În procesul de învăţământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire şi de educare a

copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor pe care şi le propune procesul

de învăţământ şi ca formă de organizare a activităţii de învăţare şi dezvoltare a capacităţilor
psiho-fizice pe toate planurile.
Tot în cadrul jocului se dezvoltă perceptia, imaginaţia, gândirea şi memoria, copiii
putându-şi exprima prin joc impresiile, descoperirile şi stările afective, jocul ca formă a
învăţării contribuind astfel la dezvoltarea proceselor şi însuşirilor psihice. Prin joc copilul îşi
exersează pronunţia, îşi îmbogăţeşte vocabularul, învaţă să facă unele generalizări care duc la
precizarea conţinutului motivaţional. Îmbinând elementele de joc cu cele de învăţare, copilul
îşi îmbogăţeşte şi îşi sistematizează cunoştinţele. Jocul crează premisele comportării
conştiente a copiilor, condiţie esenţială a învăţării.
Şcoala şi învăţarea determină schimbări profunde la nivelul personalităţii copilului. Se
remarcă o structurare a trebuinţelor, intereselor, preferinţelor şi, apoi, a aptitudinilor ca
urmare a descoperirii de către copil a importanţei lor pentru obţinerea de rezultate cât mai
bune în activitate.
Activitatea ludică se prezintă ca una din cele mai reuşite modalităţi de dezvoltare a
personalităţii copiilor, de aceia ea este un bun mijloc de educaţie şi instruire care influenţează
mult posibilităţile copilului de a acumula noi cunoştinţe şi de a se manifesta. Iată de ce,
activitățile ludice trebuie să devină componente importante a procesului educațional, precum
şi un valoros principiu metodologic aplicat la fiecare lecţie, mai ales în clasele primare.
Realizarea cu succes a sarcinilor educaționale necesită un management eficient faţă de
problema activității ludice în perioada școlarului mic.
Managementului activității ludice la elevii din ciclul primar este ansamblul de acțiuni
de planificare, organizare, îndrumare şi control pentru asigurarea activității ludice eficiente.
Managementul activității ludice este un tip de activitate prin care învăţătorul
consolidează, precizează şi chiar verifică cunoştinţele elevilor, îmbogăţeşte sfera de
cunoştinţe, pune în valoare şi le antrenează capacităţile creatoare ale elevilor mici. Intensa
dezvoltare a personalităţii şi a sociabilităţii îşi pune amprenta nu numai asupra activităţilor de
învăţare, dar şi a celor legate de joc. Deşi se constată o serie de asemănări între jocul
copilului preşcolar şi jocul şcolarului mic, asemănări ce dau continuitate comportamentelor,
totuşi se manifestă, din această perspectivă, nuanţări şi adaptări de conduite complexe în
astfel de activităţi. Astfel, jocurile cu subiect şi roluri, cele cu reguli, de construcţie, de creaţie
se constituie la şcolarul mic ca activităţi ludice, de distracţie în care îşi valorifică activităţile
psiho-motorii şi în care investeşte energia psihică. Chiar şi în jocurile de imitaţie atât de
frecvente la preşcolari, la şcolarul mic, aceste jocuri nu se rezumă la o singură reproducere a
modelelor umane, ci se transpun pe un plan mai complex, o lărgire a orizontului de
cunoaştere şi o depăşire a realităţii înconjurătoare nemijlocite. Sunt frecvent evocate scene cu
acţiuni umane în care copilul se implică prin îndeplinirea unui rol, prin organizarea şi
colaborarea partenerilor de joacă cu semnificaţii pentru planul dezvoltării psihice. Adeseori
experienţa de viaţă acumulată, preocupările adulţilor şi relaţiile dintre aceştia, activitatea de
îndeplinire a sarcinilor şcolare este evocată în joc. (Chateau, 1991, p. 9)
În perioada școlară mică jocul este bine organizat, regulile sunt respectate cu mai
multă rigoare, cu o cooperare evidentă între parteneri şi cu o finalizare clară a acţiunii. Tot
mai pronunţat se manifestă şi spiritul competitiv dintre parteneri sau dintre grupurile de joacă,
iar dăruirea în vederea succesului desfăşurării jocului este totală. În acelaşi timp subiectele
jocurilor sunt inspirate din filme, cărţi, emisiuni TV, din vizionarea unor spectacole de teatru
de păpuşi, a căror conţinut se transpune cu o oarecare fidelitate. Se respectă mai bine rolul şi
momentul organizatoric al jocului conturându-se clar că în jocurile „de-a şcoala”, „de-a
explorarea” nu oricine poate fi director, diriginte, profesor, conducător de grup, ci numai
acela care se dovedeşte capabil să-i antreneze în realizarea succesului. Dacă la vârsta de 6-8
ani jocurile sunt apropiate de cele ale preşcolarilor, ele devin tot mai organizate şi se
prelungesc ore sau chiar zile în şir cu adoptarea unor conduite complexe. Ca urmare a
dezvoltării capacităţii fizice şi psihice se dezvoltă tot mai intens jocul cu reguli în care sunt
prezente strategii acţionale şi de valorificare a spiritului competitiv. E. Minscin referindu-se
