JOCUL DE CONSTRUCŢIE

Definiții și caracteristici
Jocul de construcţie face parte din categoria jocurilor create de către copil,
constituind la rândul lui un proces original de reflectare ludică a realităţii. După cum ne
indică însăşi denumirea sa, acest tip de joc are o sferă distinctă în aria jocurilor de creaţie,
se circumscrie într-o zonă precisă a lor, aceea a reproducerii cu mijloace şi scopuri ludice
a unor construcţii şi obiecte din mediul înconjurător (case, blocuri, turnuri, poduri,
maşini, unelte, jucării, etc.) şi a relaţiilor sociale care derivă din producerea acestor
obiecte. În literatura de specialitate acest tip de jocuri pot fi găsite şi sub denumirea de
jocuri autoactive. Acest concept nu este nou în domeniul copilăriei timpurii, astfel
Friedrich Fröbel foloseşte condeptul de joc autoactiv ca pe o componentă de bază a
dezvoltării umane permanente. „Copilul care se joacă atent, din proprie iniţiativă şi care
perseverează până ce oboseşte fizic, va fi, în mod cert, o persoană hotărâtă, capabilă de
sacrificiu pentru promovarea binelui propriu şi al celorlalţi(1887,2005)”. Marcia L. Nell
şi Walter F. Drew, în lucrarea lor „De la joc la învăţare – cum folosim jocul didactic în
educaţia timpurie”, descriu jocul autoactiv (self-active play) ca fiind „un termen pe care îl
folosim pentru a descrie jocul spontan al copiilor cu materiale cu variate posibilităţi de
folosire. Pe măsură ce degetele se joacă cu aceste materiale, creierul se implică şi se
concentrează, deoarece operează selecţii şi face ordine. Mediul, materialele şi curiozitatea
naturală a copiilor se combină pentru a activa creierul care construieşte un sens
nou”(2016,23). Potrivit aceloraşi autori, jocul autoactiv mai este cunoscut şi sub alte
nume, cum ar fi: jocul deschis, jocul practic (hands-on play), jocul din proprie iniţiativă
sau jocul constructiv. Ideea principală este aceeaşi, că „materialele cu variate posibilităţi
de folosire sunt manevrate cu mâna şi că, în final, se folosesc pentru construcţii fizice,
ceea ce este o reprezentare vizuală a procesului de joc din proprie iniţiativă” (2016,23).

Tipologia jocurilor de construcţie

O primă distincţie între jocul de construcţie şi celelalte variante ale jocului de
creaţie o vom face din punct de vedere tematic. El se restrânge la reflectarea obiectelor
din mediul înconjurător, îndeosebi a celor produse de om şi la un sistem precis de relaţii
sociale. (în funcţie de tema săptamânală planificată jocurile de construcţie pot fi: mijloace
de transport, casa mea, oraşul meu, grădiniţa mea, cinematograful, uneltele diferitelor
meserii, adăposturi pentru animale etc. )
Jocul de construcţie implică acţiunea de construire (adică elemente evidente de
activitate asemănătoare muncii), precum şi unele cunoştinţe şi abilităţi tehnice, ceea ce îi
conferă, de asemenea, un anumit specific în raport cu celelalte jocuri de creaţie care nu
cuprind astfel de elemente. O clasificare a jocurilor de construcţie este data de către
Elena Gheorghian şi Maria Taiban  în ,,Metodica jocurilor şi a programului distractiv în
grădiniţa de copii : manual pentru liceele pedagogice de educatoare“ 1971

Jocul de construcţie este întâlnit în două ipostaze: a) corelat cu celelalte jocuri de

