JOCUL DIDACTIC

,,Gândirea există ca gândire umană numai prin

creativitate"
Immanuel Kant

Orice acţiune umană are la un moment dat nevoie de o apreciere a calităţii şi, de
multe ori, aceasta vine din gradul de originalitate al produsului individual. În contextul
unei modernizări de ansamblu al învăţământului se pune problema dezvoltării creativităţii
în procesul instructiv-educativ. Astfel, apare tot mai des ideea înlăturării barierelor care
stau în calea formării unui comportament creativ la elevi, încă din clasele primare şi chiar
din grădiniţă. Metodologia didactică modernă are în vedere aceste aspecte, însă din
păcate nu este utilizată întotdeauna pe motive de cantonare în metodele tradiţionale de
instrucţie şi educaţie sau din cauza neajunsurilor la nivel de resurse materiale.
Din punct de vedere al imaginaţiei,vârsta şcolară mică oferă un teren fertil, ceea
ce îi
dă posibilitatea copilului să domine orice timp şi spaţiu. Imaginaţia reproductivă, de
exemplu, îi permite micului şcolar să înţeleagă timpul istoric, raportul dintre evenimente
şi fenomene. Purtat pe aripile imaginaţiei reproductive, copilul poate călători în trecut,
pentru a reconstrui fapte şi evenimete petrecute demult. Incursiunile de acest gen sunt,
adeseori populate şi cu elemente fantastice, fabulatorii, care evocă nu numai fragilitatea
experienţei sale de viaţă, ci şi capacitatea de a evada din cotidian. Toate aceste „calităţi”
ale vârstei îi permite copilului să trăiască prezentul cu o mare intensitate emoţinală, iar
noi, ca dascăli trebuie să clădim pe acest
fundament marile lui creaţii, de mai târziu.
În lucrarea de faţă ne-am propus să evidenţiem plusurile pe care la aduce jocul
didactic
în evoluţia pe plan creativ al personalităţii copiilor. Cred că nu este suficient să vorbim
doar despre creativitate şi formarea acesteia, ci şi să acţionăm, ca dascăli, în direcţia unei
mai bune gestionări a resurselor personale şi a experienţei pe care pedagogia o oferă în
direcţia atingerii scopurilor şi obiectivelor scontate.Învăţând creativ, devenim creativi.Ne
ajută să fim creativi năzuinţa spre necunoscut, spre rezolvarea enigmelor, încercarea de a
afla ce se întâmplă dincolo de aparenţe.
La nivelul claselor I – IV , în structura metodelor activ-participative
( brainstorming-ul, cubul, metoda celor şase pălării, chindogu, diagramele why-why,
diagramele Ishikawa etc), îşi găsesc cu maximă eficienţă locul, jocurile didactice, care
constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat
copilul în perioada preşcolară, şi activitatea specifică şcolii – învăţarea. Jocurile didactice
sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.
Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a şcolarilor mici este de
natură să contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii
copilului. Şcolarul mic trebuie să simtă că este acceptat aşa cum este, că se doreşte
întâlnirea cu el, că vine la şcoală să desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în cooperare
cu ceilalţi copii, cu educatorul, într-o atmosferă de bucurie şi nu numai să reproducă, în
competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au
un conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile
dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în
situaţia să elaboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit

1
capacităţilor lor individuale, accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de
obţinere al lui, pe posibilităţile de stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv
motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora.
Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare şi dezvoltare a creativităţii
se argumentează prin capacităţile de antrenare în joc a factorilor intelectuali şi non
intelectuali evidenţiaţi în cercetările de până acum.
4.1. Definiţia şi caracterizarea jocului didactic
Potrivit „Dicţionarului de pedagogie”, jocurile didactice sunt „metode de învăţare
şi de muncă, folosite cu intenţii didactice, care se aseamănă ca formă cu jocurile de
societate, dar din punctul de vedere al conţinutului tematic au scop de învăţare.” Jocurile
didactice „ ajută la transmiterea, repetarea şi exersarea cunoştinţelor şi informaţiilor sub
formă ludică. Motivaţia şi plăcerea copiilor pleacă de la jocul în comun cu alţi elevi”
(Schaub, H., Zenke, K. – 2001, p. 161).
Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se
realizează o parte din sarcinile instructiv-educative ale activităţilor obligatorii, dar şi a
celor alese, într-o atmosferă distractivă, antrenantă, motivantă (A. Glava, C. Glava, 2002,
p. 211). Specificul acestor jocuri constă în faptul că îmbină armonios elementele de
instruire cu cele de joc, distractive. Jocurile diodactice facilitează astfel condiţii
favorabile pentru aplicarea cunoţtinţelor şi exersarea deprinderilor, priceperilor,
capacităţilor, sub formă unor activităţi plăcute şi atractive.
În cadrul grădiniţei, jocurile didactice se desfăşoară de obicei în activităţi comune,
cu întreaga grupă, dar se pot desfăşura şi în activităţile la alegere. Fac parte din jocurile
cu reguli şi manifestă sporite influenţe în planul structurării profilului intelectual şi moral
al preşcolarului, pregătindu-l pentru şcoală.
Rolul şi importanţa jocului didactic constau în faptul că el facilitează procesul de
asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor, iar datorită caracterului său formativ
influenţează dezvoltarea personalităţii preşcolarului/elevului. Jocul didactic este un
important mijloc de educaţie intelectuală, care pune în valoare şi antrenează capacităţile
creatoare ale copilului.
Jocul didactic este unul dintre cele mai caracteristice activităţi ale copilului, fapt
pentru care este tot mai intens valorificat din punct de vedere pedagogic, în scopul
activizării copiilor, imprimării unui caracter mai viu, atrăgător întregului program de
instruire şi formare din grădiniţă şi şcoală.
Datorită conţinutului şi modului lor de desfăşurare, jocurile didactice sunt
mijloace eficiente de activizare a întregii grupe de copii/colectiv al clasei, dezvoltă

