PLANUL GENERAL

CAPITOLUL I
LIMBAJUL COPIILOR ÎN PERIOADA PREŞCOLARITĂŢII

CAPITOLUL II
ASPECTE ALE CERCETĂRII

CAPITOLUL III
PROBLEMATICA JOCULUI DIDACTIC ÎN DIFERITE MATERIALE

CAPITOLUL IV
ASPECTE TEORETICE REFERITOARE LA ROLUL JOCURILOR DIDACTICE ŞI A
DIVERSELOR TIPURI DE EXERCIŢII ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI COPIILOR
PREŞCOLARI

CAPITOLUL V
ASPECTE PRACTICE ALE CERCETĂRII

CAPITOLUL VI
CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE
 PLANUL DETALIAT AL LUCRĂRII

I LIMBAJUL COPIILOR ÎN PERIODA PREŞCOLARITĂŢII

1. Rolul limbajului în evoluţia copilului...........................................6
2. Influenţa jocului asupra dezvoltării psihice a preşcolarului.........10
2.1 .Obiective de natură intelectuală.............................................12
2.2.Obiective formative de natură social - morală........................14

II ASPECTE ALE CERCETĂRII

1. Argument.....................................................................................16
2. Prezentarea eşantionului delucru.................................................17
3. Obiective urmărite în cercetare...................................................18
4. Ipoteza de lucru...........................................................................19
5. Metodica de cercetare.................................................................20
5.1. Metoda observaţiei............................................................20
5.2. Metoda convorbirii............................................................20
5.3. Metoda explicaţiei.............................................................20
5.4. Metoda demonstraţiei...................................................... 21
5.5. Metoda conversaţiei......................................................... 21
5.6. Metoda problematizării.....................................................21
5.7. Metoda testelor..................................................................22

III PROBLEMATICA JOCULUI DIDACTIC ÎN DIFERITE MATERIALE

1. în programa pentru învăţământul preşcolar................................23

2....................................................................................................... în diferite metodici 24
3....................................................................................................... în studii de specialitate 25
IV ASPECTE. TEORETICE REFERITOARE LA ROLUL
JOCURILOR DIDACTICE ŞI A DIVERSELOR TIPURI DE
EXERCIŢII ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI COPIILOR
PREŞCOLARI
1. Noţiunea de joc........................................................................31
2. Tipologia jocurilor didactice...................................................31
3. Educarea limbajului prin diferite exerciţii de vorbire.............33
4. Dezvoltarea intelectuală a copilului prin joc...........................39
5. Rolul formativ al jocului didactic în educarea limbajului la
preşcolari..................................................................................42
6. Aspecte ale metodologiei jocului didactic...............................43

V ASPECTE PRACTICE ALE CERCETĂRII

1. Etapa iniţială experimentului..............................................46

2. Etapa formativă a cercetării...............................................52
2.1. Rolul jocului didactic în transmiterea cunoştinţelor şi în
educarea limbajului......................................................52
2.2. Metode şi procedee utilizate în desfăşurarea jocurilor
didactice. Evaluare.......................................................59
3. Etapa finală a experimentului............................................71
3.1. Consolidarea limbajului copiilor prin jocul didactic... 71
3.2. Probe de evaluare finală.........................'....................72
r

VI CONCLUZII.......................................................................................77

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................79
ANEXE 81
 CAPITOLUL I

LIMBAJUL COPIILOR ÎN PERIOADA PREŞCOLARITĂŢII

1. Rolul limbajului în evoluţia copilului

Copiii dobândesc încă de la vârsta preşcolară capacitatea de a comunica cu cei
din jur, de a-şi exprima în mod inteligibil impresiile, gândurile, ideile, ceea ce
constituie o bază în activitatea şcolară şi apoi în activitatea şi viaţa socială de mai
târziu. De aici decurge necesitatea însuşirii vorbirii în mod sistematic, în cadrul
grădiniţei de copii.
A

In procesul instructiv-educativ, prin intermediul limbajului se realizează

transmiterea cunoştinţelor, lărgirea orizontului cu noi reprezentări. Limbajul poate fi
mijloc de comunicare şi mijloc de cunoaştere.
Copilul foloseşte vorbirea în fiecare zi, în fiecare clipă a vieţii sale pentru
elaborarea şi comunicarea propriilor gânduri, pentru formularea cerinţelor,
trebuinţelor şi bucuriilor şi a necazurilor, în organizarea vieţii şi activităţii lui.
însuşindu-şi limba, copilul dobândeşte mijlocul prin care poate realiza
comunicarea cu cei din jur în forme superioare, poate ajunge la cunoaşterea tot mai
deplină a realităţii obiective. Imposibilitatea de a comunica prin limbaj ar produce o
stagnare în dezvoltarea personalităţii copilului, ar modifica relaţiile lui cu oamenii, cu
realitatea înconjurătoare, l-ar singulariza şi împiedica în mare măsură să participe la o
activitate sau alta, dacă nu s-ar organiza o muncă instructiv-educativă specială.
Prin însuşirea vorbirii, copilul poate fî educat mai uşor. Prin intermediul
cuvântului, de exemplu, se contribuie la educarea lui intelectuală. Dacă la începutul
vieţii sale, până la însuşirea vorbirii, copilul ia contact cu mediul înconjurător mai ales
prin acţionarea directă a mediului exterior asupra organelor sale de simţ la vârsta
preşcolară, când copilul începe să mânuiască limbajul, cunoaşterea se realizează la un
nivel mai înalt, fiind însoţită de explicaţiile, sublinierile şi concluziile adultului. Doar
procesul organizat de instruire şi de educare, transmiterea propriu-zisă a cunoştinţelor
despre plante, animale, fenomene din natură şi societate se tace cu ajutorul cuvântului.

6
 Cuvântul, sub forma de întrebare sau adresare directă, face pe copil să
gândească, să analizeze, să compare, să clasifice, să tragă concluzii, să se ridice la
generalizare. Punând mereu în faţa copilului probleme ce se cer rezolvate, prin cuvânt
îl învăţăm să se străduiască mintal, să găsească un răspuns. în acest mod se contribuie
la dezvoltarea unitară a gândirii şi limbajului, la creşterea capacităţilor de cunoaştere,
la lărgirea sferei de cunoştinţe, la dezvoltarea vocabularului, la mărirea posibilităţilor
de exprimare.
Cunoaşterea directă şi indirectă a lumii înconjurătoare cu ajutorul limbii şi
sub conducerea educatoarei, educă la copii anumite trăsături morale, contribuie la
modelarea încetul cu încetul a profilului lor moral.
Cu ajutorul cuvântului, educatoarea contribuie şi la educaţia estetică a
copilului, dezvăluindu-i prin cuvinte frumosul din natură, viaţă, societate.
Educatoarea îi învaţă pe copii să vadă frumosul, să-l înţeleagă, să-l iubească şi să-l
folosească în viaţa de toate zilele. Varietatea fenomenelor naturii, îmbinarea
armonioasă a culorilor, puritatea liniilor pot fi înfăţişate copiilor prin cuvântul
educatoarei. Dirijând observarea tuturor acestor obiecte frumoase ale naturii şi vieţii
sociale, educatoarea îi învaţă pe copii să le sesizeze, să le simtă şi să le respecte.
Povestind, spunând basme copiilor, poezii, ghicitori, jocuri etc. copiii încep să
înţeleagă frumuseţea limbii şi să folosească în vorbirea lor expresiile care le-au plăcut
şi i-au impresionat mai mult. *
Folosind limba ca un mijloc puternic de educaţie intelectuală, morală şi
estetică, educarea realizează instruirea şi educarea copiilor, le dezvoltă vorbirea
necesară în procesul de comunicare şi de cunoaştere a vieţii înconjurătoare şi în
acelaşi timp le perfecţionează exprimarea, corectează pronunţia, îmbogăţeşte
vocabularul şi îi ajută pe copii să-şi însuşească în mod practic structura gramaticală a
limbii.
Grădiniţa este instituţia de învăţământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea
şi instruirea copiilor preşcolari, iar entuziasmul educatoarelor li se transmite şi
copiilor şi părinţilor deopotrivă.
 Această primă instituţie de educare asigură condiţii necesare dezvoltării
normale, valorificând potenţialul fizic şi psihic al copiilor de 3 - 7 ani.
Educatoarea are datoria să pregătească copilul preşcolar pentru următorul pas
al educaţiei = şcoala = şi să stimuleze disponibilităţile fiecărui copil.
Personalitatea, atitudinea, modul de a gândi şi de a acţiona al educatoarei va
influenţa în mod hotărâtor atmosfera şi modul în care se va forma copilul. Toate
tipurile de activităţi din grădiniţă şi în special cele din domeniul limbajului şi al
comunicării depind de comportamentul adultului responsabil cu educarea copilului.
Educatoarea prietenoasă, cu simţul umorului, echilibrată, care comunică
eficient cu copiii, va influenţe în mod pozitiv dezvoltarea limbajului copiilor.
Reforma din învăţământul preşcolar presupune o nouă viziune asupra
abordării limbajului, fiind găsit locul potrivit şi pentru limbajul scris, prin alinierea
politicii educaţionale în domeniul limbajului din ţara noastră la tendinţele existente pe
plan internaţional.
Educatoarea va pune la dispoziţia copiilor materiale care să se constituie într-
un mediu cultural activ şi stimulativ prin alcătuirea unei biblioteci cu cărţi, ziare,
imagini care să stimuleze limbajul prin ascultarea unor ştiri, informaţii dintr-o
oarecare carte, chiar prin raportarea cuvântului la imagine. Ea va încuraja iniţiativele
copilului din acest domeniu prin diverse metode:
- folosirea cărţilor prin răsfoirea corectă până la punctul dorit;
- selectarea cărţilor după unele criterii simple (poezii, poveşti cu ilustraţii
ale copiilor);
- stabilirea unor legături între cărţi prin oferirea unor elemente (poezii cu
ilustraţii desenate de către copii, alte texte pentru elevi care nu au
ilustraţii).
Printr-o prezentare specială, cartea poate şi trebuie să devină un prieten
necesar pentru a găsi căile cunoaşterii prin trecerea de la intuiţie la reprezentare şi
fantezie.
- stabilirea diferenţei dintre cărţi şi reviste sau ziare prin conţinutul acestora;
valoarea lor literară.
Prin această bibliotecă, copiii sunt puşi în situaţia de a se angaja în forme de
limbaj diverse, pentru a-şi exersa capacitatea de comunicare. Limbajul include
ascultarea, vorbirea, citirea, scrierea. Pentru o dezvoltare corespunzătoare a
limbajului, copilul trebuie să audă cuvintele clar, pronunţate expresiv atât în familie,
cât mai cu seamă în grădiniţă în toate momentele zilei. Pentru a cunoaşte nivelul de
dezvoltare a limbajului copilului, educatoarea îi va antrena în prima fază în
conversaţii. Ascultându-i cu interes, în prima fază se pot observa mari diferenţe în
capacităţile lor lingvistice.
Vârsta copilului influenţează conţinutul limbajului şi corectitudinea
exprimării prin schimbări de expresii, de cuvinte sau sunete. Pentru cei mai mici sunt
foarte importante numărătorile, frământările de limbă, repetiţiile, pentru a căuta şi mai
ales a găsi plăcerea în exprimare. La 6 -7 ani copilul va stăpâni limba maternă,
exceptând situaţiile în care acesta are defecte de pronunţie. Pentru o dezvoltare
corectă a vorbirii se vor utiliza:
• exerciţii de gimnastică articulatorie;
• exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic;
• exerciţii pentru stimularea exprimării verbale.
Educarea aparatului fonator se face prin simple exerciţii de gimnastică
articulatorie, exersându-le cât mai des, cu o voce plăcută şi relaxantă, prin exerciţii:
poezii care oferă copilului şi muzicalitatea versului:
“Eu un brad îţi desenez
Şi cu verde-1 colorez...
Tu o floare-mi desenezi
Şi cu roz mi-o colorezi.”
Multe sunete sunt dificil de pronunţat: r, c, s, dar şi uşor de recuperat în timp
şi prin maturizarea copilului. în aceste situaţii educatoarea va corecta copilul cu multă
atenţie prin sugerarea alcătuirii unei alte propoziţii cu alte cuvinte care conţin sunetul
respectiv, fără a atrage atenţia asupra acestuia, tară a inhiba dorinţa şi nevoia copilului
de a se exprima:
S - Masă Jucăriile sunt pe masă.
Jucăriile albastre sunt pe masă.
Jocurile onomatopeice de imitare a trenului: ş, ş, ş, ş, a maşinii: cir, dr, dr,
dr, au izolat sunetele care creează probleme pentru a fi pronunţate mai corect, mai cu
plăcere şi se pot introduce în momentele libere dintre activităţile comune.
O altă metodă de exersare a auzului fonematic se poate realiza prin crearea
unor exerciţii în care s-au înlocuit sunetele, li s-au schimbat locul, s-a inversat ordinea
sau s-a adăugat sunetul iniţial : ra re, ri, ro, ru / rar, rer, rir, ror, rur.
Amintim şi jocurile de cuvinte ce stabilesc o categorie de obiecte, animale,
flori (lanţul cuvintelor): cal, ]eu, urs.../ carte, echer, radieră....
Exerciţiile pentru dezvoltarea auzului fonematic îi oferă educatoarei
posibilitatea de a crea diverse variante, având ca elemente sunetele care sunt
pronunţate incorect sau chiar sunt evitate.
Greşelile gramaticale au o mare frecvenţă la această vârstă şi rolul educatoarei
este hotărâtor în “repararea” acestora cu răbdare şi inteligenţă. Dacă observă o
exprimare greşită, va repeta cu calm aceeaşi expresie în forma corectă, fără a atrage
atenţia asupra greşelii.
Dacă greşelile gramaticale şi de sens au o frecvenţă mare, se pot întâmpina cu
propoziţii, voit spuse de educatoare până la sesizarea acestora de către copii. în acel
moment se va cere repetarea formei corecte, acordându-se recompense pentru copiii
care reuşesc să se exprime corect. Această modalitate poate trezi în copilul avizat
dorinţa de a formula corect propoziţiile, de a găsi cuvintele necesare şi de a nu se
exprima schematic.
A

In alt moment liber al zilei, educatoarea poate sugera copiilor un concurs de

creaţie de poezie cu monorimă. Elementele de ajutor vor fi jetoanele, jucăriile. Fiecare
copil va spune un vers:
A
“A venit ieri un baron
îmbrăcat într-un balon
Acum stă sus, la balcon.
Şi mănâncă un baton"1
Etc.
Prin toate activităţile desfăşurate în grădiniţă se pot exersa diferite jocuri
pentru prevenirea şi corectarea celor mai simple greşeli fonetice, gramaticale şi de
sens.
Jocurile de limbaj necesită multă imaginaţie şi un vocabular complex din
partea educatoarei.
Copilul este diferit şi are propria personalitate, iar educatoarea va înţelege şi
va identifica treapta pe care se află fiecare, pentru a putea apoi să intervină în favoarea
rezolvării problemei de limbaj, acolo unde este cazul, confirmând încă o dată cele
spuse de Dorothy Law Nolte: “Dacă copilul trăieşte sentimentul siguranţei, învaţă să
aibă încredere în sine”2

2. Influenţa jocului asupra dezvoltării psihice a preşcolarului

Jocul este preferat de copii de la cea mai fragedă vârstă. El este mijloc de
destindere, distractiv, de cunoaştere, de însuşire de noi cunoştinţe, îndeplinind în
acelaşi timp şi rolul de şcoală de formare a interesului, trăsătură importantă
personalităţii copiilor. La dezvoltarea acesteia contribuie în aceeaşi măsură şi cei doi
factori: familia şi unităţile în care sunt instituţionalizaţi copiii.
în jocurile lor, ei imită membrii de familie şi persoanele cunoscute din
grădiniţă, pe cele îndrăgite de ei sau invers, aşa cum sunt dar de cele mai multe ori aşa
cum ar dori să fie.
Influenţa formativă a jocului asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra
personalităţii lui, obligă la examinarea separată a rolului jocului în dezvoltarea fizică,
intelectuală, morală şi estetică a copiilor la vârsta preşcolară.
Cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preşcolar o reprezintă
jocul şi satisface în mare măsură trebuinţele de manifestare.
Valoarea activităţilor de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-1
ajuta pe copil să se integreze în mediul natural şi social şi pentru a înţelege lumea
înconjurătoare.
Experienţa acţională pe care o dobândeşte copilul jucându-se se reflectă
1 Miron Elena. Jocul didactic în “Documentar metodic pentru activităţile de educare a limbajului. Ed
V&I Integral, Bucureşti 2001 pag. 44
2 ' Miron Elena, îndreptar metodic pentru activităţile de educare a limbajului la preşcolari. Ed. V&I Integral,
Bucureşti, pag 47.
asupra dezvoltării sale psihice prin:
• dobândirea unor însuşiri sociale: să intre cu uşurinţă în relaţie cu ceilalţi,
să aibă iniţiativă în raporturile lui cu semenii, să fie tolerant, îngăduitor,
înţelegător, milos, compătimitor, răbdător, ceea ce înseamnă să-şi
optimizeze capacitatea de adaptare la mediul social;
• activarea si optimizarea potenţialului intelectual: a observa, a descoperi, a
analiza, a înţelege, a numi, a exprima, toate acestea reprezentând
dimensiuni esenţiale ale inteligenţei;
• activarea si optimizarea potenţialului fizic: să apuce, să apropie, să
depărteze, să sară, să se caţere, să arunce, să prindă, mişcări şi acţiuni prin
intermediul cărora se vor dezvolta toţi muşchii mari şi se va întări simţul
echilibrului psiho-fizic.
Activitatea de joc este extrem de solicitantă pentru copil, în ciuda aparenţei pe
care o creează, adică aceea de a fi relaxantă, lejeră.
Odată cu integrarea copiilor în unităţile preşcolare, orizontul lor de cunoaştere
se lărgeşte, încep să se identifice cu alte modele decât cele din familie, cu personajele
din poveşti, legende, dar mai ales cu adulţii din mediul apropiat lor, din grădiniţă.
Preşcolarii sunt dominaţi de spiritul de independenţă, imaginaţie bogată, sunt
curioşi. Acum se trezeşte interesul pentru jucăriile mecanice, le demontează să vadă
cum funcţionează, sunt curioşi şi întrebă care este cauza unor fenomene ale naturii.
Sunt însă şi situaţii în care se întrevede lipsă de sensibilitate, sunt egoişti, dar cei mai
mulţi manifestă un interes deosebit pentru cunoaşterea mediului social, îşi exprimă
gândurile liber în jocurile lor.
Cu prilejul acesta se reproduc multe aspecte din viaţa socială şi multe din
tainele activităţii adulţilor. Aceste acţiuni, ca şi rezultatele lor, contribuie la formarea
personalităţii. La formarea şi dezvoltarea acesteia contribuie şi activităţile instructiv-
# A

educative şi mai ales jocul. In joc copiii transformă imaginaţia în realitate. Când
copilul interpretează un rol, de pildă, el depune efort să se asemene tot mai mult cu
rolul interpretat.
Ca urmare, interesul este susţinut de efort, de concentrare, intrând în joc
voinţa. Se naşte astfel interesul de cunoaştere şi se trezeşte curiozitatea de a şti mai
mult. Din lupta între interes şi curiozitate se nasc aptitudinile necesare oricărei
profesii. De aici şi diferenţierea între copii, între manifestarea personalităţii lor, care
se “exprimă ca o înzestrare şi organizare de trăsături psihice, ca o dezvoltare a
caracteristicilor proiective şi chiar expresive"'1.
“Luaţi copiii în serios! Toţi am fost copii; toţi am manifestat stângăcii; toţi am
avut nevoie de ajutorul unui adult. Copilăria este o etapă fundamentală a vieţii ", a
spus Ezechil Liliana ghidul metodologic ‘'Laboratorpreşcolar"2.

1 Andreescu. Florica - Pedagogia preşcolară, E.D.P. Bucureşti, 1980, p. 56

2 Ezechil, Liliana - Laborator preşcolar, Ed. V& 1 Integral Bucureşti, 2001, p. 70
 Jocul didactic are importante funcţii formative. Prin ele se îmbogăţeşte viaţa
afectivă şi intelectuală, se dezvoltă curiozitatea, se conturează interesele, se extinde
sfera relaţiilor interpersonale şi se deschide planul fanteziei.
Jocul în grădiniţă se împleteşte cu activitatea obligatorie ca formă specifică a
învăţăturii. Prin îmbinarea jocului cu elementele de învăţare se produc schimbări în
structura proceselor psihice. Jocul angajează în activitatea de cunoaştere cele mai
importante procese psihice, cele mai intime operaţii ale acestora, având în acelaşi
timp un deosebit rol formativ.
“Jocul didactic constituie pentru educatoare un mijloc eficient pentru valoarea
unor multiple obiective formative, atât de natură intelectuală, cât şi e natură socio -
morală/'1

2.1. Obiective de natură intelectuală

Procesele psihice intelectuale sunt antrenate în jocul didactic, ele solicită în

afară de gândire, raţiunea, logica, memoria, observaţia, atenţia, senzaţiile şi
percepţiile, voinţa, imaginaţia. La acestea se adaugă şi procesele psihice afective:
motivaţii, emoţii, pasiuni şi procese psihice voliţionale: acţiunile, deprinderile şi
obişnuinţele.
“Prin jocul didactic se educă spiritul de observaţie prin exersarea funcţiilor
perceptive, analitico - sintetice, orientate spre deprinderea elementelor componente
ale cuvântului, propoziţiei, frazei etc.”2
Exersarea funcţiilor descriptive şi comunicative ale limbajului, a capacităţilor
de a verbaliza corect şi adecvat însuşirile percepute, de a stabili contacte verbale cu
alţi copii şi a le adopta în funcţie de răspunsurile acestora pentru a-i ajuta să ghicească
ceea ce îi impune sarcina didactică a jocului, e un lucru necesar.
Cu ajutorul jocului didactic se organizează activitatea intelectuală a copiilor în
forme plăcute, accesibile, eficiente, cu un caracter cognitiv. El este un mijloc de
influenţare a senzaţiilor, percepţiilor copiilor. Educatoarea orientează percepţiile, le
leagă de cuvinte, jocul didactic contribuie la îmbogăţirea şi activizarea vocabularului.
Jocul didactic actualizează percepţiile anterioare ale copiilor prin stimulenţi
concreţi neverbali (imagini, scheme, planşe), cât şi prin stimulente verbale.
învăţarea prin intermediul jocului pe căi specifice lui îi pune pe copii în situaţia
de a efectua operaţiuni intelectuale complexe. Copiii, în joc, compară, scot în evidenţă
asemănările şi deosebirile dintre personaje, în cadrul jocului didactic pe teme literare
sau în cel gramatical între diferite părţi de vorbire, funcţii sintactice, analize
gramaticale, stilistice etc, analizează, sintetizează, fac generalizări şi clasificări.
Copiii învaţă să raţioneze, să judece. Prin joc ei îşi perfecţionează memoria,
atenţia, fac observaţii. Sarcina didactică activizează operaţiile gândirii, analiză,

1
Dogaru, Zoe - Jocuri didactice pentru educarea limbajului. Editura Aramis, Bucureşti, 2001, pag 8
2
Idem, pag. 12.

1Glava, Adina şi Cătălin - Introducere în pedauouie. editura Dacia , Cluj, 2002, p.55.
Taiban, Maria şi colaboratorii - Jocuri didactice. E.D.P , Bucureşti 1976, p. 15.
Blăjean, Lenuţa - Contribuţia jocurilor didactice la dezvoltarea vorbirii - în Revista învăţământului preşcolar nr 1
2/1996 pag. 92
Andreescu, Florica şi colaboratorii - Pedagogia preşcolară, E.D P Bucureşti, 1980 pag. 19
k
sinteză, generalizare, abstractizare. Copiii, prin joc, ajung la noţiuni, judecăţi,
raţionamente.
Jucându-se, copilul dobândeşte deprinderi de muncă intelectuală, abilităţi noi,
face exerciţii care necesită încordare intelectuală. Orice cunoştinţă gramaticală poate
fi asimilată uşor de elevi dacă este predată ţinând seama de particularităţile psihice, de
nivelul de dezvoltare şi dacă se încadrează într-o formă ludică.
Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii imaginative la copii, a capacităţii de a
crea sisteme de imagini generalizate despre fenomenele lingvistice şi de a efectua
combinaţii mintale cu imaginile respective.
Contribuţia jocului didactic este însemnată pentru stimularea şi dezvoltarea
capacităţilor cognitive, în special ale creativităţii gândirii. Creativitatea este una din
însuşirile personalităţii. Majoritatea copiilor sunt foarte creativi, dar din păcate
creativitatea se pierde pe parcurs. S-a încercat în grădiniţă, în cadrul orelor de educare
a limbajului stimularea ei. Din varietatea factorilor creativităţii îi vom aminti pe aceia
care au o influenţă hotărâtoare: gândirea productivă cu principalele ei calităţi în
vorbire (fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea).
Fluiditatea gândirii presupune o mare bogăţie de idei, rapiditatea
randamentului în formarea ideilor. “Flexibilitatea în gândire, capacitatea de a
modifica rapid mersul gândirii când situaţia o cere, restructurarea vechilor legături şi
realizarea uşoară a transferului este ceea ce permite obţinerea rezultatului maxim cu
cheltuială de energie mintală minima
Psihologii stabilesc un loc însemnat practicării jocurilor distractive şi
rezolvării enigmelor. Chiar din prima fază a jocului sunt exercitate: percepţia,
reprezentarea spiritului de înţelegere, memoria, pasiunea născocirii, se ascute
observaţia.
A

In joc se dezvoltă imaginaţia creatoare şi reproductivă, imaginaţia voluntară

(intenţionată) şi involuntară (neintenţionată) în prelucrarea analitico-sintetică a
reprezentărilor.
Memoria în jocul didactic este o reflectare a experienţei anterioare. Ea constă
în tipărirea, fixarea şi păstrarea în creier a cunoştinţelor, reproducerea a ceea ce elevul
a perceput, a tăcut, a gândit.
Prin jocul didactic se cultivă iniţiativa, inventivitatea şi jocul contribuie la
formarea unor calităţi ale voinţei: fermitate, perseverenţă, stăpânire de sine,
independenţă în acţiune. Jocul didactic reclamă un anumit grad de disciplină şi efort
volitiv.
Jocul didactic cultivă deprinderi de muncă intelectuală, contribuind la
dezvoltarea unitară a gândirii şi limbajului, la creşterea capacităţilor de cunoaştere, la
lărgirea sferei de cunoştinţe, la dezvoltarea vocabularului, la mărirea posibilităţilor de
exprimare orală.
Jocul didactic dezvoltă promptitudinea reacţiilor verbale; “limbajul şi gândirea
se dezvoltă prin jocul didactic, printr-o muncă educativă corectă. Dezvoltarea
limbajului şi a gândirii formează baza muncii educative şi de perspectivă; caracterul 1
de sistem al cunoştinţelor şi bogăţia cunoştinţelor dau conţinut şi formă gândirii." 1 Cu
cât copilul are cunoştinţe mai bogate şi mai variate, cu atât are posibilitatea să le
valorifice în jocul didactic şi să le aprecieze prin prisma propriilor sale vederi. Copiii
au siguranţa cunoaşterii care le oferă o anumită independenţă şi răspunsurile devin tot
mai clare, corecte, exprimate cu multă precizie.
în jocul didactic se dezvoltă însuşirile care caracterizează personalitatea
copiilor, interesele, aptitudinile.
Interesul constituie un puternic imbold pentru dobândirea de noi cunoştinţe de
literatură, limbă, pentru lărgirea orizontului cultural, precum şi îmbogăţirea vieţii
psihice.
“Educatoarea, prin jocul didactic, cultivă la copii interese stabile, constante,
legate de cunoaştere, jocul devine o pârghie psihologică pentru dobândirea
cunoştinţelor şi priceperilor. Educatoarea ştie care sunt procedeele adecvate pentru a
stimula interesul cognitiv, noutatea stimul ilor, schimbarea lor, controlul,
neprevăzutul, întrecerea în joc. Orice achiziţie intelectuală este condiţionată de starea
funcţională a interesului cognitiv”.2
Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea estetică a elevilor. Elevii învaţă să
aprecieze frumosul din operele literare, îşi dezvoltă simţul estetic.
Dezvăluindu-le prin cuvinte frumosul din natură, viaţă, societate, educatoarea
îi învaţă pe copii să sesizeze toate aspectele frumoase, să le simtă, să le respecte.
Varietatea fenomenelor naturii, îmbinarea armonioasă a culorilor, puritatea limbii pot
fi înfăţişate copiilor prin picturi utilizate în jocurile didactice.
Utilizând în cadrul jocului didactic ghicitorile, proverbele, zicătorile, poeziile
clasicilor, copiii încep să înţeleagă frumuseţea limbii şi să folosească în vorbirea lor
expresiile care le-au plăcut şi i-au impresionat mai mult.
Jocul didactic contribuie la însuşirea cunoştinţelor de durată, trainice, pe baza
cărora se pot însuşi cuvinte noi.
Prin jocul didactic se realizează o activitate de cercetare şi descoperire, se evită
monotonia şi oboseala. Se nuanţează exprimarea, ajungându-se la exprimări plastice,
metaforice. Prin joc se corectează multe defecte de vorbire.

