UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚELE COMUNICĂRII ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE

Curs postuniversitar INTEGRAREA ȘI INCLUZIUNEA ÎN SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT A
COPIILOR CU CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE (CES

JOCUL, FACTOR DECISIV IN

DEZVOLTAREA PERSONALITATII
COPILULUI

LECT .UNIV.DR. EMILIA CALOTA

NUME CURSANT:
BONGHENE C. NICOLETA GINA(DUMITRESCU)
Motto:
„Jocul este şi o pregătire pentru viaţa de mai târziu, dar mai presus de toate, el
este însăşi viaţa copilului” (Mc. Dougall)

“Omul nu este întreg decât atunci când se joacă” (Schiller)

,,Jocul este singura atmosfera în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în

consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne
întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilaria fără râsetele şi jocurile
sale.’’ (Ed.Claparede)
 Am ales „jocul” ca temă pentru lucrarea de față în încercarea de a mă apropia mai mult și de
a-i înțelege mai bine pe elevii cu care lucrez și, în același timp, din dorința de a mă regăsi pe
mine, descoperind pas cu pas relația joc-învățare și implicațiile educaționale pe care această
legătură le poate genera.

 JOCUL, modalitate de exprimare, metodă de învățare, distracție, relaxare, mijloc de a

împărtăși idei, concepții, informații, este, dincolo de analize științifice, de argumente
fundamentate experimental, un element omniprezent, oportun și util dezvoltării fiecărei
personalități umane.

 În viaţa copilului jocul este o activitate deosebit de atrăgătoare care evoluează între ficţiunea
pură şi realitatea muncii (M. Debesse, 1967) şi ne ajută să cunoaştem mai bine înclinaţiile
copilului, fiind cel mai bun turn de observaţie de unde putem avea o vedere de ansamblu
asupra dezvoltării copilului. Jocul ne permite să urmărim copilul sub toate aspectele dezvoltării
sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social, moral.
 Pentru copil “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este
sintagma, atmosfera în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să
acţioneze” (Ed. Claparede,1936). Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale.
Un copil care nu ştie să se joace, “un mic bătrân”, este un adult care nu va şti să gândească.

 „Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature, iar prin joc copilul îşi modelează propria sa
statuie” (J. Chateau, 1967) Prin joc el pune în acţiune posibilităţile care decurg din structura
sa particulară; traduce în fapte potenţele virtuale care apar succesiv la suprafaţa fiinţei sale, le
asimilează şi le dezvoltă, le îmbină şi le complică, îşi coordonează fiinţa şi îi dă vigoare.

 Prin joc copilul işi afirma personalitatea, calităţile sale psihice, voinţa,
inteligenţa, gandirea.
 Jocul îți crează fundația care îți permite să visezi, care îți oferă instrumentele necesare pentru a
întâmpina zâmbitor provocările, care îți deschide ușa imaginației, a improvizației, a dorinței de
perfecțiune, este cel care, deși în aparență antagonic, crează combinația perfectă între altruism
și dorința de victorie.
 În viaţa copilului jocul este o activitate deosebit de atrăgătoare care evolueaz ă între fic ţiunea pur ă şi realitatea muncii
(M. Debesse, 1967) şi ne ajută să cunoaştem mai bine înclinaţiile copilului, fiind cel mai bun turn de observaţie de unde
putem avea o vedere de ansamblu asupra dezvoltării copilului. Jocul ne permite să urmărim copilul sub toate aspectele
dezvoltării sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social, moral.
 Pentru copil “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este
sintagma, atmosfera în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să acţioneze” (Ed.
Claparede,1936).Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale.

 Un copil care nu ştie să se joace, “un mic bătrân”, este un adult care nu va şti să gândească.
 Se stie ca adultii sunt preocupati cu munca, dar asta nu inseamna ca micutii nu au preocuparea lor, la
fel de serioasa: joaca. Copilaria este varsta jocurilor, a momentelor cand imaginatia celor mici
infloreste in lumi numai de ei stiute. Oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca un copil are nevoie de
un mediu educational complex, bogat in stimuli, pentru a-si dezvolta fructuos abilitatile cognitive:
capacitatea de a se concentra, memoria, atentia distributiva, imaginatia, abilitatea de a descoperi si de
a prezice relatii intre obiecte, fenomene, fiinte.

