CONTRIBUŢIA JOCULUI DIDACTIC LA FORMAREA

ȘI DEZVOLTAREA COPILULUI

Jocul antrenează intens copilul în stimularea şi execitare vorbirii în direcţia

propusă, fară ca el să conştientizeze acest efort, prin intermediul jocului didactic se fixează
şi se activează vocabularul copiilor, se îmbunătaţeşte pronunţia, se formează noţiuni, se
însuşesc construcţii gramaticale.
În scopul îmbogăţirii vocabularului cu substantive proprii, care să denumească
numele lor, al fraţilor, al parinţilor (la grupele din nivelul l), apoi numele de localitati din
tara , din judeţ, al unor personalitaţi istorice, se pot desfaşura diverse jocuri didactice, cum
ar fi: ”Familia mea ”,’’La cine s-a oprit jucăria’’,’’Unde este scrisoarea?’’
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului copiilor cu
substantive comune care denumesc obiecte, fenomene, parţi ale corpului, alimente etc.
La grupa mare se va acorda prioritatate cuvintelor care exprimă aspecte
comportamentale, stări afectve, norme de comportare, sentimente etc.
Jocul didactic contribuie la îmbogăţirea lexicului copiilor şi cu diverse adjective:
însuşiri privind culoarea, raporturi dimensionale, olfative sau anumite calităţi morale cum
ar fi: ‘’Fluturii vin la flori”,’’Spune ce ai gustat?’’,’’Găseşte obiectul potrivit”,’’Ce ştim
despre el?’’
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogăţirea lexicului sub aspectul
achiziţionării de cuvinte. O contribuţie importantă la pregătirea copilului pentru şcoală şi-o aduc
jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului. Se ştie că mediul familial exercită o influenţă
cultural-educativă binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copilului şi în mod deosebit,
asupra dezvoltării limbajului acestuia. Cu toate acestea, realitatea confirmă că influenţele
exercitate de mediul familial sub acest aspect sunt încă deosebit de variate. În consecinţă, fie
datorită acestor influenţe, fie datorită unor întârzieri sau defecţiuni în vorbirea copiilor la intrarea
lor în grădiniţă, diferenţele semnalate în dezvoltarea limbajului sau a vocabularului acestora sunt
încă deosebit de sesizabile. Aceste diferenţieri accentuate se menţin până la intrarea copilului în
şcoală, mai ales pentru cei ce nu frecventează zilnic grădiniţa. Ori, între limbaj şi gândire există o
interdependenţă binecunoscută. Aceste diferenţieri în domeniul dezvoltării limbajului situează
copiii în poziţii diferite, sub aspectele deosebit de complexe ale activităţilor instructiv-educative.

1
Una are sarcinile majore ale grădiniţei instructiv-educative o constituie omogenizarea relativă a
dezvoltării limbajului copiilor, în aşa fel încât la intrarea în şcoala primară, să posede noţiunile
strict necesare însuşirii cunoştinţelor de bază prevăzute de programa şcolară.
Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activităţile specifice dezvoltării vorbirii, cât
şi în cadrul întregului program din grădiniţă.Procesul de influenţare asupra dezvoltării limbajului
copiilor începe la grupa mică ţinându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultăţile
de pronunţie, vocabularul redus şi alte particularităţi psihice cum sunt: gândirea concretă, atenţia
instabilă, memoria individuală.
Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relaţiilor verbale
cu cei din jur, în condiţiile manifestării de către copii a curiozităţii de cunoaştere a obiectelor, a
însuşirilor acestora, pe de o parte şi a atitudinii interogative referitoare la originea şi cauza unor
fenomene, pe de altă parte.
În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activităţile specifice, cât şi în toate
celelalte împrejurări se urmăreşte:
formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical, coerentă şi
expresivă);
îmbogăţirea şi activizarea limbajului şi a gândirii, dezvoltarea limbajului monologat şi
dialogat, însuşirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcţie de
particularităţile de vârstă;
formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la pregătirea lor
pentru activitatea instructiv-educativă din şcoală;
trecerea treptată de la limbajul concret - situativ la limbajul contextual, pe măsură ce copilul
depăşeşte limitele experienţei senzoriale, însuşirea treptată a structurii gramaticale a limbii
materne în practica vorbirii, îmbogăţirea vocabularului în condiţiile comunicării continue cu
persoanele din jur;
prevenirea şi corectarea defectelor de pronunţie, în cadrul muncii individuale, cu grupuri mici
de copii, precum şi în cadrul activităţii de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă de copii.
Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic.
Jocurile didactice pot fi folosite atât pentru consolidarea şi precizarea cunoştinţelor, cât şi pentru
verificarea şi sistematizarea lor, pentru deprinderea unei pronunţii corecte, pentru îmbogăţirea
sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte şi coerente.

