Sunteți pe pagina 1din 8

Jocuri pentru preşcolari

JOC DE CREAŢIE CU SUBIECTE DIN VIAŢA COTIDIANĂ

Denumirea jocului: De-a taximetriştii

Alegerea temei de joc:

Introducerea în joc se realizează printr-o discuţie cu privire la mijlocul de


transport cu care mulţi copii vin dimineaţa la grădiniţă. Se discută pe varietatea
tipurilor de maşini, culori, şi alte caracteristici. Copiii împreună cu educatoarea
amenajează spaţiul de joc. Se improvizează din patru scăunele maşini care sunt
imediate ocupate şi fiecare şofer primeşte un volan în mână. Se mai aşează diferite
bastoane între scaune pentru a schimba vitezele şi „pedale” improvizate pe pardoseli
din diferite cuburi. În continuare vor fi repartizate rolurile, respectiv şoferii şi
pasagerii acestora, ca mai apoi să se inverseze rolurile, oferind posibilitatea tuturor
copiilor de a fi şofer cât şi pasager.
Acţiunea jocului:
Şoferii sunt nevoiţi să invite pasagerii să urce în maşină, şi de a-i întreba
destinaţia la care vor să ajungă. Apoi şoferii întreţin diferite discuţii pentru a face
mai plăcut drumul. Aceştia se interesează dacă s-au aşezat comozi şi dacă le e bine
închisă uşa. Nu lipsesc politeţurile la sosire şi plecare
Analiza jocului:
În încheiere educatoarea împreună cu copiii vor realiza un autobuz mare
din scăunele menit de a-i duce într-o altă călătorie, care de altfel va face trecerea
către următoarea etapă a zilei.
Joc de creaţie cu subiecte din basme şi poveşti
Denumirea jocului: De-a purceluşii
Alegerea temei de joc:
Copiii sunt familiarizaţi cu conţinutul poveştii „Cei trei purceluşi” jocul
desfăşurându-se astfel doar după ce sunt bine fixate ideile principale ale poveştii, cât
şi personajele şi evenimentele din poveste.
- Vă amintiţi ce poveste v-am citit zilele trecute? V-ar plăcea să ne închipuim şi noi
că suntem în acea poveste? Care sunt personajele din poveste? Avem aici măşti
pentru fiecare personaj. Unde se aflau cei trei purceluşi când au hotărât să îşi
construiască căsuţele? (în pădure, printre flori, cântau şi dansau). Se amenajează o
câmpie cu flori, printre câţiva copăcei, de altfel şi ei confecţionaţi din carton, de
mărimea unui copil. Căsuţele sunt confecţionate din carton şi sunt căptuşite: una cu
paie, alta cu vreascuri iar cea de a treia cu plăcuţe reprezentând cărămizile. Astfel,
împreună cu copiii se amenajează cadrul. Copiii care doresc să se joace îşi vor alege
masca potrivită personajului pe care doresc să îl interpreteze.
Acţiunea jocului:
Copiii îşi vor pune măştile potrivite îşi vor ocupa locul lor în „pădure”.
Educatoarea va îndruma copiii în timpul desfăşurării jocului.
Analiza jocului:
Vor fi apreciaţi verbal şi încurajaţi toţi copiii să participe la astfel de jocuri,
indiferent de natura rolului. De altfel vor primi medalioane cu personajul preferat al
poveştii.

JOCUL DIDACTIC

Denumirea jocului: Spune ce face păpuşa?


Scopul jocului: formarea deprinderii de a construi propoziţii utilizând corect verbele
la prezent;
Sarcina didactica: indicarea acţiunii executate de păpuşă ( o persoana)
Regulile de joc: păpuşa „execută” o mişcare sugestivă. La întrebarea „Spune ce face
păpuşa?” copilul indicat, exprimă verbal acţiunea.
Introducerea in joc: aranjarea scăunelelor sub forma unui semicerc; pregătirea
materialului didactic;
Prezentarea materialului: prezentarea păpuşii ca un oaspete dornic să îi cunoască
mai bine, şi care doreşte să se împrietenească cu ei jucându-se împreună.
Anunţarea temei şi titlul jocului: se anunţă titlul jocului „ Spune ce face păpuşa?”
Păpuşa atrage atenţia asupra faptului că, trebuie să observe cu atenţie mişcările pe
care le face aceasta.
Explicarea regulilor jocului: păpuşa propune să se aşeze toţi copiii pe scăunele şi
să o urmărească în linişte cu atenţie. Ei vor trebui pe rând, când sunt numiţi să
exprime verbal acţiunea pe care a executat-o păpuşa. Răspunzând corect primesc
câte un bănuţ auriu de ciocolată la încheierea jocului.
Executarea jocului: păpuşa se întinde şi închide ochii. Educatoarea întreabă: „Ce
face păpuşa?” copilul numit răspunde: „Păpuşa doarme” jocul continuă cu alte
acţiuni executate de păpuşă.
Complicarea jocului: Păpuşa le împarte fişe în care păpuşa execută diferite acţiuni.
Aceasta le cere copiilor să coloreze acea imagine în care păpuşa mănâncă.
Analiza jocului: se evaluează rezultatele fişei; păpuşa face aprecieri asupra modului
de desfăşurare a activităţii, repetând titlul jocului şi modul în care ei s-au jucat
JOCURI DE STIMULARE A COMUNICARII ORALE

