Avantaje si limite ale

utilizării jocului didactic în grădiniţă.

Prof inv presc.PINTEA GAROFITA

G.P.N.CICEU-MIHAIESTI
JUD.BISTRITA-NASAUD

În preşcolaritate, jocul se constituie în modul specific de a acţiona al copilului,forma lui

dominantă de activitate,contextual ce dă substanţă vieţii lui ,cadrul ce-i face posibil
progresul,evoluţia sa în plan psihologic .Jocul “ne permite să urmărim copilul în acelaşi timp în
viaţa sa motorie ,afectivă,socială şi morală”.(Debesse,M.,”Psihologia copilului de la naştere la
adolescenţă “, E.D.P.,Bucureşti,1976,p.74.);datorită jocului,în etapa preşcolară ,copilul se află în
perioada celor mai bogate acumulări ,cantitative şi calitative .
Dacă în prima parte a preşcolarităţii ,copilul nici măcar nu distinge jocul ca formă de
activitate a sa de celelalte două,complementare –învăţătura şi munca –acest lucru devenind
posibil abia în jurul vârstei de 5 ani –după 6 ani,deşi nu pierde din pondere , jocul capătă forme
în care elementele ocupaţionale se manifestă complex. La 4 ani , copilul simte nevoia unui
partener de joc (de preferinţă copil ) ,nevoie care se acutizează pe la 5 ani .De regulă ,atracţia sa
este dirijată ,fie de către un alt copil mai mare ca vârstă ,fie către un copil mai mic (caz în care îşi
asumă rolul de coordonator al jocului ).Dacă partenerul lipseşte ,el crează unul imaginar,ceea ce
sugerează apariţia “jocului de alternanţă “. Către vârsta de 5 ani ,conduitele implicate în joc
,inclusiv cele verbale sunt tot mai diversificate ,numărul jucăriilor utilizate scad,dar cresc
substitutele lor imaginare .
“Vârsta preşcolară reprezintă un moment de evoluţie psihică în care jocul capătă
caracteristici noi ce-l apropie de alte feluri de activitate …Jocul este un fel de teren pe care se
revarsă întreaga experienţă despre lume şi viaţă a copilului ,acesta devenind prin intermediul lui
mai subtilă,mai accesibilă .”(Şchiopu ,U.,”Probleme psihologice ale jocului şi distracţiilor
,E.D.P.,Bucureşti ,1970,p98.)În această perioadă apar cele mai complexe ,mai variate şi mai
interesante forme de joc ,ca urmare a trecerii de la jocurile de manipulare sau de mânuire de
obiecte (specifice vârstei anterioare )la jocurile de creaţie ,sub forma jocurilor cu subiect şi roluri
şi a celor de construcţie .
 Aşadar la copilul mic ,jocul este un exerciţiu (ludic ,de plăcere) de formare a unor
aptitudini cognitive şi fizice .Copiii fac din joc preocuparea lor principală;prin joc găsesc ,fără să
caute în mod special,soluţie de adaptare la realitatea înconjurătoare .
De aceea ,în perioada preşcolară,caracteristice sunt jocurile de construcţie (pentru
dezvoltarea reprezentărilor spaţiale ),jocurile fictive, simbolice, fanteziste, jocurile de rol şi
jocurile cu partener (ultimele menţionate fiind utilizate pentru dezvoltarea competenţelor
lingvistice şi sociale ).Apoi mai există jocuri în cerc ,jocuri cu versuri şi cânt şi jocuri de mişcare
care contribuie la constituirea contactelor mentale şi sociale între copii.
Ceea ce copilul experimentează prin jocul simbolic e idea sa ,sau mai bine zis esenţa
acestui rol . Motivaţia jocului , modalitatea ludică şi dinamica jocului au fost obiect de studiu
pentru Freud şi pentru alţi psihanalişti de excepţie ,dintre care se remarcă pentru originalitate
Melania Klein .Aceasta a amplificat şi a aprofundat tema jocului ,identificându-l cu locul unde
copilul poate să-şi exprime fanteziile,dorinţele şi chiar experienţele reale în mod simbolic
.Astfel,jocul devine un limbaj interpretabil luând în seamă factorii care-l constituie (durata,
materialul,simbolurile, caracteristici , dificultăţi,participare .)
