Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL I
LIMBAJUL COPIILOR ÎN PERIOADA
PREŞCOLARITĂŢII
CAPITOLUL II
ASPECTE ALE CERCETĂRII
CAPITOLUL III
PROBLEMATICA JOCULUI DIDACTIC ÎN DIFERITE
MATERIALE
CAPITOLUL IV
ASPECTE TEORETICE REFERITOARE LA ROLUL
JOCURILOR DIDACTICE ŞI A DIVERSELOR TIPURI
DE EXERCIŢII ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI
COPIILOR PREŞCOLARI
CAPITOLUL V
ASPECTE PRACTICE ALE CERCETĂRII
CAPITOLUL VI
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
PLANUL DETALIAT AL LUCRĂRII
VI CONCLUZII ....................................................................................... 77
BIBLIOGRAFIE ....................................................................................... 79
ANEXE 81
CAPITOLUL I
6
Cuvântul, sub forma de întrebare sau adresare directă, face pe copil să
gândească, să analizeze, să compare, să clasifice, să tragă concluzii, să se ridice la
generalizare. Punând mereu în faţa copilului probleme ce se cer rezolvate, prin cuvânt
îl învăţăm să se străduiască mintal, să găsească un răspuns. în acest mod se contribuie
la dezvoltarea unitară a gândirii şi limbajului, la creşterea capacităţilor de cunoaştere,
la lărgirea sferei de cunoştinţe, la dezvoltarea vocabularului, la mărirea posibilităţilor
de exprimare.
Cunoaşterea directă şi indirectă a lumii înconjurătoare cu ajutorul limbii şi sub
conducerea educatoarei, educă la copii anumite trăsături morale, contribuie la
modelarea încetul cu încetul a profilului lor moral.
Cu ajutorul cuvântului, educatoarea contribuie şi la educaţia estetică a
copilului, dezvăluindu-i prin cuvinte frumosul din natură, viaţă, societate. Educatoarea
îi învaţă pe copii să vadă frumosul, să-l înţeleagă, să-l iubească şi să-l folosească în
viaţa de toate zilele. Varietatea fenomenelor naturii, îmbinarea armonioasă a culorilor,
puritatea liniilor pot fi înfăţişate copiilor prin cuvântul educatoarei. Dirijând observarea
tuturor acestor obiecte frumoase ale naturii şi vieţii sociale, educatoarea îi învaţă pe
copii să le sesizeze, să le simtă şi să le respecte. Povestind, spunând basme copiilor,
poezii, ghicitori, jocuri etc. copiii încep să înţeleagă frumuseţea limbii şi să folosească
în vorbirea lor expresiile care le-au plăcut şi i-au impresionat mai mult. *
Folosind limba ca un mijloc puternic de educaţie intelectuală, morală şi
estetică, educarea realizează instruirea şi educarea copiilor, le dezvoltă vorbirea
necesară în procesul de comunicare şi de cunoaştere a vieţii înconjurătoare şi în acelaşi
timp le perfecţionează exprimarea, corectează pronunţia, îmbogăţeşte vocabularul şi îi
ajută pe copii să-şi însuşească în mod practic structura gramaticală a limbii.
Grădiniţa este instituţia de învăţământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea
şi instruirea copiilor preşcolari, iar entuziasmul educatoarelor li se transmite şi copiilor
şi părinţilor deopotrivă.
7
Această primă instituţie de educare asigură condiţii necesare dezvoltării
normale, valorificând potenţialul fizic şi psihic al copiilor de 3 - 7 ani.
Educatoarea are datoria să pregătească copilul preşcolar pentru următorul pas
al educaţiei = şcoala = şi să stimuleze disponibilităţile fiecărui copil.
Personalitatea, atitudinea, modul de a gândi şi de a acţiona al educatoarei va
influenţa în mod hotărâtor atmosfera şi modul în care se va forma copilul. Toate tipurile
de activităţi din grădiniţă şi în special cele din domeniul limbajului şi al comunicării
depind de comportamentul adultului responsabil cu educarea copilului.
Educatoarea prietenoasă, cu simţul umorului, echilibrată, care comunică
eficient cu copiii, va influenţe în mod pozitiv dezvoltarea limbajului copiilor.
Reforma din învăţământul preşcolar presupune o nouă viziune asupra abordării
limbajului, fiind găsit locul potrivit şi pentru limbajul scris, prin alinierea politicii
educaţionale în domeniul limbajului din ţara noastră la tendinţele existente pe plan
internaţional.
Educatoarea va pune la dispoziţia copiilor materiale care să se constituie într-
un mediu cultural activ şi stimulativ prin alcătuirea unei biblioteci cu cărţi, ziare,
imagini care să stimuleze limbajul prin ascultarea unor ştiri, informaţii dintr-o oarecare
carte, chiar prin raportarea cuvântului la imagine. Ea va încuraja iniţiativele copilului
din acest domeniu prin diverse metode:
- folosirea cărţilor prin răsfoirea corectă până la punctul dorit;
- selectarea cărţilor după unele criterii simple (poezii, poveşti cu ilustraţii
ale copiilor);
- stabilirea unor legături între cărţi prin oferirea unor elemente (poezii cu
ilustraţii desenate de către copii, alte texte pentru elevi care nu au ilustraţii).
Printr-o prezentare specială, cartea poate şi trebuie să devină un prieten necesar
pentru a găsi căile cunoaşterii prin trecerea de la intuiţie la reprezentare şi fantezie.
- stabilirea diferenţei dintre cărţi şi reviste sau ziare prin conţinutul acestora;
valoarea lor literară.
Prin această bibliotecă, copiii sunt puşi în situaţia de a se angaja în forme de
limbaj diverse, pentru a-şi exersa capacitatea de comunicare. Limbajul include
ascultarea, vorbirea, citirea, scrierea. Pentru o dezvoltare corespunzătoare a limbajului,
copilul trebuie să audă cuvintele clar, pronunţate expresiv atât în familie, cât mai cu
seamă în grădiniţă în toate momentele zilei. Pentru a cunoaşte nivelul de dezvoltare a
8
limbajului copilului, educatoarea îi va antrena în prima fază în conversaţii. Ascultându-
i cu interes, în prima fază se pot observa mari diferenţe în capacităţile lor lingvistice.
Vârsta copilului influenţează conţinutul limbajului şi corectitudinea exprimării
prin schimbări de expresii, de cuvinte sau sunete. Pentru cei mai mici sunt foarte
importante numărătorile, frământările de limbă, repetiţiile, pentru a căuta şi mai ales a
găsi plăcerea în exprimare. La 6 -7 ani copilul va stăpâni limba maternă, exceptând
situaţiile în care acesta are defecte de pronunţie. Pentru o dezvoltare corectă a vorbirii
se vor utiliza:
• exerciţii de gimnastică articulatorie;
• exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic;
• exerciţii pentru stimularea exprimării verbale.
Educarea aparatului fonator se face prin simple exerciţii de gimnastică
articulatorie, exersându-le cât mai des, cu o voce plăcută şi relaxantă, prin exerciţii:
poezii care oferă copilului şi muzicalitatea versului:
“Eu un brad îţi desenez
Şi cu verde-1 colorez...
Tu o floare-mi desenezi
Şi cu roz mi-o colorezi.”
Multe sunete sunt dificil de pronunţat: r, c, s, dar şi uşor de recuperat în timp
şi prin maturizarea copilului. în aceste situaţii educatoarea va corecta copilul cu multă
atenţie prin sugerarea alcătuirii unei alte propoziţii cu alte cuvinte care conţin sunetul
respectiv, fără a atrage atenţia asupra acestuia, tară a inhiba dorinţa şi nevoia copilului
de a se exprima:
S - Masă Jucăriile sunt pe masă.
Jucăriile albastre sunt pe masă.
Jocurile onomatopeice de imitare a trenului: ş, ş, ş, ş, a maşinii: cir, dr, dr, dr,
au izolat sunetele care creează probleme pentru a fi pronunţate mai corect, mai cu
plăcere şi se pot introduce în momentele libere dintre activităţile comune.
O altă metodă de exersare a auzului fonematic se poate realiza prin crearea unor
exerciţii în care s-au înlocuit sunetele, li s-au schimbat locul, s-a inversat ordinea sau s-
a adăugat sunetul iniţial : ra re, ri, ro, ru / rar, rer, rir, ror, rur.
Amintim şi jocurile de cuvinte ce stabilesc o categorie de obiecte, animale, flori
(lanţul cuvintelor): cal, ]eu, urs.../ carte, echer, radieră....
Exerciţiile pentru dezvoltarea auzului fonematic îi oferă educatoarei
posibilitatea de a crea diverse variante, având ca elemente sunetele care sunt pronunţate
incorect sau chiar sunt evitate.
Greşelile gramaticale au o mare frecvenţă la această vârstă şi rolul educatoarei
este hotărâtor în “repararea” acestora cu răbdare şi inteligenţă. Dacă observă o
exprimare greşită, va repeta cu calm aceeaşi expresie în forma corectă, fără a atrage
atenţia asupra greşelii.
Dacă greşelile gramaticale şi de sens au o frecvenţă mare, se pot întâmpina cu
propoziţii, voit spuse de educatoare până la sesizarea acestora de către copii. în acel
moment se va cere repetarea formei corecte, acordându-se recompense pentru copiii
care reuşesc să se exprime corect. Această modalitate poate trezi în copilul avizat
dorinţa de a formula corect propoziţiile, de a găsi cuvintele necesare şi de a nu se
exprima schematic.
9
A
Jocul este preferat de copii de la cea mai fragedă vârstă. El este mijloc de
destindere, distractiv, de cunoaştere, de însuşire de noi cunoştinţe, îndeplinind în acelaşi
timp şi rolul de şcoală de formare a interesului, trăsătură importantă personalităţii
copiilor. La dezvoltarea acesteia contribuie în aceeaşi măsură şi cei doi factori: familia
şi unităţile în care sunt instituţionalizaţi copiii.
în jocurile lor, ei imită membrii de familie şi persoanele cunoscute din
grădiniţă, pe cele îndrăgite de ei sau invers, aşa cum sunt dar de cele mai multe ori aşa
cum ar dori să fie.
Influenţa formativă a jocului asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra
personalităţii lui, obligă la examinarea separată a rolului jocului în dezvoltarea fizică,
intelectuală, morală şi estetică a copiilor la vârsta preşcolară.
Cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preşcolar o reprezintă
jocul şi satisface în mare măsură trebuinţele de manifestare.
Valoarea activităţilor de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-1
ajuta pe copil să se integreze în mediul natural şi social şi pentru a înţelege lumea
înconjurătoare.
Experienţa acţională pe care o dobândeşte copilul jucându-se se reflectă asupra
dezvoltării sale psihice prin:
• dobândirea unor însuşiri sociale: să intre cu uşurinţă în relaţie cu ceilalţi, să
1
Miron Elena. Jocul didactic în “Documentar metodic pentru activităţile de educare a limbajului. Ed V&I Integral,
Bucureşti 2001 pag. 44
' Miron Elena, îndreptar metodic pentru activităţile de educare a limbajului la preşcolari. Ed. V&I Integral, Bucureşti, pag
47.
10
aibă iniţiativă în raporturile lui cu semenii, să fie tolerant, îngăduitor,
înţelegător, milos, compătimitor, răbdător, ceea ce înseamnă să-şi
optimizeze capacitatea de adaptare la mediul social;
• activarea si optimizarea potenţialului intelectual: a observa, a descoperi, a
analiza, a înţelege, a numi, a exprima, toate acestea reprezentând dimensiuni
esenţiale ale inteligenţei;
• activarea si optimizarea potenţialului fizic: să apuce, să apropie, să
depărteze, să sară, să se caţere, să arunce, să prindă, mişcări şi acţiuni prin
intermediul cărora se vor dezvolta toţi muşchii mari şi se va întări simţul
echilibrului psiho-fizic.
Activitatea de joc este extrem de solicitantă pentru copil, în ciuda aparenţei pe
care o creează, adică aceea de a fi relaxantă, lejeră.
Odată cu integrarea copiilor în unităţile preşcolare, orizontul lor de cunoaştere
se lărgeşte, încep să se identifice cu alte modele decât cele din familie, cu personajele
din poveşti, legende, dar mai ales cu adulţii din mediul apropiat lor, din grădiniţă.
Preşcolarii sunt dominaţi de spiritul de independenţă, imaginaţie bogată, sunt
curioşi. Acum se trezeşte interesul pentru jucăriile mecanice, le demontează să vadă
cum funcţionează, sunt curioşi şi întrebă care este cauza unor fenomene ale naturii. Sunt
însă şi situaţii în care se întrevede lipsă de sensibilitate, sunt egoişti, dar cei mai mulţi
manifestă un interes deosebit pentru cunoaşterea mediului social, îşi exprimă gândurile
liber în jocurile lor.
Cu prilejul acesta se reproduc multe aspecte din viaţa socială şi multe din
tainele activităţii adulţilor. Aceste acţiuni, ca şi rezultatele lor, contribuie la formarea
personalităţii. La formarea şi dezvoltarea acesteia contribuie şi activităţile instructiv-
# A
educative şi mai ales jocul. In joc copiii transformă imaginaţia în realitate. Când copilul
interpretează un rol, de pildă, el depune efort să se asemene tot mai mult cu rolul
interpretat.
Ca urmare, interesul este susţinut de efort, de concentrare, intrând în joc voinţa.
Se naşte astfel interesul de cunoaştere şi se trezeşte curiozitatea de a şti mai mult. Din
lupta între interes şi curiozitate se nasc aptitudinile necesare oricărei profesii. De aici şi
diferenţierea între copii, între manifestarea personalităţii lor, care se “exprimă ca o
înzestrare şi organizare de trăsături psihice, ca o dezvoltare a caracteristicilor proiective
şi chiar expresive"'3.
“Luaţi copiii în serios! Toţi am fost copii; toţi am manifestat stângăcii; toţi am
avut nevoie de ajutorul unui adult. Copilăria este o etapă fundamentală a vieţii ", a spus
Ezechil Liliana ghidul metodologic ‘'Laboratorpreşcolar"4.
3
Andreescu. Florica - Pedagogia preşcolară, E.D.P. Bucureşti, 1980, p. 56
4
Ezechil, Liliana - Laborator preşcolar, Ed. V& 1 Integral Bucureşti, 2001, p. 70
11
Jocul didactic are importante funcţii formative. Prin ele se îmbogăţeşte viaţa
afectivă şi intelectuală, se dezvoltă curiozitatea, se conturează interesele, se extinde
sfera relaţiilor interpersonale şi se deschide planul fanteziei.
Jocul în grădiniţă se împleteşte cu activitatea obligatorie ca formă specifică a
învăţăturii. Prin îmbinarea jocului cu elementele de învăţare se produc schimbări în
structura proceselor psihice. Jocul angajează în activitatea de cunoaştere cele mai
importante procese psihice, cele mai intime operaţii ale acestora, având în acelaşi timp
un deosebit rol formativ.
“Jocul didactic constituie pentru educatoare un mijloc eficient pentru valoarea
unor multiple obiective formative, atât de natură intelectuală, cât şi e natură socio -
morală/'5
Procesele psihice intelectuale sunt antrenate în jocul didactic, ele solicită în afară
de gândire, raţiunea, logica, memoria, observaţia, atenţia, senzaţiile şi percepţiile,
voinţa, imaginaţia. La acestea se adaugă şi procesele psihice afective: motivaţii, emoţii,
pasiuni şi procese psihice voliţionale: acţiunile, deprinderile şi obişnuinţele.
“Prin jocul didactic se educă spiritul de observaţie prin exersarea funcţiilor
perceptive, analitico - sintetice, orientate spre deprinderea elementelor componente ale
cuvântului, propoziţiei, frazei etc.”2
Exersarea funcţiilor descriptive şi comunicative ale limbajului, a capacităţilor de
a verbaliza corect şi adecvat însuşirile percepute, de a stabili contacte verbale cu alţi
copii şi a le adopta în funcţie de răspunsurile acestora pentru a-i ajuta să ghicească ceea
ce îi impune sarcina didactică a jocului, e un lucru necesar.
Cu ajutorul jocului didactic se organizează activitatea intelectuală a copiilor în
forme plăcute, accesibile, eficiente, cu un caracter cognitiv. El este un mijloc de
influenţare a senzaţiilor, percepţiilor copiilor. Educatoarea orientează percepţiile, le
leagă de cuvinte, jocul didactic contribuie la îmbogăţirea şi activizarea vocabularului.
Jocul didactic actualizează percepţiile anterioare ale copiilor prin stimulenţi
concreţi neverbali (imagini, scheme, planşe), cât şi prin stimulente verbale.
învăţarea prin intermediul jocului pe căi specifice lui îi pune pe copii în situaţia
de a efectua operaţiuni intelectuale complexe. Copiii, în joc, compară, scot în evidenţă
asemănările şi deosebirile dintre personaje, în cadrul jocului didactic pe teme literare
sau în cel gramatical între diferite părţi de vorbire, funcţii sintactice, analize
gramaticale, stilistice etc, analizează, sintetizează, fac generalizări şi clasificări.
