral.Cadrul referenţial al valorilor diferă de la un autor la
altul:S.Cinstea consideră drept valoarea de maximă generalitate a dimensiunii de educaţie
morală binele moral; I.Nicola dintre cele mai semnificative valori morale enumeră:
patriotismul, atitudinea faţă de democraţie, libertatea, onestitatea, cinstea,
responsabilitatea, eroismul, cooperarea, modestia. Ele au un caracter polar, fiecărei valori
coresponzîndu—i o antivaloare ( neciste, egoism, individualism, nesinceritate, indisciplină).
Moralitatea individuală este parte componentă a structurii de ansamblu a personalităţii,
desemează ce este omul din punct de vedere moral, influenează dezvoltarea acesteia şi are un
profil distinct şi specific.

Normele, preceptele şi regulile morale sînt considerate de I.Nicola ca fiind modele sau
prototipuri de comportare morală, elaborate de societate sau de o comunitate mai restrînsă
şi aplicabile unei situaţii date. După forma de exprimare ele constituie într-un ansamblu de
propoziţii sub forma de interdicţii (obligaiuni) şi permisiuni (imperative).

Obiectivele educaţiei morale

Educaţia morală presupune realizarea obiectivelor fundamentale prin prisma
formării/dezvoltării conştiinţei morale şi formării/dezvoltării conduitei morale.În abordarea
obiectivelor dimensiunii morale I. Bontaş consideră necesară şi formarea trăsăturilor de
voinţă şi caracter.
În funcţie de gradul de generalitate sînt stabilite trei tipuri de obiective:
1) Obiectivul general:formarea/dezvoltarea conştiinţei morale;
2) Obiective specifice educaţiei morale.Din această categorie fac parte:
− Formarea-dezvoltarea capacităţilor cognitive morale (percepţii, reprezentări, noţiuni)
şi deprinderilor morale-componente automatizate ca răspuns la „cerinţe ce se repetă în
condiţii relativ identice”;
− Formarea-dezvoltarea capacităţii de interiorizare a normelor morale şi convigerilor
morale;
− Formarea-dezvoltarea capacităţilor afective-motivaţionale-volitive morale
(sentimente, interese trăsături volitive morale) şi obişnuinţelor morale (componente
automatizate perfecţionate prin intensificarea motivului intern al acţiunii, cu efecte
stabilizatoare în timp).
 3)Obiective concrete ale educaţiei morale rezultate din operaţionalizarea
obiectivelor specifice, realizate în cadrul unor activităţi educative, didactice, extradidactice,
organizate formal sau nonformal.
Conţinutul educaiei morale.O viziune de ansamblu a acestei problematici oferă E. Macovei,
susţinînd ideea despre conţinuturile educaţiei morale ca un ansamblu structurat al
cunoştinţelor
(reprezentări, noţiuni, idei, teorii), trăirilor afective (emoţii, sentimente), atitudinilor şi
convingerilor, faptelor de conduită care au ca obiect de raportare valorile morale.
Analiza literaturii de specialitate, indiferent de unghiurile de vedere abordate, a permis
conturarea a două coordonate definitorii, care vizează raportarea omului la societate
(educaţia moral-civică) şi la sine (educaţia moral-individuală).Educaţia moral-civică are un
conţinut preponderent social (democratic);educaţia economică (educaţia prin şi pentru
muncă); educaţia juridică (educaţia prin şi pentru colectivitate).Educaţia moral-individuală
are un conţinut determinat, în mod preponderent, prin raportarea omului la sine,
exprimîndu-se în special la nivel de:educaţie filozofică, educaşie relegioasă.
Metodologia educaţiei morale constituie modalitatea de concepere şi realizare a acţiunii de
influenţare, formare, corectare a conştiinţei şi conduitei morale, este calea de acces la
înelegerea şi acceptarea faptei morale, calea de formare a atitudinilor şi convingerilor
morale .
E. Macovei clasifică după scopul principal metodele de educaţie morală în:
Metode de influenţare şi formare-cu rol de a dericţiona, declanşa, stimula şi determina
asimilarea cognitivă a valorilor morale,formarea şi dezvoltarea atitudinilor şi deprinderilor
de conduită morală, structurarea afectivă-motivaională a personalităţii
morale:convingerea, eplicaţia, povestirea, demonstrarea.

Metode de evaluare-cu rolul de a constata, aprecia, diagnostica şi prognoza monifestările

conduitei morale cu referire la două subcategorii:
− Metode aprobative, de stimulare pozitivă, ce permit acceptarea faptelor de conştiinţă
şi conduită morală, spre întărirea şi recompensarea lor (îndemnul, lauda);
− Metode dezaprobative sau restrictive, de stimulare negativă:modalităţi de acţiune
educativă prin care se impun restricţii şi interdicţii, se condamnă abaterile disciplinare, se
corectează defectele de conduită (rugămintea, somaţia).

Metode de terapie educaţională sînt modalităţi de intervenţie pentru corectarea defectelor

comportamentale şi pentru integrarea achiziţiilor noi în structuri stabile.Se folosesc
următoarele metode:
− Metode de contracarare se folosesc pentru a preveni stabiliyarea unor defecte
comportamentale:observaţia, sugesia, îndemnul etc.;
− Metodele corective:dezaprobarea, încurajarea, controlul etc.
Pentru cazuri grave se apelează la psihoterapeuţi ce vor aplica, după caz, terapii prin
proceduri sugestive ,inductive, persuasive, tehnici de relaxare fizică şi psihică , terapii prin
proceduri cognitive, psihanalitice.
Terapia comportamentală sau ocupaţională-individuală şi de grup-contribuie la eliberarea
individului /grupului de stările de tensiune negativă, eliberarea şi practicarea viciilor,
valorificarea capacităţilor de muncă productivă şi creatoare.
Ergoterapia(terapia prin muncă) şi artterapia (terapia prin artă) sînt foarte eficiente.
Psihodrama şi sociodrama sînt folosite cu succes pentru corectarea defectelor
comportamentale, a viciilor, pentru redresarea psihomorală.
Metodele reconstructive sînt aceleaşi cu cele din categoria metodelor de influnţare şi
formare:convingerea, explicaţia, stimularea etc. şi a celor de evaluare aprobativă şi
dezaprobativă.
Descrierea sintetică a acestor metode este propusă pentru învăţare la finalul modulului
dat.În aceiaşi direcţie cu referire la dimensiunea educaţiei morale S. Cristea înscrie
ansamblul de metode şi procedee grupate la nivelul a două orientative: un model strategic şi
unul instrumental.
Modelul strategic propune intergarea metodelor morale pe două coordonate fundamentale
:coordonata instruirii morale şi coordonata conduitei morale.Coordonata instruirii morale
implică:metode verbale :expunerea morală (povestirea, explicaţia, prelegerea morală,
conversaţia morală (dialogul moral, dezbatere;metode intuitiv-active:eerciţiul moral,
exemplul moral);studiul de caz.Coordonata conduitei morale angajează două categorii de
metode centrate pe evaluarea acţiunii morale:aprobarea-dezaprobarea.
Modelul instrumental peopune un număr apreciabil de metode morale raportate la obiective
globale (de instruire morală-de acţiune morală):explicaţia morală,prelegerea morală,
convorbirea morală, dialog moral etc.

21. Educaţia intelectuală

Este un concept ce se referă la ansamblul influenţelor educative orientate spre dezvoltarea
dimensiunii intelectuale ale personalităţii. Termenul de “intelect” provine din latinescul
“intellectus”, semnificînd cunoaştere, înţelegere. La rîndul său, “intellectus” provenea din
“intellego”, verb ce avea, printre alte semnificaţii, pe aceea de “a judeca bine”. Educaţia
intelectuală reprezintă dimensiunea educației integrale, ”dimensiunea cognitivă a activităţii
de formare- dezvoltare a personalităţii umane, deschisă în plan psihologic şi metodologic,
proiectată şi realizată la nivel logic superior, pe baza valorilor adevărului ştiinţific”.
Obiective :
1) Obiectivul general: ( formarea-dezvoltarea conştiinţei ştiinţifice. )
2) obiectivele specifice :
- dobîndirea cunoştinţelor ştiinţifice.
- formarea capacităţilor intelectuale ;
- formarea capacităţilor cognitive ;
- formarea capacităţii de integrare a cunoştinţelor, deprinderilor, strategiilor şi atitudinilor
intelectuale dobîndite anterior;
3) obiectivele concrete ale educației intelectuale, realizabile in cadrul unor activităţi
educative, didactice, extradidactice, organizate formal sau nonformal.
Conţinutul educaţiei intelectuale este realizabil, în opinia lui S. Cristea, îndeosebi, prin
activităţile didactice organizate la nivelul procesului de învăţămînt, proiectate în perspectiva
formării- dezvoltării permanente a personalităţii prin intermediul activităţilor de informală
şi nonformală, valorificarea inteligenţei la un nivel care „îl învăţa pe elev să o dezvolte atîta
timp cît e capabil de progres, chiar după încheierea vieţii şcolare”.
Metodele intelectuale
 Exercițiu
 Demonstrație
 Problematizarea

Însuşirea metodelor şi tehnicilor de muncă intelectuală presupune dobîndirea a trei tipuri de

competenţe:
 Competenţa informaţională (se dobîndeşte prin stăpînirea metodelor şi tehnicilor de
obţinere, consemnare şi stocare.)
 Competenţa operatorie - presupune stăpînirea unei game largi de priceperi şi
deprinderi intelectuale
 Competenţa de comunicare (orală sau scrisă) - se cultivă prin variate tehnici, de la cele
care ţin de organizarea unui răspuns bine structurat.