Klein e convinsă că observaţia şi interpretarea jocului infantil pot constitui un mijloc de
analiză a ceea ce ea numeşte “nevroze ale copilăriei .”În lucrarea “Psihanaliza copiilor”,
descoperim următoarea menţiune :”jourile copiilor au ,ca şi visurile,o faţadă în spatele căreia
putem descoperi un conţinut latent ;acesta se poate afla numai printr-o analiză atentă-la fel cum
analizăm conţinutul visurilor, Prin joc ,copiii exteriorizează cele mai intime conflicte
interioare ;de asemenea, prin joc creşte rapiditatea de înţelegere a lumii .”
A observa cum , cu ce, şi cu cine se joacă copilul îl ajută pe adult să adopte comportamente
pregătitoare dezvoltării sale .
Jocurile de creaţie sau simbolice predomină la vârsta preşcolarităţii .Aparitia şi
practicarea acestora sunt favorizate de nivelul dezvoltării psihice a copilului-mai ales a acelei
“capacităţi magice de a raflecta într-o formă proprie impresiile dobândite din lumea
înconjurătoare ,o lume cu încă prea multe necunoscute pentru copil”,
(Munteanu,R.,M.,”pedagogie preşcolară,”Ed. Pro Humanitate, Bucureşti ,1999 ,p.70,)
capacitate ce facilitează copilului apropierea sa faţă de lumea exterioară”fără a genera conflicte
insolvabile,în ciuda distanţei imense dintre ceea ce doreşte şi ceea ce poate să facă prin forţe
proprii.”Prin joc ,copilul transpune mai întâi acţiunile exterioare ale oamenilor cu obiectele,
urmând ca apoi ,din ce în ce mai complex,să redea sensul acestor acţiuni, semnificaţia lor
socială.
În această categorie sunt incluse acele jocuri în cadrul cărora copilul alege tema şi
formulează regulile jocului.Folosindu-se de anumite obiecte,de jucării sau prin intermediul
gesturilor şi cuvintelor,copilul redă un aspect al realităţii.
În concepţia lui Jean Piaget ,jocul simbolic realizează un echilibru afectiv şi intelectual
zdruncinat de complexitatea stimulilor, a cerinţelor şi regulilor lumii exterioare la care copiii nu
pot să se acomodeze prin intermediul forţelor de care dispun. .El are ca principală funcţie
asimilarea realului la “eu”,favorizând astfel retrăirea într-un mod specific a ceea ce l-a
impresionat mai mult pe copil.Chiar dacă jocul reprezintă o trăire interioară a realităţilor
descoperite de fiecare copil în parte şi chiar dacă intervenţia adultului nu modifică conţinutul
acestuia,jocul are o forţă educativă polivalentă pentru formarea întregii personalităţi .
În grădiniţă jocul de creaţie se desfăşoară sub două forme :ca joc cu rol ,în care copiii
îndeplinesc anumite roluri sociale reale sau imaginare ( utilizând jucării sau alte obiecte) sau ca
joc de construcţie în care copiii având la îndemână materialele speciale fabricate din lemn,mase
plastice,metal etc…,pot să redea configuraţia aproximativă a unor obiecte sau pot să realizeze
îmbinări fanteziste .
Privite din perspectiva aplicabilităţii lor practice ,ar putea fi deosebite câteva variante de
jocuri de creaţie :
Jocuri cu subiecte din viaţa cotidiană : “De-a mămicile “,”De-a doctorul”, “De-a şcoala”, “De-a
serbarea “, etc.
Jocuri cu subiecte din poveşti şi din basme : ”De-a Capra cu trei iezi”, “,De-a Scufiţa Roşie “etc.
Jocuri dramatizări (prin folosirea jucăriilor ,a figurinelor sau a teatrului de păpuşi mânuite de
copii) :”Anotimpurile “,”Sarea în bucate “, “Iedul cu trei capre ,””Ridichea uriaşă “ ,”Carnavalul
florilor “,etc.
Jocuri de construcţii –care utilizează o varietate de materiale ,cum sunt :cuburi ,nisip, pietre, bare
din lemn sau metal etc.
Jocuri de construcţii de aşezare pe suprafeţe plane ,de suprapunere şi îmbinare ,de genul: ”Casa
bunicilor “,”Grădiniţa noastră “,” Castelul”etc.
