Cuprins

Cuprins ..............................................................................................................................2
Argument...........................................................................................................................4
Capitolul I. Un profil psihologic al copilului de vârstă preşcolară.....................................10
Capitolul II. Importanţa activităţilor matematice în grădiniţă............................................15
II.1. Rolul activităţilor matematice în dezvoltarea psiho-comportamentală a copiilor
preşcolari .....................................................................................................................15
II.2. Activizarea preşcolarilor la activităţile matematice din grădiniţă...........................22
II.3. Rolul jocului didactic în perioada preşcolară.........................................................26
II.4. Raportul dintre joc şi învăţare ...............................................................................34
II.5. Valenţe formative ale jocului didactic în învăţământul preşcolar ...........................37
Capitolul III Folosirea jocului didactic pentru învăţarea conţinuturilor matematice în
învăţământul preşcolar .....................................................................................................40
III.1. Jocul didactic – formă tradiţională de organizare a activităţilor matematice în
grădiniţă.......................................................................................................................40
III.2. Necesitatea folosirii jocului didactic în învăţarea matematicii la preşcolari ..........45
III.3. Tipuri de jocuri didactice matematice ..................................................................51
III.4. Jocul didactic matematic – mijloc valoros de instruire şi educaţie ........................61
Capitolul IV Aspecte metodologice privind utilizarea jocului didactic pentru învăţarea
conţinuturilor matematice în învăţământul preşcolar ........................................................66
IV.1. Ipoteza de lucru şi obiectivele .............................................................................66
IV.2. Descrierea grupei de preşcolari............................................................................67
IV.3. Metodologia cercetării.........................................................................................67
IV.4. Organizarea şi desfăşurarea cercetării..................................................................69
Concluzii .........................................................................................................................75
Bibliografie......................................................................................................................77
Anexe ..............................................................................................................................79

2
 Motto

„Jocul este şi o pregătire pentru viaţa de mai târziu, dar mai presus de
toate, el este însăşi viaţa copilului”.
Mc. Dougall

3
 Argument
A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină perfect. Ideea folosirii jocului în
activităţile educative nu este nouă. Şi Platon în „Republica” recomanda: „Faceţi în aşa fel
încât copiii să se instruiască jucându-se. Veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile
fiecăruia.”
Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în
acţiune a disponibilităţilor psihicului. Efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai
eficient când se folosesc resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de
legătură.
Cercetătorii au demonstrat că în viaţa copilului jocul este esenţial pentru
dezvoltarea personalităţii, a capacităţii şi a competenţelor de bază. Scopul jocului este
acţiunea însăşi, capabilă de a satisface imediat dorinţele sau aspiraţiile copilului. Prin
atingerea scopului se restabileşte echilibrul vieţii psihice.
Rolul şi importanţa jocului didactic constau în faptul că el facilitează procesul de
asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor, iar datorită caracterului său formativ
influenţează dezvoltarea personalităţii copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educaţie intelectuală care pune în valoare
şi antrenează capacităţile creatoare ale preşcolarului. El este folosit pentru cunoaşterea
realităţii pe o cale mai accesibilă deoarece copiii descoperă adevăruri noi pentru ei,
angajându-se în eforturi de gândire ce le oferă satisfacţii. Ei sunt participanţi nemijlociţi la
propria formare şi, antrenaţi în joc, ei sunt capabili să depună eforturi mari pentru
îndeplinirea sarcinilor date. Totodată, jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecăţii, a
memoriei, a atenţiei, a spiritului de observaţie dar şi la cultivarea obişnuinţei cu munca
intelectuală şi cea independentă.
Şcoala, ca factor activ al progresului este chemată să utilizeze cele mai eficiente căi,
care să asigure şi să stimuleze în acelaşi timp creşterea ritmului de învăţare, formarea de
capacităţi şi atitudini, însuşirea de cunoştinţe în conformitate cu cerinţele actuale ale
societăţii.
Un loc important în pregătirea copilului pentru şcoală îl ocupă activităţile
matematice, care au o influenţă majoră atât asupra dezvoltării tuturor proceselor psihice,
cât şi asupra personalităţii copiilor.

4
 Observând atenţia tot mai mare care este acordata jocului didactic în învăţământul
preşcolar, am decis să aleg ca temă pentru lucrarea de licenţă: “Folosirea jocului didactic
pentru învăţarea conţinuturilor matematice în învăţământul preşcolar.”
Matematica fiind ştiinţa conceptelor celor mai abstracte, de o extremă generalitate,
iar gândirea copilului fiind dominată de concret, copiii vor fi atraşi prin activităţi care le
fac plăcere şi anume cele de joc. Urmărind cu precădere dezvoltarea gândirii, a inteligenţei,
a spiritului de observaţie, exersând operaţiile de analiză, sinteză, comparaţie, generalizare,
jocul didactic matematic constituie o bază reală pentru întelegerea conceptelor matematice.
Jocul didactic matematic oferă preşcolarilor numeroase şi variate ocazii de depăşire a
stadiului de concret şi face mai uşoară şi plăcută „urcarea” către general şi abstract.
Prin această lucrare îmi propun să demonstrez teza conform căreia jocul didactic
constituie un bun resort pentru asimilarea noţiunilor matematice în rândul preşcolarilor.
Cercetările precedente au demonstrate că, participând nemijlocit la joc, preşcolarii
îşi reprezintă intuitiv nu numai condiţiile iniţiale, dar şi soluţia problemei, înlesnindu-se
legăturile dintre noţiunile aritmetice-geometrice şi cele de joc, dezvoltarea gândirii
funcţionale a preşcolarului. Copiii admiră şi iubesc acest tip de activitate, îi emoţionează în
mod deosebit, deoarece ei acţionează în mod concret. În procesul jocului, copilul
demonstrează cât de realist este el în tot ceea ce face şi la ce nivel se ajunge competenţa sa,
uneori atât de bine conturată motivaţional.
În primul capitol, vom încerca să subliniem aspecte legate de profilul psihologic al
copilului de vârstă preşcolară întrucât pe parcursul celor 3-4 ani de grădiniţă, copilul
continuă să se dezvolte fizic, înregistrează mari progrese intelectuale, i se înfiripă
personalitatea, apar înclinaţii şi aptitudini precoce, se încadrează în normele de conduită
social-morală şi mai sunt de depăşit şi eventuale erori de educaţie în familie.
Influenţele educative ale grădiniţei tind să reducă decalajul dintre nivelele de
pregătire ale copiilor, să-i apropie ca grad de comportament şi de experienţă cognitivă şi
socială.. Vârsta preşcolară este o perioadă a descoperirii, copilul învaţă că există o lume
interesantă dincolo de spaţiul casei şi doreşte să se implice în cunoaşterea ei.
În al doilea capitol vom prezenta date în legătură cu importanţa activităţilor
matematice în grădiniţă şi cu rolul activităţilor matematice în dezvoltarea psiho-
comportamentală a copiilor preşcolari.
La vârsta preşcolară, principiul care stă la baza însuşirii matematici îl constituie
acţiunea directă cu obiectele concrete. Astfel, imaginea despre acţiunea obiectuală, îl pune
pe copil în contact cu obiectele cu care urmează să aibă contacte nemijlocite şi, mai ales,

5
cu însuşirile acestora: formă, culoare, mărime şi greutate. Ca urmare a operării cu obiectele
concrete sau cu imaginile acestora se dezvoltă senzaţiile şi percepţiile necesare memorării
involuntare a conţinuturilor matematice.
Matematica, fiind domeniul în care gândirea operează cu cantităţile şi relaţiile
stabilite între ele, este descrisă şi comunicată printr-un sistem specific de simboluri şi
trebuie făcută accesibilă copilului aflat în stadiul gândirii preoperaţionale. Astfel, încă de la
grădiniţă trebuie să urmărim studiul matematicii într-o manieră modernă, în care rigoarea
ştiinţifică să se facă la nivelul de înţelegere, iar limbajul să exprime acest lucru.
În formarea noţiunilor matematice trebuie respectată legătura între conţinut şi
formă, în sensul că înţelegerea conţinutului noţional trebuie să aibă acoperire. Noţiunile
matematice sunt diferite ca termeni de limbajul activ şi dacă nivelul de înţelegere depăşeşte
posibilităţile copilului, trebuie să-i oferim experienţele manipulative şi de viaţă necesare
formării conceptului în momentul unei maturizări suficiente.
Este esenţial pentru educatoare să ştie să aleagă metodele cele mai eficiente pentru
realizarea scopului propus, iar activităţile exersate să fie cât mai asemănătoare jocului
pentru stimularea motivaţiei preşcolarului, deoarece jocul reprezintă lumea copilului.
Pentru realizarea acestor deziderate, în învăţământul preşcolar se folosesc termeni similari,
accesibili şi cu un conţinut cât mai apropiat de activitatea copiilor.
Capitolul al treilea este dedicat jocului didactic folosit în învăţarea conţinuturilor
matematice în învăţământul preşcolar.
În condiţiile în care toate activităţile didactice din grădiniţe sunt dependente de
studiile de maturizare a gândirii şi limbajului preşcolarului, copilul trebuie lăsat să
acţioneze, să aibă o trăire afectivă deplină şi să beneficieze de toate intervenţiile formative
ale educatoarei. De aceea jocul este cel care satisface dorinţa de manifestare şi care
dezvoltă emoţiile şi sentimentele copilului.
Prin intermediul jocului are loc adapatrea la viaţa de colectiv, se stabilesc relaţii
între copii şi sunt conştientizate anumite norme de comportament. Iată de ce jocul didactic
trebuie folosit ca o activitate pe care o acceptă şi cu ajutorul căreia copilul poate fi pregatit
să primească o serie de informaţii despre fenomenele matematice şi se pot forma o serie de
deprinderi de muncă intelectuală necesare pregătirii pentru şcoală.
În matematică putem găsi acele satisfacţii precum aceea că din anumite date şi
relaţii cunoscute să putem deduce ceva nou prin intermediul gândirii parcurgând şi
descoperind singur calea respectivă.

6
 Astfel trebuie să asigurăm însuşirea acelor priceperi în rezolvarea situaţiilor
problematice, stârnindu-le curiozitatea şi atracţia spre matematică, lucru care nu este deloc
simplu şi necesită atenţie gândire şi multă iniţiativă.
Cercetările experimentale au arătat că introducerea noţiunilor matematice, în
învăţământul preşcolar este cu atât mai eficientă cu cât acestea se realizează mai devreme.
Pentru aceasta trebuie să asigurăm acea perioadă de pregătire a copilului, pentru o trecere
normală de la obiecte, la reprezentări şi abia după aceea la utilizarea simbolurilor.
Această manieră de învăţare face ca matematica să fie accesibilă copilului,
răspunde intenţiei de abordare şi îi trezeşte interesul şi atenţia. Ştiind că în grădiniţă jocul
reprezintă activitatea fundamentală este normal ca acesta să fie valorificat în pregătirea
copilului pentru însuşirea conceptelor matematice. Tocmai această trecere de la joc la
însuşirea unor noţiuni matematice o realizează jocul didactic şi constituie cel mai eficient
mijloc de desfăşurare a activităţilor cu conţinut matematic.
Jocul didactic este atractiv şi eficient atunci când conţine elemente de aşteptare, de
surpriză şi de comunicare între copii. De asemenea jocul didactic este tipul specific de
activitate prin care educatoarele consolidează, precizează şi verifică cunoştinţele copiilor,
le îmbogăţesc sfera de cunoştinţe şi antrenează capacităţile creative ale acestora.
Un exerciţiu sau o problemă poate deveni joc didactic matematic, dacă realizează
un scop şi o sarcină din punct de vedere matematic, dacă foloseşte elemente de joc pentru
realizarea sarcinii propuse, foloseşte un conţinut matematic accesibil şi utilizează reguli de
joc cunoscute anticipat şi respectate de preşcolari.
În anticiparea şi proiectarea demersului didactic, educatoarea trebuie să aibă o
pregătire psihopedagogică, ştiinţifică şi metodică deosebită. Folosirea jocului didactic într-
o activitate matematică se aseamănă cu o situaţie problemă care trebuie abordată minuţios
atât în ceea ce priveşte alegerea momentului corespunzător, alegerea materialului didactic,
dar mai ales în alegerea tipului corespunzător care să pună în valoare conţinutul matematic.
Jocurile didactice matematice oferă copilului posibilitatea de a exersa şi pune în
valoare propriile capacităţi care favorizează interacţiunea tuturor factorilor psihici care
contribuie la activitatea de cunoaştere.
În concluzie, vom încerca să demonstrăm că jocul reprezintă metoda ideală de
învăţare a conţinuturilor matematice la preşcolari deoarece încorporate în activitatea
didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce
varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie şi de bucurie, de divertismnet
şi destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei, a plictiselii şi a oboselii.

7
 Jocurile matematice au un preponderent rol formativ, iar în cadrul lor trebuie
subliniată necesitatea însuşirii şi respectării regulii de joc, rolul ei modelator, întrucât ea
prefigurează cadrul unui adevăr ştiinţific, de regulă un principiu, o lege.
În activitatea desfăşurată la clasă, s-a observat că jocul didactic este cel mai bun
mijloc de activizare a preşcolarilor şi de stimulare a resurselor lor intelectuale, constituind
şi o metodă eficientă de sporire a randamentului în grădiniţă.
Succesul jocului matematic este condiţionat într-o măsură covârşitoare de o
motivaţie superioară din partea elevilor, exprimată prin interesul lor nemijlocit faţă de
problemele ce i se oferă, prin plăcerea de a cunoaşte şi explora necunoscutul, prin
satisfacţiile pe care le au în urma eforturilor lor.
Prin urmare, strategia didactică trebuie să includă în coordonatele sale preocuparea
pentru captarea şi menţinerea în permanenţă în condiţii de “înaltă tensiune” a atenţiei şi
interesului copilului.
Orice achiziţie matematică trebuie să fie dobândită de copil prin acţiune însoţită de
cuvânt, situaţiile de învăţare trebuie să favorizeze operaţiile mentale, să creeze situaţii
variate, ordonate, în care copilul să acţioneze cu obiecte, imagini şi simboluri pentru
acelaşi conţinut matematic, dobândirea conceptelor să decurgă din acţiunea copilului
asupra obiectelor, spre a favoriza reversibilitatea şi interiorizarea operaţiei, învăţarea
trebuie să respecte caracterul integrativ urmărindu-se transferul vertical între nivele de
vârstă, acţiunile de manipulare şi cele ludice să conducă treptat spre simbolizare.
Rolul educatoarei este acela de a proiecta, organiza şi desfăşura activităţile
matematice astfel încât să stimuleze implicarea preşcolarilor, participarea lor directă la
activităţi prin joc, manipulare, observare directă a situaţiilor concrete. Ea trebuie să
identifice acele strategii care să răspundă necestităţii vârstei preşcolare de a învăţa pe baza
acţiunii concrete cu obiectele, de a participa activ la propria formare, dar şi a obiectivelor
matematice, aflate în interdependenţă cu particularităţile de vârstă. Prin organizarea unor
activităţi antrenante, bazate pe acţiune directă, pe joc, prin utilizarea unor metode care să
antreneze preşcolarii în rezolvarea exerciţiilor şi problemelor de natură matematică,
educatoarea crează condiţiile pentru dezvoltarea tuturor proceselor psihice, dar şi a
spirituui ludic, a spiritului competiţional şi de echipă, a curajului de a încerca lucruri noi, a
creativităţii, a încrederii în capacităţile proprii, în definitive, îi stimulează în vederea
dezvoltării armonioase pentru integrarea în ciclul următor de viaţă: şcolaritatea.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter
mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de

8
veselie, de divertisment şi destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei, a plictiselii, a
oboselii. Restabilind un echilibru în activitatea preşcolarilor, jocul fortifică energiile
intelectuale şi fizice ale acestor, generând o motivaţie secundară, dar stimulatorie,
constituind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al muncii şcolare.
Prin încărcarea sa afectivă, jocul asigură o antrenare deplină a întregii activităţi
psihice. El oferă posibilitatea copilului de a fi actor, nu doar un simplu spectator.
Preşcolarul participă la îndeplinirea sarcinilor jocului, realizând în felul acesta o învăţare
autentică. Prin jocurile matematice organizate, situaţiile problematice expuse în faţa
preşcolarilor le solicită acestora un efort de gândire exersând capacitatea de a explica în
practică cunoştinţele matematice dobândite.
Jocurile matematice au un preponderent rol formativ, iar în cadrul lor trebuie
subliniată necesitatea însuşirii şi respectării regulii de joc, rolul ei modelator întrucât ea
prefigurează cadrul unui adevăr ştiinţific, de regulă un principiu.
Copilul trebuie învăţat încă de pe acum despre necesitatea cunoaşterii şi respectării
legilor care guvernează natura şi societatea. De altfel, la respectarea regulilor de joc
veghează, de cele mai multe ori, chiar copiii participanţi. Uneori, ei îşi asumă rolul de
veritabili detectivi care descoperă la timp orice abatere.
Respectarea regulilor jocului formează un om disciplinat dar nu conformist, un om
ascultător dar nu servil, un om demn, conştient de rolul său. În activitatea desfăşurată la
clasă, s-a constatat că jocul didactic este cel mai bun mijloc de activizare a preşcolarilor şi
de stimulare a resurselor lor intelectuale, constituind şi o metodă eficientă de sporire a
randamentului şcolar.
Din perspectiva psihologiei copilului, se consideră că jocul ocupă un rol esenţial în
dezvoltarea copilului şi, implicit, a elevului din ciclul preşcolar. Jucându-se, copilul îşi
satisface nevoia de activitate, de a acţiona cu obiectele reale sau imaginare, de a se
transpune în diferite roluri şi situaţii care îl apropie de realitatea înconjurătoare. Copilul se
dezvoltă prin joc, îşi potenţează funcţiile latente, punând în acţiune posibilităţile care
decurg din structura sa particulară, pe care le traduce prin fapte, le asimilează şi le
complică. Jocurile colective reprezintă raţiunea existenţei unui grup de copii, forţa de
coeziune care îi ţine laolaltă. Jocul îi apropie pe copii, generează şi stabilizează sentimente
de prietenie, stimulează colaborarea şi comunicarea.

9
 Capitolul I. Un profil psihologic al copilului de vârstă
preşcolară
Dacă prima copilărie (până la 3 ani) este în grija familiei, etapa următoare, a doua
copilărie, preşcolaritatea cuprinsă între 3 şi 6-7 ani, se află sub îndrumarea primei instituţii
de educaţie – grădiniţa de copii.
Preşcolaritatea este o perioadă de continuare a maturizării şi dezvoltării intensive a
omului. Pe parcursul celor 3 ani de grădiniţă, copilul continuă să se dezvolte fizic,
înregistrează mari progrese intelectuale, i se înfiripă personalitatea, apar înclinaţii şi
aptitudini precoce, se încadrează în normele de conduită social-morală şi eventuale erori de
educaţie în familie.
Învăţământul preşcolar completează educaţia primită în familie şi asigură formarea
şi dezvoltarea fizică, intelectuală, afectivă, socială şi morală a copiilor, mai ales prin joc.
Pentru a realiza aceste obiective, trebuie să cunoaştem foarte bine copilul. În acest sens,
Pestalozzi afirma: “ Materialul cu care lucrează educatorul este omul, copilul, pe care
trebuie să-l cunoască de aproape şi exact, întocmai cum cunoaşte grădinarul legumele din
grădina sa”.
Studierea individualităţii copiilor nu este doar o cerinţă teoretică, ea decurge dintr-o
realitate ştiinţifică şi anume din caracterul de originalitate, de unicat al unei fiinţe umane.
Nu există doi indivizi identici, chiar fraţi gemeni fiind, această diversitate a
particularităţilor individuale remarcându-se încă de la vârstele mici.
Dezvoltarea fizică este evidenţiată în perioada preşcolară. Între 3 şi 6-7 ani are loc
creşterea staturii, în medie de la 92 cm la 116 cm, şi cea ponderală, de la 14 kg la 22 kg.
Are loc o schimbare şi dezvoltare a structurii muşchilor, muşchii lungi progresează mai
rapid decât cei scurţi, procesul de osificare este mai intens la nivelul epifizelor oaselor
lungi, a celor toracice şi claviculare, dantura provizorie se deteriorează şi se întăresc
mugurii danturii definitive. Organismul devine mai elastic, iar mişcările mai suple şi
sigure. Creierul îşi măreşte volumul. La naştere el cântăreşte aproximativ 370g, către 3 ani
îşi triplează greutatea, iar la sfârşitul preşcolarităţii reprezintă aproximativ 4-5 din
greutatea lui finală, cântărind aproximativ 1200g.
Influenţele educative ale grădiniţei tind să reducă decalajul dintre nivelele de
pregătire ale copiilor, să-i apropie ca grad de comportament şi de experienţă cognitivă şi
socială.

10
 Vârsta preşcolară este o perioadă a descoperirii, copilul învaţă că există o lume
interesantă dincolo de spaţiul casei şi doreşte să se implice în cunoaşterea ei. Legătura
dintre copil şi adulţi capătă noi forme: activităţile efectuate în comun cu aceştia sunt
înlocuite treptat cu îndeplinirea de sine stătătoare a indicaţiilor adultului. Astfel devine
posibilă o învăţare relativ sistemică, datorită creşterii capacităţii copilului de sesizare a
diversităţii lumii şi vieţii. Se pun bazele personalităţii copilului, prin creşterea gradului de
emancipare a capacităţilor de comunicare, de expresie şi de proiecţie. Tot în această
perioadă se dezvoltă procesele imaginative, tentativele copilului de a se transpune în
situaţii imaginare, dorinţa de a interveni, de a crea, de a schimba ambianţa.
Deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea
autonomiei, prin organizarea de deprinderi şi obişnuinţe: comportamentele alimentare, de
îmbrăcare şi de igienă.
Datorită partcipării copilului la activităţile comune, activităţile de grup din
grădiniţă, cresc performanţele comunicativităţii si sociabilităţii. Astfel, se formează mici
“societăţi infantile”, în interiorul cărora, sub supravegherea adultului, preşcolarul capătă
treptat conştiinţa propriului eu şi descoperă semnificaţia propriilor fapte. În grădiniţă se
încheagă formele activităţilor comune, apărând elementele de opinie colectivă, care pot fi
utilizate ca factor de grup în fructificarea disponibilităţilor prosociale ale preşcolarilor.
La 6 ani, în comportările lui, copilul anunţă atitudinea mentală care va caracteriza
mai târziu inteligenţa adultului, printr-o atitudine deschisă spre noi domenii, care se
exprimă pe plan relaţional. Sociabilitatea noua a copilului, cu egalităţi şi diferenţieri bazate
numai pe merite personale, constituie o premisă a intelectualizării lui în formare.
Jocul este activitatea fundamentală pe tot parcursul preşcolarităţii, însş la 5-6 ani, în
preşcolaritatea mare, jocul devine un instrument de manifestare a iniţiativelor, a acţiunilor
voite şi gândite.
La această vârstă, copilul este capabil să-şi reprezinte obiecte, situaţii, evenimente,
personaje, stabileşte legături multiple cu ceilalţi, îşi menţine atenţia, poate susţine un efort
durabil şi poate începe asimilarea deprinderilor necesare şcolii.
Perioada preşcolară mică (3 ani-4ani) se caracterizează printr-o creştere a
intereselor, a aspiraţiilor şi a aptitudinilor mărunte necesare satisfacerii plăcerii de
explorare a mediului. La această vârstă, copilul are dificultăţi de adaptare la mediul
grădiniţei deoarece este dependent de mamă, dar şi datorită faptului că nu înţelege prea
bine ce i se spune şi nu ştie să se exprime clar. Principala lui formă de activitate este jocul.
Preşcolarul se joacă mai mult singur, jocul practicat fiind sărac, mai degrabă o repetare

11
stereotipă a unor acţiuni. Limbajul său păstrează un pronunţat caracter situativ,
comunicările din timpul jocului sunt reduse, nu înţelege încă prea bine indicaţiile verbale
care i se dau.
În plan afectiv este instabil, trece cu rapiditate de la o stare la alta, trăieşte foarte
intens emoţiile. Manifestă interes pentru adulţi, îi place să fie plimbat de aceştia.
Perioada preşcolară mijlocie (4 ani-5 ani) este caracterizată de progrese atât pe linia
dezvoltării motricităţii cât şi pe cea a funcţiilor cognitive şi a însuşirilor de personalitate.
Copilul se adaptează cu mai multă uşurinţă mediului grădiniţei. Jocul devine mai
bogat în conţinut, iar activităţile obligatorii devin mult mai solicitante. Mişcările sunt mai
precise şi mai rapide. Prin mişcare, prin manipularea obiectelor are loc o dilatare a
câmpului perceptiv, ceea ce duce la dezvoltarea bazei intuitive a gândirii. Copilul devine
mai sensibil la evenimentele din jurul său şi este capabil să facă aprecieri faţă de
comportamentul altora. Se remarcă în această perioadă şi ritmul accelerat al socializării
copilului. Jocurile sale au căpătat un caracter colectiv, de la însingurare, rivalitate şi
competiţie se trece la cooperare.
Perioada preşcolară mare (5 ani-6,7ani) este o perioadă de trecere între perioada
preşcolară şi mica şcolaritate.
Preşcolarul se adaptează uşor nu numai la mediul grădiniţei, ci şi în contact cu orice
tip de situaţie nouă. La această vârstă, alături de joc, care continuă să rămână activitate
dominantă, îşi fac loc din ce în ce mai mult şi activităţile de învăţare sistematică. Se
manifestă o conduită duplicitară în funcţie de cele doua medii, grădiniţă şi familie, în
sensul că un copil poate fi destins, disponibil la grădiniţă şi răsfăţat, nervos acasă sau
invers, acest comportament fiind determinant de existenţa în unul din aceste medii a unor
persoane defavorizate psihic pentru el sau a unor persoane cu care nu stabileşte relaţii din
cauza unor baraje psihice: teamă, antipatie, nesiguranţă.
Capacitatea de învăţare devine activă şi este dublată de interese de cunoaştere, ceea
ce favorizează pregatirea pentru şcoală, pentru exigenţele învăţării şcolare. Esenţa
profilului psihologic al acestei etape de dezvoltare se exprimă prin trezirea sentimentului
de personalitate. Organizarea diferitelor structuri psihocomportamentale, inserţia mai bună
în mediul social constituie premise importante pentru intrarea în şcoală.
Drumul parcurs de copil traversând stadiile preşcolarităţii este lung şi bogat. Din
etapă în etapă, copilul iese din lumea lui confuză şi se îndreaptă spre începutul evoluţiei
personalităţii sale.

