Jocul, învățarea și munca - Specificul acestor forme de activități la vârsta

preșcolară

1. . Relația joc-învățare-muncă la vârsta preșcolară

Alături de învăţare, munca şi creaţie, jocul reprezintă una din modalităţile esenţiale prin
care omul se raportează la realitatea înconjurătoare. Prin joc, copilul învaţă şi se dezvoltă
totodată. Jocul înseamnă o explorare a universului, a realităţii; tot prin joc, el reproduce,
reconstruieşte secvenţe din viaţă sau creează o noua lume, o altă realitate. Ursula Şchiopu
surprindea caracterul universal al jocului în afirmaţia: ” De fapt, omul se joacă la toate vârstele.
Chiar şi la vârsta a treia.” ( Şchiopu, Verza, 1981, 28 )
Munca îndeplineşte în sistemul educaţiei preşcolare o complexă funcţionalitate. Ca scop
educaţional munca se cere privită în perspectiva vieţii adultului în societate, viaţa pentru care
copilul trebuie pregătit prin intermediul unor activităţi educative sistematice încă din timpul
primelor faze ale ontogenezei.
Ca mijloc de educaţie munca apare ca o modalitate de dezvoltare multiplă a copilului, din
punct de vedere fizic, intelectual, afectiv şi social.
Ce înseamnă de fapt munca preşcolarului şi prin ce se deosebeşte ea de cea a adultului
sînt precizări necesare în tratarea acestei teme. Astfel, trebuie subliniat că între 3 şi 6 ani munca
se caracterizează prin faptul că ea nu este organizată de subiect, ci este dirijată din exterior de
către adult. Ea se deosebeşte de munca din anii maturităţii şi prin conţinut, în sensul că la
preşcolar este reprezentată, de fapt, numai de unele elemente de muncă — accesibile copiilor —
şi constă în realizarea unor acţiuni simple cu caracter în special de imitaţie, în formarea unor
deprinderi de autoservire, în executarea unor activităţi cu caracter de muncă în natură, în forma-
rea unor deprinderi de muncă intelectuală etc. In acest caz, ca, de altfel, în întregul cîmp al
educaţiei preşcolare, interesează mai ales aspectul formativ — formarea şi dezvoltarea la copil a
unei atitudini pozitive faţă de muncă, dezvoltarea capacităţii de a depune un efort voluntar în
realizarea unor sarcini simple — în general vorbind, deci, pregătirea fizică şi psihică a copilului
pentru munca socială. ”La vîrsta preşcolară, munca este puternic şi intim legată de activitatea
fundamentală de joc, specifică întregii copilării. În această legătură se oglindeşte o altă distincţie
importantă între „munca" preşcolarului şi cea a adultului, deoarece preşcolarul transformă însuşi
procesul muncii în joc, făcîndu-şi ucenicia pentru activitatea de producere a bunurilor materiale
de mai tîrziu. Intrînd în grădiniţă, copilul realizează un nou contact spaţial, observă alţi indivizi
decît familia. Localizându-i în noul spaţiu, devine conştient de prezenţa lor în acest spaţiu. De
asemenea, are loc, un nou contact psihic determinant în constituirea coeziunii psihice; un nou
contact social, care are la bază activităţi comune ale membrilor noului grup social. In realizarea
acestui din urmă contact, în activităţile comune desfăşurate de copil în grădiniţă, munca apare
ca un important mijloc de socializare.” (Banciu, 1977, 59)
” Jocul nu este decât o pregătire pentru muncă, un exercițiu, dar nu este un substituent al
muncii, cel care îl practică inclusiv copilul, îl conștientizează ca atare și nu-l confunda cu nici
una dintre celelalte activități umane”( Zlate, 2012, 294)
Fiecare joc bun conţine înainte de toate un efect de muncă, un efort de gândire şi învăţare.
Reuşita şi satisfacţia pe care o trăieşte copilul după un joc bun şi rolul formativ pozitiv pe care îl
are în acest caz, sunt în mare măsură condiţionate de o pregătire temeinică a jocului sub toate
aspectele.
Copiii vor fi învăţaţi să observe ceea ce este esenţial în obiecte, în fenomene, în
relaţiile dintre oameni. Copiii înşişi se vor adresa educatoarei cu numeroase întrebări vor dori să