 Secolul XXI ofera o sumedenie de alternative parintilor care vor sa-si bucure copiii achizitionandu-le
jocuri, dar semnele de intrebare nu intarzie sa apara: Este acest joc potrivit pentru copilul meu? Sa-i
cumpar un joc pe calculator sau unul de masa (board game)? Cum gasesc un joc educativ, care sa nu
includa aluzii la comportamente agresive?

 Criteriile de alegere a unui joc variaza, dar un factor decisiv poate fi considerat efectul pe care il va avea
jocul asupra starii de bine a copilului: ii va crea buna dispozitie sau il va agita? Este recomandata
alegerea jocului in functie de personalitatea copilului sau in functie de aspectele pe care vrea sa le
dezvolte in evolutia sa. De exemplu, am invatat din experienta ca sahul aduce impreuna atat copii care
vor sa-si dezvolte rabdarea, cat si copii care sunt linistiti si contemplativi din fire si prefera un joc pe
masura. Fiind intr-o perioada foarte dinamica a dezvoltarii, copiii nu pot fi inclusi prea usor in categorii
deoarece, in incercarea de a le „nivela” complexitatea, am pierde din vedere aspectele ce ii fac sa fie
unici.
Jocul ideal este acela care se pliaza pe nevoile copilului, aducandu-i un plus de buna dispozitie.
Desi la inceput jocul poate reprezenta o provocare, micutul o va depasi cu brio daca se lasa ghidat de
curiozitate si entuziasm. Un alt ingredient-minune este suportul din partea celor dragi. Jocurile pot deveni o
ocazie de a petrece timp de calitate in familie.
 Nu putem ignora in analiza noastra impactul jocurilor video asupra copiilor. Traim intr-o perioada in care
majoritatea copiilor devin fascinati de astfel de moduri de a-si petrece timpul. Din pacate, jocurile
video creeaza o lume alternativa care captiveaza atentia celor mici, indepartandu-i de activitati precum
miscarea in aer liber si socializarea cu copii de varsta similara. De cele mai multe ori, astfel de jocuri se
pliaza pe povesti care trezesc emotii precum teama si furia, generand reactii agresive. Mintea unui copil
absorbit de joc poate trai acele ipostaze ca fiind reale, fapt observabil la nivelul comportamentului
nonverbal (respiratie accelerata, agitatie, miscari rapide si bruste). Scenele din jocurile video sunt atat de
bogate in detalii incat ajung sa concureze cu realitatea. In aceste conditii, imaginatia copilului nu mai are ce
sa creeze deoarece campul atentional este suprasolicitat.

 In contrast, cand un copil contruieste un castel de nisip el ajunge sa-si imagineze lumi fabuloase pornind
de la o gramajoara de nisip. Imaginatia este stimulata sa construiasca pornind de la un reper real, asa cum,
peste ani, va fi stimulata sa gaseasca solutii eficiente la situatiile din viata de zi cu zi. Cu cat copiii se
implica mai des in contexte diverse, menite sa le stimuleze potentialul, cu atat vor deprinde mai usor arta
de a gasi solutii adaptate realitatii. Ei devin inteligenti, comparativ cu varianta sumbra care implica
stagnarea resurselor.
 Exemple de jocuri distractive, adresate copiilor

LEGO este un joc devenit clasic. Dezvolta gandirea spatiala (abilitatea de a vedea 3D), dar si dexteritatea.
Totodata, isi folosesc gandirea strategica atunci cand urmeaza un plan de asamblare. Copiii invata sa priveasca
din mai multe perspective si traiesc satisfactia de a-si construi propria jucarie.

