C2

III. Obiectivele educării limbajului în învăţământul preşcolar

În primii ani de viaţă, copilul îşi dezvoltă limbajul în cadrul familiei. Vârsta cuprinsă
între 3 şi 7 ani este perioada în care grădiniţa oferă prima experienţă organizată în educarea
limbajului şi încearcă să egalizeze şansele educative, ţinând cont de decalajele existente în
mediile familiale ale copiilor. De asemenea, prin activităţile de educare a limbajului
organizate şi desfăşurate, grădiniţa are un rol hotărâtor în adaptarea şcolară şi socială a
copiilor. Învăţământul preşcolar, prin activităţile de educare a limbajului, acordă o atenţie
deosebită dezvoltării capacităţilor de comunicare verbală, care constituie condiţii esenţiale în
formarea şi fixarea noţiunilor şi în transmiterea informaţiilor. Aceste activităţi fac posibilă
cultivarea limbajului oral şi scris, accentul punându-se pe comunicare, pe dialogul liber, pe
formarea deprinderii de exprimare coerentă şi logică în cadrul unor structuri gramaticale.
Pentru ca dezvoltarea limbajului să se realizeze normal, este necesar, pe de o parte, ca
un copil să aibă structurile neurologice şi senzoriale adecvate, iar pe de altă parte ca el să fie
încadrat într-un mediu stimulativ în planul comunicării. Un asemenea mediu stimulativ poate
fi cel asigurat de învăţământul preşcolar, al cărui obiectiv fundamental este reprezentat de
formarea la copii a deprinderilor de comunicare orală, corectă, coerentă şi expresivă, sub
aspect fonetic, lexical şi gramatical. Actualmente, educarea limbajului în grădiniţă vizează
două laturi: educarea comunicării orale sub aspect fonetic, lexical şi sintactic, precum şi
educarea comunicării scrise prin citit şi scriere.
Aceleași idei, altfel formulate, se regăsesc în Curriculum pentru învăţământul
preşcolar. Prezentare şi explicitări , Bucureşti, Didactica Publishing House 2009, în care se
arată că „Domeniul limba si comunicare acopera stapânirea exprimarii orale si scrise, ca si
abilitatea de a întelege comunicarea verbala si scrisa. Se apreciaza ca prin ascultare si
exprimare în situatii de grup, prescolarii devin capabili sa exploreze experientele altor
persoane si sa-si extindă astfel propriul repertoriu de experiente semnificative. Se urmareste
ca acestia sa vorbeasca cu încredere, clar si fluent, utilizând modalități de exprimare adecvate
pentru diferite categorii de auditoriu.”
Dezvoltarea limbajului și a comunicării

` - Exersarea capacităţii de pronunţie corectă a sunetelor, cuvintelor

- Identificarea/recunoașterea unor sunete, litere, cuvinte; punerea în corespondenţă
sunet-literă
 - Formularea de mesaje simple în comunicarea cu ceilalţi, cu respectarea unor reguli
de bază de exprimare corectă
- Manifestarea interesului pentru a asculta poveşti sau a povesti, respectând
succesiunea evenimentelor
- Manifestarea interesului pentru cărţi şi pentru citit

