Dimensiunile educaţiei

Lect.. Univ. Dr. Claudia CUC

 Dimensiunile educaţiei
• Caracteristici generale
– Educaţia intelectuală
– Educaţia morală
– Educaţia religioasă
– Educaţia estetică
– Educaţia tehnologică
– Educaţia profesională
– Educaţia fizică
– Educaţia sexuală
 Educaţia intelectuală
• Intellectus (lat.) = minte, gândire, raţiune,
capacitate de a gândi, de a cunoaşte, de a
opera cu noţiuni sau concepte.
• Definiţie - componentă a acţiunii
educaţionale care constă în transmiterea
valorilor umaniste şi ştiinţifice de la
societate la individ, contribuind la formarea
şi dezvoltarea structurilor cognitive.
• Scop - trecerea de la înţelegerea
noţiunilor, teoriilor, principiilor la
intelectualizarea personalităţii.
Educaţia intelectuală facilitează formarea:
 structuri cognitive,

 de structuri operaţionale (are dimensiune

formativă, valenţe formative),

achiziţionarea unei cantităţi importante de

informaţii, care sunt procesate, prelucrate,
generalizate şi abstractizate, transformându-
se în cunoştinţe (are dimen­siune informativă,
valenţe informative).
• Cele două finalităţi majore ale educaţiei
intelectuale:
• dezvoltarea potenţialului cognitiv al
individului - gândire, despre componentele
structurale, operaţiile şi calităţile acesteia;
• dezvoltarea comportamentului
intelectual
 strategiile de procesare eficientă a
informaţiei,
 Abilităţile (priceperile şi deprinderile) de
activitate intelectuală,
 strategiile şi abilităţile metacognitive.
Cele două obiective fundamentale determină
un set de obiective specifice (C. Stan):
 Cultivarea şi exersarea capacităţilor
cognitive generale, cunoaşterea, înţelegerea şi
utilizarea adecvată a terminologiei ştiinţifice,
dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi
rezolvare a problemelor,
dezvoltarea creativităţii, a independenţei şi a
autonomiei cognitive a subiectului uman,
dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare,
Dezvoltarea curiozităţii şi a dorinţei de
cunoaştere,

cultivarea şi dezvoltarea unui stil de

muncă intelectuală adecvat fiecărui elev,

formarea şi dezvoltarea diverselor abilităţi

specifice activităţii intelectuale (abilitatea
de a face un rezumat, de a analiza un
material, de a realiza o sinteză etc.)
 Scopul educației intelectuale:
 formarea unei personalităţi independente din
punct de vedere intelectual, cu capacitate de
autodezvoltare, autogestionare şi automonitorizare
cognitivă.
Independenţa intelectuală a unui individ se
bazează pe independenţa gândirii şi a raţiunii;
A fi independent presupune:
 a procesa informaţia în mod individual,
 a nu depinde de punctele de vedere şi gândirea altor
persoane,
a fi original, obiectiv, critic, curajos şi proactiv cu propriile
idei.
Educaţia intelectuală urmăreşte:
formarea priceperilor, deprinde­rilor şi
tehnicilor de activitate intelectuală,
a stilului propriu, individual de activitate
intelectuală,
stimularea intereselor şi atitudinilor
epistemice (Referitor la cunoaștere, la
știință),
formarea concepţiei despre lume etc.
Realizarea obiectivelor educaţiei intelectuale
presupune exersarea în şcoală a anumitor
strategii acţionale:
exersarea reflecţiei personale a elevilor - atât
reflecţia de natură cognitivă, cât şi cea de
natură metacognitivă;

încurajarea elevilor să formuleze întrebări şi

probleme şi să încerce să le soluţioneze;
formarea şi exersarea permanentă a
operaţiilor gândirii;
• implicarea sistematică a elevilor în
activităţi de problematizare şi de
rezolvare de probleme;
• utilizarea de diverse strategii de rezolvare
a problemelor;
• utilizarea şi îmbinarea diverselor tipuri de
raţionamente (inductive, deductive,
analogice, transductive);
• utilizarea de strategii metacognitive.
 Educaţia morală
• Mos – moris, moralis = moravuri, obiceiuri de
comportare (lb.lat.)
• Morala reflectă relaţiile ce se stabilesc între
oameni în ipostaza lor de subiecţi reali, aflaţi în
interacţiune, într-un context social delimitat în
spaţiu şi timp.
• Moralitatea reprezintă reflectarea în conştiinţa
individului a moralei sociale, este morala în
acţiune, moravurile şi obişnuinţele individului.
• Etica este ştiinţa despre morală, cea care
elaborează legile, regulile morale.
• Morala  Educaţia morală Moralitatea
Educaţia morală dimensiune a educaţiei
prin care se urmăreşte:
 formarea şi dezvoltarea caracterului ca
latură relaţional-valorică a personalităţii,
a conştiinţei şi conduitei morale.
Specificul educaţiei morale este determinat:
de particularităţile moralei, ca fenomen
social, care îi conferă conţinutul,
de condiţiile socio-psihice care sunt
implicate în realizarea acţiunilor specifice.
Sarcinile fundamentale ale factorilor care
determină dezvoltarea morală a individului
sunt:

formarea conştiinţei morale

 formarea comportamentului moral,

consolidarea convingerilor etice, cultivarea
valorilor culturale ale poporului.
Conştiinţa morală:
dimensiunea conştiinţei care examinează şi
apreciază actele umane sub aspectul valorii
lor, prin raportarea la bine sau rău;
generează atitudinea apreciativă faţă de
comportamentul propriu şi al celor din jur,
conştiinţa morală este asociată cu
facultatea de a emite judecăţi de valoare
morală
Conştiinţa morală include:
 componente cognitive (noţiuni morale,
cunoştinţe morale, reprezentări morale,
principii morale, judecăţi morale),
 compo­nente afective (emoţii şi sentimente
morale)
 componente volitive (trăsături de voinţă).
Formarea sentimentelor morale depinde de
sistemul de raportare al elevilor la lumea
înconjurătoare;
Ex. literatura artistică şi arta, influenţează benefic şi
multilateral sentimentele morale ale copiilor.
Între cele trei tipuri de componente ale
conştiinţei morale se stabilesc interrelaţii
strânse.
EX:
prin asimilarea şi interiorizarea cunoştinţelor
morale se dezvoltă sentimente morale ca
trăiri afective ale cunoştinţelor morale,
acestea stau la baza dezvoltării de
convingeri şi atitudini morale (manifestate
faţă de semeni, faţă de sine, faţă de
întâmplări şi evenimente etc.).
Obiectivarea convinge­rilor morale în fapte
şi acţiuni morale generează conduita
morală.
 Conduita morală a unei persoane
reprezintă ansamblul reacţiilor, relaţiilor
interumane, al faptelor şi acţiunilor
desfăşurate de aceasta,
Conduita morală -modul său specific de
a se comporta şi de a-şi îndeplini
obligaţiile profesionale şi sociale, apreciate
din punctul de vedere al moralei.
• Conţinutul moralei include într-un tot unitar
idealul moral, valorile, normele şi regulile
morale, prin care se reglementează
raporturile om-societate.
• Idealul moral reprezintă modelul care
cuprinde chintesenţa dimensiunii morale a
personalităţii umane.
• Valorile morale reflectă anumite exigenţe
corespunzătoare concepţiilor, reprezentărilor
existente la un moment dat, despre ce este
moral, în virtutea idealului moral.
Valorile morale constituie miezul sferei
axiologice a unei societăţi;
Valorile morale pot fi:
 general-valabile în toate sferele vieţii
sociale (de exemplu, cinstea, bunătatea,
sinceritatea etc.)
 specifice diferitelor aspecte ale vieţii
sociale (de exemplu, patriotismul).
• Norma morală, ca formă a cerinţelor
morale şi ca element al relaţiilor umane,
are valoare prescriptivă generală, teoretică
şi se respectă prin reguli.