12
 La un copil de 6 ani curiozitatea este în mare măsura perceptivă. Elementele
epistemice sunt episodice şi instabile şi din acest motiv educatoarea poate stimula
interesele investigative învăţându-l pe copil să observe sistematic obiectele, să le clasifice.
Activitatea intelectuală se constituie odată cu interiorizarea acţiunilor exterioare.
Gândirea copilului este legată în mare măsură de acţiunea cu obiectele şi deci, situaţiile de
învăţare vor presupune existenţa nemijlocită a actului motor ca soluţie de rezolvare a
sarcinii de învăţare. Structurile mentale fundamentale (conservarea, clasificarea, serierea,
reversibilitatea) se formează prin acţiunea nemijlocită cu obiectele, acţiunea practică fiind
o componentă indispensabilă a cunoaşterii ce favorizează interiorizarea până la nivelul
exerciţiului operaţional.
Capacitatea de reprezentare este bună la nivelul vârstei de 6 ani şi cercetările în
domeniu au arătat că exersarea ei sistematică poate avea un rol determinant în formarea
raţionamentelor. Educatoarea trebuie astfel să solicite copilul, nu numai pentru a descrie
cele observate ci, să încerce să-şi imagineze rezultatele unor acţiuni (la nivelul
reprezentărilor). Anticiparea prin reprezentarea desfăşurării unor situaţii simple se
dovedeşte utilă contribuind la dezvoltarea gândirii productive a copilului.
Înclinaţia spre joc, specifică copilului de 3-7 ani constituie elementul de susţinere a
oricărei activităţi mentale. Folosind un cadru de joc, s-a dovedit experimental posibilitatea
de a introduce concepte şi operaţii legate de teoria mulţimilor sau de structura de grup
(conservarea, asoocitivitatea, reversibilitatea) încă de la vârsta de 6, 7 ani. Într-un cadru de
joc, copilul învaţă prin acţiune să clasifice obiecte, îşi dezvoltă capacităţi de a compara,
seria şi opera cu cunoştinţe aritmetice.
Memorarea este neselectivă, insuficient controlată critic şi logic, dar se realizează
cu mare uşurinţă la vârsta preşcolară. Sarcina ce revine educatoarei este de a exersa şi a
educa memoria pentru a deveni, treptat logică şi intenţionată. Aceasta se poate realiza prin
conştientizarea scopului unei acţiuni, prin natura materialului folosit, prin locul ocupat de
aceasta în structura unei activităţi.
Se pot remarca unele diferenţe în dezvoltarea psihică şi mai cu seamă modul de
relaţionare şi adaptare la condiţiile de mediu pentru copiii care frecventează colectivitatea
(grădiniţa) şi pentru cei care rămân în familie până la intrarea în şcoală. Grădiniţa este
percepută de copil ca având cerinţe complexe, ce depăşesc cadrul limitat al familiei şi prin
aceasta se produc stimulări continue a activităţii psihice a copilului. În colectivitate, copilul
este nevoit să se adapteze la cerinţele externe, să depăşească contradicţiile dintre acestea şi
posibilităţile sale limitate de a răspunde în mod eficient, să renunţe la unele dorinţe de

13
moment pentru a desfăşura acţiuni care pot să nu-l satisfacă, să asimileze şi să adopte
comportamente bazate pe norme sociale riguroase cu efect nemijlocit pentru socializarea
copilului. Se conturează germenii conştiinţei morale, iar dobândirea unor diverse categorii
de deprinderi sporeşte gradul de autonomie. Dacă această tendinţă îi este refuzată, apar
conduite de opoziţie sau de rivalitate. De asemenea, dacă există diferenţe de solicitare din
partea grădiniţei şi a familiei poate să apară dedublarea comportamentului.

14
 Capitolul II. Importanţa activităţilor matematice în
grădiniţă

II.1. Rolul activităţilor matematice în dezvoltarea psiho-

comportamentală a copiilor preşcolari

Învăţământul preşcolar asigură pregătirea copiilor de 3-7 ani pentru integrarea cu

succes în activitatea şcolară.
Accentul cade, în preşcolaritate, pe dezvoltarea dimensiunii formative a pregătirii,
pe dobândirea unor capacităţi, abilităţi şi operaţii intelectuale necesare actului de
cunoaştere care favorizează învăţarea.
Este necesar să se realizeze o legătura strânsă a activităţilor matematice cu
universul de fapte şi întâmplări din viaţa cotidiană a copiilor. Începând cu vârsta
preşcolară, cunoştinţele matematice pot fi introduse, treptat, la diferite nivele de vârstă.
Pregătirea copiilor pentru formarea conceptului de număr natural este unul din
obiectivele importante ale activităţilor matematice din grădiniţă, obiectiv aprofundat şi
consolidat în şcoală.
Este luat în considerare faptul că în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea
activităţilor matematice în grădiniţă, cadrul didactic trebuie să pornească de la experienţele
de viaţă şi învăţare ale copiilor care pot fi cu siguranţă exploatate din perspective ale
competenţelor şi priceperilor logico-matematice solicitate.
Activităţile matematice înseamnă pentru cei mai mulţi copii rezolvarea de
probleme. Deoarece logica copiilor de vârstă preşcolară este imperfectă, aceştia vor aborda
problemele matematice şi vor căuta soluţii în manieră încercare-eroare. Investigarea
realităţii se face la vârstă preşcolară acţionând asupra acesteia şi verificând în practică
soluţiile problemelor întâlnite.Această modalitate de lucru este ea însăşi sursă de
cunoaştere şi dezvoltare a structurilor logice ulterioare şi găsirea soluţiilor prin acţiune îi
oferă copilului o experienţă de cunoaştere mult mai bogată decât aplicarea unor strategii de
rezolvare oferite din exterior.
Matematica înseamnă, în egală măsură, performarea unor operaţii ale gândirii.
Exersarea capacităţii de analiză, sinteză, comparare, generalizare, abstractizare, clasificare,
seriere, ordonare în activităţile matematice din grădiniţă constituie paşii spre conturarea
raţionamentului logico-matematic. Analiza datelor unei sarcini de lucru cu conţinut
matematic într-un limbaj accesibil copiilor, formularea unor concluzii logice, justificarea

15
răspunsurilor şi a soluţiilor constituie activităţi utile în direcţia finalităţilor mai sus
amintite.
Dezvoltarea limbajului îi permite copilului preşcolar să relateze aspecte ale
experienţelor de învăţare matematică, să discute soluţii şi căi de rezolvare cu colegii şi
educatoarea. În acest sens matematica presupune comunicare. Deşi acest aspect al
activităţilor matematice este puţin reprezentat în finalităţile pe care programa analitică a
grădiniţei le propune, el trebuie avut în vedere permanent deoarece transformarea cifrelor
în semnificaţii lingvistice constituie deja un plus în interiorizarea operaţiilor intelectuale.
Comunicarea aşează gândirea matematică în contexte reale de viaţă, dă înţeles practic
exerciţiilor matematice, îi oferă copilului ocazia clarificării ideilor, raţionamentelor proprii
prin verificarea lor împreună cu ceilalţi şi, nu în ultimul rând, îi arată că reprezentarea
datelor problemei (grafică, de exemplu), discuţia asupra lor, ascultarea părerilor celorlalţi
dar şi decizia asupra strategiei de rezolvare constituie elemente ale stilului de abordare a
problemelor cu conţinut matematic, fie ele din grădiniţă sau din viaţa de zi cu zi.
Competenţele de clasificare după criterii multiple, ordonarea crescătoare şi
descrescătoare, identificarea poziţiei unui obiect în seria căreia îi aparţine, aranjarea în
spaţiu a obiectelor după formă, culoare sunt obiective ce trebuie să fie permanent în atenţia
cadrului didactic, atât pentru importanţa acestor achiziţii in sine, cât şi pentru rolul lor în
înţelegerea numărului şi numeraţiei.
Prin activităţile matematice copilul este pus în situaţia de a deveni conştient de
propria gândire, de a şti „ce face” şi „pentru ce face”, de a se exprima într-un limbaj
corect şi precis. Astfel, înainte de a cunoaşte numerele naturale, copilul trebuie să
stabilească contacte nemijlocite cu mulţimile de obiecte, să le descopere proprietăţile
caracteristice, să stabilească relaţii între ele şi să efectueze diverse operaţii din care să
rezulte noi mulţimi cu noi proprietăţi.
Orice acţiune obiectuală trebuie să fie însoţită de explicaţii verbale asupra modului
de parcurgere a etapelor până la rezultat, acestea având rol de fixare. Orice nouă achiziţie
trebuie să se bazeze pe reactualizarea cunoştinţelor. Activităţile matematice au un rol
deosebit în dezvoltarea intelectuală a copilului, în dezvoltarea gândirii logice adică a unei
gândiri consecvente, clare şi precise.
În cadrul activităţilor matematice, găsim un bun prilej pentru a forma la copii
deprinderi folositoare: punctualitate, exactitate, autoverificare, justificare şi motivare.
Acestea contribuie, de asemenea, la educarea atenţiei voluntare, la exersarea vorbirii
însuşindu-şi o terminologie adecvată care îi ajută să exprime cu uşurinţă ceea ce gândesc

16
sau rezolvă practic. În procesul de însuşire a cunoştinţelor cu conţinut matematic este
intens activizată şi memoria copiilor pentru că ei trebuie să reţină, să păstreze şi să
reproducă în mod conştient cunoştinţele dobândite, sa memoreze unui joc didactic sau
logic. Cu alte cuvinte, copilul îşi formează deprinderi de lucru, deprinderi de a rezolva
situaţii-problemă în contexte variate, deprinderi care devin utile în activitatea lor practică şi
îl pot influenţa în plan atitudinal şi social. Învăţarea noţiunilor matematice implică atât
asimilarea de cunoştinţe, cât şi formarea unui anumit mod de a gândi.
Familiarizarea cu mulţimile de obiecte ale căror elemente, întâlnite în mediul
înconjurător, au o natură variată, contribuie la lărgirea sferei de conştinţe, precum cele
referitoare la cantitate, mărime, numărul de elemente.
Descoperirea şi perceperea corectă a acestor însuşiri se realizează prin legătura
nemijlocită cu realitatea din jur, în procesul mânuirii de către copil a obiectelor concrete
sau a imaginilor acestora. Această acţiune directă cu obiectele favorizează dezvoltarea
analizatorilor tactili, vizuali, auditivi, olfactivi, gustativi. Pe baza aceasta, se acumulează
primele cunoştinţe despre mulţimi, despre modul cum sunt distribuie în spaţiu, despre
modul concret prin care se conservă, creşte sau descreşte o cantitate. În acest fel se
stimulează dezvoltarea proceselor de cunoaştere ca percepţiile, reprezentările, memoria.
Gândirea, cu procesele sale (analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea,
abstractizarea) şi însuşirile ei (rapiditatea, flexibilitatea, independenţa, originalitatea) se
exersează intens şi sistematic, ca urmare a activităţii permanente şi variate desfăşurate cu
copiii, în scopul alcătuirii mulţimilor după anumite criterii (formă, marime, culoare, poziţie
spaţială), al ordonării acestora, al asocierii numărului cu mulţimile de obiecte.
Rezolvarea acestor sarcini de către copii contribuie totodată la educarea atenţiei
voluntare şi a puterii de concentrare asupra aceluiaşi gen de activitate pe perioade de timp
din ce în ce mai lungi, a interesului pentru activitate, la coordonarea mişcărilor mâinii de
către analizatorul vizual şi auditiv.
În procesul formării reprezentărilor matematice, copiii îşi exercită vorbirea, îşi
însuşesc terminologia adecvată, care îi ajută să exprime corect şi cu uşurinţă ceea ce
gândesc şi rezolvă practic diferite sarcini. Activităţile desfăşurate în scopul formării
reprezentărilor matematice permit realizarea unei permanente corelaţii între toate
cunoştinţele însuşite de copii în cadrul altor activităţi (observări, lecturi după imagini,
desen, jocuri didactice).

17
 Exerciţiul individual efectuat sistematic, în conformitate cu cerinţele cadrului
didactic, contribuie la formarea deprinderilor de muncă intelectuală şi practică, a simţului
de ordine şi disciplină.
În grădiniţă, număratul şi socotitul ocupă un loc important în ansamblul
problemelor instructiv-educative, avându-se în vedere atât sarcinile pe care le urmăreşte
grădiniţa în pregătirea copiilor pentru şcoală şi implicit pentru viaţă, cât şi influenţa pe care
o exercită însuşirea număratului şi socotitului asupra dezvoltării lor generale. Însuşirea
număratului şi socotitului este cerută de multiple situaţii ivite în viaţa copilului. În joc, în
ocupaţiile sale zilnice, el este pus deseori în situaţia de a opera cu cantităţi diferite de
obiecte sau jucării, de a număra sau de a socoti.
Încă înainte de a învăţa să numere în mod sistematic, copiii folosesc diverse cuvinte
care desemnează cantitatea, ei însoţesc urcatul sau coborâtul treptelor cu termenii: una, şi
una, şi una, spuse ritmic, mută păpuşile de pe o masă pe altă masă pronunţând la
întâmplare numerele: una, două, patru, şase.
În această etapă, ei nu fac altceva decât să-i imite pe adulţi, pe care îi aud folosind
numerele sau care, în mod greşit se străduiesc chiar să-i înveţe să numere mult înainte de
vreme. Aşa se explică faptul că cei mai mulţi dintre copiii de 2-3 ani îşi însuşesc în mod
mecanic cuvintele, care denumesc numere, mai târziu însuşindu-şi conţinutul lor. Ei vin
mai întâi în contact cu aspectul exterior al numerelor, semnificaţia acestora fiind treptat
însuşită de copii pe vaza unui complex de acţiuni şi operaţii cu cantităţile, sub îndrumarea
sistematică a adultului, iar în grădiniţă, a cadrului didactic.
Introducând de la vârsta de 3 ani unele cunoştinţe şi deprinderi simple de numărat
şi socotit, cadrul didactic influenţează în mod direct asupra dezvoltării intelectuale a
copiilor, contribuind în acelaşi timp la pregătirea lor pentru şcoală. Copiii care au
frecventat grădiniţa se pot ridica mai uşor la generalizări simple în legătură cu cantităţile şi
expresia lor numerică.
Număratul şi socotitul lărgesc orizontul copiilor cu mai multe cunoştinţe despre
însuşirile cantitative ale obiectelor lumii reale. Aceste cunoştinţe îi ajută să se orienteze
mai uşor în rezolvarea propriilor lor trebuinţe, să răspundă în mai mare măsură cerinţelor
de fiecare zi. Influenţa pe care o exercită acţiunea număratului şi socotitului asupra copiilor
este însă mult mai complexă.
Copilul percepe însuşirile cantitative ale lumii reale prin intermediul diferiţilor
analizatori. Astfel, în procesul de numărare, este activizat atât analizatorul vizual, cât şi cel
auditiv, cel tactil şi cel motric. Copilul numără, de pildă, cuburile nu numai cu ochii, el

18
pune mâna pe fiecare cub numărat, percepând concomitend mişcarea mâinii de la un cub la
altul şi zgomotul produs de deplasarea obiectului dintr-un loc în altul.
În acest fel se obţine o legătură între acţiunea diferiţilor analizatori şi, prin aceasta,
o îmbunătăţire a calităţii percepţiei respective. La rândul ei o percepţie clară, sistematică
este o bază trainică pentru reprezentările cantitative corespunzătoare. Odată cu formarea
reprezentărilor şi însuşirea cunoştinţelor despre număr, se îmbogăţeşte şi vocabularul
copiilor cu noi cuvinte şi expresii specifice aritmeticii, respectiv cu numeralele cardinale şi
numaralele ordinale, cu unele adverbe de cantitate: mult, puţin, mai mult, mai puţin, tot
atât, la fel. Atunci când copiii folosesc numeralele în mod formal, dără să le raporteze
corect la cantitatea corespunzătoare, procesul de formare a legăturii dintre cuvântul folosit
şi semnificaţia acestuia este îngreunat. De asemenea, în procesul de determinare a cantităţii
li se formează copiilor priceperea de a exprima prin cuvinte potrivite anumite raporturi
cantitative dintre obiecte sau grupuri de obiecte. De pildă, copiii se deprind so formuleze
clar procesul de creştere a unei cantităţi: “dacă am cinci creioane şi mai pun unul, s-au
făcut şase creioane, acum sunt mai multe creioane decât înainte”.
Număratul şi socotitul dezvoltă gândirea, operaţiile ei: analiza, sinteza, comparaţia,
generalizarea şi abstractizarea. Astfel, în contactul nemijlocit al copiilor cu obiectele, ei se
deprind să le separe în unităţi, să grupeze apoi unităţile în diverse cantităţi, să compare
între ele grupuri de obiecte, jucării, materiale de construcţii, constatând astfel egalitatea sau
inegalitatea cantităţii lor. Copiii constată pe baza contactului direct cu realitatea că
grupurile de obiecte pot să fie diferite între ele nu numai ca formă şi culoare, dar şi sub
aspectul valorii numerice al cantităţii. Treptat, copiii reuşesc să separe însuşirile esenţiale
şi permanente ale obiectelor de cele întâmplătoare, să desprindă cantitatea indiferent de
culoarea, mărimea sau aşezarea în spaţiu a obiectelor.
Parcurgând drumul de la concret la abstract şi de la abstract la concret în formarea
noţiunilor matematice, efectuând zilnic calcule cu diferite numere, pătrunzând în esenţa
fiecărei probleme pentru a stabili corelaţia dintre mărimile cunoscute şi mărimea căutată,
procesele psihice ale copilului, operaţiile gândirii lui sunt stimulate printr-o activitate din
ce în ce mai vie, mai încordată.
Gândirea copiilor se dezvoltă atât în cadrul proceselor de formare a sistemului de
reprezentări şi de noţiuni privind numărul şi numeraţia, de însuşire a operaţiilor aritmetice,
cât, mai ales în cadrul rezolvării problemelor.
Activităţile de numărat şi calculul stimulează nu numai gândirea şi limbajul
copiilor, ci şi alte procese psihice, ca imaginaţia şi memoria. Astfel, rezolvarea unei

19
probleme, cu atât mai mult compunerea ei, solicită participarea afectivă a imaginaţiei. În
cursul rezolvării unei probleme şi în special a problemelor orale, copiii trebuie să-şi
reprezinte situaţiile relatate, precum şi relaţiile noi cuprinse în enunţul problemei. De pildă,
problema: “În curtea grădiniţei există cinci bănci. Ionel mai aduce o bancă. Câte bănci sunt
acum în curte?”, îl pune pe copil să facă legătura cu reprezentările pe care le are el despre
curtea grădiniţei sale şi să-şi restructureze acele reprezentări în funcţie de enunţul
problemei, imaginându-şi o nouă situaţie creată prin adăugarea unei bănci la celelalte cinci.
În procesul de însuşire a cunoştinţelor şi deprinderilor de numărat şi socotit este
intens activizată şi memoria copiilor deoarece ei trebuie să reţină, să păstreze şi să
reproducă în mod conştient unele cunoştinţe dobândite în legatură cu numeraţia şi cu
operaţiile aritmetice. De asemenea, copiii trebuie să memoreze enunţul unei probleme,
datele cuprinse în ea pentru a putea da răspunsul correct la întrebarea pe care aceasta o
ridică. Diferitele situaţii ivite în cadrul învăţării numeraţiei sau al rezolvării problemelor
favorizează estfel dezvoltarea memoriei voluntare.
Activităţile matematice nu se pot desfăşura în condiţii corespunzătoare dacă
preşcolarii nu sunt atenţi, nu se concentrează asupra întrebărilor puse de cadrul didactic.
Înţelegerea cunoştinţelor noi, precum şi asimilarea conştientă a acestora depind de gradul
de concentrare a atenţiei, de efortul voluntar depus de copii pentru a urmări firul
explicaţiilor şi succesiunea exerciţiilor.
Învăţând să numere sau să facă unele calcule simple, copiii îşi formează o serie de
calităţi şi de deprinderi utile. Exerciţiile de numărat şi socotit asigură condiţii favorabile
pentru formarea posibilităţii de autocontrol şi de activitate independentă. Astfel, dacă
educatoarea le cere copiilor să aşeze pe masă atâţia porumbei (în imagini) câţi arată
cartonaşul, ei trebuie să numere porumbeii de pe cartonaşul prezentat, să reţină acest
număr şi apoi să scoată acelaşi număr de porumbei dintr-un număr mai mare existent în
coşuleţ şi să-i aşeze pe masă. Acest exerciţiu îi pune pe copii în situaţia de a rezolva
independent sarcina primită şi de a deţine autocontrol pe parcursul desfăşurării acesteia,
obţinând astfel rezultatul corespunzător. De asemenea, în timpul rezolvării unui exerciţiu
de adunare sau de scădere, copilul verifică rezultatul obţinut folosind diverse procedee:
numără obiectele pentru a afla totalul lor, compară rezultatul obţinut cu reyultatul
comunicat de cadrul didactic sau de către alţi colegi. Astfel, preşcolarii îşi însuşesc în
cursul activităţilor matematice nu numai procedeele de auto-verificare sau de verificare a
celorlalţi, ci şi ideea că orice acţiune independentă trebuie revăzută, trebuie controlată cu
grijă şi răbdare pentru atingerea celui mai bun rezultat. Totodată, ei încep să priceapă că nu

20
trebuie să se pripească în răspunsuri, că trebuie să se gândească cu atenţie pentru a găsi
soluţia corectă. Prin efortul de a fi atenţi, de a se concentra pe parcursul activităţii, cât şi
prin efortul necesar învingerii dificultăţilor în soluţionarea problemelor, copiii îşi exersează
voinţa, îşi dezvoltă spiritul moral. Satisfacţia pe care o au atunci când rezolvă bine o
problemă contribuie la întărirea încrederii în forţele lor proprii. Atitudinea pozitivă a
copiilor faţă de propria lor activitate influenţează favorabil spiritul lor activ, dorinţa de a
obţine rezultate bune, interesul faţă de activităţile matematice.
Scopul principal al activităţilor matematice în grădiniţă constă în lărgirea
orizontului copiilor cu unele cunoştinţe, priceperi şi deprinderi de numărat şi calcul în
vederea pregătirii lor pentru însuşirea aritmeticii în cadrul şcolii de cultură generală.
În învăţământul preşcolar trebuie să se realizeze aşadar însuşirea temeinică a
număratului până la 10. În acest sens trebuie frânată tendinţa copiilor de a număra mecanic,
fară a înţelege valoarea numerelor respective. Trebuie formată deprinderea de a număra
conştient, de a folosi şi aplica cunoştinţele respective în practica zilnică (să aducă un
număr de obiecte, să aşeze un număr dat de cuburi la baza construcţiei etc.). În ceea ce
priveşte operaţiile de adunare şi scădere, ele constituie o sarcină a grădiniţei. Introducerea
unor operaţii aritmetice se realizează cu scopul de a se fixa mai bine numeraţia, de a se
înţelege procesele de formare a numărului nou, de creştere şi descreştere a numerelor,
precum şi succesiunea lor în ordine directă şi inversă.
Pornind de la faptul că preşcolarii dobândesc unele cunoştinţe de numărat în
activitatea de zi cu zi, cadrul didactic trebuie să le valorifice experienţa de viaţă şi să le
formeze priceperea de a determina corect cantitatea de obiecte în limitele primului sector
(1-10). Formarea percepţiilor şi a reprezentărilor despre număr trebuie să aibă loc numai în
conditiile folosirii unui material concret, variat şi pe baza antrenării diferiţilor analizatori.
Punându-i pe copii în situaţia de a acţiona cu cantităţi diferite de obiecte, de a
efectua exerciţii variate, de a rezolva probleme simpl, creăm premisele trecerii către
operarea pe plan abstract cu noţiuni aritmetice.
Orice achiziţie matematică trebuie să fie dobândită de copil prin acţiune însoţită de
cuvânt, situaţiile de învăţare trebuie să favorizeze operaţiile mentale, să se creeze situaţii
variate, ordonate, în care copilul să acţioneze cu obiecte, imagini şi simboluri pentru
acelaşi conţinut matematic, dobândirea conceptelor să decurgă din acţiunea copilului
asupra obiectelor, spre a favoriza reversibilitatea şi interiorizarea operaţiei, învăţarea
trebuie să respecte caracterul integrativ urmărindu-se transferal vertical între nivele de
vârstă, acţiunile de manipulare şi cele ludice să conducă treptat spre simbolizare.