înveţe cât mai multe lucruri noiJocul-muncă este o formă de legătură cu munca adevărată, o
etapă de însuşire a cunoştinţelor transpuse imaginar în joc, ca apoi în mod treptat să se realizeze
în munca adevărată.
În joc ca şi în muncă găsim efortul, valoarea economică, libertatea. Aceste
atribute comune asigură o interdependenţă şi o completare reciprocă a jocului cu munca şi invers.
Prin structura sa psihologică, jocul este motivat exclusiv intrinsec, pe când învățarea, cel puțin în
faza inițială, este motivată extrinsec. Jocul este însoțit întotdeauna de plăcere si răspunde
intereselor imediate ale copilului. Tocmai de aceea în joc nu apare senzația de oboseală,
satisfacția si bucuria pe care le declansează favorizează continuarea sau reluarea jocului.
Se știe că învățarea este uneori obositoare dacă nu intelectual, cel puțin
fizic. De aceea ,introducând cu mult tact, cu pricepere, activitati de joc, creem o legatura, o
continuitate cu perioada de varsta anterioara , iar prin reusita actiunii intreprinse,ii dam copilului
satisfactie , ii captam pentru mai departe intelectul, il invioram. Este necesară distingerea
învăţării, ca proces intelectual propriu-zis, de învăţătură ca activitate cu caracter de muncă.
Această distincţie nu presupune o dihotomie, ci o înţelegere corectă a sensurilor implicate de cele
două aspecte. ”Învăţarea ca proces intelectual presupune dobîndirea de cunoştinţe dintr-
o gamă largă de domenii, abordabile la vîrsta la care nereferim, dobîndirea unui vocabular
adecvat exprimării corecte a acestor cunoştinţe. în acest sens noţiunea de învăţare se leagă strîns
de aceea de cunoaştere. învăţătura este un alt aspect al muncii cu care trebuie obişnuit treptat
copilul preşcolar, mai ales în vederea pregătirii lui pentru activitatea pe care o va depune la şcoală.
Deşi învăţătura este numai o forma de pregătire a copilului pentru muncă, ea are unele elemente
specifice procesului muncii: organizarea, planificarea, caracterul sistematic.” (Banciu, 1977, 61)
În fragedă copilarie, învățarea este naturala și spontana. Curiozitatea si gandirea
care-l stimuleaza in joc sunt parte integrata din placerea sa de a învata. Prin joc ,copilul se
aventureza în necunoscut, incercand sa vada cat poate sa construiasca de inalt un turn din cuburi;
cate obiecte diferite poate modela din plastilina , testand astfel si materialul de joc si pe sine.
Jocul este cel care dă posibilitatea copilului de a fi mai de graba un
initiator in propria sa lume decat o persoana manipulata si disciplinata tot jocul determina
cresterea increderii in sine a copilului, cat si dorinta de autodepasire, lasindu-i la indemana libera
optiune, libera directionare, fantezia și imaginatia.
Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învatare
constituie un mijloc important de pregatire psihologica a copilului pentru scoala. Jocul de
asemenea, trebuie indrumat de adult, fara ca prin aceasta spontanietatea copilului sa fie
stingherita. Rolul educatoarei consta in orientarea si conducerea jocului nu numai pentru
clarificarea scopurilor urmarite, dar si pentru sporirea efortului constient in directionarea
efectelor educative. Putem spune că jocul, învăţarea şi munca
sunt forme de activitatea sub influenta cărora copilul preşcolar se formează şi se dezvoltă. Între
aceste forme există o strânsă legătură. La diferitele etape ale vârstei preşcolare, relaţiile reciproce
dintre joc, învăţare şi muncă îmbracă forme interfuncționale caracteristice.
La vârsta preşcolară mică, jocul ocupă
în preocupările copilului un loc central. Chiar şi învăţarea şi munca implică anumite elemente de
joc. Totuşi, în formele mai simple, motivele învăţării şi ale muncii încep să se contureze chiar şi
la preşcolarii mici. La preşcolarii de 5-6 ani interesul pentru învăţare şi muncă creşte din ce in ce
