Capitolul VI.

Evaluarea activității didactice

EVALUAREA ACTIVITĂȚII DIDACTICE. FORME DE EVALUARE.

METODE DE EVALUARE. FUNCȚIILE EVALUĂRII DIDACTICE

OBIECTIVUL GENERAL AL CURSULUI

Înțelegerea conceptului de evaluare didactică și a rolului său în cadrul procesului de învățământ.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE

1. Să definească conceptul de evaluare didactică;

2. Să descrie formele de evaluare;

3. Să analizeze funcțiile evaluării didactice;

4. Să descrie metodele de evaluare;

5. Să elaboreze teste de evaluare plecând de la conținuturi de specialitate., utilizând toate

tipurile de itemi.

CONȚINUTUL CURSULUI
1. Definirea conceptului
2. Forme de evaluare
3. Metode de evaluare
4. Notarea școlară
5. Bibliografie
6. Concluzii
7. Întrebări de evaluare

GLOSAR DE TERMENI
CUVINTE CHEIE
1. DEFINIREA CONCEPTULUI
Evaluarea pedagogică reprezintă o acțiune proprie sistemelor socio-umane, care solicită
raportarea rezultatelor obținute, într-o anumită activitate, la un ansamblu de criterii specifice
domeniului în vederea luării unor decizii optime (Dictionnaire encyclopedique de l'education et
de la formation, 1994).
Ion T. Radu considera că evaluarea definește procesul menit să masoare și să aprecieze
valoarea rezultatelor sistemului de educație sau a unei părți a acestuia, eficacitatea resurselor,
a condițiilor și a operațiilor folosite în desfășurarea activității, prin compararea rezultatelor cu

Pag. |1
 Capitolul VI. Evaluarea activității didactice

obiectivele propuse, în vederea luării deciziilor privind ameliorarea activității în etapele

următoare.
O relevantă practică aparte asupra conceptului o reprezintă opinia lui Daniel L.
Stufflebeam (1980) cu privire la “echivalentele” evaluării: evaluare = măsurare; evaluare =
congruență și evaluare = judecare.
Prima definiție evaluare = masurare așează evaluarea pe terenul metriei didactice. Cum e
și firesc, măsura și măsurarea introduc rigoarea necesară și expresia cantitativă a datelor de
comparație, operații atât de utile în evaluare.
Practic, a măsura înseamnă a atribui numere unor obiecte sau evenimente, potrivit unor
reguli sau proceduri. Astfel măsurarea pedagogică aspira la metria din domeniul științelor exacte,
lucru laudabil, dar deloc simplu, deoarece:
 fenomenele socio-umane sunt mult mai complicate și nu pot fi reduse la simple obiecte
sau evenimente;
 exprimarea unor tendințe prin atribuirea de numere simplifică forțat evenimentele
marcate de dinamici calitative, unde scările adjectivale se pare că sunt mai nimerite.
A doua abordare conceptuală este data de echivalența evaluare = congruență.
Congruența reprezintă nivelul de concordanță, de suprapunere între evenimente simultane
sau succesive (Richell, M., 1999).
În sfarșit, a treia echivalență evaluare = judecare implică producerea unei judecăți de
valoare cu privire la conduita sau performanțele elevului.
În absența unor măsurători obiective, judecata de valoare poate rămâne la stadiul de
simplă părere sau impresie.
Rezumând structura tridimensională a evaluării didactice considerăm posibilitatea de a
echivala următoarele concepte, des vehiculate:
 Evaluarea - măsurare corespunde în mod esențial evaluării normative, deoarece
rezultatele elevului sunt raportate la o normă, de regulă la rezultatele medii ale unui grup
de referință (clasa din care elevul evaluat face parte).
 Evaluarea congruentă se înscrie în criteriile evaluării formative, întrucat se estimează
convergența, apropierea între rezultatele elevului și cerințele programei școlare.
 Evaluarea - judecare este mai curând o evaluare de progres, deoarece ia în seamă
dinamica prestației elevului într-un timp dat.
Firește, cele trei dimensiuni ale evaluării precum și corelatele lor sunt complementare dar
și sincrone, ele pot coexista în același act evaluativ.

