Sunteți pe pagina 1din 18

NORMATIVITATEA

DIDACTICĂ

Lect. Univ. dr. FLORENTINA OLIMPIA AVRAM


Obiective urmărite

 Conceptele: normativitate pedagogică, normativitate didactică


 Cadru conceptual și paradigmatic specific normativității
pedagogice
 Studiul istoric al normativității pentru identificarea unui cadru
posibil, a unor repere teoretice și paradigmatice pentru
determinarea normativității în P/ȘE
 Taxonomii și modele ale normativității pedagogice
 Normativitatea didactică:
- funcții ale normativității didactice
- caracterizarea principiilor didactice
- clasificări și diferențieri
Normativitatea și conceptele corelate – în științele sociale

Conceptul de normativitate în științele sociale:


 își are originea în sociologie (norma se opune anomiei)
 reprezintă un referențial de tip prescriptiv – definește ceea ce
trebuie să fie un construct teoretic înțeles ca imperativ
normativ- care orientează/direcționează practicile, fondat pe
„nucleul epistemic tare” al științei respective
 un sens specific: un ansamblu de principii, de coduri, de reguli,
proceduri-cadru de referință în domenii ale socialului,
reflectate în diferite științe sociale

În pedagogie
 lat. norma, -ae - etimologic măsură, regulă, normă
 gr. gnómon – care cunoaște, care discerne
 norma semnifică un standard de reușită fixat la diferite faze ale
procesului de învățământ
Conceptul de normă

Avem în vedere calitatea exprimată prin formula de normă


didactică definită ca „expresie teoretică, ca o generalizare a
acumulărilor succesive de experiențe paideutice (educaționale)
exemplare; altfel spus, toate practicile educaționale perpetuate
timp de secole, care s-au dovedit a fi prolifice, au fost
sintetizate în prescripții, principii și norme didactice”.
[Cucoș, Pedagogie generală, p.348]
Inițierea pedagogiei moderne
J. A. Comenius, J.-J. Rousseau, J. H. Pestalozzi, F. Fröbel

J. A. Comenius - principii propuse la nivel de normativitate


specifică pedagogiei:
 Principii ale educației permanente:
- Principiile prelungirii vieții prin educație
 Principiile instruirii școlare:
- Principiile generale ale pedagogiei și instruirii

- Principiile predării și învățării lesnicioase

- Principiile educației și învățării temeinice

- Principiile învățării concise și rapide


Inițierea pedagogiei moderne
J. A. Comenius, J.-J. Rousseau, J. H. Pestalozzi, F. Fröbel

J. J. Rousseau - nou principiu filosofic, cu valoare de


paradigmă, aparent apropiat de paradigma propusă cu un secol
în urmă de Comenius – educația conform naturii concrete a
copilului care este bună, dar pe care societatea o corupe.
Din perspectivă normativă – o libertatea care „nu rezidă în nici
o formă de guvernare” pentru că ea se află în inima omului”.
Proiectul de educație al lui Rousseau are ca normă axiologică și
morală capacitatea omului de „a trăi, urmând îndelung natura”.
Inițierea pedagogiei moderne
J. A. Comenius, J.-J. Rousseau, J. H. Pestalozzi, F. Fröbel

J.H. Pestalozzi - influențat de Rousseau, promovează o


educație populară de calitate ce este proiectată în teoria
învățământului primar, cu mai multe principii: principiul
simplificării, principiul implicării complete, principiul activării
învățării, etc.
F. Fröbel - elaborează o teorie a învățămâtului preșcolar bazat
pe resursele jocului. El pledează pentru „un învățământ
educativ” supus legii lucrului, în instituții speciale (grădinițe de
copii) care valorifică jocul cu obiecte de diferite forme care au
un rol metodologic, dar și normativ explicit și implicit.
Normativitatea pedagogică