mai mult. Cu toate acestea, jocul nu-şi pierde din însemnătate nici la aceste vârste. El rămâne
mai departe tipul fundamental de activitate, îndeplinind importante funcţii formative.
 Copilul preşcolar trebuie să fie nu un simplu
ascultător al celor transmise de educatoare în cadrul diferitelor activităţi instructiv-educative din
grădiniţă, ci un factor activ, aici găsindu-şi locul cunoscutul concept de „learning by doing" („să
înveţe acţionînd") — formulă frecvent vehiculată în literatura de specialitate consultată.
Ce învaţă copilul preşcolar ? este întrebarea care, pe
bună dreptate, se naşte. Părintele Iustin Pârvu ne vorbeste însuși despre jocurile de astăzi care
difera de cele de acum zeci de ani:,, Noi nu aveam jucarii cum se găsesc azi care îi învata pe
copii la lucruri rele , jucăriile noastre erau doar
numaratoare facute din sarma şi cu biluţe pe ele, ca să învătăm să
număram” (Părintele Iustin, 2008, 98)
”Cunoaşterea mediului înconjurător oferă copilului posibilitatea de a vedea
diferite aspecte din grădiniţă, din natură, din munca socială , în sensul de a dobîndi cunoştinţe
legate de aceste aspecte, de a le înţelege, de a asimila noile cunoştinţe, restructurîndu-le pe cele
mai vechi la un nivel calitativ superior. Această permanentă restructurare implică o
atitudine activă. Copilului i se spune cum trebuie să se poarte în diverse situaţii, învaţă nişte
norme de conduită morală şi socială, le reţine. Simpla reţinere şi eventuala repetare a acestor
norme nu este suficientă. La această vîrstă el nu poate înţelege sensul moral şi social al normelor
respective, în schimb acţionează în spiritul lor în viaţa de zi cu zi din grădiniţă şi din familie.
Activitatea de autoservire, activităţile gospodă reşti, munca în natură, jocurile de creaţie sînt tot
atîtea domenii de exersare a celor învăţate.”(Banciu, 1977, 62)
Astfel, în procesul jocului, copilul îşi însuşeşte mai bine semnificaţia
muncii adulţilor şi îşi formează mai uşor deprinderi practice elementare. Odată cu înaintarea
preşcolarului în vârstă jocul, învăţarea şi munca ating un nivel educaţional tot mai înalt şi intră în
relaţii interfuncţionale mereu noi. Faptul acesta face ca influenţa lor instructiv-educativă să se
accentueze şi mai mult. La copiii de 5-6 ani, dar mai ales la cei de 6 ani, jocul,
învăţarea şi munca se desfăşoară pe fondul unei activităţi psihice complexe şi un grad mai ridicat
de dezvoltare. Pregătirea copilului pentru învăţătură , formarea unor deprinderi de
muncă intelectuală, nu este posibilă fără un fond de reprezentări, noţiuni, dobîndite prin învăţare,
în sensul apropiat de cunoaştere. Cele două aspecte ale noţiunii de „a învăţa" trebuie să fie clare
pentru fiecare educatoare, ştiind că deşi grădiniţa nu este „o şcoală" în maniera preluării
sarcinilor acesteia, ea totuşi pregăteşte copilul pentru învăţătură, îi formează deprinderile
de bază ale muncii intelectuale, folosind ca material cunoştinţele, informaţiile ce i se dau în
cadrul activităţilor. ”Actul învăţării sau al muncii se grefează în toţi anii
preşcolarităţii pe coordonatele generale ale jocului. Cea mai grăitoare expresie a acestei
necesităţi o constituie gradul de manifestare a opţiunii copilului faţă de diferitele feluri de jocuri,
faţă de jocurile specifice şi jocurile nespecifice.”( Găzdac, 1977, 101)
”Cele trei forme de activitate - jocul, învăţarea şi munca
exercită o influenţă pozitivă asupra dezvoltării psihice generale, acţionând pozitiv asupra nivelului
la care se desfăşoară cele trei forme de activitate.”( Stănică, 1998, 142)
"Prin joc , ca activitate de invatare , reusim sa obisnuim copilul
cu invatarea perfectionata ,prin libertatea de a-si manifesta independenta in efectuarea diferitelor
activitati, jocuri simuland la maximum actvismul copilului." ( Pop, 1976, 11)

