METODE INTERACTIVE DE GRUP

CONCEPTUL DE METODĂ.

“Din punct de vedere etimologic, termenul “metodă” este derivat din grecescul
“methodes”, care înseamnă “drum spre”, “cale de urmat”. Sensul iniţial al acestui concept s-a
păstrat până în zilele noastre, el fiind însă extins şi îmbogăţit succesiv pe baza cercetărilor de
didactică ce au surprins caracteristici noi ale sferei şi conţinutului noţiunii de metodă”.
Metoda este calea de urmat în vederea atingerii unor obiective instructiv-educative
dinainte stabilite, ca cele de transmitere şi însuşire a unor cunoştinţe, de formare a unor priceperi şi
deprinderi.
Modernizare metodologiei didactice reprezinta un element fundamental al reformei deoarece,
in formarea copilului, metoda joaca rolul unui instrument important de cunoastere a realitatii, de
integrare in societate. Ele vizeaza copilul care devine prin metode moderne principalul beneficiar al
proprei activitati de descoperire.
Clasificarea metodelor
Metotele se pot clasifica: dupa scop, (traditionale- moderne), dupa sarcina didactica prioritara
(de dobandire a cunostintelor, de formare a priceperilor si deprinderilor, de consolidare, de
verificare si evaluare de recapitulare si sintetizare),
Sarcinile didactice se realizeaza cu ajutorul metodelor, tehnicilor si procedeelor didactice.
Folosirea judicioasa a metodelor are o deosebita importanta pentru reusita activitatii de la catedra;
pe de alta parte, continuturile fiecarei discipline si obiectivele pe care si le propune sa le
îndeplineasca, pretind metode adecvate. Adoptarea si nu adaptarea metodelor de predare ale unor
discipline, la alte discipline pot conduce la rezultate contradictorii.
Metodele reprezinta forme specifice de organizare a relatiei profesor-elev si elev-cunostinte si
cuprind o suita de procedee care vizeaza cunoasterea, instruirea si formarea personalitatii.
În literatura de specialitate, metoda este definita ca o maniera de a actiona practic, sistematic si
planificat, ca o tehnica de a atinge un obiectiv prestabilit.