   DIXIT invita copiii mari si mici in fascinanta lume a povestilor, prin cartonasele cu ilustratii magice pe care
le include. Desi jocul vine la pachet cu o strategie bine determinata, puteti folosi cartonasele pentru a crea
povesti in mod spontan. Asadar, acest joc dezvolta creativitatea, dar si limbajul alaturi de abilitatile de
comunicare.

   PUZZLE incurajeaza copiii sa contruiasca imaginea de ansamblu pornind de la fragmente cu sens.

Analogic, se poate considera ca rezolvarea puzzle pregateste copiii in demersul rezolvarii de probleme,
solicitand rabdarea, atentia si gandirea exploratorie.
COLONISTII DIN CATAN dezvolta gandirea strategica, dar si abilitatile interpersonale, fiind un joc ce
implica socializare si adesea, colaborarea dintre jucatori.
O alta varianta de joc de strategie este AGE OF EMPIRES.

Nu dorim sa pierdem din vedere nici jocurile in aer liber care ajuta la oxigenarea creierului si la recreere.
Mentinerea unui echilibru in activitatile desfasurate de copilul dvs. reprezinta cheia unei dezvoltari
armonioase.
 Jocul are un rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritul de iniţiativă şi curajul de a intra în competiţie.
 Prin joc el se eliberează de vechiul copil timid şi intră
cu toate forţele în dinamismul jocului cu rol. Nu se mai teme atât de tare de cenzură deoarece personajul poate spune
orice, iar reproşurile nu i se adreseazălui personal.
 Prin joc se poate fortifica voinţa şi atenţia. Copilul poate deveni perseverentşi se poateconcentra mai mult
şi fără prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu uşurinţă regulile impuse în cadrul jocului.

Prin activitatea de joc, copiii:

 Desfăşoar ăo activitate în sensul identităţii personale
 Rezolvăprobleme de viaţădin mediul înconjurător fizicşi social;
 Experimentează posibilităţi de adaptare
 Creeazăsoluţii diferite, exprimă experienţele lor în simboluri, ceea ce îi va ajuta să gândeascăpuţin mai abstractizat;
 Comunicăcu ceilalţi şi/sau cu sine, vorbesc, folosesc cuvinte multe, se exprimăplasticsi învaţă semnele nonverbale;
 Folosesc obiectele din jurul lor în scopul pentru care sunt create (învaţă utilitatea lucrurilor);
 Îşi manifestă creativitatea
 Se concentreaza asupra acţiunii, devin atenţI şi interesaţi
Definiţia jocului:

În dictionarele lingvistice, cuvintele joc,a se juca prezinta multiple sensuri:

 activitate sau actiune exercitata cu precadere de copil ; interpretare a rolului într-o piesă ( joc scenic)
;
 amuzament ; un sens figurat (ex. : jocul cu focul , jocul naturi, joculdestinului) ;
 simularea (a juca o festa cuiva,a juca o comedie);
 ocuparea unei anumite poziţii ierarhice (a juca un rol conducator ) ;
 riscul (a se juca cu viata, a se juca cu oamenii,etc.).

Jocul este o activitate specific umană, dominantăîn copilarie, prin care omul îşi satisfaceimediat, după
posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştientşi liber în lumea imaginar ăceşi-o creează singur
Caracteristicile jocului
Caracter universal si permanent 
. Jocul este o realitate prezenta in viaţa omului,indiferent de vârsta acestuia, regiunea geografica sau etapa
istorică
.Caracter polivalent.S. Iliov afirma ca jocul are un caracter polivalent, in sensul incare el este pentru
copil si munca si arta si realitate si fantezie
. Pe de alta parte, jocul inseamna si o varietate de semnificatii de la sensul pozitiv pana la cel negativ.
El poate numi o activitate cu caracter constructiv, distractiva, placuta sau dimpotriva(jocuri de noroc).
De asemenea, jocul prezinta o gama diversa de domenii in care se aplica : medicina, psihologie,
pedagogie, asistenta sociala, teatru s.a.m.d..
Caracter complex
. Jocul este o activitate determinanta pentru formarea sidezvoltarea personalitatii umane. In lucrarea
Copilul si jocul  (1967, p.19),JeanChâteau considera ca prin joc,copilul traduce potentele virtuale care
apar succesiv lasuprafata fiintei sale ; lumea jocului este o anticipare a lumii preocuparilor serioase,este o
exersare, in plan imaginar, a viitorului personal.
Un copil care nu vrea sa se joace este un copil a carui personalitate nu se afirma, care se multumeste
sa fie mic si slab, o fiinta fara mandrie, o fiinta fara viitor( 1967, pp.19-34).
 