Fig. nr. 1 Relația joc-învățare-muncă

2. Tipuri de joc și relațiile specifice cu diverse forme de muncă utilizate în

grădinița de copii

Îndată ce pregătirea pentru muncă a devenit un obiectiv al învăţămîntului, am început să

descifrăm „limbajul muncii" şi să-1 facem înţeles şi celor mici. Am căutat noi forme de lucru cu
copiii, care să-i conducă spre o înţelegere mult mai concretă a muncii, a rolului ei in viaţa
omului, precum şi a folosului muncii. Întrucât specific pentru preşcolari este jocul, cunoscînd
multiplele valenţe pe care le poate avea, am încercat să folosim jocul pentru a le trezi copiilor
dragostea pentru muncă. Introducînd elemente de muncă practică în cîteva jocuri cunoscute de
copii, pe măsura posibilităţilor lor, am remarcat primele succese şi astfel am început să folosim
jocul ca mijloc de educaţie a copiilor prin muncă, pentru muncă. În jocurile de creaţie „De-a
florarii", „ De-a grădinarii" copiii realizează o muncă utilă în grupă, cu efect evident - strânsul
frunzelor uscate de la colţul naturii, săparea pământului din ghivece, udarea zilnica a florilor.
Munca are un rol deosebit în organizarea colectivului şi formarea raporturilor colective
desfăşurate în cadrul jocului. Ca şi jocul, munca prin caracterul ei profund, crează cele mai
variate posibilităţi pentru întărirea relaţiilor de colectiv, pentru îmbinarea şi armonizarea
acţiunilor individuale cu cele colective. O mare importanţă în realizarea cu succes a jocului o are
şi trăirea afectivă pe lângă creativitate şi seriozitate. De exemplu, în jocul „ De-a mamele"
copilul mamă este ajutat de către copilul fiu sau fiică la ştersul prafului, aranjarea cărţilor în
vitrină, udatul florilor, aranjarea şerveţelelor. Copilul mamă îşi însuşeşte dragostea şi grija faţă
de fiu sau fiică, având grijă să nu răcească, ducându-l la medic când se îmbolnăveşte, îi duce la
teatru. în cadrul acestui joc se face apel la afectivitatea copilului, la educarea dragostei faţă de cei
apropiaţi: faţă de familie, de colegi, să le trezească şi să le dezvolte sentimentul de prietenie
În jocul de creaţie „ De-a trenul" copiii se vor familiariza cu înfăţişarea trenului, a liniei ferate,
vor cunoaşte rolul locomotivei şi munca pe care o depune mecanicul de tren. Vor afla că trenul
are ore fixe de plecare şi de sosire, că impegatul dirijează respectarea orarului de circulaţie a
trenurilor. ”Acest joc îi familiarizează cu munca adulţilor în persoana cărora se văd când vor fi
mari. Jocurile de construcţii oferă copiilor posibilităţi multiple satisfăcându-le tendinţa de
activitate în mod plăcut şi util, deoarece ele favorizează o intensă exersare senzorio-motrică,
precum şi o permanentă solicitare a inteligenţei şi a creativităţii copiilor în proiectarea,
efectuarea şi evaluarea lucrărilor.” (Găzdac, 1977, 101)
În grădiniţă, jocurile de construcţii ocupă un loc de seamă, deoarece copilul este pus în
situaţia de a-şi forma deprinderi în vederea realizării construcţiilor din diverse materiale ca :
„ Mozaic", „Arco", „Combino", materiale din natură. Urmărind dezvoltarea reprezentărilor la
copii într-o simetrie cît mai aproape de exactitatea obiectului temei, se folosește metoda
construcţiilor plane cu ajutorul mozaicului confecţionat de copii şi aplicat pe pătrăţele.
Pentru confecţionarea mozaicului se dau copiilor benzi de hîrtie lucioasă
în două culori lipite pe hîrtie cu pătrăţele, pe două rînduri, din care se decupează mozaicul
format din cîte 4 pătrăţele fiecare element.
Pentru reconstituirea temei, se dă copiilor „Casa cu puncte de reper"
(loturile şi detaliile casei : pereţii, acoperişul, uşa, fereastra).
Copiii vor desena uşor cu creionul după semnele de reper conturul casei.
Apoi se aşeză începînd de sus în jos şi de la stînga la dreapta, mozaicul, alternîndu-se în cele
două culori : un pătrat roşu, altul albastru. Deasupra se desenă un triunghi, pornindu-re de la
linia de acoperiş cu cîte un pătrat în plus la dreapta şi stânga pereţilor laterali ai casei. Pentru
fiecare rind de mozaic se alternează culorile invers faţă de rîndul terminat, micşorîndu-se în
scară numărul pătratelor, pentru a reda forma triunghiulară a acoperişului. La sfîrşit se adăugă
detaliile (fereastra şi uşa). Casa cea mai corect construită după simetria stabilită a mozaicului se
va lipi pe foaia de geometrie.
”Prin aceste jocuri copiii sunt determinaţi să construiască ce văd în
mediul apropiat şi astfel contribuie la dezvoltarea propriei lor îndemânări, a priceperii, a gustului
estetic, a dragostei de muncă şi a respectului faţă de oameni şi munca lor.
Jocurile de construcţii sunt mult dorite de copii, deoarece le permite ca de fiecare
dată să poată crea ceva nou şi atractiv.
Jocurile de construcţie şi de creaţie contribuie la introducerea în conduita copiilor a unor
elemente specifice muncii: copiii cunosc varietatea muncii adulţilor, bucuria efortului, fac
exerciţiul preţuirii obiectelor şi a rezultatelor muncii, al dobândirii spiritului de ordine în lucrări,
al efortului de a duce un lucru început până la sfârşit -toate acestea fără a stingheri plăcerea de
joc. Plăcerea de a se juca creşte în intensitate pe măsură ce jocurile au temă şi obţin unele
rezultate.” (Dumitriu, 1980 , 164)