Functiile metodelor didactice

În procesul instructiv educativ, metodele didactice îndeplinesc anumite functii, care vizeaza
deopotriva cunoasterea (asimilarea cunostintelor, gândirea), instruirea (formarea priceperilor,
deprinderilor, abilitatilor), cât si formarea trasaturilor personalitatii:
- functia cognitiva, de dobândire de noi cunostinte;
- functia normativa. Prin metodele de care dispune, profesorul organizeaza, dirijeaza si
corecteaza în mod continuu procesul de instruire, în vederea optimizarii acestuia.
 - functia motivationala, potrivit careia, o metoda bine aleasa poate stârni si mentine interesul
elevului, curiozitatea, dorinta de cunoastere si actiune;
- functia operationala sau instrumentala, potrivit careia metoda este un intermediar între elev si
unitatea de continut;
- functia formativ-educativa, care atribuie metodei calitatea de instrument de exersare si
dezvoltare a proceselor psihice si motorii, simultan cu însusirea cunostintelor, formarea
deprinderilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor si calitatilor morale.
In functie de mostenirea culturala, experienta individuala sau cea dobândita prin
activitatea practica de învatare, metodele folosite pot fi clasificate in:
 metode de transmitere si însusire de cunostinte:
 de comunicare orala, expozitive (povestirea, descrierea,
instructajul) si conversative (conversatia euristica, discutia colectiva, problematizarea);
 de comunicare scrisa (lucrul cu manualul), lectura explicativa, lectura independenta, etc.
 metode de învatare dirijata sau nedirijata:
- metode de observare directa (observarea sistematica si independenta, experimentul,
studiul de caz);
- metode de studiu cu ajutorul modelelor, Didactica specialitatii – Sunt considerate metode
activ-participative, metodele capabile să mobilizeze energiile elevilor, să le capteze atenţia, să le
capteze atitudinea logică şi afectivă faţă de ceea ce fac, care-i îndeamnă să-şi pună în joc
imaginaţia, înţelegerea, memoria.
Întreg procesul şcolar înseamnă limbaj, comunicare, noţiuni. Pe lângă metodele care contribuie în
mod expres la dezvoltarea limbajului, toate celelalte contribuie la îmbogăţirea vocabularului, la
dezvoltarea capacităţii de comunicare.
Dintre metodele frecvent utilizate în grădiniţă amintim:
“Observarea – contribuie la îmbogăţirea vocabularului, este o metodă de cunoaştere pe cale
intuitivă, presupune însuşirea unor noţiuni legate de mediul ambiant, de viaţa socială şi de natură.
Convorbirile după imagini aduc o contribuţie însemnată la fixarea şi precizarea
cunştinţelor copiilor, în activizarea vocabularului şi în formarea unei exprimări orale corecte şi
coerente.
Prin convorbiri se realizează verificarea cunoştinţelor, sistematizarea lor,
perfecţionarea exprimării într-o formă gramaticală corectă”.
Povestirea – Copilul poate dobândi informaţii din întâmplări veridice sau verosimile prezentate în
povestiri, poveşti, basme sau balade.
Povestirea este o specie a genului epic, căreia îi este caracteristică prezentarea unei
întâmplări simple, exemplare, de către un participant la fapte, deci la persoana I.
Povestea sau basmul presupun o desfăşurare epică amplă, cu mai multe episoade, în
versuri sau în proză, în care intervin evenimente supranaturale, personaje fantastice, şi are rol
distractiv, de încurajare a isteţimii ce învinge prostia, sau moralizator, de condamnare a răului, care
este întotdeauna înfrânt de bine. Caracterul antitetic al personajelor le face uşor de distins şi de
reţinut. “Morala alb-negru” corespunde înţelegerii preşcolarului.
La grupa mică se utilizează o povestire simplă, neîncărcată de comentarii, fără multe
episoade. Treptat se trece la povestiri mai ample. Copilul trebuie să cunoască toate cuvintele şi
expresiile folosite în povestire sau să i se explice cuvintele necunoscute pe parcursul povestirii,
altfel existând riscul de a memora cuvinte al căror sens nu îl cunoaşte şi de a le atribui semnificaţii
eronate.
Prin povestire se realizează îmbogăţirea vocabularului copiilor cu unele expresii literare, cu
expresii din folclor.
Activitatea de repovestire este foarte îndrăgită de copii pentru că le dă posibiliteta de a pătrunde în
lumea imaginarului, de a fi ascultaţi şi de a se afirma. Rezultatele copilului în activitatea de
repovestire depind în cea mai mare măsură de calitatea povestirii educatoarei şi de ajutorul acordat
copilului la primele reluări. Educatoarea intervine în momentele de impas sau îi aminteşte episodul.
La grupa mare, copiii pot ajunge să stăpânească foarte bine mai multe poveşti. Preşcolarul cere
celui care repovesteşte, oricine ar fi el, fidelitate faţă de prima versiune a povestirii. Explicaţia o
constituie caracterul relativ rigid al gândirii copilului.
Povestirea cu început dat prefigurează în parte desfăşurarea acţiunii, copilului revenindu-i
sarcina să creeze un plan de desfăşurare în concordanţă cu premisele din partea povestită de
educatoare. De obicei copilul nu-şi face un plan riguros care să dea linia de desfăşurare a întregii
povestiri, ci pentru unul-două episoade. În povestirea cu început dat, copilul este scutit de
momentele tensionale de la început, când trebuie să aleagă un subiect, un personaj, are mai mult
timp pentru imaginaţie. Copilul are resurse creatoare, îi place să inventeze fapte şi întâmplări, este
păcat ca acest potenţial să nu fie exploatat.
Povestirile create de copii sunt un important mijloc pentru exersarea cunoştinţelor, cât şi
pentru stimularea imaginaţiei creatoare, pentru exersarea exprimării orale corecte, pentru
formularea de propoziţii.
Memorizările contribuie la dezvoltarea vorbirii clare, corecte şi expresive, la dezvoltarea
memoriei.
Jocurile didactice satisfac nevoia de joc a copilului, chiar dacă nu este vorba de joc drept
activitate motrică. Şi în această formă de activitate dirijată, copiii se implică afectiv foarte puternic,
sunt uşor de captat şi de antrenat. Ele îmbină spontanul şi imaginarul, elementele specifice acestei
vârste, cu efortul solicitat şi programat de procesul învăţării. Se pot utiliza jocuri pentru dezvoltarea
vorbirii, de imaginaţie, de creaţie, jocuri de materiale, jocuri orale, jocuri-ghicitori. Organizarea
învăţării sub forma unor activităţi cu caracter de joc aduce voioşie şi destindere, plăcere şi bucurie,
înviorând procesul de învăţământ.
 Jocurile didactice pot fi folosite pentru deprinderea unei pronunţii corecte, pentru
îmbogăţirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte şi coerente.
Aceste metode se utilizează în grădiniţă şi ca activităţi de sine stătătoare cu un tipic de
desfăşurare adecvat fiecăreia .
Conversaţia este o metodă verbală de învăţare cu ajutorul întrebărilor şi al răspunsurilor.
Bazându-se pe cuvânt, este o metodă de cunoaştere imediată. Noile cunoştinţe sunt derivate din
cunoştinţele anterioare. Este indispensabilă copilului, în ciuda cunoaşterii sărace de care dispune şi
a limbajului insuficient dezvoltat al acestuia.
Există două forme principale ale conversaţiei: cea euristică şi cea de verificare-
examinatoare. La copilul mic se întâlneşte conversaţia-joc.
Conversaţia-joc are la origine nevoia copilului de a-şi afirma posibilitatea de a pune întrebări.
Conversaţia preşcolarului este marcată de particularităţile limbajului şi ale gândirii sale:
sărăcia vocabularului, insuficien]a structurii gramaticale, egocentrismul. După opinia psihologului
Jean Piaget, egocentrismul conduce pe copil la forme de manifestare verbală cum sunt monologul,
monologul colectiv, adică vorbire “pentru sine” în prezenţa celorlalţi”.
Relaţiile dintre adult şi copil, pe de o parte, şi cele dintre copii, pe de altă parte, imprimă
caracteristici specifice conversaţiei. După Jean Piaget, adultul este mai mult sursă de cunoştinţe, pe
când, cu ceilalţi copii preşcolarul poate coopera în activitatea sa obişnuită, poate dialoga ca
partener egal..
Conversaţia dintre copii poate fi stimulată în cadrul activităţilor alese desfăşurate pe sectoare
de activitate şi care conţin cărţi, reviste şi materiale stimulative.
Descrierea este o modalitate de particularizare a unui individ, obiect, fenomen, prin
prezentarea însuşirilor neesenţiale mai pregnante, pe fondul însuşirilor generale, esenţiale ale clasei
din care face parte.
Preşcolarul foloseşte descrierea incomplet, doar puţine aspecte găseşte de cuviinţă să
prezinte. Cu ajutorul adultului copilul îşi poate forma adevăraţi algoritmi de descriere pentru ceea
ce este interesant şi obişnuit pentru copil. Dacă este solicitat, copilul preşcolar poate descrie:
persoane, animale, plante, obiecte, prezentându-le părţile principale.
Educatoarei îi revine rolul de a orienta copilul spre sesizarea a ceea ce este comun, general,
esenţial într-un exemplar particular, deci spre noţiune, cât şi spre sesizarea a ceea ce este foarte
deosebit, specific, individual”
Activitatea cu cartea. Deşi majoritatea nu ştiu să citească, preşcolarii folosesc, incipient,
această metodă. Răsfoind cărţi de poveşti cunoscute, cu text alăturat imaginilor, memorează
poveşti, privesc desenele, le comentează. Însăşi ţinerea corectă a cărţii în mână, răsfoirea filă cu filă
de la început până la sfârşit, cunoaşterea sensului evolutiv al poveştilor din fiecare carte sunt
achiziţii importante pentru preşcolari.
 Vor recunoaşte, de asemenea: poziţia corectă a rândului scris, litere, cuvinte, semne,
simboluri, sintagme, cum ar fi titlurile povestirilor”6.
Dramatizarea presupune interpretarea unor personaje din poveşti sau povestiri.
Dorinţa copiilor este foarte mare de a se identifica cu personajele favorite şi de “a intra în
pielea lor”. Participarea afectivă este puternică, reţin cu rapiditate replicile personajelor şi
gesturile, povestirea se fixează cu uşurinţă şi de mai lungă durată, îşi exersează limbajul şi
capacitatea de comunicare.
O alta categorie din ce in ce mai frecvent folosita in procesul instructiv-educativ o
reprezinta metodele interactive de grup.
Prin metodele interactive de grup, copiii îşi exersează capacitatea de a selecta, combina,
învăţa lucruri decare vor avea nevoie în viaţa de şcolar şi de adult.
Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice şi de
cunoaştere, de abordare a altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice, prin
studiul mediului concret şi prin corelaţiile elaborate interactiv în care copiii îşi asumă
responsabilitatea, formulează şi verifică soluţiile grupului au încarcătură afectivă şi
originalitate, atunci când se respectă principiul flexibilităţii.
Metodele interactive de grup sunt modalitati moderne de stimulare a invatarii si dezvoltarii
personale inca de la varstele timpurii, sunt instrumente didcatice care favorizeaza interschimbul de
idei, de experiente , de cunostinte.
Acestea stimulează creativitatea, comunicarea, activizează toţi copii şi formeaă capacităţi:
spiritul critic constructiv, independenţa în gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative, îndrazneţe
de rezolvare a sarcinilor de învăţare.
Noul , necunoscutul, cautarea de idei prin metodele interactive confera activitatii “mister
didactic”, se constituie ca o “aventura a cunoasterii” in care copilul e paticipant activ pentru ca el
intalneste probleme, situatii complexe pentru mintea lui de copil, dar in grup, prin analize, dezbate,
descopera raspunurile la toate intrebarile, rezolva sarcini de invatare, se ismte responsabil si
multumit la finalul activitatii.