Centrul de interes: În curând voi fi şcolar!


Denumirea activităţii: Educarea limbajului
Tema activităţii: Exersarea vorbirii orale şi a formulelor de adresare în societate
Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc didactic – „La librărie”
Vârsta copiilor: 6-7 ani
Materiale necesare: ghiozdane, rechizite şcolare, casă de marcat, bani de jucărie.
Modul de desfăşurare a jocului:
Copiii vor sta pe scăunelele aşezate pe două grupuri la măsuţe. Sunt denumite
cele 2 grupe care vor concura pe parcursul desfăşurării jocului. Li se transmite tema
şi titlul jocului, regulile acestuia şi modul în care se va desfăşura. Fiecare grup
trebuie să achiziţioneze pe parcursul jocului un număr de 10 rechizite şcolare,
cumpărându-le de la librărie în mod corespunzător. Regulile de comportare la
librărie sunt evidenţiate printr-un joc demonstrativ, în care educatoarea este
vânzătoare, copiii, pe rând cumpărători. Mai apoi la concurs se angrenează toţi copii,
fiind pe rând ba cumpărător, ba vânzător. În cazul nerespectării regulilor clar stabilite
înainte nu îţi este vândut obiectul, echipa astfel pierzând un punct.
Analiza jocului:
La sfârşitul jocului se numără rechizitele pentru a se stabili câştigătorul.
Echipa cu mai multe rechizite este declarată câştigătoare premiile fiind acordate însă
tuturor participanţilor.

B) JOCURI DE EXERSARE A PRONUNŢIEI CORECTE

1. Centrul de interes: Alimentele şi sănătatea


2. Denumirea activităţii: Educarea limbajului
(sg. şi pl.)
4. Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc didactic – „Eu spun una, tu spui
multe!”
5. Vârsta copiilor: 6-7 ani
6. Materiale necesare: cartonaşe cu diferite desene reprezentând un singur lucru
sau fiinţă şi altele reprezentând mai multe obiecte sau fiinţe de acelaşi fel, tabla
magnetică, jucării.
7. Modul de desfăşurare a jocului:
Pentru fiecare substantiv propus în joc vor exista două cartonaşe, unul cu un
singur element, iar altul cu două sau mai multe elemente de acelaşi fel. Unul din
cartonaşe va fi pe masa educatoarei iar celălalt repartizat copiilor în aşa fel încât să
existe atât pe masă cât şi la copii cartonaşe care conţin un singur element şi care
redau mai multe elemente. Pe rând vine câte un copil la masa educatoarei şi alege
un cartonaş. De exemplu, ridicând un cartonaş cu mai multe elemente, copilul spune:
„Eu am pe cartonaş mai multe flori”. Copilul la care se află cartonaşul cu o singură
floare se ridică şi spune: „Eu am cartonaşul cu o floare”. Apoi copilul formulează
propoziţia cu acest cuvânt. Copilul care se află la masa educatoarei trece propoziţia
respectivă de la singular la plural. În complicare educatoarea spune cuvântul la
singular, copiii trecându-l la plural, şi invers. Se alcătuiesc propoziţii cu cuvintele
din joc.
8. Analiza jocului:
Este analizat modul de percepere a diferenţei dintre un element şi mai multe
elemente în vorbire. Se apreciază participarea individuală şi sunt premiaţi toţi copiii.
C) JOCURI LOGICO - MATEMATICE