Copiii învaţă să raţioneze, să judece. Prin joc ei îşi perfecţionează memoria,
atenţia, fac observaţii. Sarcina didactică activizează operaţiile gândirii, analiză,
1
Dogaru, Zoe - Jocuri didactice pentru educarea limbajului. Editura Aramis, Bucureşti, 2001, pag 8
Glava, Adina şi Cătălin - Introducere în pedauouie. editura Dacia , Cluj, 2002, p.55.
Taiban, Maria şi colaboratorii - Jocuri didactice. E.D.P , Bucureşti 1976, p. 15.
12 vorbirii - în Revista învăţământului preşcolar nr 1
Blăjean, Lenuţa - Contribuţia jocurilor didactice la dezvoltarea
2/1996 pag. 92
Andreescu, Florica şi colaboratorii - Pedagogia preşcolară, E.D P Bucureşti, 1980 pag. 19
2
Idem, pag. 12.
12
sinteză, generalizare, abstractizare. Copiii, prin joc, ajung la noţiuni, judecăţi,
raţionamente.
Jucându-se, copilul dobândeşte deprinderi de muncă intelectuală, abilităţi noi,
face exerciţii care necesită încordare intelectuală. Orice cunoştinţă gramaticală poate fi
asimilată uşor de elevi dacă este predată ţinând seama de particularităţile psihice, de
nivelul de dezvoltare şi dacă se încadrează într-o formă ludică.
Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii imaginative la copii, a capacităţii de a
crea sisteme de imagini generalizate despre fenomenele lingvistice şi de a efectua
combinaţii mintale cu imaginile respective.
Contribuţia jocului didactic este însemnată pentru stimularea şi dezvoltarea
capacităţilor cognitive, în special ale creativităţii gândirii. Creativitatea este una din
însuşirile personalităţii. Majoritatea copiilor sunt foarte creativi, dar din păcate
creativitatea se pierde pe parcurs. S-a încercat în grădiniţă, în cadrul orelor de educare
a limbajului stimularea ei. Din varietatea factorilor creativităţii îi vom aminti pe aceia
care au o influenţă hotărâtoare: gândirea productivă cu principalele ei calităţi în vorbire
(fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea).
Fluiditatea gândirii presupune o mare bogăţie de idei, rapiditatea randamentului
în formarea ideilor. “Flexibilitatea în gândire, capacitatea de a modifica rapid mersul
gândirii când situaţia o cere, restructurarea vechilor legături şi realizarea uşoară a
transferului este ceea ce permite obţinerea rezultatului maxim cu cheltuială de energie
mintală minima
Psihologii stabilesc un loc însemnat practicării jocurilor distractive şi
rezolvării enigmelor. Chiar din prima fază a jocului sunt exercitate: percepţia,
reprezentarea spiritului de înţelegere, memoria, pasiunea născocirii, se ascute
observaţia.
A
j
2
14
posibilitatea să aibă preocupări variate sub aspectul conţinutului, largă deschidere
spre tot ce este în măsură să satisfacă spiritul copilului.
“Activitatea este o forţă dinamogenă a operativităţii intelectuale. îmbinarea
elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariţia unor stări emotive complexe
care stimulează şi intensifică procese de reflectare directă şi mijlocită a realităţii şi de
fixare a cunoştinţelor”1 spunea Lenuţa Blăjeanu în Revista învăţământului preşcolar.
Jocul formează deprinderi de muncă intelectuală, contribuie la formarea
atitudinii pozitive faţă de muncă, a respectului faţă de oamenii muncii, prin joc
educatoarea cultivă sentimente morale şi contribuie la formarea unei conduite morale.
“Bazate pe cele trei dominante ale vârstei: curiozitatea, afectivitatea, imitaţia,
activităţile de joc didactic urmăresc o bună integrare a elevilor în viaţa socială. Copiii
devin mai sociabili prin diversele posibilităţi de cooperare din cadrul jocului didactic,
se creează legături strânse între ceea ce simt, ceea ce fac şi ceea ce gândesc”2
Jocul didactic are un aport real în închegarea colectivului şi formarea
disciplinei conştiente; copilul este obligat să respecte iniţiativa colegilor, să le aprecieze
munca, să le recunoască meritele, să respecte regulile jocului, să reacţioneze în
conformitate cu ele, să-şi autoregleze propria activitate.
Educatoarea, prin jocul didactic, cultivă prietenia, ajutorul reciproc, disciplina,
le insuflă încrederea în forţele proprii, le educă simţul de răspundere, solidaritatea,
perseverenţa, spiritul de independenţă, creativitatea, originalitatea.
Bine pregătit, variat, gradat, aducând elemente noi, jocul didactic modelează
dimensiunile etice ale conduitei.
Jocul didactic, prin caracterul său deschis este viabil şi eficient pentru educaţie
în general şi are un rol deosebit în dezvoltarea limbajului.
Jocurile satisfac nevoia de aventură a copilului, îi dezvoltă spiritul de
competitivitate în condiţiile unei comportări corecte şi loiale în confruntare, îi
disciplinează stăpânirea de sine pentru a nu trece din dorinţa de a învinge peste spiritul
de justiţie şi respectul pentru adversar.
A te supune la regula jocului, a conlucra cu partenerii şi coechipierii, a te
comporta cinstit, cu onestitate şi a învăţa să accepţi cu demnitate că altul a câştigat,
educă în ultimă instanţă disciplina liber consimţită, valoare etică de largă circulaţie în
societatea actuală.
1
2
15
CAPITOLUL II
1. Argument
6
Montessori, Mana - Descoperirea copilului, E.D P , Bucureşti 1977, pag 170
16
să stea aşezaţi un timp prea îndelungat. Ei învaţă mai mult şi mai bine prin intermediul
experimentării concrete, prin care ei pot pipăi, examina şi manipula obiecte reale.
Trebuie deci să-i facem pe copii să se ridice, să se mişte, activându-i şi implicându-i, le
vom oferi astfel oportunităţi pentru a-şi utiliza imaginaţia, le vom da prilejul de a fi
originali. în lumea de mâine, care va fi a lor, se vor petrece evenimente pentru care
soluţiile tradiţionale nu vor mai ti eficiente.
Un copil învaţă mult prin intermediul situaţiilor de joc variate şi stimulatoare.
Ce anume va învăţa el? Să luăm un exemplu simplu: atunci când copilul înalţă o
construcţie de cuburi, ori taie şi lipeşte ceva, el învaţă de fapt, cum să-i coordoneze
ochiul, mâna şi cum să exerseze mişcările fíne ale mâinii. Aceste două deprinderi le va
utiliza mult mai târziu, când se va pregăti pentru învăţarea cititului şi scrisului.
La fel, dacă un copil, împreună cu alţi câţiva parteneri de joacă, face o
construcţie din cuburi, el învaţă să colaboreze cu ceilalţi, să exprime şi să accepte idei,
să recreeze într-un fel mediul, cunoscându-1 astfel mai bine; ori se familiarizează cu
formele geometrice, cu problemele de echilibru ale construcţiei.
“Pentru copil jocul este munca sa, iar adulţii nu trebuie să minimalizeze nici
această activitate, nici seriozitatea cu care ea este îndeplinită de cei mici. Mai degrabă
adulţii ar trebui să se bucure că micuţii învaţă tăcând efectiv ceva, aşa cum spune un
vechi proverb: “Aud şi uit, văd şi ţin minte, fac şi înţeleg”1
Lucrarea de faţă îşi propune să comunice o experienţă didactică, metode şi
procedee folosite în activităţile de educarea limbajului prin joc didactic spre aspecte din
viaţa socială.
Prin joc didactic, educatoarea, cu tact şi măiestrie pedagogică, poate influenţa
dezvoltarea intelectuală, poate stimula participarea activă a fiecărui copil.
Jocurile didactice nu trebuie să se desfăşoare “şablon”, cu o structură metodică
aproape fixă, lipsite de varietatea ce ar corespunde diverselor obiective didactice şi
particularităţilor psihice ale copiilor cu care se lucrează la fiecare grupă, ci să fie
atractive, să conţină elemente de joc şi să asigure o participare activă. Progresul în
exprimarea verbală apare după o perioadă lungă de exerciţii joc, unele individuale,
altele colective; rezultatele nu apar imediat
1
Dumitrana, Magdalena - Didactică preşcolară. Editura V&I Integral, Bucureşti, 1998, pag. 10.
17
A
sau caiete de observaţii psihopedagogice, aspect pe care l-am realizat prin culegerea
unor date generale despre copil.
Cunoscând faptul că mediul de viaţă, condiţiile în care trăieşte şi se dezvoltă
copilul, exercită asupra dezvoltării lui fizice şi psihice, primul pas întreprins în vederea
cunoaşterii copilului a fost acela al cunoaşterii mediului din care provine, condiţiile în
care creşte şi se dezvoltă.
Datele obţinute în acest sens privind eşantionul de lucru sunt sintetizate în
tabelul următor:
Numărul total al Mediul din care provin
copiilor Din familii omogene Din familii dezorganizate
20 16(80%) 4 (20%)
4. Ipoteza de lucru
Preocupările actuale duc la cercetări noi şi implicit aduc date noi şi utile în ceea
ce priveşte problema limbajului, pentru că “limbajul în lumea ştiinţei contemporane
devine cel mai important mijloc de relaţie dintre conştiinţă şi realitatea obiectivă,
instrument al cunoaşterii, al creaţiilor valorilor culturale morale şi al transformărilor
naturii.”7
Pentru a cunoaşte nivelul intelectual al copiilor ştiind că “iară control nu ştim
ce facem, încotro mergem”8, am aplicat câteva teste, prin care am urmărit abilitatea
copiilor.
Testarea s-a făcut la începutul anului şcolar 2001, înainte de aplicarea
experimentului formativ. Pe baza constatărilor obţinute în urma testării s-a recurs la
modalităţi de operare cu sarcini mai dificile decât cel cu care copiii erau obişnuiţi,
reflectând cum anume sunt transformate, abilităţile de prelucrare verbală la situaţii noi.
Probele aplicate în faza iniţială după complexitatea lor, reflectând principiul
accesibilităţii sunt: proba de integrare noţională, proba textului lacunar, o probă de
aşezare logică a secvenţelor şi o probă de clasificare după caracteristici.
Elaborarea răspunsurilor necesare pentru cât mai multe din situaţiile fiecărei
probe este condiţionată de dezvoltarea intelectuală şi a limbajului de abilităţi de abilităţi
de operare în plan mintal şi de întreaga experienţă cognitivă şi lingvistică a copilului.
Din analiza rezultatelor s-a desprins concluzia că cei care nu frecventau
grădiniţa aveau mici insuficienţe, iar cei care frecventau grădiniţa cu regularitate de
aproximativ doi ani, au un limbaj cognitiv complex.
Consider că prin desfăşurarea experimentului, prin aplicarea unor metode
adecvate de lucru cu preşcolarii, în cadrul diferitelor activităţi din grădiniţă şi mai ales
în cadrul activităţilor de jocuri didactice, la finalul cercetării, copiii vor putea demonstra
un salt calitativ în folosirea cu mai multă uşurinţă a limbajului.
5. Metodica de cercetare
7
Programa instructiv educativă in grădiniţa de copii. E.D.P., Bucureşti, 2000, pag.35
D00.
‘ Cerghit, ion - Mijloace de învăţământ. Bucureşti 1976, pag 40
19
prezintă ele, educatoarea aşteptând ca le să se producă, pentru a le putea surprinde.
Această etapă am folosit-o în toate etapele cercetării, ea a însoţit toate celelalte
metode şi mi-a oferit date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor
investigate, respectiv dezvoltarea limbajului, cu ajutorul acestei metode am adunat
astfel un bogat material faptic consemnat în fişele de observaţie psiho- individuale.
5.1. Metoda convorbirii
Metoda convorbirii constă într-un dialog între educatoare şi copii în vederea
acumulării unor date, opinii în legătură cu anumite fenomene şi manifestări, respectiv
dezvoltarea vorbirii.
Valoarea convorbirii depinde de măiestria educatoarei în formularea şi
înlănţuirea întrebărilor.
Dialogul trebuie să fie cât mai natural, educatoarea să manifeste multă
A
elasticitate. întrebările trebuie să fie cât mai clare, să se refere la un aspect concret şi
să aibă o înlănţuire logică.
Aplicând această metodă în diferite etape ale zilei şi ţinând cont în folosirea ei
de condiţiile amintite mai sus, am obţinut, prin intermediul ei, unele date în legătură cu
prezentarea limbajului copiilor sub aspectul fonetic şi al expresivităţii, date utile în
cadrul cercetării.
5.3. Metoda explicaţiei
Metoda explicaţiei este o metodă verbală de asimilare a cunoştinţelor, ce oferă
un model descriptiv la nivelul relaţiilor. Ea impune să apară clar pentru copil relaţiile
explicative de tipul “dacă - atunci” (cauză - efect). Ca metodă de învăţământ explicaţia
trebuie să aibă următoarele caracteristici:
- să faciliteze înţelegerea unui aspect din natură;
- să aibă rol concluziv;
- să influenţeze resursele afectiv - emoţionale ale preşcolarilor.
Explicaţia trebuie să fie precisă, corectă, concisă şi accesibilă. în cadrul
jocurilor didactice, explicaţia este folosită atât de către educatoare, cât şi de copii. Astfel
educatoarea explică:
- modul de desfăşurare şi organizare a jocului;
- noţiunile şi expresiile noi care vor fi utilizate;
- modul de folosire al materialului didactic;
- sarcini şi situaţii de citire şi învăţare.
20
Preşcolarul explică modul în care a lucrat, motivează şi soluţiile ăsite în
rezolvarea sarcinii didactice. Explicaţia însoţeşte totdeauna demonstraţia.
Cu ajutorul acestei metode am verificat dacă am înţeles regula şi modul de
desfăşurare a jocului.
5.4. Metoda demonstraţiei
Metoda demonstraţiei este metoda învăţării pe baza contactului cu materialul
intuitiv, contact prin care se obţine reflectarea obiectivului învăţării la nivelul percepţiei
şi reprezentării.
demonstraţia se poate face cu material didactic standardizat sau confecţionat
de educatoare (planşe, set de ilustraţii Jetoane etc.)
5.5. Metoda conversaţiei
Metoda conversaţiei este o metodă de instruire cu ajutorul întrebărilor şi
răspunsurilor, în raport cu obiectivele urmărite. Conversaţia poate fi:
- euristică - de valorificare a cunoştinţelor anterioare ale copiilor;
- de clasificare, de aprofundare a cunoştinţelor;
- de consolidare sau sistematizare;
- de verificare.
Mecanismul conversaţiei constă într-o succesiune logică de întrebări, ce trebuie
să păstreze o propoziţie corectă în timpul reproductiv - cognitiv şi cel
A
21
cunoştinţele. Astfel i-am orientat spre plăcerea de a descoperi, de a căuta noi procedee
de acţiune şi de rezolvare a problemelor cerute atât în lecţiile de verificare cât şi în
testele date.
5.7. Metoda testelor
Testul este "un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe
elaborate în vederea înregistrării prezenţei sau absenţei unui fenomen psihic, a unui
comportament sau reacţie la un stimul daf \10
Testele oferă date despre persoana umană, unele din ele neputând fi obţinute
pe alte căi. Testele aplicate în cadrul cercetării au fost pentru determinarea dezvoltării
vorbirii copiilor preşcolari. în cadrul experimentului am aplicat probe în prima fază,
pentru depistarea nivelului de dezvoltare a vorbirii copiilor preşcolari, apoi am făcut
o testare în cadrul fazei a treia, pentru stabilirea progreselor. Astfel, rezultatele
obţinute au relevat progresele înregistrate de fiecare copil, dovedind că modalităţile
folosite în faza de mijloc - formativă, au fost eficiente şi alese în funcţie de
particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor.
Se impune precizarea că metodele prezentate mai sus nu se folosesc în mod
izolat. Orice cercetare pedagogică presupune adoptarea unui complex metodic pentru
a putea astfel surprinde fenomenul în toată diversitatea manifestărilor şi articulaţiilor
sale.
10
Miron Elena - Documentar metodic pentru activitatea de educare a limbajului la preşcolari, Editura Integral,
Bucureşti, 2001, pag. 72
22
CAPITOLUL III
11
* * * . Programa activităţii instructiv-educative în grădiniţele de copii. 2000
23
Educatoarea va asigura condiţiile şi climatul afectiv necesar iniţierii de către
copii a unor jocuri de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană, din povestiri, şi basme,
jocuri de construcţii, unele jocuri didactice de triere, selecţie şi clasificare sau
recompunere a unor jucării, imagini sau variate colecţii de materiale.
A
2. In diferite metodici
12
Varzari şi colaboratorii: Cunoaşterea mediului înconjurător si a dezvoltării vorbirii E.D.P Bucureşti 1971, p.35
24
sensibilităţii vizuale şi tactile sau jocul Ghiceşte ce-ai gustat? care pune accentul pe
perfecţionarea sensibilităţii gustative şi olfactive.