22. Descrieti educatia tehnologica:obiective,continut,metode de realizare

Educatia tehnologica reprezinta dimensiunea educatiei ce vizeaza activitatea de

formare-dezvoltare a personalitatii,proiectata si realizata prin valorile stiintei aplicate
 in toate domeniile vietii sociale cu implicatii directe in procesul de orientare si integrare
scolara,sociala,profesionala.

Sensul formarii intelectuale s-a schimbat esential odata cu progresele tehnice si

tehnologice ,si acum,a fi format din punct de vedere intelectual implica si asumarea
unei culturi tehnologice,si capacitati de natura tehnica, care pot fi ulterior aplicate in
diferite contexte sociale de natura economica,politica si culturala.

Obiectivele educatiei tehnologice sunt:

1)obiectivul general: formarea si dezvoltarea constiintei tehnologice
2)obiectivele specifice:
- formarea-dezvoltarea constiintei tehnologice teoretice (include ansamblul de
valori stiintifice,tehnice si manageriale necesare pentru reactualizarea
problematicii omului in context viitorologic)
-formarea-dezvoltarea constiintei tehnologice practice (implica 2 tipuri de
actiuni prin intermediul valorilor stiintei aplicate: orientarea si integrarea
scolara,profesionala si sociala; pregatirea profesionala initiala si continua)

In orientarea si integrarea scolara,profesionala si sociala a

elevilor,studentilor,etc. obiectivele specifice educatiei tehnologice sunt:
-cunoasterea psihopedagogica a elevului,studentului,etc.
-informarea scolara ( cu accent pe descoperirea relatiei optime dintre oferta
scolara,profesionala,sociala si potentialul real al elevului/studentului)
-stimularea procesului de adaptare/integrare scolara,profesionala,sociala a
elevului/studentului
-formarea-dezvoltarea atitudinii superioare fata de invatare,munca si creatie.

3)obiectivele concrete realizabile in cadrul unor activitati

educative,didactice,extradidactice,organizate formal sau nonformal

Continutul educatiei tehnologice se intemeiaza pe 4 actiuni fundamentale:

1. cunoasterea elevului
2.educarea elevului in vederea alegerii carierei
3.indrumarea scolara si profesionala
4.consilierea si indrumarea efectiva a elevului
In pregatirea profesionala si continue,educatia tehnologica are rol
a) cognitiv (cunoasterea fundamentelor stiintifice ale productiei de tip postindustrial)
b) afectiv (cultivarea atitudinii superioare fata de activitatile practice)
c) motoriu (cultivarea abilitatilor de actiune practica in diferite situatii educationale)

Metodele si tehnicile educatiei tehnologice releva relatia stransa dintre educatia

tehnologica si cea intelectuala.Tehnologia facand parte din cultura generala trebuie sa
patrunda in invatamantul obligatoriu ca disciplina cu functie culturala ,formativa si
orientativa, pentru a le furniza elevilor cunostinte stiintifice si tehnologice necesare
exercitarii diverselor profesiuni.

Întrebarea 23
Educaţia estetică reprezintă dimensiunea educației ce vizează. activitatea de formare-
dezvoltare a personalităţii, proiectată şi realizată prin receptarea, evaluarea, trăirea şi
crearea
valorilor/rumosu/ui din natură, societate, artă.
 Obiectivele educaţiei estetice
1.dezvoltarea atitudinilor estetice,formarea capacităţii de a percepe însuşi şi folosi în mod
adecvat valorile estetice. Din această categorie fac parte obiectivele:
- sensibilizarea subiecţilor educaţionali faţă de fenomenul estetic;
- formarea gustului şi a judecăţilor estetice.
2.dezvoltarea capacităţii de a crea noi valori estetice. Din această categorie se impun:
- descoperirea l aptitudinilor speciale pentru diferite genuri de
artă şi dezvoltarea acestora în raport cu potenţialitatea lor prin
activităţi educative,
- formarea deprinderilor şi abilităţilor cerute de specificul
creaţiei artistice (reproducere, interpretare, creaţie).
 Conţinuturile specifice educaţiei estetice.
Proiectarea, realizarea şi dezvoltarea acestor conţinuturi specifice angajează toate valorile
generale şi particulare ale frumosului, existente şi potenţiale în domeniile artei, societăţii,
naturii , ce pot fi formate/evaluate în mediul formal/nonformal (valorile existente în:
literatură, muzică,pictură, sculptură, arhitectură, teatru, cinema etc., difuzate, în mod direct
sau indirect, prin programele şcolare / universitare) şi informal (mass-media).
Metodologia educaţiei estetice valorifică mai multe metode şi tehnici în funcţie de
situaţiile evocate de resursele formative: lectura -dirijată, explicativă; naraţiunea,
introspecţia, observarea, studiul de caz, descoperirea, exerciţiul, jocul didactic,
dramatizarea, studiul documentelor, instruirea programată - de tip estetic. Interdependenţa
lor cu disciplinele plasate în sfera conţinuturilor specifice educaţiei estetice conferă metodelor
şi tehnicilor selecţionate pentru receptarea,
trăirea şi crearea frumosului o mare varietate şi flexibilitate, calităţi adaptabile şi în
contextul valorificării mediului extraşcolar (cercuri şicluburi artistice excursii tematice,
vizionări de spectacole, filme,
mass-media etc.) şi a spaţiului comunităţii locale şi teritoriale.

28.Aplicați la o situație concretă necesitatea educației relative la mediu și propuneți metode

de realizare a acestia.
Educaţia şi instruirea ecologică este o problemă actuală a timpului prezent. Formarea la
copii a responsabilităţii faţă de mediu, altoirea dragostei faţă de natură este un proces
complex şi îndelungat. Este important că atunci cînd copilul se familiarizează cu lumea
înconjurătoare, în sfera lui de activitate să intre şi obiecte din natură. (să admire o floare, să
îmbrăţişeze un copac, să fugă desculţ prin iarbă). Educaţia ecologică a copiilor trebuie
realizată din cea mai fragedă copilărie. E important de a explica copiilor necesitatea şi a le
forma motivaţia de a studia de sinestătător natura.
Necesitatea educației ecologice pe tema:
Reziduurile. Reutilizarea, reciclarea şi reducerea deşeurilor
Analiza ciclurilor naturale ne demonstrează că ele nu lasă deşeuri. Omul, însă, în sensul
direct al cuvîntului „a inventat deşeurile”. Prin deşeuri se subînţelege orice substanţă produsă
de om sau, care apoi este abandonată sau destinată abandonării. S-a constatat, că un
locuitor al Terrei produce zilnic 2-4 kg de deşeuri, ceea ce pentru întreaga populaţie a
globului înseamnă 8-16 mln. tone pe zi sau cca 3-6 mlrd. tone pe an. Este cunoscut faptul că
numai din municipiul Chişinău, la poligonul pentru deşeuri solide din apropierea s. Ţînţăreni
zilnic se depozitează cca 1300 tone de reziduuri, dintre care 342, 5 tone revin hîrtiei.
Deşeurile prezintă nu numai pierderi de resurse naturale, ci şi izvoare de poluări şi nocivităţi
grave, atît pentru oameni, cît şi pentru celelalte organisme vii.
Reciclarea- înseamnă colectarea unui deşeu şi reincluderea lui în ciclul tehnologic. Aceasta se
referă la sticlele de plastic, sticlă, hîrtie, metal. Reciclarea reprezintă reprocesarea
materialelor în produse noi. Ea previne pierderea unor materiale potenţial folositoare,
reduce consumul de materii prime şi reduce consumul de energie şi astfel, producerea de gaze
cu efect de seră. Reciclarea este un concept modern de gestiune a deşeurilor. Materialele
reciclabile pot proveni dintr-o gamă largă de surse, incluzînd gospodăriile particulare, dar şi
industriale. Ele includ sticla, hîrtia, aluminiul, asfaltul, fierul, textilele, plasticul. Cea mai
sigură şi mai eficientă cale de reducere a deşeurilor este reciclarea. Reciclarea a fost o
practică uzuală de-a lungul istoriei omenirii.

