JOCUL ÎN RELAŢIE CU ÎNVAŢAREA SI DEZVOLTAREA ŞCOLARĂ MICĂ

I. INFLUENŢELE JOCULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII

PROCESELOR PSIHICE LA ŞCOLARII MICI

II. JOCUL DIDACTIC - MODALITATE DE

ÎNVĂŢARE ŞI EDUCARE

III. INFLUENŢELE JOCULUI DIDACTIC ASUPRA

SARCINILOR ÎNVĂŢĂRII

IV. ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND

PROIECTAREA SI ORGANIZAREA JOCULUI
DIDACTIC

V. CONCLUZII
 INTRODUCERE
A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină perfect. Ideea folosirii jocului în
ativităţile educative nu este nouă. Şi Platon în Republica recomanda: “ Faceţi în aşa fel încât copiii
să se instruiască jucându-se. Veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia.”
Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în acţiune a
disponibilităţilor psihicului .Efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai eficient când se folosesc
resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de legătură.
Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului este esnţial pentru dezvoltarea personalităţii
lui, şi că prin joc se dezvoltă capacităţile şi competenţele de bază.Scopul jocului este acţiunea însăşi,
capabilă de a satisface imediat dorinţele sau aspiraţiile copilului.Prin atingerea scopului, se restabileşte
echilibrul vieţii psihice.
Importanţa locului pe care-l ocupă jocul în viaţa copilului este dată de faptul că jocul
satisface dorinţa firească de manifestare, de acţiune şi de afirmare a independenţei copilului.Prin joc
copilul ajunge să cunoască realitatea sociala, deprinde modele de conduita şi reflecta la
comportamentul propriu şi al celorlalţi.
Jocul are rol terapeutic pentru cei care nu au dezvoltată iniţiativa şi curajul de a intra în
competiţie.Prin joc,copilul se eliberează de timiditate şi intră cu toate forţele în actiune. Nu se mai
teme aşa de tare de critica celorlalţi, deoarece personajul poate spune orice, iar reproşurile nu i se
adresează lui personal, ci personajului.Prin joc se pot fortifica, întări voinţa şi atenţia.
Complexitatea dezvoltarii psihice in aceasta etapa confera scolii un rol special. Fara a
subestima importanta mediului familial, care ramane considerabila, rolul activitatii scolare este
hotarator.
Jocul din perioada preşcolara se schimba in perioada şcolara mica si se transforma in joc
didactic. El este cel care imbina elementele distractive cu cele de muncă, de învatare.
Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii, se pot verifica şi consolida
anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive, afective şi volitive ale
copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii creatoare, se pot asimila modele de relaţii
interpersonale, se pot forma atitudini şi convingeri.
Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul spaţiul şi materialele puse la
dispoziţie, li se poate dezvolta spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, capacitatea anticipativ-
predictivă, divergenţa şi convergeţa gândirii, flexibilitatea şi fluenţa. Poate fi solicitată capacitatea
elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune soluţii, de a le analiza şi opta pentru cea
optimă, de a extrapola consecinţele unei anumite situaţii concrete, de a interpreta şi evalua anumite
experienţe, fenomene, situaţii .
Rolul si importanţa jocului didactic consta in faptul ca el facilitează procesul de asimillare,
fixare si consolidare a cunostinţelor, iar datorita caracterului său formativ influenţeaza dezvoltarea
personalitaţii copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educaţie intelectuala care pune in valoare si
antreneaza capacitaţile creatoare ale şcolarului. El este folosit pentru cunoaşterea realitatii pe o cale
mai accesibila deoarece copiii descopera unele adevaruri noi pentru ei, angajandu-se in eforturi de
gândire ce le oferă satisfacţii. Ei sunt participanţi nemijlociti la propia formare si, antrenaţi in joc, ei
sunt capabili să depuna eforturi mari pentru indeplinirea sarcinilor date. Totodata, jocul didactic
contribuie la dezvoltarea judecatii, memoriei, atenţiei, spiritului de observaţie, la cultivarea obisnuintei
cu munca intelectulală si cea independenta.
Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.

I. INFLUENŢELE JOCULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII

PROCESELOR PSIHICE LA ŞCOLARII MICI

Pentru micii şcolari, jocul didactic constituie stimulentul principal al dezvoltării

psihice, având un rol deosebit de important în pregătirea acestora pentru şcoală şi pentru
integrarea lor socială.
Prin joc copilul işi afirma personalitatea, calităţile sale psihice, voinţa, inteligenţa,
gandirea.
Este cunoscut faptul ca la inceperea şcolaritatii, organele de simţ ale copilului sunt
dezvoltate sub aspect anatomo-morfologic paroape la nivelul adutului. Micul şcolar are aceeaşi
capacitate ca si adultul de a primi informaţii, dar posibilitatea de prelucrare a datelor este mai
puţin dezvoltata la el, datorita printre altele si faptului ca spre deosebire de adult acesta nu
beneficiaza de o experienta anterioara suficienta si nici de un limbaj corespunzator. În schimb, la
această varsta copilul manifestă o curioziotate senzorială care constituie un sprijin pretios pentru
desfaşurarea activitaţii instructiv- educative.
 Activitate complexă, jocul didactic angajează fiinţa umană în integritatea sa, cu toate
funcţiile psihice. Aceasta implică activitatea senzorială, intelectuală, afectivă, dezvoltă atenţia,
spiritul de observaţie, imaginaţia, gândirea, exprimarea verbală.
Prin jocul didactic, elevul se va obişnui să suporte cu demnitate eşecul, înfrângerile şi va
gusta satisfacţiile victoriei.
Prin desfăşurarea jocului didactic se produc schimbări în conţinutul şi structura
proceselor cognitive, întrucât el face trecerea de la etapa acţiunilor practice spre cea a acţiunilor
mentale. Este activitatea care dă specific personalităţii, angajându-l total pe şcolar, stimulându-i
dezvoltarea şi efortul de perfecţionare. El favorizează apariţia şi dezvoltarea posibilităţilor de
învăţare sistematică şi a celor de muncă.
Asimilarea unor cunoştinţe noi se bazează pe experienţa anterioară a copilului, pe
actualizarea informaţiilor de care acesta dispune sau, după cum afirmă J.Piaget, pe
„reorganizarea şi recombinarea unor elemente vechi, prezentate într-o formă mai puţin
diferenţială la nivelul palierelor inferioare”.
Intensa solicitare a gândirii impusă de desfăşurarea jocului didactic acţionează asupra
operativităţii ei generale nespecifice tot atât de mult cât acţionează asupra celei specifice,
creându-se astfel „raţionalizarea” înţelegerii lumii vii şi a vieţii. Aceste jocuri constituie un
mijloc de a stimula creativitatea şi independenţa gândirii. Flexibilitatea proceselor gândirii se
exprimă în uşurinţa trecerii de la un mod de rezolvare la altul, lipsa inerţiei, rapiditatea
conectărilor şi a deconectărilor de la un aspect la altul, găsirea mai multor soluţii la o problemă
dată,etc.
Desfăşurarea jocului didactic captează şi menţine atenţia elevului care este solicitată
fără efort atunci când acesta consideră lecţiile interesante, materialele intuitive atractive, paşii de
înţelegere efectuaţi corespunzător. Capacitatea de percepere, reprezentare şi operare cu figuri
şi relaţii este redusă la şcolarul mic. La baza apariţiei primelor imagini sau variante de rezolvare
a problemelor este intuiţia, elevul încercând să surprindă succesiunea logică a verigilor unei
probleme. El delimitează datele cunoscute şi verifică mintal unele dintre soluţiile întrevăzute.
În ceea ce priveşte afectivitatea, la această vârstă capătă pondere nivelul trebuinţelor de
apartenenţă şi de afirmare. Aceste trebuinţe sunt satisfăcute de organizarea jocurilor didactice pe
grupe de elevi. Micul şcolar se simte bine ştiind că aparţine unui grup în care are un rol bine
determinat, are sarcini precise pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit. Cooperarea se manifestă
cu naturaleţe în cadrul grupului, apărând apoi competiţia. Există numeroase probleme ale
efectelor competiţiei asupra caracteristicilor personalităţii pe care le angajează şi dezvoltă.
Competiţia cu egali este stimulatoare. Competiţiile prea puternic asimetrice creează dificultăţi
educative.
Cooperarea este o altă sursă de trăsături noi de caracter. Ea generează întrajutorarea,
care nu înseamnă numai ajutor acordat de cei mai buni celor mai puţin buni, ci şi o formă de
învăţare a celor ce oferă ajutor, o formă de comunicare şi de ajustare conştientizată a metodelor
pe care le cunosc şi care s-au dovedit folositoare în munca şcolară. Cei ce primesc ajutorul simt
securitatea ce se creează întotdeauna în relaţiile sociale pozitive, şi, în general vor să facă mai
uşoară sarcina celor care îi ajută, ceea ce înseamnă deja o autodepăşire. Cooperarea între elevi
egali ca posibilităţi poate fi mutuală sau organizată. Aceasta organizează competiţia astfel încât
cea din urmă să fie foarte valoroasă.
Relaţiile apărute în grup contribuie la o mai bună socializare a micului şcolar, la
dezvoltarea limbajului şi a relaţiilor interpersonale. Asumarea responsabilităţii şi luarea unor
decizii contribuie la dezvoltarea caracterului şi a personalităţii şcolarului.
În perioada şcolară mică se dezvoltă nu numai atitudini faţă de muncă şi învăţare, ci şi
trăsături de caracter generate de acestea. Astfel, sunt hărnicia, promptitudinea, capacitatea de a
învinge obstacole curente şi mai ales simţul datoriei, care este foarte important. Acesta are
proprietatea de a iradia spre toate formele de activitate, devenind astfel o trăsătură centrală
morală a personalităţii.
Ca valori ale jocului putem enumera:
- perfecţionarea senzaţiilor şi percepţiilor,
- dezvoltarea spiritului de observaţie, a spritului de iniţiativă,
- dezvoltarea spiritului de echipă, a spiritului de competiţie,
- exersarea atenţiei şi a imaginaţiei,
- folosirea limbajului,
- influenţarea comportamentului copiilor, mai ales prin intermediul regulilor, care fac copiii
să învete o conduită civilizată.
Orice joc implică:
- realizarea corectă a sarcinilor,
- putere de stăpânire,
 - disciplină,
- respect pentru ceilalţi,
- critică şi cooperare,
- comunicare,
- respectarea anumitor reguli.
Jocul, putem spune, pregăteşte individul pentru viaţa de adult.
Există mai multe tipuri de jocuri :
-jocuri de manipulare – a materialelor mărunte, a bilelor, a beţişoarelor, a păpuşilor,
maşinuţelor etc.;
-jocuri imitative – prin care copilul imită cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit
să se intâmple: de-a poliţistul, de-a doctorul, de-a vânzătorul;
-jocuri sociale – de-a şoferul, de-a zidarul, jocuri de construcţie;
-jocuri motrice – alergări, cătărări;
-jocuri logice.
Jocul didactic constituie o eficientă metodă de stimulare şi dezvoltare a motivaţiei
superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile ce le are
de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse în
rezolvare.

II. JOCUL DIDACTIC - MODALITATE DE

INVĂŢARE ŞI EDUCARE

Odată cu împlinirea vârstei de 6ani , în viaţa copilului începe procesul de integrare în

viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale
multilaterale.De la această vârstă, o bună parte din
timp este rezervată şcolii, activităţii de învăţare,care devine o preocupare majoră.In programul
zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum şcoala, schimbări care
nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămânâd o problemă majoră în prioada copilăriei.
 Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţare în care predomină acţiunea didactică
simulată.Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile adaptive de tip recreativ proprii
activităţii umane, în general ,în anumite momente ale evoluţiei sale ontogenice, în mod special.
Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în învăţământul
preşcolar şi primar.Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcţii de
dezvoltare,orientate astfel :
“-de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;
-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;
-de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect ;
-de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu desfăşurare
sistematică ;
-de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate,la reflectarea evenimentelor
vieţii sociale”(Elkonin).
Această metodă dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice care
sunt subordonate scopului activităţii de predare-invatare-evaluare într-o perspectivă pronunţat
formativă. Modalităţile de realizare angajează urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a
jocurilor didactice.
-după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale,motorii, tactile ), jocuri
de observare, jocuri de dezvoltare a limbajului,jocuri de stimulare a cunoaşterii interactive ;
- după conţinutul instruirii : jocuri matematice, jocuri muzicale,jocuri sportive, jocuri
literare/ lingvistice ;
- după formă de exprimare : jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare,
jocuri conceptuale, jocuri-ghicitori,jocuri de cuvinte încrucişate ;
- după resursele folosite :jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări,jocuri
pe bază de fişe individuale, jocuri pe calculator ;
- după regulile instituite : jocuri cu reguli transmise prin tradiţie,jocuri cu reguli
inventate,jocuri spontane,jocuri protocolare ;
- după competenţele psihologice stimulate : jocuri de mişcare, jocuri de observaţie,
jocuri de imaginaţie,jocuri de atenţie, jocuri de memorie, jocuri de gândire, jocuri de limbaj,
jocuri de creaţie.
 Prin joc,elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor de a
acţiona creativ, pentru ca strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă
isteţimea, spontaneitatea,inventivitatea, initiaţiva, rabdarea, îndrazneala,etc.
Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele capătă o organizare şi se
succed în ordinea implicată de logica cunoaşterii şi a învăţăturii.
In acest caz, intenţia principală a jocului nu este divertismentul, rezultat din încercarea
puterilor, ci învăţătura care pregăteşte copilul pentru muncă şi viaţă. Pentru a atinge aceste
scopuri, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să le consolideze cunoştinţele.
Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă,aduce variaţie în
procesul de instruire a copiilor, făcându-l mai atractiv.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive :
- conţinuturi ,
- sarcina didactică,
- regulile jocului,
- acţiunea de joc.
Prima latură-conţinuturi-este constituita din cunoştinţele anterioare ale
copiilor,cunoştinţe ce se referă la plante, animale,anotimpuri,reprezentări
matematice,istorice,etc.
Cea de a doua componentă a jocului-sarcina didactică-poate să apară sub forma unei
probleme de gândire, de recunoaştere, denumire, reconstituire,comparaţie,ghicire. Jocurile
didactice pot avea acelaşi conţinut, acestea dobândind un alt caracter, datorită sarcinilor didactice
pe care le au de rezolvat,de fiecare dată altele.
A treia latură-regulile jocului-decurge din însăşi denumirea ei.
Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace,cum să rezolve problema
respectivă.Totodată regulile îndeplinesc o funcţie reglatoare asupra relaţiilor dintre copii.
Ultima latură-acţiunea de joc-cuprinde momente de aşteptare, surprize, ghicire,întrecere
şi fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută si atractivă pentru elevi.
Dacă vin în completarea lecţiei,jocurile didactice,pot fi grupate după obiectivele urmărite
şi tipul lecţiei.
 După obiectivele urmărite, jocul este folosit în cadrul tuturor ariilor curriculare, iar după
tipul lecţiei jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare,
sistematizare, recuperare a cunoştinţelor.
Indiferent de modul de folosire, jocul didactic îl ajută pe elev să-şi angajeze întregul
potenţial psihic,să-şi cultive iniţiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare
şi de echipă.
In cazul în care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de
instruire, iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristică a unei lecţii,acesta devine
un procedeu didactic.
Metodica desfăşurării unui joc didactc cuprinde :
-introducerea in joc,
-executarea jocului,
-complicarea jocului,
-încheierea jocului.
Jocul didactic nu poate fi desfăşurat la întamplare . In aplicarea lui trebuie să se ia în
considerare următoarele condiţii :
- jocul să se constituie pe fondul activităţii dominante urmărindu-se
scopul şi sarcinile lecţiei ;
- să fie pregătit de învăţător în direcţia dozării timpului şi a materialului folosit ;
- să fie variat, atractiv,să îmbine forma de divertisment cu cea de învăţare ;
- să se folosească atunci când copiii dau semne de oboseală ;
- să creeze momente de relaxare, de odihnă, în vederea recuperării
energiei nervoase a elevilor ;
- să antreneze toţi copiii în activitatea de joc;
- să fie proporţionat cu activitatea prevăzută de programă şi structurat în raport cu tipul şi scopul
lecţiei desfăşurate ;
- să urmărească formarea deprinderii de muncă independentă ;
- după caz, sarcinile didactice ale jocului să fie date diferenţiat pentru a preîntampina rămâneri în
urmă la învăţătură ;
- să solicite gândirea creatoare şi să valorifice cu maximum de eficienţă posibilităţile intelectuale
ale elevilor ;
- activităţile în completare prin joc să fie introduse în orice moment al lecţiei ;
- să nu afecteze fondul de timp al lecţiei propriu-zise ;
- să fie repartizate, după caz, în diferite secvenţe, sarcinile didactice
având caracter progresiv ;
- indicaţiile privind desfăşurarea activităţii să fie clare,corecte, precise,să fie conştientizate de
către elevi şi să le creeze o motivaţie pentru activitate ;
- activităţile de joc să se desfăşoare într-un cadru activ, stimulator
şi dinamic ;
- să nu se facă abuz de joc,încât procesul de învăţare să se transforme în joc şi să fie luat ca
atare ;
- să nu fie prea uşoare, nici prea grele ;
- regulile de joc să fie explicate clar şi să se urmăreasca respectarea lor de către elevi .
Elementele de joc : ghicirea, mişcare, întrecerea, surpriza, etc.creează stări emoţionale care
întreţin interesul şi dau un colorit viu activităţii.
Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învăţare ne va demonstra că :
- randamentul orei este mai mare, verificarea cunoştinţelor făcându-se în mod plăcut,
activ,temeinic ;
- gândirea elevilor este mereu solicitata şi astfel în continuă formare ;
- independenţa, creativitatea se formează de timpuriu ;
- iniţiativa copiilor creşte,în joc devine mai curajos, mai degajat ;
- prin jocuri îi putem cunoaşte pe copii mai repede şi mai bine ;
- prin vrietatea lor, prin creare unor situaţii-problemă, ele dezvoltă spiritul de observaţie, de
analiză, de judecată, înlătură, monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea elevilor să-şi
dezvolte vocabularul,comunicarea devine mai permisivă ;
- jocul didactic ne oferă prilejul de a afla mai uşor cum gândesc elevii şi de a modela logica
gândirii lor.
Literatura de specialitate ne oferă o multitudine de jocuri didactice pe care le putem folosi
în cadrul lecţiilor din toate ariile curriculare iar măestria învăţătorulul va duce la rezultate
deosebite.
 Lista jocurilor folosite în cadrul activitatilor este vastă, dar mă voi opri în acest material la
prezentarea unui joc, teoretic acum, e adevărat, ce poate fi folosit la toate disciplinele,un joc al
inteligenţei- rebusul şcolar .
Privit ca un frate mai mic al rebusului şi ruda cu integramele atât de gustate în zilele
noastre,rebusul şcolar îl face pe micul participant ca prin rezolvarea diferitelor rebusuri şcolare
să se simtă şi el mai aproape de fraţii mai mari, de adulţi.
In acelaşi timp însă, ineditul joc dezvoltă procese psihice ale elevului :gândirea, limbajul,
memoria,atenţia, creativitatea,voinţa; poate fi folosit si ca metodă/mijloc de învăţare şi evaluare
sau procedeu în cadrul unei metode.
Dorinţa de a rezolva orice problemă de tip rebusist intensifică interesul pentru studierea
disciplinelor necesare în soluţionarea cerinţelor date şi astfel rebusul ajută la dezvoltarea
intelectuală a elevului.
Folosirea rebusului printre elementele de sprijin ale învăţării este importantă prin faptul că
poate interveni stimulativ o dată cu creşterea curbei oboselii.
Mijloc activ şi eficace de instruire şi educare a şcolarului, rebusul poate fi folosit cu succes
în captarea atenţiei pe tot parcursul activităţii didactice,conducând la evitarea
plictiselii,dezinteresului.
Relevând legatura dintre joc şi munca copilului, Jean Piaget a pus în evidenţa aportul
jocului la dezvoltarea intelectuală a şcolarului. De aceea, el susţine că ,,toate metodele active de
educare a copiilor mici să furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca jucându-se,ei
să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei
copilului.’’
Ca mijloc instructiv, rebusul, bine pregatit şi organizat, contribuie,prin rezolvarea
sarcinilor didactice, la exersarea deprinderilor la consolidarea şi la valorificarea lor
creatoare.Este un mijloc de educaţie indirect.Fiecare rebus are un obiectiv al său, o structură şi
reguli sub forma unor succesiuni ordonate.Rolul regulii este acela de a păstra structura şi
desfaşurarea jocului. Jucătorul trebuie să accepte şi să realizeze ordinea structurală a jocului.
Rebusul oferă învăţătorului posibilitatea observării comportamentului elevului la nivelul
tuturor componentelor personalitatii, deoarece in rezolvarea rebusului elevul depune efort
voluntar şi rezolvă motivat de bucuria succesului o multitudine de probleme,în care este
implicată inteligenţa, afectivitatea, temperamentul,caracterul.
 Rebusul şcolar contribuie, într-o bună măsură, la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi
combaterea insucceselor.
De ce să nu recunoaştem, că, dacă am promite elevilor din clasă că cei ce vor termina
primii exerciţiile date spre rezolvare vor primi ca recompensă un rebus interesant, aceştia s-ar
grăbi, chiar şi cei cu un ritm mai lent, să-şi indeplinească cât mai bine şi mai repede sarcina dată.
Reprezentanţii teoriei intelectualiste învăţării (Bruner, Galperin) apreciază că orice elev
poate asimila un conţinut dacă sunt folosite căi adegvate de activitate cu acestia. De aici, rezultă
că adevărata problemă a succesului şcolar nu constă în a stabili dacă un elev este apt sau nu să
obţină rezultate vizate de şcoală, ci în a găsi metode şi mijloace potrivite pentru aceasta.Astfel,
succesul şcolar se raportează la totalitatea elevilor, atât în ceea ce priveşte nivelul de pregătire
ştiinţifică, cât şi dezvoltarea capacităţii de a se instrui, de a deveni.
Rebusul şcolar sprijină succesul şcolar prin :
-cunoştinţele însuşite; capacităţile intelectuale; abilităţile de aplicare a
cunoştinţelor în rezolvarea unor probleme; trăsături de personalitate;
-evaluarea-măsură în care sunt îndeplinite obiectivele activităţii
didactice.
Succesul are un efect mobilizator, stimulativ asupra elevului;corelează potrivit cu
performanţă şcolară, cu satisfacţia în muncă şi cu dorinţa de a învăţa din ce în ce mai mult.
Una dintre cele mai puternice structuri motivaţionale ar fi starea de curiozitate ce se
manifestă în dorinţa rapida de a rezolva rândurile orizontale ale rebusului, spre a descoperi
cuvântul ( cuvintele) de pe verticala A-B.
Dar pentru aceasta, orice învăţător, în realizarea sau folosirea rebusului,trebuie să-şi
precizeze dinainte:
-conţinutul urmărit ( o lecţie,un capitol etc. ) ;
- modul de realizare ( individual sau în grup );
- finalitatea urmărită( memorare,aplicare,transfer,creaţie);
- modul de evaluare (oral, scris, test).
Rebusul şcolar poate constitui obiectivul activităţii unui cerc de elevi, oferind şi
posibilitatea organizării unor concursuri şcolare distractive şi deopotrivă educative şi instructive.
La cercurile de specialităţi : limba româna,istorie, geografie,ştiinţe se poate folosi rebusul
ca auxiliar, completare la tema cercului, ca moment distractiv sau ca un exerciţiu de creativitate.
 Se pot organiza diverse concursuri literare şi istorice cu ocazia sărbătoririi, comemorării
unor date, personălitaţi,unde rebusul şcolar se poate folosi,potrivit temei propuse, pentru a fi
rezolvat sau solicitat ca o creaţie.
În concluzie, rebusul şcolar poate fi folosit în orice tip de activitate şcolară (lecţie, cerc,
concurs), în momente diferite ale lecţiei, la multe discipline din învăţământul primar, la orice
vârstă şcolara mică, de către orice elev cu posibilităţi normale de învăţare.
Rebusul şcolar poate fi folosit în scopuri diferite: imbogatirea cunostintelor,
consolidare,fixarea, transferul acestora, în verificare, evaluare, dezvoltarea creativităţii şi a
tuturor proceselor psihice şi intelectuale, dezvoltarea personalităţii copilului.
Pentru obţinerea acestor rezultate învăţătorul trebuie sa fie un mare « meşter » în a şti
când, cum, unde poate fi folosit rebusul şi mai ales, să fie un creator de astfel de jocuri, pentru
care copiii, de orice vârstă şcolară au o mare satisfacţie când reuşesc să le rezolve,folosindu-şi
toate cunoştinţele căpătate în şcoala, ca şi cele din cultura lor generală.
Jocul. Aspecte psihopedagogice ale jocului

Aserţiunea că experienţa infantilă este puternic marcată de joc, reprezintă aproape un