3. Contribuția formelor de muncă accesibile preșcolarilor la îmbogațirea conținutului și

formelor de organizare a activității

În cadrul activităţilor instructiv-educative din grădiniţă, există şi se desfăşoară jocuri

cu caracter de muncă şi activităţi de muncă pro-priu-zise, toate aducîndu-şi o însemnată
contribuţie la educarea preşcolarilor prin şi pentru muncă, la educarea dragostei faţă de
muncă. Pentru a se ajunge la preocupări cu caracter de muncă este necesar să se depună o
activitatea intensă continuă şi consecventă cu preşcolarii. Pregătirea psihologică a copiilor
pentru muncă, în practica instituţiilor preşcolare, este îndrumată în următoarele direcţii
principale: formarea reprezentărilor despre munca oamenilor, formarea deprinderilor practice
elementare şi educarea dragostei faţă de muncă. Aceste obiective se realizează prin diferite
mijloace, metode şi procedee adecvate vârstei preşcolare.
Colectivul de educatoare de la grădiniţa urmărește încă de la grupa mică să înceapă
educarea copiilor prin muncă. Astfel, din al doilea semestru, copiii învaţă să se autoservească,
ba mai mult, să înceapă şi ei munca de îngrijire şi de păstrare a curăţeniei în sala de grupă, în
vestiar şi în sala de mese. Zi de zi, antrenîndu-se tot mai mulţi copiii, vor fi învăţați cum
trebuie făcută şi păstrată ordinea şi curăţenia începînd cu sala de activităţi. Pornind de la
aceste lucruri simple, la grupa mare, se formează preşcolarilor deprinderile de muncă,
aceştia înţeleagînd necesitatea muncii. Admiraţia pe care o câştigă copiii pentru muncă îi
determină să dorească să-şi îngrijească singuri colţul viu din sala de grupă. Copiii se împart în
patru grupe, fiecărei grupe repartizîndu-i-se cîte o sarcină specială în îngrijirea plantelor. O
grupă se ocupă de adunarea frunzelor uscate şi de udatul florilor,o altă grupă se îngrijește de
sădirea şi de udarea unor plante în lădiţe, iar ultima grupă se îngrijește de păstrarea curăţeniei
în jurul colţului viu. Săptămînal grupele se rotesc, dînd astfel posibilitatea fiecărui copil, să
cunoască şi să practice fiecare fel de muncă, să observe cum florile îngrijite de ei au început
să crească şi să se dezvolte, să înflorească.” (Sârbu, 1976, 84)
Copiilor li se formează deprinderi şi priceperi în legătură cu îmbrăcatul şi dezbrăcatul în
mod independent, cu servitul mesei, cu folosirea corectă a şerveţelelor, a tacâmurilor, cu
asigurarea ordinei la terminarea mesei, cu spălatul mâinilor fără ajutorul adulţilor, cu luarea
jucăriilor de la locul lor şi cu strângerea jucăriilor folosite la joc, cu grija faţă de obiectele din
jur, cu înlăturarea dezordinei din ţinuta proprie ceea ce contribuie în mod substanţial la
îmbogăţirea conţinutului jocurilor de creaţie şi a formelor de organizare - „ De-a mama şi
copilul", „ De-a grădiniţa", „ De-a familia". în jocul de creaţie „ De-a gospodinele" copiii
şterg praful de pe mobilier, aranjează jucăriile pe rafturi, fac ordine la casa păpuşii, şterg
praful de pe frunzele plantelor. Preşcolarului i se dau o serie de cunoştinţe legate de munca
socială despre diverse profesii pe care le reţine mult mai bine acţionînd, la nivelul
posibilităţilor sale, desigur, sau observînd în cadru natural exercitarea acestora. Chiar dacă la
acest nivel ontogenetic nu are loc o înţelegere reală a semnificaţiei sociale a profesiilor despre
care li se vorbeşte, abordarea unei astfel de tematici este totuşi necesară pentru introducerea
copiilor în viaţa socială.
”Miniatelierele organizate în etapa, de jocuri şi activităţi la alegere sînt extrem de utile în