2.2.Obiective formative de natură social-morală

Acestea se întrepătrund cu obiectivele de natură intelectuală. Valoarea jocului

didactic constă în faptul că îi face pe copii participanţi nemijlociţi, direct interesaţi la
propria lor formare.
Prin jocul didactic se antrenează copiii timizi, se omogenizează grupa, dând
posibilitatea diferenţierii celor buni. Caracterul dinamic al jocului îl determină pe
copil să fie activ şi cointeresat. Prin această metodă activă îşi încearcă copilul
competenţa, îşi exersează deprinderile de care pot atârna ulterior performanţele sale.
Greşelile sunt remediate prin jocul didactic uşor, spontan şi ingenios. Copiii au

j
2
14
posibilitatea să aibă preocupări variate sub aspectul conţinutului, largă deschidere
spre tot ce este în măsură să satisfacă spiritul copilului.
“Activitatea este o forţă dinamogenă a operativităţii intelectuale. îmbinarea
elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariţia unor stări emotive complexe
care stimulează şi intensifică procese de reflectare directă şi mijlocită a realităţii şi de
fixare a cunoştinţelor”1 spunea Lenuţa Blăjeanu în Revista învăţământului preşcolar.
Jocul formează deprinderi de muncă intelectuală, contribuie la formarea
atitudinii pozitive faţă de muncă, a respectului faţă de oamenii muncii, prin joc
educatoarea cultivă sentimente morale şi contribuie la formarea unei conduite morale.
“Bazate pe cele trei dominante ale vârstei: curiozitatea, afectivitatea, imitaţia,
activităţile de joc didactic urmăresc o bună integrare a elevilor în viaţa socială. Copiii
devin mai sociabili prin diversele posibilităţi de cooperare din cadrul jocului didactic,
se creează legături strânse între ceea ce simt, ceea ce fac şi ceea ce gândesc”2
Jocul didactic are un aport real în închegarea colectivului şi formarea
disciplinei conştiente; copilul este obligat să respecte iniţiativa colegilor, să le
aprecieze munca, să le recunoască meritele, să respecte regulile jocului, să reacţioneze
în conformitate cu ele, să-şi autoregleze propria activitate.
Educatoarea, prin jocul didactic, cultivă prietenia, ajutorul reciproc,
disciplina, le insuflă încrederea în forţele proprii, le educă simţul de răspundere,
solidaritatea, perseverenţa, spiritul de independenţă, creativitatea, originalitatea.
Bine pregătit, variat, gradat, aducând elemente noi, jocul didactic modelează
dimensiunile etice ale conduitei.
Jocul didactic, prin caracterul său deschis este viabil şi eficient pentru
educaţie în general şi are un rol deosebit în dezvoltarea limbajului.
Jocurile satisfac nevoia de aventură a copilului, îi dezvoltă spiritul de
competitivitate în condiţiile unei comportări corecte şi loiale în confruntare, îi
disciplinează stăpânirea de sine pentru a nu trece din dorinţa de a învinge peste
spiritul de justiţie şi respectul pentru adversar.
A te supune la regula jocului, a conlucra cu partenerii şi coechipierii, a te
comporta cinstit, cu onestitate şi a învăţa să accepţi cu demnitate că altul a câştigat,
educă în ultimă instanţă disciplina liber consimţită, valoare etică de largă circulaţie în
societatea actuală.

1
2

1
5
 CAPITOLUL II

ASPECTE ALE CERCETĂRII

1. Argument

Este cunoscut faptul că îmbogăţirea vocabularului copiilor de vârstă

preşcolară se realizează treptat, concomitent cu învăţarea sensului cuvintelor şi
folosirea lor în vorbire, constituind deopotrivă o sarcină generală a întregii activităţi
instructiv-educative desfăşurată în grădiniţă.
Jocul este extrem de important pentru copil. Am urmărit de multe ori cum se
joacă copiii şi am observat că sunt atât de ocupaţi, atât de plini de zel. Jocul este
situaţia ce oferă prilejurile cele mai bogate prin care copilul poate învăţa
experimentând activ.
“Copilăria este o etapă fundamentală a vieţii”1
/V

In şcolile noastre, unde educatoarea se limitează să arate, să îndrume şi să

pună la dispoziţie o sală de antrenament pentru minte, copiii se întăresc, devin
individualităţi cu caracter robust, profund disciplinate şi dobândesc o sănătate
interioară care este însuşi rezultatul strălucit al eliberării sufletului lor.
Educatoarea trebuie să facă un îndoit studiu; ea trebuie pe de o parte, să
cunoască bine munca de care răspunde, ca şi pe de altă parte, funcţia rezervată
“materialului” adică “mijloacele de dezvoltare”. Pregătirea ‘‘temeinică” a unei astfel
de educatoare este anevoioasă, pentru că ea trebuie să se “formeze pe sine însăşi”,
trebuie să înveţe să observe, să fie calmă, răbdătoare şi modestă, să-şi stăpânească
pornirile proprii şi să îndeplinească o sarcină eminamente practică în delicata ei
misiune. La rândul său, ea are nevoie mai mult de o sală de antrenament pentru
sufletul său, decât de o carte pentru inteligenţa sa.
Cu toate acestea, ea poate învăţa uşor şi îşi poate face o imagine limpede
despre “sarcina sa activă”, adică aceea care priveşte educatoarea ca factor ce pune pe
copil în relaţie cu elementul care îl face să reacţioneze. Ea trebuie să ştie să aleagă
obiectul adecvat şi să-l ofere în aşa fel, încât să fie înţeles şi să trezească şi să
trezească interesul profund al copilului.
Educatoarea trebuie să cunoască destul de bine materialul, avându-1
totdeauna prezent în minte şi să înveţe cu exactitate tehnica, stabilită şi ea
experimental atunci când prezintă acest material şi când acţionează asupra copilului,
pentru a-1 călăuzi efectiv.
Educatoarea “veghează” pentru ca un copil care este absorbit de munca lui să
nu fie tulburat de nici un coleg. Această funcţie de “înger păzitor” al sufletelor
concentrate în efortul care va trebui să le înalţe este unul dintre cele mai solemne
îndatoriri ale educatoarei.
Copiii trebuie să simtă de mici că îi înţelegem, că suntem alături de ei, că îi
iubim şi le vom fi alături în toate împrejurările vieţii.
Unele educatoare ţin copiii aşezaţi ore întregi la măsuţe punându-i să scrie
exerciţii grafice şi să repete după ea sunete, litere sau poezii. Consider că, de vreme ce
copiii mici sunt în creştere atât fizică cât şi intelectuală, nu este bine ca ei să fie
1 Montessori, Mana - Descoperirea copilului, E.D P , Bucureşti 1977, pag 170
16
obligaţi să stea aşezaţi un timp prea îndelungat. Ei învaţă mai mult şi mai bine prin
intermediul experimentării concrete, prin care ei pot pipăi, examina şi manipula
obiecte reale. Trebuie deci să-i facem pe copii să se ridice, să se mişte, activându-i şi
implicându-i, le vom oferi astfel oportunităţi pentru a-şi utiliza imaginaţia, le vom da
prilejul de a fi originali. în lumea de mâine, care va fi a lor, se vor petrece evenimente
pentru care soluţiile tradiţionale nu vor mai ti eficiente.
Un copil învaţă mult prin intermediul situaţiilor de joc variate şi stimulatoare.
Ce anume va învăţa el? Să luăm un exemplu simplu: atunci când copilul înalţă o
construcţie de cuburi, ori taie şi lipeşte ceva, el învaţă de fapt, cum să-i coordoneze
ochiul, mâna şi cum să exerseze mişcările fíne ale mâinii. Aceste două deprinderi le
va utiliza mult mai târziu, când se va pregăti pentru învăţarea cititului şi scrisului.
La fel, dacă un copil, împreună cu alţi câţiva parteneri de joacă, face o
construcţie din cuburi, el învaţă să colaboreze cu ceilalţi, să exprime şi să accepte idei,
să recreeze într-un fel mediul, cunoscându-1 astfel mai bine; ori se familiarizează cu
formele geometrice, cu problemele de echilibru ale construcţiei.
“Pentru copil jocul este munca sa, iar adulţii nu trebuie să minimalizeze nici
această activitate, nici seriozitatea cu care ea este îndeplinită de cei mici. Mai degrabă
adulţii ar trebui să se bucure că micuţii învaţă tăcând efectiv ceva, aşa cum spune un
vechi proverb: “Aud şi uit, văd şi ţin minte, fac şi înţeleg”1
Lucrarea de faţă îşi propune să comunice o experienţă didactică, metode şi
procedee folosite în activităţile de educarea limbajului prin joc didactic spre aspecte
din viaţa socială.
Prin joc didactic, educatoarea, cu tact şi măiestrie pedagogică, poate influenţa
dezvoltarea intelectuală, poate stimula participarea activă a fiecărui copil.
Jocurile didactice nu trebuie să se desfăşoare “şablon”, cu o structură
metodică aproape fixă, lipsite de varietatea ce ar corespunde diverselor obiective
didactice şi particularităţilor psihice ale copiilor cu care se lucrează la fiecare grupă, ci
să fie atractive, să conţină elemente de joc şi să asigure o participare activă. Progresul
în exprimarea verbală apare după o perioadă lungă de exerciţii joc, unele individuale,
altele colective; rezultatele nu apar imediat

2. Prezentarea eşantionului de lucru

Eşantionul de lucru în munca de cercetare l-a constituit grupa de copii pe care

am condus-o de la grupa mică, până la grupa mare. Grupul experimental cuprinde un
număr de 20 de copii.
Se cunoaşte faptul că desfăşurarea activităţii instructiv-educative ca şi
activitatea de cercetare nu poate fi concepută fără o activitate de cunoaştere a copiilor,
a personalităţii acestora şi a particularităţilor individuale ale fiecărui copil în parte.
Aceasta propune o investigaţie minuţioasă în acest sens şi întocmirea unor fişe

1
Dumitrana, Magdalena - Didactică preşcolară. Editura V&I Integral, Bucureşti, 1998, pag. 10.
17

A
sau caiete de observaţii psihopedagogice, aspect pe care l-am realizat prin culegerea unor date
generale despre copil.
Cunoscând faptul că mediul de viaţă, condiţiile în care trăieşte şi se dezvoltă copilul,
exercită asupra dezvoltării lui fizice şi psihice, primul pas întreprins în vederea cunoaşterii copilului
a fost acela al cunoaşterii mediului din care provine, condiţiile în care creşte şi se dezvoltă.
Datele obţinute în acest sens privind eşantionul de lucru sunt sintetizate în tabelul următor:
Numărul total al Mediul din care provin
copiilor Din familii omogene Din familii dezorganizate
20 16(80%) 4 (20%)

Eşantionul grupului experimental prezintă următoarele caracteristici:

- copiii sunt bine dezvoltaţi din punct de vedere fizic şi psihic;
- prezintă o dezvoltare intelectuală normală, potrivit particularităţilor de vârstă şi
individuale;
- majoritatea copiilor prezintă interes pentru cunoaştere, mereu în căutare de nou;
- este o grupă disciplinată.
Am desfăşurat experimentul pe durata anilor şcolari 1999 - 2000; 2000 - 2001; 2001 - 2002,
la Grădiniţa nr.8 Gherla.
De grupa de copii m-am ataşat foarte mult încă de la venirea lor în unitate, i- am ajutat să se
integreze în colectivul de copii, am cules date generale şi anamnezice pe care le-am notat în caietul
psiho-individual.

3. Obiective urmărite în cercetare

Obiectivul fundamental al prezentei cercetări îl constituie contribuţia jocurilor didactice la

dezvoltarea vorbirii copiilor preşcolari, prin utilizarea celor mai eficiente modalităţi.
Lucrarea îşi propune mai multe obiective din care amintim:
- cunoaşterea nivelului intelectual al copiilor prin conţinutul activităţilor instructiv-
educative din grădiniţa de copii în raport cu particularităţile dezvoltării psiho-fizice şi
respectarea individualităţii;
- indicarea reperelor pentru eficienţa procedeelor folosite în activităţile de educare a
limbajului prin joc didactic;
- evidenţierea importanţei dezvoltării capacităţilor de comunicare gramaticală corectă;
- indicarea metodelor de jocuri didactice din literatura de specialitate;
- educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi sintactic;
- dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului real.
Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.
Introducerea jocului didactic în asimilarea, verificarea, fixarea cunoştinţelor gramaticale duce la
rezultate superioare privind:
- însuşirea unor structuri şi construcţii gramaticale;
- îmbogăţirea vocabularului;
- dezvoltarea auzului fonematic;
- eliminarea unor defecte de pronunţie a sunetelor şi a unor structuri de silabe şi cuvinte.

4. Ipoteza de lucru
18

i
 Preocupările actuale duc la cercetări noi şi implicit aduc date noi şi utile în ceea ce priveşte
problema limbajului, pentru că “limbajul în lumea ştiinţei contemporane devine cel mai important
mijloc de relaţie dintre conştiinţă şi realitatea obiectivă, instrument al cunoaşterii, al creaţiilor
valorilor culturale morale şi al transformărilor naturii.”1
Pentru a cunoaşte nivelul intelectual al copiilor ştiind că “iară control nu ştim ce facem,
încotro mergem”2, am aplicat câteva teste, prin care am urmărit abilitatea copiilor.
Testarea s-a făcut la începutul anului şcolar 2001, înainte de aplicarea experimentului
formativ. Pe baza constatărilor obţinute în urma testării s-a recurs la modalităţi de operare cu sarcini
mai dificile decât cel cu care copiii erau obişnuiţi, reflectând cum anume sunt transformate,
abilităţile de prelucrare verbală la situaţii noi. Probele aplicate în faza iniţială după complexitatea
lor, reflectând principiul accesibilităţii sunt: proba de integrare noţională, proba textului lacunar, o
probă de aşezare logică a secvenţelor şi o probă de clasificare după caracteristici.
Elaborarea răspunsurilor necesare pentru cât mai multe din situaţiile fiecărei probe este
condiţionată de dezvoltarea intelectuală şi a limbajului de abilităţi de abilităţi de operare în plan
mintal şi de întreaga experienţă cognitivă şi lingvistică a copilului.
Din analiza rezultatelor s-a desprins concluzia că cei care nu frecventau grădiniţa aveau mici
insuficienţe, iar cei care frecventau grădiniţa cu regularitate de aproximativ doi ani, au un limbaj
cognitiv complex.
Consider că prin desfăşurarea experimentului, prin aplicarea unor metode adecvate de lucru
cu preşcolarii, în cadrul diferitelor activităţi din grădiniţă şi mai ales în cadrul activităţilor de jocuri
didactice, la finalul cercetării, copiii vor putea demonstra un salt calitativ în folosirea cu mai multă
uşurinţă a limbajului.
5. Metodica de cercetare

Cercetarea pedagogică în desfăşurarea ei recurge la diverse metode: metoda observaţiei,

metoda convorbirii, metoda testelor etc.
A

In desfăşurarea cercetării de faţă am utilizat următoarele metode: observaţiei, convorbirii,

explicaţiei, conversaţiei, demonstraţiei, problematizării, testelor.

5.1. Metoda observaţiei

Metoda observaţiei constă în urmărirea sistematică a faptelor educaţionale aşa cum se
desfăşoară ele în condiţii obişnuite.
Deci observaţia constă în înregistrarea datelor şi constatărilor aşa cum se prezintă ele,
educatoarea aşteptând ca le să se producă, pentru a le putea surprinde.
Această etapă am folosit-o în toate etapele cercetării, ea a însoţit toate celelalte metode şi
mi-a oferit date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate, respectiv
dezvoltarea limbajului, cu ajutorul acestei metode am adunat astfel un bogat material faptic
consemnat în fişele de observaţie psiho- individuale.
5.1. Metoda convorbirii
Metoda convorbirii constă într-un dialog între educatoare şi copii în vederea acumulării unor
date, opinii în legătură cu anumite fenomene şi manifestări, respectiv dezvoltarea vorbirii.
Valoarea convorbirii depinde de măiestria educatoarei în formularea şi înlănţuirea
întrebărilor.
Dialogul trebuie să fie cât mai natural, educatoarea să manifeste multă
A

1 D00. Programa instructiv educativă in grădiniţa de copii. E.D.P., Bucureşti, 2000, pag.35
2‘ Cerghit, ion - Mijloace de învăţământ. Bucureşti 1976, pag 40
1
9
elasticitate. întrebările trebuie să fie cât mai clare, să se refere la un aspect concret şi să aibă o
înlănţuire logică.
Aplicând această metodă în diferite etape ale zilei şi ţinând cont în folosirea ei de condiţiile
amintite mai sus, am obţinut, prin intermediul ei, unele date în legătură cu prezentarea limbajului
copiilor sub aspectul fonetic şi al expresivităţii, date utile în cadrul cercetării.
5.3. Metoda explicaţiei
Metoda explicaţiei este o metodă verbală de asimilare a cunoştinţelor, ce oferă un model
descriptiv la nivelul relaţiilor. Ea impune să apară clar pentru copil relaţiile explicative de tipul “dacă
- atunci” (cauză - efect). Ca metodă de învăţământ explicaţia trebuie să aibă următoarele
caracteristici:
- să faciliteze înţelegerea unui aspect din natură;
- să aibă rol concluziv;
- să influenţeze resursele afectiv - emoţionale ale preşcolarilor.
Explicaţia trebuie să fie precisă, corectă, concisă şi accesibilă. în cadrul
jocurilor didactice, explicaţia este folosită atât de către educatoare, cât şi de copii. Astfel educatoarea
explică:
- modul de desfăşurare şi organizare a jocului;
- noţiunile şi expresiile noi care vor fi utilizate;
- modul de folosire al materialului didactic;
- sarcini şi situaţii de citire şi învăţare.

2
0
 Preşcolarul explică modul în care a lucrat, motivează şi soluţiile ăsite în rezolvarea sarcinii
didactice. Explicaţia însoţeşte totdeauna demonstraţia.
Cu ajutorul acestei metode am verificat dacă am înţeles regula şi modul de desfăşurare a
jocului.
5.4. Metoda demonstraţiei
Metoda demonstraţiei este metoda învăţării pe baza contactului cu materialul intuitiv,
contact prin care se obţine reflectarea obiectivului învăţării la nivelul percepţiei şi reprezentării.
demonstraţia se poate face cu material didactic standardizat sau confecţionat de educatoare
(planşe, set de ilustraţii Jetoane etc.)
5.5. Metoda conversaţiei
Metoda conversaţiei este o metodă de instruire cu ajutorul întrebărilor şi răspunsurilor, în
raport cu obiectivele urmărite. Conversaţia poate fi:
- euristică - de valorificare a cunoştinţelor anterioare ale copiilor;
- de clasificare, de aprofundare a cunoştinţelor;
- de consolidare sau sistematizare;
- de verificare.
Mecanismul conversaţiei constă într-o succesiune logică de întrebări, ce trebuie să păstreze
o propoziţie corectă în timpul reproductiv - cognitiv şi cel
A

productiv - cognitiv “de ce”. Întrebările trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

- să stimuleze gândirea copilului;
- să fie clare, corecte, precise;
- să nu sugereze răspunsurile;
- să nu supraestimeze capacităţile copilului.
Răspunsurile copiilor trebuie să fie:
- complete, satisfăcând cerinţele cuprinse în întrebare;
- motivate, dovedind înţelegerea cunoştinţelor predate;
- să fie formulate independent.
Această metodă am folosit-o în toate etapele experimentului oferindu-mi un real ajutor în
cunoaşterea lacunelor existente în bagajul de cunoştinţe şi vocabularul copiilor cât şi în modul de
exprimare. Astfel, am descoperit modalităţi de a ajuta copiii care prezintă lacune în modul de
exprimare.
5.6. Metoda problematizării
Metoda problematizării solicită copilului un efort intelectual orientat spre descoperirea de
noi cunoştinţe sau procedee de acţiune şi de verificare a soluţiilor găsite. “Ea presupune crearea unor
situaţii problemă, care solicită copiilor utilizarea, restructurarea şi completarea unor cunoştinţe şi
capacităţi anterior însuşite în vederea rezolvării situaţiei problemă pe baza experienţei şi efortului

Integral, Bucureşti, 2001

2
1
personal”1
Ea dezvoltă la copii gândirea independentă, productivă şi asigură motivaţia învăţării.
Această metodă m-a ajutat în depistarea copiilor comozi care căutau modalităţi simple
pentru a folosi un efort intelectual minim spre a-şi însuşi

1 Miron, Elena - Documentar metodic pentru activitatea de educare a limbajului la preşcolari,

pag. 70.
2
2
cunoştinţele. Astfel i-am orientat spre plăcerea de a descoperi, de a căuta noi procedee de acţiune şi
de rezolvare a problemelor cerute atât în lecţiile de verificare cât şi în testele date.
5.7. Metoda testelor
Testul este "un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate în vederea
înregistrării prezenţei sau absenţei unui fenomen psihic, a unui comportament sau reacţie la un
stimul daf \1
Testele oferă date despre persoana umană, unele din ele neputând fi obţinute pe alte căi.
Testele aplicate în cadrul cercetării au fost pentru determinarea dezvoltării vorbirii copiilor
preşcolari. în cadrul experimentului am aplicat probe în prima fază, pentru depistarea nivelului de
dezvoltare a vorbirii copiilor preşcolari, apoi am făcut o testare în cadrul fazei a treia, pentru
stabilirea progreselor. Astfel, rezultatele obţinute au relevat progresele înregistrate de fiecare copil,
dovedind că modalităţile folosite în faza de mijloc - formativă, au fost eficiente şi alese în funcţie
de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor.
Se impune precizarea că metodele prezentate mai sus nu se folosesc în mod izolat. Orice
cercetare pedagogică presupune adoptarea unui complex metodic pentru a putea astfel surprinde
fenomenul în toată diversitatea manifestărilor şi articulaţiilor sale.

1 Miron Elena - Documentar metodic pentru activitatea de educare a limbajului la preşcolari, Editura Integral,
Bucureşti, 2001, pag. 72
2
3
 CAPITOLUL III

PROBLEMATICA JOCULUI DIDACTIC ÎN DIFERITE MATERIALE

A

1. In programa pentru învăţământul preşcolar

Ne vom referi la aspecte cuprinse în ultima programă pentru preşcolari, din

anul 2000.1 A

învăţământul preşcolar are scopul de a contribui la formarea personalităţii

copiilor în vârstă de la 3 la 7 ani, urmărind stimularea dezvoltării fizice şi intelectuale,
potrivit particularităţilor psiho-fizice specifice vârstei.
Prin întreg sistemul de activităţi instructiv-educative ce se desfăşoară în
grădiniţă, se urmăreşte influenţarea dezvoltării fizice armonioase a copiilor, stimularea
inteligenţei, a gândirii şi limbajului, a creativităţii acestora, cultivarea sensibilităţii
artistice, a gustului pentru frumos în natură, în artă, precum şi formarea unor
deprinderi simple de muncă, de ordine şi de comportare disciplinară, civilizată.
Un loc important îl ocupă ansamblul de jocuri şi alte activităţi la alegerea
copiilor şi a educatoarei, care se desfăşoară în grupuri mici sau individual şi cărora
trebuia să li se creeze condiţii corespunzătoare. In acest context educatoarele au
posibilitatea să desfăşoare o muncă diferenţiată, de sprijinire individuală a unor copii
care au rămâneri în urmă faţă de nivelul grupei şi reclamă fie corectarea vorbirii, fie
precizarea şi consolidarea unor cunoştinţe, priceperi, deprinderi slab însuşite.
în jocuri şi în alte activităţi la alegere se urmăreşte:
- formarea deprinderilor de a-şi alege o anumită activitate din mai multe
posibilităţi oferite în grădiniţă şi să o desfăşoare independent şi creator
cum sunt: desenul, modelajul, jocurile de construcţie, jocuri logico-
matematice, jocuri cu imagini şi rezolvări de situaţii problematice;
- antrenarea copiilor în jocuri colective, formarea deprinderilor de a iniţia
jocuri, de creaţie, de a-şi alege o temă de joc, de a-şi alege partenerii de
joc, de a coopera în distribuirea rolurilor în colectiv, precum şi de a
rezolva până la capăt problemele ce le ridică acţiunea de joc;
- stimularea imaginaţiei creatoare a copiilor în iniţierea şi desfăşurarea
jocurilor, a originalităţii şi expresivităţii în interpretarea rolurilor asumate
în jocuri, în îmbogăţirea conţinutului şi a variantelor de joc, în
improvizarea materialelor, a costumelor şi accesoriile necesare;
- cultivarea capacităţii copiilor de a desfăşura un timp mai îndelungat
activitatea alesă;
- prevenirea instabilităţii comportamentale a unor atitudini superficiale şi
dezordonate ale unor copii care pot tulbura jocurile şi ocupaţiile celorlalţi
copii;
- educarea relaţiilor de prietenie şi colaborare între copii;
- cultivarea unor calităţi volitiv-morale cum sunt: iniţiativa, hărnicia, cinstea,
corectitudinea, curajul, perseverenţa în desfăşurarea şi finalizarea unor
jocuri colective sau individuale.