Sugestii metodologice de familiarizare a preşcolarilor cu prelucrarea deşeurilor

Formele şi metodele realizării educaţiei ecologice în grădiniţa de copii sînt diverse:
• Activităţi ecologice în centrele de interese
• Jocuri ecologice
• Discuţii şi jocuri de rol
• Organizarea detaşamentului micilor ecologi
• Crearea unei biblioteci ecologice
• Activitatea laboratoarelor ecologice
• Excursii ecologice
• Serbări ecosportive
• Ecospectacole
• Desfăşuararea proiectelor-ecologice
“Brainstorming “- Locul de petrecere : în mediul organizat. Este o metodă de stimulare a
creativităţii în grup, care îi oferă posibilitate profesorului de a-i implica pe toţi elevii clasei la
soluţionarea problemei propuse.
Regulile pentru brainstorming:
- Aprecierile critice sînt interzise
- Daţi frîu liber imaginaţiei
- Enunţaţi cît mai multe idei
- Preluaţi ideile celorlalţi şi perfecţionaţi – le
Cu grupă se poate lucra frontal, fără nici o pregătire. Regulile se afişează la vedere. La
sfîrşitul şedinţei se va desemna un comitet de evaluare, care va întocmi lista ideilor
acceptate.
Activitatea poate începe cu o convorbire despre gunoi.
Educatorul întreabă: ”Aş vrea să ştiu cîţi dintre voi, copii, iubesc gunoiul?” – Nici unul, vor
răspunde copiii; ”Dar cîţi dintre voi fac gunoi?”- Toţi.
Educatorul va relata, că fiecare dintre noi, zilnic, produce gunoi. Cum? Să ne gîndim. Copiii
vor emite nişte idei, de exemplu, mîncăm bomboane şi aruncăm ambalajele, mîncăm mere şi
aruncăm resturile, etc. Educatorul va generaliza şi va formula o definiţie simplă pentru
deşeuri: ”Toate aceste resturi se numesc gunoaie, dar în limbaj ecologic se numesc deşeuri. ”
Putem propune copiilor fişe de lucru individuale.
Este recomandabil de a provoca copiii la o discuţie cu genericul : ”Ce putem face pentru a
micşora cantitatea de deşeuri?” Sînt benevenite şi activităţile experenţiale, de exemplu
experienţa ”Punguţa de plastic”, algortimul căreia constă în următoarele:
1. Luaţi cîteva frunze şi le îngropaţi în sol şi cîteva frunze care în prealabil se pun într-o
pungă de plastic şi apoi tot le îngropaţi în sol.
2. Marcaţi ambele locuri cu anumite semne.
3. Reveniţi peste o săptămînă la acest loc
4. Dezgropaţi frunzele.
5. Observaţi ce s-a întîmplat cu ambele cantităţi de Frunze
6. Observaţi, dacă a suferit schimbări punga de plastic
În urma experienţei se observă că frunzele fără punguţă, au suferit schimbări esenţiale, ele
au fost supuse unei prelucrări naturale. Frunzele din punguţă s-au înegrit dar totuşi sînt încă
de recunoscut. Deci, şi aceste frunze au suferit careva modificări. Însăşi punguţa nu a suferit
nici o schimbare. Deci, materialele naturale, dar şi unele artificiale pot fi supuse prelucrărilor
naturale. Alte materiale , de exemplu plasticul, sticla nu se supun prelucrării naturale.
O activitate interesantă pe care se poate de desfăşurat cu preşcolarii este realizarea
reciclării hîrtiei în condiţii casnice. Procesul de reciclare poate fi efectuat la grădiniţă, sub
îndrumarea educatorului şi constă în următoarele:
1. Luaţi hîrtie utilizată: ziare vechi, caiete scrise, etc.
2. Fărîmiţaţi hîrtia cu blenderul. Se admite şi tăierea s-au ruperea hîrtiei cu foarfecele s-au
cu mîna.
3. Turnaţi de asupra hîrtiei fărmiţate apă fierbinte
4. Lăsaţi hîrtia la muiat pe 4-5 ore, pentru ca fibrele de celuloză să se umfle. Veţi primi o
masă omogenă, un „terci”
5. Turnaţi „terciul primit” pe o plasă. În condiţii casnice am utilizat o sită plasată pe o
cratiţă.
6. Acoperiţi sita cu o cîrpă uscată
7. Presaţi masa primită cu sucitorul , astfel ca apa să se scurgă prin orificiile sitei
8. Dezlipiţi atent masa primită de ţesătură
9. Lăsaţi masa primită să se usuce
10. Astfel, vom primi hîrtia reciclată
Dacă doriţi să primiţi hîrtie colorată, amestecaţi „terciul” primit cu diverşi coloranţi
(acuarelă, guaşă, cerneală, etc.). De asemenea, în masa omogenă primită puteţi adăuga
diverse plante şi vom primi hîrtie impregnată cu plante. Din astfel de hîrtie puteţi
confecţiona diverse lucruri: tablouri, semne pentru manuale, covoraşe pentru şoricelul
calculatorului, diverse mulaje, flori, etc.
Dacă doriţi să confecţionaţi măşti sau alte obiecte care necesită o trăinicie sporită vă
recomandăm ca să introduceţi în masa primită clei de amidon. Atunci obiectul confecţionat
va fi foarte dur. Pentru reutilizarea deşeurilor (hîrtiei) propunem următoarele activităţi:
„Hîrtia de pergament” Ustensile: hîrtie veche subţire (copertă de caiet, foi de caiet), tampon
de bumbac, ulei vegetal, cîrpă uscată
Algoritm: 1. Aranjaţi foia de caiet, menită pentru reutilizare pe masă, pe care în prealabil a
fost aşternut un ziar 2. Muiaţi tamponul de bumbac în ulei vegetal 3. Ştergeţi cu tamponul
uleios foaia de caiet 4. Ştergeţi foia îmbibată cu ulei cu o cîrpă uscată În urma acestor acţiuni
veţi observa cum foaia de caiet devine puţin transparentă. Cu o astfel de hîrtie de
„pergament” putem copia orice desen sau imagine. Pe imaginea copiată cu ajutorul acestei
hîrtii putem executa un mozaic, lampioane. „Mozaic din hîrtie „ Ustensile: foaie de
„pergament” cu conturul imaginii, rămăşiţe de hîrtie de diferite culori, clei, foarfece.
Algoritm: 1. Tăiaţi din rămăşiţele de hîrtie multicoloră pătrăţele, triunghiuri mici (mărimea
depinde de dimensiunile desenului) 2. Ungeţi o porţiune din suprafaţa conturului desenului
cu clei 3. Plasaţi pe această porţiune pătrăţelele de hîrtie, astfel încît conturul să prindă
imagine 68 4. Urmăriţi gama cromatică „Lampion” Ustensile: hîrtie de „pergament”, vopsele,
lumînare pe suport, clei, capse
Algoritm: 1. Pliaţi hîrtia de „pergament” pregătită după tehnica descrisă mai sus, astfel ca să
primiţi un paralelipiped sau prismă. 2. Vopsiţi hîrtia cu acuarele în diverse culori 3. Lipiţi
laturile prizmei (paralelipipedului) cu clei sau cu capse 4. Lipiţi-i un fund 5. Plasaţi pe fundul
lampionului o lumînare pe suport 6. Ataşaţi un mîner de hîrtie, lipindu-l cu clei Un astfel de
lampion este nepremejdios, căci hîrtia îmbibată cu ulei nu se va aprinde. Atunci cînd
lumînarea va fi aprinsă , lampionul va iradia foarte frumos.
Prin experimente, simulări, dezbateri şi alte activităţi participative, copiii descoperă concepte
singuri. S-a arătat că învăţarea experienţială măreşte capacitatea de memorare, motivează
copilul să înveţe, şi încurajează cooperarea de grup. A avut succes în special în activităţile de
rezolvare a problemelor de mediu.

N29 Educatie pentru pace

Educaţia pentru pace (şi cooperare) presupune cultivarea unor atitudini superioare,
formarea oamenilor pentru evitarea conflictelor, receptivitate şi flexibilitate, respect pentru
valori etc.; formarea şi cultivarea aptitudinilor şi a atitudinilor civice de abordare a
problemelor sociale prin dialog.
Educaţia pentru pace (şi cooperare) presupune absenţa violenţei.
Educaţia pentru pace vizează următoarele obiective:
- formarea concepţiei propace la tînăra generaţie: însuşirea unui sistem de concepte valori
ca pace, drepturile omului, cooperare, participare, toleranţă, respect, democraţie, umanism,
etc.
- formarea unor capacităţi: de a te exprima şi de a dialoga, de iniţia schimbări şi de a le
controla, de a lua decizii responsabile, conştientiza pericolele reprezintate de război, violenţa,
opresiunea pentru viaţa persoanei ca şi pentru cea a societăţilor, etc.
- formarea unor atitudini pozitive: receptivitate faţă de celălalt, responsabilitate faţă de
propria persoană şi faţă de comunitate, solidaritate şi încredere în semeni, respect faţă de
propria cultură şi faţă de cultura altor comunităţi.
O modalitate de realizare a educaţiei pentru libertate, dreptate, egalitate în instituţiile de
învăţămînt consta în formarea concepţiei propace la tînăra generaţie.
Educația pentru pace se constituie o educație a atitudinilor si mentalităților, a respectului
față de valori și de aspirații, a priceperii de a identifica punctele comune.