21
 Apelând la cunoştinţele sale despre caracteristicile psihice ale preşcolarilor cum ar
fi tendinţa de acţiune directă cu obiectele, curiozitatea pentru nou, animismul şi, la
îndrumările actuale de activizare a preşcolarilor prin metode didactice active, cadrul
didactic are la îndemână un adevărat arsenal de realizare a unor activităţi matematice în
care să fie antrenate toate procesele psihice: atenţia, imaginaţia, gândirea şi limbajul celor
mici şi care să conducă la formarea unor atitudini, aptitudini şi capacităţi.

II.2. Activizarea preşcolarilor la activităţile matematice din

grădiniţă

În ultimii ani a început în România un proces amplu de reformă, de reorganizare a

sistemului de învăţământ, în vederea alinierii acestuia cu cel european. Şcoala reprezintă
principalul factor de evoluţie socială, iar societatea impune, la rândul ei, schimbarea în
educaţie. Cele două sunt interdependente, iar progresul uneia este în strânsă legătură cu
progresul celeilalte. Influenţat de schimbările sociale, sistemul de învăţământ se
restructurează şi el începând chiar de la sistemul preşcolar. Astfel, noul curriculum pentru
învăţământul preşcolar aduce ca noutate cerinţa centrării activităţilor pe dezvoltarea de
competenţe, nu de cunoştinţe, se pune accent pe creativitate, pe rxperenţa pesonală, pe
acţiune, iar în centrul activităţii didactice stau obiectivele, nu conţinuturile.
În prezent educaţia timpurie se focalizează pe dezvoltarea globală a copiilor, atât
intelectuală, cât şi socială, emoţională şi fizică, cât şi pe abordarea copilului ca şi persoană
activă, care ia parte la propria formare. Adaptându-se la societatea actuală, curriculum
actual recurge la o serie de strategii prin care încearcă să asigure o transmitere a
informaţiilor bazată pe înţelegere, pe interiorizare.
Unul din aspectele majore ale rolului grădiniţei în pregătirea pentru şcoală a
copiilor este cel al modalităţilor prin care se poate asigura, încă de la această vârstă,
însuşirea unor elemente de matematică, în condiţiile respectării particularităţilor de vârstă
ale acestora. Astfel, este evident că preşcolarilor nu li se poate cere o învăţare de tip şcolar,
care implică utilizarea scrisului-cititului, dar şi a unor operaţii ale gândirii care nu sunt
constituite la această vârstă, ci trebuie identificate acele metode adaptate particularităţilor
de vârstă, prin care să se asigure dezvoltarea proceselor şi calităţilor gândirii, a proceselor
de cunoaştere în general, adică formarea premiselor de ordin psihologic ale învăţării
matematicii în şcoală.

22
 Adaptate particularităţilor de vârstă, obiectivele cadru după care se ghidează aceste
categorii de activităţi sunt: dezvoltarea operaţiilor intelectuale prematematice, dezvoltarea
capacităţii de a înţelege şi utiliza numere, cifre, unităţi de măsură, întrebuinţând un
vocabular adecvat, dezvoltarea capacităţii de recunoaştere, denumire, construire şi utilizare
a formelor geometrice şi dezvoltarea capacităţii de observare şi stabilire de relaţii cauzale,
spaţiale şi temporale.
Pentru a atinge aceste obiective, cadrul didactic proiectează, planifică şi
organizează situaţii de învăţare care să favorizezeoperaţiile mentale. Aceste situaţii trebuie
să fie variate, ordonate, să implice acţiunea directă a copiilor cu imagini, obiecte şi
simboluri, pentru a favoriza reversibilitatea şi interiorizarea operaţiei şi totodată să se
desfăşoare sub formă ludică.
Primele forme de organizare ale activităţilor matematice au apărut acum mai bine
de 100 de ani. Preluând aceste elemente, dar adaptate la societatea actuală, cadrul didactic
organizează activitatea didactică apelând la diverse strategii didactice, strategii prin care
educatoarea vine în întâmpinarea cerinţei actuale a curriculumului de considerare a
copilului ca subiect al acţiunii, ca participant activ la propria formare.
Strategiile didactice au fost definite ca şi “ansamblu de concepţii, decizii, tehnici de
lucru, procedee de acţiune şi opraţii care vizează funcţionalitatea, optimizarea şi
modernizarea componentelor structurale ale procesului de învăţământ, în accord cu
finalităţile generale ale învăţământului şi ale educaţiei” (Bocoş, Muşata – Didactica
disciplinelor pedagogice, Bucureşti, Ed. Paralela 45, 2007, pag. 199).
Concepută ca un scenariu didactic cu structură complexă, strategia didactică
prefigurează traseul metodic cel mai eficient care urmează să fie parcurs în abordarea unei
înlănţuiri de situaţii concrete de predare şi învăţare. Interpretată ca fiind un mod de
abordare a activităţii instructive-educative, ca mod de combinare şi organizare optimă a
metodelor şi mijloacelor didactice, a formelor de grupare în vederea realizării obiectivelor
propuse, strategia didactică este responsabilă de stimularea potenţialului activ şi creativ al
preşcolarilor.
Vârsta preşcolară este vârsta concretismului, a acţiunii nemijlocite cu obiectele, a
activismului, vârsta gândirii preoperatorii şi a constituirii primelor forme de gândire
propriu-zisă. Organizând o activitate matematică, educatoarea trebuie să ţină cont de aceste
particularităţi şi să adapteze conţinuturile la ele, alegând acele căi prin care să faciliteze
implicarea activă a preşcolarilor şi asimilarea conştientă a cunoştinţelor transmise.

23
 În dicţionarul de pedagogie, Sorin Cristea definea activizarea ca fiind “o calitate
fundamentală a procesului de învăţământ confirmată la nivelul subiectivizării obiectului
educaţiei, în condiţiile unei strategii pedagogice care vizează conştientizarea deplină a
mesajului educaţiei”. Activizarea este o condiţie esenţială pentru realizarea finalităţilor
educaţiei. Activizarea presupune interiorizare, conştientizare, înţelegere, acţiune,
dezvoltare. Preşcolaritatea este vârsta acţiunii, a concretismului, a manipulării, vârsta când
copiii reţin ceea ce văd, dar mai ales din ce fac.
Ideea implicării active a subiecţilor învăţării în actul educaţional nu este deloc
nouă, ci a debutat cu un secol în urmă. Acest curent viza un conţinut mai bogat de
cunoştinţe şi abilităţi, precum şi alte forme de organizare, in afara sistemului de învăţământ
pe clase şi lecţii, cunoscut până atunci. Ele au plasat în centrul preocupărilor de didactică
individualitatea copilului, ceea ce a reprezentat un lucru cu totul nou.
În ceea ce priveşte matematica, aceasta a fost privită de Maria Montessori ca fiind
un proces mental natural care începe de la un nivel concret şi progresează către un nivel
abstract, fiecare copil având un spirit matematic înnăscut. Scopul utilizării materialelor de
matematică în primii ani este acela de a pune bazele pentru dezvoltarea cognitivă şi pentru
a pregăti tranziţia treptată spre gândirea abstractă. Aritmetica nu se învaţă doar la şcoală şi
la tablă, ne arată Maria Montessori, ci prin acţiune, prin practică. Noţiunile matematice
precum adunarea sau scăderea se pot însuşi spre exemplu în timp ce copiii plantează copaci
şi plante, iar însuşirea numerelor se poate realiza prin aranjarea obiectelor după formă,
mărime şi culoare.
Mediul educaţional joacă în metoda lui Montessori un rol important. Acesta trebuia
să faciliteze acţiunea directă cu obiectele, copilul învăţând din propria experienţă. Ca şi
material didactic, pentru învăţarea numeraţiei, Montessori folosea un set de 10 bare
împărţite în segmente de diferite culori, cu lungimi în raport de la 1 la 10, bara cea mai
scurtă având 10 centimetri, a doua 20 etc. Prin înşiruirea lor, copilul demonstra ca şi-a
însuşit şirul numeric.
Noul curriculum al învăţământului preşcolar acordă o importanţă deosebită
modului în care este organizată sala de grupă, mediului educaţional, deoarece acesta are o
influenţă deosebită asupra felului în care se desfăşoară activităţile din grădiniţă. Un mediu
educaţional atractiv, cu materiale didactice diverse, adaptate vârstei şi temei, va reprezenta
un stimulent pentru copii şi va contribui, alături de metodele didactice, la eficientizarea
actului didactic. Se continuă astfel tendinţa de organizare a clasei pe sectoare: sectorul
“Bibliotecă”, sectorul ”Ştiinţe”, sectorul ”Joc de masă”, sectorul ”Joc de rol”, sectorul

24
”Construcţii”, sectorul “Arte”, deoarece ele răspund necesităţii copiilor de a acţiona
conform propriilor nevoi. Ariile de stimulare, prin materialele didactice puse la dispoziţia
copiilor de către educatoare, invită preşcolarul să manipuleze, să caute, să cerceteze, să
observe, să întreprindă diverse acţiuni, să exploreze, să găsească soluţii singur, fară o
îndrumare directă a cadrului didactic. Ele au avantajul că le crează copiilor senzaţia
libertăţii mai mari de acţiune decât la activităţile obligatorii, ceea ce facilitează
creativitatea şi originalitatea, le dezvoltă spiritul de echipă şi de comunicare.
Timpul alocat activităţilor matematice la grupa mare nu se limitează doar la cele 2
activităţi obligatorii stabilite de programă, ci ele pot fi organizate în orice moment al zilei,
inclusiv la activităţile pe domenii alese, la sectoare.
Sectorul “Joc de masă” este unul dintre sectoarele la care se desfăşoară cele mai
multe activităţi cu caracter matematic. Ca şi material didactic la acest sector educatoarea
aşează material mărunt, jucării cu care copiii formează mulţimi, le numără, le compară,
jocuri de puzzle, prin care îşi dezvoltă operaţiile gândirii, îşi formează şi consolidează
conceptele prematematice (culori, forme, mărimi, lungimi), efectuează operaţii cu acestea,
îşi consolidează capacitatea de raportare cifră-număr, de orientare în spaţiu, de comparare a
două mulţimi, de asociere a unei cifre la o mulţime.
La sectorul “Ştiinţă” se desfăşoară activităţi de cunoaşterea mediului şi de
matematică. La acest sector, denumit şi “colţul naturii vii”, preşcolarii efectuează
experimente, observă vieţuitoare, plante, fenomene, observaţii pe baza cărora realizează
comparaţii, descrieri, serieri.
Un alt sector amenajat în grupă este sectorul “Bibliotecă”. La acest sector, copiii
scriu litere şi cifre la calculator, citesc imagini, dar şi număra silabele, sunetele, cuvintele,
ascultă, citesc şi inventează ghicitori, poveşti, poezii cu conţinut matematic.
La sectorul “Artă” copiii pictează, colorează, modelează, ascultă cântecele despre
cifre, forme geometrice, rezolvă probleme şi exerciţii matematice, fişele fiind adaptate la
cerinţele sectorului. Desenul, pictura, modelajul, colajul sunt câteva metode prin care se
pot realiza activităţi matematice.
La sectorul “Construcţii” copiii construiesc din cuburi, cutii şi materiale din natură
castele, case, obiecte specifice temei săptămânii. În aceste jocuri de construcţie ei îşi
consolidează cunoştinţele despre formele geometrice, despre numere, despre mărimi,
culori, poziţii spaţiale, realizează comparaţii, asocieri, stabilesc asemănări, deosebiri între
două elemente (2 cuburi, 2 beţe, 2 jucării utilizate la construcţie), se orientează în spaţiu,
îşi dezvoltă coordonarea ochi-mână.

25
 Activităţile matematice în grădiniţă necesită o proiectare şi organizare riguroasă din
partea educatoarei, în vederea însuşirii de către copii a conceptelor prematematice specifice
fiecărui nivel de vârstă. În acest sens ea stabileşte obiectivele, metodele didactice utilizate,
forma de organizare a activităţii, conţinuturile, materialul didactic care va fi utilizat în
activitate, necesarul de timp, toate acestea fiind în strânsă legătură atât unele cu celelalte,
cât şi cu nivelul vârstei, cu particularităţile psiho-comportamentale individuale ale copiilor,
dar şi cu capacitatea educatoarei de a organiza şi conduce demersul didactic întreprins. Fie
că sunt organizate pe grupe, individual sau cu întreaga grupă, sub formă de jocuri
monodisciplinare sau ca şi activităţi interdisciplinare, prin metode tradiţionale specifice
matematicii, dar şi altor categorii de activităţi, sau prin intermediul metodelor moderne,
activităţile matematice în grădiniţă vin în prezent în întâmpinarea ideei de implicare activă
a subiecţilor în propria formare.
Preşcolaritatea reprezintă vârsta unor progrese de avengură pe plan psihologic, iar
activităţile matematice ocupă un loc important în procesul de formare şi dezvoltare a
intelectului celor mici. Activităţile matematice din grădiniţă contribuie la o lărgire a
orizontului copiilor cu privire la însuşirile cantitative ale obiectelor lumii reale, la
dezvoltarea unor capacităţi intelectuale, care facilitează perceperea conştientă a numărului
ca o însuşire atribuită numărului de obiecte, înţelegerea formării şirului numeric,
efectuarea de operaţii cu numere, rezolvarea de probleme pe baza operaţiilor de adunare şi
scădere, analiza caracteristicilor formelor geometrice.

II.3. Rolul jocului didactic în perioada preşcolară

Importanţa deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi un adevăr

incontestabil. În activitatea de fiecare zi a copilului jocul ocupă locul preferat. Aşa cum
adultul se simte împlinit prin munca sa, copilul se simte mare prin succesele sale ludice. A
ne întreba de ce pentru copil, aproape orice activitate este joc, înseamnă a ne întreba de ce
este copil. Cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viaţa copilului, este uşor de înţeles
eficienţa folosirii lui în procesul instructiv educativ.
Jocul reprezintă activitatea preferată a preşcolarului, o activitate aparent gratuită
fără un scop material, a cărei motivare este intrinsecă. Jocul satisface în cel mai înalt grad
trebuinţele copilului: de mişcare, de exprimare originală, de realizare a năzuinţelor şi
dorinţelor pe care nu le poate satisface în plan real. În lumea imaginată în joc, copilul se
simte puternic, inteligent, adult, aici el este capabil de fapte eroice, de acţiuni

26
spectaculoase; totul îi este permis în joc, el poate reflecta insatisfacţiile proprii asupra
păpuşii sau ursuleţului pe care le ceartă, le hrăneşte, le obligă să facă ce doreşte el. În jocul
cu roluri, el poate fi poliţist, haiduc, avioator, cosmonaut, vânzătoare, o femeie de afaceri
etc. În joc, copilul este independent, nu are nevoie de sprijinul adultului, se poate întrece cu
colegii sau prietenii, care îi sunt egali. El nu mai este la discreţia autorităţii adultului, ci are
câmp de manifestare deplină a intelectului, a vorbirii, a imaginaţiei, a voinţei, a activităţii.
În joc, adultul are doar rolul de sursă de inspiraţie pentru copil.
Jocul este un minunat mijloc de cunoaştere şi autocunoaştere, de exersare a unor
capacităţi, de socializare primară, de antrenare a capacităţilor cognitive şi de exteriorizare a
emoţiilor şi sentimentelor.
Deşi este şi un mijloc de relaxare şi distracţie, jocul are importante funcţii
instructiv-educative. El contribuie, prin conţinutul său obiectual sau logic la dezvoltarea
intelectului. Orice joc include elemente afective: bucurie, surpriză, satisfacţie sau
insatisfacţie. Jocurile de mişcare contribuie la dezvoltarea fizică, la călirea organismului, la
coordonarea şi precizia mişcărilor. Un rol deosebit are jocul în dezvoltarea creativităţii, a
inventivităţii. Pe lângă elementele consacrate (versuri, numărătoare, cântec), jocul
determină imaginarea de noi situaţii, transpunerea în pielea personajelor, găsirea de soluţii
noi, originale de a câştiga sau de a ieşi din impas.
Când copilul se joacă cu alţi copii, el învaţă să respecte reguli şi algoritmi ce
constituie temeiul conformării la normele de comportare socială, morală. Învaţă să împartă
jucăriile cu alţii, să colaboreze cu coechipieri, îşi dezvoltă altruismul, spiritul de echipă,
comunicarea cu ceilalţi, prin urmare devine mai sociabil, mai tolerant faţă de cei din jur,
mai atent la dorinţele şi sugestiile celorlalţi. Interpretarea de roluri îl apropie pe copil de
viaţa socială a adulţilor.
Jocul se intercorelează cu învăţarea şi cu creaţia, Jocurile cu subiect din viaţă, din
poveşti şi basme presupun cunoaşterea conţinutului acestora, dar implică şi creativitate de
expresie în interpretare. Jocurile cu text şi cânt îi apropie de creaţiile muzicale şi literare.
Jocurile de masă presupun învăţare şi crearea de variante.
Jocul, în general, şi mai ales jocul cu roluri (din viaţa socială) reprezintă
modalitatea de bază prin care copilul învaţă să se comporte în societate. El observă şi
analizează comportamentele adulţilor, le clasifică în bune şi rele, permise şi nepermise şi le
imită în jocurile sale. Regăsim în aceste jocuri o reflectare aproape fidelă a ceea ce se
petrece în jur, de la gesturi şi expresii verbale la relaţii sociale şi preocupări profesionale.
Acasă, copilul o imită pe educatoare, în jocurile cu păpuşi sau cu fraţi şi prieteni, la

27
grădiniţă îşi imită părinţii, rudele, cunoştinţele, doctorul, frizerul etc. La grupa mijlocie şi
mare, jocul “de-a şcoala” ia locul jocului ”de-a familia” şi devine centrul de interes al
copiilor mai ales pentru aspecte exterioare: rechizite, ghiozdan, uniformă, dar şi pentru
comportamente specifice învăţătorului şi elevilor. Preşcolarul mare ştie că un elev merge la
şcoală ca să înveţe, are teme pentru acasă, primeşte calificative, scrie în caiet cu stiloul şi
creionul, deci se familiarizează cu specificul muncii şcolare, se declară dornic să fie şcolar
şi devine motivat pentru învăţătură, chiar dacă regretă uneori că nu va mai avea destul timp
pentru joacă. Educatoarea şi familia au un rol important în stimularea interesului pentru
şcoală şi învăţătură şi trebuie combătute afirmaţiile ameninţătoare ale părinţilor de genul
“lasă că mergi tu la şcoală...acolo nu ai voie să...”, care pot determina teamă şi respingere
faţă de activitatea şcolară.
Jocul didactic este un mijloc de accelerare a trecerii de la joc la învăţare, deoarece
îmbină ludicul cu asimilarea de cunoştinţe şi formarea unor capacităţi de cunoaştere. Jocul
didactic este propus, organizat şi condus de educator, în scopul realizării unor sarcini
didactice precise. Există o mare varietate de jocuri didactice, inspirate din jocurile spontane
ale copiilor, dar urmărind obiective intelectuale, motrice, de socializare, de repetare a unor
cunoştinţe însuşite sau de exersare a unor deprinderi.
În această categorie sunt incluse jocuri de mişcare cu reguli, ce contribuie la
dezvoltarea atenţiei, memoriei, imaginaţiei, la exersarea unor automatisme, mişcări, acţiuni
simple, prin imitarea unor activităţi reale.
Cu privire la activitatea ludică, Jean Piaget remarcă rolul deosebit pe care îl are
jocul pentru dezvoltarea copilului. Jocul este denumit un exerciţiu funcţional cu rol de
extindere a mediului, o modalitate de transformare a realului prin asimilare şi de
acomodare la real. Jocul îşi găseşte motivaţia şi împlinirea în sine însuşi. Spre deosebire de
muncă, jocul nu are ca finalitate obţinerea unor bunuri materiale. Spre deosebire de
învăţătură, jocul nu ţinteşte în mod explicit obţinerea de noi cunoştinţe sau alte produse ale
învăţării. Jocul este prezent la toţi copiii şi cu o frecvenţă mai mică şi o semnificaţie
diferită este prezent şi la adulţi. Pentru adulţi jocul constituie o formă de divertisment, iar
pentru copil, în schimb, acesta nu este nicidecum distracţie. Este, în esenţă, o modalitate de
investigaţie şi cunoaştere a lumii reale, adică o preînvăţare, un spaţiu de satisfacere a
dorinţei fireşti de manifestare şi independenţă, un mijloc de comunicare.
Implicarea în joc a copilului este totală. El îşi antrenează spontan şi voluntar în joc
toate posibilităţile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel un mijloc de
realizare de sine şi de formare a eului. Jocul este o sursă de plăcere, fiindcă el presupune

28
eliberare de realitatea constrângătoare şi libertate de reflectare şi transformare în manieră
personală a acesteia. Jocul începe şi se încheie, este limitat în timp şi spaţiu, ceea ce
conferă celui implicat un sentiment de securitate.
Jocul creează o ordine în realitatea dezordonată, are înclinaţia să fie frumos şi
captivant şi presupune plăcerea dată de succes. Trebuie menţionat faptul că jocul devine la
copil o condiţie importantă pentru evoluţia lui ulterioară. Lipsirea de joc sau de resursele
necesare desfăşurării lui, determină apariţia unor carenţe în dezvoltarea personalităţii, chiar
dacă lipsa jocului a fost compensată prin abordarea altor forme de aducaţie.
În Dicţionarul de pedagogie găsim jocul ca fiind o activitate spontană,
independentă, motivată intrinsec, însoţită de plăcere şi fantezie, care se desfăşoară după
anumite reguli. Jocul este voluntar, autodeterminant, fără un scop anume, liber de
constrângeri, de serioziotatea cotidiană, activează fantezia, facilitează experienţa şi
prelucrarea datelor experienţei cotidiene, În procesele de interacţiune din cadrul jocului au
loc procese de învăţare, importante pentru dezvoltarea socială, cognitivă şi psihomotorie.
Jocul pleacă de la ideea că are un scop, dar este deschis modificărilor, finalul său nefiind
previzibil şi prezintă o dinamică permanentă între încordare şi relaxare. În jocurile lor,
copiii reflectă lumea înconjurătoare şi se adaptează la realităţile vieţii. Prin acţiunile
practice din jocuri şi îndeplinirea unor roluri, copiii îşi dezvoltă vorbirea, imaginaţia şi
gândirea, rezolvând probleme.
După criteriul de clasificare natura şi evoluţia ontogenetică, delimităm: jocul,
învăţarea, munca. Jocul este activitatea care se afirmă prima în ontogeneză şi devine
dominantă la vârsta copilăriei constituind tipul fundamental de activitate. Rolul lui este
unul formativ, acesta contribuind la stimularea dezvoltării diferitelor funcţii şi capacităţi
psihice: percepţie, imaginaţie, memorie, voinţă.
Jocul cu reguli se constituie începând cu perioada preşcolară şi se desăvârşeşte în
perioada şcolară mică, Fie sunt inventate sau adaptate de participanţii la joc sau formulate
de educator, fie că sunt impuse prin tradiţie, sau de normele morale, regulile jocului sunt
convenţii cu privire la un mod de a proceda şi de a interacţiona social (precizează
mişcările, acţiunile şi restricţionează asupra anumitor mişcări şi acţiuni) pe parcursul
activităţii ludice. Prin interiorizare, unele dintre ele tind să devină principii de conduită în
joc şi în viaţa reală. Se pot delimita jocuri în care în prim plan se află mişcarea şi jocuri
centrate pe stimularea intelectuală şi antrenarea proceselor psihice. O categorie aparte a
jocurilor cu reguli o constituie jocurile didactice, care îşi propun finalităţi de dezvoltare
psihofizică mai clar conturate.

