Sunteți pe pagina 1din 6

Structura jocului didactic

În literatura de specialitate (Barbu, H., Popescu, E., Şerban, F., 1999; Cerghit, I. 1997 ,
2006; Dumitru, A., Dumitru, V.G., 2005; Neagu, M., Petrovici, C.,1996; Sima, I., Petruţiu,
R.,1998; Gheorghian, E., Taiban, M., 1978; A. Glava, C. Glava, 2002; C. Pâslaru, O. Cazacu,
2005; Vodă, C., Vodă, Ş., 1996 etc.) sunt identificate următoarele elemente structurale ale
jocului didactic:
 obiectivele
 conţinutul
 sarcina didactică
 regulile jocului
 elementele de joc
 materialul didactic
Obiectivele – trebuie formulate concret, operaţional şi urmărite pe întreg parcursul
jocului didactic.
Conţinutul este format din totalitatea cunoştinţelor, deprinderilor, priceperilor de care
dispun copiii şi care sunt activate pe parcursul jocului, în funcţie de sarcina jocului
(reactualizarea informaţiei, reproducerea, recunoaşterea), precum şi din capacităţile pe care şi le
formează şi/sau consolidează în cadrul jocurilor.
Sarcina didactică/sarcinile didactice reprezintă problema centrală de gândire/de acţiune
pusă în faţa copilului (de a identifica, de a descrie, de a compara, de a grupa, de a formula, de a
despărţi, de a ordona etc.). Sarcinile didactice se regăsesc în formularea cerinţei jocului, sunt
corelate cu obiectivele vizate şi trebuie formulate clar, în termeni operaţionali. Sarcina didactică
„indică filonul acţiunii obiectuale şi mintale pe care-l desfăşoară copiii” (C. Pâslaru, O. Cazacu,
2005, p. 127). Sarcinile jocului trebuie astfel formulate încât să antreneze întreaga personalitate a
copilului (intelectual, afectiv, motivaţional, volitiv), educatoarea având rolul de a menţine şi
creşte caracterul ludic al activităţii.
Regulile jocului – au rolul de a arăta copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema
respectivă (fie de natură intelectuală, fie motrică), ele concretizând sarcina didactică, modalităţile
de organizare a activităţii ludice.

1
Elementele de joc trebuie să fie prezente atât în scopuri de relaxare a copiilor, de
recompensă finală, cât şi ca mijloc de rezolvare a sarcinii de joc: întrecere, încurajare, stări de
tensiune etc.
Materialul didactic trebuie să fie variat, în concordanţă cu obiectivele şi sarcina didactică,
să dispună de calităţi şi valenţe pedagogice, estetice, igienice.
2.4. Cerinţe metodice privind proiectare, organizarea şi desfăşurarea jocurilor
didactice
Reuşita jocului didactic este condiţionată de proiectarea, organizarea şi desfăşurarea lui
metodică, de modul în care educatoarea sau învăţătorul ştie să asigure o concordanţă deplină
între toate elementele ce-l definesc. De aceea, este necesar să se cunoască şi să fie respectate mai
multe condiţii. Prima condiţie este aceea a pregătirii jocului didactic, care presupune studierea
conţinutului şi structurii sale, pregătirea materialului didactic necesar (confecţionarea sau
procurarea lui) şi elaborarea planului jocului didactic. Următoarele condiţii ce trebuie respectate
în desfăşurarea jocului didactic sunt:
 organizarea judicioasă a jocului;
 respectarea momentului propice pentru desfăşurarea jocului;
 respectarea unui ritm care să menţină atenţia elevilor ;
 conducerea strategică a jocului ;
 stimularea preşcolarilor/elevilor în vederea participării active;
 asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
 varietatea elementelor de joc ( complicarea jocului, introducerea altor variante ).
C. Pâslaru şi O. Cazacu (op. cit.) sintetizează de asemenea următoarele exigenţe metodice
privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor didactice:
 Alegerea şi planificarea jocului;
 Selectarea jocului în funcţie dce obiectivele educaţionale;
 Stabilirea locului şi a timpului de desfăşurare în funcţie de succesiunea celorlalte
activităţi;
 Stabilirea complexităţii jocului (numărul de variante în funcţie de particularităţile de
vârstă –grupa mică, mijlocie, mare – şi de nivelul de pregătire al copiilor din grupă;
 planificarea jocului în funcţie de obiectivele vizate şi sarcina didactică predominantă.

