JOCUL

- modalitate de
exprimare a eului, de
socializare, învățare,
educare, dezvoltare
MOTTO:

☺ „Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale. Sufletul și

inteligenţa devin mari prin joc. Despre un copil nu se poate spune că el crește și
atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc.” (Jean Chateau)
În viaţa copilului jocul este o activitate deosebit de atrăgătoare care evoluează între
ficţiunea pură şi realitatea muncii (M. Debesse, 1967) şi ne ajută să cunoaştem mai bine
înclinaţiile copilului, fiind cel mai bun turn de observaţie de unde putem avea o vedere de
ansamblu asupra dezvoltării copilului. Jocul ne permite să urmărim copilul sub toate
aspectele dezvoltării sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social,
moral.Pentru copil “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este
sintagma, atmosfera în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să
acţioneze”(Ed.Claparede,1936).
Un copil care nu ştie să se joace, “un mic bătrân”, este un adult care nu va şti să
gândească.„Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature, iar prin joc copilul îşi
modelează propria sa statuie” (J. Chateau, 1967). Prin joc el pune în acţiune posibilităţile
care decurg din structura sa particulară; traduce în fapte potenţele virtuale care apar
succesiv la suprafaţa fiinţei sale, le asimilează şi le dezvoltă, le îmbină şi le complică, îşi
coordonează fiinţa şi îi dă vigoare.În 1990, Asociaţia Internaţională pentru Dreptul
Copilului de a se juca a prezentat importanţa jocului în procesul educaţiei, afirmând:
-jocul are un rol important pe întregul parcurs al procesului de educaţie;
-jocul spontan dezvoltă copilul;
-climatul natural, cultural,interpersonal trebuie îmbunătăţit şi extins pentru a încuraja
jocul.
Ce este jocul?
- o experienţă naturală, universală;
- o formă de activitate individuală sau de grup;
- un mod de explorare a mediului înconjurător;
- o modalitate de dezvoltare acompetenţelor sociale, a inteligenţei, a limbajului, a
creativităţii;
- o cale de transmitere şi păstrare a culturii autentice, de cunoaştere şi intercunoaştere;
- jocul oferă oportunităţi pentru copiii cu nevoi speciale, favorizează incluziunea socială.
Jocul este considerat o strategie optimă pentru promovarea îngrijirii timpurii şi a
dezvoltării. Jocul, în contextul ataşamentului securizant oferit de adulţi, oferă copiilor
bogăţia, stimularea şi activitatea fizică de care au nevoie pentru dezvoltarea creierului
pentru învăţarea viitoare.
 ☺Jocul la vârsta preşcolară-reprezintă tipul fundamental de activitate, adică
forma de activitate care susţine în cel mai înalt grad dezvoltarea psihică, prin antrenarea
psihomotorie, senzorială, intelectuală şi afectivă.
În joc se reflectă lumea şi viaţa, în joc se pun bazele personalităţii şi caracterului
copilului. Jocul este calea copiilor către cunoaşterea lumii în care trăiesc şi pe care sunt
chemaţi să o transforme.Înţelegerea vieţii de relaţie specifice omului conduce spre ideea că
jocul se încadrează în fenomenul mai larg al adaptării sociale. Jocul impregnează întreaga
viaţă, este cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preşcolar. Jocul
satisface în cea mai mare măsură trebuinţele de manifestare şi de exprimare ale copilului.
În grădiniţă, este activitatea fundamentală, prin joc manifestându-se întreaga viaţă psihică
a celor mici.
Prin intermediul jocului, copiii își îmbogăţesc experienţa cognitivă, învaţă să manifeste o
anumită atitudine - pozitivă sau negativă - faţă de ceea ce-l inconjoară, își educă voinţa și,
pe această bază formativă, își conturează profilul personalităţii. În zilele noastre, jocul
trebuie apreciat ca bază a conceperii întregii activităţi instructiv-educative. Jocurile sunt
parte integrantă din universul copiilor şi sunt necesare dezvoltării lor fizice şi psihice; ele
sunt instrumente preţioase pentru achiziţii la nivelul gestionării emoţiilor şi a relaţiilor
sociale, precum şi la nivelul pur recreativ.
În procesul de învăţământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a
copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le
propune procesul de învăţământ și, în sfârșit, ca formă de organizare a activităţii de
cunoaștere și de dezvoltare a capacităţilor psiho-fizice pe toate planurile. Jocul se defineşte
ca: “activitate specific umanã prin care subiectul îşi satisface imediat şi
nemijlocit propriile voinţe, nevoi, acţionând conştient, liber şi constructiv în lumea
imaginarã, în care reconstruieşte cu mijloace (psihice şi materiale) personalitatea (fizicã şi
socialã)în care îşi desfãşoarã existenţa.” (Elena Rafailã)
În joc, copiii imită ceea ce i-au impresionat puternic, însă trebuie să precizăm că jocul
stă puternic sub dorinţa copilului de a deveni adult și de a face ceea ce acesta face. În joc
sunt modelate însușirile și trăsăturile de personalitate: respectul faţă de alţii,
responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea sau, poate, opusul lor. Alãturi de
învãţare, muncã şi creaţie, jocul reprezintã una din modalitãţile esenţiale prin care omul se
raporteazã la realitatea înconjurãtoare. Prin joc, copilul învaţã şi se dezvoltã totodatã,
jocul însemnând o explorare a universului, a realitãţii,tot prin joc el reproduce,
reconstruieşte secvenţe din viaţã sau creazã o nouã lume, oaltã realitate. Ursula Schiopu
surprindea caracterul universal al jocului în afirmaţia:“De fapt, omul se joacã la toate
vârstele. Chiar şi la vârsta a treia.” Jocul, prieten nelipsit al copilului, reprezintã pentru
perioada preşcolarã principala activitate, o formã de manifestare fãrã bariere geografice
ori religioase, o activitate care îi reuneşte pe copii şi în acelaşi timp îi reprezintã. În
decursul jocului, copilul acţioneazã asupra obiectelor din jur, cunoaşte realitatea, îşi
satisface nevoia de mişcare, dobândeşte încredere în forţele proprii, îşi îmbogãţeşte
cunoştinţele. Copilul schimbã prin joc realitatea lui imediatã, învaţã “sã fie cu
ceilalti”,învaţã lucruri noi, toate acestea într-o stare de relaxare şi plãcere, totodatã, prin
joc se dezvoltã întreaga sa fiinţã, i se contureazã personalitatea.
 Mânuit cu tact pedagogic de către educatoare, jocul este cel mai eficient mijloc de
modelare practică a socio-afectivităţii preşcolarului. Educarea sociabilităţii se face prin
încredinţarea unor sarcini şi responsabilităţi sociale, prin antrenarea copiilor în jocuri şi
activităţi colective care au ca obiective generale facilitarea schimburilor şi comunicării cu
alţii, jocul împărtăşit fiind prima etapă a socializării. Sentimentul de siguranţă, încredere şi
acceptare pe care i le conferă contextul jocului, permit copilului să îşi exprime emoţiile, să-
şi asume riscuri, să încerce să experimenteze, să descopere lucruri noi, să treacă peste
dezamăgiri, nereuşite. În joc nu există corect şi greşit, pentru că la vârsta preşcolară jocul
permite să schimbăm/inventăm realităţi , reguli , personaje .
Poate că e bine să ne amintim, atunci când suntem în faţa vlăstarelor pe care le
modelăm, că vârsta lor este vârsta jocului, iar în activităţile didactice ce le desfăşurăm cu
ei să fie folosite cât mai multe jocuri și atunci … succesul este garantat.