1. Educarea comunicării orale vizează dezvoltarea exprimării orale şi înţelegerea şi

utilizarea corectă a semnificaţiilor structurilor verbale orale, educarea unei exprimări verbale
orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi sintactic, dezvoltarea creativităţii şi
expresivităţii limbajului oral.
Sub aspect fonetic, educarea limbajului presupune:
 dezvoltarea auzului fonematic în vederea perceperii corecte a sunetelor şi a
compoziţiei sonore a cuvintelor;
 dezvoltarea aparatului fono-articulator urmărind executarea corectă a
mişcărilor de articulare a fiecărui sunet;
 corectarea defectelor de vorbire specifice vârstei, precum şi a celor semnalate
în cazul unor copii cu dificultăţi de pronunţie mai accentuate;
 pronunţarea corectă a sunetelor situate în diferite poziţii în cuvânt (iniţiale,
mediane, finale);
 identificarea şi numirea diferitor sunete din cuvântul pronunţat;
 pronunţarea clară a tuturor sunetelor limbii române, a diftongilor şi triftongilor,
a grupurilor de consoane;
 perceperea şi pronunţarea clară a silabelor şi a grupurilor de silabe;
 corectarea unor erori în exprimarea sunetelor, a grupurilor de sunete
componente ale cuvintelor;
 înlăturarea tendinţei de a inversa, înlocui, prelungi unele sunete sau grupuri de
sunete;
 despărţirea corectă a cuvintelor în silabe;
 pronunţarea corectă a cuvintelor în vorbirea curentă;
 utilizarea corectă a accentului;
 sesizarea modului în care propoziţiile sunt alcătuite din cuvinte, iar cuvintele
din silabe;
 deprinderea de a despărţi cuvintele în silabe şi silabele în sunete;
  deprinderea de formare a cuvintelor din sunete iniţiale date;
 sesizarea greşelilor de pronunţie şi corectarea lor.
Sub aspect lexical, educarea limbajului presupune:
 îmbogăţirea vocabularului pe baza experienţei imediate, cu cuvinte care
denumesc obiecte, fiinţe şi fenomene observate, cunoscute, însuşiri, acţiuni,
poziţii spaţiale, relaţii, trăiri afective;
 îmbogăţirea vocabularului ca urmare a însuşirii unor cunoştinţe despre mediul
înconjurător, despre natură şi om, despre viaţa socială;
 activizarea vocabularului (trecerea unor cuvinte din vocabularul pasiv în cel
activ, prin introducerea lor repetată în anumite contexte);
 însuşirea sensurilor corecte ale cuvintelor;
 înţelegerea cuvintelor, a indicaţiilor şi cerinţelor verbale, a explicaţiilor şi
întrebărilor;
 îmbogăţirea şi activizarea vocabularului prin însuşirea de sinonime, antonime,
omonime, paronime;
 folosirea cuvintelor cu semnificaţii corespunzătoare, în situaţii adecvate.
Sub aspect gramatical, educarea limbajului presupune:
 sesizarea schimbărilor ce au loc în forma cuvintelor în funcţie de diferite
categorii gramaticale (gen, număr, caz, persoană, mod, timp) şi utilizarea
corectă a acestor forme;
 utilizarea corectă a cuvintelor de legătură (prepoziţii şi conjuncţii);
 utilizarea formelor corecte ale părţilor de vorbire;
 însuşirea şi utilizarea corectă a formelor de vocativ;
 însuşirea formelor pronumelor personale şi utilizarea corectă a acestora;
 realizarea acordului dintre substantiv şi adjectiv;
 folosirea corectă a gradelor de comparaţie;
 exprimarea corectă a acordului dintre subiect şi predicat;
 receptarea unităţilor sintactice (propoziţii şi fraze);
 utilizarea, în comunicare, a unor structuri sintactice corecte;
 alcătuirea unor propoziţii simple şi dezvoltate;
 exprimarea corectă, în conformitate cu normele gramaticale ale limbii române.
 În cultivarea comunicării orale se pune accentul pe dezvoltarea unui limbaj expresiv şi
creativ, prin respectarea intonaţiei, accentului, ritmului, pauzelor, tonului şi prin nuanţarea
vocii în timpul vorbirii curente sau în procesul reproducerii unor fragmente dintr-un text
literar cunoscut. Cultivarea limbajului expresiv şi corect, structurat gramatical, se poate
realiza prin povestiri, repovestiri, prin reproduceri ale poeziilor cunoscute, fără abateri,
repetări sau omisiuni, prin redarea corectă a dialogurilor, prin crearea de către copil a unei
povestiri, poezii etc.
2. Educarea comunicării scrise, în perioada preşcolară, are în vedere dezvoltarea
capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri, semnificaţii mijlocite de limbajul scris.
Scopul abordării componentei scrise a comunicării este acela de a pregăti copilul pentru
însuşirea citit-scrisului din clasa I. Din această perspectivă, în activităţile desfăşurate cu
preşcolarii, se pune accentul pe recunoaşterea scrisului în contexte variate, pe diferite
suporturi: cărţi, reviste, dicţionare, filme, indicatoare, etichete etc., cât mai aproape de mediul
cunoscut al copilului. Principala preocupare în ceea ce priveşte educarea comunicării scrise
este formarea atitudinilor pozitive faţă de citit-scris în general, trezirea curiozităţii şi a
interesului faţă de lectură, dorinţa de a descifra mesaje scrise. În ceea ce priveşte măsura în
care copiii vor fi antrenaţi în activităţile de educare a comunicării scrise, există în programa
activităţilor de educare a limbajului, în cazul unor comportamente (trasarea unor semne
grafice), recomandarea ca educatoarea/institutoarea să evite crearea la copii a unor sentimente
de constrângere şi de frustrare prin adaptarea acestora la anumite teme şi în anumite condiţii,
favorabile. Educatoarea/institutoarea are un rol foarte important în alegerea momentului şi a
modului în care să introducă unele elemente ce ţin de educarea comunicării scrise, pe baza
cunoaşterii nivelului de dezvoltare a copiilor şi a interesului acestora pentru scris-citit.
Interesul copilului pentru textul scris se manifestă în jurul vârstei de 4 ani şi poate lua diverse
forme. Copilul va fi interesat de manipularea cărţilor, va înţelege diferenţa dintre imagine şi
scris , va indica partea cu text scris dintr-o carte, revistă, ziar etc., îşi va recunoaşte numele
propriu, va înţelege că scrisul de pe o etichetă poate să indice conţinutul unui recipient , că o
carte spune o poveste etc. Copiii vor manifesta interes şi pentru semnul grafic al sunetului,
litera, recunoscând şi denumind litere de tipar, vor trasa elemente grafice sau vor copia litere
după un model dat, toate acestea sub atenta supraveghere a educatoarei/institutoarei, care
trebuie să ţină cont de particularităţile de vârstă ale preşcolarului şi de ritmul propriu de
dezvoltare al fiecărui copil(A se vedea M.E.C. , Programa activităţilor instructive-educative
în grădiniţa de copii, Bucureşti, 2005 şi Curriculum pentru învăţământul preşcolar.
Prezentare şi explicitări , Bucureşti, Didactica Publishing House 2009).
 OBIECTIVE CADRU ŞI DE REFERINŢĂ: DOMENIUL LIMBĂ ŞI
COMUNICARE (DLC), conform Curriculum pentru învăţământul preşcolar. Prezentare
şi explicitări , Bucureşti, Didactica Publishing House 2009, p. 39