acest sens. Copilul care a aflat că tîmplarul foloseşte ciocan, cuie, fierăstrău şi are o masă
specială, că pictorul are nevoie de şevalet, suport de hîrtie sau pînză şi vopsele, că ţesătoarea
lucrează cu fire etc, înţelege rostul acestora în momentul în care le utilizează el însuşi. Fără a
susţine că. este posibil ca grădiniţa să ofere toate condiţiile pentru a exersa fiecare profesie
despre care i se comunică preşcolarului, menţionăm că acolo şi atunci cînd se poate este bine
să nu neglijăm acest aspect.
Această modalitate de a-1 determina pe copil să înveţe corespunde unor trăsături
psihologice specifice vîrstei nevoia de acţiune, predominanta afectivă în raport cu celelalte
aspecte ale vieţii psihice ; participînd activ copilul îşi dezvoltă interesul pentru muncă, pentru
cunoaştere.” (Banciu, 1977, 60 )
Activităţile de abilităţi practice reprezintă o formă de muncă organizată, într-un cadru
precis:'activităţile obligatorii sau activităţile alese de copii sunt în strânsa legătură cu
interesele şi trebuinţele copilului, în special cu cele determinate de joc. Prin aceste activităţi se
urmăreşte în genere confecţionarea unui obiect sau a unei jucării.
Preşcolarul execută cu deosebită plăcere orice lucrare care-i este propusa de educatoare,
începând cu îndoiturile, lipiturile, decupajul, până la confecţii complexe. Posibilitatea de a
vedea imediat rezultatul muncii sale este mobilul princpal al atitudinii active a copiilor în
asemenea îndeletniciri. Prin caracterul lor organizat şi colectiv activităţile de abilităţi practice
asigură însuşirea mai temeinică a deprinderilor elementare de munca dând posibilitatea
organizării unor jocuri bogate în conţinut.
În jocul „ De-a croitoria" copiii vor executa lenjerie pentru pătuţurile păpuşilor, rochiţe
pentru păpuşi în formarea deprinderilor de muncă, în vederea pregătirii pentru şcoală, un rol
important în munca educatoarei îl au poveştile - exerciţiu care face apel la imaginaţia
reproductivă şi creatoare, ele premerg compunerilor din şcoală. în povestirile după tablouri
copiii crează o poveste urmărind logica acţiunilor expuse în tablouri.
O altă formă de activitate prin care pregătim pe copii pentru munca din şcoală sunt
activităţile cu conţinut matematic, prin care educatoarea urmăreşte familiarizarea copiilor cu
 noţiunea de cantitate, cu noţiunea de grupe de obiecte, ordonarea obiectelor unei grupe după
dimensiunea acestora (mărime, lungime, lăţime, grosime); observarea şi descoperirea de către
copii a însuşirii comune după care sunt formate grupe de obiecte; ordonarea după mărime,
lungime, grosime, lăţime, compararea grupelor de obiecte prin formarea de perechi.
Desenul contribuie în mare măsură la educarea micilor preşcolari în vederea formării
deprinderilor necesare pentru şcoală, pentru viaţă. Având în vedere pregătirea mâinii pentru
scris s-a acordat o atenţie deosebită desfăşurării exerciţiilor grafice, a desenului decorativ.
Temele realizate în activităţile comune au fost reluate în cadrul activităţilor alese cu alcătuirea
de noi motive din elementele grafice învăţate.
Importanţă deosebită s-a accordat şi colaborării dintre grădiniţă şi şcoală, prin vizitele
efectuate la şcoaă, prin schimbul de experienţă dintre cadrele didactice de la grupa mare şi
cadrele didactice de la clasele întâi.
Prin folosirea judicioasă a tuturor formelor şi procedeelor adecvate în activitatea cu
preşcolarii vom reuşi să dăm şcolii copii bine pregătiţi sub aspectul dezvoltării multilaterale şi
al capacităţii de a se adapta uşor la cerinţele noi ale clasei întâi.