2
 Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la
dezvoltarea acuităţii auditive a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor,
descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau absenţei unui anumit sunet într-un
cuvânt. Asemenea sarcini pot fi înfăptuite prin jocurile: „Cine face?”, „Ce se aude?”, „De-a
trenul”, „Repetă ce spune”, „Cu ce sunet începe?” etc. În astfel de jocuri s-a introdus mai întâi
sunetele a căror pronunţie poate fi prelungită, cum este cazul vocalelor sau unele consoane ca: s,
r, j, z, ş. Aceste sunete au fost introduse în exclamaţii ca: „Aaaa”, „Uuuu”, „Oooo” etc., fie prin
onomatopee ca: sss, vâjjjj, bâzzzz, fâşşşş etc.
Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legată, şi de sarcina deosebit de importantă
privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor defecte o constituie
tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. În acest sens, jocurile enumerate pot aduce o
contribuţie de seamă nu numai la perceperea clară şi corectă a sunetelor corespunzătoare, ci şi
pentru corectarea pronunţiei defectuoasă acestora, solicitând copiilor audierea lor cu atenţie şi
reproducerea lor corectă.
O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului
se referă la clarificarea şi precizarea unor noţiuni, sarcină ce se realizează concomitent cu cele
care se referă la îmbogăţirea vocabularului şi activizarea lui.
Cum am mai spus, jocul antrenează intens copilul în stimularea şi exercitarea vorbirii
în direcţia propusă, fără ca el să conştientizeze acest efort. Astfel prin intermediul jocului
didactic se fixează şi se activizează vocabularul copiilor, se îmbogăţeşte pronunţia, se formează
noţiuni, se însuşesc construcţii gramaticale.
În scopul îmbogăţirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească
numele lor, al fraţilor, al părinţilor, al educatoarelor (la grupele mici şi mijlocii), apoi la grupa
mare, nume de localităţi importante din judeţ, din ţară, ale unor forme de relief sau obiective
socio-economice cunoscute de copii, numele ţării, ale unor personalităţi istorice, se pot organiza
şi desfăşura diverse jocuri didactice cum ar fi: „La cine s-a oprit jucăria?”(recunoaşterea şi
denumirea membrilor grupei din care fac parte), „Familia mea” (numirea părinţilor, fraţilor,
surorilor), „Unde s-a ascuns scrisoarea?” (denumirea corectă a adresei de acasă, de la grădiniţă, a
unor muzee, magazine, oraşe etc).
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului copiilor cu
substantive comune ce denumesc: obiecte şi fenomene percepute direct în natura înconjurătoare

3
şi în viaţa socială, nume de obiecte necesare în viaţă şi activitatea lor, principalele încăperi cu
obiectele necesare, părţile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte,
încălţăminte, alimente, mijloace de locomoţie, anotimpurile şi fenomenele specifice lor, animale
domestice şi sălbatice, plante cunoscute şi unele părţi componente ale acestora, unele aspecte ale
muncii, ale vieţii sociale desfăşurate de părinţii lor.
La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte comportamentale,
sări afective, relaţii sociale şi noţiuni cu un grad mai mare de generalizare, trăsături de caracter,
norme de comportare, sentimente etc.
De asemenea, la grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse prin care se
urmăreşte:
identificarea şi denumirea obiectului de îmbrăcăminte, corespunzător acţiunii efectuate de
educatoare (jocul „Cu ce se îmbracă păpuşa?”),
recunoaşterea şi denumirea corectă a părţilor corpului omenesc, executarea unor acţiuni
specifice (jocul „Spune ce face păpuşa?”),
recunoaşterea şi denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor în raport de utilitate (jocul
„Să servim musafirii”),
recunoaşterea şi denumirea jucăriilor (jocul „Sacul lui Moş Crăciun”),
denumirea unor profesii, materiale, unelte, produse ale muncii (jocul „Stop”),
denumirea unor mijloace de transport şi a mediului de deplasare (jocul „Cu ce plecăm în
vacanţă?”),
denumirea unor fructe, legume, alimente (jocul „Ghiceşte ce a cumpărat vecina”),
denumirea diferitelor animale, a hranei lor (jocul „Caută-ţi hrana).
Toata cunoştinţele de limbă sunt date într-o organizare concentric – cantitativă,
adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiaşi probleme abordate la grupele
următoare, se reiau şi se aprofundează într-o prezentare concentric superioară, prin sporirea
gradului de generalizare şi abstractizare a cunoştinţelor, fiecare parte de vorbire este reluată şi
însoţită de precizări şi recomandări clare cu privire la cunoştinţele şi jocurile care se recomandă,
pe grupe de vârstă.