1.Concepţia educaţiei preşcolarilor în curriculum educaţiei timpurii şi de vîrstă preşcolară.

la copii de vîrstă 2.Metode, mijloace şi preşcolară.

Mijloacele educaţiei fizice la vîrsta
preşcolară.Pentru realizarea obiectivelor
educaţiei fizice se utilizează următoarele
mijloace: factorii igienici- regimul, hrana raţional,
mediul igienic,formarea deprinderilor cultural
igienice.factorii naturali-pentru călirea şi întărirea
organizmului.(apă,aer soare).exerciţii fizice-în
timpul gimnasticii matinale,plimbări.jocuri
dinamice- organizate de educator în timpul
plimbărilor primirii.
Formele de organizare a educaţiei
fizice:a)Activitatea educaţiei fizice-este o formă
organizată în cadrul cărora se realizează în mod
planificat şi sistematic obiectivele educaţiei
fizice.Activităţile educaţiei fizice sunt
obligatoriu pentru toţi copii sănătoşi ele cuprind
3 părţi:
 Partea instructivă introductiv pregătitoare-se
urmăreşte scopul de-a organiza copilul de-a
mobiliza treptat forţele lor fizice şi
psihice.10-12min
  Partea de bază-se realizează tema propriu
zisă a actvităţii se formează deprinderi
corespunzătoare mişcării de bază (fuga
mersul căţărarea tîrîrea săriturile) 8 min.
 Partea de încheere-urmăreşte destinderea
copiilor în urma încordării fizice şi psihice
pregătindui astfel pentru activităţile
ulterioare.Ea cuprinde:a) exerciţii de mers
liniştit, mişcări de respiraţie. Un joc dinamic
cunoscut sau mai puţin cunoscut.
b)Gimnastica de înviorare-îi trezeşte pe
copii,îi dă posibilitatea copilului ca să se
integreze în diverse activităţi. c)Plimbările la
cursile distracţiile sportive. d)Ziua sănătăţii-
activităţi extracuriculare, sunt invitaţi şi
părinţii au loc competiţii.
Copii vor să se integreze în diferite activităţi a
exerciţiilor fizice.
3.Conţinutul, obiectivele şi mijloacele
educaţiei intelectuale la vîrsta preşcolară.
Conţinuturile educaţiei intelectuale pentru a
realiza obectivele educaţiei intelectuale
educatorul trebue să ia în consideraţie acele
aspecte de conţinut prevăzute în curriculum
pentru fiecare grupă de vîrstă.
 Cunoaşterea mediului înconjurător- constitue
un prilej permanent de influenţare asupra
preşcolarităţii copilului.Mai întîi de toate
mediul ambiant oferă copiilor posibilitatea de
a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el
care îi trezeşte curiozitatea dorinţa de al
cunoaşte. Venind în contact cu obectele la
copil apar diferite întrebări din care rezultă
că el se interesează de denumirea, calitatea
prevenenţa lor.În afară de cunoaşterea
obectelor copiilor se familiarizează cu munca
oamenilor cu diferite meserii,rezultatele
muncii.Astfel copii îşi lărgesc orizontul se
educă la ei dragostea şi respectul faţă de
activitatea oamenilor ce muncesc.
 Natură – fenomenele caracteristice fiecărui
anotimp, diferite aspecte din viaţa plantelor
şi animalelor atrag atenţia, trezesc
curiozitatea la copii.Ei înaintează diferite
întrebări,caută răspunsuri la întrebări,
explicaţii necesare.Astfel interesele cognitive
 ale copiilor se manifestă şi se transformă
într-o puternică dorinţă de a cunoaşte.
 Dezvoltarea proceselor psihice de
cunoaştere-aici pe prim plan vom pune
accent pe dezvoltarea vorbirii .
Copilul îşi însuşeşte din cea mai mică vîrstă
limba maternă pe baza ei se asigură
comunicarea copilului cu adulţii, prin
intermediul ei copii dobîndesc cunoştinţe îşi
împărtăşesc experienţa, dorinţele lor.
Însuşirea limbii materne se face treptat în
strînsă legătură cu activitatea desfăşurată de
copii cu procesul de cunoaştere a mediului
înconjurător cu contactul permanent cu
adulţii.
 Formarea noţiunilor elimentare matematice-
însuşirea cunoştinţelor despre cantitatea şi
înţelegerea relaţiilor care se stabilesc între ele
efectuarea de operaţii concrete, cu diverse
mulţimi familiarizarea cu şirul natural al
numerelor formarea deprinderelor de
manipulare cu mulţimea de obiecte au de
dezvoltat inportanţa în dezvoltarea copiilor şi
relizarea sarcinii pregătirilor pentru şcoală.În
 procesul formării reprezentanţii matematici
copii, îşi exersează vorbirea, însuşesc
termenologia adecvată care ajută să se
exprime corect ceea ce gîndesc.
Obiectivele:
 Stimularea intereselor de cunoaştere şi
însuşirea unui sistem elementar de cunoştinţe
despre obectele şi fenomenele realităţii
înconjurătoare.
 Dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor
elementare de activitate intelectuală, a
proceselor cognitive dezvoltării vorbirii.
 Formarea curiozităţii şi a capacităţii
intelectuale.
 Deprinderea copiilor cu munca
intelectuală
Mijloacele educaţiei intelectuale:1)Jocul-crează
cele mai largi posibilităţi de a se dezvolta
intelectual.Deja la virsta antipreşcolară (1-3 ani)
copii se încadrează în activitatea de manipulare cu
obiectele şi deci jocul de manipulare .
La vîrsta preşcolară e jocul – copii se încadrează
în diverse jocuri.Astfel ei se dezvoltă
intelectual.Se cunosc următoarele feluri de
jocuri prin care copii se incadrează treptat:
-Jocuri de creaţie cu varietăţile lor:
a)cu subiect pe roluri
b)dramatizări
c)de construire
Toate aceste jocuri oferă copiilor posibilitatea de
a le trezi interesele de cunoaştere.E ştiut faptul
că acestea jocuri în primul rînd prezintă un
mijloc de educaţie, însă pentru ca ele să
contribue la educaţia intelectuală este necesar de
înaintat anumite cerinţe :
 Înbogăţirea conţinuturilor jocurilor
copiilor prin lărgirea inpresiilor despre
mediu.
 Observarea detaliată şi analiza jocurilor.
 Stimularea creaţiei fanteziei copiilor în
joc.
 Conducerea cu jocurile copiilor de către
educator.
-Jocuri cu reguli sau didactice-deasemenea
prezintă un mijloc important de educare
intelectuală. Ele sunt date de-a gata şi au reguli
stabilite din timp.Conţinutul lor e foarte variat
deasemenea şi tipurile lor.