☺„Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature, iar prin joc copilul îşi modelează
propria sa statuie”. (J. Chateau) .Prin joc el pune în acţiune posibilităţile care decurg din
structura sa particulară; traduce în fapte potenţele virtuale care apar succesiv la suprafaţa
fiinţei sale, le asimilează şi le dezvoltă, le îmbină şi le complică, îşi coordonează fiinţa şi îi
dă vigoare .
Jocul este vital pentru copil. Privat de acest lucru, copilul se va ofili ca o floare tăiată de
pe lujer. Nu putem schimba lumea în care trăim însă putem găsi întotdeauna soluţii, mai
ales dacă în joc este sănătatea şi dezvoltarea normală a copiilor .Jocul este o formă de
manifestare întâlnită la copii indiferent de rasă, apartenenţă etnică, civilizaţie, cultură, din
cele mai vechi timpuri şi satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului
generată de trebuinţele, dorinţele şi tendinţele specifice vârstei lui.Jocul este cea mai
eficientă cale de învăţare şi disciplinare a copilului, de cunoaştere şi apropiere a lui, de
educare în spiritul valorilor morale şi estetice. Este cea mai importantă formă de activitate
a copilului.Din toate aceste motive şi graţie tuturor valenţelor pe care le are, jocul este
însăşi esenţa copilăriei. Esenţa jocului este reflectarea şi transformarea, pe plan imaginar,
a realităţii înconjurătoare.
Jocul este mişcare,explorare, comunicare, socializare, observaţie,exerciţiu, imitaţie,
disciplinare, învăţare şi, mai ales, PLĂCERE.
Jocul nu este numai o simplă distracţie;prin joc, copilul descoperă şi lumea şi viaţa într-
un mod accesibil şi atractiv, o cercetează, o prelucrează şi o transformă în învăţare, în
experienţă personală. De aceea, în timpul jocului, copilul desfăşoară o variată activitate de
cunoaştere:
-îi stârneşte copilului interesul şi curiozitatea;
-îi solicită imaginaţia, inventivitatea, gândirea, iniţiativa;
-îi alungă urâtul şi-l împiedică să se plictisească;
-îi consumă energia prin mişcare;
-este activitatea pe care copilul o face cu cea mai mare plăcere.
 ☺Când ne jucăm cu prichindelul:
 Îl cunoaştem mai bine şi îi dăm ocazia să ne cunoască mai bine
(se creează mai multă apropiere între noi);
 Îl învăţăm cel mai bine şi mai uşor să facă ceva nou şi putem, astfel, să-i formăm
deprinderi şi obiceiuri bune în cel mai plăcut mod cu putinţă;
 Îi satisfacem nevoia de atenţie (care, pentru el, se traduce prin iubire);
 Îl învăţăm să stabilească relaţii cu cei din jur ;
 Îl ajutăm să exploreze, să cunoască mai bine lumea în care trăieşte;
 Îl ajutăm să se dezvolte sănătos, armonios, atât mintal, cât şi fizic;
 Îl ajutăm să-şi dezvolte imaginaţia, creativitatea, gândirea logică, abstractă, să-şi
dezvolte simţul observaţiei, vorbirea, memoria, motricitatea, simţurile;
 Îl disciplinăm în cea mai uşoară şi mai plăcută manieră;
 Îi facem copilăria mai frumoasă, mai bogată în cunoştinţe, impresii, trăiri,
experienţe.
Copilul are nevoie nu numai de sprijin şi îndrumare, ci şi de libertate şi iniţiativă
personală, iar educatorul trebuie să înţeleagă, să accepte şi să încurajeze modalităţile
specific prin care copilul învaţă prin jocuri :