2. FORME DE EVALUARE

Pag. |2
 Capitolul VI. Evaluarea activității didactice

A.
Din punct de
vedere al
momentului
cand
se face
evaluarea:

-Evaluarea curenta
-Evaluarea initiala, (continua, de -Evaluarea finala
progres sau (sumativa, cumulativa
are scopul -Evaluarea periodica formativa)are scopul sau de incheiere)
fundamental de a (intermediara)
de a asigura o verifica primordial
diagnostica nivelul este o forma
verificare permanenta capacitatea de sinteza
de pregatire a celor a evaluarii curente
si de a sustine o si nu mai permite
care invata, dar cu conotatii
pregatire sistematica corectii pentru cel
permitand predictii; sumative;
si continua; evaluat.

B.
Din punct de
vedere al
metodelor si
procedeelor de
verificare:

- Evaluarea - Evaluarea
- Evaluarea
orala practica
realizata pe baza scrisa
presupune
de probe realizata prin
verificarea nor
orale; probe scrise;
abilitati practice;

-Evaluarea
mixta
presupune
utilizarea probelor
orale si scrise,
orale si practice,
practice si scrise.

Pag. |3
 Capitolul VI. Evaluarea activității didactice

3. METODE DE EVALUARE

Trebuie să facem distincție între cele trei concepte care fac parte din aria evaluării didactice:

 Tehnicile de evaluare reprezintă formele concrete pe care le îmbracă metodele şi

presupun utilizarea unor instrumente de evaluare variate, complexe, selectate şi
adaptate contextului evaluativ.
 Metoda de evaluare reprezintă un mod eficient de realizare a demersului iniţiat în
vederea atingerii obiectivelor de evaluare propuse. Este o cale prin care profesorul
oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de
formare a diferitelor capacităţi testate.
 Instrumentul de evaluare este parte integrantă a metodei, fiind cel care
subliniază, caracterizează opţiunea metodologică a profesorului pentru testarea
performanţelor elevilor.

În practica școlară sunt folosite mai multe metode de evaluare ce se

împart în două mari clase:

I. Metode tradiționale de evaluare:

1. Probe orale - sunt cele mai utilizate metode la clasă și prezintă avantajul că favorizează
dialogul, elevii având posibilitatea de a-și argumenta răspunsul. Profesorul poate interveni și el
corectând sau completând răspunsul celor chestionați. În folosirea acestei metode trebuie să se
țină seama de o serie de limite precum: gradul diferit de dificultate al îtrebărilor, emotivitatea
elevilor, starea afectivă a cadrului didactic, indulgența sau exigența exagerate și altele.
2. Probe crise - se concretizează prin lucrări de control sau teze și sunt preferate celor orale
pentru că prezintă unele avantaje: posibilitatea verificării unui numar mare de elevi în același
timp, raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare (înlăturând subiectivismul
profesorului) și avantajarea unor elevi timizi. Prezintă și dezavantaje: eventualele erori efectuate
de elevi în formularea raspunsurilor nu pot fi lămurite și corectate pe loc de către cadrul didactic
iar elevii nu mai pot fi direcționati utilizând întrebări ajutatoare.
3. Probele practice - se folosesc la unele discipline specifice și evaluează capacitatea elevilor de
a aplica în practică unele cunoștinte și gradul de stăpânire a priceperilor formate. Ca forme de
realizare amintim: experiențele de laborator, lucrările experimentale, desene, schițe, grafice.

II. Metode alternative de evaluare:

1. Investigația - este o posibilitate pentru elev de a aplica în mod creator cunoștintele ; este
limitată la o ora de curs; solicită elevul la îndeplinirea unei sarcini de lucru precise în care își
poate demonstra un întreg complex de cunoștinte și capacități; urmarește formarea unor tehnici
de lucru în grup și individual.
2. Proiectul - activitate mai amplă ce permite o apreciere complexă a învățării, ajutând la
identificarea unor calități individuale ale elevului. Deși implică și o parte de studiu individual în
afara clasei, această activitate este foarte motivantă pentru elevi.

Pag. |4
 Capitolul VI. Evaluarea activității didactice

3. Portofoliul - instrument de evaluare complex ce include experiența și rezultatele obtinuțe prin

celelalte metode de evaluare, urmărind progresul global efectuat de elev. Reprezintă un mijloc
de a valoriza munca individuală a elevului și actionează ca un factor de dezvoltare a
personalității.
4. Autoevaluarea - ajută elevii să-și dezvolte capacitățile de autocunoaștere, să-și valorizeze atât
cunoștinte cât și atitudini și comportamente
5. Examenele - sunt modalități de evaluare externă, care certifică la sfarșitul ciclului școlar
cunoștintele și competențele elevilor sau le permit acestora să avanseze într-o nouă formă de
învățământ (examenele de admitere).