2
spiritul de echipă, de întrajutorare, formează şi dezvoltă unele deprinderi practice
elementare şi de muncă organizată.
Din perspectivă didactică, jocul reprezintă o modalitate de efectuare conştientă şi
repetată a unor acţiuni mintale sau motrice în vederea realizării precise a scopurilor. Un
joc bine pregătit şi organizat constituie un mijloc de cunoaştere şi familiarizare a
preşcolarilor/elevilor cu viaţa înconjurătoare, deoarece în desfăşurarea lui cuprinde
sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoştinţelor
şi la valorificarea lor creatoare.
Eficienţa lui depinde de cele mai multe ori de felul în care educatoarea/învăţătorul
ştie să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în
care ştie să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări,
răspunsuri, indicaţii, explicaţii, aprecieri. Deosebirea dintre jocul didactic şi celelalte
tipuri de jocuri se face şi prin structura acestuia.
La nivelul învăţământului primar, unde se pun bazele deprinderilor de muncă
intelectuală, jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă,
participativă, stimulând în acelaşi timp iniţiativa şi creativitatea elevilor. Jocurile
didactice utilizate în clasele I-IV reprezintă o formă de învăţare accesibilă, plăcută şi
atractivă, ce corespunde particularităţilor psihice ale acestei vârste. .
Jocurile didactice, organizate în spiritul cerinţelor psihologiei învăţării,
reprezintă un mijloc activ şi eficace de educare şi instruire a şcolarilor mici. Prin joc,
elevul învaţă cu plăcere, devine interesat faţă de activitatea care se desfăşoară, cei timizi
devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoşi si capătă mai multă încredere în
capacităţile lor, mai multa siguranţă şi rapiditate în răspunsuri.
Elementele de joc încorporate în procesul instruirii, au calitatea de a modela şi a
stimula puternic elevii. Prin gradul înalt de angajare a elevului, constituie una din formele
de învăţare cu cele mai bogate efecte educative, un bun mijloc de activizare a şcolarilor
mici şi de stimulare a resurselor lor intelectuale. Prin libertatea de gândire şi de acţiune,
prin încrederea în puterile proprii, prin iniţiativă şi competiţie, jocurile didactice
contribuie la dezvoltarea curajului, perseverenţei, dârzeniei, combatitivităţii,
corectitudinii, disciplinei, prin supunerea la regulile jocului, precum şi spiritul de
cooperare, de viaţă în colectiv, de comportare civilizată ( I. Sima, R. Petruţiu, 1998, pag.
73 ).

3
 Copilul îşi îmbogaţeşte viaţa afectivă prin intermediul jocului şi tot acum,
dobândeşte capacitatea de a-şi stăpâni emoţiile, oricât de puternice ar fi, pentru că regula
jocului o impune. Astfel, jocul îl învaţă pe micul şcolar să trăiască o atitudine pozitivă şi
să ia atitudine, respingând minciuna, incorectitudinea. Alături de procesele afective, se
stimulează şi dezvoltarea proceselor motivaţionale. Creşte intersul pentru cunoaştere şi se
dezvoltă curiozitatea, se structurează treptat motivaţia intrinsecă ca o importantă
constantă a viitoarelor acţiuni umane.
Jocurile didactice, prin sarcinile lor precise, permit reluarea , într-o formă mai
dinamică şi atractivă a cunoştinţelor predate, ceea ce favorizează repetarea, fixarea şi
evaluarea acestora. Ele pot fi introduse în structura lecţiei realizând o îmbinare între
activitatea de învăţare, evaluare şi joc, îmbinare ce facilitează procesul de consolidare a
cunoştinţelor. În raportul dintre joc şi instrucţie se pot stabili două coordonate. Astfel,
jocul stimulează procesul de instrucţie, îl adânceşte şi-l ameliorează. Pe de altă parte,
jocul este condiţionat de procesul de instruire, calitatea şi rezultatele lui fiind determinate
de pregătirea anterioară.
Datorită conţinutului şi modului lor de desfăşurare, jocurile didactice sunt
mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv de elevi, dezvoltă spiritul de echipă,
de întrajutorare, formează şi dezvoltă unele deprinderi practice elementare şi de muncă
organizată.
Jocul poate fi conceput pentru toată clasa, pentru grupe de elevi sau individual.
În timpul jocului fiecare elev acţionează în ritmul său şi rezolvă sarcina prin mijloacele
operaţionale de care dispune. De aici rezultă că jocul activizează elevii în procesul
instructiv-educativ şi în aceeaşi măsură, vizează pe fiecare elev în parte, asigurând astfel
un învăţământ diferenţiat. Eficienţa jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul
în care învăţătorul ştie să asigure concordanţa între tema jocului şi materialul didactic
existent, de felul în care ştie să folosească cuvintele ca mijloc de îndrumare a elevilor prin
întrebări, răspunsuri, indicaţii, explicaţii, aprecieri. Un joc bine pregătit şi organizat
constituie un mijloc de cunoaştere şi familiarizare a elevilor cu viaţa înconjurătoare,
deoarece în desfăşurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea
deprinderilor, la consolidarea cunoştinţelor şi la valorificarea lor creatoare. Regula
jocului şi respectarea ei îi determină şi pe copiii mai dificili, răsfăţaţi să cedeze de cele
mai multe ori în faţa acestor reguli; le acceptă numai din dorinţa de a participa la joc.
Copiii devin conştienţi că nesocotirea regulilor de joc are consecinţe grave: sistarea