-Să decidă singur asupra jocului şi a jucăriilor; (aflat în faţa mai multor posibilităţi,copilul
învaţă să aleagă ceea ce i se potriveşte , învaţă prin experienţă proprie).

-Să fie responsabil pentru decizia luată;(faptul că îşi alege singur jocul şi datorită acestei
alegeri ,numai el ştie să explice ce face şi cum face, îi oferă bucuria independenţei şi ,în
același timp ,răspundere rezultatelor).

-Să aibă încredere şi curaj; (mediul securizat şi stimulativ, care susţine şi încurajează
dezvoltarea personalităţii copilului atât global, cât şi în componentele ei, oferă cunoaşterea
propiilor forţe,încredere şi creativitate.

-Să devină independent în luarea deciziilor, organizarea jocului , alegerea relaţiilor

sociale cu egali şi cu educatoarea; (intr-un astfel de aranjament al spaţiului, copiii au ocazia
de a se întâlni în activitate cu ceilalţi, iar aceste relaţii devin libere, sunt orientate indirect
de educatoare prin comunicare, cooperare, colaborare, respect, negociere, acceptare,
toleranţă,prietenie).
-Să cerceteze şi să experimenteze noi soluţii;(acest lucru este posibil, numai dacă ei
simt libertatea şi au siguranţa că greşelile nu le sunt aspru sancţionate).

-Să se cunoască; (acest lucru se poate realiza tot prin amenajarea adecvată a spaţiului).
 Prin sprijin, interes şi înţelegere pentru eforturile copiilor, educatoarea contribuie la
construcţia delicată a imaginii de sine a fiecăruia,copilul achiziţionează cunoştinţe: imitare,
încercare şi eroare, experimentare.