4. NOTAREA ȘCOLARĂ
Atribuirea unor judecăţi de valoare rezultatelor obţinute de către elevi se concretizează fie
prin intermediul unor expresii verbale apreciative (laude, observaţii critice, calificative), fie prin
folosirea unor simboluri numerice convenţionale numite “note”. Aprecierea depinde de
măsurare, iar măsurarea, la rândul ei, de fidelitatea cu care reuşeşte să surprindă şi să exprime, cu
ajutorul numerelor şi al calificativelor, ceea ce este specific şi caracteristic fenomenelor pe care
le are în vedere. Forma principală prin care se realizează măsurarea în precesul de învăţământ
este calificativul, prin ciclul primar şi nota, pentru cel gimnazial şi liceal. “Prin note vom înţelege
o apreciere sintetică ce traduce evaluarea unei performanţe în domeniul învăţământului” (G.
Landsheere)
Nota este expresia cuantificată a aprecierii unor performanţe obţinute. Randamentul
şcolar este etichetat cu ajutorul unui indicator sintetic convenenţional: nota. Nu este indicat să-l
notăm pe elev ori de câte ori îl “prindem” nepregătit. Este greşit să credem că putem determina
eficienţa instruirii sancţionând negativ elevii, cu orice prilej oferit. Aprecierea are o sferă largă
mai largă incluzând şi caracteristici ale performanţelor elevilor care nu pot fi măsurate. Important
este ca, în limita posibilităţilor, să convertim performanţele în expresii cantitative cu ajutorul
măsurării. Suportul aprecierii devine în acest fel mult mai solid. Notarea reprezintă, deci,
modalitatea principală de exprimare cantitativă a performanţelor. Nota şcolară trebuie folosită
pentru aprecierea şi compararea rezultatelor, clasificarea elevilor, cultivarea motivaţiei pentru
învăţare, luarea deciziilor în reglarea activităţii. Definiţiile date converg în ideea că notarea
reprezintă o traducere cuantificată a aprecierii evaluative:
“etichetă aplicată unui anumit randament şcolar” (Vasile Pavelcu);
“o apreciere sintetică ce traduce evaluarea unei performanţe în domeniul
învăţământului” (Gilbert De Landsheere);
“expresie a aprecierii rezultatelor şcolare” (Ioan Nicola);
“expresia cuantificată şi instituţionalizată a evaluării” (Daniel Gazet).
În practica didactică poate fi constatată cu uşurinţă o anumită relativitate în notarea
rezultatelor activităţii instructive-educative. Chestiunea notării rezultatelor generează atitudini
diferite ale cadrelor didactice: subapreciere din partea unora, concretizată în folosirea neglijentă
a sistemului de notare, fetişizare din partea altora, care consideră că prin intermediul său pot
rezolva ceea ce ar trebui să rezolve prin alte mijloace (cultivarea interesului pentru studiu, a
responsabilităţii în pregătire, a desprinderii de a învăţa sistematic). Numai o utilizare echilibrată,
raţională a notei face posibilă însă punerea în valoare a funcţiilor sale în cadrul activităţii
didactice:

Pag. |5
 Capitolul VI. Evaluarea activității didactice

1. Nota exprimă aprecierea rezultatelor elevilor şi furnizează informaţii cu privire la

progresele înregistrate.
2. Pe baza notelor obţinute, este posibilă clasificarea elevilor şi determinarea
rangului fiecăruia în cadrul clasei din care face parte.
3. Notele pot servi la cultivarea motivaţiei pentru învăţare.
4. Notele îl pot ajuta pe elev să-şi aprecieze rezultatele şi îi oferă informaţii utile în
reglarea propriei activităţi, precum şi în luarea deciziilor de orientare şcolară şi
profesională.
Folosirea inadecvată a notei, îndeosebi pentru a sancţiona, produce la nivelul elevilor
efecte psihologice negative: încordare, anxietate, teamă, stres, după cum utilizarea sa cu o
excesivă indulgenţă generează o atitudine de indiferenţă sau de relaxare contraproductivă. În
ambele situaţii, se ajunge la o imagine greşită asupra performanţelor elevilor.

5. TESTUL DE EVALUARE

Testul este o probă specifică, sumară, rapidă şi operativă, cu elemente cuantificabile, uşor
de administrat şi manipulat.