1 * * * . Programa activităţii instructiv-educative în grădiniţele de copii. 2000

23
 Educatoarea va asigura condiţiile şi climatul afectiv necesar iniţierii de către
copii a unor jocuri de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană, din povestiri, şi basme,
jocuri de construcţii, unele jocuri didactice de triere, selecţie şi clasificare sau
recompunere a unor jucării, imagini sau variate colecţii de materiale.
A

2. In diferite metodici

In Metodica de cunoaşterea mediului înconjurător si dezvoltarea vorbirii,

apare dezbătută pe larg această problemă, dar şi în alte studii.
Eficienţa jocului didactic în raport cu celelalte mijloace practicate în grădiniţa
de copii este cu atât mai mare, cu cât realizăm o concordanţă perfectă între procesul
de cunoaştere a mediului înconjurător, procesul de învăţare şi acţiunea de joc, atât de
atractive pentru preşcolar. în felul acesta procesul asimilării şi adâncirii cunoştinţelor
este adaptat la cerinţele şi specificul vârstei preşcolare.
Jocul didactic este o activitate care se deosebeşte prin structura sa specifică de
celelalte activităţi cu un conţinut asemănător. Unitatea deplină între sarcina didactică
şi acţiunea de joc, forma distractivă pe care o îmbracă şi o păstrează permanent,
trebuie să caracterizeze jocul didactic. Activitatea organizată de instruire a copiilor,
care se desfăşoară sub conducerea directă a educatoarei şi antrenează, în majoritatea
cazurilor întreaga grupă, jocul didactic se poate desfăşura atât în cadrul activităţilor
obligatorii, cât şi în afara lor, atunci când este repetat de copii, la iniţiativa unuia
dintre ei sau la sugestia educatoarei.
Jocul didactic este creat de pedagog, iar specificul lui constă în făptui că îi
este subordonat în sensul că intră în fondul mijloacelor sale pedagogice, este însuşit
treptat de către copii şi poate deveni apoi conţinutul activităţii lor individuale.
Jocul didactic, rezolvă prin conţinutul său o mare parte din problemele
educaţiei intelectuale.
Rolul lui este mai însemnat în privinţa transmiterii noilor cunoştinţe, în
schimb el are şi contribuţie largă în precizarea, consolidarea, adâncirea, sistematizarea
şi verificarea cunoştinţelor.
De exemplu prin jocul Găseşte aceeaşi culoare, se precizează şi se verifică
învăţarea, denumirea diferitelor culori; Cum construim - fixează denumirea diferitelor
unelte şi materiale folosite la construcţia unor clădiri sau jocul Ce a găsit păpuşa? se
activează unele cuvinte care denumesc jucării.
Jocul didactic are o largă contribuţie mai cu seamă în stimularea şi
dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Jocurile didactice influenţează în mod
nemijlocit activitatea tuturor analizatoarelor. De exemplu jocul. Spune cum face? -
contribuie la dezvoltarea sensibilităţii auditive şi în special a auzului fonematic, slab
dezvoltat la preşcolarul mic; jocul Ce a găsit ursuleţul? contribuie la dezvoltarea 1

1 Varzari şi colaboratorii: Cunoaşterea mediului înconjurător si a dezvoltării vorbirii E.D.P Bucureşti 1971, p.35
24
sensibilităţii vizuale şi tactile sau jocul Ghiceşte ce-ai gustat? care pune accentul pe perfecţionarea
sensibilităţii gustative şi olfactive.
Un rol deosebit îl au jocurile didactice în educarea memoriei. De exemplu jocul Ghiceşte ce
lipseşte? solicită copii să reţină felul obiectelor şi aşezarea lor, pentru a putea apoi arăta modificarea
făcută de conducătorul jocului, ceea ce duce la dezvoltarea memoriei voluntare.
în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul contribuie şi la dezvoltarea limbajului. în
afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează şi se activează vocabularul copiilor, se
planifică şi jocurile speciale care ajută la îmbunătăţirea pronunţării unor consoane mai greu d rostit
pentru preşcolari ca de exemplu jocurile Spune cum face? pentru pronunţa corectă a consoanelor L
ş* ^ L î cât şi a unor grupuri de consoane.
Contribuţia unor jocuri didactice constă în obişnuirea copiilor cu folosirea diferitelor
construcţii gramaticale, de exemplu cu formularea pluralului, jocul Eu zic una tu zici multe; cu
acordul corect între predicat şi subiect jocul Răspunde repede şi bine; cu folosirea de fraze în a căror
componenţă să existe propoziţii subordonate cauzale sau temporale, jocul Când se întâmplă?.
Efortul intens intelectual al copiilor este posibil în cadrul jocului didactic, numai cu condiţia
de a menţine trează atenţia lor. Acţiunea de joc, prin caracterul ei distractiv, favorizează apariţia şi
menţinerea atenţiei în mod spontan. Faptul acesta are o deosebită importanţă întrucât prin
participarea atenţiei involuntare, energia nervoasă economisită foloseşte în activizarea gândirii.
Jocul didactic contribuie fie direct sau indirect şi la educarea emoţiilor şi a sentimentelor
morale a trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter.
Multe jocuri didactice stimulează cinstea, răbdarea, spiritul critic şi autocritic, stăpânirea de
sine.
Jocul didactic are un aport valoros în închegarea colectivului şi formarea disciplinei
conştiente. în joc, copilul este obligat să respecte iniţiativa colegilor lui, să le aprecieze munca şi să
le recunoască meritele; de asemenea, să respecte regulile jocului, să reacţioneze în conformitate cu
ele, să-şi autoregleze propria activitate.
Jocul didactic este activitatea cea mai firească, care corespunde cerinţelor, de dezvoltare a
copilului, tendinţelor lui de a fi în contact cu adulţii şi cu alţi copii, de a percepe activ, de a înţelege
şi a oglindi lumea înconjurătoare, dorinţei lui de a-şi exprima gândurile. Influenţa jocului didactic
asupra comportării copilului în colectiv, asupra disciplinei, asupra caracterului şi voinţei este
permanentă, directă şi de o intensitate mare, ceea ce măreşte considerabil valoarea educativă.

3. In studii de specialitate

Bibliografia referitoare la jocurile didactice este destul de amplă, dar noi ne vom referi doar
la câteva materiale, care ni s-au părut mai interesante: Ghid metodologic , Jocul - principala
modalitate de învăţare la preşcolari" de Ion Drăgan. 1 2
în lucrarea Laborator preşcolar este amplu dezbătută problematica jocului didactic. La vârsta
preşcolară jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului, nevoia generată de
trebuinţe, dorinţe, tendinţe specifice acestui nivel de dezvoltare psihologică. Jocul este activitatea
fundamentală în grădiniţă. Prin joc se manifestă, se exteriorizează întreaga viaţă psihică a copilului,
se exprimă cunoştinţele, emoţiile, dorinţele, chiar şi acelea care nu pot fi satisfăcute imediat. Jocul
reprezintă unele din modalităţile prin care copilul caută să cunoască realitatea înconjurătoare. Jocul
constituie principala modalitate de formare şi dezvoltare a capacităţilor psihice ale copilului.
1Ezechil Liliana şi colaboratorii - Laborator preşcolar. Ed. V&l Integral, Bucureşti, 2001, pag. 141.
2 Drăgan, Ion - Jocul, principala modalitate de învăţare la preşcolari, în Revista Învăţământului Preşcolar, nr. 1 -2/1998, p. 142.

2
5
 Referiri la metodici mai noi despre jocul didactic sunt în cartea lui Zoe Dogaru 1, care spune
că jocul rămâne principalul mijloc prin care copilul învaţă la preşcolaritate. Este un proces de
învăţare uşor, prin care, îndrumat cu grijă de educatoare, el îşi consolidează şi îşi însuşeşte
cunoştinţele despre limbă.
Comunicarea reprezintă o condiţie esenţială a reuşitei şcolare. Copiii, părinţii, dascălii sunt
implicaţi în dezvoltarea unei exprimări orale fluente, expresive şi corecte din punct de vedere
gramatical.
Jocul are un caracter universal, fiind “o manifestare în care este evidentă o luptă a
contrariilor, un efort de depăşire, având rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării, jocul
este o realitate permanentă, cu mare mobilitate pe scara vârstelor”2.
Pe parcursul vieţii omului, jocul înregistrează o serie de modificări atât în sens progresiv, cât
şi regresiv, determinate de o multitudine de factori.
Jocul reprezintă o forţă cu caracter propulsor în procesul dezvoltării copilului mai ales în
perioada preşcolarităţii.
Jocul capătă o pondere şi un rol deosebit, cu valoare formativă bine determinată în
momentul când cadrul relaţional al copilului se lărgeşte prin intrarea lui în grădiniţă.
Prin joc, copilul învaţă să descifreze lumea reală, motiv pentru care jocul este considerat ca
o activitate de preînvăţare.
Conţinutul principal al tuturor jocurilor este viaţa şi activitatea socială a adultului, copilul
fiind, în primul rând o fiinţă eminamente socială.
Cercetările psihologice efectuate în secolul nostru în problema jocului au pus în evidenţă
numeroasele elemente psihologice care conturează această formă de activitate umană.
“Termenul “didactic”, asociat celui de joc, accentuează latura instructivă a activităţii care
devine, în mod necondiţionat, parte integrantă a acestuia şi se concretizează printr-un anumit volum
de cunoştinţe, de acţiuni obiectuale şi mintale pe care le solicită. Indiferent de etapa de vârstă la care
este utilizat, jocul didactic, favorizează atât aspectul informativ al procesului de învăţământ cât şi
aspectul formativ al acestuia.”' 1 2
Jocul didactic utilizat, în contextul activităţilor preşcolare are această particularitate
esenţială: el trebuie să îmbine armonios elementul instructiv şi exerciţiul cu elementul distractiv.
învăţând prin joc, copilul trebuie să se distreze în acelaşi timp. îmbinarea elementului distractiv cu
cel instructiv duce la apariţia unor stări emotive complexe, care stimulează şi intensifică procesele de
dezvoltare psihică.
Jocul didactic are o serie de caracteristici prin care se deosebeşte de celelalte jocuri şi forme
de organizare a activităţilor comune:
Scopul didactic al jocului reprezintă o finalitate educativă şi se formulează prin raportare la
obiectivele specifice. El trebuie să fie clar şi precis, pentru a asigura organizarea şi desfăşurarea
corectă a activităţii.
Sarcina didactică este formulată în funcţie de conţinutul activităţii şi de nivelul de vârstă al
copiilor. Ea reprezintă elementul de instruire în jurul căruia sunt antrenate operaţiile gândirii.
Pentru copii, sarcina didactică apare ca o problemă de gândire - de recunoaştere, denumire,
descriere, comparaţie etc. Acest aspect trebuie să se reflecte în modul în care educatoarea formulează
aceste sarcini, ţinând seama de următoarele caracteristici:

1Dogaru, Zoe - Jocuri didactice pentru educarea limbajului. Editura Aramis, Bucureşti, 2001, pag. 18.
2 Barbu, H. şi colaboratorii - Activităţi de joc rexcreativ-distractiv şi manual pentru şcoli normale. M l ed 1993, pag.
30.
* Ciurea, Sanda - Formarea deprinderilor intelectuale, în Revista învăţământul Preşcolar, nr.3 -4, 1996, pag. 15.

2
6
 - să fie definită sub forma unui obiectiv operaţional, cuprinzând un singur aspect al
conţinutului şi precizând ceea ce trebuie să facă în mod conştient şi concret copiii în
desfăşurarea jocului, pentru a realiza scopul propus;
- cuprinde o problemă care trebuie rezolvată de către toţi copiii;
- antrenează întreaga personalitate a copilului; chiar şi atunci când jocul didactic este
integrat în activităţi de consolidare / recapitulare, nu trebuie să se facă apel numai la
memoria reproductivă, ci la întreg sistemul intelectual - la operaţiile gândirii, capacitatea
de asociere, flexibilitate, fluiditate etc;
- valorifică în diferite moduri cunoştinţele, deprinderile şi priceperile.
Elementele de joc - reprezintă mijloacele de realizare a sarcinii didactice,
constituind elementele de realizare a sarcinii de învăţare. Ele pot fi dintre cele mai variate - întrecere,
recompensă, aplauze etc - alegerea lor făcându-se în funcţie de conţinutul jocului, de vârsta copiilor
etc.
Conţinutul jocului didactic - este reprezentat de sfera cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor (limba maternă, limbă străină, matematică, cunoaşterea mediului, comportare civilizată
etc.). El trebuie să fie prezentat într-o formă accesibilă şi atractivă de desfăşurare.
Regulile jocului didactic - sunt prestabilite şi obligatorii pentru toţi participanţii. Ele
reglementează conduita şi acţiunile copiilor în funcţie de structura particulară a jocului didactic
(arată cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă, succesiunea acţiunilor în joc, ce este şi
ce nu este permis în timpul jocului).
Materialul didactic - utilizat în cadrul jocului trebuie să fie variat, adecvat conţinutului
activităţii, vârstei şi particularităţilor individuale ale copiilor: jucării, fişe individuale, cartonaşe,
jetoane etc.
Acţiunea de joc - este componenta prin care se realizează sarcina de joc. Ea cuprinde
momente de aşteptare, surpriză, ghicire, mişcare şi întrecere.
Un alt studiu este Jocul - principala modalitate de învăţare la preşcolari1, scris de Ion Drăgan
care se referă la importanţa şi necesitatea jocului în viaţa copilului şi aminteşte că pedagogii şi
psihologii au fost în unanimitate de acord cu această modalitate de învăţare, deosebirile dintre aceştia
au început însă de la fundamentarea şi explicarea psihologică a jocului. La întrebările “de ce se joacă
copilul?” sau “ce rol îndeplineşte jocul în viaţa copilului?”, răspunsurile au fost diferite, în funcţie de
concepţia lor filozofică. Astfel, unii l-ai considerat o activitate instructivă, alţii, ca un mijloc de a
consuma surplusul de energie, iar alţii, ca un exerciţiu pregătitor pentru viaţa de adult.
Răspunsul adecvat la aceste întrebări porneşte în explicarea jocului de la trăsăturile
psihologice la copilului. Se ştie că de mic copilul este o fiinţă foarte activă şi că acest activism are o
explicaţie de natură fiziologică: predominarea proceselor excitaţive asupra celor inhibitive. De
asemenea, se mai cunoaşte faptul că el are foarte dezvoltat spiritul de imitaţie şi că, datorită acestuia,
copilul doreşte să facă ceea ce fac adulţii, cum însă nu are cunoştinţele şi deprinderile necesare
participării efective la activitatea adulţilor, copilul este oprit de la aceasta. Astfel, apare contradicţia
specifică a acestei vârste dintre dorinţa foarte vie a copilului de a acţiona cu obiectele şi de a le
stăpâni şi lipsa deprinderilor necesare folosirii obiectelor aşa cum le foloseşte adultul. Iar această
contradicţie se rezolvă pe calea jocului. Jocul copilului devine, astfel, o formă de activitate prin care
acesta încearcă să-şi însuşească experienţa de viaţă a adulţilor. Această formă de activitate satisface
nevoia de activitate a copilului la această vârstă şi îi dă posibilitatea să participe în mod direct la
viaţa socială.

1 Drâgan, Ion - Jocul, principala modalitate de învăţare la preşcolari în Revista învăţământul Preşcolar nr 1-2 /1998 ^ag.141.

2
7
 Jocul, ocupând cea mai mare parte din timpul de veghe al copilului preşcolar, este considerat
tipul fundamental de activitate al acestuia. Astfel, putem vorbi despre jocuri care contribuie
preponderent la realizarea sarcinilor educaţiei intelectuale sau a celei morale, tehnice, fizice şi
estetice. Asemenea jocuri pot şi trebuie să se folosească încă din grădiniţă, contribuind în mod
deosebit la educare intelectuală a copiilor.
Jocurile didactice pot contribui la dezvoltarea altor procese psihice: gândirea, memoria etc.
“Datele cercetărilor arată procesele memoriei (întipărirea, recunoaşterea, reproducerea), ca şi
operaţiile gândirii (comparaţia, generalizarea, clasificarea etc.) se realizează la o vârstă preşcolară
mai uşor şi mai bine în condiţii de joc decât în alte condiţii”.1 2
Deoarece nici un joc nu poate să se desfăşoare fără comunicare, fără reacţii verbale. în
cadrul jocurilor se dezvoltă şi limbajul.
“La naştere, copilul prezintă un anumit “echipament” e adevărat cam rudimentar de adaptare
la mediu: reflexele necondiţionate: alimentar, de apărare, de orientare. Acestea din urmă constituie
un fel de “vestibul” al întregii vieţii psihice, un mecanism de adaptare a organismului la mediu”’.
Având în vedere importanţa lui, este necesar ca educatorii să se preocupe de menţinerea şi cultivarea
acestuia, iar menţinerea lui are o dinamică cu note specifice diferitelor etape de dezvoltare a
copilului. Dacă la vârsta şcolară mijlocie şi mare menţinerea şi stimularea se realizează prin
conţinutul ştiinţific al predării sau prin motivaţia socială a învăţării, la vârsta preşcolară aceste
mobile lipsesc. La această vârstă învăţarea (dobândirea de noi cunoştinţe, precum şi formarea
priceperilor şi deprinderilor) are ca mobil principal caracterul activ, plăcut al activităţii. Tocmai de
aceea la vârsta preşcolară este necesară îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc. Şi acest
lucru se realizează printr-o formă specifică de activitate preşcolară - jocul didactic. în această
activitate se îmbină, într-o dialectică specifică, jocul cu munca serioasă a copiilor.
De obicei, activităţile de joc didactic încep cu o promisiune: “copiii aşteaptă cuminţi
promisiunea. Uneori, ea vine şi se împlineşte. Alteori, însă, promisiunea cu “jocul frumos”
rămâne ...undeva departe, deoarece activitatea didactică care urmează se desfăşoară ca o “lecţie” într-
o suită de întrebări rigide, cu răspunsuri “ca la carte” îngropând în noianul noţiunilor elementele
caracteristice jocului didactic. Surpriza, ghicirea, întrecerea, mişcarea şi lipsind, astfel această
activitate de caracterul ei atractiv şi emoţional, generator de voie bună, bucurie, mulţumire.”3
Importanţa psihologică a elementelor de joc este mare şi de aceea vom stărui asupra lor:
Surpriza are rolul de a stârni curiozitatea şi interesul copiilor pentru activitatea ce va urma.
Odată declanşat acest “mecanism”, dobândirea cunoştinţelor se face cu mai multă eficienţă.
Ghicirea nu e nici ea un scop în sine; punând copii să ghicească realizăm o mobilizare a
atenţiei lor, a memoriei şi mai ales a gândirii şi imaginaţiei. Efortul este făcut cu plăcere deoarece
copiii se află în stare “ competiţională” (Cine ghiceşte?).
întrecerea menţine şi ea trează curiozitatea, interesul, stimulează voinţa şi formează spiritul
colectiv.
Mişcarea în jocurile în care este solicitată răspunde unei necesităţi intrinseci a copilului şi
satisface această necesitate.
Toate elementele menţionate creează acea valoroasă - prin implicaţiile sale educative -
starea afectivă - distracţia, buna dispoziţie pe fondul căreia copilul asimilează mai repede, mai uşor şi
mai trainic cunoştinţele şi deprinderile transmise.
Nereuşita jocului este cauzată, uneori de neparticiparea efectivă şi afectivă a educatoarei la
1" Debesse, Maurice - Psihologia copilului. E D.P Bucureşti. 1970, pag. 160.
2 Idem - pag. 140.
3 Drăgan, Ion - Articolul Jocul, principala modalitate de învăţare la preşcolari din Revista învăţământul preşcolar, nr 1 2/1998, pag. 142.

2
8
joc, fie din cauza unei indispoziţii a acesteia, fie că “nu o ajută firea” sau... vârsta.
Uneori însă, se cade şi în altă extremă: fiind socotit joc, educatoarea se mulţumeşte cu
improvizarea lui fără a-i studia temeinic conţinutul, fără a-şi preciza clar scopul şi mai ales fără a
reflecta asupra metodelor şi procedeelor pe care le va utiliza în desfăşurarea lui. Este adevărat că
jocul trebuie să rămână joc chiar când este didactic; dar spontaneitatea lui, mobilitatea şi caracterul
distractiv nu vor fi cu nimic estompate, ci din contră, promovate atunci când educatoarea se
pregăteşte temeinic pentru desfăşurarea acestuia.
Pe lângă temeinica pregătire a educatoarei, un rol hotărâtor în reuşita jocului didactic îl au
materialul didactic şi jucăriile didactice utilizate. Ele acţionează asupra vieţii psihice a copilului prin
calităţile lor pedagogice şi estetice.
Jucându-se în grădiniţă, copiii trebuie să fie pregătiţi de către educatoare şi pentru a se juca
acasă cu fraţii, surorile, vecinii etc. Ar fi bine ca în grădiniţă să se organizeze mai frecvent jocuri
între copiii de diferite grupe, deoarece acasă se joacă cu copii diferiţi ca vârstă.
O preocupare a educatoarei trebuie să fie aceea "de a-i învăţa pe copii să se joace singuri, cu
jucăriile, obiectele şi materialele ce le au acasă, de multe ori, copii fiind acasă cu unul dintre părinţi
sau bunici trebuie să se joace singuri deoarece aceştia “au de lucru”.
Este necesar ca educatoarele să observe sau să cunoască jocurile copiilor pentru a nu se crea
“o ruptura’ între acestea şi jocurile didactice ce se-nvaţă în grădiniţă. Acest lucru trebuie realizat mai
ales cu grupa mică. Este vorba să se respecte, în mare măsură, experienţa de joc pe care o au diferiţi
copii, cu atât mai mult cu cât provin din medii socio-culturale diferite. în alegerea jocurilor
didactice, în împărţirea rolurilor, în alcătuirea grupelor este necesar să se respecte particularităţile
individuale şi de vârstă ale preşcolarilor.
Educatoarele pot şi trebuie să ceară un aport creator al copiilor în cadrul jocurilor. Acesta se
poate realiza, în principal, pe două căi:
- utilizarea jocurilor didactice de creativitate;
- crearea de către copii a noi jocuri sau a noi variante ale jocurilor cunoscute.
Educatoarea ar putea proceda astfel: după ce s-a jucat cu copiii unul sau mai multe jocuri, le
cere să se gândească şi să găsească noi jocuri, asemănătoare cu cele cu care s-au jucat. Treptat poate
complica sarcina cerându-le să găsească jocuri noi care să Ie placă. Aparent, aceste sarcini ar
prezenta un grad de dificultate prea mare pentru preşcolari. La această vârstă mulţi copii sunt
deosebit de imaginativi, originali, de nonconformişti. Dar aceste calităţi sunt rapid “strivite” de către
cerinţele de respectare strictă a disciplinei. Bineînţeles că nu trebuie exagerată nici tendinţa, inversă,
de a-i lăsa pe copii să facă ce vor. Trebuie găsită calea de mijloc, deoarece actul creator şi
colaborarea nu pot avea loc întotdeauna în linişte. De multe ori o idee a unui copil este completată
de colegi.
în grădiniţă este necesar să se îmbine permanent jocurile individuale, pe grupe şi colective,
pentru a se valorifica posibilităţile lor educative la un nivel cât mai ridicat.
Consider că prin joc pot fi transmise o mare parte din informaţiile cuprinse în programele
grădiniţei este posibil, de asemenea, ca după ce au fost transmise anumite cunoştinţe ele să fie
valorificate şi fixate prin intermediul jocurilor didactice.
Asupra necesităţii şi importanţei jocului în viaţa copilului, au stăruit toţi marii pedagogi.
Odată cu intrarea în şcoală, locul jocului, ca activitate predominantă, îl ia învăţătura, care se
vrea eficientă, nu se poate lipsi, mai ales în primul an de şcoală, de elementele de joc. Lipsa acestuia
constituie, credem, principala cauză a insucceselor începutului.

2
9
 CAPITOLUL IV

ASPECTE TEORETICE REFERITOARE LA CONTRIBUŢIA

JOCURILOR DIDACTICE ŞI A DIVERSELOR TIPURI
DE EXERCIŢII LA EDUCAREA LIMBAJULUI
COPIILOR PREŞCOLARI

1. Noţiunea de joc didactic

Jocul reprezintă cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului. Jocul satisface în
cea mai mare măsură trebuinţele de manifestare şi de exprimare ale copilului. Jocul este tovarăşul de
nedespărţit al copilăriei şi constituie una din formele cele mai importante de activitate a
preşcolarului.
Jocul devine însă o activitate conducătoare a copilului doar la vârsta preşcolară. De aceea
această perioadă este considerată drept vârsta jocului.
S-a observat de mult timp că preşcolarul este o fiinţă deosebit de activă. Nimic nu este mai
impropriu pentru un copil sănătos de 3 - 6 ani decât starea de
A

apatie şi nemişcare. îmbrăcând forma jocului, această activitate este tot atât de necesară dezvoltării
fizice şi psihice a copilului ca şi lumina soarelui. Un copil sănătos, cu organismul în creştere, nu
poate să nu se joace. A-l opri să facă acest lucru înseamnă a-i înfrâna dezvoltarea fizică şi psihică.
Jocul are în viaţa copilului o importanţă tot aşa de mare ca şi activitatea, munca sau serviciul la
adult. Jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educare a copiilor, ca procedeu metodic de
realizare optimă a sarcinilor concrete pe care şi le propune procesul de învăţământ şi ca formă de
organizare a activităţii de cunoaştere şi de dezvoltare a capacităţilor psiho-fizice pe toate planurile.
Ceea ce caracterizează în esenţă jocul didactic este aceea că el îmbină într-un tot unitar şi
armonios atât sarcini specifice jocului, cît şi sarcini şi funcţii specifice învăţării.
A

In literatura de specialitate, jocul didactic este desemnat ca “cel mai eficient mijloc de
instruire şi educare, fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi^1. Prin urmare, jocul didactic are drept scop, pe de o parte, instruirea copiilor într-un
domeniu al cunoaşterii, iar pe de altă parte, sporirea interesului pentru activitatea respectivă prin
utilizarea unor elemente distractive, caracteristice jocului, care facilitează atingerea scopului
formativ - educativ urmărit şi împreună cu celelalte activităţi frontale, exercită o puternică influenţă
asupra copilului în vederea pregătirii sale pentru şcoală.

2. Tipologia jocurilor didactice

Vârsta copilăriei mijlocii se remarcă printr-o spectaculoasă dezvoltare a naturii jocului, pe

fondul achiziţiilor majore ale copilului în planul capacităţilor psihofîzice.
Manifestările ludice devin din ce în ce mai variate şi mai complexe, în acest interval de vârstă
conturându-se cele mai interesante tipuri de joc.
în studiile de psihopedagogie a jocului se regăsesc numeroase încercări de integrare a
activităţilor ludice în categorii de sinteză, preocuparea specialiştilor pentru clasificarea tipurilor de
joc fiind constantă, indiferent de perspectiva teoretică din care fiecare dintre aceştia a analizat
fenomenul de joc. Diversele clasificări prezentate în literatura de specialitate diferă prin studiul
1 Marancea, Manela - “Jocul” în “Revista învăţământ Preşcolar” nr. I - 2 / 1994, pag. 51

3
0
reflectat: longitudinal, transversal şi prin criteriul de clasificare utilizat. Sunt cunoscute astfel
clasificări care au drept criteriu rolul formativ al jocului, caracterul de complexitate, aptitudinile
necesare, numărul de parteneri implicaţi.
A. După conţinutul lor, jocurile didactice pot fi grupate in:
- jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător;
- jocuri didactice pentru educarea limbajului (cuprind aspecte fonetice, lexical - semantice
şi gramaticale ale limbii materne şi dacă este cazul, ale unei limbi modeme);
- jocuri didactice cu conţinut matematic (vizează capacitatea de formare a unor mulţimi,
consolidarea şi verificarea numeraţiei, formarea abilităţilor pentru elaborarea judecăţilor
de valoare prin jocurile logico - matematice);
- jocuri didactice pentru însuşirea unor norme de comportament civilizat şi jocuri didactice
pentru însuşirea unor norme de circulaţie rutieră.
B. După prezenta sau absenţa materialului didactic:
- jocuri didactice orale (fără material didactic);
- jocuri didactice cu ajutor material:
a) cu material didactic-jucării, jocuri de masă, cuburi etc.;
b) cu material ajutător - diferite obiecte şi jucării cu rol auxiliar;
c) jocuri de interpretare a unor poveşti, lecturi, jocuri de numărat..., prezentate pe un suport
material, imagini, diafilme, diapozitive etc.
Dintre jucăriile şi materialul didactic folosit de către educatoare în scopuri didactice fac parte:
- păpuşa dotată cu un bogat rechizitoriu vestimentar;
- obiecte de uz casnic, adaptate la mărimea păpuşilor;
- animale - jucării, păsări - jucării, diferite obiecte de întrebuinţare cotidiană;
- bile colorate, turnuleţe, jucării ce pot monta şi demonta, ciupercuţe, inele etc.;
- ilustraţii, tablouri sau planşe utilizate pentru descrieri şi povestiri, mozaicuri, desene de
decupat, figuri geometrice etc.;
- materiale din natură: ghindă, conuri de brad, pietricele, frunze, flori, ramuri de copaci
etc.;
- creioane colorate, acuarele, plastilină, hârtie, lipici etc.;
- costume şi măşti pentru dramatizări;
- fişe de lucru individual;
- diafilme, diapozitive, cărţi cu imagini şi texte scurte pentru copii.