Un rol deosebit îl au jocurile didactice în educarea memoriei. De exemplu jocul
Ghiceşte ce lipseşte? solicită copii să reţină felul obiectelor şi aşezarea lor, pentru a
putea apoi arăta modificarea făcută de conducătorul jocului, ceea ce duce la dezvoltarea
memoriei voluntare.
în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul contribuie şi la dezvoltarea
limbajului. în afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează şi se
activează vocabularul copiilor, se planifică şi jocurile speciale care ajută la
îmbunătăţirea pronunţării unor consoane mai greu d rostit pentru preşcolari ca de
exemplu jocurile Spune cum face? pentru pronunţa corectă a consoanelor L ş* ^ L î cât
şi a unor grupuri de consoane.
Contribuţia unor jocuri didactice constă în obişnuirea copiilor cu folosirea
diferitelor construcţii gramaticale, de exemplu cu formularea pluralului, jocul Eu zic
una tu zici multe; cu acordul corect între predicat şi subiect jocul Răspunde repede şi
bine; cu folosirea de fraze în a căror componenţă să existe propoziţii subordonate
cauzale sau temporale, jocul Când se întâmplă?.
Efortul intens intelectual al copiilor este posibil în cadrul jocului didactic,
numai cu condiţia de a menţine trează atenţia lor. Acţiunea de joc, prin caracterul ei
distractiv, favorizează apariţia şi menţinerea atenţiei în mod spontan. Faptul acesta are
o deosebită importanţă întrucât prin participarea atenţiei involuntare, energia nervoasă
economisită foloseşte în activizarea gândirii.
Jocul didactic contribuie fie direct sau indirect şi la educarea emoţiilor şi a
sentimentelor morale a trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter.
Multe jocuri didactice stimulează cinstea, răbdarea, spiritul critic şi autocritic,
stăpânirea de sine.
Jocul didactic are un aport valoros în închegarea colectivului şi formarea
disciplinei conştiente. în joc, copilul este obligat să respecte iniţiativa colegilor lui, să
le aprecieze munca şi să le recunoască meritele; de asemenea, să respecte regulile
jocului, să reacţioneze în conformitate cu ele, să-şi autoregleze propria activitate.
Jocul didactic este activitatea cea mai firească, care corespunde cerinţelor, de
dezvoltare a copilului, tendinţelor lui de a fi în contact cu adulţii şi cu alţi copii, de a
percepe activ, de a înţelege şi a oglindi lumea înconjurătoare, dorinţei lui de a-şi
exprima gândurile. Influenţa jocului didactic asupra comportării copilului în colectiv,
asupra disciplinei, asupra caracterului şi voinţei este permanentă, directă şi de o
intensitate mare, ceea ce măreşte considerabil valoarea educativă.
3. In studii de specialitate
13
Ezechil Liliana şi colaboratorii - Laborator preşcolar. Ed. V&l Integral, Bucureşti, 2001, pag. 141.
14
Drăgan, Ion - Jocul, principala modalitate de învăţare la preşcolari, în Revista Învăţământului Preşcolar, nr. 1 -2/1998, p. 142.
25
didactic. La vârsta preşcolară jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a
copilului, nevoia generată de trebuinţe, dorinţe, tendinţe specifice acestui nivel de
dezvoltare psihologică. Jocul este activitatea fundamentală în grădiniţă. Prin joc se
manifestă, se exteriorizează întreaga viaţă psihică a copilului, se exprimă cunoştinţele,
emoţiile, dorinţele, chiar şi acelea care nu pot fi satisfăcute imediat. Jocul reprezintă
unele din modalităţile prin care copilul caută să cunoască realitatea înconjurătoare.
Jocul constituie principala modalitate de formare şi dezvoltare a capacităţilor psihice
ale copilului.
Referiri la metodici mai noi despre jocul didactic sunt în cartea lui Zoe
Dogaru , care spune că jocul rămâne principalul mijloc prin care copilul învaţă la
1
15
Dogaru, Zoe - Jocuri didactice pentru educarea limbajului. Editura Aramis, Bucureşti, 2001, pag. 18.
16
Barbu, H. şi colaboratorii - Activităţi de joc rexcreativ-distractiv şi manual pentru şcoli normale. M l ed 1993, pag.
30.
* Ciurea, Sanda - Formarea deprinderilor intelectuale, în Revista învăţământul Preşcolar, nr.3 -4, 1996, pag. 15.
26
complexe, care stimulează şi intensifică procesele de dezvoltare psihică.
Jocul didactic are o serie de caracteristici prin care se deosebeşte de celelalte
jocuri şi forme de organizare a activităţilor comune:
Scopul didactic al jocului reprezintă o finalitate educativă şi se formulează
prin raportare la obiectivele specifice. El trebuie să fie clar şi precis, pentru a asigura
organizarea şi desfăşurarea corectă a activităţii.
Sarcina didactică este formulată în funcţie de conţinutul activităţii şi de
nivelul de vârstă al copiilor. Ea reprezintă elementul de instruire în jurul căruia sunt
antrenate operaţiile gândirii.
Pentru copii, sarcina didactică apare ca o problemă de gândire - de
recunoaştere, denumire, descriere, comparaţie etc. Acest aspect trebuie să se reflecte în
modul în care educatoarea formulează aceste sarcini, ţinând seama de următoarele
caracteristici:
- să fie definită sub forma unui obiectiv operaţional, cuprinzând un singur
aspect al conţinutului şi precizând ceea ce trebuie să facă în mod conştient
şi concret copiii în desfăşurarea jocului, pentru a realiza scopul propus;
- cuprinde o problemă care trebuie rezolvată de către toţi copiii;
- antrenează întreaga personalitate a copilului; chiar şi atunci când jocul
didactic este integrat în activităţi de consolidare / recapitulare, nu trebuie să
se facă apel numai la memoria reproductivă, ci la întreg sistemul intelectual
- la operaţiile gândirii, capacitatea de asociere, flexibilitate, fluiditate etc;
- valorifică în diferite moduri cunoştinţele, deprinderile şi priceperile.
Elementele de joc - reprezintă mijloacele de realizare a sarcinii didactice,
constituind elementele de realizare a sarcinii de învăţare. Ele pot fi dintre cele mai
variate - întrecere, recompensă, aplauze etc - alegerea lor făcându-se în funcţie de
conţinutul jocului, de vârsta copiilor etc.
Conţinutul jocului didactic - este reprezentat de sfera cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor (limba maternă, limbă străină, matematică, cunoaşterea
mediului, comportare civilizată etc.). El trebuie să fie prezentat într-o formă accesibilă
şi atractivă de desfăşurare.
Regulile jocului didactic - sunt prestabilite şi obligatorii pentru toţi
participanţii. Ele reglementează conduita şi acţiunile copiilor în funcţie de structura
particulară a jocului didactic (arată cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă,
succesiunea acţiunilor în joc, ce este şi ce nu este permis în timpul jocului).
Materialul didactic - utilizat în cadrul jocului trebuie să fie variat, adecvat
conţinutului activităţii, vârstei şi particularităţilor individuale ale copiilor: jucării, fişe
individuale, cartonaşe, jetoane etc.
Acţiunea de joc - este componenta prin care se realizează sarcina de joc. Ea
cuprinde momente de aşteptare, surpriză, ghicire, mişcare şi întrecere.
Un alt studiu este Jocul - principala modalitate de învăţare la preşcolari17, scris
de Ion Drăgan care se referă la importanţa şi necesitatea jocului în viaţa copilului şi
aminteşte că pedagogii şi psihologii au fost în unanimitate de acord cu această
modalitate de învăţare, deosebirile dintre aceştia au început însă de la fundamentarea şi
17
Drâgan, Ion - Jocul, principala modalitate de învăţare la preşcolari în Revista învăţământul Preşcolar nr 1-2 /1998
^ag.141.
27
explicarea psihologică a jocului. La întrebările “de ce se joacă copilul?” sau “ce rol
îndeplineşte jocul în viaţa copilului?”, răspunsurile au fost diferite, în funcţie de
concepţia lor filozofică. Astfel, unii l-ai considerat o activitate instructivă, alţii, ca un
mijloc de a consuma surplusul de energie, iar alţii, ca un exerciţiu pregătitor pentru viaţa
de adult.
Răspunsul adecvat la aceste întrebări porneşte în explicarea jocului de la
trăsăturile psihologice la copilului. Se ştie că de mic copilul este o fiinţă foarte activă şi
că acest activism are o explicaţie de natură fiziologică: predominarea proceselor
excitaţive asupra celor inhibitive. De asemenea, se mai cunoaşte faptul că el are foarte
dezvoltat spiritul de imitaţie şi că, datorită acestuia, copilul doreşte să facă ceea ce fac
adulţii, cum însă nu are cunoştinţele şi deprinderile necesare participării efective la
activitatea adulţilor, copilul este oprit de la aceasta. Astfel, apare contradicţia specifică
a acestei vârste dintre dorinţa foarte vie a copilului de a acţiona cu obiectele şi de a le
stăpâni şi lipsa deprinderilor necesare folosirii obiectelor aşa cum le foloseşte adultul.
Iar această contradicţie se rezolvă pe calea jocului. Jocul copilului devine, astfel, o
formă de activitate prin care acesta încearcă să-şi însuşească experienţa de viaţă a
adulţilor. Această formă de activitate satisface nevoia de activitate a copilului la această
vârstă şi îi dă posibilitatea să participe în mod direct la viaţa socială.
Jocul, ocupând cea mai mare parte din timpul de veghe al copilului preşcolar,
este considerat tipul fundamental de activitate al acestuia. Astfel, putem vorbi despre
jocuri care contribuie preponderent la realizarea sarcinilor educaţiei intelectuale sau a
celei morale, tehnice, fizice şi estetice. Asemenea jocuri pot şi trebuie să se folosească
încă din grădiniţă, contribuind în mod deosebit la educare intelectuală a copiilor.
Jocurile didactice pot contribui la dezvoltarea altor procese psihice: gândirea,
memoria etc. “Datele cercetărilor arată procesele memoriei (întipărirea, recunoaşterea,
reproducerea), ca şi operaţiile gândirii (comparaţia, generalizarea, clasificarea etc.) se
realizează la o vârstă preşcolară mai uşor şi mai bine în condiţii de joc decât în alte
condiţii”.18 19
Deoarece nici un joc nu poate să se desfăşoare fără comunicare, fără reacţii
verbale. în cadrul jocurilor se dezvoltă şi limbajul.
“La naştere, copilul prezintă un anumit “echipament” e adevărat cam
rudimentar de adaptare la mediu: reflexele necondiţionate: alimentar, de apărare, de
orientare. Acestea din urmă constituie un fel de “vestibul” al întregii vieţii psihice, un
mecanism de adaptare a organismului la mediu”’. Având în vedere importanţa lui, este
necesar ca educatorii să se preocupe de menţinerea şi cultivarea acestuia, iar menţinerea
lui are o dinamică cu note specifice diferitelor etape de dezvoltare a copilului. Dacă la
vârsta şcolară mijlocie şi mare menţinerea şi stimularea se realizează prin conţinutul
ştiinţific al predării sau prin motivaţia socială a învăţării, la vârsta preşcolară aceste
mobile lipsesc. La această vârstă învăţarea (dobândirea de noi cunoştinţe, precum şi
formarea priceperilor şi deprinderilor) are ca mobil principal caracterul activ, plăcut al
activităţii. Tocmai de aceea la vârsta preşcolară este necesară îmbinarea elementelor de
învăţare cu cele de joc. Şi acest lucru se realizează printr-o formă specifică de activitate
preşcolară - jocul didactic. în această activitate se îmbină, într-o dialectică specifică,
" Debesse, Maurice - Psihologia copilului. E D.P Bucureşti. 1970, pag. 160.
19
Idem - pag. 140.
28
jocul cu munca serioasă a copiilor.
De obicei, activităţile de joc didactic încep cu o promisiune: “copiii aşteaptă
cuminţi promisiunea. Uneori, ea vine şi se împlineşte. Alteori, însă, promisiunea cu
“jocul frumos” rămâne ...undeva departe, deoarece activitatea didactică care urmează
se desfăşoară ca o “lecţie” într-o suită de întrebări rigide, cu răspunsuri “ca la carte”
îngropând în noianul noţiunilor elementele caracteristice jocului didactic. Surpriza,
ghicirea, întrecerea, mişcarea şi lipsind, astfel această activitate de caracterul ei atractiv
şi emoţional, generator de voie bună, bucurie, mulţumire.”20
Importanţa psihologică a elementelor de joc este mare şi de aceea vom stărui
asupra lor:
Surpriza are rolul de a stârni curiozitatea şi interesul copiilor pentru activitatea
ce va urma. Odată declanşat acest “mecanism”, dobândirea cunoştinţelor se face cu mai
multă eficienţă.
Ghicirea nu e nici ea un scop în sine; punând copii să ghicească realizăm o
mobilizare a atenţiei lor, a memoriei şi mai ales a gândirii şi imaginaţiei. Efortul este
făcut cu plăcere deoarece copiii se află în stare “ competiţională” (Cine ghiceşte?).
întrecerea menţine şi ea trează curiozitatea, interesul, stimulează voinţa şi
formează spiritul colectiv.
Mişcarea în jocurile în care este solicitată răspunde unei necesităţi intrinseci a
copilului şi satisface această necesitate.
Toate elementele menţionate creează acea valoroasă - prin implicaţiile sale
educative - starea afectivă - distracţia, buna dispoziţie pe fondul căreia copilul
asimilează mai repede, mai uşor şi mai trainic cunoştinţele şi deprinderile transmise.
Nereuşita jocului este cauzată, uneori de neparticiparea efectivă şi afectivă a
educatoarei la joc, fie din cauza unei indispoziţii a acesteia, fie că “nu o ajută firea”
sau... vârsta.
Uneori însă, se cade şi în altă extremă: fiind socotit joc, educatoarea se
mulţumeşte cu improvizarea lui fără a-i studia temeinic conţinutul, fără a-şi preciza clar
scopul şi mai ales fără a reflecta asupra metodelor şi procedeelor pe care le va utiliza în
desfăşurarea lui. Este adevărat că jocul trebuie să rămână joc chiar când este didactic;
dar spontaneitatea lui, mobilitatea şi caracterul distractiv nu vor fi cu nimic estompate,
ci din contră, promovate atunci când educatoarea se pregăteşte temeinic pentru
desfăşurarea acestuia.
Pe lângă temeinica pregătire a educatoarei, un rol hotărâtor în reuşita jocului
didactic îl au materialul didactic şi jucăriile didactice utilizate. Ele acţionează asupra
vieţii psihice a copilului prin calităţile lor pedagogice şi estetice.
Jucându-se în grădiniţă, copiii trebuie să fie pregătiţi de către educatoare şi
pentru a se juca acasă cu fraţii, surorile, vecinii etc. Ar fi bine ca în grădiniţă să se
organizeze mai frecvent jocuri între copiii de diferite grupe, deoarece acasă se joacă cu
copii diferiţi ca vârstă.
O preocupare a educatoarei trebuie să fie aceea "de a-i învăţa pe copii să se
joace singuri, cu jucăriile, obiectele şi materialele ce le au acasă, de multe ori, copii
fiind acasă cu unul dintre părinţi sau bunici trebuie să se joace singuri deoarece aceştia
20
Drăgan, Ion - Articolul Jocul, principala modalitate de învăţare la preşcolari din Revista învăţământul preşcolar, nr 1
2/1998, pag. 142.
29
“au de lucru”.
Este necesar ca educatoarele să observe sau să cunoască jocurile copiilor pentru
a nu se crea “o ruptura’ între acestea şi jocurile didactice ce se-nvaţă în grădiniţă. Acest
lucru trebuie realizat mai ales cu grupa mică. Este vorba să se respecte, în mare măsură,
experienţa de joc pe care o au diferiţi copii, cu atât mai mult cu cât provin din medii
socio-culturale diferite. în alegerea jocurilor didactice, în împărţirea rolurilor, în
alcătuirea grupelor este necesar să se respecte particularităţile individuale şi de vârstă
ale preşcolarilor.
Educatoarele pot şi trebuie să ceară un aport creator al copiilor în cadrul
jocurilor. Acesta se poate realiza, în principal, pe două căi:
- utilizarea jocurilor didactice de creativitate;
- crearea de către copii a noi jocuri sau a noi variante ale jocurilor cunoscute.