Teorii ale jocului
Despre joc s-au emis o serie întreagă de păreri care s-au constituit într-un număr de teorii ce încearcă să-i
explice originea, specificitatea, finalitatea.

Teoria recreării  (odihnei)
Schaller (1861)şi Lazarus (1883) considera că jocul este o recreere; el odihneşte organismul, de aceea
este forma de activitate abordată de către copil; Criticii acestei teorii considera că teoria are caracter
echivoc şi că nu este sfficient argumentată. Nu se poate afirma căoboseala îndeamnă la joc şi nu la
repaus. Apoi, copiii se joacă chiar din clipa când se trezesc din somn şi nu au motive de oboseală.
 
Teoria surplusului de energie
 Schiller (1795) şi Spencer consider că orice copil are un surplus de energie care seacumulează
 Treptat şi se descarcă în mişcări fără utilitate imediată şi care se constituie în joc.
 Criticii teoriei consideră că deşi este posibil ca surplusul de energie acumulată de copil
să favorizeze jocul, explicaţia nu  se poate constitui atât de superficial, că jocul se naşte doar prin energia
acumulată în exces: această teorie, contradictorie cu prima, nu explică jocul organizat.
Teoria jocului ca stimulent al creşterii 
 
H.Carr, la începutul secolului al XX-lea consider ăjocul ca fiind un exerciiu, dar funcţiile ludice nu se
refer ăla dezvoltareaşi perfecţionarea instinctelor ci, au rol în întreţinerea instinctelor deja existente.
Ideea prezentă în formularea cunoscută„funcţia creează organul".

Wundt a criticat această viziune biologizantă susţinând că finalismul nu poate ţine loc de cauză.

E. Claparède atrage atenţia asupra faptului că jocul copiilor, departe de a fi pre-exerciţiu al unor
instincte sau conduite utile, reproduce ceea ce îl impresionează pe copil, ceea ce determină asimilarea
realităţii, integrarea ei ca act de trăire. “Nu pre-exerciţiul explică simbolistica jocurilor, ci o anumită
dezvoltare a structurilor mentale contribuie la construirea acestora"(U.Şchiopu). 

 
Teoria exerciţiului pregătitor 

Karl Gross în 1896, psihologul care a abordat pentru prima dată jocul dintr-o perspectivă biologică,
a analizat jocul nu doar la om ci şi la animale, încercând a descifra nu numai determinismul imediat ci şi
semnificaţia funcţională a jocului, rolul lui în conservarea vieţii.

Privit dintr-o astfel de perspectivă, se constată că  jocul variază după  categoriile de animale şi că ,analizând
activităţile ludice în cadrul aceleia şi categorii se constată o serie de asemănări între acestea şi activităţile
ulterioare ale speciei respective aflată la vârsta adultă. „Cu alte cuvinte,există aproape tot atâtea tipuri de jocuri
câte instincte sunt - jocuri de luptă, jocuri de vânătoare,de întrecere, etc. ...Puiul de pisică, de pildă, se
năpusteşte pe „frunza uscată stârnită de vânt, cum se va năpusti mai târziu pe un şoarece sau pe o pasăre (...)
Ajungem, deci, să considerăm jocul ca pe un exerciţiu pregătitor pentru viaţa serioasă."(Claparede, E) Acest
autor a avut intuiţia funcţionalităţi jocului.

