Docimologia –ştiinţa evaluării

Docimologia reprezintă studiul sistematic al examenelor, analiza ştiinţifică a

modurilor de notare, a variabilelor notării la examinatori diferiţi şi la acelaşi
examinator, a factorilor subiectivi ai notării, precum şi identificarea mijloacelor menite
să contribuie la asigurarea obiectivităţii unei examinări şi evaluări. În viziunea
specialiştilor D. Potolea şi M. Manolescu (2005: 18), paradigma docimologică a fost
jalonată în timp de următoarele patru concepţii:

 evaluarea „comparativă”,a cărei funcţie principală era de a compara elevii şi de a-i

clasifica, raportându-i pe unii la alţii, acordându-le diplomă sau alte distincţii după
nivelul lor de reuşită;
 evaluarea „prin obiective” sau evaluarea „critérium” care are ca rol să furnizeze
informaţii funcţionale, permiţând elevilor să se situeze în raport cu atingerea
obiectivelor comune pentru toţi elevii (standarde unitare) şi oferind soluţii de
ameliorare;
 evaluarea „corectivă”, care propune o nouă paradigmă, nu numai „decizională”, ci
şi „informaţională”. Ea are ca scop să ofere elevului informaţii suplimentare în
funcţie de dificultăţile constatate pentru a-i facilita învăţarea;
 evaluarea „conştientizată” sau „formatoare”, care este în dezvoltare şi are la bază
evoluţiile recente din domeniul psihologiei cognitive şi pedagogiei privind
integrarea evaluării în procesul de învăţare. Ea pendulează între cogniţie, ca
ansamblu al proceselor prin intermediul cărora elevul achiziţionează şi utilizează
cunoaşterea şi metacogniţie, ca proces de „cunoaştere despre autocunoaştere”.
Evaluarea conştientizată/formatoare este o nouă megaconcepţie care corespunde
unui demers dominant pedagogic ce favorizează participarea activă şi autonomia
elevului, furnizându-i repere explicite, în scopul de a lua în mâini propria
transformare, fiind conştient de propriile dificultăţi şi lacune. Această nouă şi ultimă
 accepţiune a evaluării trebuie însoţită de o creştere a practicilor de reglare, dar şi de
o modificare fundamentală de mentalitate.

Termenul de docimologie a fost propus de psihologul francez Henri Pieron, în 1922,

în varianta de tehnică de examinare. Astăzi, docimologia este definită ca fiind ştiin ţa
evaluării, care are ca obiect de studiu procesul de elaborare şi de aplicare a probelor de
evaluare necesare pentru notarea şi examinarea cât mai obiectivă a celor implica ţi (elevi,
studenţi, profesori) în această activitate proiectată la nivelul sistemului şi al procesului de
învăţământ (Cristea, 2000, p.104).
În ţara noastră, acest domeniu ştiinţific a fost dezvoltat de Vasile Pavelcu în lucrarea
„Principii de docimologie” (1968).
Din docimologie au derivat şi alte ramuri: docimastica care este tehnica examenelor
şi doxologia care este studiul sistematic al rolului pe care îl joacă evaluarea în educa ţia scolara