la acest aspect, arată că superioritatea jocului cu reguli rezultă din faptul că acestea se aplică
explicit, se conştientizează şi se respectă cu stricteţe. Faţă de acei parteneri care nu respectă
regula sau faţă de cei care au tendinţe de trişare, grupul manifestă atitudini deosebit de
severe. Asemenea parteneri nu numai că sunt avertizaţi cu privire la respectarea regulilor de
joc, dar continuarea unor astfel de comportamente va determina refuzul lor în situaţii
similare. (Minscin, 1994, p. 33)
O serie de jocuri mai complicate cum ar fi şahul, ţintarul, păcăliciul, tablele, moara
etc., antrenează priceperi, calităţi şi strategii ce se raportează la acţiunea adversarului. În felul
acesta, se educă atenţia, gândirea, imaginaţia, voinţa şi se învaţă cooperarea cu partenerii de
joacă. Competiţia este deosebit de activă în jocurile sportive care antrenează mişcarea şi
deprinderile motorii.
La vârsta micii şcolarităţi un loc aparte îl ocupă jocurile cu un pronunţat caracter
didactic. În aceste jocuri copilul aşteaptă participarea adultului ce poate da un sens specific
acumulării de informaţii. Chiar şi spiritul de colecţionare al şcolarilor mici poate fi valorificat
prin aceste forme de joc în care poate fi orientat interesul pentru activitatea şcolară spre
alcătuirea de ierbare, insectare etc. (Creţu, 1999, p. 65)
Activitatea ludică imprimă activităţii didactice un caracter dinamic şi atrăgător,
induce o stare de bucurie şi de destindere care previne monotonia şi oboseala şi fortifică
energiile intelectuale şi fizice ale elevilor. Jocurile se bazează pe simularea unor funcţii,
relaţii, activităţi, fenomene etc., iar, prin practicarea lor, elevii devin actori ai vieţii sociale
pentru care se pregătesc. În procesul jocului copii înving cu plăcere greutăţi considerabile, îşi
antrenează puterile, îşi dezvoltă capacităţile şi priceperile.
În psihopedagogia modernă, activitatea ludică este asimilată ca o evidenţă în procesul
de formare şi dezvoltare intelectuală a copilului.
Activitatea ludică este o manifestare spontană, înrădăcinată în mecanismele biologice
inconştiente, expresia unui instinct al juisării. Activitatea ludică se prezintă ca o notă
definitorie de îmbinare armonioasa a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând
o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc. Pentru copil, aproape orice
activitate este un joc. Marele psiholog şi pedagog Edouard Claparède consideră că: „...prin
joc, copilul ghiceşte şi anticipează conduitele superioare, pentru copil, jocul este munca, este
binele, este datoria, este idealul vieţii, prin joc fiinţa sa psihologică poate să respire şi poate
să acţioneze. Jocul declanşează în copil potenţe latente, virtuale, asimilate dar
neconştientizate, pe care le dezvoltă şi le combină, într-o activitate care se structurează şi pe
care o coordonează în consens cu aspectele particulare ale personalităţii sale. Astfel, jocul
reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire
intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.”
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc, imprimă acesteia un caracter mai
viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie si
bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii.
Activitatea ludică este un tip specific de activitate prin care învăţătorul consolidează,
precizează şi chiar verifică cunoştinţele elevilor, le îmbogăţeşte sfera lor de cunoştinţe, pune
în valoare şi le antrenează capacităţile creatoare ale acestora.
Atunci când activitatea ludică este utilizată în procesul de educațional, ea dobândeşte
funcţii psiho-pedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului la lecţii,
sporind interesul de cunoaştere faţă de conţinutul lecţiei.
Odată cu împlinirea vârstei de 7 ani , în viaţa copilului începe procesul de integrare în
viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale
multilaterale. De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată şcolii, activităţii de
învăţare, care devine o preocupare majoră. În programul zilnic al elevului intervin schimbări
impuse de ponderea pe care o are acum şcoala, schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui
de joc, jocul rămânând o problemă majoră în perioada copilăriei.
În procesul educațional, învăţătorul, ca şi elevii, acţionează prin intermediul unor
metode de predare şi învăţare, în vederea atingerii unui scop. Activitățile ludice nu sunt
altceva decât un ansamblu necesar de procedee adecvate realizării învăţării.
 Bibliografie

Chateau, J. (1991). Copilul şi jocul. Bucureşti: E.D.P.

Creţu, E. (1999). Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar. Bucureşti: Aramis.

Minscin, E. (1994). De la jocuri la cunoştinţe. Chişinău: Editura Lumina.