4
jocului. Respectarea regulilor face din copil un viitor om disciplinat, dar nu un
conformist, un om asculător, dar nu servil, un om demn, conştient de rolul sau.
4.2. Structura jocului didactic
În literatura de specialitate (Barbu, H., Popescu, E., Şerban, F., 1999; Cerghit, I.
1997 , 2006; Dumitru, A., Dumitru, V.G., 2005; Neagu, M., Petrovici, C.,1996; Sima, I.,
Petruţiu, R.,1998; Gheorghian, E., Taiban, M., 1978; A. Glava, C. Glava, 2002; C.
Pâslaru, O. Cazacu, 2005; Vodă, C., Vodă, Ş., 1996 etc.) sunt identificate următoarele
elemente structurale ale jocului didactic:
 obiectivele
 conţinutul
 sarcina didactică
 regulile jocului
 elementele de joc
 materialul didactic
Obiectivele – trebuie formulate concret, operaţional şi urmărite pe întreg
parcursul jocului didactic.
Conţinutul este format din totalitatea cunoştinţelor, deprinderilor, priceperilor de
care dispun copiii şi care sunt activate pe parcursul jocului, în funcţie de sarcina jocului
(reactualizarea informaţiei, reproducerea, recunoaşterea), precum şi din capacităţile pe
care şi le formează şi/sau consolidează în cadrul jocurilor.
Sarcina didactică/sarcinile didactice reprezintă problema centrală de gândire/de
acţiune pusă în faţa copilului (de a identifica, de a descrie, de a compara, de a grupa, de a
formula, de a despărţi, de a ordona etc.). Sarcinile didactice se regăsesc în formularea
cerinţei jocului, sunt corelate cu obiectivele vizate şi trebuie formulate clar, în termeni
operaţionali. Sarcina didactică „indică filonul acţiunii obiectuale şi mintale pe care-l
desfăşoară copiii” (C. Pâslaru, O. Cazacu, 2005, p. 127). Sarcinile jocului trebuie astfel
formulate încât să antreneze întreaga personalitate a copilului (intelectual, afectiv,
motivaţional, volitiv), educatoarea având rolul de a menţine şi creşte caracterul ludic al
activităţii.
Regulile jocului – au rolul de a arăta copiilor cum să se joace, cum să rezolve
problema respectivă (fie de natură intelectuală, fie motrică), ele concretizând sarcina
didactică, modalităţile de organizare a activităţii ludice.

5
 Elementele de joc trebuie să fie prezente atât în scopuri de relaxare a copiilor, de
recompensă finală, cât şi ca mijloc de rezolvare a sarcinii de joc: întrecere, încurajare,
stări de tensiune etc.
Materialul didactic trebuie să fie variat, în concordanţă cu obiectivele şi sarcina
didactică, să dispună de calităţi şi valenţe pedagogice, estetice, igienice.

4.3. Clasificarea jocurilor didactice

După conţinut, C. Popovici împarte jocurile didactice în patru categorii:
 jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii şi consolidarea
cunoştinţelor în domeniul literar;
 jocuri didactice pentru consolidarea deprinderilor de numărat şi
socotit (matematice);
 jocuri didactice pentru dezvoltarea atenţiei, a memoriei şi a
perspicacităţii;
 jocuri pentru consolidarea cunoştinţelor despre mediul
înconjurător.
După obiectul de învăţământ căruia i se adresează, jocurile didactice sunt:
- jocuri didactice pentru limba şi literatura română;
- jocuri didactice pentru matematică (jocuri matematice);
- jocuri didactice pentru geografia României şi cunoaşterea mediului înconjurător;
- jocuri didactice pentru istoria poporului român;
- jocuri didactice pentru educaţie plastică;
- jocuri didactice pentru educaţie muzicală (jocuri muzicale);
- jocuri didactice pentru educaţie fizică şi sport.
Constantin Petrovici şi Mihaela Neagu grupează jocurile didactice în felul
următor:
- jocuri de pregătire a actului învăţării;
- jocuri de îmbogăţire a cunoştintelor, priceperilor şi deprinderilor;
- jocuri de fixare -de evaluare
-de dezvoltare a atenţiei, memoriei, inteligenţei
-de dezvoltare a gândirii logice
-de dezvoltare a creativităţii
- jocuri de revenire a organismului - de revenire a atenţiei şi a modului de concentrare