OBIECTIVE CADRU
 Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală, de înţelegere şi utilizare corectă a
semnificaţiilor structurilor verbale orale;
 Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical,
sintactic;
 Dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral;
 Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri, semnificaţii
mijlocite de limbajul scris.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ
 Să participe la activităţile de grup, inclusiv la activităţile de joc, atât în calitate de
vorbitor, cât şi în calitate de auditor.
 Să înţeleagă şi să transmită mesaje simple; să reacţioneze la acestea.
 Să audieze cu atenţie un text, să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a înţeles.
 Să distingă sunetele ce compun cuvintele şi să le pronunţe corect.
 Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei, activităţii personale
şi/sau a relaţiilor cu ceilalţi şi simultan să utilizeze un limbaj oral corect din punct de
vedere gramatical.
 Să recepteze un text care i se citește ori i se povesteşte, înţelegând în mod intuitiv
caracteristicile expresive şi estetice ale acestuia.
 Să fie capabil să creeze el însuşi (cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri,
mici dramatizări, utilizând intuitiv elementele expresive
 Să recunoască existenţa scrisului oriunde îl întâlneşte.
 Să înţeleagă că tipăritura (scrisul) are înţeles (semnificaţie).
 Să găsească ideea unui text, urmărind indiciile oferite de imagini.
 Să manifeste interes pentru citit.
 Să recunoască cuvinte simple şi litere în contexte familiare.
 Să recunoască literele alfabetului şi alte convenţii ale limbajului scris
  Să utilizeze materiale scrise în vederea executării unei sarcini date.
 Să perceapă şi să discrimineze între diferitele forme, mărimi, culori – obiecte, imagini,
forme geometrice, tipuri de contururi etc.
 Să utilizeze efectiv instrumentele de scris, stăpânind deprinderile motrice elementare
necesare folosirii acestora
 Să utilizeze desene, simboluri pentru a transmite semnificaţie
 Să descopere că scrierea îndeplineşte anumite scopuri, cerinţe sociale şi să se
folosească de această descoperire (ex.: recunoaşte şi respectă simboluri care
avertizează asupra prezenţei/existenţei unui pericol sau care arată direcţia, destinaţia
unei clădiri/unui loc etc.)
 Să înţeleagă semnificaţia cuvintelor, literelor şi cifrelor, învăţând să le traseze.

II. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI A PREMISELOR CITIRII

ȘI SCRIERII

Nr. COMPETENȚE COMPETENȚE SPECIFICE

Crt GENERALE
.
1. Receptarea de mesaje 1.1. Exersarea ascultării active a unui mesaj pentru înțe
orale în contexte de receptivă)
comunicare cunoscute 1.2. Demonstrarea înțelegerii unui mesaj oral pr
semnificațiilor etc. (comunicare expresivă)
2. Exprimarea de mesaje 2.1. Comunicarea clară a unor idei, nevoi, acțiuni, emoții propr
orale în diverse situaţii 2.2. Respectarea regulilor de exprimare corectă în diferite
de comunicare 2.3. Exersarea și extinderea progresivă a vocabularului
3. Manifestarea unor 3.1. Participarea la experiențe de lucru cu cartea; cunoaște
premise ale citirii și 3.2. Discriminarea/diferențierea fonetică a cuvintelor, s
scrierii, în contexte de literă
comunicare cunoscute 3.3. Identificarea prezenței mesajului scris, aprecierea ș
curente
3.4. Asimilarea unor prerechizite ale scrisului; folosirea
grafică pentru transmiterea unui mesaj
 IV. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI A PREMISELOR
CITIRII ȘI SCRIERII

Nr. Crt. COMPETENȚE GENERALE COMPETENȚE SPECIFICE

1. Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute

1.1. Exersarea ascultării active a unui mesaj pentru înțelegerea și receptarea lui
(comunicare receptivă)
1.2. Demonstrarea înțelegerii unui mesaj oral prin valorificarea ideilor, emoțiilor,
semnificațiilor etc. (comunicare expresivă)
2. Exprimarea de mesaje orale în diverse situaţii de comunicare
2.1. Comunicarea clară a unor idei, nevoi, acțiuni, emoții proprii
2.2. Respectarea regulilor de exprimare corectă în diferite contexte de comunicare
2.3. Exersarea și extinderea progresivă a vocabularului
3. Manifestarea unor premise ale citirii și scrierii, în contexte de
comunicare cunoscute
3.1. Participarea la experiențe de lucru cu cartea; cunoașterea și aprecierea cărții
3.2. Discriminarea/diferențierea fonetică a cuvintelor, silabelor, sunetelor; asocierea
sunet – literă
3.3. Identificarea prezenței mesajului scris, aprecierea și valorificarea acestuia în
activitățile curente
3.4. Asimilarea unor prerechizite ale scrisului; folosirea diferitelor modalități de
comunicare grafică pentru transmiterea unui mesaj.

Aplicații

1. De la obiective la competențe: analizați și comparați formulările aferente

acestor concepte cuprinse în curriculumul pentru învățământ preșcolar
(varianta 2009 și varianta 2019).

2. Propuneți activități didactice desfășurate cu preșcolarii care să vizeze

obiectivele de referință/de la competențele specifice prezentate mai sus.