• Regula morală cuprinde enunţuri

particulare şi are la bază o normă morală,
încălcarea normelor morale nu este
sancţionată prin lege, ci de opinia publică.
Prin utilizarea metodelor educaţiei morale se
urmăresc următoarele aspecte, ţinându-se cont
de particula­rităţile de vârstă şi individuale ale
subiecţilor educaţiei:
•dobândirea unui sistem de cunoştinţe morale
suficient de cuprinzător;
•cultivarea sentimentelor şi convingerilor
morale;
•formarea deprinderilor şi obişnuinţelor morale;
•formarea, manifestarea şi promovarea unei
conduite morale.
Realizarea sarcinilor educaţiei morale reclamă nu doar
utilizarea unor metode izolate, ci aplicarea unui sistem de
metode şi procedee variate şi adecvate scopului urmărit:
explicaţia morală,
 povestirea morală,
exemplul moral,
exerciţiul moral,
prelegerea morală,
dezbaterea morală,
convorbirea morală,
dezbaterea morală,
studiul de caz,
jocul,
aprobarea şi dezaprobarea,
povaţa,
rugămintea,
reproşul, lauda, pedeapsa, recompensa ETC.
• Explicaţia morală este metoda de educaţie
morală prin care se urmăreşte dezvăluirea
conţinutului şi a sensului, clarificarea şi
operaţionalizarea noţiunilor morale, a normelor şi
regulilor morale, a valorilor morale.
• Povestirea morală este metoda de educaţie
morală care constă în expunerea descriptivă a unui
subiect sau a unei teme care conţine fapte morale.
Un rol important în expunere/povestire îl are modul
concret de realizare a lecturii textului, ţinând cont
de faptul că acţiunea de a povesti şi de a reda
evenimente,fapte, acţiuni etc. este mai degrabă
artă.
• Exerciţiul moral constă în executarea în mod
repetat şi conştient a unor acţiuni şi activităţi în
condiţii relativ identice, sub îndrumarea
profesorului, cu scopul interiorizării exigenţelor
externe cuprinse în normele, principiile şi regulile
morale şi al formării unor deprinderi (componente
automatizate ale conduitei) de comportament
moral.
• Obişnuinţele morale sunt, la fel ca deprinderile,
componente automatizate ale conduitei;
obişnuinţele se formează, la fel ca deprinderile, în
urma repetării unor acţiuni, dar ele implică
trebuinţa de a efectua acea acţiune în anumite
condiţii.
• Utilizarea acestei metode presupune două momente
importante, inter-relaţionate: formularea cerinţelor
sarcinii şi exersarea propriu-zisă.
• a) Formularea cerinţelor sarcinii se realizează sub
diferite forme: rugăminte,îndemn sau sugestie,
entuziasmare, dispoziţie, avertisment, ordin, interdicţie,
iniţiere de întreceri între elevi, cultivarea tradiţiilor etc.

Pentru a obţine rezultate cât mai bune în aplicarea

exerciţiilor morale, aceste forme pot fi îmbinate în funcţie
de condiţiile concrete ale acţiunii ce urmează a fi
exersată.

• b) Exersarea propriu-zisă a acţiunii este realizată sub

coordonarea profe­sorului, după ce în prealabil elevii au
acceptat sarcina/cerinţa.
• Povaţa este metoda care se bazează pe valorificarea
experienţei morale a omului, condensată în proverbe,
cugetări, maxime etc., în vederea formării con­
ştiinţei morale a elevilor.
• Rugămintea este metoda cu ajutorul căreia le solicităm
elevilor îndepli­nirea benevolă a unei sarcini, lăsându-le
totodată libertatea de a decide momentul şi
modul ei de realizare. De fapt, această metodă este
opusă unor cerinţe categorice.
Spre deosebire de ordin, rugămintea presupune
acceptarea autonomă a cerinţei, de
aceea refuzul îndeplinirii nu poate fi pedepsit.
• Reproşul reprezintă o metodă prin care cadrele
didactice îşi exprimă nemulţumirea faţă de un act moral
realizat, cu scopul de a evita sau de a preveni
repetarea lui.
 OBIECTIVELE EDUCAŢIEI MORALE
Formarea conştiinţei morale & conduitei morale

• Formarea conştiinţei morale

– cognitiv – reprezentări, noţiuni şi judecăţi morale
– afectiv – emoţii şi sentimente
– volitiv/acţional – efort voluntar, decizii, perseverenţă

Convingeri morale
• Formarea conduitei morale
– deprinderi morale
– obişnuinţe de comportare morală
– trăsături pozitive de caracte
• Exemplul moral este metoda de educaţie morală
prin care li se prezintă elevilor un model real sau
ideal, o persoană care, pentru calităţile sale, poate fi
dată drept pildă de urmat în ceea ce priveşte faptele
şi acţiunile sale morale, comporta­mentul său moral.

 Exemplul (modelul) acţionează asupra

comportamentului moral al elevilor, la care tendinţa
spre imitare, proprie tuturor oamenilor, este mai
prezentă, mai puternică decât la adulţi.
 Comportamentul persoanelor-model are efect
sugestiv asupra elevilor (care încearcă să le urmeze)
şi îi îndeamnă pe aceştia la fapte sau acţiuni morale.
 Educaţia estetică
•Dimensiune a educaţiei care valorifică în
formarea personalităţii umane potenţialul
creativ al frumosului estetic, social şi natural;
•Activităţile educaţionale specifice sunt
proiectate şi realizate prin:
receptarea,
Evaluarea
 crearea frumosului existent
în natură, societate şi artă.
• Aistheton (gr.) - capabil de a fi perceput prin
intermediul simţurilor, sensibil, plăcut, frumos

• Estetica este ştiinţa despre frumos, studiază

legile şi categoriile frumosului.