6
- jocuri de formare a trăsăturilor moral-civice de comportament.
( apud. Al. Dumitru, V.-G. Dumitru, 2005, pag 9 ).
În lucrarea Probleme ale adaptarii şcolare-ghid pentru perfecţionarea
activităţii educatoarelor şi învăţătorilor, Elvira Creţu realizează următoarea clasificare a
jocurilor didactice:
- jocuri în care sunt solicitate funcţiile psiho-fiziologice ( senzoriale, motorii,
intelectuale );
- jocuri tehnice ( productive ) care solicită fondul de reprezentări, memoria, motricitatea
şi care dezvăluie medii de viaţă ( agricole, industriale, meşteşugăreşti, şcoala);
- jocuri care exersează relaţiile sociale (de familie, de grup şcolar, militar);
- jocuri artistice ( desen, muzică, declamaţie etc.).
Elena Gheorghian şi Maria Taiban clasifică jocurile didactice astfel:
 jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător
 jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii
 jocuri didactice cu conţinut matematic
 jocuri didactice pentru dezvoltarea unor procese şi fincţii psihice. (1978, pp. 83-
84).
Jocurile didactice care urmăresc explicit dezvoltarea psihică pot fi foarte variate şi pot
fi clasificate după criteriul ariei psihofizice exersate (apud A. Glava, C. Glava, 2002,
p. 211):
 Jocul psihomotor – jocuri de construcţie, de manipulare/coordonare, de
stimulare senzorială, de mişcare creativă (dansul), de căţărare, escaladare;
 Jocul de stimulare intelectuală – jocuri lingvistice, de cunoaştere a mediului,
logico –matematice, de creativitate;
 Jocul de dezvoltare socio-emoţională – jocuri de comunicare, de cooperare, de
autocontrol, de empatie, de prezentare de sine, de competiţie, terapeutice.
D. Todoran afirma: ”Care şcoală nu tinde să transforme într-un joc serios toate eforturile
creatoare ale copilului?” ( I. Sima, R. Petruţiu, 1998, pag. 71 ). Prin urmare, elaborarea
sau selectarea şi aplicarea jocurilor didactice şi alternarea lor cu celelalte metode
euristice de învăţare, constituie una dintre cele mai importante sarcini ale metodologiei
didactice contemporane.
4.4. Cerinţe metodice privind proiectare, organizarea şi desfăşurarea jocurilor
didactice

7
 Reuşita jocului didactic este condiţionată de proiectarea, organizarea şi
desfăşurarea lui metodică, de modul în care educatoarea sau învăţătorul ştie să asigure o
concordanţă deplină între toate elementele ce-l definesc. De aceea, este necesar să se
cunoască şi să fie respectate mai multe condiţii. Prima condiţie este aceea a pregătirii
jocului didactic, care presupune studierea conţinutului şi structurii sale, pregătirea
materialului didactic necesar (confecţionarea sau procurarea lui) şi elaborarea planului
jocului didactic. Următoarele condiţii ce trebuie respectate în desfăşurarea jocului
didactic sunt:
♦ organizarea judicioasă a jocului;
♦ respectarea momentului propice pentru desfăşurarea jocului;
♦ respectarea unui ritm care să menţină atenţia elevilor ;
♦ conducerea strategică a jocului ;
♦ stimularea preşcolarilor/elevilor în vederea participării active;
♦ asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
♦ varietatea elementelor de joc ( complicarea jocului, introducerea altor variante ).
C. Pâslaru şi O. Cazacu (op. cit.) sintetizează de asemenea următoarele exigenţe metodice
privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor didactice:
 Alegerea şi planificarea jocului;
 Selectarea jocului în funcţie dce obiectivele educaţionale;
 Stabilirea locului şi a timpului de desfăşurare în funcţie de succesiunea celorlalte
activităţi;
 Stabilirea complexităţii jocului (numărul de variante în funcţie de particularităţile
de vârstă –grupa mică, mijlocie, mare – şi de nivelul de pregătire al copiilor din
grupă;
 planificarea jocului în funcţie de obiectivele vizate şi sarcina didactică
predominantă.
Organizarea jocului didactic cuprinde un ansamblu de măsuri şi acţiuni derulate înaintea
începerii jocului:
 dispunerea adecvată a mobilierului;
 distribuirea materialului;
 accesul copiilor la locurile principale din cadrul jocului;
 aranjarea materialului distribuit/primit de către fiecare copil.