29
 Metodele de învăţare şi de muncă, folosite cu intenţii didactice, care se aseamănă
ca formă cu jocurile de societate, dar din punctul de vedere al conţinutului tematic au
drept scop învăţarea. Jocul didactic precum loto pentru citit, domino pentru socotit, puzzle,
memory cuburi ş. a. Ajută la transmiterea, repetarea şi exersarea cunoştinţelor şi
informaţiilor sub formă ludică. Motivaţia şi plăcerea copiilor pleacă de la jocul în comun
cu alţi elevi. Diferenţa dintre jocul didactic şi jocul propriu-zis este dată de scop, fapt de
unde au plecat şi o serie de critici la adresa jocurilor didactice din perspectiva relaţiei
învăţare – joc stabilite în cadrul acestora. Astfel, introducerea jocului didactic nu ar fi
eficientă şi nu poate fi luată în serios. Cercetările au dovedit totuşi că introducerea jocului
didactic într-un context tematic îşi dovedeşte din plin eficacitatea.
Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează
o parte din sarcinile instructiv – formative ale activităţilor obligatorii, dar şi a celor alese,
într-o atmosferă distractivă, antrenantă şi motivantă.
Elementul ludic este prezent prin integrarea unor momente de surpriză, aşteptare,
încercare a capacităţilor personale şi întrecere între copii. Jocurile didactice pot îmbrăca
forma unor jocuri de mişcare, parcurgerea de către copii a unor trasee identice într-o
intrecere, sau a unor jocuri sportive combinate cu jocul de creaţie: jocuri concurs în care
copiii îndeplinesc rolul unor personaje. Jocurile didactice care urmăresc explicit
dezvoltarea psihică pot fi foarte variate.
Spre deosebire de jocul liber, ca activitate aleasă şi organizată de copii, jocul
didactic este un tip de joc direcţionat spre îndeplinirea anumitor finalităţi prestabilite.
Această caracteristică presupune o susţinută implicare a cadrului didactic eficientă
activităţilor de joc didactic. Proiectarea jocului didactic solicită din partea cadrului didactic
proiectarea elementelor de structură a jocului care integrează o structură specifică: scopul,
sarcina didactică ce se regăseşte în formularea cerinţei jocului şi trebuie indicată clar în
termeni operaţionali, să antreneze întreaga personalitate a copilului, atât intelectuală cât şi
afectiv-emoţională, elementele de joc să fie prezente nu doar ca momente de relaxare sau
ca recompensă finală ci şi ca mijloc de rezolvare a sarcinii de joc. Jocul trebuie acceptat şi
considerat important ca proces şi nu doar pentru eventualele sale produse şi anume achiziţii
intelectuale, produse materiale. Trebuie specificat şi faptul că principiile caracteristice
jocului didactic şi calitatea acestuia depind în foarte mare măsură de mediul, resursele şi
contextul social în care are loc. Jocul direcţionat de către adult sau de educator determină
dezvoltarea copilului în zona proximă de competenţă.

30
 Jocul şi joaca par a defeni, la o primă interpretare, vârsta copilăriei. Diferenţa dintre
cele două constă în faptul că în timp ce joaca presupune spontaneitate şi ţine mai mult de o
stare specifică generată de instinct, jocul înseamnă convenţie şi derivă din dorinţa de a
cunoaşte lumea. Pentru copii, jocul presupune comunicarea cu realul pe care îl
transfigurează în planul ficţional conturat prin regulile acceptate de ei, la acea vârstă.
Jocurile fac apel fie la forţă fizică, fie la îndemânare sau inteligenţă, solicitând astfel
copilul să îşi mobilizeze energia şi să se concentreze, să îşi calculeze mişcările cu ale
celorlalţi participanţi, adică să intre într-un ritm pe care, pentru a-l imita trebuie mai întâi
să îl recunoască. Din acest motiv, jocul reprezintă modalitatea cea mai simplă şi mai
plăcută de a integra copilul preşcolar într-un univers cultural. Adeseori, jocurile copiilor nu
sunt altceva decât simple imitaţii ale unor activităţi proprii adulţilor. Evident că, în cazul
acesta, comportamentul mimetic reprezintă o formă de înscriere într-un model cultural
asumat prin joc, adică o iniţiere. Jocul rămâne în mod esenţial o activitate exercitată în
absenţa oricărei constrângeri, cu excepţia celor proprii reprezentate de regula jocului sau a
convenţiilor sale. Deşi poate fi considerat frivol, pentru că se opune la ceea ce este serios,
întrucât nu produce nici bunuri, nici opere, părând steril, jocul este, de fapt, o activitate
modelatoare. Aparenta gratuitate a jocului, care, în mentalitatea comună, duce la
minimalizarea importanţei lui, ţine de o insuficienţă de înţelegere, pentru că, în realitate,
jocurile sunt la originea celor mai înalte manifestări de cultură, după cum, în cazul
copilului preşcolar capătă subtil statutul unui factor de educaţie morală, de progres
intelectual. Jocul reprezintă şi un mijloc de formare care cultivă abilitatea, dexteritatea dar,
în egală măsură ajută foarte mult la modelarea caracterului, întreţine răbdarea,
responsabilitatea, spiritul de echipă.
Orice joc presupune respectarea unor reguli ale jocului şi, din acest motiv, jocul
trebuie considerat un factor creator de ordine. El instituie un sistem de reguli care
precizează ce se face şi ce nu se face, ce este permis şi ce este interzis. Regulile jocului
sugerează un sistem ferm de drepturi şi obligaţii, de privilegii şi responsabilităţi, iar dacă
regula jocului este respectată, acesta nu favorizează şi nu lezează pe nimeni. În mod
paradoxal, regulile acestei activităţi libere, care este jocul, sunt mult mai ferme şi mult mai
puternice decât regulile vieţii sociale, adeseori încălcate. Jocul are capacitatea deosebită de
a-l absorbi complet în lumea lui pe copil, instituind astfel o lume paralelă, fictivă,
complementară faţă de lumea obişnuită şi anume lumea jocului.
Regulile de joc externe sunt acceptate treptat şi sunt necesare pentru asigurarea
respectării responsabilităţilor şi a conduitelor civilizate în timpul desfăşurării jocului, iar

31
regulile interne devin o iniţiativă a copiilor. Dar cea mai importantă funcţie a jocului pare a
fi aceea de a stimula imaginaţia copilului, pentru că înscrierea în lumea jocului, instalarea
în rolul repartizat prin joc implică în mod fundamental capacitatea de a produce variante
nelimitate ale fanteziei. Un principiu de ordine în cazul jocului este îl reprezintă chiar
încălcarea ordinii recunoscute.
Încercarea de a defini jocul ne obligă să constatăm că el reprezintă, în esenţă, un
modus vivendi, nu doar pentru om ci pentru întreg universul. Deşi pare o pură gratuitate, el
implică o suită de factori ce atrag după sine o întreagă lumme de simboluri şi semnificaţii.
Raportându-ne la joc, vom descoperi nu numai copilaria, ci şi adolescenţa, tinereţea,
maturitatea omului. Prin joc, copiii imită anumite acţiuni, pentru ca ulterior să schimbăm
rolul de actori în acest scenariu improvizat cu acela de protagonişti autentici, asumându-ne
pe de-a întregul realitatea percepută iniţial ca destindere sau divertisment. Jocul nu
reprezintă doar un fenomen biologic, el având o funcţie afectivă, psihologică,
comportamentală. Evoluţia jocului coincide, evident, cu cea a omului şi a societăţii în
general.
Sub unghiul formei, se poate defini jocul ca o acţiune liberă, înţeleasă ca fictivă şi
situată în afara vieţii obişnuite, capabil, cu toate acestea, să abosarbă copilul preşcolar, este
o acţiune golită de orice interes material şi de orice utilitate, care se execută într-un spaţiu
şi un timp special circumscrise şi se desfăşoară ordonat, după reguli date. Creează relaţii
de grup, înconjurându-se de obicei de mister sau accentuând prin deghizare ciudăţenia lor
faţă de lumea obişnuită.
Problema originii jocului a născut controverse şi a rămas, până astăzi, o întrebare
fără răspuns. Fie că reprezintă descărcarea unui surplus de forţă vitală, fie că se
subordonează unui spirit de imaginaţie, jocul rămâne un excelent exerciţiu pentru viaţă. La
începuturile sale, el evea, ca orice activitate umană, o funcţie sacră.
Prin intermediul jocului are loc adaptarea la viaţa de colectiv, se stabilesc relaţii
între copii şi sunt conştientizate anumite norme de comportament. Iată de ce jocul didactic
trebuie folosit ca o activitate pe care o accepta şi cu ajutorul căreia copilul poate fi pregătit
să primească o serie de deprinderi de muncă intelectuală necesare pregătirii pentru şcoală.
În matematică putem găsi acele satisfacţii precum aceea ca din anumite date şi
relaţii cunoscute să putem deduce ceva nou prin intermediul gândirii parcurgând şi
descoprind singur calea respectivă.

32
 Astfel trebuie să asigurăm însuşirea acelor priceperi în rezolvarea situaţiilor
problematice, stârnindu-le curiozitatea şi atracţia spre matematică ceea ce nu este simplu şi
necesită atenţie, gândire şi multă iniţiativă.
Se ştie că folosirea consecventă a jocului didactic conduce la îmbunătăţirea
performanţelor preşcolare, la dezvoltarea factorilor intelectuali şi non-intelectuali,
începând cu spiritul de observaţie şi continuând cu imaginaţia creatoare, gândirea,
atitudinile de ordin caracterial. Pentru aceasta, cadrul didactic va trebui să aibă în vedere
crearea unui atmosfere permisive pe parcursuldesfăşurării jocului astfel încât copiii să fie
eliberaţi de tensiune, teama de pedeapsă. Este necesar să se favorizeze comunicarea,
consultarea, conlucrarea în activitatea de învăţare. În felul acesta vor putea fi mai uşor
integraţi copiii timizi ori cei cu tendinţe spre pasivitate, neobişnuiţi cu efortul intelectual.
Ei vor fi antrenaţi repede în activitate, se vor mobiliza în plan psihic, vor dori chiar să se
afirme. O activitate de învăţare foarte bine pregătită în plan metodic este supusă şi ea
legilor memoriei, iar cunoştinţele în cadrul ei sunt supuse perisabilităţii dacă nu se vor găsi
acele căi care să le fixeze în memoria copilului. Şi unul dintre marile secrete rămâne jocul
didactic prin contribuţia sa la creşterea valorii formative a cunoştinţelor, la dezvoltarea
capacităţii creatoare a copiilor.
Jocul didactic oferă un cadru propice pentru învăţarea activă, participativă,
stimulând iniţiativa şi creativitatea copilului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărui
obiect de studiu pot fi mai bine realizate prin utilizarea jocului. Acesta, prin natura sa,
cuprinde o motivaţie intrinsecă de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura
participarea lor creatoare, de a le capta interesul, de a-i angaja afectiv şi atitudinal.
Elementele de joc: descoperirea, stimularea, întrecerea, surpriza, aşteptarea vor
asigura mobilizarea efortului propriu în descoperirea unor soluţii, în rezolvarea unor
probleme, stimulând puterea de investigaţii şi co-interesarea continuă.
Jocul este foarte important, sub variatele sale forme, în dezvoltarea psihică a
copilului, importanţe subliniate de numeroase teorii ale jocului din literatura pedagogică şi
de locul acestuia în diferite sisteme de educaţie. Jocul are o valoare funcţională ce rezidă în
faptul că el transpune simbolic copilului în rolurile adultului. De aici decurge importanţa
îmbogăţirii impresiilor copiilor despre viaţa şi activitatea oamenilor dintr-o sferă largă, de
domenii profesionale, accesibile înţelegerii lor. Jocurile didactice reprezintă un mijloc
foarte important şi pentru realizarea sarcinilor educaţiei morale. Ele contribuie la
dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului şi a spiritului de independenţă.

33
II.4. Raportul dintre joc şi învăţare

Activitate cu extraordinar impact formator, jocul determină dezvăluirea universului

specific vârstelor mici; reprezentările, imaginaţia, sentimentele declanşate de joc compun
ca un puzzle personalitatea copilului.
“În om există instinctul de activitate care la copil se manifestă sub forma jocului.
Jocul poate împlini un mare rol dacă este bine practicat; el deschide copilului perspectiva
universului spre care îl educăm şi spre care el se dezvoltă”, susţine Fr. Frobel.
Comenius prefigurează în lucrările pedagogice, cu aproximativ 350 de ani în urmă
importanţa jocului susţinând că acesta este “ideal pentru educaţie”.
Micşorarea spaţiului de joacă din afara casei (terenul de joacă, parcul etc.), dar şi a
celui din interiorul spaţiului de locuit, mutaţia interesului spre vizionarea emisiunilor de la
televizor, spre jocurile pe computer reduc dramatic probabilitatea preocupării pentru joc, în
special pentru jocul de mişcare.
Jocul desfăşurat cu corectitudine influenţează pozitiv pe viitorul matur; acesta se
deprinde cu satisfacţia, cu demnitatea înfrângerii. Se declanşează mecanismul propice
cultivării unor calităţi morale (spiritul de sacrificiu, perseverenţa, curajul). Analizând mai
atent jocul, se poate identifica contribuţia lui la educarea voinţei, a stăpânirii de sine. Multe
jocuri dezvoltă acuitatea vizuală, auzul şi contribuie la evidenţierea spiritului de observaţie,
dar reprezintă şi un mijloc eficient pentru dezvoltarea fizică, înlăturând efectele
sedentarismului prin solicitarea organismului.
Jocul este determinant şi determinat de particularităţile de vârstă. El stimulează
interesul şi curiozitatea epistemică a copiilor, dar este integrat în activitatea didactică
pentru funcţiile formative.
Prin joc, copilul transpune realitatea obiectivă, nu printr-o reproducere identică, ci
transfigurată. Se stimulează astfel funcţiile intelectuale. Copilul învaţă prin joc să-şi
stăpânească emoţiile, reacţionează pozitiv, dar şi negativ. “Găseşte” prin participarea la joc
o recompensă. Se modelează în acest mod procesele afectiv-emoţionale.
Latura voliţională este puternic implicată în joc. Copilul este convins că trebuie să
contribuie la redarea, la întruchiparea unui “rol” pe care îl modelează cu maximă
convingere. Jocul cultivă în mod evident funcţia de comunicare, copilul învaţă să trăiască
împreună cu ceilalţi.

34
 Specific activităţii didactice, jocul didactic îmbogăţeşte cunoştinţele copiilor,
declanşează capacităţile mentale, asigură participarea activă a preşcolarului la activitatea
din grupă. “Debutul” în grădiniţă impune adoptarea unei strategii prin care se păstrează un
raport echitabil între activităţile didactice propriu-zise şi joc, de aici importanţa jocului
didactic prin care orice conţinut specific unei discipline poate deveni “un joc” dacă raportat
la conţinut se atinge un scop, se realizează o sarcină didactică într-un mod atractiv,
accesibil sau dacă se formulează reguli de joc şi se împart recompense.
Atunci când prezentarea clasică a unor conţinuturi matematice prin explicaţie sau
prin conversaţie nu dau roade, în sensul însuşirii noţiunilor respective de către copii, mai
ales cei de vârstă mică şi foarte mică, jocul didactic imprimă lecţiei de matematică un
caracter mai atrăgător, aduce acea varietate şi stare de bună dispoziţie, menite să contribuie
la atingerea obiectivelor lecţiei.
Jocul didactic este un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea,
buna dispoziţie şi bucuria pe care le stârneşte, urmăreşte un set de obiective de pregătire
intelectuală, tehnică, morală, fizică a preşcolarului.
Prin intermediul jocului didactic, cadrul didactic precizează, consolidează şi chiar
verifică temeinicia cunoştinţelor preşcolarilor, contribuie la îmbogăţirea nivelului de
cunoştinţe, pune în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale acestora. Odată cu
trecerea pragului celor 6 ani de viaţă, copilul începe procesul de integrare în viaţa şcolară,
ca o necessitate determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale. În programul zilnic al
unui copil, responsabilităţile în ceea ce priveşte învăţătura şi realizarea temelor pentru
acasă, nu diminuează cu nimic pofta lui de joacă, astfel încât integrarea jocului didactic în
lecţiile de matematică nu face decât să răspundă unei nevoi lăuntrice a copilului de a se
juca, nevoie care se menţine pe parcursul întregii copilării.
După autorul J. Huizuga în “Homo ludens”, jocul este deinit ca o “acţiune
specifică, încărcată de sensuri şi tensiuni, întotdeauna desfăşurată după reguli acceptate de
bunăvoie şi în afara sferei utilităţii sau necesităţii materiale, însoţită de simţăminte de
învăţare şi de încredere, de voioşie şi destindere”.
În învăţământul preşcolar, jocul este predominant, majoritatea lecţiilor şi
activităţilor din grădiniţă desfăşurându-se pe baza jocului didactic. În ceea ce priveşte
integrarea jocului în lecţiile de matematică şi pentru ca un exerciţiu matematic să poată fi
transpus în joc didactic este necesar să se realizeze un scop şi o sarcină didactică din punct
de vedere al conţinutului matematic, să se utilizeze acele elemente de joc în vederea

35
realizării obiectivelor propuse, să se utilizeze un conţinut matematic atractiv şi foarte
accesibil pentru elevi şi să se utilizeze reguli de joc, cunoscute şi respectate de toţi copiii.
Scopul didactic respectă cerinţele programei şi ale noului Curriculum Naţional, în
conformitate cu specificul vârstei copiilor grupei respective, se formulează clar şi
oglindeşte problemele specifice, impuse de realizarea jocului.
O bună formulare corespunzătoare a jocului înseamnă o bună orientare, organizare
şi desfăşurare a activităţii respective. Unele jocuri se referă la probleme de natură
cognitivă, altele urmăresc aspecte de ordin formative. De asemenea, există şi jocuri
didactice care se adresează ambelor categorii de probleme. De exemplu, într-un joc în care
se urmăreşte transmiterea sau fixarea unor cunoştinţe referitoare la culori, se realizează un
exerciţiu cu caracter formativ prin analiza şi comparaţia pe care le implică de la sine. Într-
un joc în care se urmăreşte trecerea de la noţiunea de formă triunghiulară, pătrată, rotundă
la noţiunea de formă (scop cognitiv) se realizează şi un exerciţiu de selectare, de
abstractizare, de generalizare, care răspunde unui scop formativ.
Sarcina didactică este legată de conţinutul jocului, de structura lui, conţinând
referiri la ceea ce trebuie să facă preşcolarii în mod concret pe parcursul jocului. Sarcina
didactică este în fapt esenţa întregului joc, antrenând operaţiile gândirii: analiza, sinteza,
comparaţia, dar şi imaginaţia copilului. Jocul didactic matematic cuprinde în mod obişnuit
o singură sarcină didactică.
Spre exemplu, în jocul didactic “Caută vecinii”, scopul didactic este consolidarea
deprinderilor de comparare a unor numere, iar sarcina didactică este de a găsi numărul mai
mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat. În jocul intitulat “Cine urcă scara mai
repede?”, scopul constă în consolidarea deprinderilor de calcul cu cele patru operaţii, iar
sarcina didactică constă în efectuarea unor exerciţii de adunare şi scădere.
Jocurile didactice matematice de formare de mulţimi au aceeaşi structură generală,
dar sarcina de învăţare implică exerciţii de imitare, grupare, separare şi triere,
exemplificare şi vor conduce la dobândirea abilităţilor de identificare, triere, selectare şi
formare de mulţimi.
Jocurile didactice matematice de numeraţie contribuie la consolidarea şi verificarea
deprinderilor de aşezare în perechi, comparare, numărare conştientă, de exersare a
cardinalului şi ordinalului, de familiarizare cu operaţiile aritmetice şi de formare a
raţionamentelor de tip ipotetico-deductiv.

36
II.5. Valenţe formative ale jocului didactic în învăţământul
preşcolar

Eficienţa formativă a învăţământului matematic la ciclul preşcolar poate fi sporită

atât prin calitatea sistemului cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor, atitudinilor, cât şi
prin modul de organizare şi îndrumare ale asimilării acestora. În ceea ce priveşte calitatea
cunoştinţelor, prin caracterul riguros, ştiinţific şi generativ al sistemului noţional şi
operativ pe care îl cuprinde, matematica este investită cu bogate valenţe formative.
Important este ca educatorul să respecte riogoarea “relativă” a matematicii şi să prezinte
elevilor aceste noţiuni la nivelul posibilităţilor lor de înţelegere. Utilizarea şi mai apoi
transferul noţiunilor matematice se realizează nu prin simpla transmitere a acestora de la
cadru didactic către copii, ci prin îndelungate, dar dirijate procese de căutare şi descoperire
a lor de către preşcolari. De aici, caracterul dinamic, activ şi relativ dificil al învăţării
matematicii. Pentru ideea caracterului activ al învăţământului pledează şi poziţia centrală a
copilului, anume statutul lui de subiect activ, care realizează actul învăţării matematice mai
ales prin efortul propriu şi care, odată cu însuşirea noţiunilor respective, învaţă şi anumite
tehnici de investigare şi rezolvare cu caracter general. Se adaugă la acestea şi specificul
activităţii matematice şi anume faptul că ea necesită o tensiune, o încordare, o mobilizare a
componentelor psihicului uman, dar cu precădere a gândului, a inteligenţei, a structurii
intelectuale generale. Enunţurile matematice nu se memorează pur şi simplu, ci se
receptează, se înţeleg, se integrează şi se îmbogăţesc, numai în măsura în care elevul
operează cu ele. Efortul intelectual care se desfăşoară în activitatea matematică este, în
esenţă, un continuu antrenament care are drept efecte dezvoltarea generală a acestora.
Învăţarea este un proces activ de cunoaştere care este cu atât mai valoros cu cât se
realizează un efort propriu şi cu mijloace şi tehnici cât mai productive. În învăţarea
matematicii, efortul intelectual se situează pe primul plan. Aceasta constă în: observarea
obiectivelor şi fenomenelor nu sub aspectul particularităţilor fizice ale acestora, ci sub
aspectele lor logice (mulţimi, apartenenţă, relaţii); operarea cu mulţimi concrete de obiecte,
cu accent pe logic ape care o relevă aceste operaţii; operaţii continue de analiză, sinteză,
comparaţii, clasificări, abstractizări şi generalizări, semnificative procese de transfer pe
orizontală şi pe verticală (intra şi interdisciplinare), raţionament inductiv şi transductiv
(analogic) cu precădere la primele trepte din învăţământul preşcolar.

37
 În scopul obţinerii unui randament maxim se folosesc mai multe modalităţi de
organizare a activităţilor matematice, una dintre acestea fiind jocul didactic.
Jocul didactic (educativ) este astăzi tot mai intens valorificat din punct de vedere
pedagogic în intenţia de a imprima programului din grădiniţă un caracter mai viu şi mai
atrăgător, de a fortifica energiile intelectuale şi fizice ale copiilor. S-a dezvoltat o varietate
de jocuri educative sau didactice care îşi propun să îmbine cu bune rezultate, spontanul sau
imaginativul din structura psihicului infantile cu efortul programat şi solicitant de energii
intelectuale şi fizice propriu învăţării şcolare.
În organizarea acestor jocuri se are în vedere experienţa acumulată de copii în
constituirea unor mulţimi formate din obiecte din lumea înconjurătoare: mere, mărgele,
nasturi, jucării etc., pe baza unor proprietăţi: formă, mărime, culoare. Copiii trebuie să
cunoască diverse variabile ale acestor atribute şi pe baza lor să alcătuiască mulţimi: nasturi
rotunzi, mărgele albastre, jucării mari, cărţi groase etc.
Jocurile didactice acoperă o gamă largă de activităţi cu conţinut foarte variat: de la
intuirea noţiunii de mulţime până la jocurile ce ilustrează operaţiile cu mulţimi echipolente
şi rezolvarea problemelor cu sau fără date numerice. Prin acestea se argumentează
folosirea jocurilor didactice, prin variante evaluate preluate de la grădiniţă şi adaptate la
învăţământul primar.
Introducând cu mult tact, cu pricepere, astfel de activităţi de joc, creăm legătura,
continuitatea cu învăţământul preşcolar unde forma predominantă este jocul didactic.
Astfel, continuitatea unor activităţi matematice din cadrul grădiniţei, prin practicarea lor
într-o manieră specifică particularităţilor de vârstă ale preşcolarului, dă posibilitatea
cadrului didactic să evite pe cât posibil folosirea unui limbaj matematic abstract,
inaccesibil copilului, oferindu-i posibilitatea de a introduce cât mai natural şi progresiv
unele cunoştinţe şi activităţi noi.
Din perspectiva acestor argumente considerăm introducerea jocului didactic în
lecţia de matematică, cu prioritate în perioada preabecedară, ca o necesitate. Nicăieri ca în
joc, copiii nu găsesc teren mai potrivit pentru a-şi descoperi şi pune în valoare calităţile
intelectuale cu care sunt înzestraţi, iar cei timizi să-şi învingă această stare, dezvoltându-şi
ingeniozitatea, stăpânirea de sine, voinţa, gândirea creatoare etc.
După cum se ştie, în învăţământul preşcolar toate activităţile se caracterizează prin
preponderenţa activităţilor libere (la alegere) organizate sub formă de joc. Iată de ce în
vederea pregătirii treptate a copiilor pentru activitatea şcolară este necesar să se asigure o
gradare progresivă a raportului dintre activităţile libere, independente şi cele dirijate, în

38
care preponderenţa să revină totuşi activităţilor obligatorii dirijate. Deci, prin aceasta este
pregătit terenul pentru contactul cu acţiunile de învăţare specifice muncii şcolare din ciclul
preşcolar presupunând, pe de o parte, stimularea spontaneităţii copilului, a spiritului de
independenţă, iar pe de altă parte, orientarea acestuia către activităţi constructive,
folositoare instruirii şi dezvoltării fizice şi psihice, permiţându-i integrarea eficientă în
regimul de grădiniţă.
Dezvoltarea capacităţilor intelectuale până la vârsta de 6 ani îi permite copilului să
frecventeze grădiniţa, dar continuitatea şi legătura cu activitatea sa din perioada din mica
copilărie (2-3 ani) o realizăm prin împletirea judicioasă a activităţii impuse cu cea dorită de
copil: jocul. Dar nu este vorba de un joc oarecare, ci de jocul propriu-zis la activitatea
intelectuală.
Jocul didactic poate fi inclus în structura lecţiei, în oricare din momentele ei. El
asigură păstrarea atenţiei, facilitează procesul de însuşire şi consolidare a cunoştinţelor, de
formarea unor priceperi şi deprinderi, previne apariţia oboselii, îl face pe copil să iubească
grădiniţa dar şi pe doamna educatoare. Susţinem, de asemenea, formularea în joc a unor
probleme despre care ştim dinainte că sunt mai greu de înţeles, că asigură abordarea lor de
către toţi copiii, fără rezerve, fără efort deosebit.
La grupa mare jocul didactic poate fi folosit în toate tipurile de lecţii cu conţinut
matematic: de dobândire de cunoştinţe, de consolidare, de sistematizare şi de recapitulare,
de formare de priceperi şi deprinderi, de control, de evaluare şi în oricare din momentele
lecţiei. La această grupă, primele noţiuni de matematică se referă la figurile şi corpurile
geometrice, culori, relaţii spaţiale. Aceasta se face aproape exclusiv prin jocuri cu
manipulare de obiecte concrete sau jetoane, cu imagini ale obiectelor. Se pot folosi jocuri
de tipul: “Indică direcţia!”, ”Aşază obiectul la locul potrivit!”, ”Construieşte mulţimea!”,
”Aparţine, nu aparţine!”etc.
Pe lângă jocurile exemplificate, sunt aplicate în grădiniţă şi multe alte jocuri create
de elevi, contribuind astfel la dezvoltarea gândirii şi imaginaţiei, unei trebuinţe interioare
de acţiune şi afirmare.
Jocul solicită elevul să ia parte la acţiune cu spontaneitatea şi creativitatea gândirii
lui, îl obligă la reacţii motivate ce pun la încercare iscusinţa şi priceperea, fantezia şi
iniţiativa lui, îndrăzneala dar şi prudenţa de care este capabil să dea dovadă.
În timpul jocului se desfăşoară un proces de asimilare, ce compară o funcţie dublă.
Pe de o parte are loc o asimilare de impresii şi relaţii ce duc la funcţionalitate, iar de altă
parte asimilarea se organizează datorită unor antrenări şi organizări de natură mintală.