Jocul reprezintă o modalitate de exprimare a eului, de socializare, învățare,

educare, dezvoltare – deoarece:

 este principalul instrument cu ajutorul căruia se formează şi dezvoltă capacităţile

psihice ale copilului ;
 constituie cadrul în care copilul îşi exteriorizează aceste capacităţi psihice, prin joc
exprimându-şi emoţiile, cunoştinţele, având loc o descărcare tensională;
 satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare şi de acţiune a copilului;
 el deschide în faţa copilului nu doar universul activităţii, ci şi universul extrem de
variat al relaţiilor interumane;
 este o modalitate prin care copiii modifică realitatea, născocind noi şi noi moduri de
joacă, are loc o dezvoltare a capacităţii inventivităţii;
 activează la copil funcţii mintale şi motrice, funcţia principală fiind realizarea eului,
manifestarea personalităţii;
 este o formă de manifestare socială şi agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor
de la o generaţie la alta.

Caracterul și conținutul jocului la vârsta preșcolară este dat de o serie de factori de

influență, dintre care cei mai importanți sunt:

 nivelul dezvoltării intelectuale, sociale și de conturare a cunoștinței de sine și de altul;

 experiența de viață a copilului și impresiile oferite de mediul ambiant;
 modelul relațiilor sociale dintre adulți, care este preluat și ilustrat în joc, atât din
perpectiva comportamentului de rol, cât și al atitudinilor particulare ale adulților
semnificativ;
mediul, echipamentele și contextul în care are loc jocul.
Clasificarea jocurilor la vârsta preșcolară
☺ Sugestii metodice în proiectarea, organizarea și desfășurarea acestora
În studiile de psihopedagogia jocului se regăsesc numeroase încercări de integrare a
activităților logice în categorii de sinteză, preocuparea specialiștilor pentru clasificarea
tipurilor de joc fiind constantă, indiferent de perspectiva teoretică în care fiecare dintre
aceștia a analizat fenomenul de joc. Diversele clasificări prezente în literatura de
specialitate diferă prin studiul reflectat: longitudinal, transversal și prin criteriul de
clasificare utilizat. Sunt cunoscute astfel de clasificări care au drept criteriu rolul formativ
al jocului, caracterul de complexitate, aptitudinile necesare, numărul de parametri
implicați. A.Glava și C. Glava, prezintă următoarele aspecte definitorii ale tipurilor de
jocuri:
A. Jocul de creație:
Această categorie de activități ludice include jocurile în care tema, subiectul și
regulile jocului sunt alese de copii. Ele redau aspecte ale realității fizice și sociale, impresii
acumulate de copii în urma unor experiențe directe sau imaginare ale acestora.
Transpunerea realității va fi făcută cu mai multă sau mai puțină acuratețe, în funcție de
calitatea reprezentărilor de care dispune copilul și de materialele disponibile.
Jocurile de creație pot fi exprimate atât ca o creație cu obiecte și materiale, categorie
ce integrează jocurile de construcții, cât și ca o creație prin rol, în această subgrupă putând
fi identificate două variante de joc: jocuri cu subiecte alese din viața cotidiană ( jocurile de
conviețuire socială: de-a mama și de-a tata,de-a doctorul, de-a magazinul) și jocuri cu
subiecte din basme și povești ( de-a Scufița Roșie).
 Jocul de construcții
Atitudinea creatoare în jocul de construcții se manifestă în activitatea de utilizare a
unei varietăți de materiale pentru configurarea unor reproduceri aproximative sau fidele,
ale unor obiecte reale. În activitățile organizate sau libere, jocul de construcții poate lua
forma elaborării unei construcții originale, a reconstruirii unui model sau a unei
construcții după model.
Prin caracterul său mai puternic finalist, jocul de construcții îi oferă copilului
satisfacția îndeplinirii unei sarcini și a aprecierii produsului obținut. Adesea acest produs
devine un stimul pentru continuarea activității de joc; jocul de construcție poate pregăti
cadrul pentru un joc de creație cu roluri.
 Jocurile de creație prin rol
Jocurile cu subiecte din viața cotidiană reflectă prin conținut experiențele directe
trăite de copil.
Jocurile cu subiecte din povești implică adesea crearea unei atmosfere speciale.