8
 În general, materialul se distribuie la începutul activităţii de joc întrucât copiii/
elevii cunoscând în prealabil materialul didactic necesar jocului respectiv, vor înţelege
mai uşor explicaţia învăţătorului referitoare la desfăşurarea jocului. Dar acest procedeu
nu trebuie aplicat mecanic, deoarece există jocuri didactice în care materialul poate fi
împărţit după explicarea jocului.
Desfăşurarea jocului didactic cuprinde de obicei următoarele momente:
 Introducerea în joc. Discuţii pregătitoare. Această etapă introduce elevii în
atmosfera de joc, discuţiile purtate variind în funcţie de tipurile de jocuri.
 Anunţarea titlului jocului şi a scopului/obiectivelor în termeni clari şi accesibili
copiilor (ex.: „Astăzi vrem să vedem care dintre noi ştie să socotească fără a face
greşeli. De aceea vom organiza jocul...”).
 Prezentarea materialului ce urmează să fie folosit;
 Explicarea regulilor şi demonstrarea jocului
Această etapă constituie un moment deosebit deoarece este condiţia esenţială a
reuşitei jocului didactic. Învăţătorul trebuie să-l facă pe elev să înţeleagă ce sarcini are,
care sunt regulile ce trebuie respectate, care este conţinutul jocului, care sunt etapele lui.
Învăţătorul va explica modul de folosire a materialului didactic, va evidenţia atribuţiile
conducătorului de joc şi care sunt condiţiile pentru ca elevii să devină câştigători.
Explicaţiile trebuie să fie precise, clare; explicaţiile lungi plictisesc şi produc nelinişte în
rândul copiilor.
 Fixarea regulilor. Învăţătorul trebuie să se convingă că elevii au înţeles condiţiile
de desfăşurare a jocului, regulile acestuia.
 Executarea jocului didactic de către copii/elevi
Educatoarea / învăţătorul poate conduce jocul în mod direct ( având rolul de
conducător) sau indirect (conducătorul fiind un elev care participă la joc). Indiferent de
modul în care este condus jocul, cadrului didactic îi revine sarcina precisă, deosebită, de a
coordona „din umbră” activitatea, imprimându-i jocului un anumit ritm, menţinând
atmosfera. Trebuie evitate momentele de monotonie şi de stagnare. Învăţătorul trebuie să
controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, dacă respectă regulile stabilite
şi dacă sunt îndeplinite condiţiile propice desfăşurării jocului. El trebuie să urmărească
comportamentul elevilor, relaţiile dintre ei; trebuie să-i antreneze pe toţi în activitate,
găsind mijloace de stimulare şi pentru elevii mai timizi. O bună desfăşurare a jocului

9
presupune păstrarea disciplinei, înţelegând prin aceasta respectarea regulilor, dar nu
stoparea bunei dispoziţii şi exteriorizării stărilor emoţionale.
 Complicarea jocului; introducerea unor variante noi. Rolul acestei etape este de
menţinere a atenţiei, de evitare a monotoniei şi stimulare a gândirii.
 Încheierea jocului şi evaluarea lui.
Educatoarea/învăţătorul va formula concluzii şi aprecieri cu privire la modul de
desfăşurare a jocului, a respectării regulilor, a executării sarcinilor de lucru. Este apreciat
comportamentul copiilor/elevilor. Se fac recomandări şi evaluări cu caracter individual şi
general.
La nivelul claselor I-IV, jocurile didactice constituie o punte de legătură între joc
ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preşcolară şi
activitatea specifică şcolii - învăţarea. Astfel, jocul didactic se poate organiza cu succes
la toate disciplinele şcolare, în orice moment al lecţiei, într-o anumită etapă a ei, sau
întreaga activitate se poate desfăşura pe baza lui, urmărindu-se fie dobândirea de noi
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, fie fixarea şi consolidarea acestora, fie verificarea şi
aprecierea nivelului de pregătire a elevilor.
Nu orice activitate didactică organizată într-o formă atractivă este joc. Pentru a
deveni joc, o activitate didactica trebuie să includă elemente de joc: surpriza, aşteptarea,
ghicirea, întrecerea ( individuală sau pe echipe ), care se realizează prin mânuirea
diferitelor materiale ( de ex., ridicarea în sus a unor jetoane ). De asemenea, executarea
unor acţiuni la comandă, după reguli precise, crearea unor momente de tensiune, de
emoţii, dorinţa de a câştiga întrecerea mobilizează copiii la o activitate intensă, rapidă şi
plăcută. Este bine ca jocurile să declanşeze momente vesele, ca şi momente de tensiune
cu încărcătură afectivă; dar să se încheie cu aprecieri colective sau individuale privind
realizarea sarcinii de învăţare propuse ( I. Sima, R. Petruţiu, 1998 ).
Jocul didactic imprimă activităţii didactice un caracter mai viu şi mai atrăgător,
aduce varietate şi o stare bună de dispoziţie, de veselie, de bucurie, de divertisment şi de
destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei, a plictiselii şi a oboselii. Ele sunt
realizate pentru a deservi procesul instructiv-educativ, au un conţinut bine diferenţiat pe
obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de elevi la momentul
respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să elaboreze diverse soluţii de
rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale, accentul
căzând nu pe rezultat, cât pe modul de obţinere a lui.