Educatoarea ar putea proceda astfel: după ce s-a jucat cu copiii unul sau mai
multe jocuri, le cere să se gândească şi să găsească noi jocuri, asemănătoare cu cele cu
care s-au jucat. Treptat poate complica sarcina cerându-le să găsească jocuri noi care să
Ie placă. Aparent, aceste sarcini ar prezenta un grad de dificultate prea mare pentru
preşcolari. La această vârstă mulţi copii sunt deosebit de imaginativi, originali, de
nonconformişti. Dar aceste calităţi sunt rapid “strivite” de către cerinţele de respectare
strictă a disciplinei. Bineînţeles că nu trebuie exagerată nici tendinţa, inversă, de a-i lăsa
pe copii să facă ce vor. Trebuie găsită calea de mijloc, deoarece actul creator şi
colaborarea nu pot avea loc întotdeauna în linişte. De multe ori o idee a unui copil este
completată de colegi.
în grădiniţă este necesar să se îmbine permanent jocurile individuale, pe grupe
şi colective, pentru a se valorifica posibilităţile lor educative la un nivel cât mai ridicat.
Consider că prin joc pot fi transmise o mare parte din informaţiile cuprinse în
programele grădiniţei este posibil, de asemenea, ca după ce au fost transmise anumite
cunoştinţe ele să fie valorificate şi fixate prin intermediul jocurilor didactice.
Asupra necesităţii şi importanţei jocului în viaţa copilului, au stăruit toţi marii
pedagogi.
Odată cu intrarea în şcoală, locul jocului, ca activitate predominantă, îl ia
învăţătura, care se vrea eficientă, nu se poate lipsi, mai ales în primul an de şcoală, de
elementele de joc. Lipsa acestuia constituie, credem, principala cauză a insucceselor
începutului.
CAPITOLUL IV
ASPECTE TEORETICE REFERITOARE LA CONTRIBUŢIA
JOCURILOR DIDACTICE ŞI A DIVERSELOR TIPURI
DE EXERCIŢII LA EDUCAREA LIMBAJULUI
COPIILOR PREŞCOLARI
30
Jocul devine însă o activitate conducătoare a copilului doar la vârsta preşcolară.
De aceea această perioadă este considerată drept vârsta jocului.
S-a observat de mult timp că preşcolarul este o fiinţă deosebit de activă. Nimic
nu este mai impropriu pentru un copil sănătos de 3 - 6 ani decât starea de
A
apatie şi nemişcare. îmbrăcând forma jocului, această activitate este tot atât de necesară
dezvoltării fizice şi psihice a copilului ca şi lumina soarelui. Un copil sănătos, cu
organismul în creştere, nu poate să nu se joace. A-l opri să facă acest lucru înseamnă a-
i înfrâna dezvoltarea fizică şi psihică. Jocul are în viaţa copilului o importanţă tot aşa
de mare ca şi activitatea, munca sau serviciul la adult. Jocul este conceput ca mijloc de
instruire şi educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor
concrete pe care şi le propune procesul de învăţământ şi ca formă de organizare a
activităţii de cunoaştere şi de dezvoltare a capacităţilor psiho-fizice pe toate planurile.
Ceea ce caracterizează în esenţă jocul didactic este aceea că el îmbină într-un tot
unitar şi armonios atât sarcini specifice jocului, cît şi sarcini şi funcţii specifice învăţării.
A
21
Marancea, Manela - “Jocul” în “Revista învăţământ Preşcolar” nr. I - 2 / 1994, pag. 51
31
- jocuri didactice cu conţinut matematic (vizează capacitatea de formare a
unor mulţimi, consolidarea şi verificarea numeraţiei, formarea abilităţilor
pentru elaborarea judecăţilor de valoare prin jocurile logico - matematice);
- jocuri didactice pentru însuşirea unor norme de comportament civilizat şi
jocuri didactice pentru însuşirea unor norme de circulaţie rutieră.
B. După prezenta sau absenţa materialului didactic:
- jocuri didactice orale (fără material didactic);
- jocuri didactice cu ajutor material:
a) cu material didactic-jucării, jocuri de masă, cuburi etc.;
b) cu material ajutător - diferite obiecte şi jucării cu rol auxiliar;
c) jocuri de interpretare a unor poveşti, lecturi, jocuri de numărat..., prezentate
pe un suport material, imagini, diafilme, diapozitive etc.
Dintre jucăriile şi materialul didactic folosit de către educatoare în scopuri
didactice fac parte:
- păpuşa dotată cu un bogat rechizitoriu vestimentar;
- obiecte de uz casnic, adaptate la mărimea păpuşilor;
- animale - jucării, păsări - jucării, diferite obiecte de întrebuinţare cotidiană;
- bile colorate, turnuleţe, jucării ce pot monta şi demonta, ciupercuţe, inele
etc.;
- ilustraţii, tablouri sau planşe utilizate pentru descrieri şi povestiri,
mozaicuri, desene de decupat, figuri geometrice etc.;
- materiale din natură: ghindă, conuri de brad, pietricele, frunze, flori, ramuri
de copaci etc.;
- creioane colorate, acuarele, plastilină, hârtie, lipici etc.;
- costume şi măşti pentru dramatizări;
- fişe de lucru individual;
- diafilme, diapozitive, cărţi cu imagini şi texte scurte pentru copii.
32
C. După scopul urmărit, jocurile didactice se împart în:
• Jocuri senzoriale:
- pentru dezvoltarea sensibilităţii tactile şi chinestezice;
- pentru dezvoltarea sensibilităţii vizuale;
- pentru dezvoltarea sensibilităţii auditive;
- pentru dezvoltarea sensibilităţii gustativ - olfactive.
• Jocuri intelectuale:
- de stimulare a comunicării orale;
- de exersare a pronunţiei corecte;
- de atenţie şi orientare spaţială;
- de analiză şi sinteză mintală;
- de realizare a abstractizării şi generalizării;
- pentru dezvoltarea perspicacităţii;
- pentru dezvoltarea imaginaţiei;
- pentru dezvoltarea proceselor de inhibiţie voluntară şi a autocontrolului.
Bine elaborat şi condus, jocul constituie un veritabil instrument de lucru în
activităţile cu copiii preşcolari, dezvăluind virtuţi formative dincolo de toate aşteptările.
Pentru valorificarea acestui incredibil potenţial, educatoarea va trebui să- şi folosească
şi chiar să-şi dezvolte disponibilităţile empatice, înţelegând prin aceasta capacitatea de
a se transpune imaginar în vârsta copilăriei.
Pentru un părinte, una dintre perioadele cu cele mai mari bucurii este aceea în
care copilul începe să meargă şi să vorbească. Acestea sunt, într-adevăr, două realizări
extrem de importante. Este straniu să vezi cum se străduiesc părinţii, în primii doi ani
de viaţă ai copiilor lor, să-i încurajeze să se mişte şi să vorbească, iar în următorii doi
ani, cum aceeaşi părinţi depun eforturi ca să-i facă să stea liniştiţi şi să nu mai vorbească
atât. A
22
Boşcaiu, Emilia - “Copilul preşcolar si dezvoltarea vorbirii” în Revista învăţământul Preşcolar, nr. 2/ 1980, pag. 30
33
a) Antrenamentul motric
A articula corect un sunet nu înseamnă a efectua mişcări artificiale şi exagerate
printr-un efort muscular sporit. Dimpotrivă, o articulară clară şi inteligibilă necesită
organe puternice de pronunţare, însă suficient de elastice, care să permită efectuarea
unor mişcări coordonate rapid şi extrem de diferenţiate, fără a fi însoţite de un efort
fonator.
Activitatea aparatului articular se îmbunătăţeşte prin efectuarea unor exerciţii de
mişcări ritmice neverbale, care au rolul unei gimnastici a organelor vocale.
Mişcările aparatului articular acţionează ca un întreg, în care modificările
funcţionale ale unui organ atrag după sine schimbări în starea funcţională a organelor
interdependente.
Astfel, în cadrul exerciţiilor de înviorare din fiecare dimineaţă, timp de câteva
minute, se pot efectua şi exerciţii de gimnastică facială, labială şi linguală, începând cu
grupele mici de copii.
Exerciţiile de gimnastică articulatorie trebuie să fie de scurtă durată, circa 4-5
minute şi să aibă un caracter ritmic şi vioi. Acestea se efectuează simultan, cu toţi copiii
dintr-o grupă, după modelul oferit de educatoare. Spre a nu întrerupe cursivitatea
ritmică, nu se dau indicaţii individuale, chiar dacă unii copii nu pot efectua dintr-o dată
toate mişcările.
La început se exersează mişcările mai simple, cu caracter general, şi numai după
ce acestea sunt bine însuşite, ele se introduc în programul exerciţiilor de mişcări
diferenţiate. Fiecare mişcare se efectuează de câte două - trei ori, în mod consecutiv.
Pe lângă exerciţiile obişnuite de gimnastică a trunchiului şi a membrelor,
deosebit de eficiente sunt exerciţiile musculaturii gâtului. Acestea se pot efectua în
picioare sau şezând, fiind asociate cu exerciţii de respiraţie, dintre care amintim:
- coborârea lentă a capului pe spate (cu inspiraţie pe nas), revenirea la
poziţia normală (cu expiraţie prelungită pe gură);
- înclinarea laterală a capului (cu inspiraţie pe nas), revenirea la poziţia
normală (cu expiraţie prelungită pe gură);
- rotirea capului de la stânga la dreapta şi invers cu mişcări ample, însă deosebit
de relaxate (cu inspiraţie pe nas şi expiraţie pe gură).
b) Exerciţii de gimnastică facială
Există o mare varietate de exerciţii de gimnastică facială, dintre care amintim pe
cele mai cunoscute:
- închiderea şi deschiderea alternativă a gurii;
- umflarea şi sugerea simultană a ambilor obraji;
- imitarea surâsului cu scopul de a obţine o deschidere transversală a gurii.
Mişcarea se efectuează prin tragerea puternică a colţurilor gurii în părţi,
A , # •
34
- ridicarea şi coborârea limbii în cavitatea bucală, atingând dinţii incisivi
superiori şi apoi incisivii inferiori, cu gura larg deschisă şi cu buzele bine
întinse;
- aşezarea limbii între buze în formă plată;
- ascuţirea limbii în afara cavităţii bucale;
- mişcări de lateralitate a limbii, cu o formă cât mai ascuţită, astfel încât limba
să atingă colţurile gurii, care sunt puternic trase în părţi;
- alternarea rapidă a poziţiei plate şi apoi ascuţite a limbii;
- mişcări ritmice de proiectare a limbii în afara cavităţii bucale şi de retracţie
în fundul cavităţii bucale, în timp ce se produce sunetul c - c - c;
- formarea şanţului dorsal prin ridicarea marginilor laterale ale limbii, în timp
ce pe linia longitudinală mediană se formează o adâncitură;
- formarea “cupei linguale” prin ridicarea vârfurilor şi a marginilor laterale
ale acestui organ în afara cavităţii bucale;
- lipirea limbii de palat astfel încât la desprinderea sa să se audă un “pocnet”;
- pronunţarea repetată a vocalei a - a - a - a î n timp ce palatul se ridică cât mai
mult posibil;
- vibrarea prelungită a limbii printre dinţi concomitent cu vibrarea buzelor
(brrr - brrr);
- vibrarea limbii în cavitatea bucală, asociată cu pronunţarea sunetelor dentale
(ţr - ţr sau dr - dr); se va evita orice tendinţă a copiilor de a obţine o vibraţie
posterioară asociată cu sunetele velare (cr - cr sau gr - gr, tocmai spre a
preîntâmpina instalarea rotacismului uvular).
d) . Exerciţii de emitere a sunetelor
După ce o perioadă de câteva săptămâni, când copiii şi-au însuşit mişcările
de articulaţie neverbală, se pot asocia treptat şi câteva exerciţii de emitere a
unor sunete mai dificile. Astfel consoanele ş - z se obţin prin pronunţarea unor
sunete onomatopeice (şşş sau zzz) în timp ce limba trebuie să fie plasată în
spatele incisivilor inferiori şi comisurile labiale trase în părţi. Gradat se
exersează pronunţarea ritmică a unor serii de silabe directe şi indirecte, formate
din asocierea cu vocalele e şi i (care necesită o poziţie similară a buzelor) şi în
cele din urmă se introduce în cuvinte:
- sssss, sssss, s - s - s , zzzzzzz, z - z - z;
- ssssi, sssi, si, si, si, zzzzzzz, zzzi, zi - zi - zi;
- sssse, ssse, se, se, se, zzzze, zzze, ze, ze, ze;
- is, is, es, es, iz, ez;
- sis, sis, ses, sese, sese, zizi, zeze;
- sat, sap, sac - zac, zic etc.
In această etapă se utilizează din plin onomatopeele, jocurile de mişcare
asociate cu cântece, poezioare etc.
Formarea corectă a consoanelor ş - j sunt facilitate prin exerciţiul de efectuare
a cupei linguale în cavitatea bucală în timp ce buzele sunt uşor rotunjite. Din
această poziţie se pronunţă consoane ş sau j prelungite şi mai târziu serii de
silabe ritmice formate din asocierea cu vocalele o şi u.
Cu un suflu lin se pronunţă:
- şşşşşş,ş-ş-ş,jjmj-j-j ;
35
- şşşo, şşşo - şo, şo, şo, şo, jjjo, jjo, jo, jo;
- Şoşjoj;
- şoşo, şuşujojojuju;
Se pot da indicaţii suplimentare care facilitează însuşirea acestor consoane.
Astfel, în timpul pronunţării consoanelor ş - z se simte un suflu rece pe dosul
mâinii plasat cu faţa gurii. In timpul pronunţării consoanelor ş - j aerul este
călduţ.
După ce ambele grupe de sunete s-au consolidat temeinic, se fac exerciţii de
diferenţiere a siflantelor şi şuierătoarelor surd (ş şi ş) şi a celor sonore (z şi j)
exersarea unor serii de silabe;
- sa, se, si, so, su, şa, şe, şi, şo, şu;
- za, ze, zi, zo, zu, ja, je, ji, jo, ju;
- sos, ses, ...şaş - şeş...
Consoana r se obţine prin efectuarea progresivă a exerciţiilor de vibrare a
buzelor, urmate de vibraţia puternică a vârfului limbii interpus între buze şi în
cele din urmă vibraţia vârfului limbii plasată în dreptul alveolelor superioare.
Cu un suflu extrem de puternic se rosteşte:
- trrr, trr, drrr, drr;
- tri, tri, tre, tre, tra, tre, tri, tro, tru;
- trip, trip, trap, prrep, prip, trop, trup;
- ri - ri, re - re, rara, rere, riri, roro, ruru, lara - lere etc.
Orice onomatopee şi emisiune ritmică sacadată care conţine sunetul r
facilitează fixarea articulării.
Consoanele c - g în cazul când sunt omise se formează prin încercări de
pronunţare a silabei ţa - ţa sau da - da, în timp ce cu degetul arătător se apăsă
pe partea dorsală a limbii şi se împinge în fundul cavităţii bucale. Cu aceeaşi
uşurinţă sunetele se scot prin solicitări ale copiilor de a-şi ghemui limba în
fundul gurii care este larg deschisă şi de a încerca să elimine puternic suflul(ca
şi în cazul în care s-ar lipi un corp străin de faringe).
- chi, chi, ca - che, chi etc.
Consoanele f_- v se formează prin prinderea buzei inferioare (muşcarea sub
dinţii superiori în timp ce buza superioară este ridicată şi retrasă), iar din
această poziţie se rosteşte uşor prelungit ffff vvvv (vântul).
- fa, fa, fa - va - va - va - va, fa, fe, fi, fo, fu, va, ve, vi, vo, vu;
- faf, vav, fra, fre, fri... vra, vre... vri..., fia, fie, fii...etc.
Exerciţiile de gimnastică care nu pot fi deprinse cu uşurinţă se vor efectua după
modelul educatoarei în faţa unei oglinzi. După deprinderea corectă a mişcărilor
de către copii, acestea pot să fie efectuate numai după indicaţii verbale. în cazul
copiilor care prezintă anumite pareze ale organelor de articulaţie sau o
musculatură hipotonă, exerciţiile se vor efectua şi în mediul familial de câteva
ori în decursul unei zile.
c). Exerciţii de coarticulare
Mişcările de trecere ale organelor de vorbire de la poziţia de articulare a
unui sunet la poziţia de articulare a altui sunet se realizează pe baza principiului
efortului minim, eliminându-se orice mişcare de prisos. Astfel, mişcările de
articulare ale buzelor nu se fac după cerinţe de pronunţare a fiecărui sunet din
36
cuvânt (indiferent dacă este consoană sau vocală), ci numai după cele ale
vocalelor.
Exerciţiile de coarticulare vor începe prin exersarea unor serii de silabe,
articulându-se cu mişcări precise, bine conturate sau chiar exagerate toate
vocalele.
Deşi sunt necesare mişcări articulatorii ample şi precis conturate, acestea se vor
efectua cât mai relaxat, înlăturându-se orice tensiune şi efort. în procesul pe
care-1 recomandăm, esenţialul este de a asigura continuitatea între mişcări, tară
ca pronunţarea vocalelor să fie prelungită mai mult decât în vorbirea curentă.
Exerciţiile se vor efectua în următoarea ordine:
- seria vocalelor: a, e, i, o, u;
- serii formate din silabe directe (de exemplu: pa, pe, pi, po, pu, la, le, li, lo,
lu, sa, se, si, so, su etc.)