creaţie şi b) de sine stătător.
 În prima ipostază, el îndeplineşte funcţii auxiliare. Copilul se imaginează a fi
constructor pentru a făuri, în raport cu jocul ales, obiectele ce-i sunt necesare şi care îi
permit să se transpună mai veridic în mediul social pe care vrea să-l reflecte (o casă, un
garaj, o scenă de teatru, un teren, un aeroport, o grădiniţă, etc). În această funcţie el
precede şi susţine jocul de rol subordonându-i-se, sau i se interpune (de exemplu, în plină
desfăşurare a acestuia din urmă, copilul, dându-şi seama că nu are toate mijloacele
materiale necesare, îl întrerupe pentru a şi le făuri, după care continuă jocul început
iniţial). Fireşte, se poate întâmpla ca jocul cu subiecte din viaţa cotidiană plănuit iniţial,
să rămână numai la faza de intenţie, construcţia angajată acaparând întraga atenţie a
copilului şi mobilizându-l pentru o mare perioadă de timp, posibil fiind ca el să se dedice
în întregime construcţiei care-l captează şi să nu mai revină la jocul cu rolul început.
În cea de a doua ipostază, ca joc de sine stătător, jocul de construcţie are ca mobil
plăcerea inepuizabilă a copilului de a se erija în constructor, de a meşteri cu mijloacele ce
îi stau la îndemână variate edificii, maşini, vapoare, avioane, rachete, etc care îi stârnesc
de timpuriu curiozitatea şi admiraţia(1771, 100).
Felurile jocurilor de construcţie, în funcţie de materialele utilizate:
Preşcolarii folosesc în jocurile lor o gamă bogată de materiale de construcţie,
fiecare dintre ele presupunând modalităţi de lucru şi utilizări inedite. În funcţie de
varietatea acestor materiale putem distinge câteva tipuri de jocuri de construcţii cu
frecvenţă mai mare în grădiniţă:
- jocuri de construcţie cu forme geometrice şi cuburi din lemn;
- jocuri de construcţie cu materiale plastice (lego, etc.);
- jocuri de construcţie cu nisip;
- jocuri de construcţie cu mozaic;
- jocuri de construcţie cu gheaţă colorată şi cu zăpadă;
- jocuri de construcţie cu materiale mărunte din natură şi diferite materiale
refolosibile.
Magdalena Dumitrana, în lucrarea sa „Didactica preşcolară”, se referă la jocurile
de construcţie din cuburi ca fiind „unul din jocurile care dau copiilor cele mai mari
satisfacţii”( 2008,30).
„Multe lucruri pot fi învăţate de copil prin intermediul cuburilor. El află
proprietăţi precum felul materialului, mărimea, greutatea, dimensiunile, grosimea,
lungimea şi lăţimea. El poate compara asemănările şi diferenţele învăţând să clasifice ori
să sorteze”. Jocul le împlineşte, printre altele, nevoia de mişcare atât de prezentă la
preşcolari şi, în acelaşi timp, contribuie la asimilarea unor noţiuni legate de poziţiile
spaţiale redate cu ajutorul adverbelor „sus - jos”, „deasupra - sub”, „în spatele”, etc, şi
caracteristici ale construcţiilor realizate redate prin utilizarea diferitelor adjective „lung -
scurt”, „mare - mic”, „subţire - gros”, etc.
După Magdalena Dumitrana cele mai utilizate feluri de cuburi sunt cele
confecţionate de obicei din lemn, plastic ori carton, care pot fi, la rândul lor: cuburi
compacte solide, cuburi goale pe dinăuntru şi cuburile utilizate pentru jocurile de
masă(2008,32).
Jocurile de construcţie cu materiale plastice sunt dintre cele mai apreciate de
către copii, în mod deosebit, cele de tip lego şi lego-city. Acestea au un grad sporit de
modularitate putând fi utilizate în forme variante şi diverse şi satisfac necesităţile
imaginative ale copiilor. Ele redau diferite personaje actuale şi eroi din filme şi benzi
desenate îndrăgiţi de copii, oferindu-le acestora o mare satisfacţie în timpul jocului.
Referindu-se la jocurile de construcţie în nisip, autoarea evidenţiază bucuria şi
relaxarea oferite copiilor de acest tip de jocuri. Ele contribuie mai întâi la apropierea de
natură, de înţelegerea şi respectul faţă de aceasta(2008,35). În plus, calităţile nisipului din
natură şi a celui kinetic facilitează învăţarea fenomenelor ştiinţifice şi dorinţa de
explorare. Copiii se joacă cu el iniţial doar explorându-l, familiarizându-se cu
proprietăţile lui, ca apoi să înveţe să măsoare, să cântărească, ceea ce presupune o
coordonare mai bună între ochi şi mână.
La fel de atractive sunt şi jocurile cu gheaţă colorată (care sunt practicate totuşi
mai puţin în grădiniţă presupunând pregătiri speciale şi utilizarea coloranţilor alimentari),
în schimb se practică într-o mai mare măsură construcţiile din zăpadă (când iernile sunt
darnice), începând cu tradiţionalul om de zăpadă până la diferite cazemate săpate în omăt.
Jocurile cu mozaicuri de diverse tipuri se restrâng la construcţia monoplană şi
sunt prin excelenţă statice, ele presupunând reproducerea artistică a unor obiecte,
constând în îmbinarea meşteşugită a formelor şi culorilor. Ele constituie un bun exerciţiu
pentru dezvoltarea motricităţii fine şi dezvoltarea răbdării .
Cu acelaşi rol se practică jocurile de construcţie cu materiale mărunte din
natură şi diferite materiale refolosibile (boabe de fasole colorate, boabe de porumb,
scoici, căpăcele de ghindă, castane, pietricele, resturi de lemn, pet-uri, capace din plastic,
bucăţi de pânză şi aţă colorată, etc.), solicitând deprinderi şi utilizări variate. Ele aduc o
contribuţie specifică la dezvoltarea intelectuală a copiilor, cu precădere la dezvoltarea
gândirii lor tehnice.
Un alt criteriu după care pot fi grupate jocurile de construcţie îl constituie şi
modalitatea proiectării acestora, deosebindu-se astfel: jocuri de construcţie monoplană
(cele care se realizează pe un singur plan orizontal, realizate din materiale mărunte şi
mozaicuri etc.) şi jocuri de construcţie în spaţiu (realizate din cuburi, lego, diferite
materiale plastice, figuri geometrice, etc.).