10
 Sarcinile didactice cuprinse în jocurile didactice trebuie să contribuie la
valorificarea creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate, la dobândirea, prin
mijloace proprii, de noi cunoştinţe.
Jocul didactic e o eficientă metodă didactică de stimulare şi dezvoltare a
motivaţiei superioare a elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile
ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma
eforturilor depuse în rezolvare. Jocurile didactice antrenează toţi elevii, acţionează
favorabil şi la elevii cu situaţie mai slabă la învăţătură, crescându-le performanţele,
căpătând încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând
astfel potenţialul creator al acestora.
Folosirea jocurilor didactice dă posibilitatea verificării activităţii creatoare, elevii se

lasă antrenaţi cu multă uşurinţă, participarea lor nu este formală, jocul dezvoltându-le

procese psihice precum: gândirea logică, memoria şi imaginaţia creatoare. Folosite des în

procesul de învăţământ dau posibilitatea cunoaşterii mai bune a copiilor, căci fără a

depăşi limitele unui cadru organizat, elevii sunt mai mult ei însăşi decât la lecţiile

obişnuite.Încorporate în activitatea didactică, elementele de joc imprimă acesteia un

caracter mai viu şi mai atrăgător, aduc varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie şi

de bucurie, de divertisment şi de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei,

plictiselii sau stării de oboseală. Restabilind un echilibru în activitatea şcolarilor, jocul

fortifică energiile intelectuale şi fizice ale acestora, furnizează o motivaţie secundară dar

stimulatorie, o prezenţă indispensabilă în ritmul muncii şcolare, asigură un randament

maxim în cadrul procesului de învăţământ.

Experienţa demonstrează că în desfăşurarea procesului instructiv-educativ, jocul

didactic, prin sarcina lui precisă, permite reluarea, într-o formă mai dinamică şi mai
atractivă, a cunoştinţelor predate, ceea ce favorizează repetarea şi în final fixarea
acestora. Astfel, jocul didactic poate fi folosit pentru consolidarea cunoştinţelor
aritmetice (numeraţie, ordinea crescătoare şi descrescătoare a numerelor, pentru
consolidarea deprinderilor de calcul rapid oral sau scris – cu cele patru operaţii).
Deosebit de importantă este realizarea unei corelări cât mai strânse între

11
conţinutul lecţiei predate şi sarcina didactică a jocului.
Jocul este apreciat ca un element de bază în activitatea instructiv-educativă. În
procesul de învăţământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educare a copiilor,
ca procedeu didactic de realizare a sarcinilor concrete şi ca formă de organizare a
activităţilor de cunoaştere şi dezvoltare a capacităţii psiho-fizice pe toate planurile.
Jocul didactic poate fi folosit ca etapă pentru fixarea cunoştinţelor la sfârşitul unei
lecţii, poate fi folosit cu succes în orele de activitate la alegere, în orele rezervate
recapitulării materiei şi în orele rămase la dispoziţia învăţătorului, constituind în acelaşi
timp un mijloc eficient de control al gradului în care elevii şi-au însuşit cunoştinţele, şi-au
format deprinderile, capacităţile.
În concluzie, jocul este o activitate complexă a copiilor în care se reflectă şi se
reproduce lumea şi societatea, pe care aceştia le asimilează şi prin aceasta, se adaptează la
dimensiunile lor multiple. Acţiunea de joc, reprezentând trebuinţa de a participa activ şi
independent la viaţa socială, rămâne o expresie a trebuinţei umane de a transforma lumea
( Şchiopu, U., 1993).
Semnalând rolul capital al jocului în viaţa copilului şi chiar a adultului, Schiller
scria că „ Omul nu este întreg decât atunci când se joacă.’’
Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea
creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate la realizarea transferurilor între
acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga
personalitate a copilului constituind adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor
creatoare, dar şi metode de stimulare a potenţialului creativ al copilului, referindu-se la
creativitatea de tip şcolar, manifestată de elev în procesul de învăţământ, dar care
pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite coordonate.
A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină perfect. Principiul aplicat în
jocurile educative şi didactice este acela al transferului de energie. Un interes care nu
poate exercita încă decât o acţiune minimă sau nulă asupra comportamentului copilului
este înlocuit cu un interes imediat şi puternic.
Ideea folosirii jocului în ativităţile educative nu este nouă. Şi Platon în Republica
recomanda: “ Faceţi în aşa fel încât copiii să se instruiască jucându-se. Veţi avea prilejul
de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia.”
Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element dinamic întrecerea între grupe
de elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele
lor, dar şi la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii victoriei.
Întrecerea prilejuieşte copiilor emoţii, bucurii, satisfacţii.astfel, el constituie o eficientă
metodă didactică de stimulare şi dezvoltare a motivaţiei superioare din partea elevului,
exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile ce le are de îndeplinit sau
plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse în rezolvare.
În procesul de cultivare a limbajului în grădiniţă este necesar să se folosească
exerciţii speciale pentru dezvoltarea creativităţii verbale la preşcolari.