 concept pedagogic de maximă generalitate, referențial


axiologic al gândirii pedagogice, de natură să diminueze
anomia
 ansamblu de cerințe funcționale în proiectarea și realizarea la
nivelul procesului și sistemului de învățământ
 componentă fundamentală în cadrul structurii de funcționare a
educației, cu implicații directe, specifice, la nivelul instruirii în
contextul procesului de învățământ
 intervine la nivelul principiilor de proiectare – este constituită
de principiile pedagogice
 Principiile pedagogice:
- comunicarii
- cunoasterii
- creativitatii
Categorii de principii pedagogice
 generale aflate la nivelul proiectării, concepute la nivel sistemic:
 a) cunoașterii pedagogice b) comunicării pedagogice c) creativității
pedagogice
 de proiectare curriculară:
1) privind natura curriculumului: a) individualizării b) realismului
c) echilibrului
2) de elaborare și dezvoltare curriculară: a) colaborării b) evaluării
c) asigurării d) testării
 operaționalizate – aplicate la nivelul realizării activităților de instruire de
la nivelul procesului de învățământ : a) orientării formative pozitive
b) accesibilității activității de educație c) participării eficiente a educaților
d) sistematizării cunoștințelor e) esențializării cunoștințelor
f) interdependenței între cunoașterea empirică și cunoașterea logică
g) autoreglării activității de educație
Normativitatea didactică

- Forma tipică a normativității pedagogice este reprezentată de


normativitatea didactică
- Este reprezentată de principiile de realizare - la nivelul programării
didactice – principiile didactice ale procesului de învățământ

 orientării formative pozitive


 integrarii teoriei cu practica
 respectarii particularitatii de varsta si individuale
 accesibilitatii cunostintelor priceperilor si deprinderilor
 corelatiei dintre senzorial si rational, dintre concret si abstract
(principiul intuitiei)
 participarii active si constiente ale elevului in activitatea de
predare/invatare/evaluare
 insusirii temeinice a cunostintelor, priceperilor, deprinderilor
Dimensiunile normativității pedagogice

 Dimensiunea legislativă - documente oficiale, de politică a


educației, obligatorii pentru toti actorii educației
 Dimensiunea prescriptivă - principii cu caracter prescriptiv cu
îndrumări metodologice orientative, cu referință specială la
corelația profesor – elev, școală – comunitate educațională,
obiective – conținuturi – metode – evaluare
 Dimensiunea managerială - implicația legislativă și principială
la nivel organizațional, didactic și operațional
 Dimensiunea epistemologică - fixează cadrul axiomatic
necesar pentru valorificarea conceptelor fundamentale din
domeniul educației, în perspectiva elaborării unor legi generale
cu caracter probabilistic care pot fi construite inclusiv prin
raportarea lor la sistemul principiilor didactice sau al
principiilor instruirii.
Tipuri de normativitate, clasificari

 normativitatea instituțională - legislativă, asigurată prin cadrul legislativ existent la


un moment dat, determinat de factorul politic, respectiv de politica educației
 normativitatea funcțională - didactică, apreciată ca fiind explicit didactică, de ordin
deontologic, praxiologic, solicitând capacitatea profesorilor de proiectare și
realizare a activitaților specifice. (Cucoș, Pedagogie generală, p. 347)

Clasificare pe criterii multiple:


 Principii avand caracter general:
- Al integrarii organice a teoriei cu practica
- Luarii in consideratie a particularitatilor de varsta si individuale
 Principii care se impun cu dominanta asupra continutului invatamantului :
- Accesibilitatii cunostintelor, priceperilor, deprinderilor
- Sistematizarii si continuitatii in invatare
 Principii care actioneaza asupra metodologiei didactice si a formelor de organizare
a activitatilor
- Dintre senzorial si rational, dintre concret si abstract in predare-invatare (principiul
intuitiei)
- Insusirii constiente si active
- Insusirii temeinice a cunostintelor si abilitatilor (Oprescu, 1988)
Didactica între tradițional și modern
I. Didactica tradițională (premodernă) dezvoltată în pedagogia premodernă, în
societatea premodernă ca o formă a paradigmei magistrocentriste (cu
evoluții până spre sfârșitul secolului XX, cu efecte întârziate până în
prezent, la nivelul anumitor clișee și conduite didactice anormale,
parazitare, dirijiste etc.)
II. Didactica modernă. Este dezvoltată în pedagogia modernă, în societatea
modernă („industrializată”) în conformitate cu cerințele axiomatice,
normative a două dintre paradigmele pedagogiei: a) psihocentrismul; b)
sociocentrismul. Cele două paradigme evoluează pe tot parcursul secolului
XX până în prezent, în condiții de confruntare, dar și situații în care tind
sau aspiră să se completeze reciproc (de exemplu didactica bazată pe
„pedagogia prin obiective”).
III. Didactica postmodernă. Este lansată la jumătatea secolului XX și
dezvoltată continuu până în prezent, în pedagogia postmodernă, afirmată în
societatea postmodernă (postindustrială, informatizată, bazată pe
cunoaștere).
(Cristea, 2010)
Didactica între tradițional și modern
A. Normativitatea didacticii premoderne reflectă și promovează cerințele
axiomatice ale paradigmei magistrocentriste, care concepe educația/instruirea
prin centrarea acesteia pe acțiunea profesorului de predare dirijată, autoritară,
unilaterală. Elevul trebuie să învețe tot ceea ce profesorul predă. Evaluarea
consemnează gradul în care elevul a învățat ceea ce profesorul a predat.
B. Normativitatea didacticii moderne combate dogma magistrocentrismului: două
paradigme care încearcă să stabilească o legătură organică între acțiunea de
predare a profesorului și acțiunea de învățare a elevului: a) paradigma
psihocentristă pune accentul pe cerințele psihologice ale elevului, care trebuie
cunoscute, respectate și valorificate pe parcursul predării și în orientarea
învățării; b) paradigma sociocentristă pune accentul pe cerințele societății față
de instruire și față de elev, exprimate ca cerințe civice, economice, culturale,
comunitare, spirituale (religioase etc.), integrate în mesajul didactic transmis,
acțiunea de predare, mesaj didactic care trebuie asimilat de elevi prin acțiunea
de învățare.
C. Normativitatea didacticii postmoderne – paradigma curriculumului : din aceasta
perspectiva, principiile didactice trebuie respectate si valorificate integral de
orice profesor pe parcursul desfasurarii unei activitati didactice. Exemplu:
principiul accesibilitatii activitatii de instruire (Obiectivele, continuturile de
predare-invatare-evaluare, metodele didactice propuse, tehnicile de evaluare,
stilurile didactice, toate actiunile subordonate activitatii de instruire).
Caracteristicile generale ale instruirii reflectate la nivel
normativ
 Interacțiunea subiect-obiect (profesor/elev) probează
„dimensiunea bilaterală” a procesului de învățământ
accentuată în contextul paradigmei curriculumului, în opoziție
cu „dimensiunea unilaterală” (tradiționalistă) și paradigmele
pedagogiei moderne
 Interdependența dintre dimensiunea informativă și formativă a
mesajului pedagogic, din cadrul „corelației de comunicare”
profesor – elev: vizează selectarea informațiilor esențiale
menite să stimuleze formarea și dezvoltarea pozitivă a elevului
și imediată
 Interdependența dintre operațiile de reglare-autoreglare ale
activității de instruire
- externă, elaborate de profesor prin acțiunea de evaluare
continuă-formativă
- internă, realizate de elevii capabili de autoevaluare continuă,
autoformativă
Normativitatea activității didatice. Provocări și
perspective in didactica postmodernă

A. Afirmarea unui nou tip de profesor, numit de J. Hattie:


profesor experimentat - capabil de visible learning.

Cele cinci dimensiuni specifice:


 Identifică cele mai importante căi de a reprezenta subiectele
pe care el urmează să le predea.
 Creează un climat optim pentru învățare în clasă. Cel mai bun
climat pentru învățare este acela în care există încredere.
 Monitorizează învățarea și dă feed-back elevilor.
 Crede că toți elevii pot atinge succesul în învățare, că
inteligența este mai degrabă schimbătoare decât stabilă.
 Influențează o mulțime de rezultate ale elevilor lor, care nu se
limitează la notele primite la teste.
B. Promovarea unei imagini referitoare la profesorul de succes

I.- O. Pânișoară stabilește că această activitate implică o


viziune pedagogică proiectată la nivel de normativitate,
susținută și argumentată operațional prin „59 de principii de
pedagogie practică”. Principii care susțin și perfecționează
imaginea profesorului de succes: a) principiul competenței; b)
principiul familiarității; c) principiul personalizării relației; d)
principiul empatiei; e) principiul încurajării; f) principiul
flexibilității; g) principiul conștientizării; h) principiul
dialogului; i) principiul interactivității; j) principiul
consecvenței comportamentale; k) principiul consecințelor
logice; l) principiul standardelor de performanță; m) principiul
evitării gândirii stereotipe; n) principiul cunoașterii pedagogice
etc.