- serii de silabe indirecte (ap. ep. ip, op, up, al, el, il, ol, ul etc.)
- serii de silabe care conţin grupe consonantice (ffa, fre, tfi, fro, fru, stra,
stre, stri, stro, stru, scla, scle, scli, sclo, sclu)
- cuvinte monosilabice, bisilabice, trisilabice etc.
- propoziţii simple urmate de propoziţii dezvoltate.
Cu toate că exerciţiile de pronunţare cu mişcări articulatorii lente şi cât mai
precise stau la baza formării unei dicţiuni corecte, ele nu trebuie prelungite prea
mult timp, deoarece obişnuinţa de a pronunţa cu mişcări exagerate duce la
deformarea rezonanţei vocalelor.
f) . Antrenament auditiv
Nu trebuie să se piardă din vedere faptul că fonemul este o unitate complexă
senzomotorie la formarea căreia participă în egală măsură atât latura acustică,
cât şi cea articulatorie a sunetelor. Datorită acestei interdependenţe şi
condiţionării senzomotorii, auzul fonematic se dezvoltă în condiţii normale
paralel cu îmbunătăţirea mişcărilor articulatorii. La rândul său, perfecţionarea
auzului fonematic dezvoltă posibilitatea de autocontrol al pronunţării şi de
dirijare corectă a mişcărilor articulatorii.
g) . Exerciţii de dezvoltare a atenţiei auditive
Primele exerciţii se reduc la repetarea unor serii simple de silabe, urmate de
repetarea unor silabe tară sens, începând de la 1 - 5 asociaţii silabice;
- esp. spe, pse;
- sta, stra, arts;
- opat, lovit, splitare, blaschape, atridure, mandurtape etc.
în cazurile în care copiii pronunţă cuvintele stâlcit, datorită obişnuinţei de a
vorbi alintat (prea copilăreşte), silabele nonsens se exersează timp mai
îndelungat, până când copiii reuşesc să imite exact orice asociaţie dificilă.
h) . Exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic
A m
37
Serii de cuvinte ritmice care se deosebesc printr-un singur sunet:
- ac, lac, sac, mac, rac, pac, fac, tac;
- pere, mere, bere, vere;
- aţă, raţă, ramă, rană;
- corn, corb, cort, corp etc.
A
De asemenea, se vor exersa versuri care se vor exprima în cel puţin două modele
intonative, prin schimbarea locului de efectuare a pauzelor.
Pentru reliefarea accentului se efectuează:
38
- exerciţii de pronunţare şoptită a propoziţiilor;
- exerciţii de pronunţare şoptită a propoziţiei cu excepţia silabelor accentuate
care se pronunţă tare şi uşor prelungit;.
Pe parcursul acestor tipuri de exerciţii copiii vor fi învăţaţi să folosească
gesturile şi expresia mimică adecvată.
Pe parcursul tuturor activităţilor din grădiniţă este necesar să se formeze
deprinderea de a vorbi cu capul ridicat, mişcările labiale vii, fără a fî încordate
şi exagerate, iar activitatea bucală suficient de deschisă, încât să se evite orice
încercare de exprimare nazală, tărăgănată sau sacadată.
Prin cultivarea elementelor estetice din limbă (intonaţie, accent, articulare
corectă), până la intrarea în şcoală, copiii reuşesc să stăpânească limba maternă.
Rămâne la aprecierea educatoarelor măsura în care recomandările făcute
urmează să fie îmbinate în alte activităţi curente în grădiniţă.
Educatoarea trebuie să îndrepte consecvent şi competent greşelile de vorbire
observate la copii şi paralel să folosească cele mai corespunzătoare mijloace şi
metode pentru dezvoltarea lexicului lor şi pentru stimularea procesului de
însuşire a sensului exact al cuvintelor. 23
24
Stana, Emilia - Jocul - în Revista învăţământului Preşcolar nr. 1 - 2/1997, pag. 98.
~ Ciurea, Sanda - Formarea deprinderilor intelectuale în Revista învăţământului Preşcolar nr. 3 - 4/1996, pag.
1.
40
două procese - percepţia şi observaţia - se dezvoltă la copil în procesul de analiză şi
sinteză a însuşirilor de culoare, formă, mărime, greutate etc. ale obiectelor respective.
De exemplu, pentru a construi o căsuţă, preşcolarul diferenţiază însuşirile mai sus
menţionate ale materialului de construcţie şi învaţă să observe obiectul pe care vrea să-
l construiască. Chiar şi atunci când foloseşte obiectele cărora le atribuie însuşiri
imaginate, aceste obiecte nu îşi pierd însuşirile lor reale. De exemplu, când copilul
foloseşte bastonul - “cal”, cuburile - ‘Vagoane”, scaunul - “automobil”, el este obligat
să ţină seama de însuşirile obiective ale acestor materiale de joc. Ca atare, forma,
mărimea, greutatea, elasticitatea etc. ale obiectelor acţionează asupra analizatorilor.
Indiferent de semnificaţia ce le-o conferă obiectele de joc, copilului i se dezvoltă
percepţiile de culoare, formă, mărime, greutate, distanţă, precum şi spiritul de
observaţie.
Impresiile concrete provenite din mediul înconjurător şi care acţionează asupra
copilului, constituie o sursă pentru dezvoltarea reprezentărilor şi imaginaţiei lui.
“Imaginaţia reproductivă şi cea creatoare se dezvoltă prin prelucrarea reprezentărilor
ce s-au format pe baza impresiilor nemijlocite. Aceleaşi impresii senzorial - perceptive
analizate şi sintetizate în contextul acţiunilor obiectuale, contribuie la dezvoltarea
gândirii intuitive a preşcolarului în realizarea temelor de joc.”25
A
confere jocului un caracter organizat. In timpul şi după terminarea jocului îşi comunică
impresiile şi părerile, exprimă dorinţele, semnalează abaterile survenite de
A
25
Ciurea. Sanda - articol - Formarea deprinderilor intelectuale în Revista învăţământului preşcolar nr.3 - 4/1996 pag
14.
41
în strânsă unitate cu gândirea, iar pe de altă parte se intensifică funcţia reglatoare a
sistemului verbal.
A
42
cardinale şi ordinale Te rog să-mi dai, A câta jucărie lipseşte? a cuvintelor care denumesc
acţiuni Cine este si ce face?
O categorie importantă de jocuri didactice sunt cele care urmăresc aspecte ale
structurii gramaticale: reprezentarea propoziţiei, discriminarea cuvintelor, despărţirea
cuvintelor în silabe şi precizarea sunetelor Ce ştim despre? Câte cuvinte am spus? Jocul
silabelor Jocul sunetelor.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului, activizarea şi
exersarea lui, cât şi la însuşirea unei exprimări clare, corecte, coerente din punct de
vedere gramaticală cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea creativităţii în
exprimarea orală.
44
A
26
Dima, Silvia - Antologie - jocuri - editată de revista învăţământului Preşcolar 1993, Bucureşti, pag. 10.
45
27
Cerghit, Ion - Mijloace de învăţământ -E.D.P.. Bucureşti, 1976, pag 60.
46
2. Etapa formativă a experimentului;
A
3. Etapa finală a experimentului.
In prima fază sau etapa iniţială, am cules informaţii pe baza unor observaţii, a
unor aspecte concrete ale activităţii de joc, care să definească cât mai corect situaţia,
nivelul de dezvoltare a grupei în momentul iniţierii experimentului.
A
47
Copiii vor fi aşezaţi pe scaune şi aşteaptă desfăşurarea jocului. Conducătorul
jocului va avea pe o masă plicurile cu ilustraţiile şi semnalizatorul. Când el va ridica
semnalizatorul verde, plicul porneşte din mână în mână şi se opreşte atunci când se
vede semnalizatorul roşu. Copilul la care s-a oprit plicul, vine în faţă, îl deschide şi
descrie mijlocul de locomoţie. Copilul care va ghici cel mai repede va plasa ilustraţia
la locul potrivit pe tablourile expuse.
Pentru sistematizarea şi valorificarea cunoştinţelor în evaluare am folosit fişe de
muncă independente şi jetoane, cerându-le copiilor ca sarcină didactică:
- să aşeze jetoanele cu mijloacele de locomoţie la locul corespunzător pe unde
circulă (aer, uscat, apă, cale ferată);
- să bareze cu o linie mijloacele de locomoţie conduse de şofer;
- să încercuiască cu o culoare albastră mijloacele de locomoţie conduse de
aviator. (Anexa 1)
Cei care au rezolvat corect cele trei sarcini cerute pe fişe au fost notaţi cu FB,
care au rezolvat corect două sarcini au fost notaţi cu B, iar care au rezolvat corect o
sarcină cu S.
Nr. copii FB % B % S %
20 15 75 4 20 1 5
Nr. copii FB % B % S %
20 13 65 3 15 4 20
Analizând rezultatele obţinute prin această activitate de verificare de cunoştinţe
m-am convins de faptul că este necesară o muncă mai susţinută cu aceşti copii.
Am continuat cu încă o activitate, ce a vizat precizarea cunoştinţelor copiilor şi
din alte domenii ale vieţii, pentru a contribui substanţial atât la dezvoltarea intelectuală
cât şi la dezvoltarea limbajului lor.
49
Pentru proba de precizarea cunoştinţelor copiilor în legătură cu animalele
domestice am recurs la jocul didactic Unde trăiesc?
Scopul: precizarea şi sistematizarea cunoştinţelor copiilor despre locul unde
trăiesc şi numele adăpostului animalelor domestice şi sălbatice. Activizarea
vocabularului cu cuvintele: grajd, coteţ, cuşcă, stână, staul, cocină, bârlog, vizuină,
culcuş, scorbură; formarea şi consolidarea deprinderii de a asculta răspunsurile
colegilor lor, de a le completa unde este cazul; consolidarea deprinderilor de a vorbi în
propoziţii dezvoltate; dezvoltarea atenţiei şi a spiritului de observaţie.
Recomandări metodice
Copiii trebuie să clasifice animalele după locul unde trăiesc şi să denumească
adăpostul fiecăruia.
Regula jocului
Copiii trebuie să dezlege o ghicitoare şi să plaseze pe mochetă sau pe planşă
jetonul cu imaginea animalului, apoi să denumească animalul, adăpostul şi locul unde
trăieşte.
Elemente de ioc - aşteptarea, surpriza, ghicirea, aşezarea jetonului pe planşă.
Material didactic
- pe o masă, în faţa copiilor, se vor aşeza 3 machete reprezentând pădurea,
apa şi casa omului (în loc de machete se pot întrebuinţa planşe care vor fi
aşezate pe un flanelograf).
- fiecărui copil i se dă un plic cu un jeton reprezentând u animal sau animale
jucării;
- fişe de evaluare, creioane.
Organizarea si desfăşurarea jocului
Am intuit materialul didactic necesar jocului. Le-am spus că ne vom juca jocul
Unde trăiesc?
în faţa copiilor, pe o masă, se vor afla trei machete. Se distribuie fiecărui copil
plicul adus de poştaş. Se face intuirea imaginilor primite, iar copiii le denumesc.
Conducătorul jocului spune o ghicitoare privind un anumit animal. De exemplu:
“Slujba în gospodărie,
El o face credincios
Şi primeşte drept simbrie
Câte un os bun de ros.”
(Câinele)
Se dezleagă ghicitoarea, cel care deţine imaginea câinelui trebuie să o arate, să
spună că este un animal domestic, trăieşte pe lângă casa omului şi stă în cuşcă, trebuie
să plaseze jetonul sau animalul jucărie pe macheta care reprezintă casa omului. Se
continuă astfel, până când sunt aşezate toate animalele la locul lor.
Animalele de pe lângă casa omului:
câine, iepure alb = cuşcă
pisică = în casă cal, vacă,
capră = grajd porc = cocină
oaie = stână, staul găini, raţe,
gâşte = coteţ
50
Animale care trăiesc în pădure:
urs = bârlog
vulpe = vizuină
lup = văgăună
iepure = culcuş
veveriţă = scorbură
Nr. copii FB % B % S %
20 14 70 4 20 2 10
51
2. Etapa formativă a cercetă rii
52
De exemplu, atunci când copilul aşează diferite obiecte în grupe separate - flori,
jucării, animale - el trebuie să generalizeze notele comune şi esenţiale ale acestor
obiecte şi să le integreze într-o noţiune generalizatoare (“floare”, “jucărie”, “animal”).
Această operaţie de clasificare a obiectelor concrete după trăsăturile lor caracteristice
prezintă o deosebită însemnătate pentru dezvoltarea noţiunilor elementare privitoare la
diferite obiecte, animale, plante, fenomene din natură, anotimpuri etc.
O mare însemnătate pentru dezvoltarea limbajului copilului o prezintă jocurile
didactice orale. Acestea cer copilului discernământ în alegerea cuvintelor, în înlocuirea
unui cuvânt prin altul, cu înţeles opus. Ele mai dezvoltă şi promptitudinea reacţiilor
verbale datorită faptului că fiecare copil se străduieşte să dea răspunsul potrivit înaintea
celorlalţi.
Multe jocuri didactice contribuie la precizarea vocabularului, precum şi la
activizarea vorbirii. în acest scop sunt folosite jocurile prin care copii memorează
denumirea obiectelor şi acţiunilor şi îşi precizează înţelesul cuvintelor. Este însă
important ca fixarea semnificaţiei cuvintelor în memoria copiilor să fie asociată cu
acţiunile jocului. Numai în felul acesta sensul cuvintelor se reţine mai bine.
în egală măsură aceste jocuri sunt folosite de educatoare şi pentru educarea unei
vorbiri corecte gramaticale la copii.
De exemplu, prin jocul Găseşte cuvântul potrivit! se formează la copii
deprinderea de a completa o propoziţie în care lipseşte subiectul, predicatul sau
complementul, precum şi de a respecta acordul dintre subiect şi predicat. Iată câteva
propoziţii de acest gen, pe care copilul trebuie să le completeze cu părţile de vorbire
corespunzătoare: ...”se joacă cu mingea" (în care lipseşte subiectul ’’Copilul”); “Ionel
... la grădiniţă” (trebuie completat predicatul “se duce”). Prin alte jocuri didactice orale
se verifică gradul de consolidare a deprinderilor, de exprimare gramaticală (de exemplu
jocul “Spune mai departe”).
Jocurile didactice sunt un mijloc eficient şi pentru realizarea sarcinilor educaţiei
morale a copiilor. Ele contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, autocontrolului,
spiritului de independenţă, disciplinei conştiente, perseverenţei, sociabilităţii precum
şi a multor altor calităţi de voinţă şi trăsături incipiente de caracter.
Un rol deosebit de important în dezvoltarea acestor calităţi şi trăsături îl au
regulile jocului didactic. însuşindu-şi aceste reguli, învăţând să le respecte, copilul
învaţă în acelaşi timp să se stăpânească mai bine, să-şi înfrâneze dorinţele, când acestea
din urmă vin în contradicţie cu conţinutul jocului.
Multe dintre jocurile didactice ajută la dezvoltarea spiritului de independenţă.
Din această categorie fac parte jocurile de tipul lotoului dominoului şi altele. Pe măsură
ce copilul devine stăpân pe aceste jocuri, el este în stare să se joace în mod independent.
Faptul acesta are o mare importanţă în pregătirea copilului pentru şcoală, unde începe
munca intelectuală independentă.
Rolul jocurilor didactice constă şi în dezvoltarea spiritului de colectiv, a
relaţiilor reciproce corecte dintre copii. Respectarea regulilor jocului educă la copii
simţul de răspundere, onestitate şi solidaritate prietenească. în jocul didactic colectiv,
copiii învaţă să se ajute unii pe alţii, să se bucure de succesele colegilor lor, să aprecieze
şi să recunoască nepărtinitor succesele altora.
Jocurile exercită o influenţă pozitivă nu numai asupra laturii intelectuale, ci
53
asupra întregii personalităţi a copilului.
Jocul didactic constă în crearea unor condiţii favorabile pentru aplicarea
multilaterală a cunoştinţelor şi pentru exersarea priceperilor şi deprinderilor sub forma
unor activităţi plăcute şi distractive.
Activităţile de dezvoltare a limbajului atestă posibilitatea şi utilitatea cultivării
limbajului oral, efectuându-se exerciţii de pronunţie, de exprimare, de conversaţie. în
această privinţă, accentul este pus pe activităţile de comunicare, pe dialogul liber, pe
formarea deprinderii de exprimare ordonată a gândirii şi de însuşire a structurii
gramaticale.
Asigurarea unui nivel corespunzător de folosire corectă a limbajului, dă
copilului posibilitatea de a se adapta cu uşurinţă la sarcinile complexe ale învăţării, de
asimilare a cunoştinţelor de la disciplinele şcolare, conform programei de clasa I.
Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, este necesară corelarea utilizării
mijloacelor de învăţământ cu strategii didactice, având ca rezultat asimilarea de către
copii a unui bogat volum de cunoştinţe, ce sunt prevăzute de programa instructiv-
educativă din grădiniţă.
Jocul didactic constituie un mijloc şi un procedeu deosebit de valoros de
acumulare de noi cunoştinţe şi astfel de pregătire a copilului pentru şcoală. în acest
scop este necesar să se realizeze în grădiniţe concordanţa între procesul de învăţământ
şi activitatea de joc, fapt de care am ţinut seama, mai ales atunci când am constatat că
preşcolarii nu participă în suficientă măsură la activităţile grupei. De exemplu, am
sesizat că la vârsta de 3 - 4 ani şi chiar la 4 - 5 ani, copii făcând parte din grupa mică
şi mijlocie, participă cu mare plăcere la jocurile pe care le desfăşuram, dar nu sunt
atraşi de aspectul distractiv şi nu prezintă interes pentru aspectul instructiv, pentru a
învăţa ceva. Sarcina, ca şi regulile didactice, le realizează, dar participă mai puţin la
asimilarea cunoştinţelor, deşi fac efort să reţină un volum de cunoştinţe.
La vârsta de 5 - 6 ani - grupa mare, ca şi la grupele pregătitoare - 6 - 7 ani, copiii
respectă regulile şi sarcinile didactice, deşi acestea sunt uneori complexe şi impuse de
educatoare. Acum preşcolarii acordă atenţie mare rolului pe care îl au de interpretat,
mai ales celui de adult şi încearcă să-l realizeze, după posibilităţile lor.
Jocurile didactice desfăşurate la vârsta de 5 - 6 ani şi la grupe pregătitoare pentru
şcoală cer o mai mare concentrare faţă de vârsta anterioară. Copiii conştientizează
sarcina, deşi nu neglijează aspectul distractiv.
Având în vedere atribuţiile jocului didactic, am desfăşurat cât mai multe jocuri
în care am antrenat cu deosebire pe acei copii care dovedeau unele lacune în asimilarea
şi folosirea cunoştinţelor însuşite, pregătindu-i pe toţi pentru însuşirile citirii.
Activitatea acestora necesită dezvoltare limbajului sub aspectele: fonetic, lexical şi
gramatical, dând o mare atenţie fluidităţii şi expresivităţii. Accent deosebit am pus pe
dezvoltarea auzului şi pe percepţia fonetică, pe formarea abilităţii de a distinge
cuvintele din propoziţie şi de a pronunţa corect cuvintele din propoziţie şi de
a pronunţa corect cuvintele, formulând propoziţii simple, în care să folosească corect
regulile gramaticale.
Jocurile didactice constituie una dintre cele mai plăcute forme de muncă cu
preşcolarii, întrucât singură asigură o participare activă, atractivă şi deconectantă.
Prin transpunerea preşcolarilor în roluri de adulţi, se poate ancora în orice temă
54
a vieţii, lărgind orizontul de cunoaştere al copiilor, îmbogăţindu-le experienţa de viaţă,
antrenându-i în dialoguri care-i obligă să-şi îmbogăţească, să-şi precizeze şi să- şi
activizeze vocabularul şi să folosească limba ca mijloc de comunicare în orice
împrejurare socială.
Aceste jocuri oferă copiilor posibilitatea să-şi formeze anumite noţiuni, să-şi
însuşească treptat formele structurii gramaticale, contribuind din plin la ridicarea
nivelului calitativ al comunicării verbale.
Cu ajutorul jocurilor didactice copiii pot fi iniţiaţi mai uşor în temeinica analizei
şi sintezei fonetice. Astfel, efectuarea analizei şi sintezei fonetice de către copii
presupune găsirea unor metode şi procedee adecvate vârstei prin care copilul este
determinat să opereze cu materialul verbal achiziţionat. Desigur, metoda de baza
rămâne tot exerciţiul, dar nu un exerciţiu plictisitor, ci un exerciţiu - joc plin de
surprize, care să le ofere copiilor satisfacţia participării active şi a afirmării priceperii
lor.
Pentru formarea deprinderii de a efectua analize am desfăşurat jocuri didactice,
ca de exemplu Alege corect Cine spune mai departe.
Realizând jocul didactic Fii atent am deprins copiii cu analiza fonetică,
antrenându-i să desprindă din cuvânt primul sunet cu care acesta începe. Desfăşurând
acest joc am pus accent pe pronunţarea corectă a sunetelor separat şi în cuvinte,
continuând astfel procesul analizei fonetice până la nivelul sunetelor.
Jocurile destinate dezvoltării limbajului contribuie în mare măsură la dezvoltării
acuităţii auditive, a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor,
descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau absenţei unui anumit
sunet într-un cuvânt. De astfel de sarcini am ţinut seama în jocurile didactice: Deschide
urechea bine: Cine face aşa? Ce se aude? Cine vine la noi? N-am spus bine? Repetă ce
spunem: Al cui glas este?
Dezvoltarea uzului fonematic este strâns legată şi de sarcina deosebit de
importantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor
defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic.
Jocurile didactice, pot aduce o contribuţie de seamă nu numai la perceperea clară
şi corectă a sunetelor corespunzătoare, ci şi la corectarea pronunţiei defectuose a
acestora, solicitând copilului audierea lor cu atenţie şi reproducerea lor corectă. Un
mijloc eficient în acest sens mi l-a oferit calea alternării întrebărilor prin intermediul
jocurilor didactice: Cine face aşa? Cum face...?
Perceperea diferenţiată a silabelor am pregătit-o tot prin jocurile didactice, dar
am avut în vedere gradarea dificultăţilor în analiza fonetică a cuvintelor. Astfel, am
folosit în primele jocuri cuvinte alcătuite din una şi două silabe, apoi am introdus şi
cuvinte cu trei, patru silabe.
Jocul didactic Din jumătate. întreg, familiarizează copiii cu componenta silabică
a unor cuvinte formate din două silabe şi având sarcina de a reconstitui
imaginile din două jumătăţi, verbalizând a fiecărei părţi a silabei şi astfel numărul şi
ordinea lor în cuvânt.
Alături de jocurile didactice de analiză fonetică şi sinteză fonetică, o importanţă
deosebită am acordat şi jocurilor didactice care vizează lexicul şi structura gramaticală.
în cazul jocurilor didactice Expoziţia şi Librăria am urmărit formarea deprinderii
55
copiilor de a pronunţa corect cuvintele. în această idee am dat copiilor, individual,
jetoane cu diferite imagini. Copiii au avut ca sarcină să verbalizeze ceea ce văd.
Constatând că sunt copii care întâmpină greutăţi la interpretarea jetoanelor le-
am pus întrebări ajutătoare, conducându-i astfel al interpretarea imaginilor de pe jeton.
Procedeul folosit mi-a dat posibilitatea să-l corectez pe copilul care pronunţă
greşit şi totodată să evaluez posibilităţile pe care le are, la acest capitol.
Dezvoltarea limbajului la preşcolari nu se reduce numai la aspectul fonetic şi la
creşterea cantitativă a vocabularului, ci odată cu asimilarea fondului lexical, copilul îşi
însuşeşte şi semnificaţia cuvintelor şi structura gramaticală, în mod practic, în procesul
comunicării. Astfel, prin jocul didactic Găseşte cuvântul potrivit am urmărit activizarea
vocabularului, spontaneitatea gândirii, realizarea unor exerciţii verbale între cuvinte.
Am dat exemplul cuvântului “băiat”, arătând totodată şi un jeton cu imaginea unui
copil în acţiune. Copilul numit a completat formulând propoziţia: “Băiatul se joacă”.
Alt copil, care are un vocabular mai bine dezvoltat adaugă: “Băiatul se joacă în curtea
grădiniţei”.
După ce copiii s-au obişnuit să alcătuiască corect propoziţii, pe baza imaginilor,
le-am cerul să formuleze singuri propoziţii iară să aibă suport intuitiv.
Verificarea şi consolidarea alcătuirii de propoziţii am mai obţinut-o şi prin
jocurile Azvârle cubul Aruncă mingea. De asemenea, am organizat cu copiii grupei
mari jocuri prin care am urmărit consolidarea deprinderii de a alcătui propoziţii, de a
le împărţi în cuvinte şi chiar am familiarizat copiii cu noţiunea Mi spune ceva. Spune
cum e bine. Completează ce lipseşte - sesizarea omisiunilor şi completarea corectă a
propoziţiei eliptice de subiect, predicat sau atribut - Găseşte cuvântul - înţelegerea
noţiunii de propoziţie, a acordului logic al subiectului cu predicatul.
Desfăşurând jocul didactic Fii atent am pus copiii în situaţia de a reprezenta
grafic fiecare cuvânt al propoziţiei anunţate printr-un cerc, apoi de a citi urmărind de
la stânga la dreapta.
în acest fel, copiii şi-au dat seama că propoziţia este formată din cuvinte şi
fiecare cuvânt îşi are un anumit loc, pentru a da sens propoziţiei.
Atractive şi utile sunt jocurile didactice: E ziua păpuşii , Ghici ce am ascuns?
Poştaşul, unde am avut ca sarcină didactică diferenţierea şi pronunţarea corectă a
substantivelor la singular şi la plural, urmărind concomitent şi activizarea
vocabularului.
Materialul didactic bogat şi viu colorat a menţinut copiii atenţi şi folosind mai
multe variante ale acestui joc, am reuşit ca scopul ce mi l-am propus să fie atins.
Constatând că preşcolarii nu fac acordul adjectivului cu substantivul, în gen şi
număr am organizat jocul didactic Spune cum este? joc cu ajutorul căruia copiii au
reuşit să formuleze propoziţii corecte, pentru că ei pot alege din vorbire formele care
se potrivesc situaţiei date (Grupa este curată). Când au înţeles, ei au răspuns cu
uşurinţă, atunci am organizat jocuri orale, solicitându-le copiilor să completeze
propoziţii formulate incomplet pentru a-şi fixa această deprindere.
Păpuşa este ........ (frumoasă).
Copiii sunt .......... (atenţi).
Consolidarea deprinderii de a folosi corect substantivul (la singular şi la plural)
şi adjectivul (acordându-se în gen şi număr cu substantivul) am mai realizat-o prin
56
jocurile didactice: Cutiuţa cu surprize; Fata babei, fata moşului.
Am mai constatat lacune în vorbirea copiilor privind folosirea substantivului în
cazurile genitiv şi dativ. Pentru înlăturarea acestor greşeli am organizat jocul didactic:
Al cui este caietul? La întrebarea pusă copiii trebuiau să răspundă formulând un
răspuns corect. Ca urmare, fiecare copil a primit un jeton cu imaginea unui animal. Pe
masă se aflau jetoane cu hrana diferitelor animale. După ce am intuit materialul am pus
întrebarea: A cui hrană este? Copilul care avea imaginea animalului respectiv a
răspuns: “Morcovul este hrana iepuraşului”, “Aluna este hrana veveriţei”.
Prin acest joc am urmărit exprimarea corectă a formelor de genitiv masculin şi
feminin la numărul singular.
Din observaţiile făcute şi din rezultatele obţinute prin jocuri am constatat că
forma aceasta de vorbire dialogată contribuie din plin la formarea unei exprimări
coerente, expresive şi corecte din punct de vedere gramatical.
în scopul formării deprinderii de a folosi corect diferitele pronume personale, în
funcţie de relaţiile care se stabilesc între membrii jocului, am iniţiat jocul didactic: Cine
ţi-a dat jucăria? Pentru exersarea formelor pronumelui personal date de număr,
persoană, gen, am creat situaţii în care copilul solicită o jucărie dar primeşte alta.
Atunci el formulează răspunsul: “Eu am cerut mingea. Tu mi-ai dat păpuşa.”
Folosirea corectă a timpurilor verbale - trecut, prezent, viitor - potrivit
momentului când se petrece acţiunea, modificarea corectă a formei verbelor respective,
dezvoltarea atenţiei voluntare pentru a observa modificările verbelor, sunt obiective
care se pot realiza cu eficienţă maximă realizând cu copiii cât mai multe jocuri
didactice.
Prin jocul didactic Roata vremii am pus accent pe folosirea corectă a verbului, a
fî la modul indicativ, timpul trecut, prezent, viitor.
“Roata vremii se-
nvârteşte Fiecare se
gândeşte Şi ne spune cu
glas tare Ce va fi când va
fî mare?
(Eu voi fi profesor.)
Şi va spune cu glas tare
Acum ce este el oare?
(Eu sunt preşcolar.)
Mai micuţ când el era Pe
acasă ce făcea?
(Eu mă jucam.)
Având în vedere că jocurile didactice necesită din partea copiilor un efort de
gândire, am considerat important să mă preocup şi de forma pe care o vor îmbrăca
acestea pentru ca activitatea să fie plăcută, interesantă, să conţină mai multe elemente
A
57
respectiv.
Cu scopul ca preşcolarii să se exprime corect, folosind şi expresii din diferite
poveşti şi basme, am realizat jocul didactic Oglinda fermecată în care se necesită
vorbirea copiilor exerciţiu fonetic şi lexical, ei fiind puşi în situaţia de a exprima
vorbirea directă dintre personajele basmelor şi povestirilor cunoscute.
Copilul care dă răspunsuri corecte devine conducătorul jocului - rol îndrăgit de
copii - fapt ce-i face să fie atenţi, depunând un veritabil efort de gândire.
Odată cu corectarea pronunţiei copiilor m-a preocupat şi îmbogăţirea
vocabularului, dirijându-le observaţia spre legăturile ce se stabilesc între cuvintele unei
comunicări. în acelaşi scop, am realizat şi jocul didactic Cu ce trebuie să lucreze?
punând accentul pe folosirea dialogului dintre meseriaş şi copil.
De exemplu: Ce mi-ai adus?
Am adus cuie pentru reparat pantofii.
Programa activităţilor instructiv - educative din grădiniţă privind şi desfăşurarea
unor jocuri didactice de citire labială la grupele mijlocii şi mari. Includerea lor în cadrul
activităţilor frontale este motivată atât de componenţa eterogenă a grupelor (prezenţa
unor copii cu auzul temporar scăzut din cauza unor boli) cât şi de faptul că labiolectura
este un mijloc excelent de aducere a gândirii, a atenţiei. în acest scop am organizat
jocul didactic de citire labială Loto cu fructe având ca scop formarea deprinderii de a
citi pe buze denumirea fructelor, dezvoltarea rapidităţii în gândire, dezvoltarea
spiritului de observaţie pentru sesizarea unor greşeli din răspunsurile copiilor.
Jocurile didactice de labiolectură favorizează însuşirea corectă a vorbirii de către
preşcolari. Organizarea lor este eficientă doar în condiţiile precizării scopului didactic,
ale alegerii şi creării unor exerciţii adecvate sarcinii didactice propuse. Este necesară
menţinerea atenţiei şi al interesului activ al tuturor copiilor în timpul activităţii.
Experienţa acumulată de copii pe parcursul jocurilor didactice a contribuit la
dezvoltarea cantitativă şi calitativă a vocabularului copiilor.
Exemplificările verbale reclamate de sarcina jocului didactic au dus la
consolidarea şi perfecţionarea deprinderii de exprimare coerentă şi expresivă, corectă
din punct de vedere gramatical, adresativă, în dialog, în monolog, precum şi la intuirea
unor raporturi gramaticale ale limbii sub aspect morfologic şi sintactic.
Modalităţile folosite în desfăşurarea jocurilor didactice au avut ca rezultat
pregătirea copilului pentru şcoală.
Jucându-se copilul învaţă şi foloseşte în vorbire unele reguli gramaticale, deşi
nu cunoaşte definiţia lor, deprinzându-1 totodată cu o muncă intelectuală de care are
nevoie pe tot parcursul şcolarizării.
58
noţiunii de metodă.”28
Predominantă este însă perspectiva acţională, prin prisma căreia metodele sunt
instrumente cu ajutorul cărora copiii, sub îndrumarea educatoarei sau în mod
independent avansează în acţiunea de cunoaştere şi de formare a priceperilor şi
deprinderilor.
Metodele sunt deci, în acelaşi timp, planuri de acţiune (suite de operaţii care se
derulează conştient în vederea atingerii unui scop şi modalităţi de acţiune (strategii
acţionale graţie cărora copilul dezvăluie sau i se dezvăluie esenţa evenimentelor,
proceselor sau fenomenelor).
A
“In sens mai larg, metoda este o practică raţionalizată, o generalizare confirmată
şi validată ştiinţific, ce serveşte la transformarea şi ameliorarea naturii umane.”29
Metodele de învăţământ sunt caracterizate de existenţa unei triple finalităţi, ele
servind unor scopuri de cunoaştere (stăpânirea unor strategii continue de procesare a
informaţiei), de instruire (asimilare de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi) şi formative
(de modelare optimală a trăsăturilor de personalitate).