Pregătirea, organizarea, amenajarea spaţiului şi repartizarea copiilor în cadrul

jocurilor de construcţie
În pregătirea jocului de construcţie, cadrul didactic trebuie să aleagă şi să pună la
dispoziţia copiilor cele mai potrivite jucării şi materiale, în funcţie de nivelul grupei la
care lucrează, ţinând seama de posibilităţile reale ale copiilor de a reprezenta şi de a
realiza o construcţie, de a mânui un material şi de a-l aşeza în ordine după întrebuinţare.
De exemplu, la grupa mică pot fi evitate materialele complexe care necesită o participare
intelectuală mai mare decât cea la care se pot angaja preşcolarii de 3 – 4 ani şi sunt mai
puţin recomandabile materialele mărunte care cer o manipulare fină, copiii de la grupa
mică neavând dezvoltată musculatura mică a mâinii, existând şi posibilitatea unor
accidente nedorite produse prin ingerarea pieselor mici. La acest nivel de vârstă se
recomandă materialele de construcţii care pot fi uşor manevrate de către copii, cu ajutorul
cărora ei pot realiza construcţii variate şi accesibile şi care să le ofere satisfacţia aşteptată
primind o utilitate imediată în joc. Se recomandă în acest sens formele geometrice de
lemn sau material plastic, cuburi de diferite mărimi şi din diferite materiale, seturi lego şi
alte materiale care se găsesc în comerţ şi care nu prezintă niciun fel de pericol pentru
copiii de grupă mică. Tot la această grupă accesorii precum lopăţele, site, găletuşe, forme
variate din plastic stimulează mult primele construcţii în nisip.
Pentru celelalte grupe de preşcolari se recomandă un sortiment mai larg de
materiale de construcţii şi pot fi incluse şi materialele mărunte pentru construcţiile plane
iar pentru nisip pot fi adăugate diverse alte jucării cu ajutorul cărora construcţiile în nisip
să devină mai complexe.
Îndrumarea jocurilor de construcţie
Câteva probleme speciale se ridică şi atunci când este vorba de găsirea celei mai
bune modalităţi de păstrare a acestor materiale în sala de grupă (ele fiind atât de
cuprinzătoare şi de variate), precum şi de stabilirea unor soluţii potrivite de manevrare a
lor de către copii. Materialul de construcţii este aşezat la Centrul Construcţii, la îndemâna
copiilor, în sertare sau rafturi joase, cuprinzătoare, creându-li-se posibilitatea să-l scoată
şi să-l reaşeze singuri, ori de câte ori este nevoie. Aranjarea se face separat, pe categorii
sau pe genuri de materiale, uşurându-se astfel alegerea lor diferenţiată, după preferinţele
manifestate de copii. Sertarele pot fi înlocuite la nevoie cu lădiţe joase sau cutii mari,
aranjate după criteriile menţionate. Pentru construcţiile în nisip sunt recomandate
amenajarea nisiparelor suficient de încăpătoare, împrejmuite (ca să nu se permită
împrăştierea nisipului) şi prevăzute cu bănci laterale pentru odihnă. Pentru interior, la
Centrul Nisip şi Apă, sunt recomandate recipientele mai mari care să nu permită
împrăştierea nisipului în sala de grupă. Pentru accesoriile utilizate în jocurile cu nisip se
va căuta, de asemenea, un loc potrivit pentru păstrarea lor, într-un dulap cu rafturi, în care
vor fi aranjate pe categorii, pentru a fi uşor distribuite copiilor la nevoie.