39
 Capitolul III Folosirea jocului didactic pentru învăţarea
conţinuturilor matematice în învăţământul preşcolar

III.1. Jocul didactic – formă tradiţională de organizare a

activităţilor matematice în grădiniţă

În dinamica procesului de învăţare, alături de activitate, jocul didactic constituie o

modalitate valoroasă de acţiune pedagogică, menită să ducă la formarea convingerilor
moral-civice.
Prin joc, în interiorul grupului preşcolar, se stabilesc multiple şi variate interrelaţii
capabile să influenţeze comportamentul social al copilului. Jocul reprezintă cadrul optim
de formulare a sarcinilor complexe, prin el putând fi introduse norme mult mai dificile de
comportament, insistând asupra unor elemente definitorii prielnic, colegialitate, spirit de
echipă, grija faţă de cel de lângă tine, răspundere şi disciplină.
Din multitudinea şi varietatea încercărilor de a surprinde şi descifra esenţa acestui
proces complex, jocul, pornind de la definiţii care determină jocul ca fenomen tranzitoriu,
ca mijloc de exprimare şi exteriorizare a trăirilor, ca formă de conduită, drept proces şi cale
de modelare, activitate în care se prefigurează diferite genuri de activităţi, ne oprim asupra
definiţiei jocului dată de A. N. Leontiev după care: jocul este o activitate de tip
fundamental, cu rol hotărâtor în evoluţia copilului, constând în reflectarea şi reproducerea
vieţii într-o modalitate proprie copilului, rezultat al interferenţei dintre factorii bio-psiho-
sociali.
Jocul este transpunerea pe plan imaginar al vieţii reale pe baza transfigurării
realităţii, prelucrării aspiraţiilor, tendinţelor, dorinţelor copilului. Jocul este o activitate cu
caracter dominant la această vârstă, fapt demonstrat de modul în care polarizează celelalte
activităţi din viaţa copilului, după durata şi ponderea sa, după eficienţă, în sensul că jocul
este activitatea care conduce la cele mai importante modificări în psihicul copilului.
Cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viaţa copilului este uşor de înţeles
eficienţa folosirii lui în procesul instructiv-educativ.
Pentru copil, evidenţiază J. Chateau, aproape orice activitate este joc sau, după cum
afirmă Claparede “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii…este
singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să
acţioneze” (Claparede, Eduard – Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, Editura

40
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975). Psihologul elveţian Jean Piaget definea jocul
drept “un exerciţiu funcţional cu rol de extindere a mediului, o modalitate de transformare
a realului, prin asimilare şi de acomodare la real, deci un mijloc de adaptare” (Glava,
Alina, Glava, Cătălin, Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia Educaţional, Cluj-
Napoca, 2002, pag. 194). Acesta a remarcat rolul deosebit pe care îl are jocul în
dezvoltarea copilului.
W. F. Froebel considera că, prin joc, copilul îşi manifestă şi dezvoltă personalitatea,
gândirea şi sentimentele. În concepţia sa jocul este cel care îl face pe copil să înţeleagă
realitatea. Teoria lui Froebel pune la baza jocului experienţa nemijlocită a copilului, care
trebuie susţinută şi stimulată în cadrul procesului educaţional. Această idee este împărtăşită
şi de alţi pedagogi, prefigurând importanţa funcţiei formativă a jocului în evoluţia şi
dezvoltarea copilului. Froebel a intuit specificul vârstei căreia se adresează, înclinaţia
copiilor mici spre joc, spre acţiunea cu obiectele, adaptând formele de organizare ale
activităţilor din grădiniţă acestui specific. El afirma că, prin activităţi precum cântece,
povestiri, jocuri aceştia vor deveni mult mai buni, mai cooperanţi, mai creativi şi promova
ideea că integrarea jocului în cadrul educaţional ar angrena mai bine copiii în activităţile
şcolare şi ar cultiva un interes pe termen lung pentru învăţare, contrazicând astfel ideea,
larg răspândită în acele vremuri, că sub vârsta de şapte ani copiii nu pot învăţa, dată fiind
durata scurtă a concentrării atenţiei.
Dintre toate formele de joc prezente la vârsta preşcolară în grădiniţă rolul cel mai
important îl au jocurile didactice. Jocurile didactice ca şi definire au întâlnit un spectru
destul de larg de abordare. Astfel, în “Dicţionar de termeni pedagogici”, Editura Didactică
şi Pedagogică, apărut la Bucureşti în 1998, Cristea Sorin spunea că jocul didactic este “o
acţiune ce valorifică la nivelul instrucţiei finalităţile adaptive de tip recreativ propriu
activităţii umane”. În “Dicţionar de pedagogie”, Bucureşti, 1979, jocul didactic era definit
ca şi “specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv”.
Jocul didactic a mai fost definit ca şi “un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la
activitatea dominantă de joc la cea de învăţare” (Bache H., Mateiaş A., Popescu E., Şerban
F. – Pedagogie preşcolară, Manual pentru şcolile normale, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1994) sau “un ansamblu de acţiuni şi activităţi care, pe baza bunei
dispoziţii şi a deconectării, realizează obiective ale educaţiei intelectuale, morale, fizice”
(Păduraru V. şi colaboratorii – Activităţi matematice în învăţământul preşcolar – Sinteze,
Editura Polirom, Iaşi 1999).

41
 Termenul “didactic” accentuează caracterul instructiv-educativ al activităţii şi
potenţează ideea că acesta este organizat pentru a se realize finalităţile de natură
informativă şi formativă specifice procesului de învăţământ. Jocul didactic îmbină
armonios elementul instructiv cu cel distractiv, asigurând într-un mod antrenant, activizant
pentru cei mici, unitatea între acţiunea prin joc şi sarcina didactică propusă. Această
împletire dintre elementele instructive-educative şi cele distractive contribuie la trezirea
unor stări afective complexe, prin care copiii sunt stimulaţi să participe afectiv la
activităţii, fapt care duce la eficientizarea actului didactic.
Prin jocul didactic educatoarea realizează sinteza, consolidarea, evaluarea
cunoştinţelor copiilor într-un mod plăcut şi de asemenea reuşeşte să le valorifice în
contexte diverse, involuntar, el contribuie la dezvoltarea fizică, intelectuală, senzorială, a
unor trăsături de personalitate, a unor aptitudini estetice sau a unor calităţi morale.
Unul dintre categoriile de jocuri specifice activităţilor didactice din grădiniţă este
jocul didactic matematic. La rândul său, acesta a fost clasificat de specialişti după mai
multe criterii. Spre exemplu, în lucrarea “Metodica predării matematicii. Jocul didactic
matematic. Suport de curs”, Brăila 2002 Antohe V. Gherghinoiu C., clasifică jocurile
didactice matematice în trei categorii:
- jocuri didactice de formare de mulţimi care implică exerciţii de: grupare,
separare, exemplificare care vor duce la dobândirea abilităţilor de
identificare, scriere, selectare şi formare de mulţimi;
- jocuri didactice de numeraţie care contribuie la consolidarea, verificarea
deprinderilor de aşezare în perechi, comparare, numărare conştientă, de
exersare a cardinalului şi ordinalului, de familiarizare cu operaţiile
matematice de formare a raţionamentelor de tip ipotetico-deductiv;
- jocuri logico-matematice care urmăresc familiarizarea copiilor cu
operaţiile cu mulţimi. Aceste tipuri de jocuri urmăresc formarea la copii a
capacităţilor de a acţiona şi de a gândi logic, de a lucra cu structuri şi
operaţii logice şi cu elemente de teoria mulţimii, fără ca în mod necesar să
se transmită copiilor termenii, simbolurile şi noţiunile folosite în aceste
ştiinţe. În jocurile logice accentul nu cade pe însuşirea de informaţii de
ordin matematic, ci pe latura formativă a activităţii, adică pe dezvoltarea
capacităţilor implicate în operarea cu noţiunile matematice şi logice.
O altă clasificare împarte jocurile didactice matematice în funcţie de scopul ales, de
conţinut sau în funcţie de aportul lor formativ.

42
 După scop şi sarcina didactică jocurile didactice matematice se împart în:
a) După momentul în care se folosesc în cadrul activităţii:
- jocuri didactice matematice ca lecţii de sine stătătoare;
- jocuri didactice matematice ca momente propriu-zise ale activităţii;
- jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activităţii sau la final.
b) După conţinutul capitolelor de însuşit:
- jocuri matematice pentru aprofundarea cunoştinţelor specifice unui capitol;
- jocuri matematice specifice une vârste sau grupe.
c) După materialul didactic:
- jocuri didactice cu material didactic;
- jocuri fără material didactic.
În funcţie de aportul lor formativ (pot fi clasificate ţinând cont de acea operaţie a
gândirii căreia sarcina jocului i se adresează în mai mare măsură):
a) jocuri pentru dezvoltarea capacităţii de analiză;
b) jocuri pentru dezvoltarea capacităţii de sinteză;
c) jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de a efectua comparaţii;
d) jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de a efectua abstractizări şi
generalizări.
Matematica, fiind o activitate care utilizează termeni dificili încă de la vârsta
preşcolară, se impune abordarea acesteia într-un mod cât mai simplu şi mai plăcut, iar jocul
didactic răspunde acestei necesităţi. Având în vedere importanţa jocului în această perioadă
şi ţinând cont de opiniile psihopedagogilor din domeniul ştiinţelor educaţiei, care au sesizat
valenţele lui informativ-formative, utilizarea acestei forme de organizare a activităţilor
matematice reprezintă o metodă eficace de instruire a preşcolarilor, deoarece reuşeşte să
îmbine elementele distractive cu cele instructive. Prin îmbinarea dintre învăţare şi joc
educatoarea facilitează asimilarea cunoştinţelor matematice de la cea mai fragedă vârstă,
stimulează dezvoltarea intelectuală a preşcolarilor, asigură formarea unor deprinderi de
calcul matematic şi mai ales realizează toate aceste obiective într-un mod antrenant pentru
cei mici, asigurând astfel o retenţie şi un feed-back mai bun.
Psihologii din domeniul ştiinţelor educaţiei au accentuat importanţa utilizării jocului
didactic, aceştia identificând o serie de avantaje ale acestei metode de realizare a
activităţilor în grădiniţă:
- capacitatea de a antrena, de a dinamiza copiii, de a le oferi o motivaţie ludică;
- capacitatea de a realiza obiectivele subordinate scopului de predare-învăţare;

43
 - jocul le dezvoltă celor mici creativitatea, iniţiativa, răbdarea, inventivitatea;
- prin joc ei descoperă lumea, o cercetează, asimilează şi conştientizeză mai uşor
noţiuni, informaţii transmise;
- ca formă de realizare a activităţilor matematice, jocurile didactice antrenează
operaţiile gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, abstractizarea,
generalizarea), contribuie la dezvoltarea limbajului în general şi a celui
matematic în particular, a imaginaţiei şi atenţiei voluntare, la formarea
priceperilor şi deprinderilor (de grupare, comparare, ordonare a mulţimilor), la
formarea percepţiei spaţiului şi timpului;
- jocul didactic dezvoltă spiritual de echipă, independenţa, atenţia, spiritul de
ordine;
- jocul didactic asigură însuşirea mai rapidă, mai accesibilă şi mai plăcută a unor
cunoştinţe cum ar fi numeraţia, operaţiile aritmetice;
- prin caracterul său activ, jocul didactic matematic activizează toţi preşcolarii,
chiar şi pe cei timizi şi dezvoltă spiritul de cooperare, ceea ce contribuie la
creşterea unităţii dintre membrii grupei şi dezvoltarea unor atitudini morale:
autocontrol, spirit de independenţă, perseverenţă, disciplinare conştientă;
- prin joc se poate urmări progresul înregistrat de copii, educatoarea poate urmări
în ce măsură copiii şi-au însuşit noţiunile necesare, gradul de formare al
reprezentărilor matematice, a priceperilor şi deprinderilor, capacitatea copiilor
de a realiza sarcinile cerute, de a se adapta la ritmul cerut, de a răspunde corect
şi promt;
- prin jocul didactic se pot realiza observaţii prognostice referitoare la ritmul
individual de maturizare intelectuală şi afectivă;
- jocul didactic matematic amplifică acţiunea formativă a grădiniţei, realizând o
continuitate între activitatea de învăţare şi cea de joc.
Jocul didactic matematic este una dintre formele de organizare a activităţilor din
grădiniţă care răspund solicitării educaţiei contemporane, de formare a unei personalităţi
active, creatoare, îndrăzneţe, de dezvoltare a tuturor proceselor psihice prin acţiunea
directă, prin stimularea subiecţilor de a participa la propria formare, el fortifică energiile
intelectuale şi fizice ale acestora, constituind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat
al activităţilor din grădiniţă.

44
 Ca şi activitate antrenantă, care implică activ copiii, oferindu-le astfel multiple
satisfacţii de ordin sentimental, jocul devine în grădiniţă, principala formă de activitate pe
care cadrul didactic o utilizează în procesul instructiv-educativ.
Jocul didactic matematic, unul dintre formele de joc didactic din grădiniţă,
facilitează transferul cunoştinţelor (termenilor, noţiunilor) matematice din planul extern în
planul intern, el oferind astfel oportunitatea educatoarei de a atinge mai uşor, prin
implicarea activă a copiilor, obiectivele stabilite de programă.
Pregătirea preşcolarului pentru şcoală şi viaţă trebuie făcută în sensul unei
dezvoltări dirijate a acelor deprinderi şi capacităţi care vor permite o rapidă şi facilă
adaptare la cerinţele şcolii şi societăţii. Scopul activităţilor de iniţiere a copiilor în
matematică nu este de a-i învăţa anumite noţiuni, ci de a-i pune în situaţii prin care îşi
dezvoltă procesele de cunoaştere, devenind apţi să descopere relaţii abstracte sub aspectul
concret al situaţiilor întâlnite prin joc şi prin activităţi interdisciplinare.
Importanţa jocului didactic matematic ca şi metodă este unanim recunoscută de toţi
cei implicaţi în educaţia preşcolară.

III.2. Necesitatea folosirii jocului didactic în învăţarea matematicii

la preşcolari

Învăţământul modern al matematicii urmăreşte să formeze la copii spiritul

matematic: să-i pună în situaţia de a gândi matematic în manieră modernă şi apoi pe tot
parcursul şcolarităţii să completeze şi să adâncească prin cerinţele unitare ale matematicii
acest mod de a gândi.
Astfel, înainte de a se forma la copii noţiunea de număr, în dezvoltarea psihicului
acestora trebuie să aibă loc o serie de procese care să le asigure maturizarea şi înţelegerea
conştientă a conceptului de număr. De aceea este necesară o pregătire a copiilor pentru
înţelegerea numărului şi a procesului de formare a numărului nou, a locului fiecărui număr
în şirul numerelor, a valorii cantitative a numărului. Mulţimea fiind o noţiune primară,
copiii trebuie să fie puşi progresiv în situaţia de a forma mulţimi sau de a le recunoaşte. În
acest scop, ei pot mai întâi să fie consideraţi ei înşişi ca elemente ale unei mulţimi.
Valoarea cunoştinţelor matematice dobândite nu se diminuează dacă, pentru
început, copiii înţeleg noţiunea de mulţime în sensul de colecţie, grămadă, urmând ca pe
parcurs ea să fie extinsă şi adâncită, să capete mai multă precizie. Astfel, ei pot ilustra

45
noţiunea de mulţime prin obiectele din sala de clasă (bănci, tablouri, scaune etc) cunoscute
din experienţa de viaţă (păsări, copaci, flori etc).
În această etapă, atributul (însuşirea) care caracterizează obiectele ce aparţin
mulţimii respective este intuit de preşcolari, sesizat prin experienţa lor spontană. Grupările
naturale nu sunt arbitrare ci sunt motivate de apartenenţă, de proprietatea care le
caracterizează şi care le dă posibilitatea să le considere obiecte ale mulţimii respective.
Jocul ca formă de activitate accentuează rolul formativ al activităţilor matematice
prin: exersarea operaţiilor gândirii (analiză, sinteză, comparaţie, clasificarea, ordonarea,
abstractizarea, generalizarea, concretizarea); dezvoltarea spiritului de iniţiativă, de
independenţă, dar şi de echipă; formarea unor deprinderi de lucru corect şi rapid; însuşirea
conştientă, temeinică, într-o formă accesibilă, plăcută şi rapidă, a cunoştinţelor matematice.
Ca formă de activitate, jocul didactic matematic este specific pentru vârstele mici.
Structura jocului didactic matematic se referă la: scopul didactic, sarcina didactică,
elemente de joc, conţinutul matematic, materialul didactic (dacă este cazul), regulile
jocului. Desfăşurarea jocului didactic matematic cuprinde următoarele etape: introducerea
în joc, prezentarea şi intuirea materialului, anunţarea titlului jocului şi prezentarea acestuia,
explicarea şi demonstrarea regulilor jocului, fixarea regulilor (prin jocul demonstrativ),
executarea jocului de probă, executarea jocului de către copii, complicarea jocului,
introducerea de noi variante, încheierea jocului – evaluarea conduitei de grup sau
individuale.
O activitate matematică bazată pe exerciţiu poate fi rigidă şi monotonă mai ales
pentru copiii de 7-8 ani. Educatoarea trebuie, în acest caz, să întreţină şi să stimuleze
interesul pentru activitate, introducând elemente cu caracter ludic. În acest mod exerciţiul
devine dinamic, precis, corect, atractiv şi stimulează participarea la activitate a copiilor.
Chiar dacă porneşte de la o sarcină euristică, educatoarea poate transforma intenţia
de joc în acţiune propriu-zisă de învăţare şi motivează participarea afectivă a copiilor prin
elementele sale specifice: competiţia, manipularea, surpriza, aşteptarea.
Orice exerciţiu sau problemă matematică poate deveni joc didactic dacă: realizează
un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic, foloseşte elemente de joc în
vederea realizării sarcinii, foloseşte un conţinut matematic accesibil şi atractiv, utilizează
reguli de joc cunoscute anticipat şi respectate de copii.
Pe parcursul clor patru ani de grădiniţă, datele senzoriale se îmbogăţesc foarte mult,
datorită lărgirii sferei de contact a copiilor cu noi şi variate obiecte şi aspecte ale mediului
ambiant şi ca urmare a activităţii din ce în ce mai diferenţiate a analizatorilor. De pildă,

46
dacă la 3 ani copiii percep global obiectele, în special forma lor, pe măsură ce cresc, percep
despre aceleaşi obiecte atributele semnificative, pe care, la început, le treceau cu vederea.
Astfel, la început, toate categoriile de dimensiuni sunt percepute sub denumirea generală
de mare sau mic. Treptat, ca urmare a exerciţiului sistematic cu obiectele, în toate
categoriile de jocuri practicate în grădiniţă, datorită perfecţionării analizatorilor, ca şi a
dezvoltării gândirii limbajului, percepţiile se diferenţiază. Se lărgeşte gama culorilor pe
care le percep copiii, ca şi poziţiile spaţiale pe care le au diferitele obiecte. Copiii le
recunosc uşor şi denumesc poziţia lor în spaţiu cu cuvintele corespunzătoare.
În urma activizăţii matematice sistematice, treptat complicate şi permanent
conştientizate de copii, se ajunge spre sfârşitul perioadei şcolare la momentul în care
gândirea lor înregistrează noi salturi calitative. Pe baza acestora, mai precis a proceselor de
analiză, comparaţie şi generalizare, copiii pot să intuiască numărul, care este o noţiune
abstractă. Copiii mici, puşi să numere câteva jucării, care sunt întrebaţi câte jucării sunt,
după ce au terminat de numărat, nu pot răspunde, ci reiau număratul de la început, aceasta
pentru că ei nu înţeleg semnificaţia noţiunii de număr şi nu pot efectua încă generalizarea.
De aceea, respectând etapele de dezvoltare psihică a copiilor trebuie să-i solicităm
în permanenţă la o activitate conştientă, care să ducă, mai târziu, la maturizarea proceselor
de cunoaştere, la formarea unor reprezentări despre mulţimi şi echipotenţa lor, despre
modalităţile în care se poate opera cu ele.
În procesul formării reprezentărilor matematice, copiii răspund prompt, mai întâi
prin acţiune, reuşind mai greu să explice operaţiile pe care le-au efectuat sau rezultatele pe
care le-au obţinut, din cauza rămânerii în urmă a planului verbal. De aici, necesitatea ca
profesorii pentru învăţământul preşcolar să insiste pentru însuşirea şi utilizarea de către
fiecare copil a limbajului matematic adecvat şi a exprimării corecte şi logice.
Pornind de la observarea atentă a copiilor sub aspectul exprimării cunoştinţelor
matematice în timpul rezolvării sonore a problemelor în joc, ne putem da seama unde
întâmpină aceştia greutăţi, care sunt expresiile pe care nu şi le-au însuşit şi pe care trebuie
să le fixăm, ce confuzii fac şi pe care trebuie să le înlăturăm din gândirea şi vorbirea
copiilor.
Z. P. Dienes identifică trei stadii în formarea conceptelor matematice la vârsta
preşcolară, cărora le sunt specifice diferite tipuri de jocuri:
- Stadiul preliminar în care copilul manipulează şi cunoaşte obiecte, culori, forme,
în cadrul unor jocuri organizate fără un scop aparent.