De ce metode interactive?
 Creeaza deprinderi;
 Faciliteaza invatarea in ritm propriu;
 Stimuleaza cooperarea, nu competitia;
 Sunt atractive;
 Pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de invatare.

6
 Valente formative ale metodelor interactive
 Stimuleaza implicarea activa in sarcina didactica;
 Exerseaza capacitatile de analiza a copiilor;
 Stimuleaza initiativa copiilor;
 Asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor, capacitatilor si priceperilor;
 Asigura un demers interactiv al actului predare -invatare- evaluare;
 Valorifica si stimuleaza potentialul creativ, originalitatea copiilor;
 Actioneaza asupra dezvoltarii gandirii critice a copiilor;
 Copiii devin responsabili in rezolvarea sarcinilor;
 Asigura dezvoltarea culturii “de grup” cooperarea, intrajutorarea.
 Incurajeaza autonomia copilului si promoveaza invatamantul prin cooperare.
 Copiii se comporta cu toleranta, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur.
 Invata sa argumenteze.

Ce fac copiii?
 Copiii se ajuta unii pe altii sa invete, impartasindu-si ideile;
 Invata cum sa invete, se exprima liber, experimenteaza;
 Copiii trebuie sa fie capabili:
 sa asigure conducerea grupului;
 sa coordoneaza comunicarea;
 sa stabileasca un climat de incredere;
 sa poata lua decizii;
 sa medieze conflicte;
 sa fie motivati, sa actioneze conform cerintelor educatoarei.

Ce face educatoare?
 Aranjeaza mobilierul din clasa in mod corespunzator. Ideal este formarea grupurilor
in numar de cate 4 copii, aranjati de-o parte si de alta a unei masute.
 Stabileste criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilitatilor intr-un anumit
domeniu, diferite jocuri) si dimensiunea grupului de la 2 la 6 copii.
 Stabileste regulile de lucru (se vorbeste pe rand, nu se ataca persoana, ci opinia sa,
se consulta intre ei, nu se monopolizeaza discutia, nu rezolva unul singur sarcina, se lucreaza cu
culori diferite)
 Explica foarte clar obiectivele activitatii, specifica timpul pe care il au copiii la
dispozitie;
 Pregateste spatiul si materialele didactice necesare.

Cateva dintre competentele educatoarei:

 Partener – care poate modifica “scenariul” lectiei daca grupa o cere;
 Animator – care initiaza metode si explica copiilor, pregateste materialele
didactice si prezinta scopurile invatarii;
 Pedagog – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii motiveaza sa isi
prezinte propriul punct de vedere;
 Scenograf, actor – care creeaza scenografia activitatii;
 Mediator – care rezolva potentialele conflicte ce pot aparea;
 Consilier – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii motveaza sa isi
prezinte propriul punct de vedere.