30.Studiu de caz
În clasa a V-a a apărut un conflict cu caracter discriminator între elevul care a venit dintr-o
țara straină,aparținand altei rase, și restul elevilor.
Cauze
Principala cauză a conflictului este lipsa educației culturale a elevilor ca obiect de curs predat
in scoala,urmat de lipsa informației și a dezinformarii in raport cu alte culturi, rase,
nationalitati, exprimata prin stereotipuri.
De asemenea, o alta cauza ar fi lipsa unui program de integrare a persoanelor apartinand
altei culturi in sistemul social,si anume in sistemul de invatamant.
Soluții
1.Introducerea unui obiect de curs in cadrul carora copii s-ar cultiva multicultural(de ex.
Studierea culturii altor tari,organizarea evenimentelor tematice)
2.Organizarea unei mese rotunde in care implicam copii,parinții,psihologul, unde s-ar
produce o comunicare eficienta,fara a recurge la violență.
3.Organizarea diferitor activitati care ar solicita cooperare intre elevi, luand in consideratie
interesele reciproce.
4.Cooperarea cu organizatii nonguvernamentale cu experienta in domeniu.

32. Educaţia pentru comunicare şi mass-media(pag.229)

Educaţia pentru comunicare şi mass-media
Educaţia pentru comunicare şi mass-media urmăreşte formarea
unei atitudini selective şi responsabile faţa de informaţie, formarea
competenţei comunicative şi a capacităţii de a dialoga.
Educaţia pentru comunicare şi mass-media vizează formarea şi
cultivarea capacităţii de valorificare culturală a informaţiei furnizată
de presă, radio, televiziune etc., în condiţii de diversificare şi de
individualizare care solicită o evaluare pedagogică responsabilă la
scara valorilor sociale.
Comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legătură unii cu
ceilalţi, în mediul în care evoluează. E. Tărnă analizează specificul
prin care este subliniată importanţa comunicării în societate:
• prin conţinutul mesajului se urmăreşte realizarea anumitor scopuri
şi transmiterea anumitor semnificaţii;
• orice proces de comunicare are o triplă dimensiune: comunicarea
exteriorizată (acţiunile verbale şi nonverbale observabile de către
interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se înţelege dincolo de
cuvinte) şi intracomunicarea (comunicarea realizată de fiecare
individ în forul său interior, la nivelul sinelui);
• orice proces de comunicare se desfăşoară într-un context, adică
are loc într-un anume spaţiu psihologic, social, cultural, fizic sau
temporal, cu care se află într-o relaţie de strînsă interdependenţă;
• procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită faptului
că orice comunicare, odată iniţiată, are o anumită evoluţie, se
schimbă şi schimbă persoanele implicate în proces;
• procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că,
odată transmis un mesaj, el nu mai poate fi „oprit” în „drumul” lui
către destinatar;
• în unele situaţii de criză, procesul de comunicare are un ritm mai
rapid şi o sferă mai mare de cuprindere;
• semnificaţia dată unui mesaj poate fi diferită atît între partenerii
actului de comunicare, cît şi între receptorii aceluiaşi mesaj;
• orice mesaj are un conţinut manifest şi unul latent, adeseori acesta
din urmă fiind mai semnificativ [27, p. 22].
Comunicarea constituie obiectul unei ştiinţe integrative, care-şi
particularizează diferenţa specifică prin „studierea circuitelor
profesionale şi instituţionale ale informaţiei, fie că această informaţie
este destinată publicului larg, fie că este destinată publicului
specializat”, menţionează L. Sadovei, cu referire la Dafinoiu J. [22, p.
8]. În încercarea de a sintetiza mulţimea variabilelor identificate în
definiţiile comunicării autoarea a focalizat demersul ştiinţific asupra
comunicării cu funcţie didactică, interesul central fiind atribuit
componentelor prin care sursa (cadrul didactic) transmite un mesaj
receptorului (elevului/studentului) cu intenţia de a-i forma/dezvolta un
comportament comunicativ, utilizînd doar acele elemente din aria
comunicării ce oferă un plus de claritate şi concretizare specificului
acestui cîmp de cercetare.
Această perspectivă generează oportunitatea reflecţiei didactice în
legătură cu viziunea asupra actului de comunicare drept cadru
structurat instrumental, comunicarea referindu-se la acţiunea de
trimitere şi receptare a mesajelor care au loc într-un context,
presupune anumite efecte, pot fi deformate de zgomote şi furnizează

oportunităţi de feed-back.

Scopul educaţiei pentru comunicare şi mass media:

-Formarea şi cultivarea capacităţii de valorificare culturală a informaţiei furnizată de presă

, radio, telelviziune;
-Dezvoltarea capacităţilor de exprimare personală şi de transmitere a mesajelor
constructive;

Obiective:
Educaţia pentru comunicare si mass-media:
- formarea unei atitudini critică, selectivă faţă de avalanşa de informaţii oferite de mass-
media.
-acumularea vocabularului de bază
-recunoaşterea formelor de comunicare
-cunoaşterea de reguli şi modele istorice
-identificarea particularităţilor diferitelor structuri comunicaţionale
-cunoaşterea elementelor de cultură tehnică a noilor mijloace de comunicare

Atitudini şi valori:
-crearea unei atitudini corespunzătoare faţă de calitatea diferitelor mesaje
-evitarea (L.Şoitu): discursurilor incoerente, vulgarizarea limbajului, impunerea şi
promovarea anonimatului, inflaţia verbală cu maximă redundanţă, nereciprocitate,
generalizarea monotoniei, iresponsabilitatea faţă de un cuvânt rostit, conştiinţa neangajării.
Mijloacele de informare în masă au un rol important în societate, concretizat prin
următoarele funcţii: a)Funcţia de informare b)Funcţia de culturalizarec)Funcţia
de socializared)Funcţia de formare a opiniei publicee)Funcţia de
divertismentf)Funcţia educativă

Mijloacele de informare în masă permit ca informaţia să ajungă foarte rapid la

mulţi oameni. O dezvoltare imensă o are Internetul. Mass-media poate acţiona
asupra: indivizilor, grupurilor, instituţiilor, întregii societăţi. Totodată, ea poate
afecta personalitatea umană în:

-dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre lume)

-dimensiunea afectivă (crearea sau modificarea unor atitudini şi sentimente)
-dimensiunea comportamnetală (schimbări ale modului de acţiune ale indivizilor şi
fenomene de mobilizare socială)

34.Aplicati la o situatie concreta necesitatea educatiei pentru participare si democratie si

propuneti metode de realizare a acesteia.

Educatia pentru participare si democratie este importanta pentru ca elevii/oamenii sa stie

cum sa isi apere drepturile.Democratia reprezinta este un regim politic care se bazeaza pe
vointa poporului,principiile fiind votul universal si respectarea drepturilor omului.Poporul
trebuie sa inteleaga ce inseamna democratia si pentru ce aceasta este,trebuie explicata
necesitatea si cum ne ajuta democratia in viata noastra.
Metodele de realizare ale acesteia sunt foarte simple ca de exemplu:
-Instruirea copiilor inca din gimnaziu liceul prin discipline ca educatia civica sau istoria
contemporana
-Efectuarea trainingurilor in cadrul serviciului a oamenilor de rind
-Instruirea in colegii/universitati a tinerilor specilisti prin motto-ul “Ce este Democratia”?
-Impartirea pliantelor despre necessitate democratiei in viata oamenilor
-Publicarea reclamelor cu esenta Democratiei si demonstrarea acesteia.

Situatia concreta de a participa in democratie este atunci cind mergem la vot un exemplu
bun.Trebuie sa stim ce votam,sa stim daca persoana pe care o votam ne va oferi ceea de ce
avem nevoie.
 37.Descrieti educatia nutritionala: obiective, continut, metode de realizare.

Educatia nutritionala vizeaza: cunoasterea alimentelor si substantelor nutritive precum

si rolul lor in organism, producerea si utilizarerea acestora, conservarea alimentelor,
alimentatia rationala si echilibrata, respectarea cerinţele igienico-sanitare cu privire la
consumul de fructe şi legume.
Obiective :

- Sa inteleaga importanta unei alimentati corecte

- Sa minimalizeze riscului de obezitate si o viata sedentara
- Sa invete cum sa combine produsele alimentare si sa se limiteze fastfoodul
snakurile si prajelile din rationul zilnic.
- Sa se adauge consumul apei (1.5l-2l) conform necesitatii fiziologice
- Sa inteleaga cat e de important e sa se Includa activitatile fizice (plimbari la
aer liber, yoga) in progamul zilni,
- Sa constientizeze faptul ca aceste schimbari le va imbunatati starea generala
de sanatatea atit fizica cat si mentala.