3
1
 C. După scopul urmărit, jocurile didactice se împart în:
• Jocuri senzoriale:
- pentru dezvoltarea sensibilităţii tactile şi chinestezice;
- pentru dezvoltarea sensibilităţii vizuale;
- pentru dezvoltarea sensibilităţii auditive;
- pentru dezvoltarea sensibilităţii gustativ - olfactive.
• Jocuri intelectuale:
- de stimulare a comunicării orale;
- de exersare a pronunţiei corecte;
- de atenţie şi orientare spaţială;
- de analiză şi sinteză mintală;
- de realizare a abstractizării şi generalizării;
- pentru dezvoltarea perspicacităţii;
- pentru dezvoltarea imaginaţiei;
- pentru dezvoltarea proceselor de inhibiţie voluntară şi a autocontrolului.
Bine elaborat şi condus, jocul constituie un veritabil instrument de lucru în
activităţile cu copiii preşcolari, dezvăluind virtuţi formative dincolo de toate
aşteptările. Pentru valorificarea acestui incredibil potenţial, educatoarea va trebui să-
şi folosească şi chiar să-şi dezvolte disponibilităţile empatice, înţelegând prin aceasta
capacitatea de a se transpune imaginar în vârsta copilăriei.

3. Educarea limbajului prin diferite exerciţii de vorbire

Pentru un părinte, una dintre perioadele cu cele mai mari bucurii este aceea în
care copilul începe să meargă şi să vorbească. Acestea sunt, într-adevăr, două realizări
extrem de importante. Este straniu să vezi cum se străduiesc părinţii, în primii doi ani
de viaţă ai copiilor lor, să-i încurajeze să se mişte şi să vorbească, iar în următorii doi
ani, cum aceeaşi părinţi depun eforturi ca să-i facă să stea liniştiţi şi să nu mai
vorbească atât.
A

In cazul în care copilul nu exersează continuu, nu îşi practică achiziţiile în

acest domeniu, progresul său încetineşte şi chiar se poate opri. Exact aşa cum trebuie
să aibă experienţă în mers înainte de a începe să sară şi să alerge, copilul trebuie să
câştige experienţă în vorbire, înainte de a se angaja în forme de limbaj mai
complicate, cum sunt cititul şi scrisul. Cei mici au nevoie de cât mai multe experienţe
posibile. Este de datoria noastră, în calitate de educatoare, să le oferim prilejul de
exersare.
Limbajul include, ascultarea, vorbirea, citirea şi scrierea. “Pentru a vorbi bine,
o persoană trebuie mai întâi să audă cum sună cuvintele. Pentru ca cititul să aibă sens,
persoana trebuie să cunoască conceptele exprimate de cuvintele pe care le citeşte. Ca
să scrie independent şi nu să copieze, persoana trebuie să ştie să utilizeze cuvintele în
mod independent în vorbire”1. Fiecare pas se bazează şi este dependent de pasul
precedent. Indicăm în continuare câteva modalităţi de educare a limbajului:

1 Boşcaiu, Emilia - “Copilul preşcolar si dezvoltarea vorbirii” în Revista învăţământul Preşcolar, nr. 2/ 1980, pag. 30
33
 a) Antrenamentul motric
A articula corect un sunet nu înseamnă a efectua mişcări artificiale şi exagerate
printr-un efort muscular sporit. Dimpotrivă, o articulară clară şi inteligibilă necesită
organe puternice de pronunţare, însă suficient de elastice, care să permită efectuarea
unor mişcări coordonate rapid şi extrem de diferenţiate, fără a fi însoţite de un efort
fonator.
Activitatea aparatului articular se îmbunătăţeşte prin efectuarea unor exerciţii
de mişcări ritmice neverbale, care au rolul unei gimnastici a organelor vocale.
Mişcările aparatului articular acţionează ca un întreg, în care modificările
funcţionale ale unui organ atrag după sine schimbări în starea funcţională a organelor
interdependente.
Astfel, în cadrul exerciţiilor de înviorare din fiecare dimineaţă, timp de câteva
minute, se pot efectua şi exerciţii de gimnastică facială, labială şi linguală, începând
cu grupele mici de copii.
Exerciţiile de gimnastică articulatorie trebuie să fie de scurtă durată, circa 4-5
minute şi să aibă un caracter ritmic şi vioi. Acestea se efectuează simultan, cu toţi
copiii dintr-o grupă, după modelul oferit de educatoare. Spre a nu întrerupe
cursivitatea ritmică, nu se dau indicaţii individuale, chiar dacă unii copii nu pot
efectua dintr-o dată toate mişcările.
La început se exersează mişcările mai simple, cu caracter general, şi numai
după ce acestea sunt bine însuşite, ele se introduc în programul exerciţiilor de mişcări
diferenţiate. Fiecare mişcare se efectuează de câte două - trei ori, în mod consecutiv.
Pe lângă exerciţiile obişnuite de gimnastică a trunchiului şi a membrelor,
deosebit de eficiente sunt exerciţiile musculaturii gâtului. Acestea se pot efectua în
picioare sau şezând, fiind asociate cu exerciţii de respiraţie, dintre care amintim:
- coborârea lentă a capului pe spate (cu inspiraţie pe nas), revenirea la
poziţia normală (cu expiraţie prelungită pe gură);
- înclinarea laterală a capului (cu inspiraţie pe nas), revenirea la poziţia
normală (cu expiraţie prelungită pe gură);
- rotirea capului de la stânga la dreapta şi invers cu mişcări ample, însă deosebit
de relaxate (cu inspiraţie pe nas şi expiraţie pe gură).
b) Exerciţii de gimnastică facială
Există o mare varietate de exerciţii de gimnastică facială, dintre care amintim
pe cele mai cunoscute:
- închiderea şi deschiderea alternativă a gurii;
- umflarea şi sugerea simultană a ambilor obraji;
- imitarea surâsului cu scopul de a obţine o deschidere transversală a gurii.
Mişcarea se efectuează prin tragerea puternică a colţurilor gurii în părţi,
A , # •

urmată de ţuguierea buzelor în formă de pâlnie. In cursul acestui exerciţiu,

comisurile labiale se retrag până la molari, iar rădăcinile dinţilor rămân
descoperite.
c) Exerciţii de gimnastică linguală
în timpul efectuării acestor exerciţii, gura se menţine larg deschisă. Mişcările
au următoarea succesiune:

34

i
- ridicarea şi coborârea limbii în cavitatea bucală, atingând dinţii incisivi superiori şi apoi
incisivii inferiori, cu gura larg deschisă şi cu buzele bine întinse;
- aşezarea limbii între buze în formă plată;
- ascuţirea limbii în afara cavităţii bucale;
- mişcări de lateralitate a limbii, cu o formă cât mai ascuţită, astfel încât limba să atingă
colţurile gurii, care sunt puternic trase în părţi;
- alternarea rapidă a poziţiei plate şi apoi ascuţite a limbii;
- mişcări ritmice de proiectare a limbii în afara cavităţii bucale şi de retracţie în fundul
cavităţii bucale, în timp ce se produce sunetul c - c - c;
- formarea şanţului dorsal prin ridicarea marginilor laterale ale limbii, în timp ce pe linia
longitudinală mediană se formează o adâncitură;
- formarea “cupei linguale” prin ridicarea vârfurilor şi a marginilor laterale ale acestui
organ în afara cavităţii bucale;
- lipirea limbii de palat astfel încât la desprinderea sa să se audă un “pocnet”;
- pronunţarea repetată a vocalei a - a - a - a î n timp ce palatul se ridică cât mai mult posibil;
- vibrarea prelungită a limbii printre dinţi concomitent cu vibrarea buzelor (brrr - brrr);
- vibrarea limbii în cavitatea bucală, asociată cu pronunţarea sunetelor dentale (ţr - ţr sau
dr - dr); se va evita orice tendinţă a copiilor de a obţine o vibraţie posterioară asociată cu
sunetele velare (cr - cr sau gr - gr, tocmai spre a preîntâmpina instalarea rotacismului
uvular).
d) . Exerciţii de emitere a sunetelor
După ce o perioadă de câteva săptămâni, când copiii şi-au însuşit mişcările de articulaţie
neverbală, se pot asocia treptat şi câteva exerciţii de emitere a unor sunete mai dificile.
Astfel consoanele ş - z se obţin prin pronunţarea unor sunete onomatopeice (şşş sau zzz) în
timp ce limba trebuie să fie plasată în spatele incisivilor inferiori şi comisurile labiale trase
în părţi. Gradat se exersează pronunţarea ritmică a unor serii de silabe directe şi indirecte,
formate din asocierea cu vocalele e şi i (care necesită o poziţie similară a buzelor) şi în cele
din urmă se introduce în cuvinte:
- sssss, sssss, s - s - s , zzzzzzz, z - z - z;
- ssssi, sssi, si, si, si, zzzzzzz, zzzi, zi - zi - zi;
- sssse, ssse, se, se, se, zzzze, zzze, ze, ze, ze;
- is, is, es, es, iz, ez;
- sis, sis, ses, sese, sese, zizi, zeze;
- sat, sap, sac - zac, zic etc.
In această etapă se utilizează din plin onomatopeele, jocurile de mişcare asociate cu cântece,
poezioare etc.
Formarea corectă a consoanelor ş - j sunt facilitate prin exerciţiul de efectuare a cupei
linguale în cavitatea bucală în timp ce buzele sunt uşor rotunjite. Din această poziţie se
pronunţă consoane ş sau j prelungite şi mai târziu serii de silabe ritmice formate din
asocierea cu vocalele o şi u.
Cu un suflu lin se pronunţă:
- şşşşşş,ş-ş-ş,jjmj-j-j ;
- şşşo, şşşo - şo, şo, şo, şo, jjjo, jjo, jo, jo;
- Şoşjoj;
- şoşo, şuşujojojuju;
Se pot da indicaţii suplimentare care facilitează însuşirea acestor consoane. Astfel, în timpul
pronunţării consoanelor ş - z se simte un suflu rece pe dosul mâinii plasat cu faţa gurii. In
timpul pronunţării consoanelor ş - j aerul este călduţ.
După ce ambele grupe de sunete s-au consolidat temeinic, se fac exerciţii de diferenţiere a
siflantelor şi şuierătoarelor surd (ş şi ş) şi a celor sonore (z şi j) exersarea unor serii de
silabe;
- sa, se, si, so, su, şa, şe, şi, şo, şu;
- za, ze, zi, zo, zu, ja, je, ji, jo, ju;
- sos, ses, ...şaş - şeş...
Consoana r se obţine prin efectuarea progresivă a exerciţiilor de vibrare a buzelor, urmate de
vibraţia puternică a vârfului limbii interpus între buze şi în cele din urmă vibraţia vârfului
limbii plasată în dreptul alveolelor superioare. Cu un suflu extrem de puternic se rosteşte:
- trrr, trr, drrr, drr;
- tri, tri, tre, tre, tra, tre, tri, tro, tru;
- trip, trip, trap, prrep, prip, trop, trup;
- ri - ri, re - re, rara, rere, riri, roro, ruru, lara - lere etc.
Orice onomatopee şi emisiune ritmică sacadată care conţine sunetul r facilitează fixarea
articulării.
Consoanele c - g în cazul când sunt omise se formează prin încercări de pronunţare a silabei
ţa - ţa sau da - da, în timp ce cu degetul arătător se apăsă pe partea dorsală a limbii şi se
împinge în fundul cavităţii bucale. Cu aceeaşi uşurinţă sunetele se scot prin solicitări ale
copiilor de a-şi ghemui limba în fundul gurii care este larg deschisă şi de a încerca să
elimine puternic suflul(ca şi în cazul în care s-ar lipi un corp străin de faringe).
- chi, chi, ca - che, chi etc.
Consoanele f_- v se formează prin prinderea buzei inferioare (muşcarea sub dinţii superiori
în timp ce buza superioară este ridicată şi retrasă), iar din această poziţie se rosteşte uşor
prelungit ffff vvvv (vântul).
- fa, fa, fa - va - va - va - va, fa, fe, fi, fo, fu, va, ve, vi, vo, vu;
- faf, vav, fra, fre, fri... vra, vre... vri..., fia, fie, fii...etc.
Exerciţiile de gimnastică care nu pot fi deprinse cu uşurinţă se vor efectua după modelul
educatoarei în faţa unei oglinzi. După deprinderea corectă a mişcărilor de către copii,
acestea pot să fie efectuate numai după indicaţii verbale. în cazul copiilor care prezintă
anumite pareze ale organelor de articulaţie sau o musculatură hipotonă, exerciţiile se vor
efectua şi în mediul familial de câteva ori în decursul unei zile.
c). Exerciţii de coarticulare
Mişcările de trecere ale organelor de vorbire de la poziţia de articulare a unui sunet la
poziţia de articulare a altui sunet se realizează pe baza principiului efortului minim,
eliminându-se orice mişcare de prisos. Astfel, mişcările de articulare ale buzelor nu se fac
după cerinţe de pronunţare a fiecărui sunet din cuvânt (indiferent dacă este consoană sau
vocală), ci numai după cele ale vocalelor.
Exerciţiile de coarticulare vor începe prin exersarea unor serii de silabe, articulându-se cu
mişcări precise, bine conturate sau chiar exagerate toate vocalele.
Deşi sunt necesare mişcări articulatorii ample şi precis conturate, acestea se vor efectua cât
mai relaxat, înlăturându-se orice tensiune şi efort. în procesul pe care-1 recomandăm,
esenţialul este de a asigura continuitatea între mişcări, tară ca pronunţarea vocalelor să fie
prelungită mai mult decât în vorbirea curentă.
Exerciţiile se vor efectua în următoarea ordine:
- seria vocalelor: a, e, i, o, u;
- serii formate din silabe directe (de exemplu: pa, pe, pi, po, pu, la, le, li, lo,
lu, sa, se, si, so, su etc.)
- serii de silabe indirecte (ap. ep. ip, op, up, al, el, il, ol, ul etc.)
- serii de silabe care conţin grupe consonantice (ffa, fre, tfi, fro, fru, stra, stre, stri, stro,
stru, scla, scle, scli, sclo, sclu)
- cuvinte monosilabice, bisilabice, trisilabice etc.
- propoziţii simple urmate de propoziţii dezvoltate.
Cu toate că exerciţiile de pronunţare cu mişcări articulatorii lente şi cât mai precise stau la
baza formării unei dicţiuni corecte, ele nu trebuie prelungite prea mult timp, deoarece
obişnuinţa de a pronunţa cu mişcări exagerate duce la deformarea rezonanţei vocalelor.
f) . Antrenament auditiv
Nu trebuie să se piardă din vedere faptul că fonemul este o unitate complexă
senzomotorie la formarea căreia participă în egală măsură atât latura acustică, cât şi cea
articulatorie a sunetelor. Datorită acestei interdependenţe şi condiţionării senzomotorii,
auzul fonematic se dezvoltă în condiţii normale paralel cu îmbunătăţirea mişcărilor
articulatorii. La rândul său, perfecţionarea auzului fonematic dezvoltă posibilitatea de
autocontrol al pronunţării şi de dirijare corectă a mişcărilor articulatorii.
g) . Exerciţii de dezvoltare a atenţiei auditive
Primele exerciţii se reduc la repetarea unor serii simple de silabe, urmate de repetarea
unor silabe tară sens, începând de la 1 - 5 asociaţii silabice;
- esp. spe, pse;
- sta, stra, arts;
- opat, lovit, splitare, blaschape, atridure, mandurtape etc.
în cazurile în care copiii pronunţă cuvintele stâlcit, datorită obişnuinţei de a vorbi alintat
(prea copilăreşte), silabele nonsens se exersează timp mai îndelungat, până când copiii
reuşesc să imite exact orice asociaţie dificilă.
h) . Exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic
A m

In faza pregătitoare se exersează seriile de silabe opuse formate din consoanele perechi
(surdă şi sonoră):
- pa, pe, pi, po, pu, ba, be, bi, bo, bu;
- ta..., da...;
- fa..., va...;
- ca..., ga... etc.
Serii de cuvinte ritmice care se deosebesc printr-un singur sunet:
- ac, lac, sac, mac, rac, pac, fac, tac;
- pere, mere, bere, vere;
- aţă, raţă, ramă, rană;
- corn, corb, cort, corp etc.
A

In această etapă se utilizează în activităţile de joc clasificări sau denumiri după imagini care
se deosebesc printr-un singur sunet, frământări de limbă ca şi toate expresiile stereotipe.
Exerciţiile descrise contribuie la dezvoltarea atenţiei auditive, la sensibilizarea auzului
fonematic, fapt ce atrage după sine o articulare mai îngrijită. Totuşi, exerciţiile de
antrenament auditiv necesare în comunicarea orală sunt completate cu exerciţii de reliefare a
elementelor prozodice - muzicale specifice limbii materne.
i) . Exerciţii de dezvoltare a elementelor prozodice - muzicale
 Elementele muzicale ale vorbirii sunt date de accent, intonaţie, viteza exprimării cât şi de
pauzele din timpul vorbirii. Ritmul şi melodia sunt strâns condiţionate şi nu se pot disocia.
Caracteristicile prozodice ale limbii se însuşesc cu multă uşurinţă în perioada cuprinsă între
4-5 ani. • • A

Bazele vorbirii expresive se formează odată cu exersarea propoziţiilor. In această etapă se

consolidează anumite deprinderi legate de respectarea pauzelor, a intonaţiei, a accentului şi
ritmului. Este important ca în cadrul acestor exerciţii să se acorde atenţia cuvenită
principiului gradării spre a-i deprinde pe copii să pronunţe fără efort prepoziţii din ce în ce
mai complexe. Prima condiţie a exprimării constă în respectarea pauzelor dintre sintagme
sau propoziţii. Astfel, copiii vor fi învăţaţi să-şi coordoneze mişcările respiratorii în raport
cu necesitatea acestor pauze dintre sintagme. în decursul expiraţiei cuvintele vor fi
pronunţate după necesităţile de pronunţare a vocalelor.
Datorită faptului că în vorbirea copiilor apare adeseori o monotonie din cauza lipsei de
modulaţie a vocii, în cadrul primelor exerciţii intonaţiile se vor efectua într-un mod
exagerat. Astfel, se va exersa pronunţarea aceleiaşi propoziţii în diferite forme:
- propoziţie sub formă afirmativă;
- propoziţie sub formă interogativă;
- propoziţie sub formă imperativă.

După ce copiii stăpânesc bine modulaţiile vocii dată de curba intonativă, se efectuează
rostirea aceleiaşi propoziţii cu schimbarea locului de efectuare a pauzelor:
A A A
inspir Bunicul [J spune poveşti [j nepoţilor săi.

Bunicul spune poveşti nepoţilor săi.

De asemenea, se vor exersa versuri care se vor exprima în cel puţin două modele intonative, prin
schimbarea locului de efectuare a pauzelor.
Pentru reliefarea accentului se efectuează:
- exerciţii de pronunţare şoptită a propoziţiilor;
- exerciţii de pronunţare şoptită a propoziţiei cu excepţia silabelor accentuate care se pronunţă
tare şi uşor prelungit;.
Pe parcursul acestor tipuri de exerciţii copiii vor fi învăţaţi să folosească gesturile şi expresia
mimică adecvată.
Pe parcursul tuturor activităţilor din grădiniţă este necesar să se formeze deprinderea de a
vorbi cu capul ridicat, mişcările labiale vii, fără a fî încordate şi exagerate, iar activitatea
bucală suficient de deschisă, încât să se evite orice încercare de exprimare nazală, tărăgănată
sau sacadată.
Prin cultivarea elementelor estetice din limbă (intonaţie, accent, articulare corectă), până la
intrarea în şcoală, copiii reuşesc să stăpânească limba maternă.
Rămâne la aprecierea educatoarelor măsura în care recomandările făcute urmează să fie
îmbinate în alte activităţi curente în grădiniţă.
Educatoarea trebuie să îndrepte consecvent şi competent greşelile de vorbire observate la
copii şi paralel să folosească cele mai corespunzătoare mijloace şi metode pentru dezvoltarea
lexicului lor şi pentru stimularea procesului de însuşire a sensului exact al cuvintelor. 1

1 Dezvoltarea intelectuală a copilului prin joc

 - deprinderea de a asculta indicaţiile verbale ale educatoarei;
- deprinderea de a observa;
- deprinderea de a analiza şi descrie;
- deprinderea de a stabili asemănări şi deosebiri;
- deprinderea de a sesiza unele legături între obiecte şi fenomene ale naturii;
- deprinderea de a compara;
- deprinderea de a generaliza;
- deprinderea de a se orienta în spaţiu.
Fiind o activitate atractivă şi accesibilă, îmbinând elementul distractiv cu cel
instructiv, jocul şi mai ales jocul didactic oferă copiilor posibilitatea să-şi însuşească
corect structura gramaticală a limbii, absolut necesară pentru executarea celorlalte
activităţi.
Jocul creează condiţii favorabile şi pentru dezvoltarea intelectuală a
copilului. “Prin activitatea de joc se produc două categorii de schimbări în conţinutul
şi structura proceselor cognitive. Pe de o parte, prin joc copilul dobândeşte noi
cunoştinţe despre mediul înconjurător, i se formează variate acţiuni mintale cu
importante repercusiuni pentru dezvoltarea percepţiilor, memorării şi reproducerii
voluntare, generalizării şi abstractizării. Pe de altă parte, jocul favorizează dezvoltarea
aptitudinii imaginative a copilului respectiv, a capacităţii de a crea sisteme de imagini
generalizate (tipice) despre obiecte şi fenomene, precum şi de a efectua diverse
combinări mintale cu imaginile respective, operaţii similare cu acelea săvârşite la
început cu obiectele materiale”1
Jocul este tocmai forma de activitate în contextul căreia se face trecerea în
etape de la acţiunile practice, materiale de joc, spre acţiunile mintale, în planul
reprezentărilor. Rolul formativ al jocului constă în faptul că prin intermediul lui,
preşcolarul devine stăpân pe procedee accesibile de reconstituire a unor variate
conţinuturi cu ajutorul acţiunilor obiectuale, externe, materializate.
Jocul oferă copilului posibilitatea de a reconstitui, de a reconstrui, de a
reproduce într-o formă intuitiv - activă o arie cuprinzătoare din realitatea obiectivă.

Formarea la copii de vârstă preşcolară a deprinderilor intelectuale se

realizează în mod gradat prin diverse activităţi cu toată grupa şi prin joc, respectând
particularităţile psiho-individuale şi cele ale învăţării la diferite vârste.
Urmărind realizarea acestor obiective care sunt prevăzute şi în programă şi
ţinând seama de profilul psihologic al vârstei preşcolare, am acţionat în sensul
stimulării formării şi perfecţionării deprinderilor de activitate intelectuală.
Pentru dezvoltarea experienţei senzoriale am organizat exerciţii şi jocuri
senzoriale care vizau remedierea deficienţelor constatate. De asemenea, am organizat
activităţi de observare a unor aspecte cunoscute de ei din mediul înconjurător. Prin
aceste activităţi, copilul preşcolar descoperă lumea, în primul rând prin organele de
simţ el capătă cunoştinţe din viaţa reală, cunoştinţe ce sunt condiţionate de claritatea şi
precizia percepţiilor şi a reprezentărilor.
în realizarea unor jocuri şi exerciţii am căutat să antrenăm toţi analizatorii;
vizual, auditiv, tactil - termic, gustativ, olfactiv, pentru a ajunge la formarea unor
deprinderi intelectuale cum ar fi:
1 Stana, Emilia - Jocul - în Revista învăţământului Preşcolar nr. 1 - 2/1997, pag. 98.
~ Ciurea, Sanda - Formarea deprinderilor intelectuale în Revista învăţământului Preşcolar nr. 3 - 4/1996, pag.
1.
39
De exemplu, cu ajutorul mişcărilor, acţionând cu jucăriile, preşcolarul reproduce în
mod activ natura şi conţinutul relaţiilor sociale: matemale, profesionale, casnice etc.
Aşa se întâmplă când fetiţa îşi imită mama îngrijindu-şi copilul (păpuşa): îi dă de
mâncare, îi spală rufele, o duce la plimbare etc. Acţionând cu jucăriile şi cu
materialele de joc, preşcolarii, prin intermediul acţiunilor obiectuale, se apropie în
mod conştient de variate aspecte ale realităţii sociale: activitatea productivă a
adulţilor, relaţiile dintre ei, modul lor de viaţă etc.
Pe baza acţiunilor de joc, “la copil se dezvoltă aptitudinea imaginativă, adică
se formează capacitatea de a elabora un plan de reprezentări şi de a opera cu acest
plan de imagini mintale, în procesul efectuării acţiunilor de joc. Numai pe această
bază preşcolarul îşi reprezintă succesiunea acţiunilor, le proiectează şi le anticipează,
în jocul de-a grădiniţa de copii.”zîn acest caz, el nu se conduce atât după însuşirile
jucăriilor pe care le are la îndemână, cât mai mult după schema mintală a acţiunilor.
Cu cât preşcolarul este mai mic, cu atât influenţa jocurilor asupra proceselor
lui cognitive este mai mare. Venind în contact nemijlocit cu obiectele pe care le
foloseşte în joc, copilul învaţă să perceapă şi să observe variatele lor însuşiri. Aceste
două procese - percepţia şi observaţia - se dezvoltă la copil în procesul de analiză şi
sinteză a însuşirilor de culoare, formă, mărime, greutate etc. ale obiectelor respective.
De exemplu, pentru a construi o căsuţă, preşcolarul diferenţiază însuşirile mai sus
menţionate ale materialului de construcţie şi învaţă să observe obiectul pe care vrea
să-l construiască. Chiar şi atunci când foloseşte obiectele cărora le atribuie însuşiri
imaginate, aceste obiecte nu îşi pierd însuşirile lor reale. De exemplu, când copilul
foloseşte bastonul - “cal”, cuburile - ‘Vagoane”, scaunul - “automobil”, el este obligat
să ţină seama de însuşirile obiective ale acestor materiale de joc. Ca atare, forma,
mărimea, greutatea, elasticitatea etc. ale obiectelor acţionează asupra analizatorilor.
Indiferent de semnificaţia ce le-o conferă obiectele de joc, copilului i se dezvoltă
percepţiile de culoare, formă, mărime, greutate, distanţă, precum şi spiritul de
observaţie.
Impresiile concrete provenite din mediul înconjurător şi care acţionează
asupra copilului, constituie o sursă pentru dezvoltarea reprezentărilor şi imaginaţiei
lui. “Imaginaţia reproductivă şi cea creatoare se dezvoltă prin prelucrarea
reprezentărilor ce s-au format pe baza impresiilor nemijlocite. Aceleaşi impresii
senzorial - perceptive analizate şi sintetizate în contextul acţiunilor obiectuale,
contribuie la dezvoltarea gândirii intuitive a preşcolarului în realizarea temelor de
joc.”1 A

In timpul jocului, reprezentările copilului se îmbogăţesc, se precipitează şi se

corectează. Dacă reprezentările copilului despre oameni, despre acţiunile şi relaţiile
lor sociale nu sunt suficient de clare, el simte nevoia să-şi însuşească noi cunoştinţe.
In astfel de situaţii copilul pune întrebări, iar educatoarea trebuie să-i satisfacă setea
de cunoaştere şi să-i dezvolte spiritul de investigaţie.
De la reproducerea imitativă a faptelor şi acţiunilor pe bază de reprezentări
neprelucrate, copilul trece la combinarea reprezentărilor în imaginaţie, introducând
mereu noi elemente de creaţie în joc. Imaginaţia creatoare a copilului se manifestă
prin aceea că întregeşte temele sugerate de adulţi cu elemente noi, iniţiază el însuşi
1 Ciurea. Sanda - articol - Formarea deprinderilor intelectuale în Revista învăţământului preşcolar nr.3 - 4/1996 pag
14.