Această teorie a fost supusă unor critici serioase, în special de cătreş coala lui StanleyHall, care nu poate
accepta ca jocul să fie o pregătire pentru viitor întrucât aceasta contrazice ideea sa potrivit căreia copilăria este
dominată de rămăşiţe ale trecutului. Patrick atrage atenţia asupra faptului că, în afara jocurilor de imitare,
celelalte jocuri nu se aseamănă deloc, sau aproape deloc cu activităţile de la vârsta adultă.
 
Teoria exerciţiului complementar 
 
Konrad Lange, tot la început de secol, prezenta varianta sa legată de jocul ca exerciţiu complementar; în
forma ei clasică teoria priveşte jocul ca o activitate ce facilitează si suplimentează întregul proces al
creşterii, inclusiv consolidarea somatică prin exerciţiul muscular, în special.Konrad Lange susţine că
jocul este o activitate de proiectare şi concomitent de compensaremai ales a acelor funcţii care sunt
comandate de cerinţele directe ale vieţii şi de trebuinţele implicate în viaţa curentă dar şi de acelea pe
care viaţa le solicită în măsură inegală, latent,implicit, în consecinţă, jocul servind la subtila adaptare a
copilului la mediu.
Criticii consider că aceastăteorie subliniază, în fond, teoriile anterioare, că în esenţă, teoria compensaţiei
este un adaos la aceste teorii păstrând limitele imposibilităţii de a explicacomplexitatea jocului la copil
Prin joc copilul:
• desfăşoară o activitate specifică în sensul identităţii personale, urmează cerinţele şi
determinările de bază ale copilului;

• realizează mişcări de motricitate grosieră şi fină, de coordonare oculo-motorie;

• comunică, îşi îmbogăţesc şi exersează vocabularul, îşi dezvoltă limbajul;

• rezolvă probleme de viaţă din mediul lor fizic şi social;

• experimentează posibilităţi de adaptare, rezolvă probleme, creează soluţii;

• exprimă sentimentele lor în simboluri, îşi dezvoltă astfel gândirea abstractă;

• comunică cu sine, cu ceilalţi, îşi exprimă sentimente, reacţionează afectiv, recepţionează şi

învaţă să recunoască sentimentele celorlalţi;

• folosesc obiectele din jurul lor în scopuri în care au fost create, dar şi în alte scopuri (î şi
dezvoltă creativitatea), îşi dezvoltă atenţia, motivaţia, interesul.
Pentru ca jocul să contribuie cât mai semnificativ la dezvoltarea copilului sunt necesare câteva condiţii:
 jocul să permită copiilor ocazia unor descoperiri, experimente sub supravegherea adultului;
materialele puse la dispoziţia lor să solicite copilul şi să-l antreneze în noi experien ţe,

 să-I faciliteze formarea deprinderilor,

 să-i extindă cunoaşterea; interesul copilului, preocupările lui imediate să fie satisfăcute prin situa ţiile de joc
create;

 să se încurajeze interacţiunea,

 să se stimuleze dezvoltarea socio-emoţională;

 să se creeze un spaţiu adecvat abordării jocului ca activitate complexă şi complet ă;

jocul copilului reprezintă feed-back-ul influenţei educative a adultului asupra sa.

 “Jocul copilului reprezintă feed-back-ul influenţei
educative a adultului asupra sa.”

Bibliografie:
1. Lepadatu Ioana, Dimensiunea ludică a personalităţii şi activitatea sportivă, Editura Psihomedia , Sibiu, 2005
2. Răduţ-Taciu, R., (coord.), Câmpean, A., Vancea, G., Iacob., D.V., Răduţ-Taciu, I.,
Pedagogia jocului de la teorie la aplicaţii, col. “Ştiinţele Educaţiei”, nr. 7, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca,2004
3. Elkonin, D.B., Psihologia jocului, (trad.), EDP, Bucureşti, 1980
4. Şchiopu, U., Probleme psihologice ale jocului şi distracţiilor, EDP, Bucureşti, 1970 Studiu
de specialitate