12
 Cu candoarea şi delicateţea specifice vârstei preşcolare, copiii au o preferinţă
pentru diminutive, pe care le întâlnesc şi le folosesc în vorbirea curentă, în relaţiile cu cei
din jur, în poeziile şi cântecele lor.De aceea le-am pus la dispoziţie material didactic
sugestiv şi folosind procedee ca jocul didactic şi exerciţiul joc, i-am stimulat ,,să alinte
cuvintele",făcând apel la sufixele diminutivale, procedeu foarte utilizat în îmbogăţirea
limbii române :băieţel, copăcel, bucheţel, fluieraş, băieţaş.
Preşcolarilor nu le putem explica noţiunea de ,,familie de cuvinte", dar le putem
spune că aşa cum fiecare dintre noi face parte dintr-o familie,care se aseamănă la
înfăţişare, la obiceiuri,într-o familie lexicală cuvintele sunt înrudite prin forma lor,dar şi
sub aspectul înţelesului.De exemplu, dacă analizăm cuvintele :a juca, jucăuş,jucător, joc,
nejucăuş observăm că :se aseamănă între ele sub aspectul formei şi al sunetelor,se
înrudesc între ele din punct de vedere al înţelesului.Introducerea cuvintelor în contexte
adecvate asigură fixarea sensului acestora şi pătrunderea lor în vocabularul activ al
preşcolarilor.
Jocurile :,,Galaxia cuvintelor", ,,Găseşte cuvântul potrivit"au ca obiective
stimularea creativităţii preşcolarilor prin aprofundarea sensului şi semnificaţiilor unor
cuvinte, care denumesc obiecte sau acţiuni în raporturi de omonimie, integrarea lor în
contexte adecvate.
Rolul educatoarei pe parcursul jocului didactic constă în :menţinerea atmosferei
de joc,evitarea momentelor de monotonie,stimularea iniţiativei şi inventivităţii
copiilor,urmărirea comportamentului copiilor,antreanarea lor în joc.
Creativitatea, ca formaţiune complexă de personalitate, se formează şi exersează
cu metode cât mai adecvate structurii sale, metode care să acţioneze pe tot parcursul
şcolarităţii elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerinţele la
nivelul claselor primare.
Vom prezenta în continuare câteva exemple de jocuri didactice care vizează
dezvoltarea creativităţii elevilor din ciclul primar:
A) “Ştafeta povestirii” – dintr-un coşuleţ în care sunt amestecate diferite bileţele
fiecare elev va extrage un cartonaş pe care se află scris un număr. Cel care are numărul 1
începe să creeze o povestire pe care o va întrerupe după câteva fraze, ultimul cuvânt fiind
“şi”, “atunci” sau “când”. Povestirea este continuată de copilul care are numărul 2 şi aşa
mai departe. Toţi copiii din clasă au ocazia să creeze, să-şi imagineze continuarea
acţiunii, punându-şi astfel în valoare potenţialul creator. Se poate sugera copiilor să
orienteze povestirea spre o anumită latură: comică sau tristă, fantastică sau realistă etc.
B) Jocurile de combinare – sunt deosebit de distractive şi de eficiente pentru
dezvoltarea independenţei şi originalităţii gândirii elevilor. De exemplu, combinarea unui
personaj dintr-o lectură cu un alt personaj dintr-o altă lectură, combinarea mai multor
poveşti într-una singură, combinarea unor cuvinte pentru a obţine o poveste, combinarea
unor propoziţii apparent fără nici o legătură în aşa fel încât să formeze un text etc.
C) “Ghiceşte urmarea” – constă în audierea unei poveşti care este întreruptă la un
moment dat de clinchetul unui clopoţel. Copiii trebuie să-şi imagineze întâmplările,
continuând povestea. Acest joc, pe lângă faptul că dezvoltă imaginaţia elevilor,
activizează şi gândirea acestora, îi oferă supleţe şi mobilitate, dezvoltă atenţia şi
perspicacitatea. De asemenea este eficient în formarea deprinderilor elevilor de a asculta.
D) Jocul cuvintelor magice – este un joc care îi pune pe elevi în diferite situaţii de
a descoperi şi a crea propriile adevăruri. Cuvintele magice provoacă gândirea critică,
interesul pentru rezolvarea problemelor, iamginaţia, cinstea şi responsabilitatea, elemente
ce trebuie să devină esenţa educaţiei pentru elevii noştri. Aceştia vor fi aşezaţi în cerc sau
în semicerc, jos, pe covoraş, sau pe scaune. În centru se află o cutie cu cartonaşe, pe
fiecare cartonaş fiind scris un cuvânt: hărnicie, ajutor, respect, credinţă etc. Elevul ia din