truism. Încercând să definească jocul, A. Reber (1985) s-a văzut pus în faţa a peste 55 de
definiţii, toate gravitând în jurul ideii de divertisment şi recreere şi toate sugerând că este vorba
despre o activitate ce nu trebuie neapărat luată în serios.
O trecere în revistă a istoriei culturii ne permite să identificăm o serie de abordări care
conferă jocului cu totul alte dimensiuni. Astfel, J. Huizinga, în celebra sa lucrare “Homo ludens”
(1977), demonstrează că jocul determină conţinutul culturii, în timp ce antropologul Clifford
Geertz, în “The interpretation of cultures” (1973), afirmă că membrii unei colectivităţi “se
citesc” pe ei înşişi prin propriile lor jocuri.
În domeniul educaţiei, jocul a fost asociat cu libertatea de expresie, aş acum rezultă din
doctrinele secolului al XIX-lea, elaborate de Rousseau, Froebel şi Pestalozzi. În psihologie,
noţiunea de joc, ca formă a liberei expresii, a apărut odată cu scrierile lui Herbert Spencer.
Acesta a preluat concepţia lui Schiller conform căreia o asemenea expresie liberă este
determinată de surplusul de energie care există la copil.
Specialiştii evidenţiază următoarele aspecte:
  jocul copilului este o necesitate pentru creşterea şi dezvoltarea sa (K. Grees);
 prin joc, copilul trece de la pasivitate, la activitate (S. Freud);
 există legături incontestabile între joc şi cogniţie (L.S.Vîgotski şi J. Piaget), între joc şi
explorare (Berlyne), între joc şi metacomunicare (G. Bateson);
 prin intermediul jocului copilul devine stăpânul propriei sale experienţe (E. Erikson);
 jocul reprezintă un mijloc de realizare de sine (E. Claparide) şi de formare a eului (J.
Chateau).
Deşi conceptul de joc este unul familiar, el este mult mai dificil de definit decât cea mai
mare parte a conceptelor psihologice. Chaterine Garvey (1977) enumeră criteriile pe care cei mai
mulţi analişti le folosesc pentru a defini jocul:
→ jocul este plăcut şi produce plăcere;
→ jocul nu are scopuri extrinseci; motivaţiile copilului sunt subiective şi nu
servesc nici unui scop practic;
→ jocul este spontan şi voluntar, ales în mod liber de către jucător;
→ jocul presupune o angajare activă din partea jucătorului.
Jocul este considerat, în teoria pedagogică modernă, “modalitate de asimilare” a realului
la activitatea proprie (J. Piaget) şi, în consecinţă, el este utilizat datorită multiplelor sale funcţii
formative.
Prezentate sintetic, acestea au în vedere următoarele aspecte:
1. Jocul este un vector al stimulării cognitive. Prin intermediul activităţii ludice, copiii fac
descoperiri senzoriomotorii privind mărimile şi formele, noţiunile de “jos” şi “sus” , “tare” şi
“moale”, etc. Ei mânuiesc, manipulează, identifică, ordonează, structurează şi măsoară,
familiarizându-se astfel cu proprietăţile lucrurilor şi dobândind cunoştinţe despre masă,
înălţime, volum şi textură. Esenţială pentru copil, în joc, este natura primară a experienţei, nu
doar pentru că îi furnizează impresii imediate, ci şi pentru că îi oferă feedback-ul şi îi
determină progresul în învăţarea independentă.
2. Jocul îi pregăteşte pe copii pentru viaţă. Jucându-se, copiii experimentează şi exersează
propria persoană ca agent activ al mediului, nu doar ca element reactiv. În familie şi la grădiniţă,
copiii sunt adesea solicitaţi să acţioneze în conformitate cu anumite modele, în timp ce în lumea
jocului, ei pot fi cei care iau deciziile.
3. Jocul oferă copiilor oportunitatea de a exersa roluri ale adulţilor (proces cunoscut sub
numele de socializare anticipatorie). Copiii se pot juca “de-a şcoala”, “de-a spitalul”, “de-a
magazinul”, interpretând roluri de profesori, doctori, vânzători, etc. Astfel jocurile sunt
modalităţi efective prin care copiii învaţă să-şi adapteze acţiunile la cele ale unui partener; să-
şi însuşească lumea simbolurilor create de predecesori.
4. Jocul este un exerciţiu important pentru formarea şi dezvoltarea responsabilităţii etice. În
cadrul jocului, copilul practică nu doar comunicarea şi solidaritatea socială, ci configurează
totodată propriile sale valori de judecată cu privire la ce este bine şi ce este rău într-un
context social. El învaţă corecţia socială şi intervenţia nu numai de la adulţii care
“supervizează”, ci mai degrabă de la colegii de joc, din aceeaşi grupă de vârstă, aflaţi în
aceeaşi situaţie.
5. În activitatea ludică, este exersată, de asemenea, judecata estetică a copilului. El învaţă să
aprecieze lucrurile ca frumoase sau urâte, să opteze pentru anumite forme, culori şi materiale.
6. Jocul stimulează fantezia, “conştiinţa imaginativă”. Acest lucru se referă la creativitatea
jocului. Copilul este stimulat, el are idei, este capabil să facă legături intuitive între lucruri
care pot fi transpuse în acţiuni ce produc schimbări ale lucrurilor. Prin intermediul jocului,
copilul poate realiza care idei îi aparţin şi, în acest proces, poate lua cunoştinţă de propriul
său potenţial inovativ pe care îl va experimenta.
7. Prin joc, copilul experimentează nevoia de a-şi apăra şi afirma individualitatea. Obligat de
context să iasă din el însuşi şi să privească dintr-o altă perspectivă, copilul îşi construieşte un
sens propriu al identităţii, sens concretizat în imaginea de sine.
Toţi copiii, în mod normal, au un mare potenţial de fantezie şi joc, însă, pentru a-şi
valorifica această zestre, copilul trebuie să dispună de: timp pentru activitatea ludică; spaţiu de
joc; oportunitatea de a repeta temele de joc (care, pentru educator şi pentru părinte, reprezintă o
importantă sursă de informaţie cu privire la starea psihică a copilului, relevând eventualele
conflicte intrapsihice sau interrelaţionale); echipament pentru joc; aprobarea de a se juca şi
confirmarea de către adult a faptului că jocul nu este o experienţă lipsită de valoare sau o
pierdere de vreme, ci o activitate importantă, demnă de interes şi de a fi valorificată
corespunzător.
În perioada preşcolară mică, se trece de la jocul simplu de manipulare, la implicarea
obiectelor şi a jucăriilor în scenarii de viaţă tot mai complexe. Jocul devine o replică
reconstituantă a evenimentelor vieţii, cu reproduceri secvenţiale de atitudini, dialoguri. Scenariile
elaborate în joc de preşcolarul mic sunt relativ restrânse şi au tendinţa de a se repeta.
 În perioada preşcolară mijlocie, jocul devine aproape obsedant. În joc, copilul recrează
tot mai numeroase situaţii de viaţă. De asemenea, în diversele jocuri în care se implică copilul,
începe să devină activă competiţia, ca expresie a creşterii implicaţiei în colectiv. Preşcolarul
mijlociu trăieşte eşecul şi succesul, manifestă timidităţi şi agresivităţi, sentimente de vinovăţie şi
admiraţie. Scade egocentrismul manifestat de preşcolarul mic, însă are loc conturarea unui
oarecare negativism.
Preşcolarul mare rămâne cu mari apetituri pentru jocurile mixte, de mişcare cu subiect.
Viaţa de fiecare zi presează înţelegerea copilului, implicaţia lui ca spectator al ei, fapt ce
constituie un alt fel de “joc”, mai subtil, în care se desfăşoară evenimente pe care preşcolarul
mare simte nevoia de a le evalua.
Jocul deţine un loc atât de însemnat în viaţa copilului pentru că-i satisface dorinţa firească
de manifestare şi independenţă. Jocul este una din activităţile prin care copilul învaţă să cunoască
lumea reală. Esenţa jocului constă tocmai în reflectarea şi transpunerea în plan imaginar a
realităţii înconjurătoare. Copilul redă cu mare fidelitate, în joc, ceea ce l-a impresionat, i-a atras
atenţia, l-a uimit, reflectă conduita celor din jurul său, trăsăturile lor specifice.
Concluzia care se desprinde în mod evident este aceea că părintele sau educatorul poate
stimula capacitatea de joc a copilului şi, printr-o încurajare constantă însoţită de o ghidare
corespunzătoare, copilul poate obţine beneficii reale. Cercetările au relevat existenţa unei
legături neândoielnice între joc şi prezenţa zâmbetului, a râsului şi a altor expresii de bucurie.
Aşadar, îmbogăţirea zestrei ludice a copilului trebuie să fie un obiectiv primordial pentru
educatori, mai ales în condiţiile în care toate cercetările psihologice şi pedagogice demonstrează
că fantezia îi poate ajuta pe preşcolari să realizeze cu succes tranziţia către şcoală, să fie pregătiţi
şi disponibili pentru o învăţare eficientă şi de succes.
III. INFLUENŢELE JOCULUI DIDACTIC ASUPRA
SARCINILOR ÎNVĂŢĂRII

Jocul didactic are un conţinut şi structură bine organizate, subordonate particularităţilor

de vârstă şi sarcinii didactice, se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de adult, sub
directa lui supraveghere, rol important capătă latura instructivă, elementele de distracţie nefiind
mediatori ai stimulării capacităţilor creatoare.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au un
conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de
elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să elaboreze
diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale,
accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obţinere al lui, pe posibilităţile de
stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv- motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora.
- jocul didactic orientează activitatea de învăţare într-o formă plăcută , antrenând copiii
la o activitate susţinută de un caracter de seriozitate totuşi ;
- prin conţinutul şi sarcinile propuse antrenează intens operaţiile gândirii , dar şi
imaginaţia ;
- diminuează rigiditatea activităţii de învăţare făcând-o atractivă , cultivând la copii
curajul şi încrederea în forţele proprii ;
- prin intermediul elementelor de joc transpune pe copil în lumea jocului ;
- prin regulile jocului şi prin modul de rezolvare a acţiunii formează la copii conştiinţa
disciplinei ;
- prin crearea atmosferei atractive de desfăşurare a jocului se dezvoltă la copii interesul
şi motivaţia pentru activitatea de învăţare .
Orice exerciţiu sau orice problemă poate deveni joc didactic dacă:
- formulează un scop prin raportare la obiectivele specifice fapt ce va determina
finalităţi funcţionale jocului ;
- formulează o sarcină didactică legată de conţinutul şi structura jocului, dar şi de
nivelul de vârstă ;
- sarcina didactică să se refere la ceea ce trebuie să facă în mod concret copiii în timpul
jocului pentru a realiza scopul propus ;
 - foloseste elemente de joc strâns împletite cu sarcina didactică , care se constituie în
elemente de susţinere a situaţiei de învăţare ;
- foloseşte un conţinut matemeâatic prezentat într-o formă accesibilă şi cât mai
atractivă ;
- foloseşte material didactic variat , adecvat conţinutului ;
- utilizează reguli de joc cunoscute anticipat ,- fiecare joc să aibă cel puţin două reguli :
una care să traducă sarcina didactică într-o acţiune concretă, una care să aibă rol
organizatoric .
Chiar dacă este un joc didactic , este totuşi un joc şi de aceea pentru reuşita lui trebuie să
respecte câteva reguli :
- să ţină cont de capacitatea de înţelegere a copiilor , de particularităţile individuale;
- să stârnească o reală plăcere copiilor ;
- copiii să participle activ , să fie actori ,nu spectatori ;
- să se dea cât mai puţine explicaţii , copiii să fie puşi să lucreze ceva concret .
Jocurile didactice matematice antrenează operaţiile gândirii , dezvoltă spiritul de
iniţiativă şi independenţa în muncă , precum şi spiritul de echipă , atenţia , disciplina şi spiritul
de ordine în desfăşurarea unei activităţi ,formează deprinderi de lucru corecte şi rapide şi asigură
însuşirea mai rapidă , mai temeinică şi mai plăcută a unor cunoştinşe relative aride pentru această
vârstă .
Acceptarea şi respectarea regulilor de joc îi determină pe copii să participe la efortul
comun al grupului din care fac parte . Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului ,
angajarea pentru învingerea greutăţilor , respectarea exemplară a regulilor de joc şi , în final ,
succesul vor pregăti treptat pe omul de mâine .
Prin joc se pot exercită cele mai complexe si mai importante influenţe formative si se
inregistrează seria de transformari cantitative si calitative necesare, potivit conditiilor interne sau
externe necesare executiei lui. În folosirea jocului cu şcolarii mici se reflectă şcoala, lumea şi
viaţa şi reflexul lor cognitiv şi moral. Se asigură totodată adaptarea copilului la munca şcolară,
dar şi accesibilizarea unor cunostinţe mai aride sau mai abstracte , ori consolidarea acestora,
introducandu-l treptat pe copil în practica invaţarii şi a muncii în genere.
Pronind de la aceste particulariţi ale şcolarului mic, jocul didactic este ridicat la rang de
principiu mai ale la clasele I si a II a.
 Învaşarea prin joc va ramane o componentă importantă a învaţamântului primar din mai
multe motive:
- respecta particularitaţile de varstă ale elevilor;
- antrenează operaţiile gândirii elevillor: analiza,sinteza si comparaţia;
- dezvoltă sipritul de iniţiativă si independenţă în muncă, perecum şi cel de echipă;
- dezvoltă spiritul creator si de obeservatie, atentia, disciplina si ordinea indesfasurarea unei
activitati;
- formează deprinderile de amunci corect si rapid;
- conţine elemente distractive, relaxante;
- usurează insusirea si consolidarea cunostinţelor;
- inlesneste participarea activă la insusirea cunostinţelor.
Pentru a stabili unele sarcini de învăţare, cadrul didactic ar trebui să aibă permanent în
atentie continutul si structura jocului.
Scopul jocului este acela de a-l inarma pe copil cu un parat de gandire logica, supla,
polivaneta care sa-i permita sa se orinteze in probleme realitatii inconjuratoare, sa exprime
judecatii si rationamente variate intr-un limbaj simplu.
În clase primare elevii capata idei asupra stiintelor matematice, punand bazele edificiului
pe care-l vor ridica in clasele urmatoare. Ei invata in aceste clase sa prelucreze cunostintele
dobandite si sa le verifice , sa cunoasca metodele stiintifice de demonstratii si control.
In predarea matematicii la ciclul primar, jocurile au o mare valoare formativa si sunt necesare in
studiul diferitelor notiuni matematice pentru accesibilizarea acestora, dar mai ales in
consolidarea deprinderilor de calcul oroal si scris.
Jocurile matematice pun elevul in situatia de a descoperi solutii noi si chiar originale.
Aceste jocuri se pot organiza frontal sau pe echipe si mai rar individul. Un rol foarte important in
jocurile matematice il are activitatea constienta, folosirea unui limbaj matematic adecvat.
Tinand cont de sarcinile si scopurile urmarite jocurile didactice matematice se clasifica in:
- dupa momentul folosirii in cadrul lectiei ca forma de baza a procesului de invatmant:
• jocuri in completarea lectiei;
• jocuri ca lectie completa;
- dupa continutul capitolelor :
 • jocuri didactice matematice pentru insusirea cunostintelor despre culori, orientare spatiala
si de geometrie;
• jocuri logico-matematice pentru insusirea cunostintelor despre multimi;
• jocuri didactice matematice pentru insusirea numerelor naturale;
• jocuri dicatice matematice pentru insusirea opertiilor matematice.