Jocuri de construcţie cu materiale din natură şi deşeuri industriale: ”Mobilierul păpuşii”, “,
“Covor de toamnă “,”Orăşelul copiilor “etc.
Jocuri de construcţie cu caracter tehnic :”Avionul “,”Trenul “,”Camionul “.etc.
Jocuri de construcţii în aer liber :”Să facem un castel din nisip “,”Tunelul de cale ferată”, ”Să
facem prăjituri “etc
Jocurile cu subiecte şi roluri din viaţa cotidiană sunt jocuri de creaţie cu o frecvenţă
relativ mare la începutul preşcolarităţii .Transpunerea ludică a impresiilor copilului rezultate
prin contactul cu concretul se face coerent şi rapid
Jocurile cu roluri se dezvoltă treptat,odată cu viaţa din ce în ce mai complexă a
preşcolarului .Dacă la început subiectele sunt abia schiţate şi se construiesc pe măsură ce jocul
se derulează –de aici şi tendinţa de abandon în favoarea altuia mai atrăgător –după 4 ani
subiectele devin mai consistente ,iar către 6 ani ,jocul de creaţie cu roluri, dezvoltat mai întâi pe
teme diferite ,în grupuri restrânse ,poate manifesta tendinţa de unificare în jurul unei teme
comune .
Jocul “De-a mama “ poate unifica jocuri ,precum :”De-a medicul “, “De-a cumpărăturile
“,”La teatru “, “În parcul de distracţii ,copilul mamă îşi însuşeşte dragostea faţă de copil ,are grijă
să nu răcească,îl duce la medic atunci când se îmbolnăveşte ,îi cumpără jucării,îl duce la teatrul
de păpuşi ori în parcul de distracţii, apropiindu-se de legăturile existente în viaţa reală .”Acest
salt de la acţiunile izolate la jocuri complexe antrenează modificări substanţiale şi în privinţa
evoluţiei sociabilităţii copiilor “(Şchiopu, U.,”Probleme psihologice ale jocului şi distracţiilor
,E.D.P.,Bucureşti,1970,p.100.) Jocul colectiv va înlocui treptat jocul individual,mai întâi cu
reguli ce se impun pe măsura derulării jocului,apoi schiţate anterior,în ultimă instanţă ,cu reguli
clar definite înainte de începerea jocului-evoluţie ce necesită câţiva ani .
Jocul cu reguli –acest tip de joc este sugestiv ilustrat la preşcolar prin jocul “De-a v-aţi
ascunselea “.După opinia specialiştilor se poate constata o evoluţie în ceea ce priveşte asimilarea
regulilor aferente acestui joc ,de la preşcolarul mic la cel mare. Astfel, preşcolarul mic nu este
capabil să-şi însuşească corect regulile jocului şi crede că este suficient să-şi ascundă capul .De
asemenea ,el nu are răbdare să rămână în ascunzătoare, iar dacă este chemat nu rezistă tentaţiei şi
se deconspiră imediat. Preşcolarul mijlociu este capabil să asimileze corect regulile ,deci
realizează un progres faţă de etapa anterioară .El însă rămâne deficitar în organizarea tuturor
momentelor jocului. Concret,acesta caută mult ascunzătoarea ,manifestând preferinţă pentru
locuri cât mai îndepărtate şi mai inaccesibile ,ca urmare,va ajunge cu greu la punctul de bătaie,
,ratând finişul .În fine, preşcolarul mare reuşeşte să se integreze perfect la exigenţa acestei
activităţi .
Treptat ,pe măsura dezvoltării generale a copilului ,subiectul jocului se îmbogăţeşte,
reflectând aspecte tot mai diverse ale realităţii exterioare lui .
Jocurile cu subiect şi roluri din basme şi povestiri –jocurile dramatizare apar şi sunt
practicate cu o plăcere uimitoare către 6 ani (grupa mare şi pregătitoare ),când copilul poate
transpune în joc situaţii la care nu a participat personal , ci doar a auzit ,i s-a povestit ori i s-a citit
.Şi acestea sunt jocuri de creaţie ,creaţia fiind mai evidentă în jocul propriu-zis decât în
dramatizare ,unde subiectul este propus de adult ,costumaţia este dată, ,copilul prelucrând rolul
între nişte limite impuse.În jocul liber de creaţie cu subiecte din basme şi povestiri ,simbolistica
este liberă .