Desfășurarea jocului de construcţie

O bună parte din jocurile de construcţie se desfăşoară la mese, într-un spaţiu bine
delimitat şi foarte bine cunoscut de copii. Construcţiile mai voluminoase pot fi proiectate
pe podea într-un spaţiu destinat, dar care să nu fie situat în apropierea uşii, astfel încât
activitatea celorlalţi copii să nu fie deranjată. Pentru a respecta dorinţa copiilor de a
păstra construcţiile de pe o zi pe alta pentru a continua jocul început, se recomandă
realizarea construcţiilor voluminoase pe machete uşor transportabile.
În organizarea jocurilor de construcţie cadrul didactic acordă copiilor un sprijin
larg şi diferenţiat, în funcţie de trăsăturile lor de vârstă şi individuale, de particularitatea
temelor alese, de componenţa grupului de copii şi de felul în care se desfăşoară jocul –
indvidual sau în grup. Atenţia cadrului didactic va fi îndreptată spre alegerea temei de joc
în funcţie de tema săptămânală planificată dar şi de dorinţele copiilor, elaborarea unui
plan după care va decurge jocul şi selecţionarea materialelor de construcţie necesare.
La grupa mică, copiii trebuie mai întâi să înveţe să mânuiască materialele simple
de construcţie şi să respecte locul de desfăşurare a acestora. La 3-4 ani, construiesc
turnuri şi formează diferite şiruri, jocul desfăsurându-se în mare parte în mod individual.
O particularitate specifică grupei mici este bucuria de a dărâma construcţiile, în
majoritatea cazurilor cu foarte mare zgomot. În acele momente, intervenţia cadrului
didactic trebuie să fie promptă, prin impunerea anumitor reguli menite să evite conflictele
ce pot să apară, de exemplu atunci când în mod voit sau accidental, un copil răstoarnă
construcţia altui copil.
Spre deosebire de preşcolarii mici, cei mijlocii pot fi deprinşi, treptat, să-şi
organizeze singuri jocurile (stabilind, în prealabil, tema acestora) distribuindu-şi între ei
sarcinile atunci când jocul se desfăşoară în grup şi selecţionând materialele de care au
nevoie. Cadrul didactic poate să insiste, încă de la începutul anului şcolar, în stabilirea de
comun acord a regulilor şi limitelor specifice jocurilor desfăşurate în grup.
La grupele mari copiii sunt capabili să lucreze în echipă, utilizând materiale mai
multe şi diverse, pentru dezvoltarea temei distribuindu-şi între ei rolurile astfel încât să
obţină finalitatea acesteia.
În desfăşurarea propriu-zisă a jocului de construcţii pot fi folosite ca
principale forme de îndrumare a copiilor: îndrumarea din interior şi îndrumarea
exterioară a cadrului didactic. Îndrumarea din interior este mai necesară în stadiul de
formare a deprinderilor de desfăşurare şi organizare a jocurilor în grup (în mod special
grupa mică şi începutul grupei mijlocii), dar ea poate fi aplicată şi la grupele mari în alte
situaţii, de exemplu atunci când copiii aleg teme mai complicate dar posibilităţile de lucru
sunt încă limitate, cu discreţie, fără să le diminueze bucuria şi elanul.
Îndrumarea jocului din exterior are o aplicabilitate foarte largă în jocurile de
construcţie care poate fi realizată prin: demonstrarea unor modele de construcţie,
sugerarea tipului de material pe care să-l aleagă în construcţie, demonstrarea felului în
care se poate construi un obiect plecând de la dificultăţile sau eşecurile întâmpinate cu o
zi înainte, construirea după un model dat, prezentarea unor modele noi cu scopul de a