METODE de realizare:
Documentare, ateliere de lucru (preparare produs bio,realizarea de desene ,
colaje, referate), chestionare, videoproiector, expozitii de desene, jocuri tematice,
excursie la un centru de tratament şi recuperare a copiilor şi tinerilor bolnavi de
diabet insulinodependent.

Deci educatia nutritionala are ca scop formarea deprinderilor de alimentaţie

sănătoasă şi dezvoltare armonioasă în rândul tinerilor.

38.necesitatea educatiei nutritionale

Asigurarea unui bun nivel nutritional presupune o cunoastere aprofundată a
comportamentului alimentar, a tipului si structurii acestuia, tinând cont totodată de
obiceiurile alimentare si de evitarea dezechilibrelor legate de alimentatie.

În ultimul timp, excesul unor anumiti nutrienti este asociat cu prevalenta ridicată a unor
afectiuni precum obezitatea, diabetul zaharat, neoplasmul de sân sau colon, ciroza hepatică.
Patologia metabolică legată de alimentatie include principalii factori de risc vascular, care
explică mortalitatea prin boli cardiovasculare ce ocupă, în prezent, primul loc printre cauzele
de deces.
Ex. Alimentatia copiilor
1.informarea la gradinite,scoala si acasa.
Incepand de la o varsta frageda (4-6 ani), copiilor le pot fi furnizate informatii despre ce
inseamna nutritia sanatoasa, informatii care sa duca la stabilirea unei relatii pozitive cu
alimentele. Acest proces de invatare informal poate fi inceput acasa, avand parintii drept
modele comportamentale. Este bine sa nu interziceti copiilor consumul anumitor alimente,
cei mici trebuie sa vada in casa doar produse sanatoase, preparate corect, pe care apoi sa le
recunoasca spontan si sa le aleaga in mod natural. De exemplu, daca nu aveti permanent la
masa prajituri, este putin probabil ca un copil sa isi doreasca imperativ consumul lor.
Micului dejun trebuie oferit zilnic copilului
Micul dejun reprezinta 25% din aportul caloric zilnic. Nutrientii care nu au fost consumati
odata cu lipsa micului dejun nu vor putea fi recuperati mai tarziu, la pranz sau la cina, ci vor
fi pierduti definitiv in acea zi.
Este esential ca inainte de a pleca la scoala copiii sa manance, acumuland astfel energia de
care au nevoie pentru procesul de invatare. Un copil care nu a mancat dimineata va avea
dificultati de concentrare si memorare, performante intelectuale scazute, o senzatie de foame
accentuata spre ora 11:00 si tendinta crescuta de a consuma dulciuri si gustari preambalate.
Chiar daca ritmul vietii este foarte accelerat, incercati sa gasiti timp pentru a oferi celor mici
un mic dejun luat in liniste: cereale cu lapte, paine cu unt, legume, branza, iaurt, sunca, oua,
fructe – sunt nenumarate variante pentru a incepe ziua in forma.

39. Descrieti educatia economica si casnica moderna: obiective, continut, metode de

realizare.
Educatia economica si casnica moderna urmareste pregatirea tinerilor pentru o buna
adaptare la lumea bunurilor practice economice, la lumea muncii. De asemenea, aceasta
forma de educatie asigura pregatirea pentru viata de familie, pentru administrarea
bunurilor personale, pentru utilizarea bugetului personal. Faptul ca realiatatile economice se
rasfring in mod determinant asupra individului colectivitatii, avind astfel un rol important
in formarea omului, ne oblige sa mentionam cuprindrea educatiei atit economice cit si
casnica moderna in aria noilor educatii. Metode de realizare:
• • M. capitalului uman-concepe educatia ca investitie realizata de individ si de societate
• • M. filtrului-concepe educatia ca mijloc care asigura selectia individuala a
personalitatii cu aptitudini.
• • M. cultural-concepe educatia ca semn/symbol al reusitei sociale
• • M.pietii muncii-concepe educatia ca modalitate de formare generala si profesionala
• • M.produselor nonvalabile
• • M.orientarii si gestionarii sistemelor de formare.

Obiective- specific educatiei economice sint realizabile in mod direct si indirect. In mod
direct, prin discipline scolare cu continut particular (cultura civica, economie, sociologie,
filozofie) si prin activitati educative organizate formal (dirigentie, consiliere scolara si
profesionala) si nonformala (cercuri de specialitate, excrusii tematice, dezbateri, programe
de televiziune scolara).
Ex 42: Aplicati la o situation necessitatea educatiei pentru timpul liber si propuneti metode
de realize a acesteia
Educatia informală (in timpul liber) oferă:
•sensibilizare la contactul cu mediul ambiant;
•momentul declanşării unui interes de cunoaştere pentru subiect;
•posibilitatea trecerii de la un interes circumstanţial la o integrare mai cuprinzătoare;
•posibilitatea unei explorări personale, fără obligaţii sau prescripţii ferme;
•o libertate de acţiune pentru elaborarea unui proiect personal;
•posibilitatea de a gestiona propriul process de formare”
Educatia in timpul liber:
excursii, vizite, tabere, cluburi, universităţi populare, vizionări de spectacole (teatru, cinema
etc.) şi de expoziţii etc., cu resurse moderne: videotecă, mediatecă, discotecă; radio,
televiziune şcolară; activităţi paraşcolare, organizate în mediul socioprofesional, ca „soluţii
alternative” de perfecţionare, reciclare, instruire permanentă, presă pedagogică,
radioteleviziune şcolară; cursuri, conferinţe tematice - cu programe speciale de educaţie
permanentă etc.
43/44Analizați metodele de influențare îndrumare și formării metode de acțiune directă
și indirectă
metode de acțiune directă
expunere modalitate de transmitere și comunicarea informațiilor
prelegerea modalitate de prezentare elaborată a unui volum de informații
explicația modalitate de a aduce lămuriri pe intelesul auditoriului
povestirea prezentarea narativă evocare a faptelor acțiunilor evenimentelor
demonstrarea modalitatea de prezentare a unor fapte
convingere modul de abordare pentru a mijlocii adeziune interlocutorului
convorbire modul de abordare a unei persoane în cadrul intim
 sinetica stimulează creativitatea în grup exemplu iustrează unele situații prin metode
reale sau fictive
dezbatere modul de supunere a unei teme
exercițiul îndrumare executării repetarea unor acțiuni în vederea formării corecte a
deprinderilor,aprecierilor.
interviuri modalitate de identificare prin dialogul creat cu o persoană
consilierea modalitate de intercomunicare
comunicarea soldată cu sugestii, îndrumări
îndrumarea lecturii și a vizionării de filme emisiuni radio tv este modalitate de
orientare a educatului spre aceste activități cu reale valențe informative și formative.
metode de acțiune indirectă
observația modalitate de folosire a perceperii active de urmărire a comportamentului
experimentul modalitate de provocare a manifestării comportamentale în situații
special alese
sugestia modalitate de a provoca reacții pe care individul asupra căruia se acționează
nu poate realiza prin voință proprie
ancheta acțiune de colectare a informațiilor privitor la comportamentul educatorului
obținute prin investigare
monitorizarea acțiune de supraveghere directă sau indirectă a educatorului în scopul
ajutorării în formarea unor deprinderi
jocul de rol modalitate de creare a unor situații fictive ce stimulează comportamente
dorite și așteptate
dramatizare modalitate de improvizare unor situații prin dialog gest mimică
pantomime
organizarea activităților de joc și muncă metode de acțiune menite să stimuleze
exprimarea capacităților și atitudinilor

45.metode aprobative

Metode de evaluare - cu rolul de a constata, aprecia, diagnostica

şi prognoza manifestările conduitei morale cu referire la două
subcategorii:
- metode aprobative, de stimulare pozitivă, ce permit acceptarea
faptelor de conştiinţă şi conduită morală, spre întărirea şi
recompensarea lor (îndemnul, lauda, evidenţierea, premierea);