47
 - Stadiul jocului dirijat cuprinde jocuri structurate organizate în scopul evidenţierii
constantelor şi variabilelor mulţimii.
- Stadiul de fixare şi aplicare a conceptelor care asigură asimilarea şi explicitarea
conceptelor matematice în aşa-numitele jocuri practice şi analitice.
Z. P. Dienes formulează patru principii de bază de care trebuie să se ţină cont în
conceperea oricărui model de instruire centrat pe formarea unui concept matematic.
Principiul constructivităţii orientează învăţarea conceptelor într-o succesiune
logică, de la nestructurat la structurat. Astfel, este indicat să se treacă de la jocul
manipulativ (nestructurat) la jocul de construcţii (structurat), în scopul clarificării
noţiunilor.
Principiul dinamic este relectat în drumul parcurs de copil în instruire prin activităţi
ludic. Astfel, învăţarea progresează de la un stadiu nestructurat, de joc, la un stadiu mai
structurat, de construcţie, în care se asigură înţelegerea unui fapt matematic şi care apoi se
integrează într-o structură matematică.
Principiul variabilităţii matematice asigură formarea gândirii matematice care are la
bază procesele de abstractizare şi generalizare. Se impune, deci, ca familiarizarea cu
noţiunile matematice să se facă în situaţii matematice variate, prin experienţe.
Principiul variabilităţii perceptuale exprimă faptul că formarea unei structuri
matematice se realizează sub forme perceptuale variate. Respectarea acestui principiu
conduce la apariţia operaţiei de abstractizare, ce va sprijini formarea gândirii matematice.
Integrarea în practica educaţională a acestor principii conduce la dobândirea unor
reprezentări matematice. Conceptele sunt prezente sub forma concretizărilor pe materiale
structurate în scopul transferului aceleiaşi structuri matematice prin acţiune dirijată,
imagin, simbol verbal sau nonverbal.
Aceasta se justifică prin faptul că diversele însuşiri ale obiectului nu apar în
aceleaşi condiţii în percepţie şi în reprezentare. Astfel, cercetările au dovedit că în
reprezentările preşcolarilor, au prioritate însuşirile funcţionale, componente prin care se
acţionează, chiar dacă acestea nu sunt dominante. Reprezentarea se formează deci ca o
construcţie ce apare în condiţii speciale.
Activităţile comune cu conţinut matematic e întâlnesc, în practica grădiniţelor, sub
trei forme:
a) exerciţii cu material individual;
b) jocuri didactice matematice (cu material individual sau colectiv);
c) jocuri logico-matematice

48
 În activităţile desfăşurate sub formă de exerciţii cu material individual partea
introductivă se realizează în mod diferit: prin demonstrarea de către educatoare, cu ajutorul
copiilor, a operaţiilor ce urmează să fie făcute, sau prin intuirea materialului şi efectuarea
directă a operaţiilor respective, etapă cu etapă, pe baza cerinţelor educatoarei şi sub
controlul acesteia. În activităţile în care se realizează pentru prima dată o tehnică de lucru,
demonstrarea este făcută de educatoare la tablă sau pe suportul special confecţionat cu
materiale asemănătoare cu ale copiilor, dar mai mari (material demonstrativ).
Demonstrarea educatoarei este însoţită de explicaţii scurte, precise şi clare. În a doua etapă
a activităţii de predare se folosesc procedee diferite, care duc la practicarea unor variate
exerciţii cu obiecte, prin care se revine mereu la sarcina de bază a activităţii, pentru a fi
înţeleasă bine de toţi copiii din grupă. De exemplu, la grupa mică se cere copiilor să
clasifice obiectele după formă, mărime, culoare; la grupa mijlocie se cere copiilor gruparea
obiectelor după criteriul lungimii, al mărimii, după poziţiile spaţiale relative ocupate, iar la
grupa mare, aceste activităţi sunt, unele bazate pe manipularea grupelor de obiecte şi
efectuarea de operaţii fără să numere obiectele care aparţin diferitelor grupe, iar altele în
care se asociază numărul şi cifra la grupele de obiecte.
Încheierea activităţilor de predare poate îmbrăca mai multe forme, în scopul
repetării şi verificării cunoştinţelor însuşite. Astfel, activităţile se pot încheia cu elemente
de joc (exemplu: “Ce grupă am ascuns? Ce s-a schimbat?” – copiii trebuind să ghicească
schimbările respective), cu exemple date e copii pe tema activităţii, cu strângerea grupelor
de obiecte şi aranjarea lor în coşuleţe în ordinea indicată de eucatoare etc.
De asemenea, activităţile pe bază de material individual de repetare a sarcinilor
urmărite se organizează cu scopul de consolidare a cunoştinţelor şi deprinderilor care au
constituit conţinutul activităţilor de predare. În aceste activităţi se folosesc şi alte materiale
şi se îmbină cât mai variat procedeele de realizare a sarcinii, în scopul stimulării şi
menţinerii interesului copiilor pentru activitate şi pentru a-i determina să acţioneze din ce
în ce mai rapid, mai corect şi să formuleze din ce în ce mai uşor răspunsurile.
Activităţile desfăşurate sub formă de jocuri didactice sunt activităţi de verificare a
cunoştinţelor şi deprinderilor şi se organizează periodic, după etapele în care s-au parcurs
anumite sarcini din programă.
Prin forma atractivă şi ritmul dinamic, prin regulile interesante şi variate, jocul
didactic facilitează antrenarea şi participarea afectivă a tuturor copiilor din grupă. De
aceea, preponderenţa jocului didactic la grupa mică se explică prin eficienţa pe care o are
această formă de activitate la vârsta de 3-4 ani.

49
 Jocul nu constrânge copilul cu reguli rigide, nu-l inhibă, dimpotrivă, forma
antrenantă şi plăcută a jocului stimulează interesul copiilor pentru conţinutul şi
desfăşurarea lui, măreşte puterea de concentrare a atenţiei, determină participarea benevolă
şi conştientă a copilului la joc. Ca urmare, receptivitatea lor sporeşte, condiţionând astfel
asimilarea corectă a cunoştinţelor.
De aceea, jocul didactic este folosit ca formă de bază în activitatea grupei mici,
chiar şi în activitatea cu caracter de predare.
În cadrul jocurilor didactice şi, în special, în acelea de întrecere, verificarea
cunoştinţelor se realizează în două etape, şi anume:
- în prima etapă copiii sunt solicitaţi să verifice rezultatele acţiunilor unor
personaje, în raport cu cerinţele formulate de eucatoare şi, la nevoie, să le corecteze (dde
exemplu: “A ştiut Scufiţa Roşie să aşeze grupele?”);
- în a doua etapă se întrec, în acelaşi timp, copiii cu personajele, lucrând fiecare pe
materialul lui.
În acest mod se face o verificare a atenţiei, a spiritului de observaţie, a puterii de
analiză, precum şi a gândirii logice.
La grupa mare, întrecerea este prezentă în toate jocurile didactice sub diferite forme
şi anume: fiecare copil se întrece concomitent cu întregul colectiv şi luptă pentru un record
personal sau întrecerea este declanşată între echipe.
Organizate în acest fel, jocurile didactice devin activităţi plăcute şi îndrăgite de
copii, prin care se rezolvă, în practică, sarcinile matematice impuse de programă.
Jocurile logico-matematice sunt o continuare firească a jocurilor didactice,
desfăşurate pe baza mulţimilor de obiecte concrete, valorificând, pe plan superior, toate
achiziţiile dobândite în cadrul acestora. Ele contribuie la realizarea proceselor de
abstractizare şi generalizare a cunoştinţelor şi, pe această bază, la o mai reală apropiere a
copiilor de primele noţiuni matematice menite să le faciliteze înţelegerea noţiunii de număr
şi a operaţiilor cu numere care se vor studia în şcoală.
În organizarea acestor jocuri, educatoarea foloseşte informaţiile culese din alte
activităţi desfăşurate, din jocurile libere, insistând în lichidarea golurilor sesizate în
cunoştinţele copiilor sau în exprimare.
O mare parte din aceste jocuri utilizează ca material suport trusa Dienes. În primele
jocuri, copiii trebuie să separe piesele trusei după variantele aceluiaşi atribut: mărime,
culoare, formă. Următoarele jocuri urmăresc să sistematizeze cunoştinţele copiilor în

50
legătură cu atributele pieselor, să asigure o conexiune naturală a acestora: “pătrat, mic,
albastru”.
Folosirea corespondenţei element cu element între mulţimi constituie criteriul de
bază pentru stabilirea echivalenţei grupelor de obiecte. Prin exerciţii repetate, copiii
intuiesc proprietăţile relaţiei de echivalenţă şi efectuează operaţii cu grupe echivalente,
pregătitoare pentru înţelegerea adunării şi scăderii cu numere naturale.
Ţinând seama că, la vârsta de 6 ani, copilul are o tot mai mare putere e
abstractizare, că e capabil de un efort mai mare îndelungat şi mai susţinut, programa
activităţilor cu conţinut matematic la grupa mare măreşte simţitor aria şi complexitatea
acestor jocuri logice, chiar dacă unele dintre ele sunt reluări în variante diferite a
activităţilor din anii anteriori.

III.3. Tipuri de jocuri didactice matematice

Exerciţiile-joc sau jocurile didactice pot avea multiple variante. Acestea servesc de
obicei efectuării în diferite forme a exerciţiilor atât de necesare consolidării unor cnoştinţe
(pe plan cognitiv) sau al formării unor deprinderi, ori dezvoltarea unor laturi ale
personalităţii (pe plan formativ). Variantele pot cuprinde sarcini asemănătoare dar prezente
în formă diferită sau mărind gradul de dificultate în funcţie de vârstă sau nivel de
cunoştinţe.
Trecerea prin grade diferite de dificultate se face şi pe cale metodică prin modul de
prezentare a sarcinii didactice şi de desfăşurare a jocului: cu explicaţii şi exemplificare; cu
explicaţii, dar fără exemplificare; fără explicaţii, cu simpla enunţare a sarcinii.
Jocurile didactice, prin marea lor diversitate, prin variantele pe care le poate avea
fiecare dintre ele, precum şi prin faptul că pot fi jucate de o clasă întreagă, de grupe de
copii sau chiar individual constituie un instrument maleabil.
Jocurile pot fi clasificate în funcţie de scopul şi sarcina didactică sau în funcţie de
aportul lor formativ.
În funcţie de scopul şi sarcina didactică ele pot fi împărţite:
a) După momentul în care se folosesc în cadrul activităţii:
- jocuri didactice matematice ca lecţii de sine stătătoare;
- jocuri didactice matematice ca momente propriu-zise ale activităţii;
- jocuri didactice matematice în completarea activităţii, intercalate pe parcursul
activităţii sau în final.

51
 b) După conţinutul de însuşit:
- jocuri matematice pentru aprofundara însuşirii cunoştinţelor specifice unui capitol
sau grup de lecţii;
- jocuri didactice specifice unei vârste sau grupe.
În funcţie de aportul lor formativ, jocurile pot fi clasificate ţinând cont de acea
operaţie sau însuşire a gândirii căreia sarcina jocului i se adresează în mare măsură:
a) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de analiză;
b) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de sinteză;
c) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de a efectua comparaţii;
d) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii copiilor de a face abstractizări şi
generalizări.
e) Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacităţii;
Clasificarea jocurilor se poate face şi în funcţie de materialul didactic folosit:
a) Jocuri didactice cu material didactic: standard (confecţionat) / natural (din
natură);
b) Jocuri didactice fără material didactic (orale: ghicitori, cântece, povestiri,
scenete).
La rândul lor jocurile didactice care se referă la conţinutul capitolelor pot fi:
- de pregătire a actului învăţării;
- de îmbogăţire a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
- de fixare: de evaluare, de dezvoltare a atenţiei, memoriei, inteligenţei, de
dezvoltare a gândirii logice, de dezvoltare a creativităţii;
- de revenire a organismului: de revenire a atenţiei şi modului de concentrare; de
formare a trăsăturilor moral-civice şi de comportament.
În funcţie de conţinutul noţional prevăzut pentru activităţile matematice în
grădiniţă, organizate sub formă de joc, considerăm următoarea clasificare a jocurilor
didactice:
- jocuri didactice de formare de mulţimi;
- jocuri logico-matematice (de exersare a operaţiilor cu mulţimi);
- jocuri didactice de numeraţie.
Clasificarea are ca punct de plecare observaţiile lui Piaget asupra structurilor
genetice în funcţie de care evoluează jocul: exerciţiul, simbolul şi regula, adaptate etapelor
de formare a reprezentărilor matematice.

52
 Jocurile didactice matematice de formare de mulţimi au aceeaşi structură generală,
dar sarcina de învăţare implică exerciţii de: imitare, grupare, separare şi triere, clasificare şi
care vor conduce la dobândirea abilităţilor de identificare, triere, selectare şi formare de
mulţimi.
Jocurile didactice matematice de numeraţie contribuie la consolidarea şi exersarea
deprinderilor de aşezare în perechi, comparare, numărare conştientă, de exersare a
cardinalului şi ordinalului, de familiarizare cu operaţiile aritmetice şi de formare a
raţionamentelor de tip ipotetico-deductiv.
Jocurile logico-matematice sunt jocuri didactice matematice care introduc, în
verbalizare, conectorii şi operaţiile logice şi urmăresc formarea abilităţilor pentru
elaborarea judecăţilor de valoare şi de exprimare a unităţilor logice.
Jocurile logico-matematice oferă posibilitatea familiarizării copiilor cu operaţiile cu
mulţimi. Orice noţiune abstractă, inclusiv noţiunea de mulţime, devine mai accesbilă, poate
fi însuşită conştient dacă este inclusă în jocul logico-matematic, deoarece el oferă un cadru
afectiv-motivaţional adecvat.
Scopul principal al jocurilor de acest tip este de a-i înzestra pe copii cu un aparat
logic suplu, care să le permită să se orienteze în problemele realităţii înconjurătoare, să
exprime judecăţi şi raţionamente într-un limbaj simplu, familiar.
Făcând exerciţii de gândire logică pe mulţimi concrte (figuri geometrice), copiii
dobândesc pregătirea necesară pentru înţelegerea numărului natural şi a operaţiilor cu
numere naturale pe baza mulţimilor şi a operaţiilor cu mulţimi (conjuncţia, disjuncţia,
negaţia, implicaţia, echivalenţa logică – fundamentează intersecţia, reuniunea,
complementara, incluziunea şi egalitatea mulţimilor). În principal, se solicită efectuarea
unor sarcini de clasificare, comparare şi ordonare ale elementelor mulţimii după anumite
criterii.
Exerciţiile de formare de mulţimi după una, două sau mai multe însuşiri de culoare,
formă, mărime, grosime reprezintă modalităţi eficiente de exersare a abilităţii de
clasificare. Folosind un limbaj adecvat, preşcolarii intuiesc operaţia de complementariere
prin negaţie, reuniunea prin disjuncţie logică şi ajung să utilizeze principiile generale ale
logicii (al negării negaţiei, al contradicţiei), ceea ce uşurează drumul raţionamentului spre
obţinerea unor rezultate conforme cu sarcina.
Tot prin intermediul jocurilor logice, copiii sunt familiarizaţi cu alte concepte
matematice, ca acela de relaţie, relaţie funcţională, ceea ce pregăteşte şi uşurează
înţelegerea corspondenţei biunivoce.

53
 Prin structura şi conţinutul lor, jocurile logice corespund necesităţii de a accentua
caracterul formativ al actului didactic, se încadrează în spiritul actualei programe şi sprijină
nu numai formarea reprezentărilor matematice, ci şi celelalte activităţi prevăzute de
programă.
Mijloacele didactico-materiale utilizate frecvent în jocurile logico-matematice sunt
trusele cu piese geometrice Dienes, Logi I, Logi II.
Organizarea jocurilor logice solicită un demers didactic adaptat: uneori se lucrează
frontal, cu întreaga grupă, alteori pe echipe de 4-6 copii, fiecare echipă având un
reprezentant, educatoarei rămânându-i rolul de organizator, îndrumător, arbitru.
În ansamblu, jocul logic respectă structura jocului didactic şi componentele jocului
se distribuie pe secvenţele activităţii.
Organizarea activităţilor matematice sub forma jocului didactic realizează
modificări semnificative atât în conţinutul, dar şi în calitatea proceselor cognitive.
Prin joc, activitatea matematică devine mijloc de formare intelectuală:
- jocul face trecerea în etape de la acţiunea practică spre acţiunea mintală;
- favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative (imaginaţia reproductivă şi
creatoare);
- realizează trecerea de la reproducerea imitativă la combinarea reprezentărilor în
imagini.
Organizarea activităţilor matematice sub forma jocului didactic oferă multiple
avantaje de ordin metodologic:
- acelaşi conţinut matematic se consolidează, se poate repeta şi totuşi jocul pare
nou, prin modificarea situaţiilor de învăţare şi a sarcinilor de lucru;
- aceeaşi sarcină (obiectiv) se exersează pe conţinuturi şi materiale diferite, cu
reguli noi de joc, în alte situaţii de instruire;
- rgulile şi elementele de jocmodifică succesiunea acţiunilor, ritmul de lucru al
copiilor;
- stimulează şi exersează limbajul în direcţia urmărită prin obiectivul operaţional,
dar şi aspecte comportamentale prin regulile de joc;
- în cadrul aceluiaşi joc, repetarea răspunsurilor, în scopul obţinerii performanţelor
şi reproducerea unui model de limbaj adaptat conţinutului pot fi reguli de joc.
Ca formă de activitate, jocul didactic este specific, pentru vârstele mici, iar forma
dominantă de organizare a instruirii pentru vârstele mai mari o constituie activităţile pe
bază de exerciţiu cu material individual ce include elemente de joc.

54
 Scopul didactic se formulează în concordanţă cu cerinţele programei şcolare pentru
grupa respectivă, convertite în finalităţi funcţionale de joc. Formularea trebuie să fie clară
şi corespunzătoare jocului, determină o bună orientare, organizare şi desfăşurare a
activităţii respective.
Sarcina didactică constituie elementul de bază pein care se transpune la nivelul
copilului scopul urmărit într-o activitate matematică. Sarcina didactică este legată de
conţinutul jocului, structura lui, referindu-se la ceea ce trebuie să facă în mod concret
copiii în cursul jocului pentru a realiza scopul propus.
Sarcina didactică reprezintă esenţa activităţii respective antrenând intens operaţiile
gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea dar şi imaginaţia. Jocul
matematic cuprinde şi rezolvă cu succes o singură sarcină didactică.
Spre exemplu, în jocul didactic “Caută vecinii”, scopul didactic este consolidarea
deprinderilor de comparare a unor numere, iar sarcina didactică este să găsească numărul
mai mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat.
În jocul ”Cine urcă scara mai repede?” scopul este consolidarea deprinderilor de
calcul cu cele patru operaţii, iar sarcina didactică constă în efectuarea unor exerciţii de
adunare şi scădere. La jocul didactic “Găseşte locul potrivit” scopul didactic este formarea
deprinderilor de a efectua operaţii cu mulţimi, iar sarcina didactică este să formeze mulţimi
după unul sau două criterii.
Când copiii nu reuşesc să rezolve jocul propus, se verifică dacă nu s-a strecurat
vreo greşeală, dacă ei au noţiunile necesare pentru rezolvarea lui, dacă gradul de dificultate
nu este prea ridicat.
Elementele de joc se stabilesc de regulă în raport cu cerinţele si sarcinile didactice
ale jocului. Ele pot fi cât se poate de variate. Într-un joc se pot folosi mai multe elemente,
dar nu pot lipsi cu desăvârşire, deoarece sarcina didactică rezolvată fără asemenea element
nu mai este joc.
Elementele de joc pot apărea sub formă de: întrecere (individuală sau pe grupe);
cooperare, prin care se dezvoltă spiritul de apartenenţă la colectivitate; recompensare –
recompensele să fie de ordin moral, astfel încât să nu diminueze interesul pentru joc şi să
facă preşcolarii să se rezume doar la obţinerea recompensei; penalizare – să nu se accepte
abateril de la regulile jocului. Alte elemente de joc pot fi aplauzele şi cuvintele stimulatorii.
Elementele de joc se împletesc strâns cu sarcina didactică şi mijlocesc realizarea ei
în cele mai bune condiţii. Se pot organiza jocuri în care întrecerea, recompensa sau
penalizarea să nu fie evidente.

55
 De exemplu în “Jocul cirei 1”, obiectivul urmărit este acela de consolidare a
noţiunilor referitoare la cifra 1. Aici elementul de joc este acela de întrecere între copiii
clasei şi urmăreşte în plus şi formarea deprinderii de mânuire a beţişoarelor. Sarcina
didactică este aceea ca fiecare copil să formeze pe bancă din cele 10 beţişoare cifra 1. Cel
care termină primul este câştigătorul jocului şi este recompensat căutându-i-se o strofă
dintr-un cântec, iar ultimul primeşte o “pedeapsă” din partea grupei: să spună o ghicitoare,
să cânte, să recite.
Conţinutul matematic al jocului este subordonat particularităţilor de vârstă şi
sarcinii didactice. Trebuie să fie accesibil, recreativ şi atractiv prin forma în care se
desfăşoară, prin mijloacele de învăţământ utilizate, prin volumul de cunoştinţe la care se
apelează. Conţinutul matematic se referă la următoarele conţinuturi matematice: mulţimi,
operaţii cu mulţimi, elemente de logică, relaţii de ordine, relaţii de echivalenţă, numere
naturale, operaţii cu numere naturale, unităţi de măsură, elemente de geometrie plană şi
spaţială.
Materialul didactic trebuie să fie ales din timp, să fie corespunzător, să contribuie la
reuşita jocului, să fie variat. Jocurile didactice pot folosi drept material ajutător obiecte
(creioane, cărţi, baloane, jucării) sau materiale luate din natură (flori, pietricele, ghinde,
castane), dar mai frecvent folosim: jetoane cu desene, cu numere, cu semne de operaţii, sau
cu operaţii; piese geometrice (trusele Dienes, Logi I sau Logi II); planşe; riglete, alte
materiale confecţionate. Materialul didactic trebuie să fie mobil, putând fi uşor de mânuit
de către copii şi să conţină o problemă didactică de rezolvat.
Fiecare joc didactic are cel puţin două reguli:
- prima regulă transpune sarcina didactică într-o acţiune concretă, atractivă şi astfel
exerciţiul este transpus în joc;
- a doua regulă a jocului didactic are rol organizatoric şi precizează modul de
organizare a grupului de copii şi a spaţiului de învăţare, momentul când trebuie să
înceapăsau să se termine o anumită acţiune a jocului, ordinea în care trebuie să se intre în
joc, cine conduce jocul, etc.
Regulile trebuie să fie formulate clar, corect, să fie înţelese de copii şi în funcţie de
reguli se stabilesc şi rezultatele jocului. Acceptarea şi respectarea regulilor jocului îl
determină pe copil să participe la efortul comun al grupului din care ace parte.
Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, lupta pentru învingerea
dificultăţilor, respectarea exemplară a regulilor de joc şi, în general, succesul, vor pregăti
treptat pe omul de mâine.