Clasificarea metodelor interactive de grup

 Metode de predare – invatare:
 Metoda predarii- invatarii reciproce;
 Mozaicul ;
 Tehnica lotus;
 Metoda invatarii pe grupe mici;
 Metoda schimbarii perechii ;
 Metoda piramidei ;
 Invatarea dramatizata ;

 Metode de fixare si sistematizare:

 Cvintetul;
 Diagrama cauza-efect;
 Harta cognitiva;
 Panza de paianjen;
 Metode de rezolvare de probleme:
 Brainstormingul;
 Explozia stelara;
 Palariile ganditoare;
 Interviul de grup;
 Tehnica 6/3/5;
 Controversa creativa;
 Tehnica acvariului;
 Patrui colturi;

 Metode de cercetare:
 Proiectul de cercetare in grup;
 Experimentul;
 Portofoliul pe grupe;
Dintre metodele interactive frecvent utilizate in activitatile de educarea limbajului la copiii
prescolari, specificam:
1. BRAINSTORMINGUL
 In traducere directă "furtună în creier" sau "asalt de idei", este o metodă utilizată pentru a
ajuta pe copii să emită cât mai repede, cât mai multe idei, fără a se lua iniţial în consideraţie
valoarea acestor idei.
 Este cea mai simplă metodă de a stimula creativitatea şi de a genera noi idei într-un grup; se
poate practica oral şi se foloseşte pentru a găsi cât mai multe soluţii la o problemă.
Etapele brainstormingu-lui:
1. Se hotăreşte tema brainstorming-ului şi se formulează ca întrebare
2. Comunicarea sarcinii de lucru
3. Comunicarea regulilor
4. Activitate frontală de prezentare a ideilor
5. Inregistrarea ideilor
6. Evaluarea ideilor
 Educatoarea va nota pe tablă toate ideile generate (inclusiv pe cele care nu au legătură cu
subiectul sau par "trăsnite") în ordinea rostirii lor
 Nimeni nu va face nici un fel de apreciere la adresa ideilor emise, nimeni nu va fi obligat să
vorbească
 Sunt permise asociaţiile de idei (auzind ideea unui participant, alt participant o poate
dezvolta).
 Evaluarea se face când ideile par să fi „secat“, se opreste exerciţiul şi se trece la etapa
calitativă (analiza soluţiilor, ordonarea lor în funcţie de realismul lor, eliminarea celor
incompatibile cu problema sau cu posibilităţile momentane etc.)
Aplicaţii practice:
Întrebări adresate la diferite activităţi::
 Ce s-ar întâmpla dacă nu ar ploua niciodată?
 Ce putem face pentru a avea un oraş curat?
 Ce s-ar întămpla daca nu ar exista alfabetul?
 Căutaţi sinonime pentru cuvântul “toc”,etc
 Cum putem ajuta copiii aflaţi în dificultate?
 De ce ne bucurăm că am intrat în U.E?
 Ce drepturi credeţi că au copiii?
 Cum putem să ajutăm iarna păsările?
 Ce aţi observat când am fost în vizită la…..
Activitate de prezentare a ideilor:
 Educatoarea va scrie toate răspunsurile copiilor,unul sub celălalt
 Dacă copiii nu se implică în activitate vor fi solicitaţi pe rând, sau numai unii dintre ei
Evaluarea ideilor:
 Copiii sunt invitaţi să reflecteze asupra ideilor şi să se pronunţe care sunt mai aproape de
realitate
 Fiecare copil optează pentru o idee / se poate vota, se numara voturile şi se află ideea cu
numarul cel mai mare de voturi
 Evaluarea nu este obligatorie, pot fi acceptate toate ideile, iar în diferite activităţi ele pot fi
confirmate sau infirmate

2. METODA “PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE”

Definitie: Tehnica interactiva de stimulare a creativitatii are la baza interpretarea de roluri
prin care copiii isi exprima liber gandirea, dar in acord cu semnificatia culorii palariutelor care
definesc rolul.
Etape:
 Se formeaza un grup de 6 copii.
 Se impart palariutele ganditoare;
 Se prezinta de catre educatoare o situatie cat mai concis formulata pentru a fi inteleasa de
copii.
 Copiii dezbat situatia/ cazul expus tinand cont de culoarea palariei care defineste rolul.
Semnificatia culorilor
 Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul
discuţiilor, extrage concluzii – clarifică
 Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conţinutul textului, exact cum s-a
întâmplat acţiunea, este neutru – informează
 Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu
se justifică – spune ce simte
 Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar
judecăţi negative – identifică greşelile
 Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluţii alternative, idei noi, dă frâu imaginaţiei
{Ce trebuie făcut?} – generează idei noi
 Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează
optimist posibilităţile, crează finalul – efortul aduce beneficii
Aplicaţie:
“Scufiţa Roşie” – Povestirea copiilor
Pălăria albă – povesteşte pe scurt textul povestirii;
Pălăria albastră – o caracterizează pe Scufiţa Roşie în contradicţie cu lupul: veselă,
prietenoasă, bună la suflet, gata să sară în ajutor, dar neascultătoare, în timp ce lupul este rău,
lacom, şiret, preocupat să pară sensibil la situaţie; arată ce se întâmplă când un copil nu ascultă
sfaturile părinţilor
Pălăria roşie – arată cum Scufiţa îşi iubea mama şi bunica, de care a ascultat întotdeauna,
iubeşte mult florile, animalele, îi place să se joace în natură, îşi exprimă compasiunea faţă de
bunica, bucuria pentru vânător şi supărarea faţă de lup
Pălăria neagră – critică atitudinea Scufiţei, care trebuia să asculte sfaturile mamei, trebuia să
ajungă repede la bunica bolnavă. Consideră că nu trebuia să aibă încredere în animale, nu trebuia să
dea informaţii despre intenţiile ei. Este suparată pe vicleşugul lupului.
Pălăria verde – acordă variante Scufiţei: dacă dorea să ofere flori bunicii trebuia să ceară
mamei să-i cumpere un buchet de flori; dacă dorea să culeagă flori trebuia să ceară mamei să o
însoţească în pădure; lupul o putea ajuta să culeagă mai repede flori, sau ciuperci pentru bunica,etc
Pălăria galbenă – găseşte alt final textului: Scufiţa putea să refuze să meargă la bunica ştiind
că trece prin pădure; Scufiţa nu ascultă de lup; lupul îi arată Scufiţei drumul cel mai scurt spre
bunica; lupul o ajută să culeagă flori bunicii aflând că aceasta este bolnavă; animalele din pădure o
sfătuiesc pe Scufiţa să nu asculte de lup, etc
Beneficiile metodei:
Copiii invata :
 Sa comunice ce simt fara retinere;
 Sa comunice liber gandurile, dar din perspectiva semnificatiei culorii;
 Sa-si exteriorizeze emotiile, sentimentele;
 Sa evite greselile;
 Sa ia decizii;
 Sa cunoasca semnificatia fiecarei culori;
 Sa-si schimbe modul de a gandi experimentand un altul.