II. Metode de evaluare, apreciere.

2.I. Metode aprobative.
Îndemnul este modalitatea de a stimula acţiunea educatului. Cu
tact, prin cuvînt, gest şi mimică, se acţionează asupra resorturilor de
declanşare a iniţiativelor. Îndemnul trebuie să devină autoîndemn.
Cerinţe: fermitate, convingere, putere de sugestie.
Lauda (în limba latină - laudatio, onis = lăudare, elogiu,
discurs, declaraţie elogioasă; laudo, are = a lăuda, a face elogiu;
laudatus = apreciat) este modalitatea de exprimare a preţuirii faptelor
educatului. Adresată personal sau public, lauda este o răsplată
morală a performanţelor educatului. O parte a prestigiului
educatorului se transferă asupra educatului, ceea ce întăreşte
siguranţa de sine, stima de sine, prestigiul în grup. Cerinţe: să nu fie
gratuită, să nu creeze starea de suficienţă, să nu mascheze ipocrizia.
Evidenţierea (în limba latină - evidenţia, ae = posibilitatea de a
vedea limpede, claritate, transparenţă; evidens, tis = care este viabil;
evideo, eri = a apărea în întregime) este recunoaşterea publică a
reuşitei şi succesului educatului prin aprecieri orale, prin intermediul
diplomelor, gazetelor, albumelor. Cerinţe: aprecierea să fie obiectivă,
pe baza unor criterii, să consolideze (sau să creeze) statutul pozitiv în
grup.
Premierea (în limba latină - praemium, ii = bun, avantaj,
răsplată, recompensă; praemitto, ere = a trimite înainte, a lansa, a
211
recompensa) este modalitatea de acordare a recompenselor materiale
şi morale pentru diferite performanţe ale activităţii. Recunoaşterea
publică a acestora se face prin acordarea de jucării, cărţi, dulciuri,
obiecte vestimentare, bani, excursii, tabere, dar şi recompense morale;
facilităţi, favoruri, investirea cu încredere. Cerinţe: premierea să fie
urmarea aprecierii obiective a performanţelor, să nu fie formală şi nici
gratuită
 46. Metoda de evaluare: metodele dezaprobative.
1. Rugămintea- o solicitare politicoasă, are semnificații de recomandare.
2. Somația- avertizarea autoritară asupra încălcării obligațiunilor.
3. Admonestarea- o avertizare severă cînd se constată anumite fapte reprobabile.
4. Blamul- acuzarea cu dovezi a unor fapte (limbaj decent).
5. Pedeapsa- administrarea unor sancțiuni sub formă de restrciții.
6. Ironia- un mod de exprimare a unor sensuri ascunse, se asociază cu gluma.
7. Gluma- este contradicția dintre real și aparent, provoacă rîsul.

47.Metode de contracarare
Cînd apar semnele unei devieri comportamentale este oportun să se intervină pentru a se preveni
stabilizarea lor.
Observaţia este orientată spre tendinţele de deviere comportamentală (absenteism, inapetenţa
pentru învăţare, indisciplina, minciuna, frauda, violenţa etc).
Sugestia este folosită pentru a decondiţiona tendinţele de deviere, pentru a induce atitudini
contrarii impulsurilor de a comite fapte reprobabile.
Îndemnul este folosit cu tact pentru a avertiza pe cel în pericol de a greşi şi a-l îndruma în sensul
dorit.
Supravegherea - directă sau prin intermediul persoanelor apropiate - previne perseverarea în
greşeală.
Antrenarea în activităţi. Utilitatea şi atractivitatea activităţilor de joc, loisir, învăţare, muncă
permit canalizarea pozitivă a energiilor şi autocorectarea defectelor atitudinale.
Practicarea tehnicilor de relaxare fizică şi psihică are ca efect detensionarea, eliberarea de
anxietăţi, fobii, obsesii, eliberarea energiilor de activitate tonică.

48.Educația reprezintă obiectul de studiu al pedagogiei și urmărește cunoașterea științifică

profundă a realității educaționale la nivel de sistem și proces,delimitează nucleul de bază al
domeniului prin abordarea problemelor pedagogice.În procesul de organizare a activității
educative există unele metode de educație.Metoda de educație este modalitatea de concepere și
programare a acțiunii educative subordonată scopurilor și obiectivelor de orientare sau formare
a personalității.Principalele metode de educație sunt:
I.Metode de influențare,îndrumare și formare
1.2.Metode de acțiune directă
II.Metode de evaluare,apreciere
2.1.Metode aprobative
2.2. Metode dezaprobative
III.Metode te tarapie educațională
3.1.Metode de contracarare
3.2.Metode corective
Metodele de terapie educațională îi sunt caracteristic doua metode :de contracarare si metode
corective,pentru cea de contracarare este oportun să se intervină când apar semnele unei devieri
comportamentale.Dar pentru metodele corective se aplic în timpul și după aplicarea sancțiunilor
(blam,admonestare,pedepse) se cuvine să se exercite un eficient control pentru a constata și
aprecia progresele îndreptării și pentru schimbarea sacțiunii.Psihoterapeuții și educatori inițiați
în tehnici terapeutice pot folosi urmatoarele metode speciale corective:
 Terapia prin proceduri sugestive –desensibilizeză individul pentru a avea încredere în
propria persoană,îl eliberează de inhibiții,se practică în stare de veghe sau în stare de somn
hipnotic(hipnoză).
 Terapia prin proceduri inductive-conduce individul la obținerea performanțelor în
învățare,profesiune,rezolvarea conflictelor,renunțarea la practici vicioase(alcool).
 Terapia prin proceduri de relaxare fizică și psihică(training autogen,tehnici induiste)-
eficient în lupta cu stresul.
 Terapia prin proceduri persuasive(consilierea în situații de indecizie)-acționeazș asupra
componentelor cognitive-afective și volitive.
 Terapia prin proceduri cognitive-antrenează individul în analiza conduitelor greșite și
reconstrirea celor benefice.
 Terapia prin proceduri psihanalitice-soluționarea conflictelor interioare prin
identificare,sublimare,compensare
 Terapia comportamentală/ocupațională(individuala sau de grup)-eliberarea de stările
demobilizatoare:depresii,obsesii,violență și autoviolență,renunțarea la vicii(alimentare,sexuale).
 Ergoterapia(terapia prin muncă)artterapia(t.prin artă)-dezbaterele în grupele de
întrajutoare sânt prilejuri de confruntare cu alții.
 Condiționarea aversivă-supraexersarea unui defect pînă determină stări de
suprasaturare și dezgust.
 Psihodrama și sociodrama-au efecte spectaculoase în decondiționarea conduitelor
deviante și reconstruirea fondului cognitiv-afectiv-atitudional sănătos.Prin joc de improvizare
subiecții iși exprimă modul de a gîndi și a acționa prin mimică,dialog,pantomimă.

Nr.49

Identifficati tendinte de evolutie a sistemului de invatamint scolar.

Evolutia sistemului de invatamint a permis evidentierea la sf.sec xx,avind tendinte

confirmate la scara universala,si anume:

- Cresterea importantei resurselor informationale;

- Prelungirea scolilor de cultura generala, obligatorie pina la virsta de 16 ani;
- Diversificarea invatamintului postobligatoriu- profesional,liceal,universitar;
- Sensibilizarea scolilor si universitatii spre problemele sociale ale
comunitatii(economice,politice,culturale,religioase etc.)
Analizind sistemele de invatamint din mai multe tari,s-a stabilit ca ele au mai multe
aspecte comune,fiindca ele se dezvolta conform specificului epocii istoice.din aceste puncte
de vedere sau stabilit tendinte generale de dezvoltare a sistemului de invatamint mondial.
In cadrul UNESCO activeaza ,,Comisia internationala de educatie pentru
sec.XXI,,.Aceasta comisie este preocupata de directiile invatamintului mondial.Astfel sau
ajuns la urmatoarele intelegeri cu privire la sistemul de invatamint,obiectivele
invatamintului,continutul invatamintului etc.
- Cu invatamintul primar nu trebuie sa se limiteze la deprinderea de aciti,scrie si
calcula,dar trebuie sa conribuie la dezvoltarea personalitatii,educatiapentru valorile
marale,
Pentru mass- media,pentru educatia ecologica,studierea limbilor moderne,elemente de
securitatea rutiera si utilizarea calculatorului in clasa,
- Imbunatatirea invatamintului secundar in privinta pregatirii pentru viat activa,
punindu-se accent pe studierea limbii materne si a doua-trei limbi straine, patimoniul
cultural al Europei etc.
Privire la structura si organizarea invatamintului:
- Invatamintul prescolar obligaoriu,
- Durata invatamintului obligatoriu sa fie prelungit,
- Invatamintul sa aibaun caracter multiplu si diversificat,
- Sa se ridice prestigiul invatamintului tehnic profesional prin crearea legaturii lui cu
invatamintul general.
Se propun schimbari si in privinta programelor viitoare de pregatire scolare.se cere
insisten ca invatatorul sa fie centrat pe elev:ce stie elevul,cum stie sa aplice ceea ce stie,ce
stie sa faca si cit de bine stie sa faca dupa ceea ce a invatat(autoinstruirea/autoformarea
sa fie bazata pe invatamintul formativ care sa porneasca de la interese,initiative si
aptitudini personale).
Sistemul de invatamint pe clase si lectii prezinta urmatoarele caracteristici:
- Organizarea elevilor pe clase(gruparea dupa virste si nivel de dezvoltare a cite 20-25)
- Duata organizarii invatamintului general(scola primara 4 ani,gimnaziul 5 ani,liceul 3
ani)
- Activitatea didacticase desfasoara dupa un orar.(timp de 5 zile pe saptamina in medie de 4
ore entru scoala primara si 6 ore pentru celelalte clase,ora scolara dureaza 45 de min.)
Tendintele de evolutie a sistemului de invatamint scolare,confirmate in ultimele decenii la
scara mondiala vizeaza si alte aspete:
- Pegatirea speciala a copiilor pentru ca ,,trecerea in invatamintul primar sa devina mai
supla,,
 - Pregatirea in conditii optime a ,,traseul educativ,, de la invatamintul primar la invatamint
secundar,
- Prelungirea duratei invatamintului obligatoriu de la 8 la 9 ani si uneori chiar de la 10 la 11
ani.
- Multiplicarea si diversificarea invatamintului postobligatoiu,
- Dezvoltarea unui invatamint superior capabil sa creeze un echilibru intre diversele
specializari:umaniste, stiintifice,tehnologice si profesionale.
- Asigurarea continuitatii intre formele de pregatire profesionala initiala si continua.
Calitatea sistemului de invatamint depinde de gadul de concordanta intre functiile
principale si structurile de organizare institutionalizatedin care rezulta autonomia si
adaptabilitatea sistemului.