Clasificarea testelor:
În funcţie de modul de aplicare:
1. Teste orale
2. Teste scrise
3. Teste practice
În funcţie de numărul de subiecţi cărora li se aplică testul:
1. Teste personale
2. Teste de grup
În funcţie de gradul de interrelaţionare în sarcină, în rezolvarea testului:
1. Teste colaborative
2. Teste individuale
În funcţie de gradul de acoperire evaluativă
1. Teste sectoriale- de domeniu
2. Teste generale
În funcţie de momentul de aplicare, în raport cu etapa alocată testării

Pag. |6
 Capitolul VI. Evaluarea activității didactice

1. Pretest (test iniţial)

2. Posttest (test final)
3. Test curent
În funcţie de modul de urmărire şi măsurare a obiectivului sau obiectului
evaluării

1. Test de capacitate

2. Test de performanţă

În funcţie de raportarea la standarde:

1. Teste normative sau statistice

2. Teste obiective sau de obiectiv

3. Teste de performaţă

În funcţie de rigoarea conceperii

1. Teste standardizate

2. Teste confecţionate

În funcţie de domeniul în care se încadrează:

1. Teste psihologice

2. Teste sociologice

3. Teste pedagogice

Testele docimologice se construiesc cu ajutorul itemilor.

Tipuri de itemi:
 Itemi obiectivi
- Itemi cu alegere multiplă
- Itemi cu alegere duală

Pag. |7
 Capitolul VI. Evaluarea activității didactice

- Itemi tip pereche

 Itemi semi-obiectivi
- Itemi de completare
- Itemi cu răspuns lacunar

 Itemi subiectivi
- Itemi tip rezolvare de probleme
- Itemi tip eseu

6. FUNCȚIILE EVALUĂRII DIDACTICE

 FUNCȚIA DIAGNOSTICĂ- scoate în evidenţă punctele tari şi punctele slabe în

pregătirea elevilor, ajutându-ne să stabilim posibilele modalităţi de îmbunătăţire/
remediere a neajunsurilor semnalate (mai ales cu ocazia testelor iniţiale, dar şi la orice tip
de test pe care îl dăm elevilor pe parcursul anului şcolar);
 FUCȚIA PROGNOSTICĂ - este complementară funcţiei diagnostice şi contribuie la
stabilirea demersurilor didactice în vederea atingerii unor performanţe viitoare ale
elevilor;
 FUNCȚIA DE CERTIFICARE - - stabileşte competenţele şi capacităţile elevilor,
performanţele la care au ajuns la un moment dat, la final de unitate de învăţare, la final de
semestru sau la ciclu de învăţământ;
 FUNCȚIA DE SELECȚIE - - realizează accesul elevilor într-o treaptă superioară de
învăţământ sau obţinerea unor ierarhizări la diferite concursuri şcolare;
 FUNCȚIA MOTIVAȚIONALĂ- este decisivă în cadrul orelor de limba şi literatura rusa,
prin ea urmărindu-se trezirea interesului pentru studiul acestei discipline, formarea unor
atitudini pozitive faţă de învăţare şi evaluare;
 FUNCȚIA PEDAGOGICĂ -pentru elev are caracter stimulativ,de formare a unor
abilităţi, de orientare şcolară şi profesională, iar pentru profesor evidenţiază ce a realizat
şi ce are de realizat în viitor.

7. BIBLIOGRAFIE
1. Ionescu, M. (2003), Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii, orientări, modele,
Garamond, Cluj- Napoca

2. Ionescu, M.; Radu, I. (coord.) (2001), Didactica modernă , ediţia a II-a, revizuită, Editura
Dacia,Cluj-Napoca

Pag. |8
 Capitolul VI. Evaluarea activității didactice

3. Maria Terezia Pirău (coord.), Prelegeri de didactică generală, Ed.Risoprint, Cluj-Napoca,

2013.

8. CONCLUZII

Conținutul cursului stă la baza formării deprinderilor de evaluare didactică și de elaborare

a testelor docimologice.

9. ÎNTREBĂRI DE EVALUARE
1. Descrieți metodele de evaluare didactică și precizați avantajele și dezavantajele fiecăreia
în funcțiede specificul clasei și personalitatea elevilor.

2. Elaborați un test de evaluare pentru un conținut de specialitate, utilizând toate tipurile de

itemi. Precizați obiectivele evaluării și baremul de corectare.

3. Analizați o metodă alternativă de evaluare, precizând avantajele acesteia din punct de

vedere formativ și informativ.

Pag. |9