4. Particularități ale învățării la vârsta preșcolară

Învățarea este o activitate complexa a omului în care sunt implicate și alte procese
cognitive . O contribuție importantă în învățare o au procesele afective , vointa si motivatia ca si
atenția și utilizarea numeroaselor deprinderi de toate felurile.
Preșcolaritatea este si stadiul in care se realizeaza o evidenta invatare afectiva
prin observarea conduitelor celorlalti , prin imitarea dar si prin asimilarea unor cerinte si norme .
Științele educației și psihologia au parcurs în ultimile decenii pasi importanti in descifrarea
mecanismelor cognitive , in decriptarea modului cum invata copilul , mai ales la varsta
preșcolară .
Cercetarile de psihologie a învățării particularizate pentru vârsta preșcolară ,
subliniaza caracterul concret-intuitiv al invatarii , necesitatea de vehiculare a obiectivelor si al
jocului in dezvoltarea personalitatii prescolarului . Rolul familiei, al educatorului , al grupului de
copii (prieteni si colegi de gradinita) reprezintă factorii ce influenteaza major evolutia invatarii .
Grădinița de copii oferă cadrul prielnic pentru organizarea știintifică a invatarii , esalonarea
gradata a sarcinilor de invatare , conducerea cu profesionalism a copilului pe calea cunoasterii.
Valorificarea experienței de viata a copilului , predominanta jocului ca tip de
activitate si îmbinarea activitatilor comune cu cele alese sunt premisele unei invatari eficiente la
varsta prescolara . Recuperarea unor ramaneri in urma , a unor carente educative din familie , a
unor componente gresite se realizeaza numai in cadrul organizat din gradinita.
Poate mai mult decât factorii biologici si nativi , conditiile psihologice si
psihosociale joaca un rol important în învătare . Atitudinile si formele de conduita se constituie
in cea mai mare parte de învatare , desi se vorbeste si despre " stilul personal " in comportare de
la varste fragede ( 3-4 ani ). Factorii întaritori ca : repetitia , aprobarea adultului , aprecierea
reciproca in grup , trairea afectiva pozitiva a reusitei , satisfacerea motivului sau a trebuintei
care au indemnat la actiune, isi manifesta din plin influenta . Achizitia unor atitudini nu
presupune doar imitarea , copierea atitudinii adultilor , ci si imbunatatirea lor prin autocontrol si
creatie proprie , prin originalitate . Pentru Piaget , evolutia personalitatii infantile apare ca o
invatare prin asimilareacomodare (deci ca o adaptare) , ca o constructie de structuri acomodate
conditiilor exterioare , pe care copilul le asimileaza . Invatarea comportamentelor civilizate , a
regulilor morale elementare si aplicarea lor in practica sunt desigur un domeniu important al
muncii educative din gradinita .
Multe dintre jocurile copiilor presupun cooperarea lor. Pentru ca aceste jocuri să poată fi
desfăşurate este necesar ca preşcolarul să înveţe a coopera cu alţii, adică: să stabilească uşor
contactele interpersonale, să se acomodeze rapid la noile situaţii, să-şi coordoneze eforturile cu
ale celorlalţi, în vederea atingerii scopurilor fixate, să-şi aducă aportul constructiv la
desfăşurarea activităţii, să-i respecte pe alţii, să-şi inhibe anumite comportamente agresive, să
ţină seama de părerea altora, să convingă,să-şi susţină şi să-şi argumenteze părerile. învăţarea