50. Analizaţi modelul managerial al sistemului de învăţămînt.

❖ Modelul managerial al sistemului de învăţămînt, tipic culturii din societatea informatizată
înaintează următoarele obiective: - definirea conceptului pedagogic de management al educaţiei;
- identificarea şi analiza funcţiilor şi structurilor manageriale la nivelul sistemului de
învăţămînt; - elaborarea unui model de conducere managerială a sistemului de învăţămînt. Ca
parte fundamentală a structurii de funcţionare a sistemului de învăţămînt, managementul
educaţiei apare ca un model de conducere deschis, adaptabil la cerinţele sociale un model de
raţionalizare socială a activităţilor de educaţie/instruire superior atît celui de tip birocratic, cît şi
celui de tip technocratic.
51.Reforma actuala a invataminului
Guvernul Republicii Moldova s-a angajat într-o serie de reforme ambiţioase în sectorul
educaţiei, cu asistenţa Băncii Mondiale, care a inclus o analiză a cheltuielilor publice în
domeniul educației. Ca rezultat, Guvernul a elaborat un Plan de acţiuni pentru
implementarea reformei structurale în acest domeniu, cu scopul:
-asigurării accesului elevilor la o educaţie de calitate;
- creşterii flexibilităţii în relaţiile de muncă în domeniul educaţiei;
-utilizării eficiente a alocaţiilor financiare prin aplicarea finanţării pentru elev la nivel
naţional.
Obiective :
-conformarea numărului de elevi în clasă la standardele internaţionale acceptate;
-ajustarea reţelei şcolare existente şi realocarea elevilor în şcolile de circumscripţie;
-implementarea la nivel național a formulei de finanţare per elev.
Astfel sunt preconizate urmatoarele actiuni:
-reabilitarea infrastructurii şcolilor de circumscripție și dotarea lor conform standardelor
de asigurare a calităţii, elaborate de către Ministerul Educației;
-implementarea unui sistem modern de formare a directorilor de şcoală şi a cadrelor
didactice;
-modernizarea Sistemului Informațional de Management în Educație (SIME), care va
contribui la elaborarea politicilor bazate pe informații curente şi veridice în domeniul
educației;
-consolidarea sistemului de testare și evaluare, inclusiv participarea consecutivă şi
continuă a Republicii Moldova la Programul Internațional de Evaluare a Elevilor (PISA)
Beneficiari:
-elevii actuali şi viitori ai Republicii Moldova: vor beneficia de o calitate mai bună a
instruirii, oferită de un sector al educaţiei mai eficient;
-cadrele didactice: va fi instituit un sistem mai modern de formare a personalului, va fi
readus prestigiul profesiei de învățător/profesor;
-directorii instituţiilor de învățământ: asigurarea unei autonomii manageriale,
participarea la programe de instruire a managerilor instituțiilor de învățământ

52
Rolul cadrului didactic in activitatea educationala
Cadrul didactic este cel care orienteaza si stimuleaza curiozitatea si interesul spontan al eleviilor
pentru descoperire, cel care indruma, incurajeaza,ofera libertate in exprimarea,orienteaza ceea
ce au elevii de facut.
Un pedagog competent tine cont de relatia lui cu elevii este responsabil si tolerant in activitatile
propuse cu motiv de a insufla increderea in fortele proprii a copilului . Un factor important in
invatamiint este ca , pedagogul trebuie sa fie cunoscut cu tot ce tine de metodologia de aplicare a
noului curiculum national, de a crea situatii de invatare ,,sarcini,,bine gindite cu motiv de a
ajunge la o finalitate de succes .
Un pedagog profesionist trebuie sa fie comunicabil ,inovativ,creativ
,observator,evaluator,initiator,sa fie un maestru in domeniul sau,sa fie un psiholog cu vocatie si
stil ce il vor defini ca personalitate.Flauders vorbeste despre un profesor integrat ceea ce
inseamna ca este o persoana care accepta, clarifica si sprijina sentimentul elevului ,cel care
lauda, incurajeaza si stimuleaza participarea eleviilor in rezolvarea unor situatii.
Cadrul didactic are un rol important in activitatea educationala ,este perceput in calitate de
agent al actiunii educative ,este un furnizor de informatie ,un expert a actului de predare
...invatare.....evaluare.Pedagogul are menirea de intelege si a corecta greselile eleviilor ,de a crea
conditii de dezvoltare personala ,de ai forma perspective de cunoastere a problemelor lumii
contemporane .

53.Construiți referențialul competențelor profesionale ale cadrului didactic

Referențialul profesional înseamnă o fișă a competențelor profesionale ale cadrului didactic,ce-i
permit realizarea cu succes a obiectivelor educative.
Un referențial al competențelor pedagogice se structurează pe anumite paradigme.
Un grup de savanți din R.Moldova au realizat o analiză profundă a investigațiilor care au urmat
după K.M.Zechner(paradigma comportamentală, artizanală, critică, personalistă) și au
construit un referențial al competențelor didactice din perspectiva a celor 6 paradigme:
1. Profesorul instruit – profesorul care posedă cunoștințe vaste,,doc în domeniu,,
2. Profesor tehnician – posedă bine și operează tehnici pedagogice concrete.
3. Profesor artizan – profesorul care a însușit abilitățile direct pe teren ,face lecțiile și celelalte
lucrări cu iscusință, practică pedagogia ca artă.
4. Practician reflexian – profesorul care-și construiește cunoștințe privind propria experiență
didactică,știe să învețe de la sine însiși.
5. Profesor-actor social – profesorul care se angajează în proiecte educaționale colective și
contribuie la realizarea lor și a le gestiona cu suficientă abilitate.

6. Profesorul ca persoană – OBIECTUL DOMINANT

întrunește grupul de competențe ce
asigură relația profesională cu sine
însuși și cu dezvoltarea sa.
PARADIGMA
1.Profesor instruit Cunoștințe
2.Profesor tehnician Competențe proceduale
3.Profesor artizan Experiență
4.Practician reflexiv Reflexie pedagogică
5.Actor social Angajare
6.Profesor ca persoană Atitudini și aptitudini de
actualizare

54.Remarcàm existenta mai multe modele de clasificare a stiintelor pedagogice propuse de autori
in lit-ra de specialitatepe plan mondial şi național. Elaborarea unei taxonomii a ştiintelor
pedagogice ramine o problema deschisa pentru cercetatori. Dupa G.Mialaret se arata ca ştiintele
educatiei au toate acelas obiect (educatia),iar acesta este in masura sa asigure unitate si coerenta
diversitatii stiintelor educatiei. Dupa modul de raportare la obiectul de studiu-educatia sunt
stiinte ped.fundamentale si aplicative(pe domenii de activitate )ped-a sociala,artei,
sportului,militare,medicale s.a.;pe perioade de virsta(anteprescolara
,prescolara,scholars,adolescentului,universitara,profesionala.,stiinte ped.pe discipline de
invatamint-fizica, chimie, biologie,geografie,s.a.Functia centrala consta in gestionarea diferitor
puncte de vedere avansate de numerous,,stiinte ale educatiei,,.O stiinta ped. Fundamentala cu
statut aparte este teoria generala a cercetarii ped agogice.
55.
Stilul educational al profesorului este considerat o anumita maniera de lucru cu elevii, in functie
de personalitatea sa,de cultura,de pasiune, deexiperienta, de situatiile pedagogice ce le identifica
si le amelioreaza sau este rezultatul unui anumit tipde adaptare psihologica si deontica.
Stilul educational cuprinde calitatile, trasaturile specific fiecarui profesor in comportamentul lui
cu elevii. Si cu toate ca stilul mai multor profesori au aceleasi elemente, ponderea si modul de
legatura reciproca difera de la unul la altul.
Savantul M.CALIN identifica urmatoarele stiluri educationale a relatiei profesor-elev:
1 cognitiv creative ( deschis la inovatie)
2 rutinar ( inchis la inovatie)
3 perseptiv (selecta informatii din diferite surse)
4 directiv ( indrumare riguroasa)
5 nondirectiv (favoreaza independenta elevului)
6 autoritar
7 democratic ( amabil, facilitator, indulgent,convingator, collaborator)
8 apreciativ (maniera personala de interpretare si evaluare a situatiilor educationale