Metodele nu au valoare fixă, ci capătă valoare prin eficienţa cu care conduc
activitatea subiectului spre un obiectiv în condiţii date. Procesul de educaţie, fiind
foarte divers, necesită în ansamblul său metode diferite, fiecare utilă în anumite situaţii,
singură sau în asociaţie cu altele şi nepotrivită în alte situaţii. Pentru obiectivele strânse
şi în condiţii date, este de obicei mai utilă o anumită metodă. Pentru obiective
complexe se apelează la strategii didactice, adică la asamblări în care metode diferite
îşi completează reciproc efectele şi constituie un demers coerent de educare. Conform
datelor psihologiei şi pedagogiei, strategiile cele mai eficiente în învăţare au ca metode
centrale metodele active care solicită cel mai mult descoperirea noilor cunoştinţe de
către copilul însuşi. Aceste metode le voi subordona deci pe toate celelalte în procesul
de învăţământ.
Modalităţile diferite de intervenţie ale metodelor în evoluţia copilului constituie
argument în favoarea alegerii de discernământ a metodelor de educaţie.
Dirijarea forte, riguroasă a întregii activităţi a copilului devine tot mai
productivă, inclusiv prin adaptarea de metode adecvate. Trebuie deci stabilit raportul
just între metodele educative dirijate şi cele ale activităţii educative independente.
Educaţia instituţionalizată va dirija pe copil prin metode adecvate pentru cunoaşterea
a ceea ce este foarte important şi dificil pentru el în cunoaştere, în momentul respectiv.
în rest, dirijismul şi activitatea independentă a copilului se vor îmbina într- o proporţie
considerată utilă atât de educatoare, cât şi de copil.
Principalele metode folosite sunt: observaţia, demonstraţia, exerciţiul,
conversaţia, descrierea.30
Cunoştinţele preşcolarului fiind sărace şi superficiale, baza intuitivă a
cunoaşteriii, prin observaţie, este indispensabilă. în asociaţii, analogii, activitatea este
mult mai eficientă dacă există termeni de referinţă concreţi, care să-i readucă în
memorie anumite cunoştinţe, care să-i sugereze soluţii de rezolvare şi să-i dea
posibilitatea de a se corecta prin confruntarea afirmaţiilor cu realitatea. în evoluţia
28
P. Ezechil, Liliana şi colaboratorii - Laborator preşcolar - Ed. V&I Integra Bucureşti 2001, pag.40.
29
Cerghit, Ion - Mijloace de învăţământ - E.D.P Bucureşti 1976, pag. 25.
30
Marinescu, Nina - Jocul. E.D.P. Bucureşti 2000 pag. 15.
59
percepţiei copilului sunt importante atât maturizarea, cât şi experienţa. Un preşcolar
care nu a avut ocazia să “citească” imagini va descifra sumar o imagine. Percepţia nu
se dezvoltă independent, ci este integrată în ansamblul dezvoltării personalităţii.
Observaţia constă în urmărirea independentă, premeditată, intenţionată, cu scop,
realizată planificat şi sistematic uzând, dacă este nevoie, de instrumente tehnice.
Nu toate formele observaţiilor sunt accesibile preşcolarilor. Observaţia
autentică, ştiinţifică, nu se atinge în preşcolaritate. Fiind un proces exploratoriu,
observaţia nu poate fi redusă la un algoritm, ci se organizează în aşa fel încât să se
muleze pe obiectul său. Dirijarea acesteia va fi ghidată de particularităţile percepţiei
preşcolarului şi de obiectul de observat.
Educatoarea poate influenţa calitatea observaţiei prin:
- expunerea de subiecte care pot capta atenţia preşcolarului;
- întreţinerea interesului de cunoaştere;
- organizarea unor condiţii materiale propice observaţiei;
- dirijarea activităţii prin cuvânt;
- acordarea timpului necesar pentru observaţie;
- valorificarea cunoştinţelor obţinute prin observaţie în explicaţii, conversaţie.
La naştere, analizatorii senzoriali funcţionează. Unele forme ale percepţiei sunt
înnăscute, altele sunt rezultatele maturizării şi învăţării. Calitatea percepţiei depinde şi
de folosirea unor procedee. în funcţie de acestea trebuie raportat şi timpul de
observaţie.
Cuvântul şi conţinutul desemnat de el trebuie să se prezinte copilului împreună
în repetate rânduri, pentru ca sudura lor să devină deplină şi să nu mai existe riscul
confuziilor.
A
60
- material didactic structurat (grupa mare şi pregătitoare).
Materialul confecţionat poate fi demonstrativ sau distributiv. El asigură trecerea
de la acţiunea materială la reprezentarea ei în plan mintal.
Materialul demonstrativ ales de educatoare trebuie să întrunească anumite
calităţi pentru a asigura eficienţa activităţii: să permită perceperea prin cât mai multe
simţuri, să poată fi perceput de la distanţă, să fie viu colorat, să fie sugestiv pentru a se
realiza obiectivele propuse, să nu prezinte pericol pentru copii.
Demonstraţia efectuată în mod corect se răsfrânge pozitiv asupra modului de
gândire şi de acţiune al copilului. Folosită cu măiestrie, demonstraţia este o metodă
care asigură interesul copiilor pentru cunoaştere, înţelegere, formare de priceperi şi
deprinderi.
A
61
Conversaţia de verificare - examinatoare urmăreşte să evidenţieze gradul de
însuşire a anumitor cunoştinţe. Această formă poate solicita preponderent reproducerea
de cunoştinţe dar poate şi să ceară demonstrarea cunoştinţelor în contexte largi sau noi
deci organizate, selectate, prelucrate.
întrebările condiţionează calitatea cunoaşterii copilului prin adunarea
conţinutului de idei la principiile euristice, prin accesibilitatea lor, prin corectitudinea
şi calitatea formei lor. Ele nu trebuie să sugereze răspunsul în mod direct. Folosite
corect întrebările gradează dificultăţile şi sistematizează, conduc pe copil spre sinteze.
Conversaţia - joc are la origine nevoia copilului de a-şi afirma posibilitatea de a
pune întrebări. El ne va adresa uneori mai multe zile la rând o întrebare care i-a reţinut
atenţia sau va încerca să prelungească la nesfârşit o conversaţie gratuită. Conversaţia
preşcolarului este legată de particularităţile limbajului său şi ale gândirii sale: sărăcia
vocabularului, insuficienţa structurii gramaticale, egocentrismul. Acesta din urmă, care
după psihologul Jean Piaget se defineşte prin necesitatea copilului de a se situa pe
punctul de vedere al interlocutorului şi deci prin incapacitatea de a-1 înţelege pe acesta
într-un număr mare de cazuri îl conduce pe copil la forme de manifestare care sunt
monologul, monologul colectiv, adică vorbirea pentru sine în faţa celorlalţi (ca şi cum
s-ar adresa celorlalţi dar nefiind interesat dacă este sau nu ascultat sau dacă i se
răspunde).
Conversaţia dintre copii poate fi stimulată prin crearea de condiţii care să
permită reunirea liberă a copiilor în grupuri, activităţi comune de exemplu.
Aceste condiţii se referă la materialele adecvate puse la dispoziţia copiilor care
pot să trezească interesul pentru activităţi comune şi dialog, la perioadele de timp la
care copiii îşi pot alege activităţile, la bogăţia de activităţi care sunt sugerate de
educatoare, la aportul pe care îl primesc de la aceasta în înţelegerea utilităţii colaborării
şi discuţiei.
Deosebite obligaţii îi revin educatoarei în antrenarea repetată în dialog a copiilor
timizi sau recalcitranţi.
Descrierea se practică de obicei ca modalitate de particularizare a unui individ,
obiect, fenomen, prin prezentarea însuşirilor neesenţiale mai pregnante, pe fondul
însuşirilor generale, esenţiale, ale clasei din care face parte.
Preşcolarul foloseşte descrierea incomplet. Dacă i se cere să descrie ceva, vom
fi surprinşi de obicei de informaţia săracă pe care găseşte de cuviinţă să o prezinte drept
descriere. Criteriile selecţiei însuşirilor sunt foarte subiective şi ţin de importanţa
obiectivului pentru activitatea obişnuită a copilului, pentru el sunt mai relevante detalii
care se impun percepţiei prin culoare mişcare, formă. în ciuda performanţelor globale
reduse, preşcolarul face progrese importante în ceea ce priveşte descrierea. Activitatea
mintală este dominată de reprezentări, iar reprezentările tind să se articuleze şi să se
generalizeze, integreze ierarhic în această perioadă, cu ajutorul adultului copilul poate
forma adevăraţi algoritmi de descriere pentru ceea ce este interesant şi obişnui t pentru
copil. Dacă este solicitat, preşcolarul poate descrie: persoane, animale, plante, obiecte,
prezentându-le părţile principale.
îl vom orienta pe copil atât spre sesizarea a ceea ce este comun, general, esenţial
într-un exemplar particular, deci spre noţiune, cât şi spre sesizarea a ceea ce este foarte
deosebit, specific, individual.
A
62
In cadrul activităţilor de educare a limbajului, descrierea îşi găseşte o largă
aplicabilitate mai ales la grupele mici, în cadrul jocurilor didactice, convorbiri
tematice, lectură după imagini, repovestire.
Copiii îşi însuşesc limba modernă în procesul de comunicare cu cei din jur.
Exprimându-şi dorinţele, gândurile, întrebând, răspunzând, copiii folosesc cuvinte şi
expresii auzite de la adulţi. De aceea vorbirea adulţilor şi în special a educatoarei
trebuie să fie pentru copii un exemplu demn de imitat, care să-i ajute să-şi însuşească
corect limba maternă. Asupra vorbirii copiilor are o influenţă nu numai conţinutul, ci
şi tonul, ritmul, adică forma vorbirii adulţilor, expresivitatea.
în vederea dezvoltării vorbirii copiilor, educatoarea mai foloseşte diferite jocuri-
exerciţiu, de exemplu: - desfăşurând jocul Spune cum face...? mi-am propus ca
preşcolarii să pronunţe corect consoanele: c, m, b, r, folosind onomatopeele
corespunzătoare. (Anexa 4)
Pentru desfăşurarea jocului am procurat jucării şi imagini care reprezintă: cocoş,
găină, câine, pisică, veveriţă, broască, raţă.
înainte de începerea jocului am explicat şi demonstrat jocul, apoi am trecut la
desfăşurarea acestuia.
Imaginile şi jucăriile sunt plasate într-o cutie. Educatoarea scoate pe rând câte o
imagine sau jucărie pe care o prezintă câteva secunde, apoi adresează întrebările: “Ce
reprezintă imaginea sau jucăria aceasta?”; “Cum face animalul?”.
Copiii vor răspunde în cor, reproducând onomatopeea respectivă. Se cere
copiilor să execute şi zborul sau mersul animalului din imagine. De exemplu, se arată
imaginea unui cocoş. Copiii după ce au recunoscut imaginea, la întrebarea “Cum face
cocoşul?”, ei răspund în cor: cu-cu-ri-gu, apoi imită zborul acestuia, întinzând braţele
lateral, mişcând mâinile în sus şi jos.
Am insistat mai ales cu cei care dovedeau unele dificultăţi în pronunţie sau
vorbire. în urma jocului am obţinut rezultate deosebite la grupa de copii.
63
Proiect de activitate
Data:
Obiective cadru:
- consolidarea capacităţii de diferenţiere perceptiv fonematică şi analitico-
sintetică a propoziţiilor, a cuvintelor, silabelor şi sunetelor în vederea
pregătirii pentru însuşirea citirii şi scrierii în clasa I;
- dezvoltarea promptitudinii şi rapidităţii în acţiune şi gândire;
- cultivarea sentimentelor de preţuire şi dragoste faţă de frumuseţea limbii
române.
Obiective de referinţă:
- să identifice imagini ce aparţin primăverii;
- să alcătuiască propoziţii cu cuvintele date stabilind numărul cuvintelor şi
ordinea lor în propoziţii;
- să diferenţieze sunetul iniţial al cuvântului şi să găsească alte cuvinte care
încep cu sunetul respectiv;
- să cunoască semnele de punctuaţie (.?!) şi semnificaţia acestora;
- să cunoască literele mari de tipar şi să alcătuiască cuvinte cu acestea;
- să rezolve corect sarcina de pe fişa individuală.
Reguli de joc:
Copilul atins de bagheta fermecată va alege o imagine de pe panou, va spune
ce ştie despre cuvântul care denumeşte imaginea; cu ce sunet începe; din câte
silabe este format şi va formula o propoziţie cu cuvântul respectiv.
Durata: 30 - 35 minute.
64
Conţinut Obiective
Etapele lecţiei Activitatea educatoarei Activitatea copiilor Evaluare
esenţial operaţionale
1. Organizarea - să manifeste interes - Aerisirea sălii de grupă şi aranjarea mobilierului în formă de - Intrarea organizată a copiilor Observarea
activităţii - asigurarea condiţiilor pentru activitate clasă în sala de grupă comportamentului
necesare pentru - Pregătirea mobilierului necesar copiilor
desfăşurarea activităţii
2. Introducerea în - să observe tabloul şi să Metoda expunerii si conversaţiei - învăţare, pnn..Qbse,mre şi Observarea capacităţii
activitate - sosirea “zânei zorilor” denumească imaginile - Propune copiilor o scurtă conversaţie pe marginea receptare de atenţie
cu bagheta fermecată, tabloului - Identifică elementele din
care aduce tabloul de tablou, răspund la întrebări
primăvară
3. Anunţarea teniei - anunţarea titlului - să recepteze şi să Metoda expuneri]
jocului reţină titlul jocului Anunţă titlul jocului: “Spune ce ştii despre...?” - învăţare prinjjgcepţare
- Copii reţin titlul jocului, iar
unul - doi copii repetă titlul
4. Explicarea - precizarea sarcinii - să reţină sarcina şi - Ascultă şi reţin regula jocului Observarea capacităţii
jocului jocului şi a regulilor regulile jocului Metoda explicaţiei de înţelegere
“Copilul atins cu bagheta denumeşte o imagine din tablou cu
cuvântul corespunzător, diferenţiază sunetul iniţial, găseşte
alte cuvinte ce încep cu acelaşi sunet; desparte cuvântul în
silabe, iar pe măsuţă aşează atâtea triunghiuri câte silabe are
cuvântul. Cu acelaşi cuvânt formează o propoziţie; stabileşte
numărul de cuvinte, iar pe măsuţă copiii aşează atâtea
dreptunghiuri câte cuvinte are propoziţia
5. Executarea - desfăşurarea dirijată a - să denumească Metoda conversaţiei si a explicaţiei - învăţarea pjjnobsgmţie şi Analiza
jocului jocului imaginile Presupune desfăşurarea jocului şi adresează întrebări: exerciţiu răspunsurilor
- să diferenţieze sunetul - Cu ce cuvânt denumim această imagine? -... lalea verbale
iniţial şi să găsească alte - Cu ce sunet începe acest cuvânt? -... “e” Observarea
cuvinte care încep cu - Câte silabe are cuvântul? - . . . două silabe -. . . două capacităţii de
acel sunet - Câte triunghiuri veţi aşeza pe masă? triunghiuri acţiune practică şi
- să stabilească numărul - Alcătuiţi o propoziţie cu cuvântul “lalea”. Câte cuvinte are - copiii lucrează Ia măsuţe mintală
silabeloi din cuvânt şi al propoziţia? Aşezaţi atâtea dreptunghiuri câte cuvinte are
cuvintelor din propoziţie propoziţia.
- să aşeze corect Procedează la fel cu imaginile ce reprezintă alte aspecte din
tablou.
Voi insista asupra exprimării corecte a copiilor şi formularea
corectă a propoziţiilor.
65
numărul de triunghiuri
şi dreptunghiuri
6. Complicarea - variante - să recunoască cifra şi Metoda problematizării - Copii recunosc cifra şi Observarea capacităţii
jocului - alcătuirea unor să formuleze propoziţii Arată cifra şi cere copiilor să formuleze propoziţii din atâtea formulează propoziţii de atenţie
propoziţii din atâtea - să recunoască semnele cuvinte câte arată cifra. - Urmăresc intonaţia, aleg
cuvinte câte arată cifra şi semnificaţia lor - Formulează propoziţii enunţiative, interogative, exclamative semnul de punctuaţie şi
- identificarea semnelor - să descopere cuvântul şi cere copiilor să afişeze pe panou semnul de punctuaţie motivează alegerea
de punctuaţie pe care îl compun corespunzător. - Citesc literele de pe petalele
- recunoaşterea literelor, literele citite Prezint o planşă şi cer copiilor să citească literele de pe florii
citirea lor şi alcătuirea petalele florii. - ... primăvară -. . . nouă
unui cuvânt - Ce cuvânt putem scrie cu aceste litere?
- Câte sunete are cuvântul?