4
0
jocuri, caută în mod independent mijloacele pentru a-şi realiza intenţiile.
De exemplu, îndeplinind rolul şoferului, copilul transformă scaunul într-un
automobil, foloseşte un cerc drept volan, se mişcă prin cameră şi transportă ceva
imaginar, parcurge drumuri spre diferite oraşe etc. în acest joc, copilul nu imită o
simplă situaţie concretă, ci o completează creator, în plan imaginar, cu observaţiile lui
anterioare.
Dacă la început copiii reflectă în jocurile lor fapte singulare, situaţii
particulare, cu timpul, ei se ridică de la reprezentări la noţiuni elementare, pe bază de
generalizări. Sarcina educatoarei este să-l ajute pe copil să treacă de la reprezentări la
noţiuni pentru a i se dezvolta gândirea activă. în activizarea gândirii, un rol important
îl exercită limbajul. Fără comunicare verbală între copii nu este posibil jocul colectiv.
Comunicând între ei, copiii îşi fixează tema jocului, stabilesc de comun acord
subiectul, îşi repartizează rolurile, precizează acţiunile comune menite să
A

confere jocului un caracter organizat. In timpul şi după terminarea jocului îşi

comunică impresiile şi părerile, exprimă dorinţele, semnalează abaterile survenite de
A

la regulile de joc. In procesul desfăşurării jocului li se dezvoltă pe de o parte limbajul

în strânsă unitate cu gândirea, iar pe de altă parte se intensifică funcţia reglatoare a
sistemului verbal.
A

In cadrul jocului ca mijloc de educaţie intelectuală, educatoarea va acţiona în

următoarele direcţii:
a) va îmbogăţi impresiile copilului despre realitatea înconjurătoare;
b) va extinde sfera reprezentărilor şi va adânci, preciza şi corecta conţinutul lor;
c) le va stimula imaginaţia reproductivă şi creatoare în realizarea temelor de
joc;
d) le va activiza gândirea şi procesul de comunicare verbală prin care îşi exprimă
impresiile, părerile şi dorinţele în joc;
e) va exersa verbalizarea “elementelor jocului” - obiecte, acţiuni, roluri.

5. Rolul formativ al jocului didactic în educarea limbajului la preşcolari

Jocul antrenează intens copilul în stimularea şi exercitarea vorbirii în direcţia

propusă, fără ca el să conştientizeze acest efort. Prin intermediul jocului didactic se
fixează şi se activează vocabularul copiilor, se îmbunătăţeşte pronunţia, se formează
noţiuni, se însuşesc construcţii gramaticale.
In scopul îmbogăţirii vocabularului cu substantive proprii, care să
denumească numele lor, al fraţilor, al părinţilor (la grupele din nivelul 1), apoi nume
de localităţi importante din judeţ, din ţară, ale unor personalităţi istorice, se pot
desfăşura diverse jocuri didactice, cum ar fi: La cine s-a oprit jucăria?. Familia mea.
Unde a sosit scrisoarea?
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului copiilor cu
substantive comune care denumesc obiecte, fenomene, principalele părţi ale corpului,
obiecte de igienă persoană, îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente etc.
La grupa mare şi la grupa pregătitoare se va acorda prioritate cuvintelor care
exprimă aspecte comportamentale, stări afective, norme de comportare, sentimente
etc.
4
1
 Jocul didactic contribuie la îmbogăţirea lexicului copiilor şi cu diferite
adjective: însuşiri privind culoarea, olfactive, termice sau anumite calităţi morale.
Spre exemplificare prezint jocurile: Fluturii vin la flori. Ce ştim despre el?. Spune ce
ai de gând?. Găseşte obiectul potrivit.
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogăţirea lexicului, sub aspectul
achiziţionării de noi cuvinte. Se pot organiza diferite jocuri care pot să opereze cu
antonime: Răspunde repede si bine, omonime La televizor, sinonime Cum este?
Deosebit de eficiente sunt jocurile didactice prin care se urmăreşte folosirea
corectă a pronumelui Cine ţi-a dat jucăria? Cine este, cine sunt? a numerelor

4
2
cardinale şi ordinale Te rog să-mi dai, A câta jucărie lipseşte? a cuvintelor care denumesc
acţiuni Cine este si ce face?
O categorie importantă de jocuri didactice sunt cele care urmăresc aspecte ale
structurii gramaticale: reprezentarea propoziţiei, discriminarea cuvintelor, despărţirea
cuvintelor în silabe şi precizarea sunetelor Ce ştim despre? Câte cuvinte am spus?
Jocul silabelor Jocul sunetelor.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului, activizarea şi
exersarea lui, cât şi la însuşirea unei exprimări clare, corecte, coerente din punct de
vedere gramaticală cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea creativităţii în
exprimarea orală.

6. Aspecte ale metodologiei jocului didactic

Desfăşurarea jocului didactic cuprinde următoarele momente:

• Organizarea sălii de grupă (a locului unde se va desfăşura jocul) în
funcţie de particularităţile jocului ce se organizează, a materialului didactic
utilizat (demonstrativ şi/sau distributiv!), de nevoia unor amenajări
speciale.
• Introducerea în joc urmăreşte crearea unei atmosfere favorabile, trezirea
interesului şi a curiozităţii copiilor pentru ceea ce va urma. La grupele mici,
acest moment se va realiza în maniera surprizei, prin intermediul unui
personaj cunoscut de copii, prin intermediul unei ghicitori, al unor versuri
cunoscute. La grupele mari, jocul poate începe printr-o conversaţie cu rol
motivaţional sau prin anunţarea scopului şi a titlului jocului.
• Prezentarea materialului - moment în care materialul de lucru (distributiv
şi/sau demonstrativ) necesar în joc este pus la dispoziţia copiilor pentru a-i
fi cunoscute caracteristicile intuitive şi pentru familiarizarea copiilor cu el.
Materialul poate fi prezentat în maniera surprizei ori ca material de lucru
care nu atrage în mod expres atenţia asupra lui însuşi. La grupa mică acest
moment este realizat de către educatoare, care descrie materialul şi
reaminteşte şi alte jocuri în care a fost folosit acelaşi material etc. La
grupele mari intuirea se poate face cu ajutorul copiilor sub forma
reactualizării cunoştinţelor. Copiii observă materialele şi enumeră
proprietăţile lor.
Materialul demonstrativ este pus în coşuleţe, săculeţe, plicuri etc, este
aşezat pe măsuţele copiilor sau poate fi adus de către personajul (copilul) ce
joacă un anumit rol. Momentul în care copilul primeşte materialul este ales
în funcţie de tipul de joc, iar ca plasament în desfăşurarea activităţii, fie la
începutul jocului fie în timpul jocului.
• Anunţarea titlului jocului şi a scopului acestuia se face scurt şi sugestiv.
Denumirea jocului are rolul de a sintetiza esenţa jocului şi se constituie ca
un adevărat laitmotiv pe întreaga durată de desfăşurare a acţiuni, scopul
jocului şi denumirea sa determină, prin urmare, conţinutul în jurul căruia se
structurează apoi sarcina, regulile şi elementele de joc.
43
• Explicarea şi demonstrarea jocului are un rol hotărâtor pentru buna
A

desfăşurare a activităţii. In această etapă educatoarea îşi orientează efortul

educativ în următoarele direcţii:
a) să-i ajute pe copii să înţeleagă sarcinile ce le revin;
b) să precizeze regulile jocului, asigurându-se că au fost înţelese corect şi
că sunt bine reţinute de copii;
c) să prezinte conţinutul jocului şi principalele momente de realizare a
acestuia, în funcţie de reguli;
d) să facă precizări concrete şi coerente privind folosirea materialului
didactic de către copii;
e) să fixeze sarcinile conducătorului de joc;
f) să formuleze cerinţele ce trebuie satisfăcute pentru a câştiga;
g) să stabilească modalităţile de complicare treptată şi de dozare a efortului
intelectual şi fizic al copiilor.
• Executarea jocului de probă se realizează sub directa îndrumare a
educatoarei care intervine destul de des reamintind regulile şi succesiunea
etapelor jocului, făcând unele precizări cu caracter organizatoric. La grupa
mică, educatoarea va conduce jocul în mod direct, iar la grupele mari ea
poate transfera rolul de conducător unui copil. După desfăşurarea jocului de
probă educatoarea va face aprecieri privind modul de realizare a sarcinilor,
va evidenţia greşelile săvârşite, va reveni cu explicaţii suplimentare pentru
corectarea greşelilor tipice.
• Executarea jocului de către copii se face în momentul imediat următor
jocului de probă. Chiar dacă jocul se execută independent, educatoarea va
urmări:
a) să menţină atmosfera de joc, favorizând manifestările specifice: mişcare,
aplauze, competiţie;
b) să antreneze toţi copiii în acţiune;
c) să încurajeze copiii să adopte modul corect de colaborare;
d) să stimuleze evoluţia jocului evitând momentele de monotonie;
e) să creeze condiţiile necesare pentru ca fiecare copil să rezolve sarcina
didactică independent sau în grup, în funcţie de modul de organizare al
jocului.
• Complicarea jocului se realizează după ce se constată că întreg colectivul
de copii a executat corect elementele de detaliu. Pentru a se asigura
transferul deprinderii de a introduce noi materiale şi elemente noi de joc sau
se pot complica sarcinile jocului prin introducerea situaţiilor problemă.
A

• încheierea jocului este momentul în care se fac aprecierile finale, se

formulează concluzii asupra modului de executare a regulilor de joc, asupra
modului de executare a sarcinilor de către fiecare copil sau de către întreaga
grupă, stabilirea câştigătorilor. Se va repeta titlul jocului şi scopul său.
Etapa de încheiere este un proces de analiză. Pentru ca încheierea să nu
scadă brusc dispoziţia copilului, învăţătorul va utiliza diverse procedee
printre care şi probele de evaluare.

4
4
 A

In cele din urmă se stabilesc sarcini concrete privind strângerea şi aranjarea

materialului de lucru de către copii şi pentru refacerea condiţiilor de ordine
şi curăţenie în sala de clasă.
Probele de evaluare ne permit să observăm eficienţa muncii depuse de
elevi. Probele de evaluare vor fi create în funcţie de sarcina didactică a
jocului, de particularităţile de vârstă şi de individualitatea copiilor.
îmbinând creator metodele şi procedeele tradiţionale cu cele active, modeme şi
ţinând cont de particularităţile de vârstă, educatoarea, prin jocul didactic reuşeşte o
perfectă îmbinare între activitatea de învăţare, de dobândire de cunoştinţe şi joc dacă
asigură o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent.
Metodele şi procedeele folosite la lecţiile de educarea limbajului la lecţiile de
educarea limbajului prin joc didactic trebuie alese astfel şi aplicate, încât ele să
respecte cerinţele şi etapele mecanismului formării unei vorbiri corecte din punct de
vedere gramatical, să antreneze una sau mai multe funcţii ale limbajului, să sporească
interesul pentru cunoaştere, curiozitatea copilului, capacitatea de imitaţie, să dezvolte
receptivitatea faţă de influenţele educative prin joc, stimularea creativităţii verbale,
fluiditatea ideilor (bogăţia de idei pe care copilul le poate emite în raport cu o situaţie
problemă).
Jocurile didactice trebuie să îndeplinească unele condiţii generale dintre care
amintim:1
- să aibă caracter aplicativ la cunoştinţele teoretice predate;
- să prezinte interes pentru copii;
- să ceară un efort de gândire din partea copiilor, dar să ţină seama de
particularităţilor psiho-fizice;
- să fie precis formulate şi explicate suficient pentru ca elevii să ştie cu siguranţă
ce au de făcut,
- să nu aibă dimensiuni mari şi să nu fíe prea numeroase spre a nu duce la
supraîncărcare;
- să fie gradate şi unde este nevoie să fie individualizate.
CAPITOLUL V

ASPECTE PRACTICE ALE CERCETĂRII

Practica educativă nu poate crea singura ştiinţă riguroasă, necesară cunoaşterii

şi promovării fenomenului educativ contemporan. De aici avem concluzia că
“experimentul este o modalitate inedită menită să optimizeze procesul educaţional”.2
în lucrarea de faţă cercetarea a început cu studierea problemei în cauză: Rolul
jocului didactic la dezvoltarea limbajului copiilor preşcolari, în literatura de
specialitate şi în practica educativă, urmând apoi să se desfăşoare cele trei faze ale
experimentului:
1. Etapsffniţială a experimentului;
2. Etapa formativă a experimentului;
1 Dima, Silvia - Antologie - jocuri - editată de revista învăţământului Preşcolar 1993, Bucureşti, pag. 10.
45
2 Cerghit, Ion - Mijloace de învăţământ -E.D.P.. Bucureşti, 1976, pag 60.
46
 A
3. Etapa finală a experimentului.
In prima fază sau etapa iniţială, am cules informaţii pe baza unor observaţii, a
unor aspecte concrete ale activităţii de joc, care să definească cât mai corect situaţia,
nivelul de dezvoltare a grupei în momentul iniţierii experimentului.
A

In etapa formativă, în efectuarea propriu-zisă a experimentului instructiv-

educativ, am plecat de la o activitate omogenă sub diferite aspecte, copii de aceeaşi
vârstă, din aceeaşi grupă, cu aceeaşi formaţie interioară, unde au introdus unele
modificări sau variaţii sistemice. Aceasta a avut cea mai mare întindere şi a contat în
efectuarea unor jocuri care să corespundă obiectivelor menţionate.
în etapa formativă, prin probele de încheiere am constatat eficienţa
experimentului formativ. Copiii au fost supuşi unui număr de probe cu un grad mai
mare de dificultate.
Jocurile didactice, datorită caracterului lor de transmitere şi verificare sau
pregătire a copilului pentru acumulare de cunoştinţe pot fî aplicate atât la activităţile
de educare a limbajului cât şi la alte activităţi din grădiniţă, ele fiind un mijloc de joc
şi o metodă tocmai datorită caracterului problematic pe care îl ridică.
Am folosit jocul didactic ca metodă în dezvoltarea intelectuală a copiilor
preşcolari. în iniţierea cercetării pedagogice cu tema propusă am stabilit fazele pe
care trebuie să le parcurg în efectuarea corectă şi ştiinţifică a acestuia.

1 Etapa iniţială a experimentului

A

In prima ¿tapă a experimentului am urmărit stadiul în care se află nivelul de

cunoştinţe ale copiilor, cât şi dezvoltarea vorbirii acestora.
în acest scop am desfăşurat jocuri didactice, de exemplu: Cu ce călătorim?
Scopul: consolidarea cunoştinţelor copiilor despre mijloacele de locomoţie,
mediul pe unde circulă şi denumirea meseriilor celor care conduc mijloacele de
locomoţie, activizarea vocabularului cu denumirile acestora, indicarea unor acţiuni
percepute în imaginile prezentate, stabilirea unor relaţii, generalizare şi abstractizarea
acestora.
Sarcina didactică: denumirea mijlocului de transport şi precizarea locului pe
unde circulă (aer, apă, uscat) recunoaşterea meseriilor celor care conduc mijloacele
de transport.
Material didactic: - plicuri cu ilustraţii care reprezintă diferite mijloace de
locomoţie şi de transport; planşă reprezentând: apa, aerul şi uscatul; fişe de muncă
independentă.
Regula jocului: Plicul care conţine imaginea unui mijloc de transport porneşte
din mână în mână , la semnalul verde. El se opreşte numai la semnalul roşu. Copilul
l-a care s-a oprit plicul îl deschide, descriindu-i părţile componente, ce funcţie are
fiecare din ele şi cine conduce autovehiculul. Copilul care va ghici mai repede va
plasa ilustraţia la locul potrivit, pe tablourile care reprezintă: apa, aerul, uscatul.
Elemente de ioc: mişcarea plicului, expunerea ghicitorii, ghicirea, plasarea
ilustraţiei.
Organizarea şi desfăşurarea jocului
Planşele reprezentând apa, aerul, uscatul, vor fi aşezate pe un suport special, să
poatăfi uşor observate şi percepute de fiecare copil.
în etapa introductivă am spus câteva ghicitori pentru a reactualiza cunoştinţele
copiilor despre mijloacele de locomoţie observate în condiţiile anterioare.
Exemple:
1. Merge pe şine cu roate Şi
are taxator în spate
(tramvaiul)
2. în văzduh parcă pluteşte
Când elicea i se învârteşte
Ghici ce e?
(avionul)
3. Şi pe fluvii şi pe mare
Duce lumea în spinare!
(vaporul)
4. Şir de camere pe roate
Fuge pe şine cât poate.
(trenul)
Am desfăşurat apoi o scurtă conversaţie:
- Copii, voi mergeţi la plimbare cu părinţii?
- Cu ce mergeţi la plimbare?
- Ce aţi observat pe stradă?
- Toţi oamenii călătoresc pe jos?
- Cu ce călătoresc oamenii?
Astăzi ne vom face un joc şi vom descoperi mijloacele de locomoţie pe care le
utilizează oamenii pentru a călători unde doresc ei, dar pentru aceasta avem nevoie de
aceste tablouri, reprezentând apa, aerul, uscatul pe care eu le-am pregătit şi aceste
plicuri în care sunt jetoane cu mijloace de locomoţie, care după ce le veţi ghici veţi
veni la tabel şi îl veţi pune unde se potriveşte.

4
7
 Copiii vor fi aşezaţi pe scaune şi aşteaptă desfăşurarea jocului. Conducătorul
jocului va avea pe o masă plicurile cu ilustraţiile şi semnalizatorul. Când el va ridica
semnalizatorul verde, plicul porneşte din mână în mână şi se opreşte atunci când se
vede semnalizatorul roşu. Copilul la care s-a oprit plicul, vine în faţă, îl deschide şi
descrie mijlocul de locomoţie. Copilul care va ghici cel mai repede va plasa ilustraţia
la locul potrivit pe tablourile expuse.
Pentru sistematizarea şi valorificarea cunoştinţelor în evaluare am folosit fişe
de muncă independente şi jetoane, cerându-le copiilor ca sarcină didactică:
- să aşeze jetoanele cu mijloacele de locomoţie la locul corespunzător pe unde
circulă (aer, uscat, apă, cale ferată);
- să bareze cu o linie mijloacele de locomoţie conduse de şofer;
- să încercuiască cu o culoare albastră mijloacele de locomoţie conduse de
aviator. (Anexa 1)
Cei care au rezolvat corect cele trei sarcini cerute pe fişe au fost notaţi cu FB,
care au rezolvat corect două sarcini au fost notaţi cu B, iar care au rezolvat corect o
sarcină cu S.
Nr. copii FB % B % S %
20 15 75 4 20 1 5

Activitatea desfăşurată m-a convins de faptul că e necesară o muncă

perseverentă cu aceşti copii, aşa încât am continuat cu încă o activitate ce a dorit
verificarea cunoştinţelor copiilor şi din alte domenii ale vieţii, pentru a contribui la
dezvoltarea limbajului lor.
Pentru verificarea cunoştinţelor copiilor în legătură cu anotimpul toamna am
recurs la jocul didactic în coşuletul toamnei.
Scopul: verificarea şi consolidarea cunoştinţelor copiilor privind anotimpul
toamna şi îmbrăcămintea specifică acestora; privind fructele şi legumele
caracteristice anotimpului toamna (câmpul, pomii sunt ruginii, este mai rece, oamenii
se îmbracă mai gros, se coc şi se culeg fructele, precizarea cunoştinţelor despre
munca depusă de oameni la culesul fructelor, cunoaşterea şi aprecierea frumuseţii şi a
necesităţii muncii în grup, dezvoltarea unei exprimări corecte, îmbogăţirea
vocabularului).
Regula jocului
Educatoarea ţine un balon în mână şi se plimbă printre copii recitând câteva
versuri. Copilul în dreptul căruia s-a oprit balonul, când se termină versurile, vine la
masa educatoarei, alege o ilustraţie, denumeşte elementul pe care-1 reprezintă, apoi îl
descrie. Dacă descrierea şi alegerea au fost corecte, aşează ilustraţia în coşuleţul
toamnei.
Recomandări metodice
Fiecare copil va descrie imaginea de pe jeton motivând legătura cu anotimpul
toamna. în descrierea imaginii, trebuie să se refere la elementele caracteristice
anotimpului toamna, formulând propoziţii corecte din punct de vedere gramatical.
Elemente de ioc - alegerea obiectului preferat, aşezarea lui în coşuleţ,
întrecerea, aşteptarea.
Material didactic
4
8
 - 1 0 - 1 5 ilustraţii caracteristice anotimpului toamna;
- 2-3 ilustraţii cu elemente aparţinând altui anotimp;
- o păpuşă mare, simbolizând toamna;
- un coşuleţ;
- un balon.
A
Organizarea si desfăşurarea jocului
In etapa introductivă am purtat o scurtă conversaţie cu copiii pentru a
reactualiza cunoştinţele despre anotimpul toamna.
- Copii, în ce anotimp suntem acum?
- De unde ştiţi voi că este toamnă?
- Ce fac oamenii în grădini?
- Dar în livezi?
- Foarte bine, copii!
Am spus copiilor că ne vom juca Coşuleţul toamnei.
Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele în formă de semicerc. Pe o masă, în faţa lor, se
află păpuşa, ilustraţiile aşezate cu faţa în sus şi coşuleţul. Conducătorul jocului, iniţial
educatoarea, ţinând în mână un balon, se plimbă în faţa copiilor, recitând versurile
“Balonul uşor pluteşte / Şi la tine se opreşte!”
în momentul acesta îi înmânez copilului balonul. Acesta vine la masa
educatoarei, alege o ilustraţie, o priveşte, o arată copiilor, denumeşte elementul pe
care-1 reprezintă, apoi o descrie. Dacă elementul înfăţişează un aspect de toamnă, iar
descrierea a fost corectă, îl aşează în coşuleţul toamnei şi este apreciat şi primeşte
rolul de conducător şi spune aceleaşi versuri, dând balonul copilului în dreptul căruia
s-au terminat versurile. Copilul care a primit balonul, dacă nu a ales corect ilustraţia
(a ridicat şi a descris o ilustraţie ce reprezintă un alt anotimp) sau nu a putut descrie
ilustraţia cu elemente caracteristice toamnei, trece la loc, fără să primească vreo
recompensă, iar ilustraţia rămâne pe masă. Educatoarea numeşte alt copil să rezolve
sarcina. Copilul care poartă balonul trebuie să urmărească ca la sfârşitul versurilor să
nu se oprească de două ori în faţa aceluiaşi copil. Vor fî numiţi de două ori numai
copiii care au greşit şi nu au fost recompensaţi.
Pentru verificarea cunoştinţelor copiilor, în evaluarea finală am utilizat fişe de
muncă independentă, cerându-le copiilor ca sarcină didactică:
- să încercuiască cu culoarea roşie fructele care se culeg în anotimpul toamna;
- să bareze cu o linie fructele care se coc în alt anotimp;
- să sorteze jetoanele cu aspecte caracteristice toamnei şi să le pună în coşul
desenat pe fişă (Anexa 2).
Copiii care au rezolvat corect cele trei sarcini cerute pe fişa de muncă
independentă au fost notaţi cu FB, care au rezolvat corect două sarcini au fost notaţi
cu B, iar care au rezolvat doar o sarcină corect au fost notaţi cu S.

Nr. copii FB % B % S %
20 13 65 3 15 4 20

Analizând rezultatele obţinute prin această activitate de verificare de cunoştinţe

4
9
m-am convins de faptul că este necesară o muncă mai susţinută cu aceşti copii.
Am continuat cu încă o activitate, ce a vizat precizarea cunoştinţelor copiilor şi
din alte domenii ale vieţii, pentru a contribui substanţial atât la dezvoltarea
intelectuală cât şi la dezvoltarea limbajului lor.
Pentru proba de precizarea cunoştinţelor copiilor în legătură cu animalele
domestice am recurs la jocul didactic Unde trăiesc?
Scopul: precizarea şi sistematizarea cunoştinţelor copiilor despre locul unde
trăiesc şi numele adăpostului animalelor domestice şi sălbatice. Activizarea
vocabularului cu cuvintele: grajd, coteţ, cuşcă, stână, staul, cocină, bârlog, vizuină,
culcuş, scorbură; formarea şi consolidarea deprinderii de a asculta răspunsurile
colegilor lor, de a le completa unde este cazul; consolidarea deprinderilor de a vorbi
în propoziţii dezvoltate; dezvoltarea atenţiei şi a spiritului de observaţie.
Recomandări metodice
Copiii trebuie să clasifice animalele după locul unde trăiesc şi să denumească
adăpostul fiecăruia.
Regula jocului
Copiii trebuie să dezlege o ghicitoare şi să plaseze pe mochetă sau pe planşă
jetonul cu imaginea animalului, apoi să denumească animalul, adăpostul şi locul unde
trăieşte.
Elemente de ioc - aşteptarea, surpriza, ghicirea, aşezarea jetonului pe planşă.
Material didactic
- pe o masă, în faţa copiilor, se vor aşeza 3 machete reprezentând pădurea,
apa şi casa omului (în loc de machete se pot întrebuinţa planşe care vor fi
aşezate pe un flanelograf).
- fiecărui copil i se dă un plic cu un jeton reprezentând u animal sau animale
jucării;
- fişe de evaluare, creioane.
Organizarea si desfăşurarea jocului
Am intuit materialul didactic necesar jocului. Le-am spus că ne vom juca jocul
Unde trăiesc?
în faţa copiilor, pe o masă, se vor afla trei machete. Se distribuie fiecărui copil
plicul adus de poştaş. Se face intuirea imaginilor primite, iar copiii le denumesc.
Conducătorul jocului spune o ghicitoare privind un anumit animal. De exemplu:
“Slujba în gospodărie,
El o face credincios
Şi primeşte drept simbrie
Câte un os bun de ros.”
(Câinele)
Se dezleagă ghicitoarea, cel care deţine imaginea câinelui trebuie să o arate, să
spună că este un animal domestic, trăieşte pe lângă casa omului şi stă în cuşcă,
trebuie să plaseze jetonul sau animalul jucărie pe macheta care reprezintă casa
omului. Se continuă astfel, până când sunt aşezate toate animalele la locul lor.
Animalele de pe lângă casa omului:
câine, iepure alb = cuşcă
pisică = în casă cal, vacă,

5
0
 capră = grajd porc = cocină
oaie = stână, staul găini, raţe,
gâşte = coteţ

Animale care trăiesc în pădure:

urs = bârlog
vulpe = vizuină
lup = văgăună
iepure = culcuş
veveriţă = scorbură

Animale care trăiesc în apă:

peştele = apă broasca = apă
racul= apă

Pentru precizarea cunoştinţelor copiilor în evaluare am folosit fişele de muncă

independentă, cerându-le copiilor ca sarcină didactică:
- să deseneze părţile componente care lipsesc animalelor desenate;
- să bareze cu o linie verticală animalele sălbatice;
- să deseneze şi să coloreze hrana pe care o consumă fiecare animal prezentat în
fişă. (Anexa 3)
Copiii care au rezolvat corect toate cele trei sarcini cerute pe fişă au fost notaţi
cu FB, care au rezolvat corect două sarcini cerute pe fişă au fost notaţi cu B, iar cei
care au rezolvat corect numai o sarcină cerută pe fişă au fost notaţi cu S.

Nr. copii FB % B % S %
20 14 70 4 20 2 10

La sfârşitul acestei etape, rezultatele obţinute ne-au dat aparenţa în corectarea şi

îmbogăţirea limbajului copiilor prin activităţile de jocuri didactice şi ne-au edificat
asupra modalităţilor de lucru, a metodelor eficiente.