diversifica tehnicile de lucru şi, nu în ultimul rând, îndrumarea bazată pe explicaţii,
observaţii sau sugestii, modalitate de influenţare pozitivă, care permite mai multă
iniţiativă şi dă libertatea de inovaţie copilului(1971,124). Un aspect important în cadrul
acestor jocuri este reprezentat de influenţarea pozitivă a relaţiilor dintre copii. Aceştia vor
fi obişnuiţi de la începutul grupei mici, atunci când jocul este încă individual, să nu
acapareze piese de care nu au nevoie, să cedeze unul altuia materialele, să utilizeze în
comun unele dintre ele, să nu deranjeze jocul unui coleg, să nu dărâme construcţia pe
care a realizat-o acesta. În partea a doua a grupei mijlocii, cadrul didactic va organiza
unele jocuri de construcţie în colectiv (grupuri de doi – trei copii) care, pentru început se
vor baza pe utilizarea în comun a construcţiilor realizate. Acest lucru se va face în mod
treptat, fără a se renunţa la jocul de construcţie individual, oferindu-se posibilitatea de a-
şi perfecţiona tehnicile de lucru. Copiii de la grupa mare vor fi capabili să îşi proiecteze
construcţia înainte de a trece la joc, de a-şi împărţi corect între ei sarcinile, de a se
consulta între ei pe parcursul jocului şi de a ţine seama de sugestiile ce se dau de către ei
pentru realizarea unei construcţii cât mai reuşite.
În cazul jocurilor de construcţie, sfârşitul activităţii necesită un timp mai
îndelungat pentru aranjarea materialelor, precum şi pentru expunerea lucrărilor finale
individuale sau a celor sub formă de machete. Din acest motiv, copiii vor fi atenţionaţi
din timp că se apropie finalul jocului şi trebuie să termine construcţiile. Aranjarea
materialelor se poate face la un anumit semnal dat de către cadrul didactic printr-o
tranziţie specifică, transformând adunarea jucăriilor într-o altă ,,joacă plăcută“.
 Modalitățile de evaluare şi apreciere
Modalităţile de evaluare şi apreciere a construcţiilor realizate sunt o altă cale de
stimulare şi de îmbogăţire a acestor jocuri. Prin aprecierea lucrărilor, cadrul didactic
evidenţiază calităţile de ordin tehnic şi estetic sau a modului cum au fost elaborate.
Aceste aprecieri au darul de a stimula copiii şi, în acelaşi timp, de a-i învăţa să-şi
autoevalueze construcţiile realizate. Aceste aprecieri vor evidenţia comportamentele
pozitive: de colaborare, iniţiativă şi creativitate oferind astfel un exemplu tuturor copiilor
din grupă.
Vizitele între grupe şi organizarea în comun a unor jocuri de construcţie pot fi de
asemenea alte modalităţi de apreciere şi evaluare a acestor jocuri. Influenţa exercitată de
către preşcolarii mai mari asupra celor mai mici ca vârstă se poate concretiza sub aspectul
extinderii tematicilor dar şi asupra însuşirii unor noi procedee şi tehnici de lucru. Vizitele
organizate între copiii de aceeaşi vârstă permit extinderea unor subiecte şi modalităţi noi
de lucru.

Bibliografie:
Dumitrana, Magdalena – “Didactica preşcolară”, Editura V&I Integral, Bucuresti, 2008
Sophie,Marinopolus - ,,Copilul tău cum se joacă? Interpretări psihologice ale jocului,
Editura Philobia, 2014
Marcia L. Nell şi Walter F. Drew - „De la joc la învăţare – cum folosim jocul didactic în
educaţia timpurie”, Editura Trei, 2016
Elena Gheorghian, Maria Taiban - ,,Metodica jocurilor şi a programului distractiv în
grădiniţa de copii“ : manual pentru liceele pedagogice de educatoare , Editura Didactică
şi pedagogică, 1977