2
Organizarea jocului didactic cuprinde un ansamblu de măsuri şi acţiuni derulate înaintea
începerii jocului:
 dispunerea adecvată a mobilierului;
 distribuirea materialului;
 accesul copiilor la locurile principale din cadrul jocului;
 aranjarea materialului distribuit/primit de către fiecare copil.
În general, materialul se distribuie la începutul activităţii de joc întrucât copiii/ elevii
cunoscând în prealabil materialul didactic necesar jocului respectiv, vor înţelege mai uşor
explicaţia învăţătorului referitoare la desfăşurarea jocului. Dar acest procedeu nu trebuie aplicat
mecanic, deoarece există jocuri didactice în care materialul poate fi împărţit după explicarea
jocului.
Desfăşurarea jocului didactic cuprinde de obicei următoarele momente:
 Introducerea în joc. Discuţii pregătitoare. Această etapă introduce elevii în atmosfera de
joc, discuţiile purtate variind în funcţie de tipurile de jocuri.
 Anunţarea titlului jocului şi a scopului/obiectivelor în termeni clari şi accesibili copiilor
(ex.: „Astăzi vrem să vedem care dintre noi ştie să socotească fără a face greşeli. De
aceea vom organiza jocul...”).
 Prezentarea materialului ce urmează să fie folosit;
 Explicarea regulilor şi demonstrarea jocului
Această etapă constituie un moment deosebit deoarece este condiţia esenţială a reuşitei
jocului didactic. Învăţătorul trebuie să-l facă pe elev să înţeleagă ce sarcini are, care sunt regulile
ce trebuie respectate, care este conţinutul jocului, care sunt etapele lui. Învăţătorul va explica
modul de folosire a materialului didactic, va evidenţia atribuţiile conducătorului de joc şi care
sunt condiţiile pentru ca elevii să devină câştigători. Explicaţiile trebuie să fie precise, clare;
explicaţiile lungi plictisesc şi produc nelinişte în rândul copiilor.
 Fixarea regulilor. Învăţătorul trebuie să se convingă că elevii au înţeles condiţiile de
desfăşurare a jocului, regulile acestuia.
 Executarea jocului didactic de către copii
 Educatoarea poate conduce jocul în mod direct ( având rolul de conducător) sau
indirect (conducătorul fiind un elev care participă la joc). Indiferent de modul în care
este condus jocul, cadrului didactic îi revine sarcina precisă, deosebită, de a coordona

3
„din umbră” activitatea, imprimându-i jocului un anumit ritm, menţinând atmosfera.
Trebuie evitate momentele de monotonie şi de stagnare. Învăţătorul trebuie să controleze
modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, dacă respectă regulile stabilite şi dacă sunt
îndeplinite condiţiile propice desfăşurării jocului. El trebuie să urmărească
comportamentul elevilor, relaţiile dintre ei; trebuie să-i antreneze pe toţi în activitate,
găsind mijloace de stimulare şi pentru elevii mai timizi. O bună desfăşurare a jocului
presupune păstrarea disciplinei, înţelegând prin aceasta respectarea regulilor, dar nu
stoparea bunei dispoziţii şi exteriorizării stărilor emoţionale.
 Complicarea jocului; introducerea unor variante noi. Rolul acestei etape este de
menţinere a atenţiei, de evitare a monotoniei şi stimulare a gândirii.
 Încheierea jocului şi evaluarea lui.
Educatoarea/învăţătorul va formula concluzii şi aprecieri cu privire la modul de
desfăşurare a jocului, a respectării regulilor, a executării sarcinilor de lucru. Este apreciat
comportamentul copiilor/elevilor. Se fac recomandări şi evaluări cu caracter individual şi
general.
Nu orice activitate didactică organizată într-o formă atractivă este joc. Pentru a deveni
joc, o activitate didactica trebuie să includă elemente de joc: surpriza, aşteptarea, ghicirea,
întrecerea ( individuală sau pe echipe ), care se realizează prin mânuirea diferitelor materiale ( de
ex., ridicarea în sus a unor jetoane ). De asemenea, executarea unor acţiuni la comandă, după
reguli precise, crearea unor momente de tensiune, de emoţii, dorinţa de a câştiga întrecerea
mobilizează copiii la o activitate intensă, rapidă şi plăcută. Este bine ca jocurile să declanşeze
momente vesele, ca şi momente de tensiune cu încărcătură afectivă; dar să se încheie cu aprecieri
colective sau individuale privind realizarea sarcinii de învăţare propuse ( I. Sima, R. Petruţiu,
1998 ).
Jocul didactic imprimă activităţii didactice un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce
varietate şi o stare bună de dispoziţie, de veselie, de bucurie, de divertisment şi de destindere,
ceea ce previne apariţia monotoniei, a plictiselii şi a oboselii. Ele sunt realizate pentru a deservi
procesul instructiv-educativ, au un conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de
plecare noţiunile dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi
în situaţia să elaboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit
capacităţilor lor individuale, accentul căzând nu pe rezultat, cât pe modul de obţinere a lui.