De exemplu:
-Jocuri cu obiecte şi jucării contribue la dezvoltarea
senzaţională formarea reprezentată despre
calitate.
-jocuri verbale la dezvoltarea vocabularului
însuşirii gramaticale a vorbirii.
2)Activitatea de instruire Se are în vedere
instruirea atît în cadrul activităţilor didactice cît
şi-n afara lor.
Instruirea în cadrul activităţilor e un proces bine
organizat unde participă toţi copii şi este condusă
de educator.Cu scopul de-a realiza obiectivele
înainte şi de asimila acel volum de cunoştinţe a
forma acele priceperi şi deprinderi practice de
care e nevoe copiilor.Succesul dezvoltării
intelectuale în procesul instruirii este determinat
prin faptul că se înfăptueşte sistematic, conform
prncipiilor didactice ale instruirii.
3)Activitatea de muncă- deasemenea contribue la
educaţia intelectuală a copiilor.Fiecare sarcină de
muncă pe cît de elimentară n-ar fi,prezită un
interes deosebit pentru copii.
La preşcolari în procesul activităţii de muncă se
formează sistemul de cunoaştere despre uneltele
şi instrumentele de muncă,despre mijloacele de
îndeplinire ale unor sau altor operaţii de muncă
copii îndeplinesc diferite feluri de muncă:
-muncă de uz casnic.
-muncă în natură
-muncă pe teren
-muncă manuală(artistică)
Fiecare fel de muncă influenţează la dezvoltarea
intereselor cognitive.
Toate activităţile ce se fac în grădiniţe sunt
proprii copilului.
4.Mecanismul educaţiei morale.Lămuriţi ce se
va întîmpla cu calitatea morală dacă se va
înlălătura unul din componenţii
mecanismului.Îl putem oare înlocui cu alt
component?
Trăinicirea stabilitatea calităţilor morale depinde
de faptul cum sau format ele.Pentru altoirea
calităţilor morale e important ca ele să fie
educate în mod conştient.La această etapă
copilul are nevoe de cunoştinţe în baza cărora se
formează reprezentările despre esenţa calităţii
morale,despre necesitatea şi preoritatea însuşirii
lor..Copilului trebue să i se cultive dorinţa de a
însuşi calităţile morale, adică este important să
apară motivele pentru acumularea calităţii
morale corespunzătoare, care la rîndul său
formează însăşi sentimentele sociale.
Cunoştinţele şi sentimentele necesită realizarea
lor practică modul de comportare.În asa mod se
depinde macsimul educaţiei morale:(cunoştinţe
şi reprezentări)+(motivele)+(sentimentele şi
atitudinea)+(priceperile şi deprinderile)+(faptele
şi comportarea)+ calitatea morală.Acest
mecanism are un caracter obiectiv.El se
manifestă mereu în cazul formării oricăror
calităţi ale personalităţii (morală sau
amorală).Fiecare componental mecanismului
este important şi nu poate fi exclus sau înlocuit
cu altul.Ce se poate întîmpla de exemplu dacă
noi vom propaga bunătatea ca o calitate morală a
personalităţii şi nu vom trezi o atitudine pozitivă
faţă de această calitate şi de dorinţa de a o
însuşi,de a deveni buni, sau nu vom crea condiţii
pentru manifestarea bunătăţii.Prin urmare,
acţiunea mecanismului poartă un caracter flexibil
consecutivitatea componenţilor poate să se
schimbe în dependenţă de particularităţile
calităţilor de complicacitatea lor şi de vîrsta
obiectului educaţiei.
5.Obiectivele,conţinutul,metodele şi mijloacele
educaţiei morale la vîrsta preşcolară.
Obiectivele educaţiei morale:
- Formarea unor reprezentări morale
- Educarea de sentimente morale
- Formarea deprinderilor de conduită
- Dezvoltarea trăsăturilor de voinţă şi caracter
- Formarea unor reprezentări morale
Metodele educaţiei morale.Pentru a realiza
obectivele educaţiei morale educatorul foloseşte
un şir de metode specifice vîrstei respective.
1)Exemplu:Cea mai directă cale de influenţare a
copiilor de vîrstă preşcolară.Exemplu este o
formă de demonstrare concretă a modului care
trebue să se procedeze în anumite înprejurări
fiind folosite de educator sau de alţi adulţi ce se
ocupă de educaţia copiilor.Exemplul constă în
influenţarea conştientă asupra copiilor prin
prezentarea unor acţiuni sau fapte cu caracter
moral.Această metodă se aplică sub mai multe
forme:Exemplu educatorului,părinţilor din viaţa
copiilor.Toate aceste forme pot acţiona în mod
direct asupra copiilor.
Însă exemplu poate fi folosit şi pe cale indirectă
prin intermediul artei în special al literaturii,
ilustraţiilor din cărţi.
2)Exerciţiu (exercitarea) –ca metodă a
educaţiei morale constă în repetarea de către
copii în practica zilnică a diferitor acţiuni, în
vederea formării unor deprinderi şi obişnuinţe.
Ea contribue la consolidarea în comportarea
copiilor a anumitor acţiuni la transformarea în
norme stabile de conduită disciplinată.Ele se pot
organiza sub mai multe forme:Exerciţii cu
legătură a mai multor acţiuni, din viaţa cotidiană în
legătură cu formarea deprinderilor de muncă organizate
în cadrul jocului.
Dintre acestea prima formă e cea mai importantă
în grădiniţă.Valoarea acestor exerciţii costă în
faptul că ele contribue la dezvoltarea
independenţei copiilor le dezvoltă încredere în
forţele proprii pentrucă metoda respectivă să aibă
efectul cuvenit trebue respectate.
Cerinţe:
 Asigurarea unor condiţii şi forme cît mai
variate de repetare a acţiunii.
 Dozarea numărului de repetări.
 Organizarea acestor repetări în condiţii
reale de viaţă.
Convingerea e folosită de educator pentru ai
ajuta pe copii să-şi lămurească sensul şi
importanţa faptelor săvărşite de ei şi de alţii, să
distingă ceea ce e bine şi rău şi treptat să-şi
formeze capacitatea de-a aprecia aceste fapte
din punct de vedere al normelor şi regulilor
morale. Metoda respectivă nu e specifică vîrstei
preşcolare.De aceea comunicarea se îmbină cu
metode concrete ca exemplu sau
exerciţiu.Această metodă e înbinată cu
explicaţia, lămurirea,convorbirea,discuţiile
ocaziţionale.