IV. ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND

PROIECTAREA SI ORGANIZAREA JOCULUI

Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai viu şi
mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, veselie, bucurie, destindere, ceea ce
previne apariţia monotoniei, a plictiselii, a oboselii. Jocul fortifică energiile intelectuale şi fizice
ale şcolarilor, generând o motivaţie secundară, dar stimulatoare, constituind o prezenţă
indispensabilă în ritmul accentuat al muncii şcolare.
Daca in învăţământul preşcolar, jocul este predominant, majoritatea lecţiilor şi activităţilor
din grădiniţă desfăşurându-se sub forma de joc, in învăţământul primar jocul este integrat in
lectii in anumite momente ale acestora,sporindu-le eficacitatea.
Prin folosirea jocului se creeaza si un climat favorabil intre elevi în rezolvarea sarcinilor
jocului, o întelegere explicită sau tacită în respectarea regulilor impuse de joc. Fiecare joc are
obiectul sau, regulile sale, care trebuie respectate pentru ca jocul sa-si atinga scopul propus. De
aceea, una din conditiile esentiale in folosirea jocului didactic in activitatea de învatare este
buna lui pregatire, organizare metodica, respectarea conditiilor intrinseci ale jocului didactic,
stimularea elevilor pentru a pune in valoare toate cunostintele stiintifice acumulate pana la acel
moment.
În ceea ce priveşte integrarea jocului în lecţiile de matematică(de exemplu) şi pentru ca un
exerciţiu de matematică să fie transpus în joc didactic este necesar:
- să realizeze un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere al conţinutului matematic ;
- să se utilizeze acele elemente de joc în vederea realizării obiectivelor propuse ;
- să utilizeze reguli de joc, cunoscute şi respectate de toţi elevii.
În cadrul jocurilor matematice se ţine seama de urmatoarele lucruri:
• învatatorul nu mai preda cunostinţe, ci provoaca anumite situatii,
calea spre rezolvare fiind descoperita de catre elevi;
• elevii îşi confrunta parerile, caută singuri soluţii, învaţă din propriile
lor greşeli;
• nu li se impune un sitem de lucru, ci caută singuri procedeul potrivit;
• jocurile se organizeaza cu toata clasa, pe echipe sau individual.
S-a afirmat ca “plictiseala este păcatul de moarte al predarii”. Folosirea
jocului poate feri de acest pacat.
Cadrul didactic poate alege jocul potrivit şi chiar crea el însusi jocuri care sa permită
acumularea sau consolidarea cunostinţelor intr-o atmosfera de destindere, de divertisment, de
relaxare.
În proiectarea si organizarea jocului didactic învaţatorul trebuie sa ţină seama de
componentele de bază ale jocului didactic:
• Scopul didactic- respectă cerinţele programei şi Curriculum-ului Naţional, în
conformitate cu specificul vârstei copiilor clasei respective, se formulează clar şi oglindeşte
problemele specifice, impuse de realizarea jocului.
O formulare corespunzătoare a jocului înseamnă o bună orientare, organizare şi desfăşurare
a activităţii respective.
Unele jocuri se referă la probleme de natură cognitivă, altele urmăresc aspecte de ordin
formativ. De asemenea, există şi jocuri didactice care se adresează ambelor categorii de
probleme.
De exemplu, într-un joc în care se urmăreşte fixarea unor cunoştinţe referitoare la culori,
se adresează un exerciţiu cu caracter formativ prin analiza şi comparaţia pe care le implică de la
sine.
Într-un joc în care se urmăreşte trecerea de la noţiunea de formă triunghiulară , pătrată,
rotundă la noţiunea de formă (scop cognitiv) se realizează şi un exerciţiu de selectare, de
abstractizare, de generalizare, care răspunde unui scop formativ.
• Sarcina didactică este legată de conţinutul jocului, de structura lui,
conţinând referiri la ceea ce trebuie să facă elevii în mod concret pe parcursul jocului. Sarcina
didactică este în fapt esenţa întregului joc, antrenând operaţiile gândirii : analiza, sinteza,
comparaţia dar şi imaginaţia copilului.
 Jocul didactic matematic cuprinde în mod obişnuit o singură sarcină didactică. Spre
exemplu, în jocul didactic: „Caută vecinii”, scopul didactic este exersarea competenţelor de
comparare a unor numere, iar sarcina didactică este de a găsi numărul mai mare sau mai mic cu
o unitate decât numărul dat.
• Elementul de joc se stabileşte în raport cu cerinţele şi sarcinile
didactice ale jocului.
Ele pot fi foarte variate :
- întrecere individuală sau pe grupe ;
- cooperare, spirit de colectivitate, de echipă ;
- recompensare, fie de ordin moral, fie de ordin material ;
- penalizare, pentru a determina respectarea regulilor jocului.
Alte elemente ale jocului pot fi aplauzele, cuvintele stimulative, încurajările.
• Conţinutul jocului didactic este corespunzător
particularităţilor de vârstă ale copiilor cărora se adresează şi sarcinii didactice.
El trebuie să fie accesibil, recreativ şi atractiv, prin forma în care se desfăşoară, prin
mijloacele de învăţământ utilizate, prin volumul de cunoştinţe la care apelează.
Un joc didactic matematic utilizează de regulă noţiuni referitoare la mulţimi, operaţii cu
mulţimi, elemente de logică, relaţii de ordine, relaţii de echipotenţă, numere naturale, operaţii cu
numere naturale, unităţi de măsură, elemente de geometrie.
• Materialul didactic trebuie ales şi derulat înaintea derulării
jocului, el contribuind la reuşita acestuia.
Materialul didactic poate fi cât se poate de variat :creioane, cărţi, baloane, jucării, jetoane
cu desene, jetoane cu numere, cu operaţii, figuri geometrice, planşe, riglete, alte materiale
confecţionate de educatoare sau de învăţătoare.
• Regulile jocului asigură modalitatea de transpunere în acţiuni
concrete a sarcinii didactice.
Regulile trebuie să fie formulate clar, corect, concis, să fie înţelese de către toţi
participanţii la joc şi, în funcţie de etapele jocului, se stabilesc şi punctajele corespunzătoare.
Diferitele variante ale jocurilor didactice, pot cuprinde sarcini de lucru asemănătoare, dar
prezente în forme diferite şi mărind gradul de dificultate în funcţie de vârsta sau nivelul
cunoştinţelor copiilor.
 Din punct de vedere al modului de prezentare a sarcinii şi a modului de desfăşurare,
distingem mai multe tipuri de jocuri :
- cu explicaţii şi exemplificare ;
- cu explicaţii, dar fără exemplificare ;
- fără explicaţii, doar cu simpla enunţare a sarcinii.
În utilizarea jocurilor didactice cu conţinut matematic se va ţine seama de particularităţile
de vârstă ale elevilor, nu se va trece la un conţinut nou, dacă vechiul conţinut nu este însuşit
temeinic prin alte diferite jocuri.
Numai printr-o bună organizare, prin dozarea efortului în funcţie de vârstă, de cunoştinţele
existente, jocurile didactice pot conduce la obţinerea unor bune rezultate în însuşirea noţiunilor
matematice.
Pentru o bună proiectare, organizare şi desfăşurare a jocului didactic este necesar ca
învăţătorul să asigure o deplină concordanţă între toate elementele care-l definesc.Spre
exemplificare,un joc didactic matematic:
Racheta cu mai multe trepte -joc didactic
Scopul didactic se formulează în concordanţa cu cerinţele curriculumului pentru clasa a
IV-a.
Formularea trebuie să fie clară şi să oglindească problemele impuse de realizarea jocului
respectiv.
Sarcina didactică : -să rezolve corect, începând de la prima treaptă până la vârf, fiecare
din exerciţiile date, gradate din punct de vedere al dificultăţii.
Desfăşurarea jocului :-fiecare elev va primi un desen cu forma rachetei din model,
exerciţiile respective şi recompensele( acordatepe parcurs).
În treapta întâi, elevul are de rezolvat calcule de un singur ordin (adunare, scădere,
înmulţire, împărţire). Dacă rezolvă corect ceea ce i se cere, devine „PILOT DE ELICOPTER”.
Continuă apoi calculele din treapta a doua, unde va primi spre rezolvare exerciţii
combinate cu operaţii de acelaşi ordin (adunări şi scăderi, înmulţiri şi împărţiri). Trecerea peste
această treaptă îi aduce copilului satisfacţia de a fi considerat „PILOT DE CURSE INTERNE”.
În treapta a treia i se cere rezolvarea unor exerciţii combinate, în care trebuie să respecte
ordinea operaţiilor, dar şi acordarea priorităţilor parantezelor, în cadrul exerciţiilor operaţiilor cu
acelaşi ordin. Dacă vor reuşi să lucreze corect aceste exerciţii va putea fi numit „PILOT DE
CURSE EXTERNE”.
În treapta a patra, va rezolva un exerciţiu cu paranteze mici, dar verificând şi egalitatea.Va
avea satisfacţia de a fi numit „PILOT DE ÎNCERCARE”.
Ultima treaptă, „vârful”, cuprinde două exerciţii combinate, de fapt, acelaşi exerciţiu scris
sub altă formă, deci trebuie să apeleze la proprietatea de distributivitate a înmulţirii faţă de
adunare, pe baza căreia trebuie să compună o problemă cu un conţinut, dar cu două moduri de
rezolvare.
Abia acum va avea satisfacţia de a fi numit :„PILOT COSMONAUT”.
În învăţarea matematicii, recurgerea la realitatea înconjurătoare rămâne indispensabilă,
foarte adesea ca punct de plecare şi totdeauna ca punct de sosire, deoarece această realitate nu ia
o semnificaţie profundă decât în funcţie de abstracţiile pe care le dematerializează şi abstracţiile
nu au valoare decât raportate la realităţile care le concretizează. Acest raport concret – abstract
va fi abordat potrivit stadiilor de evoluţie a gândirii copilului. Aici intervine jocul didactic, a
cărui prezenţă în lecţiile de matematică este binevenită, deoarece prin intermediul lui activităţile
didactice devin atractive, accesibile, dinamice. El conferă lecţiei un aspect de activitate de
recreere, de joc. Prin el, copilul face cu uşurinţă trecerea de la noţiunile concrete la cele
abstracte. Este un instrument absolut indispensabil în predarea – învăţarea matematicii, în
însuşirea noţiunilor abstracte specifice acesteia.
Cercetările recente din domeniul psihologiei învăţării, cu aplicabilitate în studiul
matematicii, evidenţiază necesitatea acţiunii concrete cu obiectele în învăţământul primar,acţiune
ce se poate desfăşura cu mai multă uşurinţă prin folosirea jocurilor didactice cu conţinut
matematic,în vederea interiorizării operaţiilor, mai ales în primele clase, precum şi a
utilizării proprietăţilor de reversibilitate şi asociativitate în scopul însuşirii conştiente şi
temeinice a operaţiilor aritmetice şi a celorlalte informaţii prevăzute de programă.
Prezenţa în jocurile didactice matematice a unor elemente practice, a unor probleme reale
din viaţă, contribuie la abordarea sau aplicarea unor noţiuni matematice, conduce la rezultate
superioare în însuşirea acestui obiect de învăţământ.
În cele ce urmeza voi ilustra intr-un tabel cateva jocuri didactice matematice, cu titlu
exemplificativ, ce pot fi folosite în funcţie de subiectul lecţiei, sarcinile de învaţare urmarite de
acestea precum si funcţiile psihice ce sunt implicate in rezolvarea sarcinilor didactice propuse de
jocul respectiv.

CONCLUZII

Trebuie remarcat faptul că învaţarea nu este scopul în sine al jocului, ci rezultatul lui.
Scopul general este comun pentru toate jocurile şi constă în obţinerea succesului şi a satisfacţiei.
In anumite momente se poate spune ca elevii invaţă jucandu-se, şi jucandu-se între ei îşi
dau seama de relaţiile ce se stabilesc între ei ca parteneri de joc, dar şi de realţiile pe care le
stabilesc între cunoştinţele însuşite. Cu cât jocul este mai bine strcturat cu atat elevul este mai
motivat să se implice activ în rezolvare sarcinilor de învatare, întrucat copilul nu face bine decat
ceea ce îi place sa facă.
Ioan Radu făcea o observaţie, la un moment dat, si anume: logica celui care predă nu este
aceeaşi cu logica celui care învaţă (...) , şi de cele mai multe ori învăţătorul este tenatat să
prezinte lucrurile în forma finită, condensată mai ales deductivă. Însă elevul preferă mai curand
procedeul inductiv, segmentarea materiei în pasi mici, cu reveniri la partile dificile. De
asemenea, există ritmuri diferite de asimilare in clasă, ca şi nivele de inteligentră şcolară şi de
sarguintă, şi prin urmare, trebuie găsit un cod comun între elev şi învatator şi acesta ar putea fi
“limbajul utilizat in predare, vocabularul vehiculat, formele logice de comunicare şi suportul
atitudinal-motivaţional”.
Pornind de la aceste observaţii pertinente, am putea spune că prin jocul didactic se poate
asigura acest cod comun şi de aceea este necesar ca în perioada şcolarităţii mici învăţătorul să
acorde o mai mare atenţie atât creării timpului liber pentru joc cât si organizarii jocurilor
copiilor, nu numai ca adaptare, ci si cu scopul învăţării şi consolidării prin variaşie, divertisment
şi diversificare de conşinut şi de dificultate.
Evolutia jocului în viaţa copilului şcolar apare în cele mai complexe variante şi, pe măsura
înaintării spre clasele a III-a şi a IV-a, diversificarea lui este mult mai evidenta; el scade în
importanţa didactică, dar nu lipseste ci ramane un auxiliar al activitaţii propriu-zise de învatare.
Chiar si în aceste situaţii,forme complementare el este deosebit de eficient deoarece ofera
un ajutor inportant si eficeint şcolarului pentru acumularea de informaţii referitoare la metodele
de prelucrare şi de organizare a datelor. Prin urmare, în clasele primare îmbinând armonios
sarcinile instructiv–educative cu latura distractivă, jocul realizeaza dezideratul învăţării prin joc,
nu numai în clasă, ci şi în timpul liber, în şcoală, în familie, cu prietenii.
Astazi, se pune tot mai mult accent pe însuşirea instrumentelor de lucru, inclusiv a
tehnicilor de informare si de studiu urmarind să cultive la elevi un stil de muncă independentă.
Apare sugestivă în acest sens remarca unui psiholog ( H. Cerjony): “ Analfabetul de maine nu va
fi cel care nu ştie să citească, ci cel care nu a învatat cum sa înveţe.”
Vorbind despre jocurile didactice,Ursula Şchiopu preciza că ele “educă atenţia,
capacităţile fizice intelectuale, perseverenţa, promtitudinea, spiritul de echipă, de ordine,
dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei”.
Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a şcolarilor mici este de natură să
contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului.Şcolarul
mic trebuie să simtă că este acceptat aşa cum este, că se doreşte întâlnirea cu el, că vine la şcoală
să desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în cooperare cu ceilalţi copii, cu invatatorul, într-o
atmosferă de bucurie şi nu numai să reproducă, în competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.
Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la elevii cu
rezultate slabe la învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând încredere în capacităţile lor,
siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora.
Poate că e bine să ne amintim ,atunci când suntem în faţa vlăstarelor pe care le modelăm,
că vârsta lor este vârsta jocului,iar în activităţile didactice ce le desfăşurăm cu ei să fie folosite
cât mai multe jocuri didactice şi atunci…succesul este garantat.

BIBLIOGRAFIE:
Berar, Ioan – Aptitudinea matematică la şcolari, Ed. Academiei Române,
Bucureşti, 1991;

Bontaş,Ioan – Pedagogie, Ed. All, Bucureşti, 1994;

Cosmovici, Andrei – Psihologie Generală, Ed. Polirom, Iaşi, 1996;

Enache,M., Munteanu,M. – Jocuri didactice, Ed. PortoFranco, Galaţi, 1998;

Frîncu, Angela – Jocuri didactice şi exerciţii distractive, E.D.P.,Bucureşti,

1972;
Mitrofan, Nicolae – Aptitudinea pedagogică, Ed. Academiei, Bucureşti,
1988;
Neacşu, Ioan, Gălăteanu, Monalisa, Predoi, Petre – Didactica matematicii în
învăţământul primar-Ghid practic,Ed.Aius,Craiova, 2001;

Radu, I. – Sinteze pe teme de didactica modernă, Cuegere editată

de revista Tribuna Scolii, Bucuresti , 1986;

Roco, M. – Creativitatea individuală şi de grup, Editura Academiei,

Bucureşti, 1979.
 DENUMIR
EA JOCULUI SARCINA DESCRIEREA SUCCINTĂ
DIDACTIC/ TIPUL SCOPUL JOCULUI DIDACTICĂ JOCULUI
JOCULUI

-formarea deprinderii de - observarea pozitiei -conducatorul jocului, in s

a stabili pozitia unui obiectelor unul fata de invatatorul cere elevilor sa exe
obiect in raport cu un altul; comenzi date si pentru fie
altul; - folosirea termenilor comanda executata corect i
corespunzatori pentru a ofera elevului cate o bila rosie.
“AŞEAZA OBIECTUL -dezvoltarea capacitatii aprecia distantele intre - Ex: Papusa jos, iar căţelul sus
LA LOCUL INDICAT” elevilor de a aprecia ele: aproape, mai
-joc prematematic distantele intreelev si aproape, departe, cel
obiect, intre oebiecte. mai indepartatat, etc si a
pozitiei unui obiect fata
de altu: in fata, in spate,
la dreapta, la stanga,
sus, jos, inainte, inapoi

- consolidarea - compararea puterii a - elevilor li se distribuie foi

cunoasterii locului doua multimi cu hartie. Conducatorul jocului ri
numareleor invatate in ajutorul rigletelor; un jeton care arată numărul ş
“FRATII MAI MICI SI sirul natural si -compararea numerelor jeton care indică semnul de rel
MAI MARI” - joc compararea numarului intre ele; Elevii trebuie sa scrie t
pentru numeratie dat cu cle mai mici sau numerele mai mici decat num
cele mai mari decat el; dat sau numerele mai mari
functie de semnul de relatie ind
de jeton.