• Arta - componentă esenţială a esteticii,

exprimă realitatea sub formă de imagini
artistice şi cu limbaje specifice: pictură,
sculptură, muzică, film, literatură, teatru,
desen, dans etc.

• Design-ul şi estetica industrială îmbină utilul

cu plăcutul, prin crearea şi comercializarea
produselor.
Educaţia estetică urmăreşte proiectarea şi realizarea activităţii
de formare şi dezvoltare a personalităţii umane prin promovarea
frumosului artistic, social şi natural, în funcţie de următoarele
categorii valorice specifice:

•idealul estetic: exprimă modelul de frumos spre care tinde, în

general,
comunitatea umană;
•simţul estetic: exprimă capacitatea omului de a percepe,
de a
reprezenta şi de a trăi frumosul;
•gustul estetic: exprimă capacitatea omului de a explica, de a
înţelege
şi de a iubi frumosul;
•spiritul de creaţie estetică: exprimă capacitatea omului de a
crea
frumosul la nivelul artei, societăţii, naturii.
Obiectivele generale şi specifice ale educaţiei
estetice sunt:
•Receptarea frumosului din artă, societate, natură prin:
 mijloace senzoriale (percepţia estetică),
raţionale (cunoaşterea estetică),
afective (sentimentele estetice),
motivaţionale (interesele estetice),
integrate la nivelul gustului estetic:
Evaluarea frumosului din artă, societate, natură,
prin :
 formarii atitudinilor estetice şi a capacităţii de
decizie estetică (a „discernământului estetic").
• Principiile educaţiei estetice indică: regularitatea normativă a
acţiunii de receptare, evaluare şi creare a frumosului artistic,
social, natural:

 Principiul deschiderii educaţiei estetice spre toate sursele şi

resursele de frumos existente în artă, societate, natură, care
vizează perfecţionarea continuă a activităţii de formare şi
dezvoltare a personalii umane în termeni de produs estetic.

 Principiul interdependenţei dintre receptarea estetică,

evaluarea estetică şi creaţia estetică, realizabilă la nivelul
artei, societăţii și naturii, care vizează perfecţionarea
continuă a activităţii de formare şi dezvoltare a personalităţii
umane în termeni de proces estetic.
 Principiul înţelegerii unitare şi contextuale a raporturilor
existente între conţinutul şi forma „obiectelor" estetice
din artă, societate, natură, care vizează formarea şi
dezvoltarea personalităţii umane în termenii unor
trăsături aptitudinale şi atitudinale generale.
• Valorificarea permanentă în concordanţă cu toate
celelalte dimensiuni ale educaţiei.
 Principiul modelării estetice a personalităţii umane
vizează perfec­ţionarea activităţii de formare şi dezvoltare
în sensul integrării valorilor superioare ale creativităţii
inovatoare şi emergente integrate deplin:
 la nivel atitudinal,
 în plan afectiv, motivaţional şi caracterial.
Metodologia educaţiei estetice valorifică resursele
existente în mediul şcolar şi extraşcolar prin:
discipline şcolare care contribuie în mod indirect la
realizarea obiec­tivelor educaţiei estetice prin ordinea şi
regularitatea definitorie pentru conţinutul lor:
matematica, fizica, biologia, chimia, informatica etc.;

discipline şcolare care contribuie în mod direct la

realizarea obiectivelor educaţiei estetice prin specificul
conţinutului lor: literatura, filosofia, ştiinţele socio-
umane, educaţia estetică, educaţia literară, educaţia
muzicală, educaţia coregrafică, educaţia plastică,
educaţia cinematografică, educaţia tehnologică;
 activităţi de educaţie nonformală,
extradidactice şi extraşcolare, cu conţinut
prioritar estetic:
Ex- cercuri şi cluburi artistice şi sportive,
serbări, concursuri artistice, excursii
şcolare şi vizite tematice, vizionări de
spectacole, expoziţii, filme, vizite la muzee,
întâlniri cu mari persona­lităţi creatoare în
domeniul artei etc.
 Obiectivele educaţiei estetice
Formarea & Formarea
receptorului creatorului de artă
de arta
 
capacitatea de a capacitatea de a
percepe şi aprecia ceea noi valori estetice
valorile estetice