Explicaţia însuşeşte atît demonstrarea unor
deprinderi de comportare cît şi prezentare unor
exemple directe sau indirecte.În cadrul ei
educatorul transmite copiilor unele cunoştinţe
cu privire la cerinţele ce se formulează faţă de
purtarea lor.Pentru ca explicaţia să aibă efectul
cuvenit trebue să fie clară evitînd excesul de
verbalism să se bazeze pe experienţa de bază a
copiilor să fie concretizată pe cît e de posibilă.
Convorbirea organizaţiile şi discuţiile
ocaziţionale individuale. Convorbirile cu o
tematică educativă se organizează şi se
desfăşoară la fiecare etapă de vîrstă
complicîndule deoarece conţinutul lor este
abstract. Deasemenea sunt destul de afective
discuţiile ocaziţionale fiind într-un grup de copii
sau individuale.
Aprobarea,dezaprobarea reflectă aspecte
diferite ale aprecierii făcute de educator sau de
ceilalţi adulţi cu referire la conduita copiilor, la
felul în care se reflectă şi îndepineşte
cerinţele,normele morale stabilite.
Aprobarea constă în recunoaşterea şi aprecierea
plus condiţiei copiilor, a rezultatelor muncii şi a
comportării lor însă ea are un efect stimulator
datorită satisfacţiei şi plăcerii pe care o provoacă
copii.
Dezaprobarea constă în aprecierea anumitor
fapte comportării copiilor ce nu sunt în
concordanţă cu normele stabilite.
Mijloacele educaţiei morale.
- Literatura, artistică ,arta plastică, muzica, pot fi
unite în grupa mijloacelor artistice.
Această grupă de mijloace sunt esenţiale în
soluţionarea obiectelor educaţiei morale fiindcă
contribue la coloritul emoţional al fenomenelor
morale.
Cercetările savanţilor demonstrează că copii
foarte emoţional şi credul percep
poveştile,poeziile,ilustratele din cărţi.
- Natura trezeşte la copii sentimentele umane,
dorinţa de avea grijă de acele ce au nevoe de
ajutor,ocrotire.
- Activitatea proprie a copiilor
jocul,munca,instruirea, activitatea artistică.
- Activitatea artistică cîntă, recită,desenează.
Fiecare fel de activitate are specificul său,astfel
încadrîndu-se în aceste activităţi la copil se
dezvoltă conduita morală.
- Activitatea de comunicare îndeplineşte sarcinile
de corijare ale prezentărilor despre morală şi
educarea sentimentelor şi a relaţiilor.
- Atmosfera în care trăeşte copilul atunci cînd
copilul e înconjurat de dragoste, bunătate
.Acest mediu favorabil devine un mijloc de
educare a sentimentelor,conduitei activizînd
mecanismul educaţiei morale influenţînd la
formarea calităţilor morale.
6.Formarea culturii comportării civilizate şi
relaţiilor reciproce la preşcolari.
Noţiunea de cultură a comportamentului.
Cultura conduitei e o noţiune largă ce dezvălue
esenţa normelor morale în sistema relaţiilor
vitale a atitudinii faţă de oameni,obiecte, de
cultura materială şi spirituală.Cultura conduitei
o parte esenţială a educaţiei morale.De-a include
în sine cultura interioară şi exterioară a omului.
Deprinderile de comportament civilizat acestea
sunt manifestările exterioare ale personalităţii
care au intrat în obişnuinţe şi sunt legate de
calităţile interioare ale omului.
Cultura interioară şi exterioară se dezvoltă în
legătură şi unitate.Însă copii trebue să înţeleagă
că curăţenia şi fineţea exterioară sunt o
manifestare a curăţeniei şi frumuseţei interioare.
Deprinderile de conduită culturală pedagogia
le examinează ca trăsături ale caracterului.
Cerinţele faţă de conduita copiilor sunt oglindite
în curiculum preşcolar.
7.Mijloace,metode şi procedee de educare a
copiilor preşcolari în vederea realizării unei
discipline conştiente şi a comportării
civilizate.
Metode,mijloace de educare.
Regulile- pentru a educa copii în spiritul
disciplinei conştiente şi a comportării civilizate
cel mai eficace mijloc prezintă normele care are
loc în procesul de îndepliniri de către copil a
regimului ordinei stabilite în familie şi
grădiniţă.O particularitate caracteristică pentru
însuşirea regimului de conduită o au jocurile
deoarece regula luată în joc e îndeplinită cu mare
obligativitate.
Schimbarea activităţii cu cît e mai mic copilul cu
atît are nevoe de o activitate mai variată.Într-o
unitate uniformă cu toate că e interesant are loc
istovirea rapidă a celulelor nervoase,apare
oboseala.
Autoritatea părinţilor şi educatorilor constă în faptul
că copilul recunoaşte drepturile sale îndeplineşte
cerinţele deoarece îi iubeşte, stimează autoritatea
părinţilor şi educatorilor în corespundere cu
pedagogia umană se bazează pe dragostea
percepută faţă de copii în înbinarea cu exigenţele
şi cerinţele faţă de ei.a respectului personalităţii
lor.
Regimul zilei mijlocul şi conduita esenţială de
educarea disciplinei şi culturii educative.
Repartizarea justă regimului prevede atît
repartizarea raţională a timpului activ şi odihnei,
alimentaţiei cît şi o sistemă pedagogică
argumentată de metode şi procedee de influenţă
educativă asupra copilului.
Metode şi procedee sunt aceleaşi ca la educaţia
morală ca:exemplu,literatura şi lămurirea ei,aprobarea
şi dezaprobarea ei.
8.Formarea unor trăsături de caracter pozitiv
la copii de vîrstă preşcolară.
Încă de la vîrsta preşcolară se pun bazele unor
calităţi morale preţioase ca sinceritatea, critică,
modestia.Sinceritatea înseamnă deprinderea de
a spune adevărul,de nu a ascunde vina sa de a
recunoaşte fapta rea.Pornind de la aceste premise
educatorul trebue să creeze şi să asigure o
atmosferă de sinceritate în grădiniţă să manifeste
consecvenţă în comportarea sa să încurajeze
adevărul şi să combată manifestările negative de
nesinceritatea, falsitatea minciuna.Pentru a educa
această calitate este necesar mai întîi de toate de
sinceritatea şi credibilitatea celor
adulţi.Dezvoltarea dragostei faţă de adevăr şi
formarea deprinderilor copilului de a-i spune
constitue esenţa muncii de educare a sincerităţii.
Ca şi celelalte sentimente morale dragostea de
adevăr poate fi educată pornind în special de la
diferitele exemple de sinceritate pe care le oferă
viaţa de toate zilele.În procesul educativ trebue
înconjurate manifestările de sinceritate
stimulîndu se totodată încrederea copilului în
adulţi precum şi încrederea reciprocă între copii.