didactică presupune organizarea activităţii copiilor, desfăşurarea lor după programe obligatorii şi
riguroase.
Caracterul spontan, neorganizat şi nesistematizat al învăţării sociale este înlocuit cu
caracterul dirijat, organizat şi sistematic al acestui nou tip de învăţare. Deşi transmiterea de
cunoştinţe, formarea deprinderilor şi dezvoltarea intereselor ce au loc cel mai adeseori prin
intermediul jocului, chiar acesta suferă transformări şi restructurări convertindu-se în joc didactic,
cu conţinut şi finalitate instructiv - educativă. . Există o mare dependenţă a caracteristicilor
învăţării, de particularităţile de vârstă ale preşcolarilor. Astfel, preşcolarii mici au tendinţa de a
transforma orice joc în activitate obligatorie pregătită de educatoare. Asimilarea cunoştinţelor nu
reprezintă pentru ei încă un scop distinct; nu sunt preocupaţi de rezultatul activităţii desfăşurate;
nu-şi planifică mintal activităţile, dimpotrivă, se avântă impetuos în ele pentru ca mai târziu să-şi
dea seama că nu ştiu cum să procedeze.
Toate acestea sunt expresia insuficientei dezvoltări a unora dintre capacităţile
psihice ale preşcolarului, care vor trebui formate, tocmai prin intermediul activităţii de învăţare.
Totodată, particularităţile de vârstă ale copiilor ne atrag atenţia asupra necesităţii de a diversifica
activităţile obligatorii ale preşcolarilor mici, de a le apropia cât mai mult de joc. La preşcolarii
mijlocii, activitatea de învăţare se detaşează oarecum de acţiunile implicate în joc. Datorită
intensificării funcţiei reglatoare a sistemului verbal, copilului i se dezvoltă interesul pentru
cunoştinţele comunicate verbal. înainte de a începe activitatea, preşcolarul mijlociu pune multe
întrebări, se interesează de procedeele pe care le poate folosi, ceea ce demonstrează că el îşi
planifică mai întâi mental activitatea şi abia apoi trece la executarea ei. La preşcolarii mari,
datorită însuşirii în cadrul activităţilor obligatorii a unor procedee de muncă intelectuală, ca şi
datorită dezvoltării capacităţii de autoevaluare critică a posibilităţilor şi rezultatelor obţinute,
învăţarea capătă un caracter mult mai organizat şi devine mult mai eficientă, anticipând astfel
învăţarea şcolară.

Bibliografie:

Banciu, R., M., (1977), Optimizarea metodologiei didactice în învățământul preșcolar,

Bucureşti: Editura Revista de Pedagogie
Dumitriu, F.,( 1980), Copilul preşcolar şi dezvoltarea vorbirii, Bucureşti: Editura Didactica si
Pedagogica
Găzdac, M., (1977), Optimizarea metodologiei didactice în învățământul preșcolar, București:
Editura Revista de Pedagogie
Părintele Iustin Pârvu, (2008), Viața şi învăţăturile unui mărturisitor, Iaşi; Editura Haritina
Pop, E., (1976), Jocuri si alte activitati la alegerea
copiilor, în "Programul gradinitei, Jocuri si alte activitati alese " - supliment al revistei
pedagogice, Bucuresti Sârbu, L., (1976), Copilul și mediul înconjurător,
București: Editata de revista de pedagogie Stănică, M., (1998), Joc-muncă-învățare,
Revista Învățământului Preșcolar nr.3-4, București: Editura Coresi
U. Şchiopu, E. Verza, (1981),
Psihologia vârstelor ciclurile vieții, , Bucureşti: Editura Didactica si Pedagogica
Zlate, Ș., Vlaicu,C.,
(2012), Psihopedagogia jocului, București: Editura Pro Universitaria