In cadrul disciplinei educarea limbajului, metoda poate fi integrata in diferite momente ale
activitatilor:
 povestirea,
 memorizarea,
 convorbirea,
 lectura dupa imagini

3. METODA BULGĂRELUI DE ZĂPADĂ

Definitie: Presupune împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ în
cadrul grupelor.
Faze de desfăşurare:

1. Faza introductivă
Expunerea problemei.
2. Faza lucrului individual
Copiii lucrează individual 5 minute.
3. Faza lucrului în perechi
Discutarea rezultatelor la care a ajuns fiecare. Se solicită răspunsuri la întrebările individuale din
partea colegilor.
4. Faza reuniunii în grupuri mai mari
Se alcătuiesc grupuri egale cu numărul de participanţi formate din grupurile mai mici formate
anterior şi se discută despre situaţiile la care s-a ajuns.
5. Faza raportării soluţiilor în colectiv
Întregul grup, reunit, analizează şi concluzionează asupra ideilor emise.
6. Faza decizională
Se alege situaţia finală şi se stabilesc concluziile.
Aplicaţie:
Lectură după imagini ” Pădurea”
1. S-au obţinut mai multe informaţii prin lectura dupa imagini “Pădurea”;
2. Copiii lucrează individual 2 minute timp în care au formulat întrebări de tipul: Ce se
întâmplă cu plantele dacă dispar pădurile? Dar cu animalele? De ce verile sunt foarte călduroase,
iar iernile foarte friguroase? Ce se întâmplă dacă se taie copacii din pădure?
3. Se lucrează apoi în perechi discutându-se rezultatele la care au ajuns şi se solicită răspunsuri
la problemele pe care nu le-au putut explica.
4. Copiii se grupează, în grupuri mai mari, extrăgând dintr-un plic (Mâna oarbă) jetoane cu:
brazi, iepuri,ciuperci, veveriţe şi discută rezultatele la care au ajuns. Se răspunde la întrebările
rămase nesoluţionate.
5. Copiii reuniţi analizează şi concluzionează rezultatele obţinute iar, educatoarea
stabileşte că:
6. Tăierea abuzivă a pădurilor are efecte negative:
- dispariţia unor plante;
- dispariţia unor animale;
- alunecări de teren;
- călduri mari;
- secetă
 - poluare

4. PREDICŢIILE
Această metodă se poate aplica cu succes la povestiri sau lecturi.
Copiilor li se vor da câteva cuvinte cheie, iar ei trebuie să spună ce cred că se întâmplă
legat de cuvintele respective ; răspunsurile se trec în coloana 1 şi 2 din Tabelul predicţiilor
Se citeşte sau povesteşte primul fragment, se scot câteva idei despre ce s-a întâmplat şi se trec în
coloana 3.
Se pune întrebarea: ce credeţi că se întâmplă în continuare?
Predicţiile copiilor se trec în coloana 1 şi 2, apoi se citeşte următorul fragment, se
formulează 2-3 idei, se trec în coloana 3, apoi se merge mai departe cu întrebarea: ce credeţi că se
va întâmpla, se notează predicţiile şi motivaţia: de ce credeţi că aşa se va întâmpla…..până se
termină povestea.
Activitatea predictivă poate fi făcută o singură dată în decursul unei lecturi sau povestiri,
permiţându-le copiilor să-şi modifice predicţiile pe măsură ce se povesteşte.
Tabelul predicţiilor

Ce credeţi că se va De ce credeţi Ce s-a întâmplat de

întâmpla? asta? fapt ?

5. CIORCHINELE
Definitie: Este o tehnica care exerseaza gandirea libera a copiilor asupra unei teme si
faciliteaza realizarea unor conexiuni intre idei deschizand caile de acces si actualizand cunostintele
anterioare.
Obiective:
 Stimulează realizarea unor asociaţii noi de idei
 Permite cunoaşterea propriului mod de a înţelege o anumită temă si integrarea informatiilor
dobandite pe parcursul invatarii in cierchinele realizat initial si completarea acestuia cu noi
informatii.
Etape:
1.Se scrie un cuvânt sau se desenează un obiect în mijlocul, sau în partea de sus a tablei / foaie de
hârtie
2.Copiii, individual sau în grupuri mici, emit idei, prin cuvinte sau desene, legate de tema dată
3.Se fac conecxiuni, de la titlu la lucrarile copiilor, acestea se pot face cu linii trasate de la nucleu
la contribuţiile copiilor sau a grupurilor
4.Este bine ca tema propusă să fie cunoscută copiilor, mai ales când se realizează individual
Aplicaţii practice
 Alfabetul
 Se stabileşte cu copiii din ce este format alfabetul (consoane, vocale; litere mari, mici)
 Fiecare copil ia o literă (sau desenează o literă), desenează cuvinte care încep cu sunetul
indicat de literă
 Aşează litera la locul potrivit: consoană sau vocală
 La Turul galeriei se evaluează lucrările, se corectează eventualele greşeli sau omisiuni

