Valențe ale jocului de rol în dezvoltarea competențelor socio- emoționale la

vârsta preșcolară

Jocul este activitatea fundamentală a copilăriei și stă la baza conceperii

întregului program din grădiniță. Jocul înseamnă învățare, modul cel mai natural
de a învăța al copilului. Jocul ne permite să urmărim copilul sub toate aspectele
dezvoltării sale în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social și
moral. Pentru copil „ jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul
vieții. Jocul este sintagma, atmosfera în care ființa sa psihologică poate să
respire și în consecință poate să acționeze ”(ed. Claparede).

Ce este jocul?

- este o experiență naturală universală;

- este o formă de activitate individuală sau în grup;
- un mod de ezplorare a mediului înconjurător, o modalitate de dezvoltare a
competențelor sociale, a inteligenței, a limbajului și a creativității;
- o cale de transmitere și păstrare a culturii autentice, de cunoaștere și
intercunoaștere;
- jocul oferă oportunități pentru copiii cu nevoi speciale, favorizează
incluziunea socială.
Jocul este un proces interdisciplinar, încurajează toate tipurile de
inteligență, conform teoriei inteligențelor multiple a lui H.
Gardner(1983): lingvistică, muzicală, logico- matematică, spațială,
corporal- chinestezică, personală și socială. Jocul este activitatea
care conduce la cele mai importante modificări psihice ale
copilului.

Jocul capătă valoare formativă deosebită odată cu venirea copilului în

grădiniță, când cadrul relațional se lărgește. Copilul intră în contact cu alți copii
și adulți din afara cercului familial, are loc socializarea, acceptarea.

Cu rezultate deosebite sunt promovate metodele didactice interactive în

rândul cărora se înscriu cu succes jocurile de rol. Aceste jocuri se bazează pe
stimularea unor funcții, relații, activități, fenomene, etc. Iar prin practicarea lor
copiii devin actori ai vieții sociale pentru care se pregătesc, îi activizează din
punct de vedere cognitiv și afectiv iar interacțiunile dintre participanți permit
autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor și achizițiilor. Jocul de
rol oferă o varietate de situații în care copiii privesc și transmit mesaje orale.
 Jocul de rol poate fi:

- prescris, dat prin scenariu( participanții primesc cazul și descrierea

rolurilor și le interpretează ca atare);
- improvizat, creat de cel care interpretează (se pornește de la o situație dată
și fiecare participant trebuie să-și dezvolte rolul).

Jocul reflectă și reproduce viața reală într-o modalitate proprie copilului

ca rezultat al

interferenței dintre factorii biopsihosociali. În jocul „ De-a familia” copilul

interpretează rolurile părinților și a celorlalți membri ai familiei așa cum i-a
cunoscut, au relaționat cu el, utilizează expresiile acestora, imită acțiunile față de
el și față de mediul apropiat.

Jocul de rol se bazează pe ideea că se poate învăța nu numai din

experiența directă ci și din cea simulată. A simula este similar cu a mima , a te
preface, a imita, a reproduce în mod fictiv situații, acțiuni. J. Piaget acordă un
rol deosebit factorului „imitație” în evoluția jocului simbolic, imitația
constituind o etapă importantă a acestui tip de joc. Astfel copilul hrănește
păpușa așa cum mama îi pune mâncare în farfurie și cu lingurița parcurge traseul
de la mâncare până la gura păpușii întrebând-o: „ E bună?”, „Îți place?”, „Te-ai
săturat?” sau „Te rog mănâncă, nu te alinta!” – toate aceste comportamente sunt
rezultatul experienței sale de viațăpe care a transmis-o în joc și constituie o sursă
de informație despre copil și mediul în care trăiește.

Având în vedere că esența jocului este concentrată în procesul de

reflectare și transfer pe plan imaginar al realității concrete, proces prin care
devine posibilă și plăcută pătrunderea copilului într-o realitate complexă pe care
o cunoaște activ, considerăm că factorii cu rol principal în evoluția jocului
izvorăsc din contactul copilului cu realitatea imediat apropiată lui. Acest contact
cu realitatea trădează anumite contradicții care stimulează dar și încarcă rolul
imaginar și libertatea exprimării care îl caracterizează.