4
Sarcinile didactice cuprinse în jocurile didactice trebuie să contribuie la valorificarea
creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate, la dobândirea, prin mijloace proprii, de
noi cunoştinţe.
Jocul didactic e o eficientă metodă didactică de stimulare şi dezvoltare a motivaţiei
superioare a elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile ce le are de
îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse în
rezolvare. Jocurile didactice antrenează toţi elevii, acţionează favorabil şi la elevii cu situaţie mai
slabă la învăţătură, crescându-le performanţele, căpătând încredere în capacităţile lor, siguranţă şi
promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora.
Folosirea jocurilor didactice dă posibilitatea verificării activităţii creatoare, elevii se lasă
antrenaţi cu multă uşurinţă, participarea lor nu este formală, jocul dezvoltându-le procese psihice
precum: gândirea logică, memoria şi imaginaţia creatoare. Folosite des în procesul de învăţământ
dau posibilitatea cunoaşterii mai bune a copiilor, căci fără a depăşi limitele unui cadru organizat,
elevii sunt mai mult ei însăşi decât la lecţiile obişnuite.Încorporate în activitatea didactică,
elementele de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduc varietate şi o stare
de bună dispoziţie, de veselie şi de bucurie, de divertisment şi de destindere, ceea ce previne
apariţia monotoniei, plictiselii sau stării de oboseală. Restabilind un echilibru în activitatea
şcolarilor, jocul fortifică energiile intelectuale şi fizice ale acestora, furnizează o motivaţie
secundară dar stimulatorie, o prezenţă indispensabilă în ritmul muncii şcolare, asigură un
randament maxim în cadrul procesului de învăţământ.

Experienţa demonstrează că în desfăşurarea procesului instructiv-educativ, jocul didactic,


prin sarcina lui precisă, permite reluarea, într-o formă mai dinamică şi mai atractivă, a
cunoştinţelor predate, ceea ce favorizează repetarea şi în final fixarea acestora. Astfel, jocul
didactic poate fi folosit pentru consolidarea cunoştinţelor aritmetice (numeraţie, ordinea
crescătoare şi descrescătoare a numerelor, pentru consolidarea deprinderilor de calcul rapid oral
sau scris – cu cele patru operaţii).
Deosebit de importantă este realizarea unei corelări cât mai strânse între conţinutul lecţiei
predate şi sarcina didactică a jocului.
Jocul este apreciat ca un element de bază în activitatea instructiv-educativă. În procesul
de învăţământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educare a copiilor, ca procedeu
didactic de realizare a sarcinilor concrete şi ca formă de organizare a activităţilor de cunoaştere

5
şi dezvoltare a capacităţii psiho-fizice pe toate planurile.
Jocul didactic poate fi folosit ca etapă pentru fixarea cunoştinţelor la sfârşitul unei lecţii,
poate fi folosit cu succes în orele de activitate la alegere, în orele rezervate recapitulării materiei
şi în orele rămase la dispoziţia învăţătorului, constituind în acelaşi timp un mijloc eficient de
control al gradului în care elevii şi-au însuşit cunoştinţele, şi-au format deprinderile, capacităţile.
În concluzie, jocul este o activitate complexă a copiilor în care se reflectă şi se reproduce
lumea şi societatea, pe care aceştia le asimilează şi prin aceasta, se adaptează la dimensiunile lor
multiple. Acţiunea de joc, reprezentând trebuinţa de a participa activ şi independent la viaţa
socială, rămâne o expresie a trebuinţei umane de a transforma lumea ( Şchiopu, U., 1993).