IV. Conţinutul activităţilor de educare a limbajului (DLC)

În general, conţinutul activităţilor instructiv-educative realizate în grădiniţă se

caracterizează printr-o mare flexibilitate. Acesta nu are un caracter impus, ci este selectat de
către educatoare după cel puţin două criterii esenţiale: după cel al programului general de
dezvoltare a copilului preşcolar şi după cel al trebuinţelor şi cerinţelor de moment ale copiilor.
Temele abordate în cadrul activităţilor de educare a limbajului erau, până în 2008, anul în care
a fost introdus noul Curriculum pentru învăţământul preşcolar, diverse; ele referindu-se, în
general, la universul copilăriei, lumea necuvântătoarelor, natură, plante, anotimpuri, lumea
mirifică a basmului, comportamente, relaţii trăsături de caracter, sărbători naţionale,
religioase, trecutul istoric, fapte de vitejie şi, bineînţeles, limbaj – exersarea vorbirii sub
aspect fonetic, lexical şi gramatical. Genurile şi speciile literare recomandate pentru preşcolari
erau, de asemenea, diverse: genul epic: basme, poveşti, povestiri, fabule, snoave, epică în
versuri; poezie lirică, proverbe, zicători; texte dramatice (A se vedea, de exemplu, sugestiile
din Păişi Lăzărescu, Mihaela, Ezechil Liliana, Laborator preşcolar. Ghid metodologic,
Bucureşti, V&Integral, 2001, p. 100-103, sugestii utile mai ales pentru cei aflați la început de
drum în cariera didactică). Noul Curriculum pentru învăţământul preşcolar apărut în 2008
prevede teme anuale de studiu, teme de proiecte, conţinuturi. Cele şase teme anuale de studiu,
structurate pe cele două niveluri, sunt: Cine sunt/suntem?, Cum este/a fost şi va fi aici pe
pământ?, Când/cum şi de ce se întâmplă?, Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?, Cine şi
cum planifică/organizează o activitate?, Ce şi cum vreau să fiu?. De asemenea, există sugestii
de conţinuturi, sugestii de teme pentru proiecte sau teme care pot fi abordate în afara
proiectelor(A se consulta Curriculum pentru învăţământul preşcolar). Însă alegerea textelor
pentru memorizări şi povestiri/lecturi, eventual adaptarea lor, conceperea jocurilor didactice
pe anumite teme ş.a. probează cultura literară a educatoarei, creativitatea și preocuparea de a-i
oferi copilului modele de limbă literară şi de expresivitate.

1. Dați exemple de texte literare, accesibile preșcolarilor, adecvate

fiecăreia dintre temele din Curriculum.

V. Strategii didactice şi mijloace de învăţământ folosite în activităţile de educare

a limbajului

În activităţile de educare a limbajului se utilizează o gamă largă de metode şi procedee

didactice, selectate în funcţie de natura conţinutului, tipul activităţii, mijlocul de realizare,
vârsta copiilor. Trebuie să facem precizarea că unele dintre metode, procedee, pot fi atât
metode, procedee, cât şi modalităţi/mijloace/forme de realizare (de exemplu povestirea). Ca
metodă, povestirea se foloseşte mai ales în momentul captării atenţiei, nu doar în activităţile
de educare a limbajului. O altă metodă de comunicare orală, conversaţia euristică, este
utilizată frecvent în activităţile de educare a limbajului. Explicaţia este folosită în
argumentarea suplimentară, în precizarea sensurilor unor cuvinte, în prezentarea unor reguli
de formare a structurii verbale sau reguli şi norme de joc. Problematizarea este o altă metodă
utilizată în activităţile de educare a limbajului care, după cum se ştie, constă în crearea unei
stări conflictuale între cunoştinţe noi – structuri vechi, sesizarea particularului – nevoia de
generalizare ş.a. O mare importanţă în activităţile instructiv-educatine din grădiniţă o au
metodele de explorare directă a realităţii, precum observarea. O altă metodă care răspunde
caracterului senzorial al percepţiei copilului este demonstraţia. Exerciţiul, metodă bazată pe
acţiune, este utilizat în special în rezolvarea unor sarcini legate de vocabular, lexic, gramatică.
Metodele de simulare, jocul didactic, jocul de rol, sunt metode deosebit de importante atât din
punctul de vedere al valenţelor formativ-educative, dar şi prin prisma atractivităţii pe care o
prezintă pentru copii. Noul Curriculum pentru învăţământul preşcolar apărut în 2008 propune
printre cele patru mari tendinţe de schimbare diversificarea strategiilor de predare-învăţare-
evaluare, cu accent deosebit pe folosirea metodelor activ-participative, pe situarea jocului în
centrul activităţilor specifice copilăriei timpurii, ca formă fundamentală de activitate şi formă
de învăţare naturală şi pe necesitatea ca evaluarea să urmărească progresul copilului în raport
cu el însuşi şi mai puţin raportarea la norme de grup.
Materialele şi mijloacele didactice contribuie decisiv la realizarea eficientă a activităţii
de educare a limbajului. Selectate cu atenţie, în funcţie de obiectivele propuse, de conţinutul
abordat, de metodele şi procedeele didactice folosite, materialele şi mijloacele didactice
folosite îmbracă diferite forme: de la cele aşa-numite tradiţionale, precum imaginile, cărţile,
planşele, jetoanele cu imagini ale obiectelor sau cu litere, medalioanele, siluetele, teatrul cu
păpuşi, jucăriile diverse, literele magnetice etc, la cele moderne, precum computerul, CD-uri,
DVD-uri, casete video, audio, videoproiector etc.