1. Centrul de interes: Iată vine Moş Crăciun!


3. Tema activităţii: Perceperea corectă a însuşirilor unei piese geometrice,
utilizând simţul tactil pentru ghicire
4. Subcategoria de joc si titlul acestuia: joc logico-matematic – Săculeţul lui
Moş Crăciun
5. Vârsta copiilor: 6-7 ani
6. Materiale necesare: trusa de figuri geometrice completă, piesele fiind aşezate
într-un săculeţ roşu, legat la gură.
7. Modul de desfăşurare a jocului:
Spiriduşul lui Moş Crăciun le face o vizită copiilor în preajma sărbătorilor,
aducând săculeţul, pe care îl prezintă copiilor. Le cere să ghicească, copiilor, ce se
află în săculeţ. Rând pe rând copiii răspund invitaţiei spiriduşului de a ghici ce se
află în săculeţ. Separă în săculeţ câte o piesă fără a o scoate la vedere, determină prin
pipăit forma, mărimea, şi grosimea piesei. „Am găsit în săculeţ un triunghi mare şi
gros!”. Piesa este scoasă apoi din săculeţ pentru a se înfăţişa copiilor, constatându-
se spre satisfacţia lor că a fost corect identificată forma, mărimea şi grosimea
acesteia. Se precizează culoarea. Spiriduşul mulţumeşte, iar piesa este aşezată pe
măsuţă la vederea tuturor copiilor. Jocul continuă în acelaşi mod, pe măsură ce din
săculeţ sunt scoase toate piesele se identifică şi culorile acestuia.
8. Analiza jocului:
În încheierea jocului, spiriduşul le mulţumeşte copiilor şi evidenţiază pe cei
care au dat răspunsurile corecte. Sunt puşi mai apoi să caute într-un alt săculeţ roşu,
surprizele aduse de acesta. Toţi copiii primesc surprise.

D) JOCURI DE CUNOAŞTERE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

1. Centrul de interes: Vacanţa cea mare, la munte sau la mare??


2. Denumirea activităţii: Cunoaşterea mediului
3. Tema activităţii: Mijloacele de locomoţie
4. Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc didactic – Cu ce călătorim în
excursie?
5. Vârsta copiilor: 6-7 ani
6. Materiale necesare: jucării reprezentând mijloacele de locomoţie atât pe
uscat, cât şi pe apă sau prin aer, imagini cu acestea, ghicitori care au ca răspuns
mijloacele de locomoţie.
7. Modul de desfăşurare a jocului:
Scăunele sunt aşezate la mese pe două grupuri, iar în faţa lor se aşează o
măsuţă pe care se află mijloacele de locomoţie (jucării). Educatoarea prezintă sub
forma unei ghicitori, diferite mijloace de locomoţie de care avem nevoie pentru a
merge într-o excursie. „Înghit foc, / Alerg pe drum / Las în urmă / Nori de fum.”
După ce ascultă ghicitoarea, copilul care are imaginea pe jeton se ridică în picioare
precizând numele mijlocului de locomoţie. Apoi ia de pe măsuţă jucăria
corespunzătoare aşezând-o în locul pe unde aceasta circulă (fiind amenajate machete
cu stradă, cale ferată, aeroport, apă) precizând pe unde circulă şi cum se numeşte cel
care o conduce. Pentru complicare se organizează un concurs câştigătorii fiind cei
care ghicesc mai multe mijloace de locomoţie şi cumulează mai multe jucării pe
machetă.
8. Analiza jocului:
Sunt premiaţi toţi copiii, cei învingători cu medalii de ciocolată aurii, iar cei
de pe locul al doilea cu medalii argintii de ciocolată. Aprecierile sunt făcute după
participarea fiecăruia la activitate.

E) JOCURI SENZORIALE

1.Centrul de interes: Coşul de fructe


bogat al Toamnei
2. Denumirea activităţii: Cunoaşterea mediului
3. Tema activităţii: Gustul fructelor
4. Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc didactic
senzorial – „Spune ce ai gustat?”
5. Vârsta copiilor: 6-7 ani
6. Materiale necesare: coş cu fructele toamnei, dar şi alte
fructe exotice (banane, portocale, lămâie, kiwi).
7. Modul de desfăşurare a jocului:
Scăunele sunt aşezate sub forma unui semicerc, iar în faţa lor se aşează o
măsuţă pe care se află un coşuleţ cu fructe acoperit. Educatoarea chemă la măsuţă
un copil. Copilul legat la ochi trebuie să determine fructul, după pipăit, gust, miros
şi în final să îl denumească. Copiii corectează în cazul unei greşeli. Pentru
complicare se organizează un concurs de degustat, câştigătorul fiind cel care ghiceşte
mai multe fructe de toamnă. Copiii fiind derutaţi în acest caz de apariţia în coş a unor
fructe exotice.
8. Analiza jocului:
Sunt enumerate fructele de toamnă din coş, cu precizarea că în coş s-au mai
aflat şi alte fructe, exotice. Sunt evidenţiaţi acei copii care au răspuns corect,
recunoscând fructele degustate, ceea ce demonstrează cunoaşterea fructelor de
toamnă. Ca premiu copiii sunt invitaţi să realizeze o salată din fructele aflate în coş,
consumând-o împreună cu toţii.