5
1
 2. Etapa formativă a
cercetării
2.1. Rolul jocului didactic în transmiterea cunoştinţelor şi în educarea
limbajului

Valorificarea eficientă a tuturor activităţilor contribuie la îmbogăţirea, lărgirea

şi consolidarea cercului de reprezentări al copiilor, pregătindu-i astfel mai bine pentru
dezvoltarea limbajului lor.
Rolul cel mai important în dirijarea activităţilor copiilor îl are educatoarea prin
modul de conducere a jocurilor didactice. Cu tact şi pricepere, educatoarea va dirija
copilul, nu numai spre intuirea şi expunerea verbală a celor ilustrate, ci spre
interpretarea lor, solicitând procesele gândirii: analiza, sinteza, generalizarea,
abstractizarea.
Jocul didactic, formă de activitate instructiv-educativă solicită intens
reprezentările copilului, experienţa de viaţă, capacitatea şi potenţele sale de a folosi,
în mod independent, cunoştinţele dobândite.
Jocurile didactice oferă posibilităţi în privinţa dezvoltării gândirii şi a vorbirii
copiilor.
Jocurile didactice oferă o influenţă multilaterală asupra dezvoltării psihice a
copilului. în primul rând, contribuie la dezvoltarea lui intelectuală, la forma
percepţiilor (de culoare, formă, mărime etc.), la educarea spiritului de observaţie, a
imaginaţiei creatoare, a gândirii şi limbajului.
Numeroase jocuri didactice organizează procesul perceperii analitico-sintetice
a însuşirilor caracteristice ale obiectelor. Situaţiile concrete ale jocului solicită
copilului alegerea obiectelor după culoare, mărime, formă şi găsirea asemănărilor şi
deosebirilor dintre ele. De exemplu, în desfăşurarea jocurilor cu loto, mozaic, domino
etc., copilul analizează obiectele, diferenţiază corect figurile geometrice, culorile
principale şi complementare. Odată cu acestea el învaţă şi denumirea lor. Percepţia
spaţiului se dezvoltă mai ales prin jocurile în care preşcolarul aşează laolaltă figurile
sau construieşte ceva. Pe această cale se familiarizează cu raporturile spaţiale dintre
obiecte: sus - jos, în faţă - în spate, aproape - departe. Prin alte jocuri învaţă să
cunoască formele şi dimensiunile obiectelor. în jocul Găseşte un obiect de aceeaşi
formă, copilul învaţă să deosebească formele rotunde, ovale, pătrate, dreptunghiulare
şi triunghiulare ale obiectelor. Comparând obiectele după diferitele lor dimensiuni,
copilul învaţă să cunoască dimensiunile de lungime (lung - scurt), de înălţime (înalt -
scund), de mărime (mare - mic), de grosime (gros - subţire) etc.
Prin sarcina lor didactică, aceste jocuri activează operaţiile gândirii: analiza,
sinteza, comparaţia şi generalizarea. De exemplu, pentru a combina din cele două
jumătăţi ale păpuşii de lemn o singură figurină, copilul trebuie să examineze atent
fiecare jumătate (analiza) şi apoi să le combine în plan mintal (sinteza). Operaţia de
comparare se dezvoltă prin jocurile în care copilul este pus să grupeze obiectele după
trăsăturile lor caracteristice generale. Pentru a putea grupa obiectele, copilul le
compară, desprinde notele lor comune şi diferite, după care le clasifică în diferite
categorii. Clasificarea obiectelor şi fenomenelor în grupe şi categorii nu este posibilă
tară generalizare.

52
 De exemplu, atunci când copilul aşează diferite obiecte în grupe separate -
flori, jucării, animale - el trebuie să generalizeze notele comune şi esenţiale ale
acestor obiecte şi să le integreze într-o noţiune generalizatoare (“floare”, “jucărie”,
“animal”). Această operaţie de clasificare a obiectelor concrete după trăsăturile lor
caracteristice prezintă o deosebită însemnătate pentru dezvoltarea noţiunilor
elementare privitoare la diferite obiecte, animale, plante, fenomene din natură,
anotimpuri etc.
O mare însemnătate pentru dezvoltarea limbajului copilului o prezintă jocurile
didactice orale. Acestea cer copilului discernământ în alegerea cuvintelor, în
înlocuirea unui cuvânt prin altul, cu înţeles opus. Ele mai dezvoltă şi promptitudinea
reacţiilor verbale datorită faptului că fiecare copil se străduieşte să dea răspunsul
potrivit înaintea celorlalţi.
Multe jocuri didactice contribuie la precizarea vocabularului, precum şi la
activizarea vorbirii. în acest scop sunt folosite jocurile prin care copii memorează
denumirea obiectelor şi acţiunilor şi îşi precizează înţelesul cuvintelor. Este însă
important ca fixarea semnificaţiei cuvintelor în memoria copiilor să fie asociată cu
acţiunile jocului. Numai în felul acesta sensul cuvintelor se reţine mai bine.
în egală măsură aceste jocuri sunt folosite de educatoare şi pentru educarea
unei vorbiri corecte gramaticale la copii.
De exemplu, prin jocul Găseşte cuvântul potrivit! se formează la copii
deprinderea de a completa o propoziţie în care lipseşte subiectul, predicatul sau
complementul, precum şi de a respecta acordul dintre subiect şi predicat. Iată câteva
propoziţii de acest gen, pe care copilul trebuie să le completeze cu părţile de vorbire
corespunzătoare: ...”se joacă cu mingea" (în care lipseşte subiectul ’’Copilul”); “Ionel
... la grădiniţă” (trebuie completat predicatul “se duce”). Prin alte jocuri didactice
orale se verifică gradul de consolidare a deprinderilor, de exprimare gramaticală (de
exemplu jocul “Spune mai departe”).
Jocurile didactice sunt un mijloc eficient şi pentru realizarea sarcinilor
educaţiei morale a copiilor. Ele contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine,
autocontrolului, spiritului de independenţă, disciplinei conştiente, perseverenţei,
sociabilităţii precum şi a multor altor calităţi de voinţă şi trăsături incipiente de
caracter.
Un rol deosebit de important în dezvoltarea acestor calităţi şi trăsături îl au
regulile jocului didactic. însuşindu-şi aceste reguli, învăţând să le respecte, copilul
învaţă în acelaşi timp să se stăpânească mai bine, să-şi înfrâneze dorinţele, când
acestea din urmă vin în contradicţie cu conţinutul jocului.
Multe dintre jocurile didactice ajută la dezvoltarea spiritului de independenţă.
Din această categorie fac parte jocurile de tipul lotoului dominoului şi altele. Pe
măsură ce copilul devine stăpân pe aceste jocuri, el este în stare să se joace în mod
independent. Faptul acesta are o mare importanţă în pregătirea copilului pentru
şcoală, unde începe munca intelectuală independentă.
Rolul jocurilor didactice constă şi în dezvoltarea spiritului de colectiv, a
relaţiilor reciproce corecte dintre copii. Respectarea regulilor jocului educă la copii
simţul de răspundere, onestitate şi solidaritate prietenească. în jocul didactic colectiv,
copiii învaţă să se ajute unii pe alţii, să se bucure de succesele colegilor lor, să aprecieze
şi să recunoască nepărtinitor succesele altora.
Jocurile exercită o influenţă pozitivă nu numai asupra laturii intelectuale, ci
asupra întregii personalităţi a copilului.
Jocul didactic constă în crearea unor condiţii favorabile pentru aplicarea
multilaterală a cunoştinţelor şi pentru exersarea priceperilor şi deprinderilor sub
forma unor activităţi plăcute şi distractive.
Activităţile de dezvoltare a limbajului atestă posibilitatea şi utilitatea cultivării
limbajului oral, efectuându-se exerciţii de pronunţie, de exprimare, de conversaţie. în
această privinţă, accentul este pus pe activităţile de comunicare, pe dialogul liber, pe
formarea deprinderii de exprimare ordonată a gândirii şi de însuşire a structurii
gramaticale.
Asigurarea unui nivel corespunzător de folosire corectă a limbajului, dă
copilului posibilitatea de a se adapta cu uşurinţă la sarcinile complexe ale învăţării,
de asimilare a cunoştinţelor de la disciplinele şcolare, conform programei de clasa I.
Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, este necesară corelarea utilizării
mijloacelor de învăţământ cu strategii didactice, având ca rezultat asimilarea de către
copii a unui bogat volum de cunoştinţe, ce sunt prevăzute de programa instructiv-
educativă din grădiniţă.
Jocul didactic constituie un mijloc şi un procedeu deosebit de valoros de
acumulare de noi cunoştinţe şi astfel de pregătire a copilului pentru şcoală. în acest
scop este necesar să se realizeze în grădiniţe concordanţa între procesul de
învăţământ şi activitatea de joc, fapt de care am ţinut seama, mai ales atunci când am
constatat că preşcolarii nu participă în suficientă măsură la activităţile grupei. De
exemplu, am sesizat că la vârsta de 3 - 4 ani şi chiar la 4 - 5 ani, copii făcând parte
din grupa mică şi mijlocie, participă cu mare plăcere la jocurile pe care le
desfăşuram, dar nu sunt atraşi de aspectul distractiv şi nu prezintă interes pentru
aspectul instructiv, pentru a învăţa ceva. Sarcina, ca şi regulile didactice, le
realizează, dar participă mai puţin la asimilarea cunoştinţelor, deşi fac efort să reţină
un volum de cunoştinţe.
La vârsta de 5 - 6 ani - grupa mare, ca şi la grupele pregătitoare - 6 - 7 ani,
copiii respectă regulile şi sarcinile didactice, deşi acestea sunt uneori complexe şi
impuse de educatoare. Acum preşcolarii acordă atenţie mare rolului pe care îl au de
interpretat, mai ales celui de adult şi încearcă să-l realizeze, după posibilităţile lor.
Jocurile didactice desfăşurate la vârsta de 5 - 6 ani şi la grupe pregătitoare
pentru şcoală cer o mai mare concentrare faţă de vârsta anterioară. Copiii
conştientizează sarcina, deşi nu neglijează aspectul distractiv.
Având în vedere atribuţiile jocului didactic, am desfăşurat cât mai multe jocuri
în care am antrenat cu deosebire pe acei copii care dovedeau unele lacune în
asimilarea şi folosirea cunoştinţelor însuşite, pregătindu-i pe toţi pentru însuşirile
citirii. Activitatea acestora necesită dezvoltare limbajului sub aspectele: fonetic,
lexical şi gramatical, dând o mare atenţie fluidităţii şi expresivităţii. Accent deosebit
am pus pe dezvoltarea auzului şi pe percepţia fonetică, pe formarea abilităţii de a
distinge cuvintele din propoziţie şi de a pronunţa corect cuvintele din propoziţie şi de
a pronunţa corect cuvintele, formulând propoziţii simple, în care să folosească corect
regulile gramaticale.
 Jocurile didactice constituie una dintre cele mai plăcute forme de muncă cu
preşcolarii, întrucât singură asigură o participare activă, atractivă şi deconectantă.
Prin transpunerea preşcolarilor în roluri de adulţi, se poate ancora în orice temă
a vieţii, lărgind orizontul de cunoaştere al copiilor, îmbogăţindu-le experienţa de
viaţă, antrenându-i în dialoguri care-i obligă să-şi îmbogăţească, să-şi precizeze şi să-
şi activizeze vocabularul şi să folosească limba ca mijloc de comunicare în orice
împrejurare socială.
Aceste jocuri oferă copiilor posibilitatea să-şi formeze anumite noţiuni, să-şi
însuşească treptat formele structurii gramaticale, contribuind din plin la ridicarea
nivelului calitativ al comunicării verbale.
Cu ajutorul jocurilor didactice copiii pot fi iniţiaţi mai uşor în temeinica
analizei şi sintezei fonetice. Astfel, efectuarea analizei şi sintezei fonetice de către
copii presupune găsirea unor metode şi procedee adecvate vârstei prin care copilul
este determinat să opereze cu materialul verbal achiziţionat. Desigur, metoda de baza
rămâne tot exerciţiul, dar nu un exerciţiu plictisitor, ci un exerciţiu - joc plin de
surprize, care să le ofere copiilor satisfacţia participării active şi a afirmării priceperii
lor.
Pentru formarea deprinderii de a efectua analize am desfăşurat jocuri didactice,
ca de exemplu Alege corect Cine spune mai departe.
Realizând jocul didactic Fii atent am deprins copiii cu analiza fonetică,
antrenându-i să desprindă din cuvânt primul sunet cu care acesta începe. Desfăşurând
acest joc am pus accent pe pronunţarea corectă a sunetelor separat şi în cuvinte,
continuând astfel procesul analizei fonetice până la nivelul sunetelor.
Jocurile destinate dezvoltării limbajului contribuie în mare măsură la
dezvoltării acuităţii auditive, a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a
sunetelor, descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau absenţei unui
anumit sunet într-un cuvânt. De astfel de sarcini am ţinut seama în jocurile didactice:
Deschide urechea bine: Cine face aşa? Ce se aude? Cine vine la noi? N-am spus bine?
Repetă ce spunem: Al cui glas este?
Dezvoltarea uzului fonematic este strâns legată şi de sarcina deosebit de
importantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a
acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic.
Jocurile didactice, pot aduce o contribuţie de seamă nu numai la perceperea
clară şi corectă a sunetelor corespunzătoare, ci şi la corectarea pronunţiei defectuose a
acestora, solicitând copilului audierea lor cu atenţie şi reproducerea lor corectă. Un
mijloc eficient în acest sens mi l-a oferit calea alternării întrebărilor prin intermediul
jocurilor didactice: Cine face aşa? Cum face...?
Perceperea diferenţiată a silabelor am pregătit-o tot prin jocurile didactice, dar
am avut în vedere gradarea dificultăţilor în analiza fonetică a cuvintelor. Astfel, am
folosit în primele jocuri cuvinte alcătuite din una şi două silabe, apoi am introdus şi
cuvinte cu trei, patru silabe.
Jocul didactic Din jumătate. întreg, familiarizează copiii cu componenta
silabică a unor cuvinte formate din două silabe şi având sarcina de a reconstitui
imaginile din două jumătăţi, verbalizând a fiecărei părţi a silabei şi astfel numărul şi
ordinea lor în cuvânt.
 Alături de jocurile didactice de analiză fonetică şi sinteză fonetică, o
importanţă deosebită am acordat şi jocurilor didactice care vizează lexicul şi structura
gramaticală.
în cazul jocurilor didactice Expoziţia şi Librăria am urmărit formarea
deprinderii copiilor de a pronunţa corect cuvintele. în această idee am dat copiilor,
individual, jetoane cu diferite imagini. Copiii au avut ca sarcină să verbalizeze ceea
ce văd.
Constatând că sunt copii care întâmpină greutăţi la interpretarea jetoanelor le-
am pus întrebări ajutătoare, conducându-i astfel al interpretarea imaginilor de pe
jeton.
Procedeul folosit mi-a dat posibilitatea să-l corectez pe copilul care pronunţă
greşit şi totodată să evaluez posibilităţile pe care le are, la acest capitol.
Dezvoltarea limbajului la preşcolari nu se reduce numai la aspectul fonetic şi la
creşterea cantitativă a vocabularului, ci odată cu asimilarea fondului lexical, copilul
îşi însuşeşte şi semnificaţia cuvintelor şi structura gramaticală, în mod practic, în
procesul comunicării. Astfel, prin jocul didactic Găseşte cuvântul potrivit am urmărit
activizarea vocabularului, spontaneitatea gândirii, realizarea unor exerciţii verbale
între cuvinte. Am dat exemplul cuvântului “băiat”, arătând totodată şi un jeton cu
imaginea unui copil în acţiune. Copilul numit a completat formulând propoziţia:
“Băiatul se joacă”. Alt copil, care are un vocabular mai bine dezvoltat adaugă:
“Băiatul se joacă în curtea grădiniţei”.
După ce copiii s-au obişnuit să alcătuiască corect propoziţii, pe baza
imaginilor, le-am cerul să formuleze singuri propoziţii iară să aibă suport intuitiv.
Verificarea şi consolidarea alcătuirii de propoziţii am mai obţinut-o şi prin
jocurile Azvârle cubul Aruncă mingea. De asemenea, am organizat cu copiii grupei
mari jocuri prin care am urmărit consolidarea deprinderii de a alcătui propoziţii, de a
le împărţi în cuvinte şi chiar am familiarizat copiii cu noţiunea Mi spune ceva. Spune
cum e bine. Completează ce lipseşte - sesizarea omisiunilor şi completarea corectă a
propoziţiei eliptice de subiect, predicat sau atribut - Găseşte cuvântul - înţelegerea
noţiunii de propoziţie, a acordului logic al subiectului cu predicatul.
Desfăşurând jocul didactic Fii atent am pus copiii în situaţia de a reprezenta
grafic fiecare cuvânt al propoziţiei anunţate printr-un cerc, apoi de a citi urmărind de
la stânga la dreapta.
în acest fel, copiii şi-au dat seama că propoziţia este formată din cuvinte şi
fiecare cuvânt îşi are un anumit loc, pentru a da sens propoziţiei.
Atractive şi utile sunt jocurile didactice: E ziua păpuşii , Ghici ce am ascuns?
Poştaşul, unde am avut ca sarcină didactică diferenţierea şi pronunţarea corectă a
substantivelor la singular şi la plural, urmărind concomitent şi activizarea
vocabularului.
Materialul didactic bogat şi viu colorat a menţinut copiii atenţi şi folosind mai
multe variante ale acestui joc, am reuşit ca scopul ce mi l-am propus să fie atins.
Constatând că preşcolarii nu fac acordul adjectivului cu substantivul, în gen şi
număr am organizat jocul didactic Spune cum este? joc cu ajutorul căruia copiii au
reuşit să formuleze propoziţii corecte, pentru că ei pot alege din vorbire formele care
se potrivesc situaţiei date (Grupa este curată). Când au înţeles, ei au răspuns cu
uşurinţă, atunci am organizat jocuri orale, solicitându-le copiilor să completeze
propoziţii formulate incomplet pentru a-şi fixa această deprindere.
Păpuşa este.........(frumoasă).
Copiii sunt........... (atenţi).
Consolidarea deprinderii de a folosi corect substantivul (la singular şi la plural)
şi adjectivul (acordându-se în gen şi număr cu substantivul) am mai realizat-o prin
jocurile didactice: Cutiuţa cu surprize; Fata babei, fata moşului.
Am mai constatat lacune în vorbirea copiilor privind folosirea substantivului în
cazurile genitiv şi dativ. Pentru înlăturarea acestor greşeli am organizat jocul didactic:
Al cui este caietul? La întrebarea pusă copiii trebuiau să răspundă formulând un
răspuns corect. Ca urmare, fiecare copil a primit un jeton cu imaginea unui animal. Pe
masă se aflau jetoane cu hrana diferitelor animale. După ce am intuit materialul am
pus întrebarea: A cui hrană este? Copilul care avea imaginea animalului respectiv a
răspuns: “Morcovul este hrana iepuraşului”, “Aluna este hrana veveriţei”.
Prin acest joc am urmărit exprimarea corectă a formelor de genitiv masculin şi
feminin la numărul singular.
Din observaţiile făcute şi din rezultatele obţinute prin jocuri am constatat că
forma aceasta de vorbire dialogată contribuie din plin la formarea unei exprimări
coerente, expresive şi corecte din punct de vedere gramatical.
în scopul formării deprinderii de a folosi corect diferitele pronume personale,
în funcţie de relaţiile care se stabilesc între membrii jocului, am iniţiat jocul didactic:
Cine ţi-a dat jucăria? Pentru exersarea formelor pronumelui personal date de număr,
persoană, gen, am creat situaţii în care copilul solicită o jucărie dar primeşte alta.
Atunci el formulează răspunsul: “Eu am cerut mingea. Tu mi-ai dat păpuşa.”
Folosirea corectă a timpurilor verbale - trecut, prezent, viitor - potrivit
momentului când se petrece acţiunea, modificarea corectă a formei verbelor
respective, dezvoltarea atenţiei voluntare pentru a observa modificările verbelor, sunt
obiective care se pot realiza cu eficienţă maximă realizând cu copiii cât mai multe
jocuri didactice.
Prin jocul didactic Roata vremii am pus accent pe folosirea corectă a verbului,
a fî la modul indicativ, timpul trecut, prezent, viitor.
“Roata vremii se-
nvârteşte Fiecare se
gândeşte Şi ne spune cu
glas tare Ce va fi când va
fî mare?
(Eu voi fi profesor.)
Şi va spune cu glas tare
Acum ce este el oare?
(Eu sunt preşcolar.)
Mai micuţ când el era Pe
acasă ce făcea?
(Eu mă jucam.)
Având în vedere că jocurile didactice necesită din partea copiilor un efort de
gândire, am considerat important să mă preocup şi de forma pe care o vor îmbrăca
acestea pentru ca activitatea să fie plăcută, interesantă, să conţină mai multe elemente
A

distractive, să fie dinamică, să cuprindă elemente de surpriză. In concretizarea ideii,

am desfăşurat jocul didactic Zâna toamnei mult îndrăgită şi aşteptată de copii. Ei
trebuiau să expună clar şi logic ceea ce i se cerea în joc. O fetiţă juca rolul toamnei şi
avea în mână un coşuleţ cu jetoane ce reprezentau imagini cu fructe şi legume de
toamnă. Fiecare copil trăgea un jeton şi trebuia să descrie ce reprezintă jetonul
respectiv.
Cu scopul ca preşcolarii să se exprime corect, folosind şi expresii din diferite
poveşti şi basme, am realizat jocul didactic Oglinda fermecată în care se necesită
vorbirea copiilor exerciţiu fonetic şi lexical, ei fiind puşi în situaţia de a exprima
vorbirea directă dintre personajele basmelor şi povestirilor cunoscute.
Copilul care dă răspunsuri corecte devine conducătorul jocului - rol îndrăgit de
copii - fapt ce-i face să fie atenţi, depunând un veritabil efort de gândire.
Odată cu corectarea pronunţiei copiilor m-a preocupat şi îmbogăţirea
vocabularului, dirijându-le observaţia spre legăturile ce se stabilesc între cuvintele
unei comunicări. în acelaşi scop, am realizat şi jocul didactic Cu ce trebuie să
lucreze? punând accentul pe folosirea dialogului dintre meseriaş şi copil.
De exemplu: Ce mi-ai adus?
Am adus cuie pentru reparat pantofii.
Programa activităţilor instructiv - educative din grădiniţă privind şi
desfăşurarea unor jocuri didactice de citire labială la grupele mijlocii şi mari.
Includerea lor în cadrul activităţilor frontale este motivată atât de componenţa
eterogenă a grupelor (prezenţa unor copii cu auzul temporar scăzut din cauza unor
boli) cât şi de faptul că labiolectura este un mijloc excelent de aducere a gândirii, a
atenţiei. în acest scop am organizat jocul didactic de citire labială Loto cu fructe
având ca scop formarea deprinderii de a citi pe buze denumirea fructelor, dezvoltarea
rapidităţii în gândire, dezvoltarea spiritului de observaţie pentru sesizarea unor greşeli
din răspunsurile copiilor.
Jocurile didactice de labiolectură favorizează însuşirea corectă a vorbirii de
către preşcolari. Organizarea lor este eficientă doar în condiţiile precizării scopului
didactic, ale alegerii şi creării unor exerciţii adecvate sarcinii didactice propuse. Este
necesară menţinerea atenţiei şi al interesului activ al tuturor copiilor în timpul
activităţii.
Experienţa acumulată de copii pe parcursul jocurilor didactice a contribuit la
dezvoltarea cantitativă şi calitativă a vocabularului copiilor.
Exemplificările verbale reclamate de sarcina jocului didactic au dus la
consolidarea şi perfecţionarea deprinderii de exprimare coerentă şi expresivă, corectă
din punct de vedere gramatical, adresativă, în dialog, în monolog, precum şi la
intuirea unor raporturi gramaticale ale limbii sub aspect morfologic şi sintactic.
Modalităţile folosite în desfăşurarea jocurilor didactice au avut ca rezultat
pregătirea copilului pentru şcoală.
Jucându-se copilul învaţă şi foloseşte în vorbire unele reguli gramaticale, deşi
nu cunoaşte definiţia lor, deprinzându-1 totodată cu o muncă intelectuală de care are
nevoie pe tot parcursul şcolarizării.
 l.l. Metode şi procedee utilizate îrt desjaşurarea jocurilor didactice. Evaluare

“Din punct de vedere etimologic “metodă” este derivat din grecescul

“methodes”, care înseamnă “drum spre”, “cale de urmat”. Sensul iniţial al acestui
concept s-a păstrat până în zilele noastre el fiind însă extins şi îmbogăţit succesiv pe
baza cercetărilor de didactică ce au surprins caracteristici noi ale sferei şi conţinutului
noţiunii de metodă.”1
Predominantă este însă perspectiva acţională, prin prisma căreia metodele sunt
instrumente cu ajutorul cărora copiii, sub îndrumarea educatoarei sau în mod
independent avansează în acţiunea de cunoaştere şi de formare a priceperilor şi
deprinderilor.
Metodele sunt deci, în acelaşi timp, planuri de acţiune (suite de operaţii care se
derulează conştient în vederea atingerii unui scop şi modalităţi de acţiune (strategii
acţionale graţie cărora copilul dezvăluie sau i se dezvăluie esenţa evenimentelor,
proceselor sau fenomenelor).
A

“In sens mai larg, metoda este o practică raţionalizată, o generalizare

confirmată şi validată ştiinţific, ce serveşte la transformarea şi ameliorarea naturii
umane.”2
Metodele de învăţământ sunt caracterizate de existenţa unei triple finalităţi, ele
servind unor scopuri de cunoaştere (stăpânirea unor strategii continue de procesare a
informaţiei), de instruire (asimilare de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi) şi formative
(de modelare optimală a trăsăturilor de personalitate).
Metodele nu au valoare fixă, ci capătă valoare prin eficienţa cu care conduc
activitatea subiectului spre un obiectiv în condiţii date. Procesul de educaţie, fiind
foarte divers, necesită în ansamblul său metode diferite, fiecare utilă în anumite
situaţii, singură sau în asociaţie cu altele şi nepotrivită în alte situaţii. Pentru
obiectivele strânse şi în condiţii date, este de obicei mai utilă o anumită metodă.
Pentru obiective complexe se apelează la strategii didactice, adică la asamblări în
care metode diferite îşi completează reciproc efectele şi constituie un demers coerent
de educare. Conform datelor psihologiei şi pedagogiei, strategiile cele mai eficiente
în învăţare au ca metode centrale metodele active care solicită cel mai mult
descoperirea noilor cunoştinţe de către copilul însuşi. Aceste metode le voi
subordona deci pe toate celelalte în procesul de învăţământ.
Modalităţile diferite de intervenţie ale metodelor în evoluţia copilului
constituie argument în favoarea alegerii de discernământ a metodelor de educaţie.
Dirijarea forte, riguroasă a întregii activităţi a copilului devine tot mai
productivă, inclusiv prin adaptarea de metode adecvate. Trebuie deci stabilit raportul
just între metodele educative dirijate şi cele ale activităţii educative independente.
Educaţia instituţionalizată va dirija pe copil prin metode adecvate pentru cunoaşterea
a ceea ce este foarte important şi dificil pentru el în cunoaştere, în momentul
respectiv. în rest, dirijismul şi activitatea independentă a copilului se vor îmbina într-
o proporţie considerată utilă atât de educatoare, cât şi de copil.
Principalele metode folosite sunt: observaţia, demonstraţia, exerciţiul,

1P. Ezechil, Liliana şi colaboratorii - Laborator preşcolar - Ed. V&I Integra Bucureşti 2001, pag.40.
2 Cerghit, Ion - Mijloace de învăţământ - E.D.P Bucureşti 1976, pag. 25.
conversaţia, descrierea.1
Cunoştinţele preşcolarului fiind sărace şi superficiale, baza intuitivă a
cunoaşteriii, prin observaţie, este indispensabilă. în asociaţii, analogii, activitatea este
mult mai eficientă dacă există termeni de referinţă concreţi, care să-i readucă în
memorie anumite cunoştinţe, care să-i sugereze soluţii de rezolvare şi să-i dea
posibilitatea de a se corecta prin confruntarea afirmaţiilor cu realitatea. în evoluţia
percepţiei copilului sunt importante atât maturizarea, cât şi experienţa. Un preşcolar
care nu a avut ocazia să “citească” imagini va descifra sumar o imagine. Percepţia nu
se dezvoltă independent, ci este integrată în ansamblul dezvoltării personalităţii.
Observaţia constă în urmărirea independentă, premeditată, intenţionată, cu scop,
realizată planificat şi sistematic uzând, dacă este nevoie, de instrumente tehnice.
Nu toate formele observaţiilor sunt accesibile preşcolarilor. Observaţia
autentică, ştiinţifică, nu se atinge în preşcolaritate. Fiind un proces exploratoriu,
observaţia nu poate fi redusă la un algoritm, ci se organizează în aşa fel încât să se
muleze pe obiectul său. Dirijarea acesteia va fi ghidată de particularităţile percepţiei
preşcolarului şi de obiectul de observat.
Educatoarea poate influenţa calitatea observaţiei prin:
- expunerea de subiecte care pot capta atenţia preşcolarului;
- întreţinerea interesului de cunoaştere;
- organizarea unor condiţii materiale propice observaţiei;
- dirijarea activităţii prin cuvânt;
- acordarea timpului necesar pentru observaţie;
- valorificarea cunoştinţelor obţinute prin observaţie în explicaţii, conversaţie.
La naştere, analizatorii senzoriali funcţionează. Unele forme ale percepţiei sunt
înnăscute, altele sunt rezultatele maturizării şi învăţării. Calitatea percepţiei depinde
şi de folosirea unor procedee. în funcţie de acestea trebuie raportat şi timpul de
observaţie.
Cuvântul şi conţinutul desemnat de el trebuie să se prezinte copilului împreună
în repetate rânduri, pentru ca sudura lor să devină deplină şi să nu mai existe riscul
confuziilor.
A