Situația de joc este un spațiu de:
- asimilare a caracteristicilor unor obiecte, situații, roluri sociale;
- încorporare a evenimentelor trecute și de completare a realității;
- compensare a realității prin satisfacerea prin joc a unor tendințe și nevoi a căror
îndeplinire este imposibilă în realitate;
- anticiparea unor situații reale și a consecințelor lor;
- retrăire a unor situații reale și exersare a modalităților de stăpânire a lor.
 Jocul cu reguli
Jocul cu reguli se constituie începând cu perioada preșcolară și se desăvârșește în
perioada școlară mică. Fie că sunt inventate sau adaptate de participanții la joc sau
formulate de educator, fie că sunt impuse prin tradiție, sau de normele morale, regulile
jocului sunt convenții cu privire la un mod de a proceda și de a interacționa social pe
parcursul activității ludice. Prin interiorizare, unele dintre ele tind să devină principii de
conduită în joc și în viața reală.
Pentru categoria jocurilor cu reguli se pot delimita jocuri în care pe prim plan se
află mișcarea și jocuri centrate pe stimularea intelectuală și antrenarea proceselor psihice.
O categorie aparte a jocurilor cu reguli o consituie jocurile didactice, care își propun
finalități de dezvoltare psihofizică mai clar conturate.
 Jocurile de mișcare
Acest tip de jocuri corespunde dinamismului specific copilăriei și satisface în cea
mai măsură nevoia de mișcare a preșcolarilor. Aceste jocuri se bazează pe respectarea unui
set de reguli prestabilite și pe performarea unor mișcări specifice.
- jocuri de mișcare cu subiect- ce reflectă fragmente din viața reală;
- jocuri cu text și cântec care asigură o interpretare mai expresivă a rolului impus de text și
executarea mai corectă a mișcărilor;
- jocuri fără subiect a căror scop principal este exersarea îndemânării și agilității motrice.
Indiferent de forma pe care o iau, jocurile de mișcare exercită un important rol
formativ în planul dezvoltării psihofizice a preșcolarilor.
 Jocurile didactice
Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează o
mare parte din sarcinile instructiv-formative ale activităților obligatorii, dar a celor alese,
într-o atmosferă distractivă, antrenantă și motivantă.
 Jocul psihomotor ce vizează dezvoltarea mobilității generale și fine:
- jocuri de construcție/ dezasamblare;
- jocuri de manipulare/ coordonare;
- jocuri de stimulare senzorială: de discriminare cromatică, muzicală;
- jocuri de mișcare creativă (dansul);
- jocuri de cățărare, escaladare.
 Jocul de stimulare intelectuală:
- jocuri lingvistice: de comunicare, gramaticale, de exersare a ascultării cuvintelor;
- jocuri de cunoaștere a mediului: de explorare, investigație, rezolvare de probleme;
- jocuri logico-matematice: cu numere și numărare, de comparare, analiză, descriere,
clasificare, de perspicacitate;
- jocuri de creativitate: de imaginare mintală, de reprezentare estetică.
 Jocul de dezvoltare socio-emoționale:
- jocuri de comunicare, cooperare;
- jocuri de autocontrol: de imobilitate, de tăcere;
- jocuri de empatie: interpretarea unor povești, redarea unui personaj, imitație;
- jocuri de prezentare de sine;
- jocuri de competiție;
- jocuri terapeutice.
 ☺Clasificarea jocurilor a constituit și constituie in continuare o preocupare pentru
mulți specialiști, cu toate acestea, nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptată, date fiind
perspectiva din care au fost investigate și criteriile diferite care au stat la baza diferențierii
jocurilor. S-a operat, astfel, cu criterii multiple de clasificare, cum ar fi: conținutul, forma,
sarcina urmarită , materialele folosite,etc.

Hristu Barbu și Silvia Dima au realizat o clasificare a jocurilor practicate in gradiniță,

astfel:
☺ O clasificare mai complexă și mai nuanțată, luând in considerare mai multe criterii ce
operează succesiv, realizează autoarele lucrării "Activități de joc și recreativ-distractive.
Manual pentru școlile normale".Ele impart jocurile in două mari categorii după schema:

(Barbu H., Popescu E., Serban F., - "Activitați de joc și recreativ-distractive. Manual
pentru școlile normale", Edit. Didactica și Pedagogică, București 1993).