-verificarea si -formularea si -clasa se imparte în doua g

“ CINE STIE, SCRIE!” consolidarea rezovarea unor exercitii egale ca numar de elevi, apo
-joc pentru operatiile cunostintelor aritmetice, de compunere a formeaza grupe de acte doi e
matematice dezvoltarii deprinderilor numerelor in limitele care vor veni pe rând la
de calcul oral si chiar de stabilite Conducatorul de joc indică
calcul in scris -formarea capacitatii de numar şi cere elevilor, reprezn
compunere so ai fiecarei echipe, să formulez
descompunere a unui scris diferite exerciţii de aduna
numar intr-un sir de căror rezultat sa fie egal
operatii. numarul dat. Dupa curgerea a
minute se dă semnalul de înce
si se face aprecierea rezultate
Pentru a mentine treaza ate
elevilor, aprecierea va fi facut
elevii echipei adverse. Echipa
face evaluarea rezultatelor
primi cate un punct pentru fie
greseala descoperita. Pe
fiecare raspuns corect - formu
si raspuns- se acorda ech
respective cate un punct. V
declarată castigatoare echipa
va totaliza cel mai mare numa
puncte.
 - recunoaşterea unor - desenarea unor obiecte - Invăţătorul va arată elevilor d
“MICUL figuri geometrice; a căror formă seamănă figuri geometrice şi le va cer
INVENTATOR” dezvoltarea fluiditaţii cu două figuri deseneze obiectele cunoscute
-joc pentru figurile imaginaţiei creative a geometrice combinate ei, a căror formă seamănă
geometrice elevilor şi formarea în mod felurit. aceste figuri combinate, în
deprinderii de a desena felurit.
obiecte ale căror forme La sfârşit, învăţătorul va apr
seamănă cu diferite elevii care au realizat cele
figuri geometrice. multe şi mai frumoase desene

Valenţe formative ale jocului de rol şi al dramatizării

şi diferenţe între acestea
 Jocul de rol este o metodă activă de predare-învăţare care constă în provocarea unei discuţii pornind de la
un joc dramatic pe o problemă.Este o activitate de tip ludic care implică o situaţie imaginară în cadrul căreia
copilul îşi asumă rolul dorit.
Dramatizarea este o variantă a jocului de rol care se bazează pe utilizarea adecvată a mijloacelor şi
procedeelor artei dramatice adaptabile la particularităţile de vârstă ale elevilor şi la forma de exprimare a unor
conţinuturi prevăzute în programele şcolare..Este considerată o metodă de învăţare în care predomină acţiunea
practică simulată.
Avantajele acestor metode sunt:
-au mari valenţe în direcţia receptării şi sensibilizării elevilor fată de conţinutul şi
mesajul operei literare;
-formează şi dezvoltă capacităţi operaţionale şi comportamentale;
-transferă cunoştinţe din plan teoretic în plan practic.

Asemănările dintre cele două metode sunt;

-sunt metode bazate pe simulare;
-au funcţie formativă – operează cu noi termeni
-angajează resurse intelectuale ,morale,etc.
-cultivă activismul;
-presupune aptitudini pedagogice şi regizorale şi actoriceşti din partea cadrului di
dactic;
-cer timp şi efort din partea cadrului didactic;
-valorifică avantajele dinamicii de grup.

Diferenţele dintre cele două metode sunt:

Jocul de rol Dramatizarea

-este o metodă activă de predare-învăţare care -este o variantă a jocului de rol
constă în provocarea unei discuţii pornind de la
un joc dramatic pe o temă;
-din situaţii reale sunt reţinute pentru scenariu
numai aspectele esenţiale;
-participanţii se impart în 2 grupe:actorii şi spec-
tatorii care au sarcini diferite;
-se dezbat comportamentele actorilor;
-asigură problematizarea;
-activitatea durează puţin;
-e posibilă apariţia blocajelor emoţionale;
-scenariul e pregătit de trainer şi interpretat de
participanţi;
-angajează elevii timizi,slabi,stimulează curentul
de influenţe reciproce;
-se pot folosi jocuri simple până la complexe;
-există un conducător de joc care ştie soluţia jo-
cului;
-nu necesită repetiţii;
-poate lua forma unui proces literar,a unei ex-
puneri cu oponent ,provocare de discuţii con-
tradictorii;
-elevii se identifică cu personajele interpretate
-fiecare participant are are rolul său,nu există
un conducător;
-se bazează pe utilizarea adecvată a mijloace-
lor şi procedeelor artei dramatice;
-activitatea durează mai mult timp;
-pune pe prim plan latura afectiv-emoţională
a învăţării;
-se poate organiza pe replici exacte,textuale
sau pe stimularea spontaneităţii actorilor;
-e condiţia unei învăţări motivate;
-dezvoltă vocabularul şi îl îmbogăţeşte;
-necesită repetitii multe;

Voi da ca exemplu un joc de rol care se numeşte “Alo!O urgenţă!”în care acesta se împleteşte cu alte
procedee:explicaţia, instructajul,observarea,dezbaterea.Copiii sunt puşi în situaţia de a improviza un
dialog ,de a comunica şi explica un eveniment deosebit.Ei imită viaţa reală şi sunt nevoiţi să ia măsuri
urgente într-un caz ieşit din comun.(Anexa 1)
 Pentru dramatizare m-am gândit la o scenetă care se numeşte “Ridichea uriaşă”.
Este o poveste transpusă în versuri care place copiilor.Aceştia trebuie să înveţe rolurile pentru a juca şi
trebuie să se mişte conform versurilor.(Anexa 2)
O altă dramatizare este sceneta “Elevul nu face nimic”în care se exemplifică atitudinea unui elev faţă
de şcoală.(Anexa 3)
Studiind cele două exemple vom observa că se încadrează în asemănările şi deose-
birile din tabel.
VALOAREA FORMATIVA A JOCULUI DIDACTIC

Progresul rapid al dezvoltării şcolii româneşti şi necesitatea perfecţionării neostenite a muncii

instructiv-educative presupun ca învăţătorii, paralel cu activitatea lor practică, să desfăşoare şi o
muncă de cercetare şi studiere a experienţei înaintate.
În cadrul dezvoltării stadiale, fiecare copil este o individualitate, în sensul că fiecare are o
structură şi un anumit nivel al trăsăturilor psiho-fizice, al proceselor de cunoaştere, al diferitelor
însuşiri personale. Deosebirile individuale sunt o realitate dată de interacţiunea dintre dispoziţiile
înnăscute (premisele naturale) şi însuşirile formate în societate. Din cauza diferenţelor de mediu
socio-cultural dezvoltarea inegală a copiilor se simte mai pronunţată la începutul şcolarităţii.
Vrem să urmărim dezvoltarea gândirii şcolarului mic – mai exact – formarea şi exersarea
competenţelor în două situaţii:

1. Formarea şi exersarea a anumitor competenţelor , în cadrul jocurilor, la care subiecţii

participă efectiv, implicându-se activ în activitatea de joc;
2. Formarea şi exersarea aceloraşi competenţe în cazul în care acestea sunt transmise
subiecţilor în alte activităţi decât cele de joc, doar pe baza unor explicaţii şi teste de
cunoştinţe.
Obiectivele urmărite în cercetare sunt:
♦ formarea deprinderilor de muncă independentă şi dezvoltarea gândirii prin
varietatea situaţiilor cărora trebuie să le facă faţă;
♦ încorporarea jocului didactic în activităţile matematice pentru a motiva şi stimula
puternic procesul instructiv-educativ;
♦ efectul psihologic al jocului didactic, sub aspect formativ.
Ipotezele cercetării
 1. Presupunem că, valoarea formativa a jocului este incontestabila si e data de o
organizare corecta a acestora, care sa raspunda necesitatilor de dezvoltare ale elevilor.
2. Presupunem că, obiective de dezvoltare privind gândirea pot fi atinse prin
intermediul jocului ales intr-un mod foarte eficient.

Eşantionul de elevi cuprinşi în cercetare

Esantionul cercetarii a fost format din 21 de elevi din clasa I, din cadrul scolii generale nr. 8
din Buzau.
Subiecţi s-au născut şi au crescut în condiţii specifice mediului urban, frecventând grădiniţele
aflate în municipiul, cu ei putandu-se desfasura in bune conditii procesul instructiv-educativ.

Metodologia cercetării
Metodele folosite pentru verificarea ipotezelor cercetării sunt: observaţia sistematică şi
îndelungată, convorbirea cu elevii, metoda testelor, experimentul psihopedagogic , organizarea
unor jocuri destinate dezvoltării gândirii.
Una dintre metodele utilizate în scopul validării ipotezelor cercetării noastre este
observaţia pe care am subordonat-o metodei experimentului.
În cadrul lecţiilor am observat modul de participare a copiilor, capacitatea de efort
intelectual, ritmul de lucru, interesul şi îndemânarea, curiozitatea, influenţa aprecierilor.
Prin intermediul jocurilor didactice, am urmărit să dezvolt capacităţile intelectuale ale
elevilor, am depistat elevii cu aptitudini şi pe cei cu dificultăţi în învăţarea cunoştinţelor.
O altă metodă utilizată a fost convorbirea cu elevii, dar nu ca metodă de sine stătătoare,
ci integrată altor metode (obsevaţiei, experimentului). Testele pedagogice conţin sarcini
şcolare (teoretice sau practice) şi pot fi considerate instrumente ale experimentului. Cu ajutorul
testelor pedagogice am verificat cunoştinţele acumulate de elevi.
Am ales ca metodă principală a cercetării noastre experimentul psihopedagogic, care
este o formă a experimentului natural aplicat însă în condiţiile specifice ale activităţii instructiv-
educative. Prin metoda experimentului am urmărit observarea şi măsurarea efectelor manipulării
variabilei independente – activitatea de joc – asupra variabilei dependente – dezvoltarea gândirii
şcolarului mic. Variabila independentă produce variaţia celei dependente. Valoarea
experimentului constă în aceea că permite verificarea imediată a eficienţei practice a cercetării.
Ştiind că experimentul are şi limite, prin influenţarea rezultatelor de către condiţiile
multiple insuficient controlate, am corelat mai multe metode. Am introdus în experiment
observaţia iniţială în care urmărim modul de gândire, dar şi convorbirea.
Concluzii

Prin aceasta cercetare am consemnat că jocul didactic constituie o eficientă gimnastică a

minţii şi contribuie la formarea unui mod de a gândi flexibil, stimulează spiritul de observaţie,
ingeniozitatea şi perspicacitatea şcolarului mic.

4.1. Tipuri de joc

În viaţa de zi cu zi a copilului ,jocul ocupă un loc important deoarece , jucându-