F) JOCURI DE MIŞCARE CU TEXT ŞI CÂNT

1. Centrul de interes: Grădina parfumată a primăverii


2. Denumirea activităţii: Activităţi recreative
3. Tema activităţii: Florile de primăvară
4. Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc muzical şi de mişcare – „Albina şi florile”
5. Vârsta copiilor: 6-7 ani
6. Materiale necesare: flori din carton care se leagă pe cap la copii (de primăvară),
aripioare de albinuţă cu antene, costum de grădinar şi o coroniţă pentru regina
albinelor.
7. Modul de desfăşurare a jocului:
Copiii se împart în două grupe egale, fiecare având un conducător, cel al
albinelor pe regina albinelor, cel al florilor pe grădinar. Albinele stau într-un colţ,
reprezentând stupul, iar florile împrăştiate prin grupă. Fiecare copil are o altă floare
de primăvară pe cap. Albinele cântă: „Albinuţa a plecat / Să culeagă miere / Pe o
floare s-a aşezat / Şi nectar îi cere” Albina se aşează lângă o floare de primăvară pe
care trebuie să o numească. Dacă ghiceşte, florile îi cântă: „Ai, ghicit, ai ghicit /
Floarea cea aleasă / Fericit, fericit, / Poţi s-o duci acasă!”, dacă nu cunoaşte numele
florii se cântă: „N-ai ghicit, n-ai ghicit, / Ce bine ne pare / De acum ai să fii / Ca şi
noi o floare!” Astfel când se ghiceşte se consideră un punct pentru albinuţe, iar când
nu punct pentru floricele. Pentru continuare se schimbă rolurile. Albinele devin flori,
iar florile albine.
8. Analiza jocului:
Jocul este câştigat de acel grup care a ghicit cele mai multe flori. Dacă ambele
echipe au acelaşi punctaj se consideră că jocul a fost desfăşurat bine de ambele
echipe. În final sunt premiate cele două echipe cu câte o floare de primăvară.

G) JOCURI DE DEZVOLTARE A ATENŢIEI

1. Centrul de interes: Toamnă, toamnă harnică, de daruri


darnică!
2. Denumirea activităţii: Cunoaşterea mediului înconjurător
3. Tema activităţii: Evaluare toamna
4. Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc didactic – „Spune ce se potriveşte?”
5. Vârsta copiilor: 6-7 ani
6. Materiale necesare: ilustraţii, jetoane reprezentând elementele caracteristice
anotimpului toamna, cunoscute de copii, precum şi din alte anotimpuri. Panou cu
anotimpul toamna (o vie, o livadă, o grădină, un parc).
7. Modul de desfăşurare a jocului:
Copiii sunt aşezaţi la măsuţe. Fiecare copil primeşte un plic cu 4 jetoane. Un
copil din fiecare grupă spune ce are pe un jeton urmând ca acestea să se grupeze
după felul lor pe măsuţa din mijlocul sălii. Când sunt aşezate toate jetoanele pe
coloană orizontală, sunt vizualizate şi denumite. De altfel se clasifică după
caracteristica lor comună. Frunzele, cu norii, cu picurii de ploaie, vântul la categoria
aspecte de toamnă, merele, perele, strugurii etc. la fructe de toamnă, morcovii, roşiile
etc. la legume, crizantemele, tufănica la flori, frunze, copaci goi la parcul toamna,
paltonul, pantalonii, umbrela la haine etc. şi accesorii de toamnă etc. În complicarea
jocului se împart jetoanele amestecate în mod egal la toţi copii. Educatoarea invită
copiii pe rând la o plimbare prin anotimpul toamna, la panoul aflat în faţa lor, pentru
a ajuta la completarea corespunzătoare a toamnei cu elementele ce îi lipsesc şi se
află la ei.
8. Analiza jocului:
Se analizează dacă au fost aşezate corect toate jetoanele pe panou şi se încinge
„Carnavalul toamnei bogate!
H) JOCURI DE INSULŞIRE A NORMELOR DE CONDUITĂ
MORALĂ

1Centrul de interes: Universul copilăriei!