6. TEHNICA LOTUS (Floarea de nufar)

Definitie : Este o modalitate interaciva de lucru in grup care ofera posibilitatea stabilirii de
relatii intre notiuni pe baza unei teme principale din care deriva alte 8 teme.
Obiective:
Stimularea inteligentelor multiple si a potentialului creativ in activitati individuale si de grup pe
teme din domenii diferite.
Descrierea metodei:
Tehnica “Floare de nufar” porneste de la o tema principala dinn care deriva 8 teme secundare
concretizate in 8 idei ce vor deveni teme abordate in activitatea pe grupuri mici.
Etape:
Pasii parcursi in demersul tehnicii sunt:
 Construirea schemei/diagramei tehnicii de lucru;
 Plasarea temei principale in mijlocul schemei grafice;
 Grupa de copii se gandeste la continuturile/ideile/cunostintele legate de tema pricipala. Acestea
se trec in spatiile desenate de la 1-8 inconjurand astfel tema principala.
 Stabilirea in grupuri mici de noi legaturi , relatii, conexiuni, pentru aceste 8 teme si trecerea lor
in diagrama.
 Prezentarea rezultatelor muncii in grup. Are loc analiza produselor activitatii, aprecierea in mod
evaluativ, sublinierea ideilor noi ce pot avea aplicatii intr-o etapa viitoare.
Beneficii:
 Stimuleaza potentialul creativ;
 Dezvolta capacitati si abilitati:
 cognitive;
 de relationare;
 de lider de grup;
 de autoevaluare si de autoapreciere

7. CVINTETUL
Definitie: Capacitatea de a rezuma şi sintetiza informaţiile, de a surprinde complexitatea unor idei,
sentimente şi convingeri în câteva cuvinte este o deprindere importantă pentru orice elev.
Metoda cvintetului este o metodă nouă care pune accentul pe forţa creativă a elevului...şi, de acest
lucru m-am convins chiar eu, de-a lungul orelor de limba şi literatura română, dar şi a celor de
dirigenţie.CVINTE-TUL este o poezie care impune sintetizarea unor informaţii, conţinuturi în
exprimări clare care descriu sau prezintă reflecţii asupra temei date sau subiectului dat. Este o
poezie de 5 versuri a cărei construcţie are la bază anumite reguli pe care elevii trebuie să le
respecte, iar timpul de întocmire este de 5-7 minute. Trebuie să le daţi un subiect ( un cuvânt-cheie
din lecţia zilei respective sau din lecţia anterioară), iar ei, în timpul dat, trebuie să dovedească
capacitatea lor de a crea şi de a fi receptivi la cele discutate în clasă. E o metodă eficientă care
combină utilul cu plăcutul.
Vă voi prezenta acum regulile de întocmire a unui cvintet:
♦ primul vers este format din cuvântul tematic ( un substantiv);
♦ al doilea vers este format din 2 cuvinte ( adjective care să arate însuşirile cuvântului tematic) ;
♦ al treilea vers este format din trei cuvinte ( verbe la gerunziu care să exprime acţiuni ale
cuvântului tematic);
♦ al patrulea vers este format din patru cuvinte ce alcătuiesc o propoziţie prin care se afirmă
ceva esenţial despre cuvântul tematic;
♦ al cincilea vers este format dintr-un singur cuvânt ( de obicei, verb), care sintetizează tema/
ideea .
Câteva exemple de cvintete realizate de elevi, ca suport, în speranţa că veţi utiliza şi dumneavoastră
această metodă creativă.
BIVOLUL Furioase, Mirositoare,
Mare, fioros, distrugătoare, înfloritoare,
Tresărind, aruncând, Măturând, distrugând, Cântând, jucând,
răsturnând, înghiţind, veselind,
Pe căţel nu suporta Fac multe ravagii Păsările cântă foarte
Poreclind. catastrofale frumos
Învingând. Fermecând.

INUNDAŢIILE PRIMĂVARA

Beneficiile metodei:
 Dezvolta la copii gandirea creativa;
 Exerseaza memoria si imaginatia;
 Exprima capacitatea de intelegere, sinteza, simtul umorului.
Activitati premergatoare:
Jocuri-exercitiu pentru exersarea pronuntiei din folclorul copiilor;
Poezii create compuse din 3-4 versuri;
Jocuri didactice: “Spune mai departe...”
Sugestii metodice
 Pentru a dezvolta gandirea creatoare a copiilor, educatoarea in etapa de jocuri si activitati liber-
alese va desfasura jocuri-exercitiu, in vederea respecatarii regulilor de compunere a cvintetului.
De exemplul: cuvinte care denumesc subiectul. Jocul : « Cine este ? » si « Ce este ? ».
Cuvinte care descriu subiectul. Jocul « Spune ce stii despre mine ? ».
Cuvinte care exprima o actiune la a caror terminatie se adauga “ind”.
Cuvinte care exprima sentimente. Jocul “ Ce simti pentru ... ? “.