La vîrsta preşcolară în deosebi la 5-7 ani se
întîlnesc fapte ale neadevărului intenţionat
dezvăluind minciuna într-o formă
embrionară.Cauza spunerii neadevărului poate fi
uneori şi tendinţa copilului de a i se îndeplini o
dorinţă sacră.Astfel copii povestesc despre
jucăriile care ca şi cum le au acasă: despre
diferite întîmplări la care ei au luat parte.Uneori
avînd teama că îl vor pedepsi copilul săvărşind o
faptă rea se strădue săşi ascundă vina însă copilul
foarte repede recunoaşte fapta sa dacă adultul se
apropie corect de el.Educarea cinstei la copiii
de vîrstă preşcolară se face cu scopul ca ei să
însuşească şi să respecte regulile de comportare,
să fie corecţi în relaţiile cu oamenii să li se
formeze atitudinea de respect faţă de proprietatea
obştească.A educa preşcolarii în spiritul cinstei
înseamnă a le forma o atitudine de respect faţă
de bunul colectiv şi individual,ale dezvolta
repulse şi dispreţul faţă de orice acţiune de
înşelătorie şi furt, ai deprinde să îndeplinească şi
să respecte cu corectitudine regulile de joc
relaţiile corecte de muncă şi în întreaga
activitate.Ca şi sinceritatea,cinstea se dezvoltă în
primul rînd prin exemplu personal al
educatorului care în toate înprejurările trebue să
manifeste cu atitudine şi plină de grijă faţă de
bunul obştesc faţă de alţi oameni .Un bun mijloc
pentru educarea cinstei îl constitue
jocurile.Jocurile de mişcare care se axează pe
întrcere constitue un element deosebit de
important pentru deprinderea copiilor de a
îndeplini cît mai corect sarcina dată.
Educarea cinstei,în afară de acelea de
stimulare,încurajare si evidentiere a faptelor
cinstite are însă şi un alt aspect.Este vorba de
combaterea unor deprinderi negative în purtarea
copiilor.
Modestia preşcolarului se exprimă prin
respectul faţă de adulţi în simplitatea adresării cu
semenii săi în iscusinţa de a-şi aprecia just
faptele sale , lipsa îngînfării.În copilărie deseori
se observă la copii lipsa modestiei prin
manifestare calităţilor egoiste.A educa modestia
la preşcolari înseamnă a le forma atitudine plină
de rezervă faţă de propriile lor calităţi îmbinată
cu încrederea în forţele proprii.Cultivarea
modestiei cere din partea educatorului o muncă
susţinută pentru înlăturarea îngînfării a orgoliului
şi a altor manifestări individuale.Manifestările
lipsite de modestie trebue combătute în mod
categoric prin conţinutul lor activităţile
obligatorii de povestire şi memorizare le pot
dezvolta copiilor modestia.
9.Esenţa educaţiei estetice la vîrsta
preşcolară. Corelaţia dintre educaţia estetică
şi educaţia artistică.
Educaţia estetică este procesul de dezvoltare a
capacitţii de a percepe,simţi şi înţelege frumosul
în viaţă şi artă, nezuinţa dea participa personal la
transformarea lumii înconjurătoare conform
legilor frumosului,deasemenea familiarizarea lor
cu activitatea artistică şi procedeile a
capacităţilor creatoare. Un rol decisiv în
educaţia estetică îi revine artei.Educaţia
estetică prin mijloacele artei se desemnează prin
termenul educaţiei artistice.
Educaţia estetică şi artistică sunt două
componente ce se află în raport de
subordonare.Cea artistică este o parte
componentă a esteticului.Din punct de vedere
pedagogic deosebirile dintre ele se schimbă atît
pe linia conţinutului cît şi pe modului de
realizare.
Educaţia estetică are o sferă mai largă
referinduse la 3 categorii de valori estetice, a
naturii, societăţii, artei.
10.Obectivele mijloacele şi metodele educaţiei
estetice la vîrsta preşcolară.
La vîrsta preşcolară desprindem 2 obiective de
bază:
 1.Privim procesul de valorizare
2.Vizînd procesul de creare a valorilor
estetice.
Privind procesul de valorizare formarea
atitudinii estetice a preşcolarilor faţă de valorile
estetice a naturii, societăţii şi artei,
Vizînd procesul de creare a valorilor estetice
dezvoltarea capacităţii creatoare în diferite
domenii ale artei.
Mijloacele educaţiei estetice
- Estetica traiului-atenţionăm atenţia faţă de
jucării, locul trebue să fie bine amenajat.
- Natura-ca izvor veşnic a retrăirii estetice
diverse.
- Operele de artă-sculptura, pictura, muzica,
literatura,arta decorativă populară.
- Creaţia populară orală-poveştele,
legendele, doinele, baladele, snoave, dansuri
populare.
- Activităţile –ce au înpermanent caracter
estetic orientate spre dezvoltarea capacităţii
creatoare la copii:muzica, cultura fizică, arta
plastică.Metode ale educaţiei estetice.
 La vîrsta preşcolară se folosesc metode
speciale de educaţie estetică:
- Observarea-prin intermediul ei copilul are
posibilitatea să observe nemijlocit obectul să-
l compare cu alte obiecte, să vadă şi să
perceapă culorile, să observe plasticitatea
mişcărilor(dacă e vorba de dans). Însă
această metodă e înstrînsă legătură cu
demonstrarea, ambele sunt intuitive
deoarece copilul are posibilitatea să vadă,
perceapă, audă.
- Demonstrarea-constă în prezentarea
procedeilor de execuţie a unui cîntec dans,
poezii,model dat dea gata(fie desen
modelaj).Valoarea acestei metode constă în
faptul că corespude particularităţilor gîndirii
concrete a copiilor.Modelul prezentat de
educator poate fi executat nemijlocit de copii
de aceea prezentînd modelul educatorul pune
accent la prezentarea clară, corectă a
modelului respectiv.
- Explicarea –are o valoare mare numai atunci
cînd educatorul foloseşte cuvîntul cu
chibzuinţă pentru clarificarea, precizarea şi
 consolidarea priceperilor şi deprinderilor
estetice.Introducerea explicaţiei trebue făcută
în aşa fel încît să nu pronunţeze unitatea
percepţiei. De
exemplu:La prezentarea unui cîntec nou
explicaţia asupra textului trebue să armeze
executarea model a educatorului.
În astfel caz educatorul asigură perceperea
unitară a conţinutului şi formei la prezentarea
unui tablou perceperea activă trebue să fie
punctul de plecare.