Specifică jocului de creaţie este capacitatea copilului de a se identifica cu personajul
interpretat ,cadru ce-i prilejuieşte trăiri imaginare din ce în ce mai profunde; pe măsură ce apare
şi “fenomenul de dedublare ,copilul devenind conştient de propria lui persoană şi de aceea a
modelului pe care îl imită “(Şchiopu,U.,”Probleme psihologice ale jocului şi distracţiilor
,E.D.P.,Bucureşti,1970,p.102.),fapt atestat prin limbajul utilizat în exprimarea atmosferei de joc-
de regulă ,imperfectul –cu scopul de a marca incertitudinea,identificarea parţială cu
rolul,suprapunerea momentană a rolului cu propriul eu ,dar şi de a demarca imaginarul de real
,fapt ce-i facilitează ,ori de câte ori doreşte ,trecerea rapidă din planul imaginar în cel real şi
invers
. Jocurile de construcţie ,în cele două forme :de asamblare (puzzle,incastre)şi de construcţie
(cuburi,lego,pământ,plastilină,lut,nisip sau alte materiale )evoluează de la manipularea
materialului de construcţie cu eventualele încercări şi reuşite de suprapuneri specifică vârstei de
3 ani până la realizarea unor construcţii laborioase din cuburi şi lego .Deosebit de importante
pentru dezvoltarea deprinderilor manuale ,ele au un efect în planul dezvoltării proceselor
psihice ,a gândirii,atenţiei ,imaginaţiei.dar şi a personalităţii copiilor ,a trăsăturilor lor de
caracter.
Subiectele construcţiilor sunt ,fie propuse de adulţi fie alese de copii în funcţie de
interese,de aspecte ce i-au impresionat anterior ori sugerate lor de natura materialelor. Uneori
,jocurile de construcţie oferă şi “modele sugestive “,pe care însă copiii de 3-4 ani le ignoră ,apoi
încearcă să le rezolve din ce în ce mai performant pe la 5 ani ,către 6 ani reuşind chiar să le
depăşească.
De multe ori ,jocul de construcţie precede sau se practică integrat celui de creaţie; prin el
copiii construindu-şi cadrul de joc necesar subiectului din jocul de creaţie .
Jocurile de mişcare sunt strâns legate de specificul vârstei preşcolarităţii ,o vârstă a
dinamismului ,a mişcării.La această vârstă ,mişcările încep să fie încadrate jocului de creaţie cu
subiect şi roluri ,reflectând ,fie fragmente din viaţa reală,a “necuvântătoarelor “-“Broasca şi
barza “,”Pisica şi vrăbiile “,ori a adulţilor , în special profesiile dinamice :”Poliţiştii”,”Piloţii
“,,fie conflicte arhicunoscute din filmele de desene animate ce reânvie cu ajutorul
copiilor :”Tom şi Jerry,Chip şi Dale ,Scooby.
Deosebit de frecvente în joaca copiilor sunt jocurile de mişcare cu reguli ce au drept scop
exersarea unor deprinderi motrice şi drept caracteristică un spirit competitiv accentuat:”Şotronul
“,”Coarda “,”Cine aleargă mai repede ?”
Cu preşcolarul mare se iniţiază ,în cadrul organizat al grădiniţei ,jocuri didactice de
mişcare ,ce combină muzica cu dansul .Acest gen de activutăţi contribuie la dezvoltarea
abilităţilor motrice ,la disciplinarea comportamentului ,precum şi la creşterea rezistenţei
copilului: “Vulpea şi iepurele “-alergare “,”Cine sare mai repede”, -sărituri, ”Cursa cu obstacole
“-echilibru ,”Veveriţele şi vânătorul “,-căţărare .
Jocurile hazlii ,uneori foarte apropiate de cele de mişcare ,chiar confundate cu acestea
,au reguli şi ca funcţie dominantă recreerea .Ele se aseamănă şi cu jocurile didactice prin faptul
că pun în faţa copiilor o problemă de rezolvat .Sunt deosebit de valoroase din perspective
valenţelor lor formative în plan psihologic :dezvoltă atenţia, perspicacitatea ,spiritul de
observaţie .Atmosfera de joc este creată prin cerinţa de a ghici ceva şi educă stăpânirea de sine
,atenţia,competiţia,induc o atmosferă amuzantă cadrului de joc .