13
cutie câte un cartonaş, îl citeşte, se gândeşte câteva momente, apoi începe să discute
despre sensul cuvântului, despre ceea ce îi sugerează. Este un joc care stimulează
gândirea, creativitatea verbală, răspunzând şi nevoii elevului de a-şi exteriorize
observaţiile, gândurile, sentimentele în mod liber, fără complexe sau teama de a greşi,
anulându-se timiditatea.
E) Interviu cu un personaj – este un joc deosebit de agreat de elevi. Un elev este
reporterul, iar altul este un personaj dintr-o povestire. Se poartă o discuţie imaginară, în
care se combină elemente din poveste cu elemente din realitate.
F) “Steaua enigmelor” – în mijlocul unei stele se află scris titlul unui capitol sau
al unei unităţi de învăţare. În vârful fiecărui colţ de stea sunt scrise, cu o culoare,
modalităţile de realizare şi obiectivele unităţii de învăţare. Cu altă culoare sunt scrise
sarcini, întrebări pentru fiecare problemă pusă în discuţie. Elevii formează cinci grupe,
fiecare grupă alegându-şi un colţ de stea, cu sarcina care i se potriveşte şi la care cred că
vor putea răspunde cât mai elaborat sau cât mai original.
Manifestând creativitate, învăţătorul va determina avântul libertăţii şi creativităţii
copiilor, va realiza ehilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raţionale,
flexibile, fluide, creatoare, depăşind înţelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea
de manifestare şi creaţie a copiilor se dezvoltă spontan. Aplicând cu pricepere jocul
didactic, învăţătorul trebuie să poată valorifica unele din bogatele resurse formativ-
educative ale acestuia în angajarea personalităţii copilului de a desfăşura o activitate ce
solicită efort susţinut, dar într-o atmosferă de voie bună, de cooperare, de înţelegere .
Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la elevii cu
rezultate slabe la învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând încredere în
capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul
creator al acestora.
Dacă ar fi să căutam sau să definim atributele omului – în orice context de
exigenţe – educaţia şi creativitatea nu pot lipsi. Se cunosc şi se folosesc o mulţime de
termeni asociaţi creativităţii: dotare, aptitudine, talent, imaginaţie, inteligenţă,
inventivitate, spirit novator, capacitate. În educaţie s-a crezut mult timp că activitatea
creatoare este apanajul exclusiv al unor oameni excepţionali, special înzestraţi. Dar, de
fapt, nu trebuie decât să observăm multitudinea de idei dezvoltată la copii, fantezia lor
fiind o garanţie perfectă că creativitatea o posedăm cu toţii încă din momentul naşterii.
De aceea trebuie să le asigurăm copiilor situaţii în care au şanse de succes, succes care la
rândul lui nu vine de la sine, ci implică din partea lor mult efort de muncă creatoare.
Putem deci compara copilul cu un planor, iar educatorul cu instructorul care pregăteşte
zborul, are grijă de un start corespunzator, în condiţii bune, aşa încât planorul, odată
ridicat, zboară singur şi aterizează oricând în condiţii de deplină siguranţă.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
Antohe, G., Barna, I. (2006), Pedagogia jocului, Editura Fundaţiei Universitare
„Dunărea de jos”, Galaţi.
Barbu, N., Popescu, E., Şerban, F. (1999), Activitati de joc şi recreativ distractive-
manual pentru scoli normale, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti.
Bârsan, N. (1995), Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului şi comunicării
orale a preşcolarilor mari, Editura Didactica şi Pedagogica, R.A.,
Bucureşti.
Brătescu, L., Realizarea educaţiei senzoriale în grădiniţa în „ Revista
învăţământului preşcolar”, Nr. 1-2 (2005), pp. 109-112.
Cerghit, I. (2006), Metode de învaţămant, Editura „Polirom”, Iaşi.
Chateau, J. (2002), Copilul şi jocul, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti.

14
Claparède, E. (1975), Psihologia copilului şi pedagogie experimentala, Editura
Didactica şi Pedagogica, Bucureşti.
Dumitriu, Gh., Dumitriu, C. (2004), Psihopedagogie, Editura Didactica şi
Pedagogica, Bucureşti.
Dumitru, A., Dumitru, V.G. ( 2005 ), Activităţi transdisciplinare pentru grădiniţă
şi ciclul primar,Editura Paralela 45, Bucureşti.
Gherghina, D. (coord.) (2004), Metodica activităţilor instructiv-educative din
învăţământul preşcolar, Editura „Didactica Nouă”, Craiova.
Glava A., Glava C.(2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca
M.E.C.T (2008), Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii,
Bucureşti.
M.E.C.T (2008, Curriculum pentru învăţământul preşcolar, Bucureşti
Neagu, M., Petrovici, C. ( 1996 ), Aritmetică – exerciţii, jocuri, probleme, Ed.
As's, Iaşi
Pâslaru, G.C. (coord.) (2003), Didactica învăţământului preşcolar, Editura
„Bacovia”, Bacău.
Pâslaru, C., Cazacu, O. (2005), Instruire şi educaţie modernă în învăţământul
preşcolar contemporan, Editura Grafit, Bacău
Piaget, J. (1965), Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Popescu, E. (1982), Pedagogie preşcolara, Editura Didactica şi Pedagogica,
Bucureşti.
Popescu, M.A., Activitati şi perspective în perfecţionarea educatoarelor, în
Revista „Învăţământul Preşcolar”, nr. 1-2 (1993).
Şchiopu, V., Verza, E. (1993), Psihologia vârstelor, Editura Didactica şi
Pedagogica, Bucureşti.
Şchiopu, U. , Verza, E. ( 1997 ), Psihologia vâstelor, ciclurile vieţii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Taiban, M. (coord.) (1976), Jocuri didactice pentru grădiniţele de copii, Editura
Didactica şi Pedagogica.
Verza, E., Lăzărescu, M. (2001), Laborator preşcolar - Ghid metodologic, Editura
V&Integral, Bucureşti.
Vodă, C., Vodă, Ş. ( 1996 ), Jocuri şi probleme distractive, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.

15