- Exerciţiu- contribue la fixarea deprinderilor
şi principiilor artistice la realizarea
premizelor activităţilor creatoare a
copiilor.El se foloseşte în cadrul activităţii
didactice.Cu cît copii sunt mai unici cu atît
este mai necesară ca exerciţiile să fie înbinate
cu procedeu de joc.
- Convingerea-este orientată spre dezvoltarea
percepţiei estetice,aprecierii,a manifestării
esenţiale,a gustului estetic această metodă
poate fi considerată intuitivă cît şi verbală
deoarece orice deservire a copiilor e însoţită
de comentariile educatorului care deşteaptă
 sentimentele şi gîndirile copilului.Metoda
respectivă nu în toate etapele de vîrstă e
folosită pe larg deoarece trebue să treacă o
perioadă pînă cînd copilul va coinştentiza ce
este frumos şi ce este urît.
- Aprecierea şi autoaprecierea-metoda
respectivă le dă posibilitatea copiilor să-şi
vadă rezultatul corect al executării lucrurilor
deasemenea le dezvoltă capacitatea dea
aprecia frumosul dea selecta din mai multe
obiecte cele mai reuşite.
Aprecierea-este făcută de educator copii din
grupă.Autoaprecierea o face singur copilul
dar el trebue învăţat să se autoaprecieze pe el
însuşi.Preşcolarul va fi capabil să se
autoaprecieze cînd el se va dezvolta gustul
estetic, convingerea estetică.
- Analiza-e înstrînsă legătură cu aprecierea. La
etapele iniţiale analiza e făcută de
educatori.Metoda respectivă le dă posibilitate
copiilor să se convigă ce este corect, cum
trebue de realizat deasemenea să observe
unele lacune,fie în executarea unei melodii în
recitarea unei poezii etc.
 - Obişnuire –să-l obişnuim pe copil să facă
lucrări.Dar pentru aceasta el trebue să aibă
dorinţă şi educatorul trebue să trezească
interesul.
11.Jocurile de creaţie ale copiilor de vîrstă
preşcolară cu variantele lor.
Jocurile de creaţie se numesc acelea în care
subiectul şi regulile sunt create relativ de copilul
însuşi.Astfel de jocuri copii manifestă iniţiativă
şi independenţă.Manifestările creatoare ale
copiilor în jocuri sunt diverse de la gîndirea
subiectului şi conţinutului jocului căutării căilor
de realizare a ideii până la încadrarea în rol.În
dependenţă de caracterul creaţiei copiilor de
atributele utilizate jocurile de creaţie se împart în
următoarele feluri:de regizor,cu subiect pe
roluri,teatralizate de construire.
Jocurile de regizor prezintă o varietate a jocului
de creaţie.În ele ca şi în toate jocurile creatoare
este o situaţie imaginată.Copilul manifestă
creativitate şi fantezie gîndind conţinutul jocului
determinînd participanţii săi
Jocurile cu subiect pe roluri particularităţile
jocului cu subiect pe roluri sunt descrise în
lucrările psihologilor.Jocul cu subiect pe roluri
prezintă o situaţie închipuită în care copilul îşi ia
rolul de adult şi-l îndeplineşte în situaţia de joc
creată de el.El îşi trăieşte sincer rolul şi simte
puternic ceea ce întruchipează.Prin conţinutul lor
aceste jocuri reflectă mediul de viaţă al copilului.
Jocurile teatralizate ca o variantă aparte a
jocurilor de creaţie sunt acelea în cadrul cărora
copilul interpretează rolurile diferitelor
personaje.Trăsăturile caracteristice a acestor
jocuri constă în reproducerea creatoare a
imaginii artistice şi acţiunile personajului.În felul
acesta copilul pătrunde mai adînc în lumea
sentimentelor şi a trăirilor eroilor din basme sau
poveşti.Aceste jocuri sunt interesante pentru
copii ei preferă să imită şi să joace rolul eroilor
din poveşti,filme.Jocurile teatralizate
îmbogăţesc bagajul de evaluare al copiilor, îl
învaţă vorbirea-dialog, priceperea de a
reconstitui consecutiv în vorbire şi acţiuni
subiectul poveştii, povistirii.Formarea
deprinderilor de creativitate verbală la copii se
face pe baza dramatizărilor care-i permite
copiilor să folosească imaginile artistice bine
cunoscute cerinţe, expresii tipice şi figurate iar
combinarea acestor elemente reprezintă de
acum ceva nou creator ce-l aparţine copilului
însuşi fiind nu numai o reproducere a ceea ce el a
avut ocazia să observe ori să vadă . Deprinderile
de creativitate verbală temeinic însuşite pot
deveni pe viitor o bază a creaţiei verbale
elementare.Jocul teatralizat este legat de cel cu
subiect pe roluri dacă avem nevoie de spectatori
înseamnă că trebue să-l îmbinăm cu jocul de
teatru.Cercetarea complexă a problemei
dezvoltării personalităţii copilului prin
intermediul jocurilor teatralizate este o sarcină
imperioasă a pedagogiei moderne.
Jocul de construcţie prezinte alt fel de
activitate al cărui conţinut esnţial este reflectarea
vieţii înconjurătoare în diverse construcţii şi
acţiuni legate de ele.Jocul ce imită construcţia
seamănă într-o anumită măsură cu jocul cu
subiect pe roluri şi este considerat o varietate a
lui.Ambele rezultă din acelaşi izvor- viaţă
înconjurătoare.Asemănarea jocurilor cu subiect
pe roluri şi a jocurilor ce imită construcţia
constă în faptul că ele îi unesc pe copii pe baza
ce au interes comune, activităţi comune şi sunt
colective.
12.Jocurile didactice ale copiilor de vîrstă
preşcolară, caracteristica, clasificarea.