In cadrul activităţilor de educare a limbajului din grădiniţă, observaţia ca

metodă este folosită în mod preponderent, în cadrul lecturilor după imagini, povestiri
create, repovestiri, jocuri didactice şi jocuri - exerciţiu cum ar fi: “Ce ştii despre
mine?” (denumirea corectă a obiectelor sau fiinţelor constituite de propoziţii simple şi
dezvoltate); “Cine face?” , “Ce face?” (folosirea corectă a acordului subiect -
predicat); “Eu spun una, tu spui multe”. în cadrul desfăşurării acestui joc didactic
poate fi utilizat cu mult succes panoul electric pentru punerea în corespondenţă a
imaginilor. Alte jocuri didactice ar fi: “Spune unde se află” (poziţii spaţiale); “Când
se întâmplă?” (poziţii temporale); “Ce ştim despre eroul îndrăgit?”; “Să povestim o
întâmplare din imagine”; “Ce ştim despre rechizitele şcolare?”.
Demonstraţia este una dintre metodele de bază ale activităţii în grădiniţă. Este
intuitivă, utilizată în activităţile de dobândire de noi cunoştinţe, dar şi de formare de
deprinderi, consolidare şi sistematizare. Metoda aceasta răspunde caracterului
senzorial al percepţiei copilului.
1 Marinescu, Nina - Jocul. E.D.P. Bucureşti 2000 pag. 15.
 Demonstraţia este însoţită de explicaţie, raportul dintre acestea fiind determinat
de nivelul de cunoştinţe şi de viaţă al copiilor. Eficienţa demonstraţiei sporeşte în
funcţie de proporţia corectă cu obiectivele urmărite şi cu explicaţia necesară. De
asemenea, eficienţa demonstraţiei sporeşte şi atunci când educatoarea stimulează cu
măiestrie diferite procedee prin care se motivează urmărirea celor demonstrate.
Demonstraţia se poate face cu:
- obiecte şi jucării (grupa mică şi mijlocie);
- material didactic structurat (grupa mare şi pregătitoare).
Materialul confecţionat poate fi demonstrativ sau distributiv. El asigură
trecerea de la acţiunea materială la reprezentarea ei în plan mintal.
Materialul demonstrativ ales de educatoare trebuie să întrunească anumite
calităţi pentru a asigura eficienţa activităţii: să permită perceperea prin cât mai multe
simţuri, să poată fi perceput de la distanţă, să fie viu colorat, să fie sugestiv pentru a
se realiza obiectivele propuse, să nu prezinte pericol pentru copii.
Demonstraţia efectuată în mod corect se răsfrânge pozitiv asupra modului de
gândire şi de acţiune al copilului. Folosită cu măiestrie, demonstraţia este o metodă
care asigură interesul copiilor pentru cunoaştere, înţelegere, formare de priceperi şi
deprinderi.
A

In cadrul activităţilor de educare a limbajului din grădiniţă, metoda

demonstraţiei este folosită în cadrul corectării unor tulburări de vorbire, când se
îmbină demonstraţia cu explicaţia şi exerciţiul, jocuri didactice, jocuri - exerciţiu, în
cazul memorărilor, al povestirilor.
Exerciţiul constă în repetarea conştientă a unei acţiuni pentru a o perfecţiona,
având ca termen de comparaţie un model cu scopul de a o automatiza adică de a o
putea desfăşura cu un foarte redus control conştient.
Reuşita exerciţiului ţine de calitatea modelului oferit care trebuie să fie clar,
accesibil; de motivaţia copilului de a repeta pentru a-şi forma deprinderea respectivă;
de dozarea dificultăţilor în cazul deprinderilor complexe; de sintetizarea treptată a
fragmentelor însuşite deja, de ajutorul şi cercetările făcute de adult, de respectarea
ritmului individual de lucru.
După automatizare, deprinderea se va menţine dacă este folosită, aplicată.
Când este aplicată cu rezultate bune în condiţii variate ea devine pricepere.
Preşcolarii îşi însuşesc totul prin exerciţii, deprinderi şi priceperi psiho-motrice
de conduită, grafice, de numărare şi de exprimare corectă şi expresivă. Conversaţia
este o metodă verbală de învăţare cu ajutorul întrebărilor şi al răspunsurilor. Bazându-
se pe cuvânt este o metodă de cunoaştere imediată. Noile cunoştinţe sunt derivate din
cunoştinţele anterioare, ca şi alte metode în formele sale evoluate cere o formaţie
îndelungată, maturitate şi cunoştinţe în domeniul dezbătut, ea este indispensabilă
copilului în ciuda cunoaşterii sărace de care dispune şi a limbajului insuficient
dezvoltat al acestuia.
Există două forme principale ale conversaţiei: cea euristică şi cea de verificare
- examinatoare.
în special la copilul mic se întâlneşte şi conversaţia-joc.
Conversaţia euristică - de descoperire - îl conduce pe copil la cunoştinţe noi
prin întrebări asupra altor cunoştinţe dobândite deja. Se porneşte de la o situaţie
problematică insuficient înţeleasă de copil şi a cărei soluţionare, interpretare adultul o
cunoaşte. Pentru că rezolvarea nu poate fi sesizată dintr-o dată de copil, adultul îl
conduce prin întrebări, el atrage atenţia asupra unor elemente importante pentru
înţelegere şi astfel îl ajută să sesizeze noi relaţii, să contureze probleme mai restrânse
a căror rezolvare simplifică explicaţia integrală. Dacă întrebările adultului sunt prea
simple, dirijează strict răspunsurile copilului, atunci şi efortul de înţelegere este
redus, iar contribuţia conversaţiei la descoperirea cunoştinţelor este redusă.
Conversaţia de verificare - examinatoare urmăreşte să evidenţieze gradul de
însuşire a anumitor cunoştinţe. Această formă poate solicita preponderent
reproducerea de cunoştinţe dar poate şi să ceară demonstrarea cunoştinţelor în
contexte largi sau noi deci organizate, selectate, prelucrate.
întrebările condiţionează calitatea cunoaşterii copilului prin adunarea
conţinutului de idei la principiile euristice, prin accesibilitatea lor, prin corectitudinea
şi calitatea formei lor. Ele nu trebuie să sugereze răspunsul în mod direct. Folosite
corect întrebările gradează dificultăţile şi sistematizează, conduc pe copil spre
sinteze.
Conversaţia - joc are la origine nevoia copilului de a-şi afirma posibilitatea de
a pune întrebări. El ne va adresa uneori mai multe zile la rând o întrebare care i-a
reţinut atenţia sau va încerca să prelungească la nesfârşit o conversaţie gratuită.
Conversaţia preşcolarului este legată de particularităţile limbajului său şi ale gândirii
sale: sărăcia vocabularului, insuficienţa structurii gramaticale, egocentrismul. Acesta
din urmă, care după psihologul Jean Piaget se defineşte prin necesitatea copilului de a
se situa pe punctul de vedere al interlocutorului şi deci prin incapacitatea de a-1
înţelege pe acesta într-un număr mare de cazuri îl conduce pe copil la forme de
manifestare care sunt monologul, monologul colectiv, adică vorbirea pentru sine în
faţa celorlalţi (ca şi cum s-ar adresa celorlalţi dar nefiind interesat dacă este sau nu
ascultat sau dacă i se răspunde).
Conversaţia dintre copii poate fi stimulată prin crearea de condiţii care să
permită reunirea liberă a copiilor în grupuri, activităţi comune de exemplu.
Aceste condiţii se referă la materialele adecvate puse la dispoziţia copiilor care
pot să trezească interesul pentru activităţi comune şi dialog, la perioadele de timp la
care copiii îşi pot alege activităţile, la bogăţia de activităţi care sunt sugerate de
educatoare, la aportul pe care îl primesc de la aceasta în înţelegerea utilităţii
colaborării şi discuţiei.
Deosebite obligaţii îi revin educatoarei în antrenarea repetată în dialog a
copiilor timizi sau recalcitranţi.
Descrierea se practică de obicei ca modalitate de particularizare a unui individ,
obiect, fenomen, prin prezentarea însuşirilor neesenţiale mai pregnante, pe fondul
însuşirilor generale, esenţiale, ale clasei din care face parte.
Preşcolarul foloseşte descrierea incomplet. Dacă i se cere să descrie ceva, vom
fi surprinşi de obicei de informaţia săracă pe care găseşte de cuviinţă să o prezinte
drept descriere. Criteriile selecţiei însuşirilor sunt foarte subiective şi ţin de
importanţa obiectivului pentru activitatea obişnuită a copilului, pentru el sunt mai
relevante detalii care se impun percepţiei prin culoare mişcare, formă. în ciuda
performanţelor globale reduse, preşcolarul face progrese importante în ceea ce
priveşte descrierea. Activitatea mintală este dominată de reprezentări, iar
reprezentările tind să se articuleze şi să se generalizeze, integreze ierarhic în această
perioadă, cu ajutorul adultului copilul poate forma adevăraţi algoritmi de descriere
pentru ceea ce este interesant şi obişnui t pentru copil. Dacă este solicitat, preşcolarul
poate descrie: persoane, animale, plante, obiecte, prezentându-le părţile principale.
îl vom orienta pe copil atât spre sesizarea a ceea ce este comun, general,
esenţial într-un exemplar particular, deci spre noţiune, cât şi spre sesizarea a ceea ce
este foarte deosebit, specific, individual.
A

In cadrul activităţilor de educare a limbajului, descrierea îşi găseşte o largă

aplicabilitate mai ales la grupele mici, în cadrul jocurilor didactice, convorbiri
tematice, lectură după imagini, repovestire.
Copiii îşi însuşesc limba modernă în procesul de comunicare cu cei din jur.
Exprimându-şi dorinţele, gândurile, întrebând, răspunzând, copiii folosesc cuvinte şi
expresii auzite de la adulţi. De aceea vorbirea adulţilor şi în special a educatoarei
trebuie să fie pentru copii un exemplu demn de imitat, care să-i ajute să-şi însuşească
corect limba maternă. Asupra vorbirii copiilor are o influenţă nu numai conţinutul, ci
şi tonul, ritmul, adică forma vorbirii adulţilor, expresivitatea.
în vederea dezvoltării vorbirii copiilor, educatoarea mai foloseşte diferite
jocuri-exerciţiu, de exemplu: - desfăşurând jocul Spune cum face...? mi-am propus ca
preşcolarii să pronunţe corect consoanele: c, m, b, r, folosind onomatopeele
corespunzătoare. (Anexa 4)
Pentru desfăşurarea jocului am procurat jucării şi imagini care reprezintă:
cocoş, găină, câine, pisică, veveriţă, broască, raţă.
înainte de începerea jocului am explicat şi demonstrat jocul, apoi am trecut la
desfăşurarea acestuia.
Imaginile şi jucăriile sunt plasate într-o cutie. Educatoarea scoate pe rând câte
o imagine sau jucărie pe care o prezintă câteva secunde, apoi adresează întrebările:
“Ce reprezintă imaginea sau jucăria aceasta?”; “Cum face animalul?”.
Copiii vor răspunde în cor, reproducând onomatopeea respectivă. Se cere
copiilor să execute şi zborul sau mersul animalului din imagine. De exemplu, se arată
imaginea unui cocoş. Copiii după ce au recunoscut imaginea, la întrebarea “Cum face
cocoşul?”, ei răspund în cor: cu-cu-ri-gu, apoi imită zborul acestuia, întinzând braţele
lateral, mişcând mâinile în sus şi jos.
Am insistat mai ales cu cei care dovedeau unele dificultăţi în pronunţie sau
vorbire. în urma jocului am obţinut rezultate deosebite la grupa de copii.
 Proiect de activitate

Data:

Grupa: mare pregătitoare Obiectul: educaţia

limbajului Subiectul: Spune ce ştii despre... ? -

ioc didactic Tipul lecţiei: evaluare de cunoştinţe

Obiective cadru:
- consolidarea capacităţii de diferenţiere perceptiv fonematică şi analitico-
sintetică a propoziţiilor, a cuvintelor, silabelor şi sunetelor în vederea
pregătirii pentru însuşirea citirii şi scrierii în clasa I;
- dezvoltarea promptitudinii şi rapidităţii în acţiune şi gândire;
- cultivarea sentimentelor de preţuire şi dragoste faţă de frumuseţea limbii
române.

Obiective de referinţă:
- să identifice imagini ce aparţin primăverii;
- să alcătuiască propoziţii cu cuvintele date stabilind numărul cuvintelor şi
ordinea lor în propoziţii;
- să diferenţieze sunetul iniţial al cuvântului şi să găsească alte cuvinte care
încep cu sunetul respectiv;
- să cunoască semnele de punctuaţie (.?!) şi semnificaţia acestora;
- să cunoască literele mari de tipar şi să alcătuiască cuvinte cu acestea;
- să rezolve corect sarcina de pe fişa individuală.

Reguli de joc:
Copilul atins de bagheta fermecată va alege o imagine de pe panou, va spune
ce ştie despre cuvântul care denumeşte imaginea; cu ce sunet începe; din câte
silabe este format şi va formula o propoziţie cu cuvântul respectiv.

Elemente de joc: mânuirea materialului, surprize, mişcarea, aplauze.

Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,

problematizarea.

Mijloace de învăţământ: tablou reprezentând aspecte de primăvară, jetoane

cu semne de punctuaţie şi cifre; piese geometrice, fişe individuale, creioane
colorate.

Durata: 30 - 35 minute.

64
 Conţinut Obiective
ei Activitatea educatoarei Activitatea copiilor
esenţial operaţionale
- să manifeste interes - Aerisirea sălii de grupă şi aranjarea mobilierului în formă de - Intrarea organizată a copiilor Obser
- asigurarea condiţiilor pentru activitate clasă în sala de grupă compo
necesare pentru - Pregătirea mobilierului necesar copiilo
desfăşurarea activităţii
în - să observe tabloul şi să Metoda expunerii si conversaţiei - învăţare, pnn..Qbse,mre şi Obser
- sosirea “zânei zorilor” denumească imaginile - Propune copiilor o scurtă conversaţie pe marginea receptare de ate
cu bagheta fermecată, tabloului - Identifică elementele din
care aduce tabloul de tablou, răspund la întrebări
primăvară
eniei - anunţarea titlului - să recepteze şi să Metoda expuneri]
jocului reţină titlul jocului Anunţă titlul jocului: “Spune ce ştii despre...?” - învăţare prinjjgcepţare
- Copii reţin titlul jocului, iar
unul - doi copii repetă titlul
- precizarea sarcinii - să reţină sarcina şi - Ascultă şi reţin regula jocului Obser
jocului şi a regulilor regulile jocului Metoda explicaţiei de înţe
“Copilul atins cu bagheta denumeşte o imagine din tablou cu
cuvântul corespunzător, diferenţiază sunetul iniţial, găseşte
alte cuvinte ce încep cu acelaşi sunet; desparte cuvântul în
silabe, iar pe măsuţă aşează atâtea triunghiuri câte silabe are
cuvântul. Cu acelaşi cuvânt formează o propoziţie; stabileşte
numărul de cuvinte, iar pe măsuţă copiii aşează atâtea
dreptunghiuri câte cuvinte are propoziţia
- desfăşurarea dirijată a - să denumească Metoda conversaţiei si a explicaţiei - învăţarea pjjnobsgmţie şi Analiz
jocului imaginile Presupune desfăşurarea jocului şi adresează întrebări: exerciţiu răspun
- să diferenţieze sunetul - Cu ce cuvânt denumim această imagine? -... lalea verbal
iniţial şi să găsească alte - Cu ce sunet începe acest cuvânt? -... “e” Obser
cuvinte care încep cu - Câte silabe are cuvântul? - .. . două silabe -. . . două capaci
acel sunet - Câte triunghiuri veţi aşeza pe masă? triunghiuri acţiun
- să stabilească numărul - Alcătuiţi o propoziţie cu cuvântul “lalea”. Câte cuvinte are - copiii lucrează Ia măsuţe mintal
silabeloi din cuvânt şi al propoziţia? Aşezaţi atâtea dreptunghiuri câte cuvinte are
cuvintelor din propoziţie propoziţia.
- să aşeze corect Procedează la fel cu imaginile ce reprezintă alte aspecte din
tablou.
Voi insista asupra exprimării corecte a copiilor şi formularea
corectă a propoziţiilor.

65
 numărul de triunghiuri
şi dreptunghiuri
6. Complicarea - variante - să recunoască cifra şi Metoda problematizării - Copii recunosc cifra şi Observarea capacităţii
jocului - alcătuirea unor să formuleze propoziţii Arată cifra şi cere copiilor să formuleze propoziţii din atâtea formulează propoziţii de atenţie
propoziţii din atâtea - să recunoască semnele cuvinte câte arată cifra. - Urmăresc intonaţia, aleg
cuvinte câte arată cifra şi semnificaţia lor - Formulează propoziţii enunţiative, interogative, exclamative semnul de punctuaţie şi
- identificarea semnelor - să descopere cuvântul şi cere copiilor să afişeze pe panou semnul de punctuaţie motivează alegerea
de punctuaţie pe care îl compun corespunzător. - Citesc literele de pe petalele
- recunoaşterea literelor, literele citite Prezint o planşă şi cer copiilor să citească literele de pe florii
citirea lor şi alcătuirea petalele florii. - ... primăvară - .. . nouă
unui cuvânt - Ce cuvânt putem scrie cu aceste litere?
- Câte sunete are cuvântul?

7. Evaluare - activitate independentă Metoda explicaţiei - învăţare prin receptare si Observarea ritmului de
pe fişe - să rezolve independent Explică conţinutul fişei şi sarcinile de rezolvare. exerciţiu lucru, a atenţiei
sarcina de pe fişă - Rezolvă independent
8. încheierea - concluzii - să recepteze Metoda expunerii - Ascultă aprecierile şi ies din Aprecieri verbale
activităţii - aprecieri observaţiile şi să reţină Apreciez modul în care au participat la activitate ţi îi voi sala de grupă cântând un cântec
- recompense concluziile recompensa cu câte o floare. de primăvară

66
 Un alt joc cu care am obţinut rezultate bune la grupa de copii a fost jocul Eu
spun una tu spui multe.
Scopul: însuşirea corectă de către copii a formelor de singular şi plural a
substantivelor, precum şi a deprinderilor de a le include corect în propoziţii;
dezvoltarea atenţiei şi memoriei vizuale, exersarea pronunţării corecte a unor sunete.
Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini şi
exprimarea corectă a singularului şi pluralului.
Regula jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei, alege un cartonaş
şi spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Copilul care
are jetonul cu imaginea mai multor elemente de acelaşi fel (sau cu o imagine a
obiectului), ridică cartonaşul sus, repede şi formulează propoziţia.
Materialul didactic: cartonaşe cu diferite desene reprezentând un singur lucru
sau fiinţă şi altele reprezentând mai multe obiecte sau fiinţe de acelaşi fel, jucării, tabla
magnetică.
Organizarea si desfăşurarea jocului: pentru fiecare substantiv propus în joc vor
exista două cartonaşe, unul cu un singur element, iar altul cu două sau mai multe
elemente de acelaşi fel. Unul din cartonaşe va fi pe masa educatoarei, iar celălalt
repartizat copiilor în aşa fel încât să existe atât pe masă cât şi la copii cartonaşe care
conţin un singur element şi care redau mai multe elemente.
Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei şi alege un cartonaş, de exemplu,
ridicând un cartonaş cu mai multe elemente copilul spune: “Eu am pe cartonaş multe
flori.’" Copilul la care se află cartonaşul cu o singură floare se ridică şi spune: “Eu am
cartonaşul cu o singură floare”. Apoi copilul formulează propoziţia despre floare.
Copilul care se află la masa educatoarei trece la plural propoziţia respectivă. Apoi trece
la loc, după care va veni un alt copil şi va alege un alt cartonaş şi vom continua până se
vor epuiza toate cartonaşele de pe masă.
în partea a doua a jocului voi spune un cuvânt la singular (sau la plural), iar
copiii trebuie să spună acelaşi cuvânt la plural (singular). în continuarea jocului se vor
alcătui propoziţii în legătură cu cuvintele folosite în joc. De exemplu “In grădină sunt
flori multe.” sau “Raluca a văzut o pisică.”
Un alt joc pe care l-am desfăşurat cu copiii a fost privind relaţiile spaţiale: Unde
am aşezat jucăriile?
Scopul: consolidarea cunoştinţelor privind relaţiile spaţiale şi a cuvintelor care
indică poziţia şi direcţia obiectelor (sus, jos, pe, sub, în faţă, în spate, înainte, înapoi);
dezvoltarea spiritului de observaţie, a memoriei şi atenţiei vizuale.
Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziţia de spaţiu,
compararea poziţiei obiectelor unele faţă de altele.
Regulile jocului: copii închid şi deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce
schimbări de poziţie a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului, iar unul dintre ei să
răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziţia unei jucării din sala de
grupă, reproducând aceeaşi relaţie spaţială.
Material didactic: diferite jucării din sala de grupă, flanelograf, machetă.
Organizarea si desfăşurarea jocului: Copiii sunt aşezaţi la măsuţe aranjate în
care deschis. în desfăşurarea jocului, am respectat o anumită gradare în succesiunea
modificărilor. La început va acţiona cu un singur obiect, realizând aşezarea unei jucării
sau a alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vom putea utiliza două jucării deodată.
 In complicarea jocului am folosit flanelograful şi o machetă cu personaje din
poveşti cunoscute şi am efectuat unele schimbări, solicitând copiilor să le transpună în
acţiunea cu obiectele. De exemplu: să aşeze păpuşa în aceeaşi poziţie ca şi piticul de pe
machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, sau dacă piticul se află în spatele scaunului,
păpuşa va fi aşezată în aceeaşi poziţie.
O altă variantă de joc este: copii stau la măsuţele aşezate în careu deschis. Pe
rând, câte unul dintre ie va fi aşezat într-un loc din casă, cu spatele la grupa de copii în
aşa fel încât să nu vadă schimbările care se vor face în timpul jocului. Un alt copil va
aşeza o jucărie preferată de pe masa educatoarei într-o anumită poziţie. La întrebarea
pusă în cor de grupă: “Unde am aşezat jucăria?” copilul se întoarce, caută jucăria şi
răspunde menţionând poziţia spaţială a acesteia în raport cu un copil din grupă. De
exemplu: “Păpuşa este aşezată în faţa lui George”; “Maşina se află în spatele scaunului
lui Andrei.” Am dat fişe cerând să folosească cuvinte potrivite, iar apoi să spună ce
poziţii spaţiale ocupă şoricelul din imagine.
Un alt joc pe care l-am desfăşurat cu grupa de copii şi care le-a plăcut a fost
jocul Ştiţi când? unde am urmărit să-şi însuşească corect reprezentările de timp.
Scopul: însuşirea corectă a cunoştinţelor referitoare la reprezentările de timp:
ziua, noaptea, dimineaţa, amiaza, seara, în legătură cu acţiunile principale ale copilului
în cursul unei zile; lărgirea vocabularului cu adverbele de timp respective, formarea
deprinderii de a acţiona în grupuri mici cu materialul primit.
Sarcina didactică: descrierea ilustraţiei şi precizarea momentului din zi în care
se efectuează acţiunea.
Regula jocului: Copilul care primeşte ilustraţia o arată tuturor celorlalţi membri
ai grupului din care face parte. Membrii fiecărui grup pun întrebarea: “Ştii când se
întâmplă?” la care copilul vizat dă răspunsul potrivit.
Materialul didactic: 1 0 - 1 2 ilustraţii reprezentând diverse acţiuni ale copilului
în familie sau în grădiniţă, în diferite momente ale zilei.
Organizarea şi desfăşurarea jocului: Copiii vor fi repartizaţi în 2 - 3 echipe. Vor
fi aşezaţi în grupuri separate, formând fiecare un cerc de scaune. După ce am
comunicat regulile jocului, am repartizat fiecărui grup câte o ilustraţie şi am întrebat pe
unul dintre ei: “Ştii când se întâmplă?”. Copiii privesc ilustraţia şi discută între ei,
stabilesc cum s-o descrie şi îşi precizează momentul din zi când se petrece acţiunea.
Apoi reprezentantul grupului stabilit de educatoare comunică celorlalte grupe ce
conţine ilustraţia şi adresează întrebarea “Ştiţi când se întâmplă?”. Ordinea echipelor a
fost stabilită în funcţie de succesiunea momentelor principale ale zilei. După ce am
obţinut răspunsurile, am împărţit alte ilustraţii. Am avut grijă ca fiecare material nou
introdus să fie văzut de fiecare copil din grupul respectiv. De asemenea am avut grijă
ca cel care răspunde să fie văzut şi auzit de toţi copiii. Pentru crearea unei atmosfere
mai intense de joc am pus copiii să imite unele acţiuni redate în imagini.
O altă variantă la acest joc ar fi: educatoarea imită una dintre acţiunile specifice
diferitelor momente ale zilei. Pentru o mai bună concretizare poate să execute acţiunea
cu unul dintre obiectele: pieptenele, periuţă de dinţi, ceaşcă, lingură, furculiţă, prosop.
Grupul care posedă ilustraţia corespunzătoare acţiunii, trebuie s-o aducă educatoarei şi
să precizeze când se petrece acţiunea respectivă.
Un alt joc care de asemenea le-a plăcut copiilor a fost jocul sunetelor silabelor,
cuvintelor, joc în care ne-am jucat cu sunetele, silabele, cuvintele.
 Scopul: consolidarea deprinderii de a găsi cuvinte care să înceapă cu o silabă
dată, precum şi de a despărţi cuvintele din cuprinsul unei propoziţii în silabe;
perfecţionarea capacităţii de a efectua rapid asociaţii.
Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obţine un
cuvânt. Să alcătuiască propoziţii cu cuvântul dat şi să despartă apoi toate cuvintele în
silabe, apoi în sunete.
Regula jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunţa silaba
enunţată de educatoare şi o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta late
cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeaşi silabă şi se vor anunţa să le spună.
Material didactic: ilustraţii care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabe
mai frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:
1. -casă, cană, cadă...
- masă, macara, mazăre...
- tavă, taxi, taburet...
- Iadă, lamă, lacăt...
2. - cuvinte care conţin două trei consoane consecutive: capră, castană, castel,
carte, castravete, creion, cretă, parc, patru, scrisoare, stropitoare.
Organizarea si desfăşurarea jocului
Copiii vor sta pe scăunele în cerc. In introducere vom face câteva exerciţii de
analiză a structurii unor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copiii cu noţiunea de
silabă. Voi da un exemplu, copiii vor asocia pronunţarea silabelor cu bătăi ritmice din
palme, cu braţele bine întinse oblic, în faţă, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai
bine marcate, va începe jocul. Voi pronunţa o silabă dintre cele mai frecvent întâlnite în
structura cuvintelor: ma, na, la, po, da, ca... Mă voi deplasa prin spatele copiilor şi ating
pe rând copiii cu bagheta punându-i în situaţia de a completa silaba spusă pentru a
forma un cuvânt. Apoi copilul respectiv va spune câte sunete are cuvântul şi bineînţeles
câte silabe, iar apoi va formula o propoziţie cu acel cuvânt.
Pentru înviorarea jocului am utilizat întrecerea între copii.
Rezultatele jocurilor pot fi urmărite în tabelele de mai jos:
Joc: Spune cum face? (Anexa 4)

Nr. copii FB % B % S %
20 18 90 1 5 1 5

Probă privind pronunţarea corectă a consoanelor c, m, b, r, folosind

onomatopee.