Savantul NICOLA clasifica categoriile de stiluri in felul urmator:

1) Democratic, autoritar si liber-relaxant
2) Educational centrat pe elev si pe grup
3) Autoritarist si liberalist
4) Pontiv ( constangere si stimulare aversive)
nepontiv afectuos( caldura sufleteasca)
5) Normativ( dupa reguli,norme sociale si pedagogice)
Operational-concret(rezolvarea unei probleme educationale in dependenta de situatie)
6) Interogativ(conversatie) expozitiv (expunere si ascultare)
7) Nomotetic (sociolarizarea personalitatii, prevaleaza imperativele sociale) ideografic (
accentul e pus pe cerintele copilului, rolul se adapteaza persoanei)

Desigur ca in realitate tipologiile nu se prezint in stare pura. Adeziunea la oarecare tipologie

depinde de personalitatea profesorului, de experienta si conceptia filosofica, de particularitatile
psihice ale elevilor si contextul activitatii.
Eficienta stilului este apreciata prin corespunderea factorilori generatori ai personalitatii
profesorului cu contextul psihococial unde este integrat.
Calitatile necesare unui pedagog:
Intelectuale
-inteligenta
-gandire analitica, logica, sistematica
-memorie
-spirit de observatie si atentie distributiva
-imaginatie bogata
-limbaj bogat
Moral-afective
Binevoitor, vesel,optimist, generos,cu simtul umorului, sincer, “deschis”,”cald”
Acestea sant calitatile ce caracterizeaza un pedagog cu vocatie.
Vocatie este aptitudini specifice puternic integrate in personalitatea individului: dragostea
pentru copii, dorinta de a te darui, de ai ajuta sa se realizeze, capacitatea de a patrunde in lumea
lor launtrica s idea o intelege. Capacitatea de a organiza astfel activitatea incat sa scoata la
iveala inclinatiile,aptitudinile,talentele . Astfel,optimizeaza intregul curs al procesului instructiv-
educativ din scoala.
Moral-volitive
-fermitate si energie
-rabdare, persevetenta, darzenie
-tactul si stapanirea de sine
-curajul de a introduce noul in activitate
-simtul masurii in conduit
Toate aceste calitati de vointa si trasaturi positive de character a profesorului se dezvolta in
activitatea de fiecare zi si il ajuta la cultivarea sentimentelor, virtutilor, capacitatilor copiilor.
Sporeste increderea in fortele proprii, invatindui la disciplina muncii formandule trasaturi de
character si de vointa.
Corelatia pregatirii temeinice de specialitate si a pregatirii psihopedagogice formeaza un
specialist, un pedagog cu
talent pedagogic, cu tact psihopedagogic, cu orizont cultural bogat, care utilizand cunostintele
dobandite desfasoara o activitate instructiv- educativa ce asigura obtinerea celor mai bune
rezultate.
 57. Interpretaţi valorificarea factorilor dezvoltării psihice a personalităţii (mediul,
ereditatea, educaţia) şi factorilor educativi.

Ereditatea defineşte o trăsătură biologică proprie organismelor vii, tipică speciei umane, ce
asigură premisa reuşitei personalităţii la nivelul unei educaţii de bază, care asigură
premisa evoluţiei particulare a unor trăsături fizice, fiziologice şi psihologice, variabile în
funcţie de calitatea fiecărei personalităţi.

Mediul defineşte ansamblul factorilor naturali şi sociali, materiali şi spirituali, care

condiţionează, în mod organizat sau spontan, dezvoltarea pedagogică a personalităţii
umane, este un factor modelator care permite relevarea, stimularea şi chiar amplificarea
dispoziţiilor genetice prin acţiuni instituţionalizate formal (şcoala) şi nonformal (activităţi
extradidactice, activităţi extraşcolare).

Educaţia presupune dezvoltarea pedagogică a personalităţii umane prin valorificarea

deplină a premiselor ereditare şi a condiţiilor de mediu.

Valorificarea educabilităţii presupune: cunoaşterea fiecărui stadiu al dezvoltării, trecerea

la o nouă vârstă psihologică. Factori educativi. Existenţial, omul se exprimă şi se realizează
în diferite medii şi comunităţi aşa cum sînt şcoala, familia, organizaţiile culturale,
profesionale, microcomunităţile etnice, religioase, mass-media, mediile informatizate,
comunitatea naţională şi internaţională creează climate de afarenţă şi influenţă formarea
individului ca personalitate, personalizarea grupurilor.

58.Analizaţi reperele conceptuale ale proiectării curriculare educative

Proiectarea curriculară încearcă să răspundă la următoarele întrebări :

 „Pentru ce se învaţă?”, ceea ce presupune raportarea la finalităţile educaţiei;
 „ Ce se învaţă?”, raportare la conţinuturile educaţiei;
 „Cît se învaţă?”, analiza conţinuturilor din perspectiva „gradului de profunzime”;
 „Cînd se învaţă?”, stabilirea momentelor cînd trebuie abordate conţinuturile educaţiei;
 „Cum se învaţă?”, stabilirea metodelor, a materialelor pedagogice, a condiţiilor de
educaţie;
 „Pentru cine? organizează educaţia?”, cunoaşterea elevilor, raportarea conţinuturilor şi a
metodelor de predare-învăţare-evaluare la particularităţile elevilor, în condiţiile unui
învăţămînt diferenţial, individualizat.

Proiectarea curriculară reprezintă o direcţie fundamentală de evoluţie a educaţiei cu valoare de

paradigmă promovată de pedagogia postmodernă, afirmată în cea de-a doua jumătate a
secolului XX şi se constituie din următoarele componente:
 Fundamentele teoretice care susţin dezvoltarea corelaţiei educator-educat;
 Finalităţile educaţiei la nivel de sistem (ideal, scopuri) şi de proces (obiective);
 Conţinuturile selectate şi organizate pedagogic;
 Metodologia de instruire/învăţare;
 Metodele şi tehnicile de evaluare/autoevaluare (integrate în metodologia de
instruire/învăţare ).
Proiectarea curriculară a educaţiei vizează proiectarea politicilor educaţionale pe termen lung,
proiectarea planului de învăţămînt, a programelor şi manualelor şcolare/universitare, a
materialelor curriculare anexe şi conexe, proiectarea anuală şi semestrială a activităţilor
educaţionale concrete.
Paradigma proiectării curriculare asigură realizarea finalităţilor (ideal, scopuri, obiective),
abordarea optimă a educatului (individual/colectiv; elev, student, adult) la nivel global,
raportarea simultană a educatorului la resursele de educaţie morală, intelectuală, tehnologică,
estetică, psihofizică ; formală-nonformală-informală.
Paradigma proiectării curriculare asigură şi adaptarea continuă a educatorului la răspunsurile
(pozitive-negative) şi la cerinţele complexe ale educatului:
 Moduri şi forme de organizare a educaţiei/instruirii;
 Metode de educaţie/instruire;
 Strategii şi tehnici de strategie.
Proiectarea curriculară urmăreşte realizarea şi dezvoltarea curriculară permanentă.Modelul de
proiectare curriculară exersat de UNESCO , propune „răsturnarea obiectivelor de conţinut” la
nivelul unei noi ierarhii pedagogice, necesară în contextul societăţii informaţionale. Atitudini (a
învăţa să fii) –capacităţi (a învăţa să faci)-cunoştinţe(a învăţa să ştii).
Proiectarea curriculară pune în centrul activităţii obiectivele de ordin formativ, adoptate la
personalitatea elevului. Abordarea curriculară constituie o direcţie importantă în elaborarea
planului de învăţămînt, proprie sistemelor moderne de învăţămînt, fiind confirmată la nivelul
cercetărilor pedagogice internaţionale realizate în ultimele decenii sub egida UNESCO. George
Văideanu se referă la această problemă în lucrarea sa „Educaţia la frontiera dintre milenii”.
Realizarea proiectării curriculare are loc la toate nivelurile sistemului de educaţie , ale sistemului
de învăţămînt, ale procesului de învăţămînt.Proiectarea curriculară orientează valoric
activităţile educaţionale la nivelul sistemului social în baza unui plan de educaţie, numit plan
curricular deschis la nivel de:
o Politică generală a educaţiei (curriculum recomandat);
o Sistem de învăţămînt (curriculum scris, oficial-planul de învăţămînt, programele şcolare);
o Proces de învăţămînt, ca principal subsistem al sistemului de învăţămînt (curriculum
predat-învăţat-evaluat; curriculum realizat de profesor şi elev);
o Resurse pedagogice informaţţionale (curriculum realizat prin manuale şi alte materiale
care susţin activitatea de educaţie);
o Evaluare a rezultatelor (curriculum testat, curriculum evaluat, în diferite forme, cu funcţie
de reglare-autoreglare a activităţii, respectiv de perfecţionare permanentă a curricumului);
o Produs al activităţii (curriculum dobîndit, curriculum învăţat de elev, student).