Jocurile didactice fac parte din categoria
jocurilor cu reguli create de pedagogia populară
sau ştiinţifică pentru soluţionarea obectivelor
instructiv-educative ale copiilor. Esenţa şi scopul
jocurilor didactice constă în a da copiilor
anumite cunoştinţe dar se realizează prin sarcina
acţiune şi regula de joc.După cum indica
Leontev jocurile didactice se referă la „ jocuri de
hotar” prezentînd în sine forma de trecere către
acea activitate instructivă de care copii se
pregătesc. Aceste jocuri contribue la dezvoltarea
activităţii cognitive a formării intelectuale care
stau la baza instruirii. În cadrul jocurilor
didactice este carcteristic prezenţa sarcinii cu
caracter instructiv-sarcină instructivă. De această
sarcină se conduc aduţii creind jocul didactic
dîndui o formă de ocupaţie.Spre deosebire de
alte jocuri jocul didactic are o particularitate
specifică: scopul jocului didactic e de ai învăţa
pe copii de antrena şi dezvolta capacităţile lui
intelectuale, de ale cultiva trăsături pozitive de
caracter.Dacă în jocurile de creaţie scopul
conţinutul şi procesul îl determină singuri
participanţii jocurile didactice copii le primesc
dea gata.În jocurile didactice sarcinile educaţiei
intelectuale se înbină cu activitatea. Jocul
didactic prezintă o activitate practică unde copii
folosesc cunoştinţele căpătate în urma
ocupaţiilor.Prin urmare rolul jocului didactic
constă în faptul că el creează condiţii favorabile
pentru utilizarea variată a cunoştinţelor pentru
activizarea activităţii intelectuale.Totuşi jocul
didactic nu trebue să fie un simplu exerciţiu jocul
didactic trebue să rămînă joc activitatea pe care o
desfăşoară copilul trebue să-i trezească interesul
dorinţa de a se juca.Jocul didactic prezintă un
mijloc eficient pentru evitarea anumitor
dificultăţi în activitatea intelectuală a unor
copii.În cadrul jocurilor cu diferite jucării,
tablouri are loc acumularea experienţei
senzoriale, dezvoltarea percepţiei în timpul
jocurilor didactice se creează sistemul unor astfel
de exerciţii necesare pentru dezvoltarea
senzorială.Jocul didactic are o influenţă
educativă profundă jocurile didactice contribue
la formarea relaţiilor corecte dintre
copii:priceperea de a se juca înpreună, de a-şi
coordona interesele sale cu cele ale colectivului
de a se ajuta unul pe altul şi a se bucura de
interesele tovarăşului.
Clasificarea jocurilor didactice se poate face
după două criterii în funcţie de:
a)conţinut
b)materialul didactic
În dependenţă de aceste criterii deosebim mai
multe feluri de jocuri didactice.
Dacă ne orientăm după criteriu conţinutului
jocurile didactice pot fi grupate în următoarele 3
categorii:
1)jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului
înconjurător şi însuşirea limbii materne
2)jocuri didactice pentru numărat şi socotit
3)jocuri didactice muzicale.
La baza acestui criteriu stă principiu dezvoltării
proceselor psihice ale copiilor, dezvoltarea
percepţiilor şi reprezentărilor de formă, mărime,
culoare, spaţiu, timp; îmbogăţirea vocabilarului;
însuşirea sistemului fonetic a limbii materne
(pronunţare corectă a cuvintelor); însuşirea
structurii gramaticale a limbii; formarea
reprezentărilor matematice
13.Principiile instruirii copiilor de vîrstă
preşcolară. Modelele instruirii.
Principiile didactice sunt norme care stau la baza
organizării şi desfăşurării procesului instructiv-
educativ în oricare instituţie de învăţămînt în
conformitate cu scopul educaţiei.Principiile
didactice contemporane se bazează pe
cunoaşterea legilor şi legăturile instruirii
dezvoltării activităţii cognitive.Ne vom opri la
cele principii la baza teoriei contemporane a
instituţiei preşcolare.
Principiul instruirii educative în acest
principiu se manifestă una din legităţile
procesului de instruire şi anume: activitatea de
învăţare a pedagogului mereu poartă un caracter
educativ.Cu cît sunt mai mici copii cu atît într-o
unitate strînsă are loc instruirea şi educaţia, în
decursul vîrstei preşcolare instruirea rămîne
educative iar educaţia-instructivă.
Principiu liberii opţiuni acest principiu exprimă
cerinţa sa în antrenarea copiilor la diferite
activităţi educaţionale să se apeleze la
capacitatea lor de a alege liber şi suficient de
motivul una din mai multe activităţi. Acest
principiu mai poate purta numele de principiu
motivaţiei. Necesitatea luării în considerare a
acestui principiu rezidă în specificul atitudinii
copilului faţă de activităţile din grădiniţa de
copii.
Principiu intuiţiei această normă didactică cere
ca în familiarizarea copiilor cu mediu
înconjurător să se pornească dela perceperea
directă şi activă a fenomenelor şi a obiectelor si a
imaginii lor.Numai în acest fel se asigură o
reflectare corectă în conştiinţa copiilor a
însuşirilor şi a unor legături cauzale dintre
fenomene şi obiecte.
Principiul accesibilităţii conform principiului
accesibilităţii volumul şi un nivelul cunoştinţelor
şi al deprinderilor care urmează să fie însuşită de
către copii în procesul instructiv-educativ trebuie
să corespundă statutului lor de dezvoltare şi
puterii de îmţelegere.Cunoştinţele care se
transmit copiilor nu trebuie să fie nici prea grele
dar nici prea uşoare pentru ei. Dacă sunt prea
grele copii nu înţeleg le memorizează mecanic
fără interes le uită repede activitatea respectivă
nu este eficientă din punct de vedere instructiv-
educativ.
Principiu coinştentizării procesului instruirii
este aproape de principiu conştient şi activ al
instruirii el presupune necesitatea dezvoltării la
copil a atitudinii reflexive: cum eu am aflat,ce nu
ştiu, ce am greşit, ce vreau să cunosc.
Principiu sistematizării şi continuităţii
exprimă cerinţa ca învăţămîntul să fie conceput
şi condus în aşa fel încît cunoştinţele priceperile
şi deprinderile să se formeze într-o ordine logică,
sistematică şi progresivă.Principiu sistematizării
şi continuităţii este asigurată în primul rînd de
programa activităţii instructiv-educativ în
grădiniţa de copii.Acest principiu didactic este în
atenţia educatorului şi se aplică în modul cum
concepe şi cum conduce diferitele activităţi
instructiv-educative.O activitate de povestire
concepută sistematic oferă copiilor posibilitatea
de a urmări cu însufleţire evenimentele poveştii.
Principiu însuşirii conştiente şi active a
cunoştinţelor presupune înţelegerea de către
copii a datelor despre obiectele şi fenomenele
percepute a legăturilor dintre ele a cauzelor care
le determină: această înţelegere se realizează
numai în măsură în care copilul participă efectiv
la procesul instructiv.Respectarea acestui
principiu în activitatea instructiv-educativă din
grădiniţă contribue la evitarea memorării
mecanice la realizarea unităţii dintre vorbire şi
conţinutul de idei pe care acesta îl reprezintă.