7. Evaluare - activitate independentă Metoda explicaţiei - învăţare prin receptare si Observarea ritmului de
pe fişe - să rezolve independent Explică conţinutul fişei şi sarcinile de rezolvare. exerciţiu lucru, a atenţiei
sarcina de pe fişă - Rezolvă independent
8. încheierea - concluzii - să recepteze Metoda expunerii - Ascultă aprecierile şi ies din Aprecieri verbale
activităţii - aprecieri observaţiile şi să reţină Apreciez modul în care au participat la activitate ţi îi voi sala de grupă cântând un cântec
- recompense concluziile recompensa cu câte o floare. de primăvară
66
Un alt joc cu care am obţinut rezultate bune la grupa de copii a fost jocul Eu spun
una tu spui multe.
Scopul: însuşirea corectă de către copii a formelor de singular şi plural a
substantivelor, precum şi a deprinderilor de a le include corect în propoziţii; dezvoltarea
atenţiei şi memoriei vizuale, exersarea pronunţării corecte a unor sunete.
Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini şi
exprimarea corectă a singularului şi pluralului.
Regula jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei, alege un cartonaş
şi spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Copilul care are
jetonul cu imaginea mai multor elemente de acelaşi fel (sau cu o imagine a obiectului),
ridică cartonaşul sus, repede şi formulează propoziţia.
Materialul didactic: cartonaşe cu diferite desene reprezentând un singur lucru sau
fiinţă şi altele reprezentând mai multe obiecte sau fiinţe de acelaşi fel, jucării, tabla
magnetică.
Organizarea si desfăşurarea jocului: pentru fiecare substantiv propus în joc vor
exista două cartonaşe, unul cu un singur element, iar altul cu două sau mai multe
elemente de acelaşi fel. Unul din cartonaşe va fi pe masa educatoarei, iar celălalt
repartizat copiilor în aşa fel încât să existe atât pe masă cât şi la copii cartonaşe care
conţin un singur element şi care redau mai multe elemente.
Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei şi alege un cartonaş, de exemplu,
ridicând un cartonaş cu mai multe elemente copilul spune: “Eu am pe cartonaş multe
flori.’" Copilul la care se află cartonaşul cu o singură floare se ridică şi spune: “Eu am
cartonaşul cu o singură floare”. Apoi copilul formulează propoziţia despre floare.
Copilul care se află la masa educatoarei trece la plural propoziţia respectivă. Apoi trece
la loc, după care va veni un alt copil şi va alege un alt cartonaş şi vom continua până se
vor epuiza toate cartonaşele de pe masă.
în partea a doua a jocului voi spune un cuvânt la singular (sau la plural), iar copiii
trebuie să spună acelaşi cuvânt la plural (singular). în continuarea jocului se vor alcătui
propoziţii în legătură cu cuvintele folosite în joc. De exemplu “In grădină sunt flori
multe.” sau “Raluca a văzut o pisică.”
Un alt joc pe care l-am desfăşurat cu copiii a fost privind relaţiile spaţiale: Unde
am aşezat jucăriile?
Scopul: consolidarea cunoştinţelor privind relaţiile spaţiale şi a cuvintelor care
indică poziţia şi direcţia obiectelor (sus, jos, pe, sub, în faţă, în spate, înainte, înapoi);
dezvoltarea spiritului de observaţie, a memoriei şi atenţiei vizuale.
Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziţia de spaţiu,
compararea poziţiei obiectelor unele faţă de altele.
Regulile jocului: copii închid şi deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce
schimbări de poziţie a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului, iar unul dintre ei să
răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziţia unei jucării din sala de
grupă, reproducând aceeaşi relaţie spaţială.
Material didactic: diferite jucării din sala de grupă, flanelograf, machetă.
Organizarea si desfăşurarea jocului: Copiii sunt aşezaţi la măsuţe aranjate în care
deschis. în desfăşurarea jocului, am respectat o anumită gradare în succesiunea
modificărilor. La început va acţiona cu un singur obiect, realizând aşezarea unei jucării
sau a alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vom putea utiliza două jucării deodată.
67
In complicarea jocului am folosit flanelograful şi o machetă cu personaje din
poveşti cunoscute şi am efectuat unele schimbări, solicitând copiilor să le transpună în
acţiunea cu obiectele. De exemplu: să aşeze păpuşa în aceeaşi poziţie ca şi piticul de pe
machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, sau dacă piticul se află în spatele scaunului,
păpuşa va fi aşezată în aceeaşi poziţie.
O altă variantă de joc este: copii stau la măsuţele aşezate în careu deschis. Pe
rând, câte unul dintre ie va fi aşezat într-un loc din casă, cu spatele la grupa de copii în
aşa fel încât să nu vadă schimbările care se vor face în timpul jocului. Un alt copil va
aşeza o jucărie preferată de pe masa educatoarei într-o anumită poziţie. La întrebarea
pusă în cor de grupă: “Unde am aşezat jucăria?” copilul se întoarce, caută jucăria şi
răspunde menţionând poziţia spaţială a acesteia în raport cu un copil din grupă. De
exemplu: “Păpuşa este aşezată în faţa lui George”; “Maşina se află în spatele scaunului
lui Andrei.” Am dat fişe cerând să folosească cuvinte potrivite, iar apoi să spună ce
poziţii spaţiale ocupă şoricelul din imagine.
Un alt joc pe care l-am desfăşurat cu grupa de copii şi care le-a plăcut a fost jocul
Ştiţi când? unde am urmărit să-şi însuşească corect reprezentările de timp.
Scopul: însuşirea corectă a cunoştinţelor referitoare la reprezentările de timp:
ziua, noaptea, dimineaţa, amiaza, seara, în legătură cu acţiunile principale ale copilului
în cursul unei zile; lărgirea vocabularului cu adverbele de timp respective, formarea
deprinderii de a acţiona în grupuri mici cu materialul primit.
Sarcina didactică: descrierea ilustraţiei şi precizarea momentului din zi în care se
efectuează acţiunea.
Regula jocului: Copilul care primeşte ilustraţia o arată tuturor celorlalţi membri
ai grupului din care face parte. Membrii fiecărui grup pun întrebarea: “Ştii când se
întâmplă?” la care copilul vizat dă răspunsul potrivit.
Materialul didactic: 1 0 - 1 2 ilustraţii reprezentând diverse acţiuni ale copilului în
familie sau în grădiniţă, în diferite momente ale zilei.
Organizarea şi desfăşurarea jocului: Copiii vor fi repartizaţi în 2 - 3 echipe. Vor
fi aşezaţi în grupuri separate, formând fiecare un cerc de scaune. După ce am comunicat
regulile jocului, am repartizat fiecărui grup câte o ilustraţie şi am întrebat pe unul dintre
ei: “Ştii când se întâmplă?”. Copiii privesc ilustraţia şi discută între ei, stabilesc cum s-
o descrie şi îşi precizează momentul din zi când se petrece acţiunea. Apoi reprezentantul
grupului stabilit de educatoare comunică celorlalte grupe ce conţine ilustraţia şi
adresează întrebarea “Ştiţi când se întâmplă?”. Ordinea echipelor a fost stabilită în
funcţie de succesiunea momentelor principale ale zilei. După ce am obţinut răspunsurile,
am împărţit alte ilustraţii. Am avut grijă ca fiecare material nou introdus să fie văzut de
fiecare copil din grupul respectiv. De asemenea am avut grijă ca cel care răspunde să fie
văzut şi auzit de toţi copiii. Pentru crearea unei atmosfere mai intense de joc am pus
copiii să imite unele acţiuni redate în imagini.
O altă variantă la acest joc ar fi: educatoarea imită una dintre acţiunile specifice
diferitelor momente ale zilei. Pentru o mai bună concretizare poate să execute acţiunea
cu unul dintre obiectele: pieptenele, periuţă de dinţi, ceaşcă, lingură, furculiţă, prosop.
Grupul care posedă ilustraţia corespunzătoare acţiunii, trebuie s-o aducă educatoarei şi
să precizeze când se petrece acţiunea respectivă.
Un alt joc care de asemenea le-a plăcut copiilor a fost jocul sunetelor silabelor,
cuvintelor, joc în care ne-am jucat cu sunetele, silabele, cuvintele.
68
Scopul: consolidarea deprinderii de a găsi cuvinte care să înceapă cu o silabă
dată, precum şi de a despărţi cuvintele din cuprinsul unei propoziţii în silabe;
perfecţionarea capacităţii de a efectua rapid asociaţii.
Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obţine un
cuvânt. Să alcătuiască propoziţii cu cuvântul dat şi să despartă apoi toate cuvintele în
silabe, apoi în sunete.
Regula jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunţa silaba
enunţată de educatoare şi o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta late
cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeaşi silabă şi se vor anunţa să le spună.
Material didactic: ilustraţii care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabe mai
frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:
1. -casă, cană, cadă...
- masă, macara, mazăre...
- tavă, taxi, taburet...
- Iadă, lamă, lacăt...
2. - cuvinte care conţin două trei consoane consecutive: capră, castană, castel,
carte, castravete, creion, cretă, parc, patru, scrisoare, stropitoare.
Organizarea si desfăşurarea jocului
Copiii vor sta pe scăunele în cerc. In introducere vom face câteva exerciţii de
analiză a structurii unor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copiii cu noţiunea de
silabă. Voi da un exemplu, copiii vor asocia pronunţarea silabelor cu bătăi ritmice din
palme, cu braţele bine întinse oblic, în faţă, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine
marcate, va începe jocul. Voi pronunţa o silabă dintre cele mai frecvent întâlnite în
structura cuvintelor: ma, na, la, po, da, ca... Mă voi deplasa prin spatele copiilor şi ating
pe rând copiii cu bagheta punându-i în situaţia de a completa silaba spusă pentru a forma
un cuvânt. Apoi copilul respectiv va spune câte sunete are cuvântul şi bineînţeles câte
silabe, iar apoi va formula o propoziţie cu acel cuvânt.
Pentru înviorarea jocului am utilizat întrecerea între copii.
Rezultatele jocurilor pot fi urmărite în tabelele de mai jos:
Joc: Spune cum face? (Anexa 4)
Nr. copii FB % B % S %
20 18 90 1 5 1 5
69
Probă privind relaţiile spaţiale şi folosirea corectă a cuvintelor care indică
poziţia.
Nr. copii FB % B % S %
20 18 90 1 5 1 5
Nr. copii FB % B % S %
20 17 85 2 10 1 5
Nr. copii FB % B % S %
20 18 90 2 10 - -
70
Aplicând în continuare o tehnologie didactică adecvată în cadrul activităţilor cu
jocuri didactice vom contribui la dezvoltarea intelectuală a preşcolarului, la dezvoltarea
vorbirii copiilor, condiţie primordială în pregătirea pentru şcoală a copiilor, pentru a se
integra cu uşurinţă în procesul şcolar.
71
am schimbat? Cine ştie câştigă, regulile jocurilor cerându-le copiilor să gândească, să nu
repete ceea ce a spus un alt copil, să vorbească folosind propoziţii şi fraze corect
structurate. îndeplinirea regulilor impuse de joc contribuie la dezvoltarea limbajului, a
gândirii şi mai ales a imaginaţiei, totodată formează şi dezvoltă limbajul.
Exerciţiile de vorbire, raţional dozate şi judicios îmbinate cu elemente de joc,
contribuie din plin la îmbogăţirea vocabularului, dar şi la realizarea corectă a acordului
între diferite părţi de vorbire, exprimarea corectă a gradelor de comparaţie, folosirea
corectă a timpului verbelor.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului, activizarea şi
exersarea lui, cât şi la însuşirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedre
gramatical, la cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea creativităţii în exprimarea
orală.
Jocurile au satisfăcut cerinţele curriculum-ului şi au dat posibilitatea copiilor
să-şi activizeze vocabularul la maxim.
Prin desfăşurarea jocurilor am reuşit să urmăresc sistematic evoluţia copiilor şi
am putut elimina cauzele care am considerat că determină stagnări în dezvoltarea psihică
şi intelectuală a copilului.
72
limbaj. Cunoscând faptul că toţi copiii au nevoie să experimenteze obiecte şi întâmplări
reale înainte de a putea înţelege simboluri abstracte, educatoarea asigură materiale care
sunt concrete, reale şi relevante pentru viaţa copilului şi asigură multe posibilităţi de
joc.
Evaluarea performanţelor în învăţare ale copilului preşcolar se realizează cu
modalităţi specifice acestui nivel de educare şi instruire, având în vedere faptul că
achiziţionarea de cunoştinţe nu reprezintă un scop în sine în această etapă de vârstă.
învăţământul preşcolar nu face din transmiterea de cunoştinţe un obiect expres
de preocupări, ci se foloseşte de cunoştinţe pentru a uşura şi optimiza procesul integrării
copilului în mediul social, ca şi pentru a declanşa şi stimula dezvoltarea potenţialului
biopsihic de care dispune nativ copilul.
Pentru aceste considerente, procesele evaluative sunt orientate către punerea în
evidenţă a proceselor pe care le realizează copilul în învăţare, fapt ce se relevă hotărâtor
în îmbunătăţirea parametrilor generali ai dezvoltării psiho-fizice, în dobândirea unei
anumite autonomii acţionale şi funcţionale.
Acest lucru l-am realizat prin proiectarea activităţilor instructiv-educative, ce au
prilejuit realizarea unor activităţi plăcute şi interesante atât pentru copii, cât şi pentru
educatoare, implicarea activă a copiilor în procesul de învăţare, evaluare; asigurarea
unor posibilităţi de obţinere pentru copii astfel încât aceştia să poată iniţia propriile lor
activităţi de învăţare; manifestarea unei atitudini relaxante în interacţiunile cu copiilor.
Pentru evaluare am căutat să introduc fişe de evaluare grafică sau evaluare orală
iniţială, formativă sau sumativă, după caz. Aceste fişe au trezit interesul copiilor prin
aspectul estetic, prin grafica realizată, ele fiind atractive, iar ei s-au deprins cu munca
individuală, cu măsurarea şi aprecierea activităţii lor de către educatoare. Bineînţeles
că lucrul cu aceste fişe s-a făcut prin intermediul jocului, astfel încât copiii nu au realizat
scopul intenţionat al educatoarei.
Voi prezenta câteva probe de evaluare finală şi rezultatele pe care le-am obţinut.
♦ Proba 1: Proba pentru determinarea volumului vocabularului
Scopul: Verificarea volumului vocabularului şi gradul de înţelegere a
noţiunilor
Tehnica aplicării: Folosindu-se pe rând un număr de cuvinte ce denumesc
obiecte din experienţa curentă a copilului, se pune întrebarea: “Ce ştii despre...?”
(păpuşă, scaun, măr, pisică, bomboană, maşină, brad, puşculiţă, macara, poştaş,
tractor, zidar, şcoală, porumbel, primăvară).
Instructaj: “Ascultă cu atenţie ce te întreb şi spune tot ce ştii despre acest
lucru.”
Notarea: Se apreciază atât corectitudinea răspunsului cât şi amplitudinea
fluxului verbal, numărul cuvintelor prin care copilul îşi formulează răspunsul. Am
notat cu FB pe cei care au formulat o frază, cu B pe cei care au răspuns corect
folosind mai mult de 5 cuvinte în aceeaşi propoziţie, iar cu S pe cei care au dat un
răspuns incomplet.
A
73
Exemplu: FB - Păpuşa are cap, păr, ochi, nas, corp, este o jucărie şi are o rochie
frumoasă.
B - Păpuşa are cap, păr, ochi, mâini şi picioare.
S - Păpuşa este mare.
Nr. copii FB % B % S %
20 17 85 2 10 1 5
Nr. copii FB % B % S %
20 18 90 2 120 - -
Nr. copii FB % B % S %
20 18 90 1 5 1 5
Nr. copii FB % B % S %
20 17 85 2 10 1 5
A
75
EVALUARE INŢIALĂ
Aspectul lexical 5 3
2 12
3 Aspectul gramatical 4 4 12
Aspectul expresivităţii în
4 6 4 10
poezii
Aspectul expresivităţii în
5 6 5 9
povestire
EVALUARE FINALĂ
33
Dorothy, Law Nolte, Rachel Harris - Cum se formează copiii^ Ed. Dacia, Bucureşti, 1999, pag.65.
78
BIBLIOGRAFIE
1*** Programa activităţilor instructiv - educative în grădiniţa de
copii. 2000
13. Dumitrana, Magdalena Didactica preşcolară . Ed. V&I Integral, Bucureşti. 1998.
14. Ezechil, Liliana şi colaboratorii
Laborator preşcolar - ghid metodic, Ed V&I Integral, Bucureşti,
2001.
15. Glava, Adina şi Cătălin
Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca,2002.
79
19. Marinescu, Nina Jocul. E. D.P., Bucureşti, 2001.
80
20. Montessori, Maria Descoperirea copilului. E.D.P., Bucureşti, 1977.
81
I
I 19. Marinescu, Nina Jocul. E. D.P., Bucureşti, 2001.
I
I
I
I
I
I
I
I ANEXE
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I 82
I
83
ANEXA 1
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I i
I
ANEXA 2
e VX3NV
ANEXA 4
L
ANEXA 7
ANEXA 8
ANEXA 9
1
Debesse, Maurice - Psihologia coopiiului. E D P. Bucureşti. 1970, p 75
13