se copilul îşi satisface nevoia de activitate , de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare , de
a transpune în diferite roluri şi situaţii care îl apropie de realitatea înconjurătoare . Este
cunoscută nerăbdarea cu care copiii îşi acceptă tovarăşii de joacă , seriozitatea cu care se
încadrează în respectarea regulilor şi realizarea sarcinilor jocului, dorinţa lor de a ieşi
învingători în disputa directă cu prietenii pe care astăzi îi vor învinge , dar de care mâine ar
putea fi învinşi .
După împlinirea vârstei de 6-7 ani , în viaţa copilului începe procesul de
integrare în viaţa şcolară ,ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele dezvoltării sale
multilaterale . De la această vârstă , o bună parte din timp este rezervată şcolii , activităţii
de învăţare , care devine o preocupare majoră . În programul zilnic intervin schimbări
impuse de ponderea pe care o are acum şcoala , schimbări ce nu diminuează dorinţa de joc
a copilului , deoarece , aşa cum remarcă A. Gesell, “jocul rămâne o problemă majoră în
timpul întregii copilării.”
 În sistemul influenţelor ce se exercită pe diferite direcţiuni pentru creşterea
acţiunii formative a şcolii, jocul didactic are un rol important deoarece, putând fi inclus în
stuctura lecţiei, se poate realiza o îmbinare între activitatea de învăţare şi joc, îmbinare care
facilitează procesul de consolidare a cunoştinţelor.
În învăţământul primar, jocul didactic se poate realiza cu succes la toate
disciplinele şcolare, în orice moment al lecţiei, într-o anumită etapă a ei sau întreaga
activitate se poate desfăşura pe baza lui, urmărindu-se fie dobândirea noilor cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi, fie fixarea şi consolidarea acestora, fie verificarea şi aprecierea
nivelului de pregătire al elevilor. Fireşte, cu condiţia ca în cadrul lui să primeze obiectivele
instructiv-educative, elevii să fie pregătiţi sub raport teoretic, să cunoască sarcina urmărită,
modul de desfăşurare, regulile ce se cer rezolvate, respectate etc. şi să nu-l considere doar
ca un simplu divertisment , ci ca un mijloc de învăţare .
Eficienţa lui depinde de cele mai multe ori de felul în care învăţătorul ştie să
asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent , de felul în care ştie
să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări , răspunsuri ,
indicaţii , explicaţii , aprecieri etc.
Un joc bine pregătit şi organizat constituie un mijloc de cunoaştere şi
familiarizare a elevilor cu viaţa înconjurătoare , deoarece în desfăşurarea lui cuprinde
sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor , la consolidarea cunoştinţelor şi
la valorificarea lor creatoare.
Prin joc copilul învaţă cu plăcere , devine interesat faţă de activitatea ce se
desfăşoară , cei timizi devin cu timpul mai volubili , mai activi , mai curajoşi şi capătă mai
multă încredere în capacităţilor lor , mai multă siguranţă şi rapiditate în răspunsuri.
Datorită conţinutului şi modului lor de desfăşurare , jocurile didactice sunt
mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei , dezvoltă spiritul de echipă ,
de întrajutorare , formează şi dezvoltă unele deprinderi practice elementare şi de muncă
organizată .
Acceptarea şi respectarea regulilor , aşa cum apreciază J. Piaget , determină pe
elev să participe la efortul comun al grupului din care face parte. Subordonarea intereselor
personale celor ale colectivului , lupta pentru învingerea dificultăţilor , respectarea
exemplară a regulilor de joc şi în final succesul vor pregăti treptat pe omul de mâine ,
capabil să se integreze în procesul de producţie.
Pentru o cât mai mare eficienţă şi o cât mai mare aplicabilitate a jocului didactic
, acesta poate fi folosit fie ca activitate organizată , fie ca moment al unei lecţii , fie în
cadrul activităţilor la alegere .
Folosirea jocului didactic ca activitate organizată este eficientă cu deosebire
pentru elevii din clasele I-II ,precum şi pentru elevii din şcolile cu internat şi semiinternat ,
unde pregătirea temelor se face pe clase sub conducerea învăţătorului . Acest fapt permite o
intervenţie utilă a învăţătorului în procesul de pregătire a elevilor . Experienţa
demonstrează că în desfăşurarea acestui proces , jocul didactic , prin sarcina lui precisă
permite reluarea , într-o formă mai dinamică şi atractivă a cunoştinţelor predate , ceea ce
favorizează repetarea şi în final fixarea acestora .
Astfel , jocul didactic poate contribui , ca activitate organizată , la consolidarea
şi fixarea cunoştinţelor de limbă şi literatură predate în clasele I-IV . Ceea ce apare ca
deosebit de important este realizarea unei corelări cât mai strânse între conţinutul lecţiei
predate şi sarcina didactică a jocului .
Jocul , aşa cum am arătat , poate fi folosit şi ca moment pentru fixarea
cunoştinţelor la finele unei lecţii . În acest caz , problema care se ridică este aceea a
timpului practic în care această activitate se poate desfăşura , cunoscut fiind faptul că
accentul se pune pe predarea cunoştinţelor .
Deseori , jocul didactic este folosit cu succes în orele de activitate la alegere , în
orele rezervate recapitulării materiei şi în orele rămase la dispoziţia învăţătorului ,
constituind în acelaşi timp şi un mijloc eficient de control al gradului în care elevii şi-au
însuşit cunoştinţele . În toate aceste situaţii , pentru ca jocul didactic să dea rezultate
optime , una dintre condiţiile esenţiale este buna pregătire a lui .Oricare ar fi tipul de joc ,
acesta impune învăţătorului respectarea unor anumite cerinţe metodice specifice jocului .
Mă refer la cerinţele în legătură cu pregătirea şi organizarea clasei pentru joc , la explicarea
şi fixarea regulilor şi la executarea lui de către elevi.
Din punct de vedere cognitiv jocurile didactice facilitează procesul de asimilare ,
fixare şi consolidare a cunoştinţelor , iar datorită caracterului său formativ influenţează
dezvoltarea personalităţii elevilor .
 Valoarea formativă deosebită pe care o prezintă jocul , precum şi diversitatea
obiectivelor educative , pentru a căror rezolvare este folosit jocul, duc la necesitatea unei
clasificări a jocurilor . O clasificare a jocurilor se poate realiza din mai multe puncte de
vedere :
• -după conţinut ;
• -după obiectivele urmărite ;
• -după materialul folosit ;
• -după grupele de structuri şi procese psiho-fizice preponderent în joc.
Dintre toate aceste criterii , cele mai semnificative rămân conţinutul şi obiectivele
.Astfel , jocurile pot fi :
• -jocuri de dezvoltare a vorbirii ;
• -jocuri de cunoaştere a mediului înconjurător ;
• -jocuri matematice ;
• -jocuri muzicale ;
• -jocuri de orientare în spaţiu;
• -jocuri de mişcare ;
• -jocuri pregătitoare , de deschidere sau sensibilizare , în vederea înţelegerii unor
noţiuni ;
• -jocuri aplicative cu funcţia de fixare a unor reguli sau procese şi de extindere a
acestora asupra unor situaţii noi .
Jocurile mai pot fi grupate şi din punctul de vedere al materialului folosit şi astfel
pot fi:
• -jocuri cu materiale sau obiecte ;
• -jocuri orale , cu întrebări de tipul “Cine ştie răspunde repede şi bine !” , ghicitori ,
dramatizări .
Asupra jocurilor s-au făcut mai multe clasificări . În cărţile de specialitate găsim
şi altele , precum ar fi :
a)În funcţie de structura lor:
-jocuri individuale ;
-jocuri colective ( W .Stern );
 b)În funcţie de etapele dezvoltării copilului :
-jocuri funcţionale ( senzorio-motorii );
-jocuri iluzorii (de ficţiune ) ;
-jocuri receptorii ;
-jocuri de construcţie ;
-jocuri colective (Gh. Buhler ).
c) În funcţie de etapele formării intelectuale a copilului :
-jocuri exerciţiu ;
-jocuri simbolice ;
-jocuri cu reguli (J. Piaget ).
d)În funcţie de poziţia copilului în joc :
-jocuri de mişcare ;
-jocuri sedentare .
e)În funcţie de sarcinile educării multilaterale ale preşcolarilor şi de
influenţa formativă a jocurilor asupra dezvoltării psihice a copilului :
-jocuri de creaţie ;
-jocuri de mişcare ;
-jocuri didactice .
“Consider că şi-n alegerea jocurilor trebuie să ţinem cont de particularităţile
individuale şi de vârstă ale elevilor , de zona proximei dezvoltări (L. S. Vîgotski ) să se
aleagă jocuri mai dificile decât posibilităţile lor actuale , care să solicite , să grăbească şi
să stimuleze evoluţia psihică “. De asemenea trebuie să ne orientăm spre acele jocuri care
solicită procesele psihice şi însuşirile de personalitate pe care le constatăm mai puţin
dezvoltate la elevii noştri . Pentru aceasta este necesară consultarea culegerilor de jocuri
existente , dar şi imaginarea , crearea , adaptarea unor jocuri în funcţie de specificul clasei .
Din multitudinea categoriilor de jocuri consider că trebuie să ocupe o pondere
importantă la clasele I-IV următoarele : jocurile didactice , jocurile de creativitate ,
jocurile logice . Jocurile didactice pot însoţi fiecare obiect de învăţământ , fiecare lecţie
luând şi forma unor întreceri, concursuri între toţi elevii , între rândurile de bănci , grupe
de elevi etc .
 Indiferent de denumirea pe care o folosim , jocul didactic trebuie să străbată
anumite etape , care îi dau o stuctură ce poate preveni lâncezealea şi pierderea timpului în
lecţie :
a) organizarea bazei materiale a jocului;
b) precizarea conţinutului şi sarcinilor jocului ;
c) stabilirea regulilor de joc şi explicarea ( demonstrarea ) lor ;
d) stabilirea etapelor jocului (acţiunile de joc ) şi demonstrarea lor ;
e) controlul rezolvării independente şi corecte a sarcinilor jocului şi a respectării
regulilor de joc ;
f) aprecierea finală a desfăşurării jocurilor şi a rezultatelor obţinute ;
g) eventuale îndrumări pentru receptarea jocului în recreaţie sau acasă şi pentru
imaginarea unor variante ale jocului .
Organizarea jocurilor didactice este necesară pentru a putea efectua cât mai
multe exerciţii într-o formă variată şi plăcută astfel încât elevii să poată repeta fără să
obosească şi să-şi piardă interesul .
Regula de bază rămâne totuşi aceea că, fără a slăbi exigenţele predării – învăţării ( mai
ales la clasa I ) se va realiza prin joc tot ce poate îmbrăca forma acestei activităţi. Ca
urmare , jocul didactic sau numai unele elemente ale lui pot fi utilizate în orice moment al
lecţiei .

JOCUL DE ROL –METODA DE SIMULARE (BAZATA PE ACTIUNE

FICTIVA)
 METODE DE SIMULARE (BAZATE PE ACTIUNE FICTIVA)
Metoda jocurilor ,invatrea prin joc

A simula –inseamna a imita ,a reproduce in mod artificial sisteme ,fenomene ,fapte creand
impresia ca exista sau se desfasoara sub ochii nostrii.
Scopul tehnicii de simulare este de a forma si dezvolta capacitati operationale in conditii de
implicare cat mai directa a elevilor la construirea si desfasurarea unor activitati
simulate,traductibile mai tarziu in activitati reale.
Implicarea cat mai directa a participantilor (elevi sau studenti)in circulatii sau situatii simulate
poti lua forme variate ,incepand cu jocuri de simulare ,invatare prin dramatizare pana se ajunge
la asumarea si combinarea activitatilor simulate cu cele nesimulate cum ar fi de exemplu studiul
de caz si jocul de rol.
1.Definirea si caracterizarea generala a jocului:
In ceea ce priveste notiunea de joc acesta poate fi caracterizat drept spontaneitate originala ca o
actiune urmarita prin ea insasi fara utilitate imediata ,generatore de distractie si reformare ,de
sentimente de placere si bucurie.
Astfel cercetarile in domeniu,au constatat ca se determina un tarnsport de energie ,de motivatie
functionala dinsre jocul propriu zis spere activitatea de invatare .De astfel trebui spus ca
pedagogia actuala atribuie jocului o semnificatie de asimilare a realului la activitate propriu zisa
a copiluilui.
Dupa continutul si obiectivele urmarite jocurile pot fi clasificate in:jocuri semzoriale (vizual
motorii,tactile ,auditive),jocuri de sensibilitate (de deschidere),pregatire pentru intelegere a de
notiuni ,jocuri aplicative,jocuri demonsrative,jocuri de creatie,jocuri de fantezie,jocuri cu
materiale jocuri de ghicitori.
2.Definitia si caracterizarea jocului de rol
Jocul de rol (rol playing)reprezinta o forma de aplicare si de utilizare in invatamant a
psihodramei (metoda psihoterapeutica creata de J.H.Morena in 1921 si intra in circulatie mai ales
dupa anul 1934).El face parte din categoria metodelor active de invatare si se bazeaza pe
simularea unor functii ,relatii,activitati,fenomene,sisteme.Prin aplicarea acestor metode elevii
devin actori ai vietii culurale,stiintifice .Este util sa joace roluri corespunzatoare acestora
,formandusi astfel anumite competente ,abilitati atitudini,comportamente,convingeri.
Valorificarea eficienta a acestei metde presupune stapanirea de catre cadrele didactice a unor
concepte:,,rol’’, ,,statut’’, ,,comportamente de rol’’, ,,obligatii de rol.’’
3.Obiectivele parcurse pentru utilizarea jocului de rol
Intrucat in utilizarea jocului de rol este simulata actiunea umana,el poate fi utilizat pentru
atingerea unuia sau mai multor obiective ,dintre care amintim:
-facilitarea insertiei sociale si a elevilor ,gratie interpretarii si invatarii rolurilor necesare
,ocuparii ulterioare , a unor noi status-uri.
-formarea si modelarea comportamentului uman ,pe baza stimularii ,interactiunii ce
caracterizeaza o structura.
4.Etapele metodice in proiectarea si utilizarea jocului de rol
-Identificarea situatiei interumane care se perpetueaza la simularea prin jocuri de rol si care sa
corespunda obiectivului urmarit ,respectiv comportamentelor.
Modelarea situatiei si proiectrea scenariului :situatia de simulat este analizat din punct de vedere
al status-urilor si tipurilor si tipurilor de actine implicata ,renuntandu-se pentru scenariu numai
aspec tele esentiale .Apoi se elaboreaza scenariul propriu-zis ,respectiv noua structura de
statusuri si roluri,interactional.
-Alegerea partenerilor si instruirea lor in specificul si exigentelor jocului de rol ,respectiv
distribuirea rolurilor si familiarizarea participantilor ,cu sarcinile de realizat.
-Interpretarea rolurilor de catre toti participantilor.
-Dezbatera cu toti participantii a modului de interpretare si reluare secventelor in care nu s-au
manifestat comportamentele asteptate.
5.Cerintele metodice care asigura eficienta metodei
Rolul cadrului didactic in utilizarea jocului de rol este deosebit de important ,indeosebi pentru ca
el trebuie sa aiba in vedere o serie de cerinte metodice care sa asigure eficienta metodei:
-cadrul didactic este cel care proiecteaza ,organizeaza si conduce modul de desfasurare a jocului
de rol.
-in cadrul activitatii se creaza o atmosfera placuta de lucru pentru a-I stimula pe interpreti
Fiecare interpret trebuie sa cunoasca nu numai comportamenele si conditiile proprii pe care le
asteapta de la parteneri.
6.Tipurile jocului de rol
In practica instruirii la diferite discipline de invatamant se pot utiliza jocuri de mai multe tipuri:
Jocuri de rol cu caracter general
a) jocuri de reprezentare –a structurilor care ajuta copii sa inteleaga modul de functionare a
unor structuri organizatorice interogate.Se poate utiliza cu succes al istoriei,al
managementului.
b) Jocuri de decizie- care consta in simularea a unor contexte situationale a unor contexte
situationale in care copii trebuie sa ia o decizie importanta .Acest tip de joc poate fi
utilizat in studiul istoriei ,managementului ,al stiintelor juridice,economice.
c) jocul de arbitraj- care faciliteaza dezvoltarea capacitatii de intelegere mediere si
solutionare a unor probleme conflicuale ,care apar intre 2 persoane ,2 grupuri.Este un tip
de joc aplicabil in studiul disciplinelor juridice,economice si financial-contabile.
d) jocul de competitie (de obtinere)a unor performante-consta in simularea obtinerii unor
performante de invingere a unui adevar real sau imaginar .Poate fi utilizat la toate
obiectele de invatamant in cadrul carora se poate organiza situatii competitive.
Jocul de rol cu caracter specific
a) jocul dea ghidul si vizitatorii educatoarea proiecteaza o activitate
ipotetica :vizarea unui obiectiv socio-cultural ,a unor unitati economice.Copii sunt
impartiti in doua grupe si li se distribuie rolul fie de ghizi fie de vizitatori.
b) jocul de negociere-care si-a dovedit utilitatea in simularea operatiilor de vanzare –
cumparare a tranzitiilor comerciale si bancare contribuind la dezvolarea capacitatii de
negociere a celor care lucreaza sau vor lucra in relatii comerciale.
7.Valentele instructiv-educative ale jocului de rol
Punand elevii in situatii de a reactiona intre ei ,ii actioneaza din punct de vedere
cognitiv,afectiv simotric-actional.Interactiunile dintreparticipanti permite autocontrolul
eficient al conduitelor ,comportamentelor si participarea afectiva a copiilor .
Dramatizarea genereaza situatii problematice ,sprijina intelegerea complexa a situatiei si
implica participarea activa a copiilor.Evidentiaza modul corect sau incorect de
comportamente in anumite situatii.Reprezinta o metoda eficienta de formare rapida si corecta
a unor convingeri ,atitudini si comportamente.
 BIBLIOGRAFIE
Didactica Moderna –Miron Ionescu Ioan Radu , editura Dacia
Sinteze de pedagogie contemporana –Dumitru Salade (coordonator)Vasile Bunescu Ioan
Cerghit ,Andrei Dancsuly, Maria Ghiurcea ,editura Didactica si pedagogica
LOCUL JOCULUI DIDACTIC ÎN CADRUL

ACTIVITĂŢILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE DIN GRĂDINIŢĂ

Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire şi educare a copiilor de vârstă

preşcolară, deoarece rezolvă într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcinile instructive complexe
programate în grădiniţă. Teoria şi practica preşcolară contemporană consideră jocul didactic o
activitate ce contribuie în mod deosebit la formarea profilului intelectual şi moral al viitorului
şcolar, dar şi la lărgirea orizontului său de cunoştinţe.