Însuşirea conştientă a cunoştinţelor ca şi
formarea deprinderilor sunt condiţionate şi de
măsură în care copilul participă activ la procesul
cunoaşterii. Acest principiu presupune totodată
stabilirea legăturii dintre cunoştinţele însuşite
anterior şi cele noi, stabilirea de asociaţii între
cunoştinţele însuşite separat în diverse alte
situaţii.Respectarea acestui principiu contribue
la formarea priceperii preşcolarilor de a rezolva
cu cît mai multă independenţă şi spirit de
iniţiativă diferite probleme care se ivesc în viaţa
de fiecare zi.
Principiu însuşirii temenice a cunoştinţelor
impune ca noile cunoştinţe transmise de educator
să se îndelinească bine în memoria copiilor şi să
se păstreze timp mai îndelungat pentru a putea fi
reproduse atunci cînd este necesar şi folosite în
mod adecvat în activitatea lor.
MODELELE INSTRUIRII.
În dependenţă de atitudinea pe care o manifestă
educatorul faţă de copii organizînd şi dirijînd
interacţiunea pedagogică stilul acţiunii reciproce
a pedagogului şi copiilor poate fi diferit:
autoritar, democratic, liberar.
În dependenţă de stil se formează modelul
procesului instruirii. Dacă prevalează stilul
autoritar atunci e vorba despre un model
disciplinar de instruire. Atunci cînd educatorul
dispune de stil democratic, acţiunea reciprocă a
educatorului şi copiilor se intemeiază pe modelul
de orientare.Modelele indicate se deosebesc prin
scopurile metodele de instruire.Multă vreme în
sistemul instruirii în acelaşi timp şi în instituţile
preşcolare domina modelul de instruire
disciplinar.Scopul lui era de a înarma pe copii cu
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi.Uniformitatea
conţinutului, metodelor şi formelor de instruire
era trăsătura semnificativă a modelului
disciplinar de instruire.Instruirea în institutile
preşcolare, şcolii se făcea conform programelor,
planurilor, materialelor, manualelor unice.Deviza
instruirii era „Nu poţi-te vom învăţa, nu vrei-te
vom impune.”
Aşadar trebue de luat în considerare faptul că
orice model de instruire inclusiv cel de orientare
personală este cercetat de către învăţaţi dar se
realizează decătre pedagogi în instituţiile
concrete în procesul acţiunii reciproce cu
educaţii.Pedagogul este figura principală de
transformare a procesului de instruire pe baze
umaniste.Mult depinde de pregătirea lui
profesională, de nivelul de cultură generală,
deasemeanea de calităţile lui personale
(umanism,responsabilitate pentru soarta
copiilor,tendinţa spre autoperfecţionarea, cultura
comunicării etc).
14.O filozofie nouă a colaborării familiei şi
instituţiei preşcolare.
Referitor la colaborarea dintre grădiniţă şi
familie vom menţiona că grădiniţa îi revine
sarcina de coordonare a relaţiilor ce se stabilesc
între ele.Coordonarea presupune pe deoparte
selectarea şi valorificarea influenţelor pozitive ce
se exercită-n în familie iar pe de altă parte
îndrumarea familiei în vederea exercitării
acţiunii educative care sa fixa-n concordanţă cu
idealul educativ ca instituţie care dispune de
cadre pregătite în acest sens grădiniţa poate
asigura această coordonare astfel conlucrarea
grădiniţă cu familie se bazează pe poziţii
principale ce determină conţinut,organizare şi
metodica sa.
 Respect reciproc, încredere reciprocă
între relaţiile dintre pedagogi şi părinţi.
 Ajutor reciproc orientat spre
perfecţionarea educaţiei copiilor în familie şi
la grădiniţă.
  Unitatea în munca grădiniţei de copii şi a
familiei în educarea copiilor.
 Studierea experienţei înaintată de
educaţia familială, propagarea ei printre
părinţi utilizarea iscusită a metodelor
pozitive de educaţie familială.
 Unitatea în înţelegerea scopului şi
sarcinilor, mijloacelor şi metodelor de
educaţie.
 Atitudinea faţă de copii ca faţă de o
personalitate în devenire,membrul al
colectivului familial şi copilului respectului.
 Unitatea diverselor forme de muncă a
grădiniţei cu familia în legătura lor reciprocă
 Atragerea activul grădiniţei de copil cu
familia.
 Apropierea complexă în activitatea
comună de educaţie şi realizarea sarcinilor de
educaţie cardinală.
 Critica şi autocritica reciprocă
binevoitoare.
În prezent e raţional de a renunţa la o clasificare
tradiţională a formelor de muncă cu familia ce
presupune supunerea lor în individuale şi
colective.E raţional de a le clasifica după
destinaţia lor:
- Forme orientate spre studierea condiţiilor de
educaţie în familie.

- Forme orientate spre familiarizarea părinţilor cu

viaţa grădiniţei de copii.
- Forme orientate spre acordarea ajutorului familiei
cu referire la problemele educaţiei.
- Formele orientate condiţiilor de educaţie în familie:
 Date despre copil şi familia sa
 Convorbiri individuale,consultaţii
 Chestionarea părinţilor
 Vizitele la domiciliu
- Formele orientate familiarizării părinţilor :
 Adunări cu părinţii pe grupe generale
 Ziua uşilor deschise se practică şi
forme netradiţionale: adunări a taţilor
bunicilor scrierea, compunerea
compunirilor despre copii a părinţilor.
- Formele orientate acordarea ajutorului familiei:
 Universităţile pentru părinţi
 Lectorate pentru părinţi
 Conferinţe pentru părinţi
  Munca individuală cu diferite
categorii de părinţi.
15.Problema pregătirii copiilor pentru şcoală
Conponenţii pregătirii preşcolarilor pentru
şcoală.
Problema pregătirii copiilor pentru şcoală este
una dintre cele mai complicate şi grandioase în
etapa actuală ea a devenit o problemă de mare
însemnătate socială.În prezent în pedagogia şi
psihologia preşcolară se studiază aspectele ei
diverse însă pe toţi investigatorii îi uneşte un
singur punct de vedere: pregătirea pentru
şcoală.În lucrările marilor pedagogi
J.A.Comenius,C.D.Uşînschi, noi găsim indicaţii
preţioase referitoare la chestiunea respectivă.Ei
considerau necesar de ai duce pe copii la gîndul
că plecarea la şcoală este un eveniment
înbucurător.După părerea lui Uşînschi trebue de
făcut în aşa fel „... ca şcoala pe cea mai naturală
cale să se includă în viaţa copilului şi pe
neobservate pentru el să-l orienteze la o
activitate intelectuală.” Intrararea în şcoală este
un moment de cotitură în viaţa copilului. În
psihologie sunt date diverse noţiuni a stării
copilului în perioada şcolarizării.Psihologul A.