56
 Strategiile jocului sunt strategii euristice în care copiii îşi manifestă isteţimea,
iniţiativa, răbdarea, îndrăzneala.
Pentru buna desfăşurarea jocului se au în vedere următoarele cerinţe: pregătirea
jocului didactic; organizarea judicioasă a acestuia; respectarea momentelor (evenimentelor)
jocului didactic; respectarea ritmului jocului, alegerea unei strategii de conducere potrivită,
stimularea copiilor în vederea participării la joc; asigurarea unei atmosfere prielnice pentru
joc; varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante de joc).
Pregătirea jocului didactic presupune în general următoarele: studierea atentă a
conţinutului acestuia, a structurii sale; pregătirea materialului didactic (confecţionarea sau
procurarea lui); elaborarea proiectului (planului) jocului didactic.
Organizarea jocului didactic matematic necesită o serie de măsuri. Astfel trebuie să
se asigure o împărţire a copiilor în funcţie de acţiunea jocului şi uneori chiar o reaşezare a
mobilierului pentru reuşita lui în sensul rezolvării pozitive a sarcinii didactice.
Oaltă problemă organizatorică este aceea a distribuirii materialului necesar
desfăşurării jocului. În general materialul se distribuie la începutul activităţii de joc şi
aceasta pentru următorul motiv: cunoscând (intuind) în prealabil materialele didactice
necesare jocului respectiv, copiii vor înţelege mult mai uşor explicaţia educatoarei
referitoare la desfăşurarea jocului. Există şi jocuri didactice matematice în care materialul
poate fi împărţit copiilor după explicarea jocului.
Organizarea judicioasă a jocului didactic are o influenţă favorabilă asupra ritmului
de desfăşurare a acestuia, asupra realizării cu succes a scopului propus.
Respectarea momentelor (evenimentelor) jocului didactic constituie o altă cerinţă
pentru buna desfăşurare a jocului.
Desfăşurarea jocului didactic cuprinde, de regulă următoarele momente (faze):
a) Introducerea în joc, ca etapă, îmbracă forme variate în funcţie de tema jocului.
Uneori, atunci când este necesar să familiarizăm copii cu conţinutul jocului, activitatea
poate să înceapă printr-o scurtă discuţie cu efort motivator. Alteori introducerea în joc se
poate face printr-o scurtă expunere sau descriere care să stârnească interesul şi atenţia
copiilor. În alte jocuri introducerea se poate face prin prezentarea materialului sau
anunţând direct titlul jocului.
b) Anunţarea titlului jocului şi a obiectivelor trebuie făcută sintetic, în termeni
precişi, spre a nu lungi inutil începutul acestei activităţi.
c) Prezentarea materialului didactic trebuie făcută explicit axându-se pe obiectivele
urmărite. Explicaţiile trebuie date atât pentru materialul model cât şi pentru cel individual,

57
iar în timpul prezentării putem aplica şi câteva exerciţii de mânuire şi folosire a
materialului.
d) Explicarea şi demonstrarea regulilor de joc constituie un moment hotărâtor
pentru succesul jocului didactic. Educatoarei îi revin următoarele sarcini:
- să îi facă pe copii să înţeleagă sarcinile ce le revin;
- sa precizeze regulile jocului asigurând însuşirea lor rapidă şi corectă;
- să prezinte conţinutul jocului şi principalele etape în funcţie de regulile jocului;
- să dea explicaţii cu privire la modul de folosire a materialului didactic;
- să scoată în evidenţă sarcinile conducătorului şi cerinţele pentru a deveni
câştigător. Răspunsurile la întrebările jocului pot fi date prin acţiune sau prin explicaţii
verbale. În cazul când jocul se repetă, se renunţă la explicaţii şi se trece la desăşurarea
jocului.
e) Fixarea regulilor
Uneori în timpul explicaţiei sau după explicaţie se vor fixa regulile jocului. Acest
lucru se recomandă, de regulă, când jocul are o acţiune mai complicată, impunându-se
astfel o subliniere specială a acestor reguli. De multe ori fixarea regulilor nu se justifică,
deoarece se realizează formal, copiii reproducându-le în mod mecanic.
Educatoarea trebuie să acorde o atenţie deosebită copiilor care au o capacitate mai
redusă de înţelegere sau acelora care au o exprimare mai greoaie.
f) Demonstrarea jocului (jocul demonstrativ) presupune executarea de către
educatoare, sau de către un grup de copii, a unor secvenţe ale jocului pentru a se asigura
înţelegerea sarcinii şi a regulilor.
g) Executarea jocului de probă presupune executarea de către toţi copiii a unor
secvenţe ale jocului pentru a se asigura înţelegerea şi fixarea sarcinii şi a regulilor.
h) Executarea jocului de către copii.
Jocul începe la semnalul conducătorului jocului. La început acesta intervine mai
des în joc reamintind regulile jocului, dând unele indicaţii oranizatorice. Pe măsură ce
înaintează în joc sau copiii capătă experienţa jocurilor matematice, propunătorul acordă
independenţă copiilor lăsându-i să se acomodeze liber. Se desprind, în general, două
moduri de a conduce jocul copiilor: conducerea directă (propunătorul având rol de
coordonator) şi conducerea indirectă (propunătorul ia parte activă la joc fără să interpreteze
rolul de conducător). Pe parcursul desfăşurării jocului, propunătorul poate trece de la
conducerea directă la cea indirectă sau le poate alterna. Totuşi, chiar dacă propunătorul nu

58
participă direct la joc, sarcinile ce-i revin sunt deosebite. Astel, în ambele cazuri
propunătorul trebuie:
- să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);
- să menţină atmosfera de joc;
- să urmărească evoluţia jocului evitând momentele de monotonie, de stagnare;
- să stimuleze iniţiativa şi inventivitatea copiilor, să-i lase să-şi confrunte părerile,
să caute singuri soluţii, să înveţe din propriile greşeli. “Dădăceala” nu are ce căuta în astfel
de activităţi, ea fiind profund dăunătoare;
- să controleze modul în care copiii rezolvă sarcina didactică respectându-se
regulile stabilite;
- să creeze condiţii necesare pentru ca fiecare copil să rezolve în mod independent
sau în cooperare sarcinile;
- să urmărească comportarea copiilor, relaţiile dintre ei, propunătorul neimpunând
un anumit sistem de lucru. Expresii ca “fă aşa!”, ”aşază piesa aici!”, ”nu e bine cum faci!”
nu sunt indicate a fi folosite de propunător. Nu toate procedeele indicate de adulţi sunt
accesibile copilului. De multe ori copilul înţelege mai bine când îi explică un alt copil.
Propunătorul nu are rol de a preda cunoştinţele sau de a prezenta “de-a gata” soluţiile unor
probleme, el provoacă doar anumite probleme, anumite situaţii în faţa cărora sunt puşi
copiii. Calea de rezolvare trebuie descoperită de copil, ea fiind doar (în caz de necesitate)
sugerată în mod discret.
- să activizeze toţi copiii la joc, găsind mijloace potrivite pentru a-i antrena şi pe cei
timizi;
- să urmărească felul în care se respectă regulile jocului.
Rolul nu se reduce la contemplarea situaţiei în care a fost pus copilul. Acesta
relectă asupra acestei situaţii, îşi imaginează singur diferite variante posibile de rezolvare,
îşi confruntă propriile păreri cu cele ale colegilor săi, rectifică eventualele erori. Copilul
studiază diverse variante care duc la rezolvare, alegând-o pe cea mai avantajoasă, mai
simplă şi creează pe baza ei noi alternative de rezolvare, pe care să le formeze corect şi
coerent. Copilul are deplina libertate în alegerea variantelor de rezolvare, el trebuie totuşi
să motiveze alegerea sa, arătând, în aţa colegilor, avantajele pe care le prezintă ea. În
timpul jocului s-ar putea face şi unele greşeli. Copilul învaţă multe lucruri corectându-şi
propriile greşeli sau chiar ajutat de ceilalţi colegi. Educatoarea nu poate interveni decât cu
sugestii. În desfăşurarea jocului este esenţială activizarea conştientă de continuă căutare, de
descoperire a soluţiilor, verbalizarea acţiunilor, exprimarea rezultatelor obţinute, deşi sunt

59
importante, nu se situează pe acelaşi plan cu activitatea însăşi, putându-se folosi
vocabularul comun.
i) Complicarea sarcinilor jocului, introducerea de noi variante poate interveni
atunci când se doreşte o diversificare a modalităţilor de rezolvare a sarcinii didactice. Acest
lucru se poate realiza prin adăugarea de noi reguli, prin modificarea unor reguli, prin
modificarea organizării colectivului de copii, sau prin introducerea unor elemente sau
materiale noi. Sunt situaţii când pe parcursul jocului pot interveni elemente noi:
autoconducerea jocului (copiii devin conducătorii jocului, îl organizează în mod
independent); schimbarea materialului didactic între copii (pentru a le da posibilitatea să
rezolve probleme cât mai diferite în cadrul aceluiaşi joc), schimbarea unei părţi sau a
întregului material utilizat.
k) Încheierea jocului
În final, propunătorul formulează concluzii şi aprecieri asupra felului în care s-a
desfăşurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc şi s-au executat
sarcinile primite, asupra comportamentului copiilor, făcând unele recomandări şi evaluări
cu caracter individual şi general.
Jocul logico-matematic este un tip de joc didactic prin care se fundamentează
primel cunoştinţe matematice ale copiilor, folosind elemente de logică matematică.
Scopul principal al jocului didactic este înzestrarea copiilor cu un aparat logic suplu
şi polivalent care să le permită a se orienta în realităţile înconjurătoare şi să exprime
judecăţi şi raţionamente într-un limbaj adecvat.
Jocul logic acordă un rol dinamic intuiţiei şi pune accentul pe acţiunea copilului
asupra obiectelor, în scopul formării percepţiilor şi a structurilor operatorii ale gândirii. De
la manipularea obiectelor se trece treptat la acţiunea cu imagini ale obiectelor şi se
continuă apoi cu desene, urmate de simboluri grafice ce permit accesul copiilor spre
noţiuni abstracte. Acţionând asupra obiectelor şi a imaginilor acestora, copiii sunt solicitaţi
să interpreteze anumite raporturi între obiecte care apar în cadrul jocului, să le redea într-o
exprimare verbală adecvată. Astfel jocurile logice conduc în mod direct la problematica
matematică. Fiind precis determinat prin atribute fără echivoc (formă, mărime, culoare,
grosime) materialul didactic (trusa Dienes) dispune de o bogată încărcătură logică şi oeră
cele mai mari posibilităţi de înţelegere a relaţiilor şi operaţiilor cu mulţimi şi conduce la
formarea abilităţilor de identificare la această vârstă (5-7ani).

60
 În scopul evitării unor confuzii privind dierenţierea jocurilor logice de alte tipuri de
jocuri şi luând drept criteriu gradul de implicare a operaţiilor logice în elementele de teoria
mulţimilor vom prezenta în continuare următoarea clasificare a jocurilor logice:
1. Jocuri de descriere şi caracterizare a mulţimilor şi elementelor lor.
Acestea presupun cu necesitate ca toţi copiii să posede deprinderea de a forma
mulţimi după diverse criterii. Prin acest tip de jocuri se asigură procesul de interiorizare
treptată a acţiunii, prin intuirea determinărilor existente între interiorul şi exteriorul
mulţimii (prin descriere şi caracterizare), folosind limbajul logic.
2. Jocurile de comparare – evidenţiază asemănările şi deosebirile dintre elemente şi
corespund jocurilor de diferenţă din clasificarea clasică.
3. Jocurile de orientare în tablou – asigură familiarizarea copiilor cu operaţiile
logice cu mulţimi, prin clasificare şi seriere într-o ordine şi succesiune prestabilite.
4. Jocurile cu cercuri – ajută la sprijinirea intuirii operaţiilor cu mulţimi şi a
operaţiilor logice ce decurg din acestea.
Această clasificare a jocurilor s-a realizat ţinând cont de operaţiile pe care le
implică şi care pot sprijini educatoarea în realizarea obiectivelor.
Concluzionând cele spuse anterior, se poate afirma că jocul logic are drept scop
formarea capacităţii de a elabora judecăţi logice, dezvoltarea capacităţii copilului de a
acţiona pe baza unor operaţii şi principii logice şi de a asigura, pe această cale, premisele
interiorizării operaţiilor logice.

III.4. Jocul didactic matematic – mijloc valoros de instruire şi

educaţie

Pentru sporirea eficienţei lecţiilor cu conţinut matematic, pentru preîntâmpinarea

eşecului şcolar şi eliminarea supraîncărcării este necesar a introduce în lecţie elemente de
joc prin care să se îmbine într-un tot armonios atât sarcini şi funcţii specifice jocului, cât şi
sarcini şi funcţii specifice învăţăturii.
Folosit cu măiestrie, jocul didactic matematic creează un cadru organizatoric care
favorizează dezvoltarea curiozităţii şi interesului copiilor pentru tema studiată, a spiritului
de investigaţie şi formarea deprinderilor de folosire spontană a cunoştinţelor dobândite,
relaţii de colaborare, ajutor reciproc, integrarea copilului în colectiv.

61
 Jocurile didactice matematice au un mare rol în consolidarea, adâncirea,
sistematizarea şi veriicarea cunoştinţelor în dezvoltarea multilaterală a preşcolarilor.
Prin intermediul jocului didactic matematic aceştia îşi îmbogăţesc experienţa
cognitivă, învaţă să manifeste o atitudine pozitivă sau negativă faţă de ceea ce întâlnesc, îşi
educă voinţa şi pe această bază formativă îşi conturează profilul personalităţii.
În activităţile matematice jocul didactic este necesar deoarece prin el copilul trece
lent, recreativ spre o activitate intelectuală serioasă.
Jocul didactic realizează cu success conexiunea inversă. Prin joc, atât cadrul
didactic cât şi copilul primesc informaţii prompte despre efectul acţiunii de predare-
învăţare, despre valoarea veridică a cunoştinţelor sau a răspunsurilor pe care copilul le dă
la sarcina didactică pusă în evidenţă.
Prin această informaţie inversă, imediat efectivă despre randamentul şi calitatea
procesului didactic devine posibilă reactualizarea, reconştientizarea şi aprecierea
procesului învăţării, dând posibilitatea institutorului să controleze şi autocontroleze cum au
fost însuşite, înţelese elementele cunoaşterii. Confirmarea imediată a răspunsului are un
efect psihologic, dinamizant, mobilizator pentru preşcolar, stimulându-i activitatea
ulterioară de învăţare. Bucuria succesului măreşte încrederea în forţele proprii, promovează
progresul intelectual al celui care învaţă.
Prin folosirea jocului didactic se poate instaura un climat favorabil conlucrării
fructuoase între copii în rezolvarea sarcinilor jocului, se creează o tonalitate afectivă
pozitivă de înţelegere, se stimulează dorinţa copiilor de a-şi aduce contribuţia proprie. În
joc, cadrul didactic poate sugera copiilor să încerce să exploreze mai multe alternative, se
poate integra în grupul de elevi în scopul clarificării unor direcţii de acţiune sau pentru
selectarea celor mai favorabile soluţii.
Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii, se pot verifica şi
consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive,
afective şi volitive ale copiilor.
Copiii pot fi activizaţi să rezolve în joc sarcini didactice cu mari valenţe formativ-
educative cum sunt: analiza şi sinteza situaţiei problemă, identificarea situaţiei, descrierea
acesteia, identificarea personajelor şi descrierea lor, formularea de întrebări pentru
clarificări, elaborarea de răspunsuri la întrebări, aprecierea soluţiilor prin comparare,
explorarea consecinţelor.
Prin mobilizarea specială a activităţii psihice, jocul didactic matematic devine
terenul unde se pot dezvolta cele mai complexe şi mai importante influenţe formative:

62
 - i se creează copilului posibilitatea de a-şi exprima gândurile şi sentimentele; îi dă
prilejul să-şi afirme eul, personalitatea;
- stimulează cinstea, răbdarea, spiritul critic şi autocritic, stăpânirea desine;
- prin joc se încheagă colectivul clasei (grupa), copilul este obligat să respecte
iniţiativa colegilor şi să le aprecieze munca, să le recunoască rezultatele;
- trezeşte şi dezvoltă interesul copiilor faţă de învăţătură, faţă de grădiniţă, faţă de
activităţile cu conţinut matematic;
- contribuie la dezvoltarea spritului de ordine, la cultivarea dragostei de muncă, îl
obişnuieşte cu munca în colectiv;
- cultivă curiozitatea ştiinţifică, frământarea, preocuparea pentru descifrarea
necunoscutului;
- trezeşte emoţii, bucurii, nemulţumiri.
Matematica fiind o activitate care utilizează termeni dificili încă de la vârsta
preşcolară, se impune abordarea acesteia într-un mod cât mai simplu şi mai plăcut, iar jocul
didactic răspunde acestei necesităţi. Având în vedere importanţa jocului în această perioadă
şi ţinând cont de opiniile psiho-pedagogilor din domeniul ştiinţelor educaţiei, care au
sesizat valenţele lui informativ-formative, utilizarea acestei forme de organizare a
activităţilor matematice reprezintă o metodă eficace de instruire a preşcolarilor, deoarece
reuşeşte să îmbine elementele distractive cu cele instructive. Prin îmbinarea dintre învăţare
şi joc educatoarea facilitează asimilarea cunoştinţelor matematice de la cea mai fragedă
vârstă, stimulează dezvoltarea intelectuală a preşcolarilor, asigură formarea unor deprinderi
de calcul matematic şi mai ales realizează toate aceste obiective într-un mod antrenant
pentru cei mici, asigurând astfel o retenţie şi un feed-back mai bun.
Jocul didactic matematic este una dintre formele de organizare a activităţilor din
grădiniţă care răspund solicitării educaţiei contemporane, de formare a unei personalităţi
active, creatoare, îndrăzneţe, de dezvoltare a tuturor proceselor psihice prin acţiunea
directă, prin stimularea subiecţilor de a participa la propria formare, el fortifică energiile
intelectuale şi fizice ale acestora, constituind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat
al activităţilor din grădiniţă.
Ca şi activitate antrenantă, care implică activ copiii, oferindu-le astfel multiple
satisfacţii de ordin sentimental, jocul devine în grădiniţă, principala formă de activitate pe
care cadrul didactic utilizează în procesul instructiv-educativ.
Jocul didactic matematic, unul dintre formele de joc didactic din grădiniţă,
facilitează transferul cunoştinţelor (termenilor, noţiunilor) matematice din planul extern în

63
planul intern, el oferind astfel oportunitatea educatoarei de a atinge mai uşor, prin
implicarea activă a copiilor, obiectivele stabilite de programă.
Psihologi din domeniul ştiintelor educaţiei au accentuat importanţa utilizării jocului
didactic, aceştia identificând o serie de avantaje ale acestei metode de realizare a
activităţilor din grădiniţă:
- capacitatea de a antrena, de a dinamiza copiii, de a le oferi o motivaţie ludică;
- capacitatea de a realiza obiectivele subordonate scopului de predare-învăţare;
- jocul le dezvoltă celor mici creativitatea, iniţiativa, răbdarea, inventivitatea;
- prin joc ei descoperă lumea, o cercetează, asimilează şi conştientizează mai uşor
noţiuni, informaţii transmise;
- ca formă de realizare a activităţilor matematice, jocurile didactice antrenează
operaţiile gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, abstractizarea,
generalizarea),contribuie la dezvoltarea limbajului în general şi al celui matematic în
particular, a imaginaţiei şi atenţiei voluntare, la formarea priceperilor şi deprinderilor (de
grupare, comparare, ordonare a mulţimilor), la formarea percepţiei spaţiului şi timpului;
- jocul didactic dezvoltă spiritul de echipă, independenţa, atenţia, spiritul de ordine;
- jocul didactic asigură însuşirea mai rapidă, mai accesibilă şi mai plăcută a unor
cunoştinţe cum ar fi numeraţia, operaţiile aritmetice;
- prin caracterul sau activ, jocul didactic matematic activizează toţi preşcolarii,
chiar şi pe cei timizi şi dezvoltă spiritul de cooperare, ceea ce contribuie la creşterea
unităţii dintre membrii grupei şi dezvoltarea unor atitudini morale: autocontrol, spirit de
independenţă, perseverenţă, disciplinare conştientă;
- prin joc se poate urmări progresul înregistrat de copii, educatoarea poate urmări în
ce măsură copiii şi-au însuşit noţiunile necesare, gradul de formare al reprezentărilor
matematice, a priceperilor şi deprinderilor, capacitatea copiilor de a realiza sarcinile cerute,
de a se adapta la ritmul cerut, de a răspunde corect şi promt;
- prin jocul didactic se pot realiza observaţii prognostice referitor la ritmul
individual de maturizare intelectuală şi afectivă;
- jocul didactic matematic amplifică acţiunea formativă a grădiniţei, realizând o
continuitate între activitatea de învăţare şi cea de joc.
Activităţile matematice în grădiniţă au reprezentat, încă de la începuturi, una dintre
activităţile didactice care au urmărit dezvoltarea intelectuală a copiilor, bazându-se pe
antrenarea acestora în procesul didactic, pe stimularea implicării lor directe şi antrenante în
activitate. Operând cu concepte care determină copiii să facă primul pas în procesul de

64
trecere de la concret la abstract, activităţile matematice au fost nevoite să se adapteze
capacităţilor şi caracteristicilor preşcolarităţii (concretism, animism, înclinaţia spre joc,
curiozitate, nevoie de socializare, de însuşirile psiho-comportamentale). Ele au adoptat
acele forme de organizare, metode şi mijloace care au exploatat aceste trăsături şi care
reuşesc să conducă preşcolarul spre atingerea obiectivelor matematice propuse, ar mai ales
spre formarea şi dezvoltarea intelectuală şi comportamentală a celor mici.
În prezent, scopul activităţilor matematice este acela de însuşire a conceptelor pre-
matematice specifice vârstei, de dezvoltare a operaţiilor gândirii, a capacităţii de creare şi
rezolvare de probleme, de formare a unei personalităţi creative, imaginative, deschise spre
nou, spre cooperare, de stimulare a interesului copiilor faţă de matematică, iar obiectivele
activităţilor matematice din grădiniţă fiind redate în curriculum pentru învăţământul
preşcolar şi fiind organizate pe cele doua nivele de vârstă cu care se operează în
învăţământul preşcolar: nivelul I (3-5 ani) şi nivelul II (5-7 ani). În funcţie de aceste
obiective, cadrul didactic alege strategiile didactice: stabileşte forma de organizare,
metodele, materialele didactice, timpul necesar, tipul activităţii.
Necesitatea utilizării jocului didactic matematic, mai ales în etapa achiziţiilor
fundamentale, este justificată prin asigurarea continuităţii modului de organizare a
activităţilor didactice din grădiniţă, unde jocul didactic predomină ca metodă didactică de
predare-învăţare datorită particularităţilor psihologice ale şcolarilor mici. Astfel, pentru
elevii de vârstă şcolară mică, lecţia de matematică ar trebui sa fie completată, intercalată
sau chiar înlocuită cu jocuri didactice matematice în care, sarcina didactică a acestora să
îmbrace şi elemente de aplicaţii ale matematicii pentru lumea reală.
Prin jocul didactic matematic se realizează, în sensul finalităţilor procesului de
predare-învăţare, efectuarea în mod independent de către preşcolari, a unor acţiuni
obiectuale, care stimulează învaţarea prin descoperire a unor noi cunoştinţe de matematică
şi consolidarea şi verificarea cunoştinţelor anterior învăţate. De asemenea, prin jocul
didactic matematic sunt dezvoltate şi deprinderile şi priceperile preşcolarilor de a folosi şi
aplica cunoştinţele de matematică şi în alte contexte, altele decât să rezolve exerciţii şi
probleme de matematică date. Astfel, putem să spunem că dăm şi un sens matematicii şi că
oferim copiilor un argument pentru învaţarea matematicii şi aplicabilitatea ei în viaţa de zi
cu zi.

65
 Capitolul IV Aspecte metodologice privind utilizarea
jocului didactic pentru învăţarea conţinuturilor
matematice în învăţământul preşcolar

IV.1. Ipoteza de lucru şi obiectivele

Ipoteza de lucru:
Dacă aplicăm jocul didactic matematic, atunci influenţăm pozitiv interesul
preşcolarilor faţă de matematică şi implicit îmbunătăţim rezultatele acestora.
Scopul:
Activizarea preşcolarilor la activităţile matematice cu ajutorul jocului didactic
matematic.
Obiectivele cercetării:
O1 – stabilirea nivelului iniţial de pregătire al preşcolarului prin teste iniţiale;
O2 – aplicarea unor modalităţi de antrenare a preşcolarilor la matematică prin
intermediul jocului didactic matematic;
O3 – evidenţierea efectelor produse după utilizarea jocului didactic matematic în
grădiniţă.
Unul dintre reperele noului curriculum pentru învăţământul preşcolar este acela de
a socoti copiii subiecţi ai propriei formări, de a-i implica direct în procesul didactic, de a le
crea condiţii variate de învăţare, de a le dezvolta o personalitate deschisă, creatoare,
capabile să rezolve o problemă prin identificarea şi combinarea unor puncte de vedere
diferite. Jocul didactic matematic reprezintă o formă de organizare a activităţilor în
grădiniţă pe care educaţia preşcolară se concentrează tot mai mult în ultimul timp, deoarece
acesta răspunde acestui deziderat. Prin jocul didactic matematic se recurge la metode activ-
participative, îmbină armonios conţinuturi şi metode din domenii diverse, ceea ce duce la
activizarea copiilor şi la progresul lor pe plan intelectual (le dezvoltă gândirea, memoria,
imaginaţia, limbajul) şi în plan comportamental: ajută să se formeze ca şi persoane
deschise spre nou, le dezvoltă spiritul de imaginaţie şi de cooperare, ambiţia, creativitatea,
le demonstrează aplicabilitatea unor cunoştinţe în domenii diferite de viaţă, se bazează pe
concret, nu pe abstract.
Activităţile matematice în grădiniţă sunt printre activităţile didactice care contribuie
în mod esenţial la dezvoltarea intelectuală şi comportamentală a preşcolarilor. Preşcolarii

66
intră în contact cu primele forme ale matematicii într-un moment în care ei află, după
Piaget, în stadiul gândirii preoperatorii şi în stadiul dezvoltarii accentuate a tuturor
celorlalte procese psihice şi a personalităţii.

IV.2. Descrierea grupei de preşcolari

Pentru verificarea ipotezei de lucru şi atingerea obiectivelor, mi-am orientat atenţia

asupra unui eşantion reprezentând o grupă de preşcolari cu vârsta cuprinsă între 5-6 ani de
la Grădiniţa cu Program Prelungit “Ion Creangă” Slatina. Cei mai mulţi dintre copii au
împlinit 5 ani în timpul anului 2013, iar anul acesta prezenţa a fost între 85% - 95% zilnic,
absenţele fiind doar din motive obiective (condiţii climatice, probleme de sănătate). 62%
dintre părinţii copiilor au studii medii şi 18% studii superioare, constatându-se la aceştia o
mare deschidere spre cunoaştere, dorind să asigure copiilor o cât mai bună educaţie. Doi
copii au o situaţie mai specială, fiind diagnosticaţi de specialişti, un copil cu ADHD şi un
copil cu retard intelectual uşor. Amândoi urmează tratamente recomandate de psiholog şi
logoped.