Prin introducerea şi folosirea jocului didactic ca mijloc de bază în activităţi de educare a

limbajului şi activităţi matematice se realizează una din cele mai importante cerinţe ale educaţiei
preşcolare, aceea de a-i învăţa pe copii destul de multe lucruri însă nu prin metode şcolăreşti, ci
sub formă de joc.

Spre deosebire de celelalte jocuri, jocul didactic este creat de pedagog, este orientat şi
subordonat îndeplinirii sarcinilor instructiv-educative şi intră în fondul mijloacelor pedagogice
fiind însuşit treptat de către copii şi apoi preluat, prelucrat şi integrat în activităţi de către copii,
influenţând sistematic conţinutul acestora.

Jocul didactic este o activitate care se deosebeşte prin structura sa specifică de celelalte
activităţi cu un conţinut asemănător prin unitatea deplină între sarcina didactică şi acţiunea de
joc, forma distractivă pe care o îmbracă şi o păstrează permanent.

Putem trage concluzia că jocul didactic ne ajută să organizăm activitatea intelectuală a

copiilor în forme cât mai atrăgătoare, accesibile şi de o vădită eficienţă.
 Deşi rolul său este mai neînsemnat în privinţa transmiterii noilor cunoştinţe, jocul
didactic are o contribuţie largă în precizarea, consolidarea, adâncirea, verificarea, sistematizarea
şi evaluarea cunoştinţelor, iar între mijloacele instructiv-educativ ocupă locul cel mai important
prin influenţa pe care o exercită asupra celor mai profunde laturi ale personalităţii copilului.

Fiind tipul de activitate prin care se urmăreşte fixarea, sistematizarea şi consolidarea

cunoştinţelor, trebuie reţinut faptul că jocul didactic se desfăşoară după activităţile de observare,
lecturi după imagini, memorizări, povestiri, deci este necesar să se asigure legătura şi
continuitatea cu activităţile care constituie rezerva de cunoştinţe necesare jocului didactic.

După cum bine ştim, înainte de a trăi şi a acţiona în lumea ideilor, individul trăieşte şi
acţionează în lumea lucrurilor, a obiectelor şi fenomenelor din lumea reală. Viaţa psihică a
copilului începe prin contactul senzorial cu obiecte şi fenomene, iar primele sale acţiuni apar ca
reacţii de răspuns la incitaţiile lor. Prin urmare, întreaga evoluţie a activităţii şi
comportamentului uman „poate fii interpretată ca un proces continuu de acomodare la obiect şi
de asimilare a obiectului”, acest proces având la bază permanenta semnalizare senzorială.

Nu puţine sunt jocurile didactice care se desfăşoară în grădiniţă şi urmăresc distingerea

culorilor şi nuanţelor asemănătoare, actualizarea cunoştinţelor despre anumite însuşiri ale
obiectelor şi fenomenelor : „Găseşte culoarea potrivită”, „Te rog să-mi dai”, „Ce formă au?”
etc.

Fiind pregătite în cadrul jocurilor alese prin exerciţiile senzoriale sau jocuri-exerciţii,
jocurile didactice contribuie la dezvoltarea sensibilităţii auditive, gustative, olfactive, tactilo-
kinstezice.

Trecerea de la perceperea nediferenţiată spre perceperea organizată şi sistematică a

mediului înconjurător nu se face rapid şi nici spontan, ci presupune un proces de educaţie şi
instrucţie relativ îndelungat, prin organizarea unor activităţi complete cu obiectele şi substitutele
acestora.

Pentru a cunoaşte îndeaproape rolul şi locul jocului didactic în cadrul activităţilor

instructiv-educative din grădiniţă, trebuie să cunoaştem conţinutul cunoştinţelor care se
consolidează, se adâncesc, se sistematizează şi se verifică prin jocul didactic.
 La vârstă preşcolară copilul este în plină dezvoltare deci, şi procesele psihice se dezvoltă,
jocul didactic contribuind la dezvoltarea gândirii logice care operează cu noţiuni, judecăţi,
raţionamente. Tot acum, gândirea copilului se ridică treptat la un nivel mai înalt, se dezvoltă
operaţiile gândirii, copilul comparând fructe, legume, animale, scoate în evidenţă deosebiri şi
asemănări, face analize şi sinteze ajungând la generalizări şi abstractizări.

În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii se dezvoltă şi limbajul astfel sunt prevăzute în

programă jocuri didactice care ajută la îmbunătăţirea pronunţiei unor sunete mai greu de rostit –
„Spune cum face?”, „Răspunde repede şi bine”, la folosirea corectă a numărului
substantivelor „Eu spun una, tu spui multe” şi a acordului gramatical „Spune mai departe”.

Jocul didactic are o largă contribuţie şi la stimularea şi dezvoltarea atenţiei, memoriei,

imaginaţiei, la conturarea personalităţii copilului preşcolar, la pregătirea lui pentru şcoală.

Numai cunoscând conţinutul şi varietatea jocului didactic, educatoarea poate să se

orienteze cu uşurinţă în alegerea şi conducerea metodică a jocului didactic, la utilizarea lui
pentru formarea şi educarea copilului de vârstă preşcolară.

Reflectând la maxima lui M. Eminescu „fiecăruia-i dată de natură măsura de minte, pe

care a fost dat s-o aibă. Educaţia poate să dezvolte puterile minţii existente, nu poate pune însă
ceea ce nu-i”1, consider că jocul didactic prin conţinutul său şi obiectivele ce le urmăreşte prin
cele trei tipuri de activităţi are o puternică valoare informativ-formativă asupra copilului
preşcolar şi propun astfel creşterea valenţelor informativ-formative ale jocului didactic în
învăţământul preşcolar prin folosirea, în cadrul activităţilor matematice şi de educare a
limbajului bazate pe joc didactic, pe lângă metodele tradiţionale şi a unor metode activ-
participative, metode care solicită copilului mai mult efort de gândire, imaginaţie, memorie,
voinţă, implicându-l pe acesta în procesul de redescoperire a cunoştinţelor.

Jocul didactic – mijloc de instruire a copilului

Adesea se spune că vârsta preşcolară este vârsta jocului. Acesta reprezintă modalitatea
firească a copilului de manifestare şi independenţă. De mic, copilul încearcă să cunoască lumea

1
Mitrofan, Nicolae – « De la părinţi la … viitorii părinţi » Revista de pedagogie- Învăţământul preşcolar. nr. 1-2 /
1990, pag 66
reală, pe care vrea s-o cucerească prin diferite jocuri: jocuri de mişcare, jocuri de creaţie.
Adultul, folosind jocul în scopuri educative, a creat jocurile didactice, prin care educatoarele
realizează o mare parte din sarcinile instructiv-educative ale activităţii din grădiniţă. Prin
conţinutul şi modul lor de desfăşurare, se urmăreşte însuşirea de noi cunoştinţe, cât mai ales
consolidarea celor deja însuşite de ei în timpul jocului. Elementele de joc pe care le conţin
jocurile didactice dau posibilitatea copilului să asimileze ceea ce este nou, fără a-şi da seama de
efort, dar mai ales să înveţe jucându-se. În acest caz, se îmbină elementul distractiv cu cel
instructiv.

Rolul şi locul jocului în sistemul mijloacelor educative a fost şi este recunoscut unanim de către
pedagogi. Adesea se spune că vârsta preşcolară este vârsta jocului. Toţi cei care cunosc etapele
de dezvoltare şi de creştere ale copilului îşi dau seama că jocul răspunde unei adânci nevoi de
manifestare şi de realizare ale acestuia.
În activitatea de fiecare zi a copilului, jocul ocupă evident, locul preferat. Dar, jucându-
se, el îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona cu obiectele reale sau imaginare, de a se
transpune în diferite roluri şi situaţii care îl apropie de realitaţile înconjurătoare.
Jocul este activitatea care îşi găseşte motivaţia şi împlinirea în sine însăşi, este activitatea
definitorie pentru copil. De fapt, pentru copil, aproape orice activitate este joc : “jocul este
munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa
psihologică poate să respire, şi în consecinţă, poate să acţioneze”.
A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil. Despre un copil
nu se poate spune că el creşte şi atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc.
Pedagogia modernă nu atribuie jocului doar o semnificaţie funcţională ca în trecut de
simplu exerciţiu pregătitor şi util dezvoltării fizice, ci una de asimilare a realului la activitatea
proprie a copilului, motiv pentru care acesta a devenit astăzi una din principalele metode active,
atractive, extrem de eficace în munca instructiv-educativă.

Prin complexitatea şi influenţa sa formativă, jocul contribuie la dezvoltarea copilului sub

aspect intelectual, moral si fizic, având şi valenţe estetice. Preocupaţi de educaţia copiilor,
pedagogii au creat diferite jocuri. Dintre acestea, jocurile didactice realizează o parte din
sarcinile instructiv-educative ale activitaţii din grădiniţă. Prin conţinutul şi modul lor de
desfăşurare, se urmăresc familiarizarea preşcolarilor cu noi cunoştinţe şi, mai ales, consolidarea
celor însuşite anterior. Elementele de joc pe care le conţin jocurile didactice dau copilului
posibilitatea să asimileze ceea ce este nou, fără să conştientizeze efortul şi astfel să înveţe
jucându-se, întrucât jocul didactic îmbină elementul distractiv cu cel educativ.
Toate cele arătate mai sus întăresc importanţa jocului didactic ca mijloc instructiv. Un joc
bine pregătit şi organizat constituie un mijloc de cunoaştere şi familiarizare a elevului cu viaţa
înconjurătoare, deoarece în desfăşurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la
exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoştinţelor şi la valorizarea lor creatoare.
Jocul este metodă, mijloc şi cadru de instruire prin conţinutul şi regulile sale,
subordonându-se obiectivelor şi sarcinilor didactice. Scopul jocului trebuie să fie cunoaşterea
realităţii şi asimilarea ei. Conţinutul jocului să devină deci izvor de cunoştinţe, sursă de
informaţii. Ambianţa atractivă, competitivă va stimula procesul de asimilare a experienţei şi
dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere.

Îmbinarea elementelor de joc cu cele de instruire – jocul didactic – constituie pentru copii
un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor instructiv-educative. De asemenea, jocul didactic
solicită intens participarea afectivă a preşcolarului. Emoţiile pe care le determină participarea la
acţiunea jocului didactic sporesc eficienţa activităţii de însuşire a cunoştinţelor.

Învăţarea prin efort personal şi în grup, prin manifestarea independenţei în acţiune,

gândire şi exprimare, însoţită de bucurie şi satisfacţie, va fi temeinică şi va genera noi interese de
cunoaştere. Prin folosirea jocului didactic se poate instaura un climat favorabil conlucrării
fructuoase între copii în rezolvarea sarcinilor jocului, se creează o tonalitate afectivă pozitivă de
înţelegere şi exigenţă în respectarea regulilor, se stimulează dorinţa copiilor de a-şi aduce
contribuţia proprie. În joc, educatoarea sugerează copiilor să încerce să exploreze mai multe
alternative.

Prin intermediul jocului didactic, se pot asimila noi informaţii, se pot verifica şi consolida
anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive, afective şi
volutive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii creatoare, se pot asimila modele de
relaţii interpersonale, se pot forma atitudini şi convingeri etc.

Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul, spaţiul şi materialele puse la
dispoziţie, li se poate dezvolta spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, capacitatea
anticipativ - predictivă, divergenţa şi convergenţa gândirii, flexibilitatea şi fluiditatea. Poate fi
solicitată capacitatea copiilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune soluţii, de a le
analiza şi a opta pentru cea optimă, de a extrapola consecinţele unei anumite situaţii concrete, de
a interpreta şi evalua anumite experienţe, fenomene, situaţii, etc.

Organizarea şi desfăşurarea jocului didactic matematic

Reuşita jocului didactic este condiţionată de proiectarea, organizarea şi desfăşurarea lui

metodică, de modul în care învăţătorul ştie să asigure o concordanţă deplină între toate
elementele ce-l definesc. Pentru aceasta învăţătorul va avea în vedere următoarele cerinţe de
bază:
pregătirea jocului didactic;

organizarea judicioasă a acestuia;

respectarea momentelor (evenimentelor) jocului didactic;

ritmul şi strategia conducerii lui;

stimularea elevilor în vederea participării active la joc;

asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor

variante, etc.).
 Pregătirea jocului didactic presupune, în general, următoarele:
 studierea atentă a conţinutului acestuia, a structurii sale;

 pregătirea materialului (confecţionarea sau procurarea lui);

 elaborarea proiectului (planului) jocului didactic.

Organizarea jocului didactic matematic necesită o serie de măsuri. Astfel, trebuie să se
asigure o împărţire corespunzătoare a elevilor clasei în funcţie de acţiunea jocului, şi, uneori
chiar o reorganizare a mobilierului sălii de clasă pentru buna desfăşurare a jocului, pentru reuşita
lui, în sensul rezolvării pozitive a sarcinii didactice.
O altă problemă organizatorică este aceea a distribuirii materialului necesar desfăşurării
jocului. În general, materialul se distribuie la începutul activităţii de joc, şi aceasta pentru
următorul motiv: elevii cunoscând (intuind) în prealabil materialele didactice necesare jocului
respectiv, vor înţelege mult mai uşor explicaţia învăţătorului referitoare la desfăşurarea jocului.
Acest procedeu nu trebuie aplicat în mod mecanic. Există jocuri didactice matematice în
care materialul poate fi împărţit elevilor după explicarea jocului.
Organizarea judicioasă a jocului didactic are o influenţă favorabilă asupra ritmului de
desfăşurare a acestuia, asupra realizării cu succes a scopului propus.
Desfăşurarea jocului didactic cuprinde, de regulă, următoarele momente (faze):
► introducerea în joc (discuţii pregătitoare);
► anunţarea titlului jocului şi a scopului acestuia;
► prezentarea materialului;
► explicarea şi demonstrarea regulilor jocului;
► fixarea regulilor;
► executarea jocului de către elevi;
► complicarea jocului, introducerea unor noi variante;
► încheierea jocului (evaluarea conduitei de grup sau individuale)

Introducerea în joc, ca etapă, îmbracă forme variate în funcţie de tema jocului.

