Metode şi procedee de tip algoritmic

 
Algoritmizarea
În mod cu totul general, algoritmizarea este definită ca metoda de predare-învăţare constând din utilizarea şi
valorificarea algoritmilor; algoritmii reprezintă, la rândul lor, suite de operaţii săvârşite într-o ordine aproximativ
constantă, prin parcurgerea cărora se ajunge la rezolvarea unei serii întregi de probleme de acelaşi tip. Mai concret,
pe plan didactic, algoritmizarea ar însemna găsirea de către profesor a înlănţuirii necesare (şi în acelaşi timp cea mai
accesibilă pentru elev) a operaţiilor fiecărei activităţi de învăţat, ce se pretează unei astfel de ordonări. Din partea
elevului, algoritmizarea ar implica însuşirea de către acesta a respectivelor conţinuturi, exact în înlănţuirea în care
ele au fost programate de către educator. Odată însuşit, algoritmul ar urma să fie aplicat cu uşurinţă de câte ori vor
apărea, spre rezolvare, probleme similare. Situaţiile algoritmizabile sunt numeroase şi se pot identifica din
abundenţă în orice domeniu de activitate, nuanţându-se în forme caracteristice pe schema aproximativă a
categoriilor de algoritmi (algoritmi de recunoaştere, de rezolvare, de transformare etc.), prezentă deja în lucrările
de specialitate. Algoritmii presupun cu necesitate două lucruri: forma sau succesiunea aproximativ fixă a operaţiilor săvârşite
de elev, pe de o parte şi prestabilirea lor de către profesor, pe de altă parte. Considerând acestea în cadrul actului de
învăţare şi în raport de activitatea elevului, vedem că acesta din urmă se află într-o situaţie contrară aceleia când
învăţarea este de tip euristic. Altfel spus, elevul îşi însuşeşte pe calea algoritmizării, cunoştinţele sau tehnicile de
lucru, prin simpla parcurgere a unei căi deja stabilite, pe când în cadrul învăţării de tip euristic însuşirea are loc pe
baza propriilor căutări. De ce ar fi necesară utilizarea algoritmilor în procesul de învăţământ, devreme ce aceştia ar
tinde să uniformizeze activitatea şi gândirea elevului, împiedicându-l, aşadar, când este vorba să se mobilizeze,
pentru a găsi singur adevărul? Diferiţii autori consideră că algoritmizarea îşi are rostul ei. Pe de o parte, ea pune la
îndemâna elevului un instrument simplu şi operativ, scutindu-l de efortul de a-l căuta singur şi lăsându-i disponibilă
energia spre a o mobiliza în alte direcţii. Pe de altă parte, prin structura lor precisă şi prin mânuirea repetată de către elev,
acesta din urmă găseşte în algoritmi un sprijin permanent în sensul disciplinării propriei gândiri şi asigurării acurateţei propriei
activităţi (Preoteasa, P., 1972).Dintre problemele pe care le formulează lucrările actuale de pedagogie în legătură
cu algoritmizarea, două sunt puse, de regulă, pe primul plan. Una, potrivit căreia folosirea algoritmilor trebuie
fundamentată mai riguros ştiinţific, în raport cu practica pedagogică a trecutului, iar odată cu aceasta să fie mai
mult extinşi, în comparaţie cu acelaşi trecut, când valorificarea lor se limita doar la matematică şi gramatică (V.
Ţîrcovnicu,1975, p.235). Alta, după care algoritmii să nu fie daţi elevilor de-a gata (sau măcar nu întotdeauna de-a
gata), ci elevii să fie antrenaţi în descoperirea algoritmilor, pe care să-i însuşească în mod activ (C. Căşeru, 1975; I.