Leontev subliniază că „criza poate fi evitată dacă
dezvoltarea psihică a copilului are loc nu stihinic
dar prezintă un proces bine derijat de educaţie”.
În fiecare an se înbunătăţeşte considerabil
pregătirea intelectuală a copiilor pentru
şcoală.Totuşi atrag atenţia acei copii care la
grădiniţă însuşesc bine materialul se ocupă cu
succes, dar la şcoală peste o perioadă scurtă de
timp au insuccese la învăţătură şi rămîn în urmă
de semaşii lor.După cum arată rezultatele
investigaţiilor această cauză se lămureşte prin
faptul că copii nu în toate cazurile sunt gata
pentru şcoală din punct de vedere moral-volitiv
şi motivaţional-emoţional.Atitudinea copilului
faţă de şcoală învăţătură învăţător faţă de
drepturile şi obligaţiunile lui îi caracterizează
gradul de pregătire personală către
şcoală.Preşcolarii de regulă îşi exprimă dorinţa
de a pleca la şcoală de a învăţa de a deveni mai
repede şcolari.Aceasta se lămureşte prin faptul
că spre sfîrşitul vîrstei preşcolare au loc
schimbări în dezvoltarea personalităţii
copilului.La această vîrstă se creează premise
necesare pentru instruirea sistematică.Copilul
tinde către un nou mod de viaţă la el apar
necesităţi de se ocupa de o activitate instructivă
nouă.Adaptarea în clasa I este o perioadă
deosebită şi complicată în viaţa copilului: el
însuşeşte rolul social nou de elev noul mod de
activitate;se schimbă mediul social apar colegi
de clasă, învăţătorul şi şcoala ca o grupă socială
mai mare unde se include copilul se schimbă
însuşi modul său de viaţă. Formarea
preşcolarului ca personalitate şi subect al
comunicării mereu a fost indicată în programul
educaţiei şi instruirii în grădiniţă, însă teoretic şi
metodic această chestiune a fost tratată
insuficient.Numai în ultimii ani ea a devenit
obiectul atenţiei investigaţiilor.Analizînd
concepţiile pedagogilor şi psihologilor putem
face concluzia că problema pregătirii pentru
şcoală este una dintre cele mai dificile dar
importante pentru fiecare copil ceva fi şcolarizat.
Componenţii pregătirii preşcolarilor pentru
instruirea în şcoală.
Pregătirea pentru instruirea în şcoală prezintă
rezultatul copilului în decursul celor 7 ani de
viaţă, asigurînd trecerea la poziţia elevului
(Leontev).Gradul pregătirii pentru instruirea în
şcolă prezintă o întrebare de maturitate socială a
copilului.(Elconin).O activitate lăuntrică nouă a
elevului apare către vîrsta de7 ani devenirea
atitudinii lăuntrice a elevului are loc în două
etape. În prima etapă se manifestă atitudine
pozitivă faţă de şcoală însă la momentele
activităţilor de tip şcolar lipsesc.Copilul
evidenţiază numai latura exterioară formală el
vrea să plece la şcoală însă să-şi păstreze modul
de viaţă preşcolar. În următoarea etapă apare
orientarea spre aspectele sociale. Poziţia de elev
formată pe deplin include înbinarea orientării atît
la momentele instructive sociale ale vieţii şcolare
cît şi la cele proprii cu toate că la un aşa nivel îl
ating către vîrsta de 7 ani numai unii copii.La
şcoală copilul trece la însuşirea sistematică a
bazelor ştiinţelor a noţiunilor ştiinţifice.De aceea
componentul esenţial al pregătirii este legat de
dezvoltarea sferii a copilului. Instruirea în şcoală
poartă un caracter procesual.De aceea către
vîrsta de 7 ani copilul trebue să poată deosebi
diferite aspecte ale realităţii să vadă în obiecte
laturile ce alcătuesc conţinutul unui obiect aparte
al ştiinţei. Această diferenţă e posibilă numai în
acel caz dacă preşcolarul are dezvoltată
priceperea de a percepe diferenţiat obiectele
realităţii. El trebue să vadă nu numai semnele
exterioare dar să înţeleagă esenţa lor lăuntrică
făcînd legături de cauză şi efect concluzii de
sinestătătoare analizînd şi comparînd. Succesul
activităţii instructive este asigurat dacă la copii
sunt dezvoltate interesele cognitive.La vîrsta
preşcolară mare copilul posedă un volum larg de
cunoştinţe despre lumea înconjurătoare despre
viaţa oamenilor despre natură.Are o mare
importanţă dezvoltarea la preşcolari a
imtereselor cognitive, a setei de a cunoaşte.Un
component esenţial al pregătirii copilului pentru
şcoală este nivelul moral-volitiv.Învăţătura în
şcoală cere o memorie puternică, perceperea de
aşi controla purtarea, disciplina simţul
responsabilităţii independenţa spiritul de
organizare etc. Noţiune de pregătire moral-
volitivă include şi calităţile morale care îi ajută
copilului să se includă în grupul şcolar.Copilul
nu trebue să fie gata doar pentru o nouă activitate
în şcoală dar şi pentru o nouă situaţie socială de
elev care drepturile şi obligaţiile sale. Din punct
de vedere ai pregătirii moral volitive pentru
şcoala este important de a atrage atenţie la
interesul copilului faţă de activităţile didactice la
acele momente ce trezesc dorinţa de a se ocupa.
Sunt cazuri cînd copilul avînd o pregătire
intelectuală bună învaţă slab.Cauza trebue cătată
nu în pregătirea specială insuficientă dar în cea
generală.Mai întîi de toate este necesar ca el să
fie pregătit din punct de vedere fizic pentru
şcoală.
Pregătirea fizică pentru şcoală este compusă
din următorii componenţi:
1)Dezvoltare fizică şi neuro-psihică normală a
copilului funcţionarea corectă a sistemului
vascular digestiv respiratoriu dezvoltarea
aparatului osos muscular.O deosebită
însemnătate are dezvoltarea musculaturii
mărunte a mînilor şi degitilor formarea corectă a
tălpii şi ţinutei copilului funcţionarea corectă a
diferitor analizatori (auditivi, vizuali)şi a
sistemului nervos în întregime.
2)Starea normală a sănătăţii copilului, o
rezistenţă înaltă faţă de boli.
3)Însuşire corectă a mişcărilor de bază (mersul
fuga săriturile aruncarea) dezvoltarea calităţilor
fizice (dibăcia rapiditatea,coordonarea).
4)Un anumit nivel de dezvoltare a voinţei şi
rezstenţei organismului iscusinţa de a păstra
atenţia stabilită şi capacitatea de muncă pe o
perioadă oarecare de timp.