Preocuparea pentru receptarea externă adecvată conduce pe copii spre

adoptarea de conveții, simboluri pentru acțiuni, obiecte, dar planurile nu sunt
complete, nici amănunțite, lasă loc pentru improvizație, schimbare.

Jocul evoluează concomitent cu primele reprezentări ce permit copilului

să opereze pe plan mental (jocul fiind forma de trecere de la acțiuni exterioare la
cele interioare) cu experiența pe care o dobândește în fiecare zi. Sentimentul de
siguranță, încredere și acceptare pe care i le conferă contextul jocului, permit
copilului să-și exprime emoțiile, să-și asume riscuri, să încerce să
experimenteze, să descopere lucruri noi, să treacă peste dezamăgiri, nereușite,
devenind conștient de natura sa socială. În joc nu există corect și greșit pentru
că la vârsta preșcolară jocul simbolic permite să schimbăm, să inventăm
realități, reguli, personaje. Jocul permite copilului să transpună în realitatea sa
dorințe, gânduri, frustrări, insatisfacții, bucurii din viața lui și sunt pline de
semnificație pentru că nu există cenzură în exprimarea sa.

Interesul copilului pentru joc crește atunci când el este stimulat prin
crearea unui spațiu educațional adecvat, cu materiale care să-i stimuleze
curiozitatea, nevoia de exprimare a experienței trăite.

Jocul de mânuire a obiectelor se transformă treptat în joc cu temă, cu

subiect și roluri, cu relații bine stabilite între parteneri. Contactul direct cu
adultul îmbogățește experiența de viață, oferă modele, complică jocul,
diversifică subiectele și rolurile, apar regulile din dorința de transpunere cât mai
fidelă a realității.

M. Parten a analizat rolul jocului în viața copilului mic din perspectiva

relației joc- dezvoltare socială. Astfel el a observat că în joc comportamentul
copilului evoluează progresiv cu capacitatea lui de a opera pe plan mental și de a
relaționa cu ceilalți, cu experiența ce o dobândește în fiecare zi. Copilul parcurge
următoarele etape privind implicarea în joc, în funcție de vârstă:

-neimplicare- se plimbă de la o activitate la alta (1- 1,5 ani);

- supraveghere- urmărește ceilalți copii cum se joacă timp mai îndelungat,

uneori pune întrebări, oferă sugestii, dar nu se implică în rezolvarea practică a
situațiilor(1,5- 2,5 ani);

- joc paralel- își alege jucării, se joacă lângă ceilalți dar nu este interesat de ceea
ce fac aceștia(2,5- 3,5 ani);

- joc asociativ- se joacă împreună cu ceilalți, se implică, selectează partenerii,

are tendința de a exclude pe alții;

- joc prin cooperare- copiii se organizează singuri, de obicei apar 1-2 lideri care
domină jocul, își aleg subiectul, stabilesc reguli, împart roluri( 5-7ani).
 În funcție de individualitatea fiecărui copil și de influențele educative,
etapele se parcurg diferit ca durată, uneori perioadele sunt mai lungi, alteori
ritmul este mai alert.

Prin asumarea unor roluri copiii pot desfășura șocuri care sunt încadrate în
jocul cu subiect din viața cotidiană („De-a familia”, „De-a doctorul”, „De-a
cofetarii”) sau cu subiecte din basme și povești, care pot fi desfășurate fie
individual( interpretând rolul unui personaj), fie colectiv( transpunând scene din
povești).

Jocul de rol/ dramatizarea are ca sursă tematică lumea poveștilor și

presupune o pregătire prealabilă- transpunerea subiectului care trebuie bine
cunoscut de către toți partenerii. Din lipsa posibilităților de discernământ și de
asimilare diferențiată, copilul mic îmbină elementele fantastice cu cele luate din
viața cotidiană, în schimb între copiii de 6-7 ani se stabilesc relații complexe și
are loc un schimb viu și continuu de păreri, fiecare fiind în același timp și
interpret și regizor.

În cadrul acestor jocuri preocupările copiilor se