Aplicații
1. Prezentați o metodă didactică clasică și o metodă didactică modernă: definire,
caracterizare, utilizare în vederea dezvoltării limbajului și a comunicării
preșcolarilor, avantaje și dezavantaje ale folosirii ei.
2. Descrieți materiale și mijloace folosite în cadrul activităților aferente DLC.

VI. Tipuri de activităţi de comunicare, consolidare şi sistematizare a

cunoştinţelor asimilate în grădiniţă
Tipul de lecţie desemnează un mod de concepere, structurare şi realizarea a activităţii
didactice, determinat de sarcina didactică fundamentală. În funcţie de obiectivul general al
activităţii, se identifică principalele categorii de activităţi didactice. Fiecare categorie are o
structură proprie, dar nu una fixă, rigidă, ci una flexibilă, deschisă, care permite adaptări şi
diversificări în funcţie de variabilele ce intervin în contextul instruirii: specificul activităţii,
particularităţile grupei de copii, strategia metodologică şi mijloacele de învăţământ utilizate,
locul activităţii în sistemul activităţilor didactice etc.
Principalele tipuri şi variante ale activităţilor didactice din învăţământul preşcolar
sunt:

1. Activitatea didactică mixtă este tipul de activitate cel mai des întâlnit în practica
educativă la preşcolari, datorită diversităţii activităţilor implicate: comunicare,
sistematizare, fixare, verificare, într-o succesiune a evenimentelor variabilă.
2. Activitatea didactică de predare-învăţare, cunoscută şi ca activitate didactică de
comunicare de noi cunoştinţe sau activitate didactică de transmitere şi însuşire de noi
cunoştinţe. Nota definitorie a acestui tip de activitate constă în concentrarea activităţii
didactice în scopul dobândirii de către copii a unor cunoştinţe noi şi dezvoltării,
implicit, a proceselor şi însuşirilor psihice, precum şi a unor capacităţi şi atitudini
intelectuale.
3. Activitatea didactică de formare de priceperi şi deprinderi. Specificul acestui tip de
activitate constă în ponderea mare pe care o ocupă activitatea independentă a copiilor,
consacrată rezolvării sarcinilor de învăţare, în vederea elaborării unor variante
acţionale (priceperi şi deprinderi).
4. Activitate didactică de recapitulare şi sistematizare (de fixare sau de consolidare).
Acest tip de activitate vizează, în principal, consolidarea cunoştinţelor însuşite, dar şi
aprofundarea lor şi completarea unor lacune. Se sugerează introducerea unui „element
de noutate” în cadrul acestui tip de activitate.
5. Activitatea didactică de verificare şi apreciere (de control şi evaluare). Scopul
fundamental al acestui tip de activitate este acela al evaluării randamentului şcolar.
Prin astfel de activităţi, se urmăreşte verificarea informaţiilor asimilate, nivelul de
dezvoltarea a priceperilor şi deprinderilor, capacitatea de aplicare a cunoştinţelor. În
învăţământul preşcolar, evaluarea preşcolarilor constituie o modalitate prin care se
ameliorează activitatea instructiv-educativă şi prin care educatoarea îşi poate
îmbunătăţi sau corecta stilul de muncă în funcţie de rezultatele copiilor.