Joc: Eu spun una tu spui multe (Anexa 5)

Probă privind însuşirea corectă de către copii a formelor de singular şi plural.
Nr. copii FB % B % S %
20 16 80 4 20 - -

Cei notaţi cu FB, au alcătuit propoziţii dezvoltate, cei notaţi cu B au alcătuit

propoziţii simple, iar cei notaţi cu S au alcătuit propoziţii greşite.

Joc: Unde am aşezat jucăriile? (Anexa 6)

Probă privind relaţiile spaţiale şi folosirea corectă a cuvintelor care indică
poziţia.

Nr. copii FB % B % S %
20 18 90 1 5 1 5

Fişele îşi au rolul important în fixarea temei, cât şi în verificarea şi consolidarea

cunoştinţelor copiilor.
Cei notaţi cu FB au răspuns în propoziţii, cei notaţi cu B au spus numai poziţia
spaţială, iar cei notaţi cu S au greşit una sau două poziţii spaţiale.

Joc: Ştiţi când...? (Anexa 7)

r\
In scopul însuşirii cât mai corecte am dat fişa care reprezenta momente ale
zilei.
Cei notaţi cu FB au fost cei care au răspuns iară nici o greşeală, cei notaţi cu B
au fost cei care au recunoscut momentele zilei, dar au greşit în formularea propoziţiilor,
iar cei cu S nu au putut asocia momentele zilei cu activitatea lui.

Nr. copii FB % B % S %
20 17 85 2 10 1 5

Jocul silabelor si sunetelor (Anexa 8)

/N

In scopul precizării cunoştinţelor copiilor am dat fişe care aveau cuvinte cu

1,2,3,4 silabe, cerând să despartă în silabe apoi în sunete.
Cei notaţi cu FB au despărţit corect, cei notaţi cu B au despărţit bine în silabe,
dar au avut 1 - 2 greşeli la despărţirea în sunete, iar cei notaţi cu S au avut mai multe
greşeli.

Nr. copii FB % B % S %
20 18 90 2 10 - -

Se poate spune că prin intermediul comunicării verbale copilul transmite ceea

ce percepe, simte, doreşte, intenţionează, gândeşte. De aceea, principalul conţinut al
comunicării verbale îl constituie gândirea. Fără comunicare verbală nu sunt posibile
cooperarea, acumularea şi generalizarea experienţei sociale.
 Prin aceste probe (jocuri) am verificat:
- atingerea scopului formativ şi informativ;
- modul cum am lucrat în aceste activităţi pentru atingerea scopului propus;
- posibilitatea de transfer a celor învăţate în situaţii noi;
- gradul de independenţă în gândire şi acţiunea fiecărui copil;
- sarcinile ce îmi revin pentru ameliorarea şi educarea copiilor la acelaşi nivel
de dezvoltare şi cunoştinţe;
- modul prin care se pot dezvolta capacităţile fiecărui copil.
Aplicând în continuare o tehnologie didactică adecvată în cadrul activităţilor cu
jocuri didactice vom contribui la dezvoltarea intelectuală a preşcolarului, la dezvoltarea
vorbirii copiilor, condiţie primordială în pregătirea pentru şcoală a copiilor, pentru a se
integra cu uşurinţă în procesul şcolar.

3. Etapa finală a experimentului

3.1 .Consolidarea limbajului copiilor prin jocul didactic

Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se

realizează o parte din sarcinile instructiv-formative ale activităţilor obligatoriii, într-o
atmosferă distractivă, antrenantă şi motivantă.
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfăşurării
lui, copilul are ocazia să-şi aplice cunoştinţele dobândite în diverse tipuri de activităţii ,
să îşi exerseze priceperile şi deprinderile în cadrul unei activităţi plăcute, în care
sarcina şi condiţiile de învăţare sunt stabilite de cadrul didactic, dar elementul ludic
este prezent prin integrarea unor momente de surpriză, aşteptare, încercare a
capacităţilor personale şi întrecere între copii.
Trebuinţele de cunoaştere ale preşcolarilor pot fi pe deplin întâmpinate în jocul
didactic, dacă acesta este riguros gândit şi organizat, educatoarea fiind în acelaşi timp
preocupată pentru diferenţierea şi individualizarea sarcinilor de joc.
In joc copilul se manifestă spontan, sincer, îşi dezvăluie tendinţele, interesele,
contribuind, într-o foarte mare măsură la formarea, dezvoltarea şi îmbogăţirea
vocabularului sub aspect fonetic, lexical şi gramatical.
Am desfăşurat cu copiii jocuri de creaţie, jocuri didactice prin conţinutul cărora
contribuim la dezvoltarea limbajului oral şi de aici la dezvoltarea unor trăsături pozitive
de comportament, întrucât în joc copilul se identifică cu adultul, astfel el se transpune
în rol de constructor, de şofer, de medic, situaţii care au mare influenţă asupra formării
încrederii în forţele proprii, le permite să-şi depăşească, pentru un moment dat, condiţia
de copil şi să aspire să ajungă asemenea celor mari. Acest fapt m-a determinat să-i
încurajez în iniţiativa lor de a transpune în joc activitatea părinţilor, munca adulţilor din
mediul apropiat grădiniţei şi familiei. în joc ei dovedesc independenţă, iniţiativă şi
încredere în forţele proprii, mai ales că preşcolarii trebuie să prezinte oral situaţia în
care s-au transpus, motivând alegerea făcută, timp în care i se cere ca vorbirea să fie
clară, corectă, pronunţarea sunetelor şi grupurilor de sunete de asemenea. Jucându-se,
ei trebuie să coopereze, în vederea realizării regulilor impuse de joc, să comunice ei
între ei şi ei cu educatoarea, prilej de îmbogăţire şi de formare a limbajului;
educatoarea având grijă ca de fiecare dată să-i corecteze pentru greşelile făcute. De
exemplu, jocul De-a ştafeta ne dă prilejul să constatăm posibilitatea de a se stăpâni,
parcurgând tot traseul, fiind situaţii când A

nerăbdători să răspundă, scurtează traseul. Colectivul, desigur reacţionează. In final

educatoarea poate valorifica exemplele pozitive şi negative în care se respectă regulile,
făcând aprecieri asupra vocabularului folosit de fiecare copil şi a expresivităţii vorbirii,
ocazie folosită pentru corectarea unor deficienţe de comportament.
Situaţii similare apar şi în numeroase jocuri didactice: Găseşte greşeala. Ghici ce
am schimbat? Cine ştie câştigă, regulile jocurilor cerându-le copiilor să gândească, să
nu repete ceea ce a spus un alt copil, să vorbească folosind propoziţii şi fraze corect
structurate. îndeplinirea regulilor impuse de joc contribuie la dezvoltarea limbajului, a
gândirii şi mai ales a imaginaţiei, totodată formează şi dezvoltă limbajul.
Exerciţiile de vorbire, raţional dozate şi judicios îmbinate cu elemente de joc,
contribuie din plin la îmbogăţirea vocabularului, dar şi la realizarea corectă a acordului
între diferite părţi de vorbire, exprimarea corectă a gradelor de comparaţie, folosirea
corectă a timpului verbelor.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului, activizarea şi
exersarea lui, cât şi la însuşirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de
vedre gramatical, la cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea creativităţii în
exprimarea orală.
Jocurile au satisfăcut cerinţele curriculum-ului şi au dat posibilitatea copiilor
să-şi activizeze vocabularul la maxim.
Prin desfăşurarea jocurilor am reuşit să urmăresc sistematic evoluţia copiilor şi
am putut elimina cauzele care am considerat că determină stagnări în dezvoltarea
psihică şi intelectuală a copilului.

3.2. Probe de evaluare finală

Copilul este o fiinţă activă, cu o lume proprie.

Pentru a-1 putea influenţa optimal educatoarea are menirea să redescopere
mereu copilul în dinamica ipostazelor inedite ale individualităţii sale.
Un program de educaţie individualizată sprijină dezvoltarea copilului ca
persoană, oferindu-i condiţii optime pentru dezvoltarea fizică, cognitivă a limbajului,
precum şi social - emoţională, în maniere care să integreze diversele domenii,
educatoarea foloseşte observaţiile şi datele despre copil pentru a-şi planifica activitatea.
Pornind de la constatarea că în fiecare grupă de vârstă poate exista o gamă de interese
şi capacităţi de dezvoltare, educatoarea asigură activităţile adecvate pentru copiii care
manifestă capacităţi şi interese în afara gamei tipice de dezvoltare şi le sporeşte
numărul şi dificultatea pe măsură ce copiii, care o realizează, avansează în înţelegere şi
formarea deprinderilor. Deoarece copiii învaţă cel mai bine prin explorarea activă şi
interacţiunea cu adulţii, cu alţi copii şi diverse materiale, educatoarea planifică
activităţile în care copiii sunt participanţi activi, ei înşişi modificând şi transformând
activitatea în funcţie de stimulările şi interesele ce se dezvoltă în timpul jocului pe
planuri diferite: fizic, social - emoţional, cognitiv,
limbaj. Cunoscând faptul că toţi copiii au nevoie să experimenteze obiecte şi
întâmplări reale înainte de a putea înţelege simboluri abstracte, educatoarea asigură
materiale care sunt concrete, reale şi relevante pentru viaţa copilului şi asigură multe
posibilităţi de joc.
Evaluarea performanţelor în învăţare ale copilului preşcolar se realizează cu
modalităţi specifice acestui nivel de educare şi instruire, având în vedere faptul că
achiziţionarea de cunoştinţe nu reprezintă un scop în sine în această etapă de vârstă.
învăţământul preşcolar nu face din transmiterea de cunoştinţe un obiect expres
de preocupări, ci se foloseşte de cunoştinţe pentru a uşura şi optimiza procesul
integrării copilului în mediul social, ca şi pentru a declanşa şi stimula dezvoltarea
potenţialului biopsihic de care dispune nativ copilul.
Pentru aceste considerente, procesele evaluative sunt orientate către punerea în
evidenţă a proceselor pe care le realizează copilul în învăţare, fapt ce se relevă
hotărâtor în îmbunătăţirea parametrilor generali ai dezvoltării psiho-fizice, în
dobândirea unei anumite autonomii acţionale şi funcţionale.
Acest lucru l-am realizat prin proiectarea activităţilor instructiv-educative, ce
au prilejuit realizarea unor activităţi plăcute şi interesante atât pentru copii, cât şi
pentru educatoare, implicarea activă a copiilor în procesul de învăţare, evaluare;
asigurarea unor posibilităţi de obţinere pentru copii astfel încât aceştia să poată iniţia
propriile lor activităţi de învăţare; manifestarea unei atitudini relaxante în
interacţiunile cu copiilor.
Pentru evaluare am căutat să introduc fişe de evaluare grafică sau evaluare
orală iniţială, formativă sau sumativă, după caz. Aceste fişe au trezit interesul copiilor
prin aspectul estetic, prin grafica realizată, ele fiind atractive, iar ei s-au deprins cu
munca individuală, cu măsurarea şi aprecierea activităţii lor de către educatoare.
Bineînţeles că lucrul cu aceste fişe s-a făcut prin intermediul jocului, astfel încât
copiii nu au realizat scopul intenţionat al educatoarei.
Voi prezenta câteva probe de evaluare finală şi rezultatele pe care le-am
obţinut.
♦ Proba 1: Proba pentru determinarea volumului vocabularului
Scopul: Verificarea volumului vocabularului şi gradul de înţelegere a
noţiunilor
Tehnica aplicării: Folosindu-se pe rând un număr de cuvinte ce denumesc
obiecte din experienţa curentă a copilului, se pune întrebarea: “Ce ştii
despre...?” (păpuşă, scaun, măr, pisică, bomboană, maşină, brad, puşculiţă,
macara, poştaş, tractor, zidar, şcoală, porumbel, primăvară).
Instructaj: “Ascultă cu atenţie ce te întreb şi spune tot ce ştii despre acest
lucru.”
Notarea: Se apreciază atât corectitudinea răspunsului cât şi amplitudinea
fluxului verbal, numărul cuvintelor prin care copilul îşi formulează răspunsul. Am
notat cu FB pe cei care au formulat o frază, cu B pe cei care au răspuns corect
folosind mai mult de 5 cuvinte în aceeaşi propoziţie, iar cu S pe cei care au dat un
răspuns incomplet.
A
 Exemplu: FB - Păpuşa are cap, păr, ochi, nas, corp, este o jucărie şi are o
rochie frumoasă.
B - Păpuşa are cap, păr, ochi, mâini şi picioare.
S - Păpuşa este mare.

Nr. copii FB % B % S %
20 17 85 2 10 1 5

♦ Proba 2: Proba de completare a lacunelor din propoziţie.

Scopul: Se verifică folosirea adecvată a cuvintelor în propoziţii precum şi
posibilitatea înţelegerii unui context.
Tehnica aplicării: Se completează propoziţiile date cu cuvinte potrivite ca
sens.
1. Primăvara este..........
2. Copiii se joacă..........
3. Păsărelele se întorc din...........
4. Ziua este.........
5. Razele soarelui sunt...........
6. Se aude...........
7. Copiii pleacă veseli la............
8. Mama pregăteşte..........
9. Ţara noastră este..........
10. Copiii aşteaptă........
Instructaj: “Ascultă cu atenţie ce spun eu şi adaugă ce mai trebuie.”
Exemplu: “Primăvara este........... (Ce spui mai departe?) (un anotimp frumos).
După răspunsul copilului la o întrebare se trece la următoare întrebare.
Notarea: Se notează cu un punct fiecare răspuns corect, se consideră răspuns
corect atunci când completarea tăcută are un sens şi când sunt respectate
acordurile gramaticale.
Cu FB au fost notaţi cei care au completat toate cele 10 propoziţii corect, cei
care au completat doar 8 au fost notaţi cu B, iar cu S au fost notaţi cei care au reuşit să
completeze corect 5 propoziţii.

Nr. copii FB % B % S %
20 18 90 2 120 - -

♦ Proba 3: Probă de alcătuire de propoziţii cu un cuvânt dat.

Scopul: Am urmărit exprimarea în propoziţii alcătuite corect din punct de vedre
gramatical şi folosirea în mod corect a cuvintelor cunoscute.
Tehnica aplicării: Am cerut copiilor să formuleze propoziţii care încep cu
cuvinte date, indicându-le să spună ceva despre: floare, tată, păpuşă, grădină,
 măr, creion, pisică, tren, pantof, caiet.
Instructaj: “Gândeşte-te şi spune ceva despre lucrurile sau fiinţele denumite de
mine. Sune-mi ceva despre floare.” După primul răspuns se continuă cu celelalte
cuvinte. Se notează fiecare propoziţie alcătuită corect.
Exemplu: Floarea creşte în grădină.
Notarea: Se consideră răspuns corect atunci când cuvântul dat este subiect în
propoziţie, când se face acordul subiectului cu predicatul, când topica propoziţiei
este corectă şi copilul înţelege sensul cuvântului folosit.
Am notat cu FB pe cei care au formulat 10 propoziţii corect, pe cei care au
formulat numai 8 propoziţii i-am notat cu B, iar pe cei care au formulat doar 5
propoziţii i-am notat cu S.

Nr. copii FB % B % S %
20 18 90 1 5 1 5

♦ Proba 4: Proba de lacune într-un text.

Scop: Verificarea cunoştinţelor de completare a cuvintelor lipsă dintr-un text.
Instructaj: “Eu îţi voi spune o poveste. Te rog să fii atent şi să mă asculţi. Când mă
voi opri şi nu voi şti ce să spun tu să te gândeşti şi să spui ce trebuie spus.” (Lucrăm
cu textul în faţă.)
“Este timp frumos, cerul este...(senin, albastru), soarele este... (strălucitor);
Ana şi Raluca se duc să se plimbe pe câmp, ele culeg... (flori); ele sunt foarte
mulţumite auzind cântecul frumos al micuţelor...(păsărele). Deodată cerul se
întunecă, se acoperă de ...(nori). Fetiţele se grăbesc să se întoarcă ...(acasă).
Cerul este brăzdat de ... (fulgere). Fetiţele se sperie de zgomotul făcut de ...
(tunete). Ele cer adăpost într-o casă deoarece plouă tare şi nu au ...(umbrele,
pelerine). Hainele lor erau complet... (ude).”
Notarea: Pentru fiecare lacună completată copilul este notat cu un punct.
Pentru copiii care nu au putut realiza integral proba voi face exerciţii de
completare a unor lacune, în imagini, apoi se vor omite cuvinte din poezii
cunoscute de copil, apoi se va construi o altă poveste similară, dar cu informaţii
cât mai apropiate de experienţa şi înţelesul copilului.
Am notat cu FB pe cei care au completat toate lacunele, cei care au completat
doar 8 au fost notaţi cu B, iar cei care au completat doar 5 lacune au fost notaţi cu S.

Nr. copii FB % B % S %
20 17 85 2 10 1 5

In concluzie, în urma aplicării evaluării, consider că evaluarea nivelului de pregătire

a copilului este impusă de 3 aspecte esenţiale:
- psihologic - respectarea particularităţilor de vârstă;
 - pedagogic - găsirea unor metode şi mijloace adecvate pentru ca evaluarea
să contribuie Ia dezvoltarea personalităţii copilului preşcolar;
- social - pentru a răspunde sarcinii grădiniţei de a pregăti copiii pentru o
integrare cu succes în activitatea şcolară.
Pentru a sintetiza rezultatele experimentului, prezentăm aspecte ale evaluării
iniţiale şi finale.

EVALUARE INŢIALĂ

Stadiul dezvoltai "ii aspectelor vorbirii şi numărul ă în

Aspecte ale dezvoltării copiilor care se afl fiecare stadiu
Nr. crt.
vorbirii neformat în curs de format
formare
1 Aspectul fonetic 5 4 11

Aspectul lexical 5 3
2 12
3 Aspectul gramatical 4 4 12
Aspectul expresivităţii în
4 6 4 10
poezii
Aspectul expresivităţii în
5 6 5 9
povestire

EVALUARE FINALĂ

Stadiul dezvoltăi *ii aspectelor vorbirii şi numărul ă în

Aspecte ale dezvoltării copiilor care se afl fiecare stadiu
Nr. crt. neformat format
vorbirii în curs de
formare
Aspectul fonetic 17
1 1 2
Aspectul lexical 17
2 1 2
3 Aspectul gramatical 2 3 15
Aspectul expresivităţii în
4 3 2 15
poezii
5 Aspectul expresivităţii în 3 2 15
povestire

Din tabele se desprinde concluzia că, desfăşurând activitatea de joc didactic, limbajul
copiilor s-a îmbunătăţit simţitor.
VI. CONCLUZII
în vederea înfăptuirii obiectivelor sale majore, grădiniţa (învăţământul
preşcolar), trebuie să utilizeze cele mai eficiente căi şi mijloace care să asigure o
temeinică pregătire şi o dezvoltare complexă a personalităţii copiilor.
A

In analiza structurii învăţării şi eficienţei sale trebuie să se ia în considerare mai

ales rolul pe care îl are copilul în mod deosebit, antrenarea şi angajarea lui în
cunoaştere.
în ceea ce priveşte metoda de învăţare se apreciază că “rolul principal este jucat
de descoperire, deoarece în ordinea activităţilor contează punerea copilului în situaţia
de a mânui, a realiza contradicţiile, problemele”1, aşa cum spune Piaget.
Un mijloc eficient, la îndemâna oricui, este jocul didactic. Jocurile didactice,
organizate în lumina cerinţelor psihologiei învăţării, reprezintă un mijloc activ şi
eficace de instruire şi de educare a preşcolarului. Acest tip de activitate, cu un aparent
aspect de divertisment, este în fond o activitate aptă să răspundă unor importante
obiective ale procesului instructiv-educativ. “Jocul este o asimilare a realului la
activitatea proprie, oferindu-i acestei activităţi alimentaţia necesară şi transformând în
funcţie de multiplele trebuinţe ale eu-lui. lată de ce toate metodele active de educare a
copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca
jucându-se ei să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta,
rămân exterioare inteligenţei copilului1’1 2.
Utilizând jocul didactic în procesul de predare - învăţare, îmbinând ineditul şi
utilul cu plăcutul , activitatea didactică devine mai intensă, mai atractivă. Prin joc
didactic, copilul îşi angajează întreg potenţialul psihic, îşi ascute observaţiile, îşi
cultivă iniţiativa, voinţa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, îşi dezvoltă spiritul de
cooperare, de echipă. Jocul îi determină pe copii să participe activ la procesul de
învăţare, ca protagonişti, nu ca spectatori.
în învăţământul preşcolar, jocul didactic se poate organiza cu succes la toate
categoriile de activităţi desfăşurate în grădiniţă, ca activitate de sine stătătoare,
urmărindu-se fie dobândirea de noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, fie fixarea şi
consolidarea acestora, fie verificare şi aprecierea nivelului de pregătire a copiilor.
Fireşte că toate acestea pot fi atinse cu condiţia ca în cadrul jocului să primeze
obiectivul instructiv-educativ, copiii să fie pregătiţi sub aspect teoretic, să cunoască
sarcina urmărită, modul de desfăşurare, regulile ce se cer respectate şi să nu-1
considere ca pe un simplu divertisment, ci ca pe un mijloc de învăţare.
învăţarea prin efort personal, prin manifestarea independenţei în acţiune,
gândire şi exprimare, însoţită de bucurie şi satisfacţie va fi temeinică şi va genera noi
interese de cunoaştere.
Prin folosirea jocului am constatat că în colectiv, se poate intona un climat
favorabil conlucrării fructuoase între copii, în rezolvarea sarcinilor jocului, se creează
o tonalitate afectivă, de înţelegere dar şi exigenţă în respectarea regulilor, se
stimulează dorinţa de a-şi aduce contribuţia proprie la rezolvarea sarcinilor jocului.

1' Piaget, J - Psihologia şi pedagogia. E.D.P., Bucureşti, 1997, p.30.

2 Idem, pag 55.
Am constatat că o dorinţă de învăţare mai vizibilă în activităţi o dau tocmai jocurile
didactice.
Activitatea din grădiniţă trebuie să concentreze o imensă cantitate de
afectivitate, fără de care această grădină unde cresc florile vieţii - copiii - nu-şi mai
află suportul.
Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în
consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne
întreba de ce este copil. Nu ne putem imagina copilărie fără râsetele şi jocurile sale,
spune Ed. Claparede în “Psihologia copilului şi pedagogia experimentală”.
Educatorul trebuie să aibă mereu în vedere că datoria lui nu este atât să înveţe
pe tânăr tot ce se poate învăţa, ci “să-i deştepte iubirea şi respectul faţă de ştiinţă şi
să-i arate căile adevărate prin care poate câştiga cunoştinţele şi prin care poate
perfecţiona, dacă are de gând aceasta.’’1
Influenţele educative sunt într-un proces de transformare, de reevaluare şi
reconsiderare.
Astfel s-a accentuat caracterul activ - participativ al metodelor care câştigă tot
mai mulţi aderenţi, datorită eficienţei lor în formarea personalităţii elevilor pentru a
face faţă examenelor vieţii. Pentru că, viaţa este un lung şir de examene, o luptă pe
care o dorim de fiecare dată victorioasă.
Principiile care trebuie să ghideze atitudinea cadrului didactic şi a părinţilor
faţă de jocul preşcolarilor sunt:
- Jocul trebuie acceptat şi considerat important ca proces şi nu doar pentru
eventualele sale produse (achiziţii intelectuale, produse materiale);
- Jocul nu este opusul muncii;
- Caracteristicile şi calitatea jocului depind întotdeauna de mediul, resursele
şi contextul social în care acesta are loc;
- Jocul este un prilej excepţional pentru învăţare;
- Jocul direcţionat de către adult sau educator determină dezvoltarea
copilului în zona proximă de competenţă;
- Părintele are dreptul să ceară instituţiei educaţionale organizarea unor
activităţi ludice care să se detaşeze calitativ şi ca organizare de cele
realizate acasă şi are obligaţia de a încuraja continuarea jocului constructiv
al copilului şi în mediul familial.

1 Dorothy, Law Nolte, Rachel Harris - Cum se formează copiii^ Ed. Dacia, Bucureşti, 1999, pag.65.
78
1*** Programa activităţilor instructiv - educative în grădiniţa de
copii. 2000

2. Andreescu, Florica şi colaboratorii Pedagogia preşcolară. E.D.P.. Bucureşti. 1980

3. Barbu, H. şi colaboratorii
Activităţi de ioc recreativ - distractiv. Manual pentru şcoli
normale, E.D.P., Bucureşti, 1993.
4. Băjenaru, Lenuţa
Contribuţia jocurilor didactice la dezvoltarea vorbirii în Revista
învăţământului Preşcolar nr.l - 2, 1996.
5. Boşcoiu, Emilia
Copilul preşcolar si dezvoltarea vorbirii în Revista
învăţământului preşcolar nr.2, 1980.
6. Ciurea, Sanda
Formarea deprinderilor intelectuale în Revista învăţământului
preşcolar, nr. 3-4, 1996.

7. Cerghit, Ion Mijloace de învăţământ. E.D.P.. Bucureşti. 1986.

8. Debesse, Maurice Psihologia copilului. E.D.P.. Bucureşti. 1970.

9. Dima, Silvia
Veniţi să ne iucăm copii!. antologie de iocuri didactice editată
de Revista învăţământului Preşcolar, 1995.
10. Idem
Antologie - iocuri editată de Revista învăţământului Preşcolar,
1993.
11. Dogaru, Zoe
Jocuri didactice pentru educarea limbajului. Editura Aramis,
Bucureşti, 2001.
12. Drăgan, Ion
Jocul - principala modalitate de învăţare la preşcolari în Revista
învăţământului Preşcolar, nr.l - 2, 1998.

13. Dumitrana, Magdalena
14. Ezechil, Liliana şi colaboratorii
15. Glava, Adina şi Cătălin
Didactica preşcolară . Ed. V&I Integral, Bucureşti. 1998.
Laborator preşcolar - ghid metodic, Ed V&I Integral, Bucureşti,
2001.
Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca,2002.

16. Law Nolte, Dorothy; Harris, Rachel

Cum se formează copiii. Ed. Dacia. Bucureşti. 1999.

17. Marancea, Marieta Jocul în Revista învăţământului Preşcolar, nr. 1 - 2, 1994.

18. Miron, Elena şi colaboratorii

Documentar metodic pentru activităţile de educare a limbajului
la preşcolari. Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2001.
20. Montessori, Maria Descoperirea copilului. E.D.P., Bucureşti, 1977.

21. Peptan, Zamfira Jocurile didactice si jocurile - exerciţii - modalităţi de stimulare a

inteligentei în Revista învăţământului preşcolar, Nr. 1 - 2,2003.

Psihologie si pedagogie. E.D.P., Bucureşti, 1997.

22. Piaget, J.
Jocul în Revista învăţământului Preşcolar, nr. 1 -2, 1997.
23. Stana, Emilia
Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii.
24. Taiban, Maria şi colaboratorii E.D.P., Bucureşti, 1976.

Jocuri pentru preşcolari. E.D.P., Bucureşti, 2000.

25. Ţicaliuc, Eugenia
Cunoaşterea mediului înconjurător si dezvoltarea vorbirii -
26. Varzari, E. şi colaboratorii
metodică, E.D.P., Bucureşti, 1971.
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I ANEXE

I
I

I
I ANEXA 1

I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I i

I
e VX3NV
 ANEXA 4

(joc) Spune cum face...

(onomatopee)
Scrie, in balonul respectiv, cum face...
$ VX3NV
 ANEXA 6
(joc) Unde se află şoricelul...?
Recunoaşte, folosind cuvinte potrivite, poziţiile spaţiale pe care le ocupă şoricelul din imagini.

L
1
Debesse, Maurice - Psihologia coopiiului. E D P. Bucureşti. 1970, p 75
13