7. STUDIUL DE CAZ.
Definitie:Este o metoda de explorare directa care stimuleaza “gandirea si creativitatea”
determinand copiii sa analizeze si sa compare situatii, sa caute si sa dezvolte solutii pentru
probleme reale.
Obiectiv urmarit:
Exersarea capacitatii de a decide si a solutiona situatii-problema existente in viata reala.
Descrierea metodei:
Această metodă oferă posibilitatea afirmării libere a opiniilor, dar şi alegerea soluţiei optime după
dezbaterea lor.
Studiul de caz parcurge mai multe etape:
1. Selectarea cazului
Domeniile din care sunt selectate cazurile sunt în concordanţă cu nivelul de dezvoltare şi cu
specificul vârstei copilului.
La nivelul 3-5 ani accentul cade pe situaţii din mediul apropiat al copilului, comportamente.
Exemple:
• în familie - refuzul unui copil de a se juca cu alţi copii de seama lui;
• în grădiniţă - refuzul de a mânca singur;
- izolarea şi lipsa de comunicare totală cu cei din jur etc. La nivelul 5-7 ani domeniile din care se
selectează cazurile au alte coordonate. Exemplu:
în societate
- identificarea posibilităţilor de a acorda ajutor unei bătrâne singure;
- cazul copiilor dintr-o localitate care au rămas fără grădiniţă şi jucării în urma inundaţiilor etc.
Din mediul înconjurător:
• identificarea surselor de poluare din cartierul grădiniţei şi găsirea unor soluţii de îndepărtare
a acestora;
• îngrijirea unui căţel al unui stăpân (cunoscut de copii) plecat din localitate pe o perioadă de
trei săptămâni;
• depistarea cauzelor care duc la uscarea copacului din curtea grădiniţei
etc.
 Pornind de Ia astfel de situaţii reale, copiii sunt antrenaţi în găsirea unor soluţii eficiente de
rezolvare.
2. Expunerea cazului (de către educatoare)
Exemplu: "Copacul din curtea grădiniţei".
Observarea copacului din curtea grădiniţei pe parcursul celor patru anotimpuri în scopul
recunoaşterii şi descrierii anumitor schimbări şi transformări survenite în funcţie de anotimp
permite prelucrarea datelor esenţiale.
Expunerea îmbracă mai multe forme:
- postere, colaje, fotografii, imagini, desene, picturi care prezintă cazul în diferite ipostaze;
- înregistrări audio din timpul investigaţiilor;
- text scris concis, ilustrat cu fotografii.
Exemplu: "Copacul din curtea grădiniţei este bolnav. Se usucă din ce în ce mai mult. Ce se poate
face pentru el?"
3. Dezbaterea cazului de către copii şi formularea diagnosticului
Discuţia tematică:
• Ce s-a observat în această primăvară?
• Ce s-a întâmplat cu crengile uscate?
• Din ce cauză s-au mai uscat şi alte crengi către sfârşitul primăverii? Analiza detaliată,
argumentată a cazului conduce la descoperirea
cauzelor.