Nicola, 1980). Ambele probleme ni se par de mare interes. Lucrările în care sunt formulate se limitează însă la
enunţarea lor, soluţionarea fiind sugerată doar în mod abstract. Cât priveşte prima dintre ele, într-adevăr, este
posibil ca în trecut aplicarea algoritmilor didactici să fi fost mai restrânsă, deşi este greu de susţinut că profesorii de
cultură fizică, de pildă, procedau altfel decât mai ales algoritmic, când trebuiau să formeze elevilor deprinderile de
bază, în domeniul respectiv; sau profesorii de muzică, sau de îndeletniciri practice etc. Ceea ce credem că ar
reclama mai mare atenţie decât extinderea algoritmilor, ar fi fundamentarea lor ştiinţifică, stabilindu-se odată cu
aceasta şi raportul dintre ei şi învăţarea de tip euristic (prevalentă în învăţarea din şcoală astăzi), precum şi
momentul sau etapa când sunt necesari, în fiecare domeniu al activităţii didactice. Fiindcă la fiecare obiect de
învăţământ este posibilă utilizarea algoritmizării, în speţă în faza de început  a însuşirii materiei. Concret, fie că
este vorba de limba română, fie de matematică, fie de limbile străine etc., elevul trebuie să-şi însuşească mai întâi
nişte scheme operaţionale relativ fixe, pe care i le indică profesorul. Fără însuşirea acestor scheme date de profesor,
practic nu ar fi posibilă învăţarea obiectului, decât cu mari dificultăţi. Între acestea se pot enumera: schema
operaţională a adunării, scăderii, analizei gramaticale, a studierii unui capitol de istorie literară, a studierii unei
plante etc. Ceea ce trebuie să sesizeze pedagogul este tocmai momentul când trebuie renunţat la însuşirea
algoritmică, respectiv când, pe baza schemei operaţionale deja însuşite, elevul poate adopta o atitudine euristică. Se
ştie, de exemplu, că mersul operaţiei de adunare pe care şi-l însuşeşte elevul este la început relativ fix. Se pune
problema când poate el încerca să găsească, pe acest fond, aspectele mai subtile ale acţiunii sau situaţiei de învăţat,
ce urmează însuşite prin căutare proprie. Aceasta coincide, pe plan psihologic,cu etapa când se încearcă să se treacă
de la deprindere la pricepere, adică la capacitatea de aplicare în condiţii variabile a deprinderilor şi cunoştinţelor
deja posedate de elev (Ana Tucicov-Bogdan, 1967, p.144). Trecerea respectivă se poate realiza, însă, numai în
condiţia când însuşirea schemei iniţiale, pe cale algoritmică , s-aridicat la nivelul necesar. Altfel spus, elevul poate
încerca diversele artificii de calcul în cadrul operaţiilor aritmetice (lucru de altfel necesar în vederea perfecţionării
deprinderii respective), dar aceasta numai după ce şi-a însuşit bine algoritmul operaţiei ca atare. Este ceea ce ne conduce la
ideea unei unităţi dialectice între algoritmic şi euristic în procesul de învăţare. Probabil această idee a fost şi
punctul de plecare al celei de a doua probleme expuse mai sus, a cărei concluzie nu pare cea mai potrivită, fiindcă
este greu de înţeles cum şi cu ce folos i s-ar putea cere elevului să descopere singur algoritmul uneia sau alteia
dintre situaţiile de rezolvat. O altă problemă, pe care ne-o sugerează literatura concepută pe această temă, se referă
la statutul algoritmizării: este ea o metodă de sine stătătoare, sau este mereu îmbinată cu celelalte, sau inclusă în
ele? Lucrările de pedagogie o consideră când metodă (de pildă, unii autori o includ între metodele active, adică
bazată pe acţiune) (V. Ţîrcovnicu,1975, p.233), când o modalitate de învăţare în limitele căreia sunt valorificate
celelalte metode (de unde opoziţia: strategii algoritmice - strategii euristice) (I. Nicola, 1980, p.233, 270). Părerea
noastră este că ar fi mai exact să considerăm algoritmizarea nu o metodă de sine stătătoare, ci o latură a fiecăreia
dintre metodele cunoscute, dându-le acestora o coloratură specifică. Spre exemplu: exerciţiul este o metodă cu o
foarte bine reprezentată nuanţă algoritmică începutul practicării lui, într-un scop sau altul; la fel, învăţarea
programată este realizată în bună parte pe baza algoritmizării. Şi ideea se poate extinde, în acelaşi sens, asupra
multor metode, dacă nu chiar asupra tuturor într-o măsură variabilă. Pentru că nu putem contesta faptul că însăşi
observarea ca metodă de învăţământ, poate să îmbrace în faza iniţială, aspectul algoritmizat, care, treptat are să
cedeze locul celui euristic. Altfel spus, putem să predăm prin metoda expunerii, sau demonstraţiei, sau observării
etc. nişte conţinuturi ce pot fi iniţial algoritmizate, apoi transpuse în formule euristice; ceea ce ne determină să
facem consideraţiile de mai sus, privind o fază algoritmică a învăţării,urmată de o fază euristică , metoda de
predare fiind oricare din cele menţionate.