gustul şi judecata idealul şi convingerile
estetică estetice

Sentimente
Atitudine estetică
 Educaţia fizică
Reprezintă acea componentă a educaţiei care
urmăreşte:
 dezvoltarea armonioasă şi normală a
organismului,
întărirea sănătăţii
 cultivarea unor calităţi, capacităţi, deprinderi
şi competenţe necesare activităţilor sportive.
Vizând latura biologică a fiinţei umane, asigură
condiţiile maturizării la timp a funcţiilor naturale
şi dezvoltării în condiţii optime a personalităţii
umane.
Educaţia fizică este în strânsă legătură cu educaţia
morală, întrucât ea urmăreşte formarea la elevi a unor
calităţi morale cum ar fi:
simţul dreptăţii,
stăpânirea de sine,
respectul faţă de celălalt,
punctualitatea,
perseverenţa, curajul
 trăsături de caracter precum:
cinstea,
corectitudinea,
modestia,
acceptarea loială a regulilor (comportamentul fairplay).
Finalităţile generale ale educaţiei fizice
sunt:
•consolidarea sănătăţii;
•dezvoltarea armonioasă a organismului;
•formarea, dezvoltarea şi perfecţionarea
calităţilor, capacităţilor, deprinde­rilor şi
competenţelor motrice;
•refacerea potenţialului fizic şi psihic;
•formarea şi dezvoltarea deprinderilor igienico-
sanitare;
•formarea calităţilor morale şi a unor trăsături
de caracter.
 Educaţia profesională
Ansamblul formelor de pregătire şi perfecţionare în
vederea realizării activităţilor profesionale.
Forme care presupun:
 însuşirea anumitor cunoştinţe teoretice,
formarea de abilităţi (priceperi şi deprinderi)
profesionale
a unor competenţe profesionale specifice,
transmiterea de valori etice şi de
comportamente sociale necesare activităţii
profesionale respective.
Finalităţile generale ale educaţiei profesionale
sunt:
•formarea unui orizont de cunoaştere, cultural şi
tehnologic comprehensiv cu privire la anumite
profesii;
•dezvoltarea unor capacităţi, abilităţi (priceperi şi
deprinderi) şi compe­tenţe necesare exercitării
profesiei;
•stimularea dorinţei de cunoaştere în domeniul
profesional,
•dezvoltarea intereselor profesionale care să
stea la baza perfecţionării şi autoperfecţionării
continue.
Succesul în exercitarea unei profesii este
condiţionat de:
 deţinerea anumitor calităţi morale
(perseverenţă, punctualitate, meticulozitate, res­
ponsabilitate etc.)
 competenţe transversale (competenţa de
comunicare, compe­tenţa de a lucra în echipă,
competenţa de a asculta şi de a argumenta
etc.).
Educaţia profesională se fundamentează pe toate
celelalte dimensiuni ale educaţiei:
•pe cunoştinţele, abilităţile (priceperile şi
deprinderile), capacităţile şi
competenţele cognitive/intelectuale;
•pe achiziţiile dobândite în plan moral, pe
comportamentul moral şi pe conduita morală;
•pe achiziţiile dobândite în plan estetic, pe simţul
estetic, pe gustul estetic, pe spiritul de creaţie
estetică şi pe comportamentul estetic;
•pe calitatea funcţionării organismului şi pe
calitatea dezvoltării armo­nioase a acestuia, pe
sănătatea acestuia.
 Educaţie pentru carieră,
 Consilierea pentru carieră şi orientarea pentru
carieră
alegerea traseului educaţional şi profesional.

Considerăm oportună şi actuală coroborarea

problematicii orientării în carieră cu abordările
modeme şi accentuarea ideii de oportunităţi
curriculare şi extracurriculare care susţin
procesul de planificare şi alegere a carierei.
 Educaţia religioasă
• Definiţie – componentă a educaţiei prin
care se dezvoltă elevilor religiozitatea, ca
stare psihică ce cuprinde sentimente şi
atitudini faţă de valorile promovate de
biserică, de preceptele biblice şi faţă de
cultul specific unei credinţe religioase.
• Scop – transmiterea valorilor religioase,
ale credinţei şi culturii religioase, precum
şi formarea unei conduite în conformitate
cu morala creştină.
 Aplicaţie (6 grupe)
• Realizaţi, prin metoda cubului, o prezentare a
conţinutului fiecărei dimensiuni a educaţiei.
Parcurgeţi fiecare faţetă a cubului, respectând
instrucţiunile:
• (1) Descrie – cum arată?/ce este?
• (2) Compară - aseamănări/deosebiri
• (3) Analizează - din ce este alcătuit?
• (4) Aplică - cum/unde poate fi folosit?
• (5) Asociază - la ce te face să te gândeşti?
• (6) Argumentează pro sau contra.