IV.3. Metodologia cercetării

Tipul cercetării
Cercetarea a fost una formativ-constatativă şi s-a desfăşurat la grupa mare de la
Grădiniţa cu Program Prelungit “Ion Creangă”, Slatina, în anul şcolar 2012-2013.
Cercetarea a fost aplicată pe un număr de 27 de copii, denumită,,Grupa
albinuţelor’’

Repartiția în funcție de gen pentru,,Grupa albinuţelor’’:

Număr copii Băieţi Fete
27 12 15

Reprezentarea grafică a num ărului de copii

44%
Băieţi
Fete
56%

67
Structura grupei de preşcolari:
Categoria socio-
Vârstă profesională
Numărul
a părinţilor
preşcolarilo
Vârsta Peste vârsta

Intelectuali

Funcţionari
Muncitori
r din grupă

ocupaţie
Studenţi
corespunzătoare corespunzătoa

Fără
clasei re clasei
27 26 1 10 2 9 5 1
Notă: Dacă părinţii aparţin unor categorii socio-profesionale diferite, categoria acestora se determină după
categoriile tatălui

Mediul de provenienţă al preşcolarilor:

Preşcolarul are domiciliul în:
mediul urban mediul rural
23 4

15%

mediul urban
mediul rural

85%

Gradul de frecventare a grădiniţei:

Număr copii au frecventat regulat grădiniţa au frecventat sporadic grădiniţa

27 25 2

7%

au frecventat
regulat
gradinița

au frecventat
93% sporadic
grădinița

Starea sănătăţii/ nr. Cazuri - bună

68
Metode şi tehnici de cercetare
În alegerea metodelor de cercetare am avut în vedere următoarele:
- utilizarea de metode obiective de cercetare, adică metode prin care să poată fi
observate, înregistrate şi măsurate reacţiile subiectului la acţiunea directă sau indirectă a
diferiţilor stimuli externi;
- utilizarea de metode care să facă posibilă abordarea sistematică a fenomenului
investigat;
- folosirea unui sistem complementar de metode, care să permită investigarea
fenomenului, atât sub aspectul manifestării sale generale, cât şi specifice.
Pentru culegerea datelor s-au utilizat metode precum:
- metoda observaţiei: a fost metoda cea mai utilizată şi a vizat comportamentul
preşcolarilor la activităţi, în vederea sesizării atitudinii acestora în momentul utilizării
jocului didactic matematic, precum şi observarea rezultatelor acestuia.
- o altă metodă utilizată în cercetare a fost studierea produselor activităţii
preşcolarilor, respectiv a lucrărilor practice, testelor, altor produse realizate de aceştia în
întreprinderii jocului didactic matematic şi care au avut relevanţă pentru atingerea
obiectivelor de la activităţile matematice.
- prin metoda convorbirii am aflat informaţii de la preşcolari despre preferinţele lor
vizavi de activităţile cu caracter matematic din grădiniţă.
- pentru a diagnostica nivelul la care se află preşcolarii la activităţile matematice,
precum şi eventualele obstacole, am aplicat teste: iniţiale, sumative şi finale,

IV.4. Organizarea şi desfăşurarea cercetării

Etapele cercetării:
- etapa constatativă s-a desfăşurat în primele două săptmămâni din semestrul I al
anului şcolar 2012-2013, în perioada evaluării iniţiale. Rezultatele obţinute la probele
iniţiale mi-au furnizat informaţii despre nivelul la care se află preşcolarii la începutul
semestrului cu precădere la activităţile matematice.
- etapa experimentală s-a desfăşurat în perioada martie-aprilie 2013. În urma
centralizării datelor furnizate de testele iniţiale s-au proiectat o serie de activităţi bazate pe
jocul didactic matematic, care răspund solicitării noului curriculum vizavi de integrarea
metodelor activ-participative în activităţile din grădiniţă. În această perioadă s-au măsurat

69
cunoştinţele preşcolarilor la matematică prin teste dar şi prin observări efectuate în timpul
activităţilor matematice orale asupra comportamentelor acestora şi asupra rezultatelor, a
produselor obţinute în urma activităţilor.
- etapa finală s-a desfăşurat în mai 2013. După aplicarea testelor iniţiale, sumative
şi finale, s-au observat eventualele lacune, a eficienţei mai mari sau mai reduse a
strategiilor alese, iniţierea unor programe de compensare sau dezvoltare specifice, prin
valorificarea valenţelor activ-participative ale metodei didactice ce a fost aleasă ca factor
de progres.
Primul pas în realizarea efectivă a cercetării constă în testarea nivelului
cunoştinţelor matematice, planificându-se astfel evaluări iniţiale. Aceste evaluări au fost
realizate cu ajutorul fişelor de evaluare. S-au aplicat probe prin care s-au evaluat
conceptele prematematice (culori, mărimi, forme, lungimi, grosimi) – recunoaştere,
denumire, operaţii cu concepte prematematice (operaţii de comparaţie, clasificare),
numeraţia în limitele 1-10: capacitatea de a număra crescător, de a recunoaşte cifrele, de a
identifica vecinii, de a compara două mulţimi, formele geometrice (cerc, pătrat, triunghi,
dreptunghi) – recunoaştere, denumire, compararea a două forme geometrice (identificarea
de asemănări şi deosebiri, prin raportare la mărime, culoare, grosime şi formă).
Le-am dat copiilor să rezolve fişe cu exerciţii matematice (Anexa 1, Anexa 2)
pentru a vedea în ce măsură cunosc ei conţinuturile matematice. După evaluarea acestor
exerciţii şi observarea rezultatelor lor am observat ca preşcolarii înregistrează lacune în
ceea ce priveşte cunoştinţele matematice şi din această cauză voi începe să aplic jocul
didactic matematic la activităţile matematice, iar la finalul semestrului vom vedea în ce
măsură au reuşit copiii să îşi însuşească noţiunile matematice eliminând astfel lacunele pe
care le aveau la începutul semestrului.
În urma evaluării iniţiale, preşcolarii au înregistrat rezultate nu foarte bune astfel
încât din cei 23 de copii care alcătuiesc grupa, doar 6 au reuşit sa rezolve corect exerciţiile,
ei primind bulina albă (care reprezintă calificativul foarte bine), 11 copii au obţinut bulina
roşie (calificativul bine), iar 6 copii au obţinut bulina neagră (califcativul suficient).
După evaluarea iniţială voi întreprinde cu preşcolarii activităţi matematice care au
la bază jocul didactic matematic, iar la începutul activităţii matematice le voi spune
acestora poezii şi ghicitori cu caracter matematic (Anexa 3, Anexa 4, Anexa 5 )

70
 1. Activitate matematică de predare-învăţare a operaţiilor prematematice (poziţii
spaţiale, culori, mărimi, lungimi, grosime)

Categoria de activitate: activitate matematică;

Grupa: mare;
Tema: - joc didactic : “Magazinul de jucării”;
Forma de organizare: frontală, individuală;
Scop: - evaluarea poziţiilor spaţiale: sus-jos, stânga-dreapta, în faţă- în spate, pe
masă- sub masă, lângă masă, evaluarea capacităţii de recunoaştere şi comparare a culorilor,
formelor, mărimilor, lungimilor, grosimilor.
Obiective operaţionale:
O1 – să recunoască poziţiile spaţiale: sus, jos, stânga, dreapta, pe, sub, în faţă, în
spate, lângă;
O2 – să descrie o jucărie, precizând culoarea, forma, mărimea, lungimea, grosimea;
O3 – să identifice asemănări-deosebiri între două jucării (formă, mărime, culoare,
lungime);
O4 – să aşeze pe rafturi jucăriile, respectând cerinţa educatoarei, sus, jos, în stânga;
Regulile jocului:
Copilului aleg o jucărie şi spun ce culoare are, dacă e mare sau mică, groasă sau
subţire, lungă sau scurtă. Apoi, îndrumaţi de educatoare aşează jucăria, precizând unde o
aşează: pe masă, sub masă, lângă masă, etc.
Elemente de joc: Vânzător (educatoarea), magazin de jucării, sunet de clopoţel;
Strategii didactice:
- metode şi procedee: explicaţia, conversaţia, demonstraţia, jocul didactic,
exerciţiul;
- material didactic: culori, jucării, un dulap cu rafturi;
Desfăşurarea jocului:
Activitatea s-a desfăşurat sub forma unui joc didactic cu tema “Magazinul de
jucării”. Vânzătoarea (educatoarea) are în magazinul său o mulţime de jucării care de care
mai variate. Jucăriile au toate culorile, mărimi diferite, lungimi diverse, iar numărul lor e
aşa de mare încât nici vânzătoarea nu îl mai ştie.
În fiecare dimineaţă, micuţul magazin se deschide, iar cumpărătorii încep să
socotească. La semnalul clopoţelului un copil vine la magazin şi cumpără o jucărie. El
trebuie să îi explice vânzătoarei ce jucărie doreşte precizând mărimea, culoarea, forma,

71
lungimea sau grosimea. Exemplu: “Aş dori să cumpăr ursuleţul mare, maro, cu picioare
scurte şi groase. Este aşezat pe raftul de sus.”
Deoarece jucăriile sunt foarte multe, vânzătoarea nu găseşte de fiecare dată de la
început jucăria, aşa că îi solicită copilului explicaţii suplimentare (pentru realizarea de
comparaţii): exemplu: “Cum este jucăria alesă de tine faţă de cea aleasă de colegul tău?
Jucăria este mai mare, mai mică, mai lungă, are aceaşi culoare”.
La sfârşit, jucăriile rămase trebuie aranjate pe rafturi. Deoarece educatoarea nu
reuşeşte singură, ea e ajutată de copii să aşeze jucăriile rămase pe rafturi: ex. Pe raftul de
sus, jucăriile mari, pe cel de la mijloc jucăriile lungi, pe cel de jos, jucăriile groase.

2. Activitate matematică de predare-învăţare a numeraţiei în limitele 1-10

Categoria de activitate: activitate matematică;

Grupa: mare;
Tema: “Cel mai bun matematician!”;
Forma de realizare: - joc didactic;
Forma de organizare: frontală, individuală;
Scop:
- evaluarea capacităţii de a recunoaşte cifrele în limitele 1-10, de a şirul numeric în limitele
1-10 crescător şi descrescător, de a forma şi compara două mulţimi prin raport 1 la 1,
identificarea şi scrierea vecinului mai mic, mai mare a unui număr aflat în limitele 1-10.
Obiective operaţionale:
O1 – să denumească cifrele în limitele 1-10 alese la întâmplarea din coşuleţ;
O2 – să identifice vecinii unei cifre: mai mic şi mai mare (în limitele 1-10);
O3 – să formeze mulţimi de elemente, raportând cifra la mulţimea formată;
O4 – să compare două mulţimi prin raport 1 la 1, precizând care are mai multe, mai
puţine elemente;
Regulile jocului:
Activitatea matematică s-a realizat sub forma unui concurs. Copiii alegeau dintr-un
coşuleţ cifra, pe care o denumeau, apoi precizeau vecinii şi o comparau cu o altă cifră,
specificând care e mai mare sau mai mică. De asemenea, ei au format mulţimi de jucării în
funcţie de cifra aleasă;
Elemente de joc: întrecerea, aplauze;
Strategii didactice:

72
 - metode şi procedee: explicaţia, demonstraţia, jocul didactic, exerciţiul,
- material didactic: coşuleţ, cifre de la 1 la 10, jucării;
Desfăşurarea jocului:
Educatoarea le spune copiilor că de dimineaţă, când a venit la grădiniţă, a găsit în
faţa uşii un coşuleţ. Nerăbdătoare, l-a deschis. În el se aflau mai multe jucării, un set de
cifre şi un bileţel. Educatoarea le citeşte copiilor bileţelul trimis de “Zâna Cifrelor
Fermecate”, în care le spune că vrea să ştie cât de bine cunosc ei cifrele şi vecinii lor şi le
propune să participe la un concurs pentru a afla cine este cel mai bun matematician.
Educatoarea explică regulile. Copiii vor fi chemaţi de educatoare atunci când îi arată cu
bagheta, vor alege o cifră din coşuleţ, o vor citi, vor prezenta vecinii, vor forma mulţimi şi
vor compara elementele a două mulţimi. Copiii care ştiu să răspundă vor primi pentru
fiecare răspuns corect o bulină. Vor câştiga copiii care au cele mai multe buline.

3. Activitate matematică de predare învăţare a formelor geometrice

Categoria de activitate: activitate matematică;

Grupa: mare;
Tema: Trenuleţul fermecat;
Forma de realizare: joc didactic;
Forma de organizare: frontală şi individuală;
Scop: evaluarea capacităţii de a recunoaşte, denumi, descrie şi compara formele
geometrice: cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi;
Obiective operaţionale:
O1 – să denumească formele geometrice: cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi;
O2 – să descrie o formă geometrică, precizând forma, culoarea, mărimea, grosimea;
O3 – să identifice cel puţin o asemănare şi cel puţin o deosebire între două forme
geometrice;
Regulile jocului:
Copiii aleg forme geometrice, pe care le denumesc. Precizează apoi ce culoare au,
ce mărime (mare-mic), dacă forma geometrică este groasă sau subţire, iar la sfârşit
compară două forme, precizând asemănări şi deosebiri.
Elemente de joc: Ursuleţul Martinel, bagheta fermecată, trenuleţul.
Desfăşurarea jocului:

73
 Educatoarea îl prezintă copiilor pe Martinel, care e supărat fiindcă trebuie să ajungă
în ţara lui Pătrăţel, un prieten de al lui, şi nu poate fiindcă nu are cu ce să călătorească.
Pentru a-l ajuta pe Martinel, educatoarea le propune copiilor să construiască împreună un
trenuleţ din forme geometrice. Copiii, chemaţi de Martinel cu bagheta, vor lua fiecare câte
o formă din coşuleţul cu forme geometrice, o vor denumi, o vor descrie şi o vor aşeza în
locul indicat pentru a construi trenuleţul. Astfel, preşcolarii vor forma un şir (un trenuleţ)
din forme geometrice. După formarea acestuia, Martinel constată că trenuleţul are o
defecţiune: existenţa a două forme geometrice identice una lângă alta. Ursuleţul le explică
micuţilor că pentru funcţionarea trenului nu trebuie să existe două forme geometrice
identice una lângă alta şi astfel copiii învaţă să caracterizeze o formă geometrică după
mărime, culoare şi formă.

Evaluarea formativă
La mijlocul perioadei de formare, care a constat în activităţi matematice sub formă
de joc didactic, s-a desfăşurat o probă de evaluare formativă reprezentată de o fişă
individuală (Anexa 6), pentru a se stabili progresul preşcolarilor şi eficienţa jocului
didactic matematic, precum şi pentru a identifica eventualele obstacole pe care preşcolarii
le-ar putea întâmpina referitor la obiectivele matematice propuse.

74
 Concluzii
Matematica se învaţă din viaţă şi pentru viaţă, înţelegerea conceptelor ei şi operarea
cu ele conduce la formarea unei gândiri logice şi creatoare.
Frageda copilărie este o perioadă minunată pentru a familiariza copiii, prin joc şi
experimentare cu o mulțime de concepte elementare.
Învăţământul preşcolar are bogate valenţe formative. În această perioadă se pun
bazele sistemului de noţiuni care se dezvoltă şi se aprofundează pe tot parcursul
şcolarităţii, acum se formează şi deprinderi elementare de muncă intelectuală.
Jocul constituie o formă de organizare a cunoaşterii. El este viaţă, este instructiv,
este voluntar, este spontan, este natural, este explorator, este comunicare şi este exprimare.
În prezenta lucrare, am urmărit să surprind importanţa pe care o are jocul didactic
matematic în procesul instructiv-educativ. În acest sens am făcut o prezentare generală a
jocului didactic şi am detaliat locul şi rolul jocului în activităţile matematice,
exemplificând principalele aspecte psihopedagogice şi metodice de organizare, desfăşurare
şi evaluare a diverselor categorii de jocuri logice. Am arătat că un rol important îl au
jocurile didactice matematice, care au ca scop de a-i înzestra pe copii cu un aparat logic
care să le permită orientarea în realitatea înconjurătoare şi exprimarea unor judecăţi şi
raţionamente într-un limbaj adecvat.
Din lucrare reiese că totalitatea cunoştinţelor matematice trebuie introduse treptat,
pornindu-se de la acţiunea în plan extern, cu obiectele, la formarea reprezentărilor şi abia
apoi la utilizarea simbolurilor, într-o manieră accesibilă pentru a răspunde intenţiei de a-l
determina pe copil să descopere matematica, trezindu-i interesul şi atenţia.
Prin introducerea jocurilor în sistemul activităţilor educative din grădiniţă nu se
urmăreşte însuşirea unor noţiuni matematice abstracte şi complicate şi nici folosirea
simbolurilor sau a unei terminologii ştiinţifice complicate. În jocurile didactice, accentul se
pune pe latura formativă a activităţii. Învăţământul preşcolar are bogate valenţe formative.
Cea mai importantă contribuţie a jocului în dezvoltarea intelectuală a preşcolarilor se
realizează pe direcţia dezvoltării capacităţilor de a acţiona în baza principiilor şi operaţiilor
logice prin asigurarea premiselor interiorizării operaţiilor logice care au derivat din
acţiunile obiectuale nemijlocite, în cadrul unui proces dirijat de către educatoare.

75
 Didactica modernă pune în centru atenţiei pe copil făcându-l părtaş la propria sa
formare. Cadrul didactic are rolul de a proiecta, de a conduce şi îndruma activităţile
folosind mijloacele de învăţământ şi materialele corespunzătoare.
Rolul important pe care îl ocupă activităţile matematice în planul de învăţământ
pentru sporirea eficienţei lor, educatoarea trebuie să organizeze şi să proiecteze
desfăşurarea acestor activităţi într-un mod în care sa-i atragă pe cei mici.
De asemenea, documentaţia în vederea elaborării acestei lucrări mi-a oferit
posibilitatea de a-mi îmbogăţi, a-mi verifica şi a-mi consolida cunoştinţele în sferele
pedagogiei şi metodicii matematicii în învăţământul preşcolar, întărind convingerea ce
leagă noţiunile teoretice cu activitatea practică.
Consecinţele matematice ce se desprind din cele de mai sus ar putea fi contractate
în jurul a două idei principale: crearea condiţiilor pentru trecerea treptată de la activitatea
de joc la cea de învăţare şi îmbinarea lor potrivit principiului copilului să se joace învăţând
şi să înveţe jucându-se.

76
 Bibliografie
[1] Antonovici Ş., Jalba C., Nicu G., Jocuri didactice pentru activităţile matematice
din grădiniţă, Editura Aramis, Bucureşti, 2007.
[2] Avram S., Mihu E., Său Z., 2004, Jocul dicactic pentru preşcolari. Ghid metodic,
Editura Terra, Focşani.
[3] Bruda Alx., Jocul în dezvoltarea personalităţii copiilor, Asociaţia Copiii Noştri,
Caransebeş, 1997.
[4] Burca A., Jocul matematic în activitatea preşcolarului, Editura Rovimed
Publishers, 2011, Bucureşti.
[5] Câmpanu C., Metode active de predare a matematicii în grădiniţă şi şcoala
primară, Editura Vladimed – Rovimed, Bucureşti, 2011.
[6] Cerghit I., Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983.
[7] Claparede Eduard, Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
[8] Dumitra R., Ploscariu N., Jocuri didactice matematice, Editura Aramis, Bucureşti,
2008.
[9] Dumitrana M., Activităţile matematice în grădiniţă, Compania, Bucureşti, 2002.
[10] Golu F., Joc şi învăţare la copilul preşcolar – ghid pentru educatori, părinţi şi
psihologi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009.
[11] Iftimie Gh., Jocuri logice pentru preşcolarii şi şcolarii mici, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1976.
[12] Libolean I., Jocuri didactice matematice pentru grădiniţă, Editura Integral,
Bucureşti, 1998.
[13] MECT, Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani), Bucureşti, 2008
[14] Neagu M., Beraru G., Activităţi matematice în grădiniţă, Editura Polirom, Iaşi,
1996.
[15] Nicolescu B., Petrescu T., Didactica predării matematicii în ciclul primar, Editura
Paradigme, Piteşti, 2013.
[16] Păduraru V., Activităţile matematice în învăţământul preşcolar, Iaşi, Editura
Polirom, 1999.
[17] Păun Ghe., Între matematică şi jocuri, Editura Albatros, Bucureşti, 1986.

77
[18] Petrovici C-tin, Metodica activităţilor matematice în grădiniţă – Suport de curs,
2008, Bucureşti.
[19] Şchiopu U., Psihologia generală a copilului, Editura şi Pedagogică, Bucureşti,
2001.
[20] Simionica E., Caraiman F., Matematica…prin joc, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
[21] Voiculescu E., Pedagogie preşcolară, Editura Aramis, Bucureşti, 2001.
[22] http://www.didactic.ro/materiale-didactice/cautare?dosearch=true&
search=fise+matematice&type=material&author=&level_id=&discipline_id=&type
_id=&tag
[23] http://www.didactic.ro/materiale-didactice/cautare?dosearch=true&search
=joc+didactic+matematic&type=material&author=&level_id=&discipline_id=&typ
e_id=&tag=
[24] http://www.didactic.ro/materiale-didactice/57338_diferite-jocuri-pentru-prescolari
[25] http://www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/gradinita/ACTIVITATILE-DE-
INVATARE-DIN-G55629.php
[26] https://www.moodle.ro/preparandia/index.php/arhiva/numarul-2/item/69-
stimularea-calit%C4%83%C5%A3ilor-g%C3%A2ndirii-prin-jocurile-logico-
matematice

78
 Anexe
Fişa 1
Evaluare iniţială

1. Colorează obiectele de pe rândul de sus. Încercuieşte obiectele de pe rândul din mijloc.

Colorează-le pe cele de pe rândul de jos.

79
2. Colorează obiectele mici, desenează un pătrat lângă obiectele mari, încercuieşte cu roşu
toate triunghiurile, cu albastru dreptunghiurile.

80
 Fişa 2
Evaluare iniţială

1. Numără elementele mulţimilor şi apoi scrie în fiecare casetă cifra.

2. Încercuieşte prima, a treia, a şaptea şi ultima floare.

3. Scrie vecinii mai mici şi mai mari ai cifrelor din coloană:

81
 Fișa 3

Livada
de Ion Creangă

Un copil sădeşte-n zori

Doi meri mici, cât doi bujori
Trei caişi cu rădăcini,
Patru trandafiri cu spini,
Cinci gutui cu flori rotate,
Şase nuci cum sunt prin sate,
Şapte peri,
Opt piersici cruzi,
Nouă mici şi drepţi aguzi.
Cât să numeri pân’ la zece
Îi udăm cu apă rece,
Mari să crească, să se vadă
Cea mai tânără livadă.

Numărând până la zece

de Radu Felican

1 seamănă c-un cui

Pe hârtie drept să-l pui;
2 cu gâtul de gânsac
Ţanţoş înotând la lac,
3 pare o barză-n zbor
Nu când stă într-un picior;
4 e-ntorsul scăunel
De nu poţi să stai pe el.
5 e ca secera lunii
Şi-l mai iau şi notă unii,
6 seamănă cu-n lacăt
Potrivit pe-o uşă-n treacăt,
7 pare-o coasă veche
Ţintuită-ntr-o ureche,
8 două zale ca de lanţ
Ce nu fac ciocnite “cranţ”!
9 e un polonic
Dar ca notă nu e mic,
10 să-l descriu încerc,
E 1 urmat de cerc.

82
 Fișa 4

Geometrie
de Monica Lenoş

Cu creioane colorate
Poţi să desenezi de toate:
Doar o linie – e vântul,
Ca o minge – e pîmântu,l
Tot un cerc – e soarele,
Romburi mici – petalele,
Un pătrat - e o căsuţă,
Un dreptunghi – o săniuţă,
Patru linii uşurel,
Cerc, dreptunghi – un băieţel,
Iar pe cap cu o fundiţă
Tot aşa e o fetiţă!
Mulţi băieţi şi multe fete
Cercuri, puncte, linii, cete,
Dacă se adună roată
E copilăria toată.

10 negri mititei
(din folclorul copiilor)

10 negrii mititei au mâncat doar ouă

Unul s-a intoxicat şi-au rămas doar 9.
9 negri mititei au băut compot
Unul s-a-necat din ei şi-au rămas doar 8.
8 negri mititei beau cafea cu lapte
Unul s-a albit din ei şi-au rămas doar 7.
7 negri mititei s-au jucat cu oase
Unul s-a-necat din ei şi-au rămas doar 6.
6 negri mititei şi-au luat opinci,
Unul s-a împiedicat şi-au rămas doar 5.
5 negri mititei au fost la teatru,
Unul s-a făcut actor şi-au rămas doar patru.
4 negri mititei au mâncat ardei,
Unul s-a iuţit din ei şi-au rămas doar 3.
3 negri mititei au fost la război
Unul s-a pierdut pe front şi-au rămas doar 2.
2 negri mititei au tras cu tunul
Unul nu a fost atent şi-a rămas doar 1.
1 negru mititel s-a-nsurat c-o fată
Şi-ntr-o noapte au visat 10 negri odată.

83
 Fișa 5

Ghicitori matematice
(din folclorul copiilor)

1. Cine-mi spune dintr-o dată

Câte colţuri are-o roată? (zero)

2. Un cocoş ţâfnos, vioi,

S-a urcat pe un butoi,
Şi de acolo număra
Tot ce-n curte el vedea:
Doi puiuţi şi două gâşte,
Un curcan şi trei răţuşte.
Câte păsări adunate
Se aflau în curte, frate?

3. Alexandra, o fetiţă
Ce-nvăţa la grădiniţă
Avea opt păpuşi odată
Şi voia să le împartă.
Una o dădu Mioarei,
Două Anei, surioarei,
Două duse la vecina,
Alte trei la Cătălina.
Câte păpuşi ea mai are?

4. Să socoată fiecare!
Patru fluturaşi albaştri
Şi un greieraş micuţ,
Se jucau cu o albină,
Printre flori, într-un părcuţ.
Au venit şi două gaze,
Un gândac şi-o libelulă,
Ia să-mi spuneţi voi acum
Câte-s oare împreună?
Dintre toate acestea însă
Unele s-au răzgândit
Libelula şi-a luat zborul
Şi-un gândac s-a rătăcit.
Câte-au mai rămas în parc
Să se joace. Aţi aflat?

84