Algoritmizarea reprezintă o metoda didactica/de invatamant care angajeaza un lant de exercitii dirijate, integrate la
nivelul unei scheme de actiune didactica standardizata, care urmareste indeplinirea sarcinii de instruire in limitele
demersului prescris de profesor in sens univoc. Reusita metodei depinde de capacitatea algoritmilor pedagogici
alesi de a interveni ca modele operationale care eficientizeaza activitatea de invatare prin intermediul aplicarii unor
reguli, formule sau coduri de actiune didactica exacte si riguroase.

Specificul algoritmilor didactici rezulta din contextul pedagogic in care are loc actiunea automatizata. in alte
situatii aceasta actiune nu presupune intelegerea operatiilor si a mecanismelor sale specifice. Activitatea didactica
solicita insa actiuni automatizate care trebuie nu numai intelese de elev, ci si construite uneori de acesta prin
angajarea directa a proceselor sale cognitive superioare ( De Landsheere, Gilbert, 1979, pag. 5-6).

Valorificarea algoritmilor didactici implica rationalizarea procesului de instruire la nivelul unui invatamant
programat care "conduce elevul spre rezultat pe caile cele mai eficiente". Angajarea lor in actiuni de instruire
programate pe calculator stimuleaza dezoltarea psihologica a elevului prin "inlantuirea operatiilor prezentate intr-o
ordine foarte determinata care permite rezolvarea unei probleme sau a unei clase de probleme" ( Mialaret, Gaston,
1991, pag.94, 95).
Clasificarea algoritmilor didactici poate fi realizata prin raportare la criteriul clasic propus de psihologul rus Landa,
care vizeaza continutul obiectivelor operajionale propuse. In aceasta perspectiva pot fi delimitate doua categorii de
algoritmi didactici: a) algoritmi de identificare, care avanseaza o lista de intrebari ierarhizate special pentru
sesizarea clasei de probleme in vederea elaborarii unei anumite clasificari cu valoare de sinteza; b) algoritmi de
rezolvare, care avanseaza o succesiune de operatii necesare pentru evaluarea exacta a unei situatii de instruire in
vederea elaborarii unei decizii eficiente.
Dezvoltarea acestui criteriu la nivelul sarcinilor de proiectare curenta a lectiei permite evidentierea urmatoarelor
tipuri de algoritmi didactici (Bontas, Ioan, 1994, pag. 163):
- algoritmi de sistematizare a materiei, aplicabili prin intermediul unor reguli de definire a conceptelor, principiilor,
legilor; de realizare a judecatilor si rationamentelor; de stapanire a formulelor; de analiza-sinteza a teoriilor;
- algoritmi de rezolvare a problemelor, aplicabili prin intermediul unor reguli si ipoteze de lucru, de calcul, de
proiectare, de investigatie etc;
- algoritmi de consolidare a cunostintelor dobandite, aplicabili prin reguli de proiectare si perfectionare a unor
deprinderi intelectuale, sociale sau psihomotorii;
- algoritmi de optimizare a unor capacitati, aplicabili prin reguli de perfectionare a standardelor de rezolvare a unor
probleme;
- algoritmi de creatie, aplicabili prin reguli de rezolvare a unor situatii-problema, exprimate la nivelul unor tehnici
de gandire divergenta productiva;
- algoritmi de programare a materiei, aplicabili prin reguli de ierarhizare a secventelor didactice la nivelul unor
coduri specifice (instruirii programate sau instruirii asistata pe calculator).
Resursele pedagogice ale metodei algoritmizarii pot fi angajate dincolo de limitele caracterului sau standardizat.
Valentele sale euristice sunt valorificabile pe tot parcursul unei activitati didactice. Pentru profesor aceasta
presupune delimitarea momentelor in care insusirea algoritmizata a cunostintelor solicita deschiderea spre anumite
orizonturi de ordin euristic. Ele au ca efect formarea capacitatii elevului de a elabora treptat propriile sale scheme
de instruire algoritmizata, aplicabile in diferite circumstante didactice sau extradidactice.