• Cum a fost • Din ce cauză este • Dacă a fost

îngrijit până bolnav copacul? îngrijit, cum
acum? este acum
copacul?
- i-au fost - nu are multă - are
tăiate crengile apă; crengi verzi,
uscate; - a îngheţat în dar sunt mai
- a fost timpul iernii; puţine;
udat; - apa de ploaie - este trist;
- a fost este poluată; - i se usucă
curăţit de - este bătrân; mereu frunzele
omizi; - are insecte şi crengile.
- a fost sub coajă.
săpat în jurul
lui.
Pentru elucidarea neclarităţilor, copiii adresează întrebări educatoarei sau părinţilor pentru a afla
noi informaţii.
Este o perioadă de documentare. La copiii preşcolari nu se adresează mai multe întrebări deodată,
doar cele esenţiale, care incită copilul la investigaţii pentru a identifica cauzele care au determinat
cazul şi a factorilor implicaţi, formularea diagnosticului.
4. Stabilirea variantelor de soluţionare
Orice caz supus dezbaterii necesită cel puţin o soluţie pentru rezolvare. Cu cât sunt mai multe
soluţii cu atât se apreciază mai bine nivelul creativităţii copiilor.
Sunt analizate variante de lucru. Copiii sunt stimulaţi prin întrebări provocatoare, întrebări care
direcţionează demersul soluţionării cazului.
Dacă acţiunile practice îi pun pe copii în situaţia de a exersa deprinderile, studiul de caz este o
oportunitate pentru luarea de atitudine.
• "Cum putem ajuta copacul"! –
Soluţiile apar la nivelul de înţelegere al copiilor preşcolari:
- îl udăm cu multă apă;
- săpăm mai mult spaţiu în jurul lui;
- cerem ajutor părinţilor să aducem alţi copaci tineri;
- mergem la "doctor de copaci";
- plantăm alţi copaci lângă el şi în alte locuri din curtea grădiniţei.
Mediul de acţiune la început apropiat copiilor - educatoare şi copii - se lărgeşte pe parcurs
implicând părinţii, prietenii, specialişti în domeniu.
Pentru activizarea copiilor, această etapă a dezbaterii variantelor de soluţionare se desfăşoară în
grupuri de 5-6 copii.
Rezultatele nu sunt evaluate imediat, ci după ce vor fi epuizate toate alternativele propuse, iar
prezentarea se face frontal.
5. Compararea variantelor de rezolvare.
In funcţie de modalitatea de organizare (pe grupuri sau frontal) se compară variantele de rezolvare.
Formularea unei întrebări de tipul:
"De ce credeţi că soluţia x este corectă/bună?^ implică direct copiii în argumentarea şi
contraargumentarea fiecărei soluţii care demonstrează prin conţinutul ei că decizia este cea mai
bună. Soluţiile dezbătute pot fi combinate pentru a duce la reuşită.
6. Alegerea soluţiei
Chiar dacă nu s-au hotărât asupra soluţiei finale, copiii pot lua decizii, fără ca educatoarea să-i
influenţeze.
Exemplu: "Bolurile colorate "
Pentru fiecare soluţie ajunsă în finalul dezbaterii se aşează un bol
colorat:
Soluţia 1 - bolul albastru, soluţia 2 - bolul galben, soluţia 3 - bolul roşu, soluţia 4 - bolul verde etc.
Copiii primesc buline albe şi în funcţie de decizia pe care o iau ca pozitivă votează prin punerea
bulinei în bolul respectiv.
7. Evaluarea
a) modul de rezolvare a situaţiei-caz.
Pentru că în fiecare caz real intervin foarte mulţi factori care influenţează rezolvarea, educatoarea
urmăreşte:
• viabilitatea soluţiei finale;
• care aspecte/factori facilitează rezolvarea cazului;
• originalitatea şi calitatea soluţiei finale;
• utilizarea corectă a noţiunilor;
• modul cum au fost prezentate soluţiile;
• capacitatea de argumentare şi contraargumentare;
• colaborarea în cadrul grupului;
• găsirea soluţiei optime.
Beneficiile metodei:
• sistematizează şi verifică cunoştinţele;
• formează capacităţi de diagnosticare;
• apropie actul învăţării de viaţa cotidiană;
• îşi asumă responsabilităţi;
• adună şi valorifică informaţii;
• formează capacităţi de a lua decizii şi de a organiza, soluţiona;
• se dezvoltă spiritul de echipă, interrelaţionează în cadrul grupului;
• se dezvoltă inteligenţa interpersonală;
• exersează deprinderea de a asculta activ;
• învaţă să-şi susţină pertinent părerea personală;
Metoda are un puternic caracter activ, oferă oportunităţi în a aplica teoria în practică etc.
Rolul educatoarei este acela de a călăuzi copiii şi să aibă capacitatea de a-i asculta empatic.
Exemplu: La o emisiune de TV a apărut următoarea ştire:
"Odată cu revărsarea Dunării, şuvoiul apelor a distrus grădiniţa din localitatea X. Copiii au
rămas fără jucării, scaune, mese, băncuţe etc. ".
Pornind de la această ştire se desfăşoară o activitate care se bazează pe studiul de caz în cadrul
educaţiei pentru societate cu tema "Sunt copii ca şi noi, şi totuşi diferiţi". întrebarea
provocatoare "Cum îi putem ajuta?" conţine o invitaţie la investigare, acţiune, găsire de soluţii.
Discuţiile sunt orientate în diferite direcţii care să determine:
- Locul "Unde a avut loc întâmplarea? "
- Timpul "Când s-a întâmplat? "
- Cazul "Ce s-a întâmplat? "
- Personaje "Despre cine se spune în ştirea TV? " Cauza "Din ce cauză nu mai au jucării,
scaune, măsuţe? "
Pentru lămuriri adresează întrebări educatoarei.
Sunt determinaţi să se documenteze pentru a afla mai multe date. Sunt analizate variante de
lucru în grupuri mici:
- Cum putem sprijini copiii?
- Ce le putem oferi?
- Cine ne poate ajuta?
- Ce vom face pentru ei?
Asemenea acţiune are nevoie de publicitate. De aceea un loc stabilit pentru acest gen de
activitate îi obişnuieşte pe copii, fie să afle noi teme pentru studiul de caz, fie atrage atenţia
părinţilor cu privire la ceea ce au desfăşurat copiii la grădiniţă.
Poate fi un afiş pe o foaie colorată A4 aşezat la panoul unde sunt expuse lucrările copiilor sau pe
uşa de la intrare în sala de clasă. Alegerea unui simbol (? (semnul întrebării sau fizionomia unui
copil ce exprimă întrebare/mirare) care apare la locul stabilit îi obişnuieşte pe copii şi pe părinţi că
se va derula o activitate care are la bază un studiu de caz.
Atunci când există posibilitate pe afiş sunt expuse fotografii, desene reprezentative sau o caricatură
dacă studiul de caz vizează comportamente.
Simbolurile folosite devin adevărate exerciţii ale copiilor în a stabili legătura între ele şi conţinutul
cazurilor.
Exemple
floare - pentru Grădina de flori afectată de grindină
căprioară —> "Puiul de căprioară salvat" de vecinul de lângă grădiniţă
mâna/picior bandajate -—► "Colegul care şi-a fracturat mâna/piciorul"
bastonul bunicii—» "Bunica are nevoie de ajutor"
crengi rupte —> Un copac căruia neiubitorii de natură i-au rupt crengile.
Mediul în care copilul se joacă şi îşi desfăşoară întreaga activitate aduce în faţa lui numeroase
cazuri reale:
- în timpul jocului
- sparge un geam
- strică jucăriile loveşte colegul/colega
- în timpul drumeţiilor, vizitelor şi excursiilor:
- stârneşte un cuib de viespi
- distruge muşuroiul de furnici
- alunecă şi-şi luxează piciorul
- întâlneşte copaci cu scoarţa scrijelită este muşcat de un câine etc.
Cazurile aduse spre dezbatere să:
- sensibilizeze copiii;
- să se bazeze pe empatie;
- să aibă soluţii reale pentru a fi duse la bun sfârşit. Un exerciţiu prin care copiii demonstrează
că înţeleg cazul este acela de
a sintetiza situaţia prezentată prin mesaje, expresii, cuvinte-cheie.
Exemplu:
a) "Salvăm grădina cu flori!" "flori", "ocrotire", "protecţie".
b) "Daruri pentru prieteni", "prietenie", "ajutor".
c) "Viaţa căprioarei", "cu noi", "îngrijire".
d) "Ajutor", "bunătate" etc.
Reprezentarea ideilor prin desen este o modalitate care se utilizează la nivelul preşcolarilor. Ceea
ce copiii simt redau prin desen. De aceea în activitatea individuală sau de grup, în etapa alegerii
variantelor de soluţionare a cazului, a investigaţiilor, copiii pot să vină cu soluţii reprezentate grafic
mai ales când cazurile vizează comportamentele:
• Şi-a prins mâna în uşă.
• A lovit colegul.
• A tras fata de codiţe.
• A stricat cuibul de rândunică;
• S-a înecat cu mâncare la masă etc.
Exemplele pot fi luate din poveşti
• Comportamentul: fetei babei din povestea lui I. Creangă al Scufiţei Roşii faţă de lup", al
copilului din poezia "Gândăcelul", al "Căţeluşului şchiop" din poezia cu acelaşi nume.
Lucrul în perechi
Intrebarea "Ce s-ar fi întâmplat dacă..." conduce la analiză şi dezbatere concomitent cu
reprezentarea grafică - în timp ce unul analizează celălalt copil pereche redă grafic.
In felul acesta activizarea este deplină.
BIBLIOGRAFIE:
“ Metode de învăţământ”, Ioan Cerghit , EDP, Bucureşti, 2005.
“ Metode interactive de grup”. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar. Silvia
Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) - Editura Arves, Craiova.