2. Denumirea activităţii: Activitate complementară
3. Tema activităţii: Norme de comportare în
societate, respectarea celor din jur
4. Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc didactic
– „La spectacol”
5. Vârsta copiilor: 6-7 ani
6. Materiale necesare: scenă, cortină, scăunele numerotate, bilete numerotate,
microfon, staţie, casetofon, gong.
7. Modul de desfăşurare a jocului:
Educatoarea numeşte un copil care să fie vânzătorul de bilete, un alt copil care
să fie responsabil de garderobă şi să preia hainele, un alt copil care să fie plasator în
sală, după numărul de pe scaun şi de pe bilet, un număr de 4 copii vor fi susţinătorii
de spectacol, restul vor fi spectatorii. Se vor cânta şi recita momente din serbarea ce
se pregăteşte pentru sfârşitul de an şcolar. Se urmăreşte interacţiunea copiilor, modul
de adresare atât la cumpărarea biletului cât şi la auzirea gongului de început de
spectacol. Jocul se repetă de atâtea ori până când fiecare copil îşi prezintă rolul său
pe scenă, pentru a se auzi pe el, cât şi pe colegii lui, cât şi pentru a reacţiona după
cum este corespunzător la un spectacol.
8. Analiza jocului:
Se analizează dacă au fost respectate normele de comportare într-o sală de
spectacol, cât şi partea organizatorică a acestuia. Sunt premiaţi cu diplome
personificate după aspectul la care a excelat în joc cât şi cu premii simbolice.
I) JOCURI DE ORIENTARE SPAŢIALĂ

1. Centrul de interes: Universul copilăriei!


2. Denumirea activităţii: Activitate distractivă şi recreativă
3. Tema activităţii Stânga, dreapta. Dovedirea
atenţiei şi îndemânării în joc.
4. Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc distractiv –
„Schimbă direcţia!”
5. Vârsta copiilor: 6-7 ani
6. Materiale necesare: măşti de pisică şi şoricel.
7. Modul de desfăşurare a jocului:
Jocul se desfăşoară cu toţi copiii. Se alege pentru început un şoricel şi o pisică.
Ceilalţi copii se aşează pe două coloane, luând distanţe corespunzătoare şi egale între
ei, atât în lateral cât şi înainte şi înapoi. Copiii cu faţa la educatoare se prind de mâini
formând astfel nişte coridoare, prin care pisica aleargă după şoricel pentru a-l prinde.
Când educatoarea comandă la dreapta sau la stânga copiii se întorc prinzându-se din
nou de mâini, schimbându-se astfel şi direcţia coridoarelor. Astfel se schimbă şi
direcţia de alergare a pisicii şi a şoricelului. Când pisica reuşeşte să prindă şoricelul,
sunt înlocuiţi de alţi copii din coloane. Se antrenează toţi copiii, pe rând.
8. Analiza jocului:
Se analizează dacă au fost atenţi la comenzile de întoarcere, respectiv
orientarea în spaţiu: la stânga sau la dreapta. Cât şi viteza de reacţie, dacă a prins
şoricelul, sau dacă a fost prins de pisică. Sunt apreciaţi verbal după activitatea
desfăşurată
J) JOCURI DE CONSTRUCŢII

1. Centrul de interes: Oraşul meu!


2. Denumirea activităţii: Jocuri şi activităţi alese
3. Tema activităţii: utilizarea în redarea unei construcţii a diferitelor forme geometrice
cunoscute.
4. Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc cu subiect din viaţa cotidiană – „Oraşul
meu!”
5. Vârsta copiilor: 6-7 ani
6. Materiale necesare: figuri geometrice din lemn şi hârtie
7. Modul de desfăşurare a jocului:
La sectorul construcţii sunt aşezate imagini cu clădiri din oraş pe un panou,
iar pe măsuţă sunt aşezate figurile geometrice din lemn. După ce sunt denumite şi
descrise, figurile geometrice sunt asemănate cu diferite părţi din clădirile oraşului
prezentat pe panou. Prin joc, se aşează figurile geometrice astfel încât să se obţină
fie un bloc, fie o casă, care sunt de forme diferite, un copac etc. Se observă părţile
componente în realizarea clădirilor. Apoi se procedează, la complicare, tot aşa doar
că se i-au de data aceasta figurile de hârtie şi sunt lipite pe coli de hârtie realizând
astfel un colaj. După construcţia prin alăturare, suprapunere şi lipire a pieselor se
personifică fiecare lucrare adăugând elemente în plus după bunul plac. O uşă,
balcoane, horn din dreptunghi, geamuri din pătrate etc.
8. Analiza jocului:
Se analizează lucrările obţinute şi varietatea acestora, cât şi imaginaţia
copiilor în redarea temei cerute. Se organizează o expoziţie tematică, dedicată zilei
oraşului unde se expun toate lucrările pe această temă din cadrul tuturor activităţilor.
Vernisajul se încheie cu diplome şi un mic bufet.

S-ar putea să vă placă și