VIOLENȚA – DIN SOCIETATE ÎN ȘCOALĂ

Cum a fost posibil ?

Se știe, violența există de câ nd a apă rut specia umană. Cauzele violenței ca fenomen social, sunt
multiple și au fost condiționate chiar de epocile istorice prin care a trecut (și trece) omenirea. Dacă
înainte acest flagel nu vicia decât sporadic mediul școlar, astăzi ne confruntăm din păcate cu o
recrudescență a sa, tocmai în locurile unde tinerii, viitorul acestei lumi, ar trebui să se dedice doar
studiului, să se bucure, să se deprindă a conviețui în pace, armonie și toleranță. Ce a produs însă
acestă nedorită și masivă infiltrare arăului într-un spațiu pâ nă mai ieri aparținâ nd binelui, rațiunii,
progresului? Fără îndoială, „explozia necontrolată” a informației, a generat un adevărat șoc psihologic;
sub pretextul și adesea sub vălul accesului liber la informare, indivizi cu minți diabolice, au calculat rece
și cinic uriașele avantaje materiale pe care l-ar putea avea vehiculând și regenerând la nesfârșit
„deșeurile informației”. În fața acestei avalanșe teribile a tuturor „mecanismelor întunericului”,
autoritățile alese chiar de cetă țeni să aducă , să păstreze și să apere ordinea, liniștea și legea în această
lume mult prea rănită și zbuciumată, au reacționat anemic (în cel mai bun caz) sau n-au reacționat
deloc, fă câ nd ca amplul proces să escaladeze, adoptând până la urmă o atitudine de tăcere complice și
primejdioasă. La noi, prima lacună și cea mai gravă, este vidul legislativ în domeniu (sau și în acest
domeniu). Concret, „bulgărele ucigător” al „noxelor informației” se revarsă în Româ nia de pretutideni,
fă ră nici o opreliște, ba chiar mai adună și de pe meleagurile noastre material compatibilizat de minune
(și „furnizat” din abundență )...Dacă vestitul, aparent intransigentul și dătătorul de fiori CNA se sesizează
imediat la o neaoșă înjurătură sau la un scuipat pe reverul adversarului de opinie (care oricum se aud și
se văd peste tot) când 2vine vorba de muntele de texte, fotografii, desene, filme, care promovează
barbaria verbală și fizică, obscenitatea sub cele mai variate forme, hoția, crima, degradarea umană
totală , nimeni –dar absolut nimeni dintre cei care ar putea întreprinde ceva- nu face nimic. Libertatea
(în fapt de aici începe dezmățul) nu mai cunoaște margini...accesul la pseudovalori și pseudomodele e
neîngrădit. Contra unui astfel de arsenal distrugător, imens și milimetric pus la punct, trebuie să lupte
școala...așadar:Ce (mai) poate face școala ?Școala oferă (se străduiește sau ar trebui să ofere) un model,
pentru toți cei care au rămas s-o frecventeze. Apă sată de să ră cia cronică și parcă interminabilă (a sa,
peste care se suprapune cea a discipolilor săi) ea vrea să reacționeze. Mijloacele de care dispune sunt
însă (mai ales astăzi) precare și ...neconvingătoare. Liber să compare și să decidă, junele învăță cel alege
„scurtă tura” în viață. Adică, aproape de fiecare dată, gândește cam așa: „Profii ăștia îmi spun să învăț și
să fiu cuminte fiindcă numai astfel pot să ajung cineva; nu zău? Dar mama a învățat, a ajuns ingineră
și acum culege căpșuni în Spania; iar tata, are diplomă de arhitect și e ospătar în Italia; halal să le fie, cu
studii cu tot! Pe când uite: nenea ăla cu buticu` din colț are patru clase, vinde „iarbă ” pe șest, i-a dat și
polițistului din cartier, mi-a dat și mie, bani la el, îi întoarce cu lopata; mi-a zis să fiu „omu` lui”, sunt
de-acum în gașca cea mai tare...mai se lasă cu vreun scandal ceva, cuțite, pistoale, sâ nge, e haios, îmi ies
lovelele, ce-are a face? La ce-mi mai trebuie școala? Doar așa, câte o vizită pe acolo, o dată pe lună,
pentru organizat lupte full contact ca la televizor... ”Și uite așa se întâmplă ce se întâmplă în școlile
noastre (e adevărat, nu numai la noi)...O adevărată parodie începe însă când vine Poliția Româ nă :
reprezentantul să u încheie un proces-verbal, dă „nărăvașului” o amendă (care nu se plătește din
mereu invocata lipsă de bani...). Pe urmă, „nebunaticului” i se scade nota la purtare, dar 3numai un
punct sau două, ca să nu-i afecteze personalitatea. Ce ne facem însă, dacă se întâmplă ca „agitatul” să
fie odrasla vreunui...mă rog, înțelegeți dvs, (care mai și sponsorizează școala!). Atunci lucrurile sunt
clare de la început: „organul” (legii!) nu are ce căuta în peisaj, se ajunge (rapid) la o înțelegere câ t se
poate de amiabilă între „beligeranți” (chiar dacă „vă tămatul” e profesor!) și fapta infracțională a
micului nă bă dă ios e pusă pe seama unei sărmane crize de adolescent precoce! Pusă în fața șirului de
asemenea argumente „zdrobitoare”, neajutorata școală e „în genunchi”; până la urmă, după „săpături
adânci”, sunt găsiți vinovații: profesorii, veșnic nemulțumiții, distrugătorii echilibrului social,
reclamanții permanenți, incapabilii și incompetenții... Categoric, profesorii aceștia sunt responsabili
pentru toate relele de astăzi din țară și –indiscutabil- de pe acum pot fi considerați vinovați și de
relele care vor veni peste Româ nia în urmă toarea sută de ani...Când vine vorba de soluții, la noi se
discută mult și (în general) ca să treacă timpul; se fac comisii și se iau în calcul propuneri, care nu sunt
(de cele mai multe ori) potrivite pentru a rezolva fondul problemelor; acestea din urmă rămân aceleași și
chiar proliferează!Nimeni nu e dispus să recunoască faptul că răul trebuie tăiat din rădăcină, că
prevederile Regulamentului Școlar trebuie înăsprite, că de fapt arhicunosctul și bolșevicul spirit de turmă
concretizat în sloganul „școală pentru tot poporul” (deci și pentru infractori, leneși sau incapabili) ne-a
adus și ne aduce numai prejudicii...Cum să ai rezultate bune, cum să-ți poți face meseria, dacă de la
început se pornește prost, criteriile de selecție sunt practic nule, elevii sunt pregătiți (cum-necum) la
gră madă , se forțează de fapt nu realizarea performanței, ci „colectivizarea învă țămâ ntului”!Politica de
pregătire a cadrelor didactice a fost (și culmea, continuă să fie) o farsă sinistră; an de an, facultățile (de
fapt facultă ți 4și „facultăți”) scot pe bandă rulantă zeci de mii de absolvenți care trebuie să ocupe un
post la catedră. Altminteri, sumele enorme

cheltuite pentru plata taxelor s-au „dus” degeaba și...e jenant...

Ar mai fi soluția efectuă rii studiilor în condiții normale, în

străinătate, de la clasa întâi până la absovirea facultății, dar câ te

familii de români pot suporta costurile acesteia?

În atari condiții, se poate presupune cum va arăta viitorul

acestei ță ri: în nici un caz bine, cred eu...

Prof. Emil Coman