Uneori, atunci când este necesar să familiarizăm elevii cu conţinutul jocului, activitatea
poate să înceapă printr-o scurtă discuţie cu efect motivator. Alteori, introducerea în joc se poate
face printr-o scurtă expunere care să stârnească interesul şi atenţia elevilor. În alte jocuri,
introducerea se poate face prin prezentarea materialului, mai ales atunci când de logica
materialului este legată întreaga acţiune a elevilor. Introducerea în jocul matematic nu este un
moment totdeauna obligatoriu. Propunătorul poate începe jocul anunţând direct titlul acestuia.
Anunţarea jocului trebuie făcută sintetic, în termeni precişi, fără cuvinte de prisos, spre a
nu lungi inutil începutul acestei activităţi. De exemplu: „Astăzi vrem să vedem care dintre voi
ştie să calculeze fără să greşească; de aceea vom organiza împreună jocul ...”
Învăţătorul poate folosi şi formula clasică: „Copii, astăzi vom organiza un joc nou. Jocul
se numeşte ... El constă în ...”
Alteori, se poate începe anunţarea printr-o frază interogativă: „Ştiţi ce o să jucăm astăzi?
Vreţi să vă spun?” Învăţătorul poate găsi formulele cele mai variate de anunţare a jocului, astfel
ca, de la o lecţie la alta, ele să fie cât mai adecvate conţinutului acestuia.
Explicarea jocului:
Un moment hotărâtor pentru succesul jocului didactic matematic este demonstrarea şi
explicarea acestuia.
Învăţătorului îi revin următoarele sarcini:
■ să facă pe elevi să înţeleagă sarcinile ce le revin;

■ să precizeze regulile jocului, asigurând însuşirea lor rapidă şi corectă de

către elevi;
■ să prezinte conţinutul jocului şi principalele lui etape, în funcţie de regulile
jocului;
■ să dea indicaţii cu privire la modul de folosire a materialului didactic;

■ să scoată în evidenţă sarcinile conducătorului de joc şi cerinţele pentru a

deveni câştigători.
Fixarea regulilor:
Uneori, în timpul explicaţiei sau după explicaţie, se obişnuieşte să se fixeze regulile
transmise.
Acest lucru se recomandă, de regulă, atunci când jocul are o acţiune mai complicată,
impunându-se, astfel, o subliniere specială a acestor reguli. De multe ori fixarea regulilor nu se
justifică, deoarece se îndeplineşte formal, elevii reproducându-le în mod mecanic.
 Executarea jocului:
Jocul începe la semnalul conducătorului jocului. La început acesta intervine mai des în
joc, reamintind regulile, dând unele indicaţii organizatorice, etc.
Pe măsură ce se înaintează în joc sau elevii capătă experienţa jocurilor matematice,
propunătorul acordă independenţă elevilor, îi lasă să acţioneze liber.
Se desprind, în general, două moduri de a conduce jocul elevilor:
◘ conducerea directă (învăţătorul având rolul de conducător al jocului);
◘ conducerea indirectă (conducătorul ia parte activă la joc, fără să
interpreteze rolul de conducător).
Pe parcursul desfăşurării unui joc didactic matematic, învăţătorul poate trece de la
conducerea directă la cea indirectă sau le poate alterna.
Totuşi, chiar dacă învăţătorul nu participă direct la joc, sarcinile ce-i revin sunt deosebite.
Astfel, în ambele cazuri, învăţătorul trebuie:
◊ să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);

◊ să menţină atmosfera de joc;

◊ să urmărească evoluţia jocului, evitând momentele de monotonie, de

stagnare;
◊ să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, respectându-se
regulile stabilite;
◊ să creeze condiţiile necesare pentru ca fiecare elev să rezolve sarcina
didactică în mod independent sau în cooperare;
◊ să urmărească comportarea elevilor, relaţiile dintre ei;

◊ să activizeze toţi elevii la joc, găsind mijloacele potrivite pentru a-i antrena
şi pe cei timizi;
◊ să urmărească felul în care se respectă, cu stricteţe, regulile jocului.
Sunt situaţii când pe parcursul jocului pot interveni elemente noi: autoconducerea jocului
(elevii devin conducătorii jocului, îl organizează în mod independent), schimbarea materialului
între elevi (pentru a le da posibilitatea să rezolve probleme cât mai diferite în cadrul aceluiaşi
joc), complicarea sarcinilor jocului, introducerea unui element de joc, introducerea unui material
nou, etc.
Încheierea jocului:
În încheiere, învăţătorul formulează concluzii şi aprecieri asupra felului în care s-a
desfăşurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc şi s-au executat sarcinile
primite, asupra comportării elevilor, făcând recomandări şi evaluări cu caracter individual şi
general.
Jocul didactic matematic poate fi organizat cu succes la orice tip de lecţie şi în orice clasă
a ciclului primar.

Bibliografie
BARBU, H., POPESCU, E., ŞERBAN, F. (1994),
Activităţi de joc şi recreativ – distractive, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

CÂRJAN, F., BEGU, C. (2001),

Metodica predării învăţării matematicii la ciclul primar, Editura Paralela 45, Piteşti

CERGHIT, I. (2006),
Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi

ACTIVIZAREA ELEVILOR PRIN JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

Unanim recunoscut pentru contribuţie deosebită pe care o aduce în instruirea şi educarea

copiilor, jocul constituie o componentă a învăţământului primar. În primul rând, pentru că jocul
răspunde în modul cel mai fericit particularităţilor de vârstă ale şcolarilor mici, în al doilea rând
pentru că elementul distractiv pe care îl conţine stimulează interesul şi curiozitatea copiilor
pentru învăţare. Deoarece jocurile didactice nu vizează doar crearea unor momente de
amuzament în clasă, în proiectarea acestora este necesară fixarea clară a obiectivelor
operaţionale care vor fi realizate de către elevi, alegerea unui conţinut adecvat elevilor,
conceperea unui scenariu prin care să se creeze un cadru optim pentru învăţare sau evaluare.
Rolul şi importanţa jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de
asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor,iar datorită caracterului său formativ influenţează
dezvoltarea personalităţii elevului. Jocul didactic este un important mijloc de educaţie care pune
în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale şcolarului.
Jocul stimulează funcţiile intelectuale prin intermediul cărora se realizează cunoaşterea realităţii
obiective. În joc, copilul transpune realitatea obiectivă, în special realitatea socială. Evident, nu
este vorba de o reproducere identică a realităţii, ci, în joc, copilul transfigurează obiectele,
fenomenele, relaţiile, ceea ce presupune capacitate de simbolizare, de abstractizare, capacitate ce
nu poate forma decât prin exerciţiu, în acelaşi timp, procesele senzoriale.
Jocul stimulează şi modelează procesele afectiv - motivaţionale. Prin intermediul jocului,
copilul îşi îmbogăţeşte viaţa afectivă şi, în acelaşi timp, dobândeşte capacitatea, în mod
progresiv, să-şi stăpâneasca emoţiile. El învaţă să trăiască profund o atitudine pozitivă, să
reacţioneze sincer, pozitiv sau negativ, faţă de ceea ce este bun, frumos, moral şi, respectiv, faţă
de ceea ce este urât,rău, imoral.
Jocul are un rol foarte important în dezvoltarea intereselor de cunoaştere, a curiozităţii.
În timpul jocului, copilul nu simte nevoia întăririi externe. Motivaţia intrinsecă se cultivă fără un
program pedagogic prestabilit. Copilul găseşte cea mai eficientă recompensă în însuşi faptul de a
se juca. Oferindu-le condiţii propice de joc şi asigurându-le materialul, le cultivăm cea mai
importantă pârghie a viitoarelor acţiuni de tip uman – motivaţia. Latura voliţională este intens
solicitată în joc. În acest sens, jocul cu reguli devine o metodă de maximă eficienţă.
La nivelul învăţământului primar jocurile didactice oferă un cadru propice pentru
învăţarea activă, participativă, stimulând iniţiativa şi creativitatea elevilor.
Jocurile didactice reprezintă o formă de învăţământ accesibilă, plăcută şi atractivă, ce
corespunde particularităţilor psihice ale micilor şcolari.
,,Copilul – spunea marele pedagog elveţian Ed. Claparede - este o fiinţă a cărei principală
trebuinţă este jocul”.
 Jocul este puntea ce poate uni şcoala cu viaţa, activitatea ce-i permite copilului să se
manifeste conform naturii sale.
Activitatea de învăţare este o activitate dificilă care necesită un efort gradat. Ea trebuie să
fie susţinută permanent cu elemente de sprijin, cum sunt jocurile didactice.
Jocul didactic are bogate resurse de stimulare a creativităţii. Prin libertatea de gândire şi
de acţiune, prin încrederea în puterile proprii, prin iniţiativă şi cutezanţă, jocurile didactice devin
pe cât de valoroase, pe atât de plăcute. În joc se dezvoltă curajul, perseverenţa, dârzenia,
combativitatea, corectitudinea,disciplina prin supunere la regulile jocului, precum si spiritul de
cooperare, de viaţă în colectiv, de comportare civilizată.
Pentru a deveni joc, o activitate didactică trebuie să includă elemente proprii jocului,
surpriza,aşteptarea,ghicirea,întrecerea. Jocul este în esenţă o activitate de învăţare al cărei
efort,datorită atractivităţii , elevii nu-l simt. Ba, dimpotrivă, îl doresc.
Jocurile didactice pot fi presărate în diferite momente ale lecţiei. În etapa predării ele sunt
introduse cu scopul de a explica în mod concret noţiunile noi. Astfel, la clasa I noţiunea de
,,mulţime” am pregătit-o prin efectuarea unor jocuri ca: Vreau în căsuţa mea!, Spune-mi, unde
pot trăi? Prin jocuri am stabilit proprietăţile: mare-mic, sus-jos, gros-subţire, scurt-lung.
Pentru învăţarea numeraţiei (oral sau scris) am desfăşurat jocul Cine ştie sa numere mai
departe? În joc au participat toţi elevii clasei. Am stabilit eu până la ce număr se va număra si
cum: înainte, înapoi, din 2 în 2, din 10 în 10 etc.
Pentru consolidarea cunoştinţelor despre ordonarea numerelor naturale am folosit jocul
Caută vecinii. Am organizat jocul prin completarea unor fişe de către elevi sau prin răspunsuri
orale sau prin ridicarea jetoanelor corespunzătoare numerelor cerute în situaţii de felul:
1 2 3 5 8 9 1 1 1 1 20
0 2 5 7

2 4 /// /// 1 1 /// /// 4 6 /// /// 3 5 /// ///

5 7 0 0 0 0

4 /// /// 1 /// /// 1 /// /// 4 /// ///

2 5 0
 Jocurile didactice sunt folosite în special in scopul fixării, al consolidării deprinderilor. Astfel
am organizat jocuri numerice:
1. jocuri pentru recunoaşterea semnului relaţiei( <,>,=).
,, Scrieţi în pătrăţel unul dintre semnele: <,>,=, astfel încât să fie adevărate relaţiile:
2x3+ 3x2 □ 4x3 + 2x2

2.jocuri pentru recunoaşterea semnului operaţiei.

,, Scrieţi în pătrăţel unul dintre semnele operaţiilor, astfel să fie adevărate relaţiile:’’
2□3□4 =1

,, Scrieţi în pătrăţel unul dintre semnele operaţiilor <<X>> sau << :>> şi în triunghi unul
dintre semnele <<+>> sau << ->>, astfel încât relaţiile da mai jos să fie adevărate”.
36□9▲36 □ 4 = 13

3. jocuri pentru aflarea factorului sau a termenului necunoscut într-o expresie astfel încât
relaţiile să fie satisfăcute:
5x□+2 x □ = 28

Alte jocuri pe care le-am organizat cu elevii au fost jocurile bazate pe construcţia liniilor
şi coloanelor de cifre numite şi jocuri matriciale. În aceste jocuri copilul stabileşte cifrele care
sunt dispuse în linii şi coloane, având anumite elemente date dinainte.

8 1 6
3 5 7
4 9 2

Acest joc are proprietatea ca suma numerelor de pe o linie să fie egală cu suma numerelor
de pe o coloana şi egală cu suma numerelor de pe diagonala principală =15.
Un caracter competitiv şi recreativ au jocurile de tipul:
- Găseşte cât mai multe soluţii pentru ca rezultatul să fie
 8 sau 24
/\ /\
?? ??
?? ??
Desigur, numeroase alte jocuri pot selecta din culegerile de probleme matematice
distractive sau pot fi create de către fiecare învăţător.
Realizarea unui joc presupune mai multe etape:pregătirea clasei în desfăşurarea jocului, a
materialului necesar, pregătirea clasei în vederea desfăşurării jocului, desfăşurarea jocului.
Prin jocul didactic le cultivăm elevilor dragostea pentru studiu matematicii, le stimulăm
efortul susţinut şi îi determinam să lucreze cu plăcere, cu interes, atât în oră,cât şi în afara ei .
Jocul didactic poate fi folosit atât ca metodă de predare-învăţare, dar mai ales ca mijloc
util de consolidare şi aplicare desfăşurat metodic,joc didactic are o valoare instructiv-formativă
deosebită. Copilul învaţă cu plăcere, devine interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară, cei
timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoşi şi capătă mai multă încredere în
capacităţile lor, mai multă siguranţă şi rapiditate în răspunsuri.
Datorită conţinutului şi modului lor de desfăşurare, jocurile didactice sunt mijloace
eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare,
formează şi dezvoltă unele deprinderi practice elementare şi de muncă organizată.

Bibliografie:

Învăţământul primar nr. 2-3 / 2004, Revista cadrelor didactice, Editura Miniped, Bucureşti,
pag.173- 177
Dulama Eliza Dulamă. 2008, Metodologii didactice activizate, Editura Clusium, Cluj, pagina,
374- 376