CAPITOLUL III JOCUL - ACTIVITATE FUNDAMENTALA LA

VRSTA PRECOLARA
III. 1. CONCEPTUL DE JOC

In limba romana, ca de altfel si in celelalte limbi, termenul de joc are sensuri

multiple: activitate distractiva, amuzament, activitate dramatica, activitate sportiva,
metoda de instruire, metoda psihoterapeutica dar si gluma superficiala, activitate care sia compromis scopul. Cel mai important sens este cel de activitate specific umana,
dominanta la vrsta copilriei.
Ca activitate specific umana, jocul este prezent pe tot parcursul vieii individului,
dar cu loc si pondere diferite de la o vrsta la alta. Are un caracter universal, fiind prezent
in viata fiecrui om si mai ales in viata copilului indiferent de perioada istorica, zona
geografica si mediul sociocultural. Poarta, cu sigurana, amprenta realitii fizice si sociale
in care se produce si pe care o reproduce. Fiecare generaie a avut la vrsta copilriei
jocurile sale, diferite sub raportul coninutului, regulilor si mijloacelor. Este influientat de
caracteristicile dezvoltrii filogenetice si ontogenetice.
Ca activitate permanenta de-a lungul vieii este declanat de motive (dorine,
intenii, nevoi) diferite si orientat ctre scopuri sugerate de realitate sau elaborate de
subiectul insusi. Utilizeaz instrumente psihice si materiale aflate la diferite niveluri de
elaborare. Satisfcnd nevoile, dorinele subiectului, procura plcere si contribuie, prin
multiple mecanisme psihice, la realizarea echilibrului emoional si psihic. Principalele sale
mijloace sunt aciunea si cuvntul.
Integreaz in sine elemente de munca, invatare, creaie pe care si le
subordoneaz, pregtind si valorificnd celelalte forme de activitate. Este purttorul
elementelor psihice ale celorlalte activiti. Relevnd relaiile jocului cu realitatea sociala,
Ursula Schiopu, fin cunosctor al acestei realiti psihice si al copilriei, il numete
"antecamera vasta si bogat omata a muncii" (1974, p. 12).
La vrsta copilriei jocul reprezint activitatate fundamentala; la celelalte vrste
devine activitate secundara care si-a schimbat nu numai locul ci si funciile. Deosebit de

formativ la vrstele mici, in timp devine mijloc de petrecere a timpului liber, instrument
de distracie.
Analizandu-i multiplele aspecte si din diferite unghiuri teoreticienii (biologi,
psihologi, pedagogi) l-au definit diferit. J. Piaget descrie jocul ca "sector de activitate a
crei motivare nu este adaptarea la real ci dimpotriv asimilarea realului la eu"(1968, p.
50). Aceasta definiie sintetizeaz doua idei: ntruct termenul de activitate, presupune o
anumita ambiguitate, jocul este nu o activitate, ci un anumit tip de activitate; in joc
fundamentala este asimilarea la eu si nu acomodarea la cerinele externe. Ursula Schiopu
prezint jocul ca "fenomen de cultura si civilizaie multidimensional" (1970, p. 27) care
dispune de caracteristici general umane dar si specifice, acestea din urma fiind
influientate de aciunile factorilor sociali, culturali, economici, istorici, psihici, educativi
care acioneaz din exterior sau din interior asupra copilului. P. Popescu Neveanu
definete jocul ca "forma de activitate specifica pentru copil si hotrtoare pentru
dezvoltarea lui psihica. Sub influienta jocului se formeaz, se dezvolta si se restructureaz
intreaga activitate psihica a copilului (1978, p. 396)", evidentiindu-i, ca fiind pregnanta,
funcia formativa. Ecaterina Vrasmas, printre ale crei preocupri se numra si pedagogia
precolara, numete jocul "activitate prin care copilul se dezvolta dar acest lucru este
dependent de libera sa alegere, de motivaia intrinseca, de orientarea ctre proces si
implicarea participrii active" (1999, p. 117). Pedagogul roman subliniaz ca trasaturi
principale motivaia intrinseca si activismul intens al copilului. Mariana Popa, de formaie
psiholog, definete jocul ca "fenomen ce este comun oamenilor si animalelor si totodat
atat de diferit prin finalitile lui intru determinarea unicitii flintei umane" (2002, p. 13)
diferentiindu-l de conduita de tip ludic a animalelor.
Sintetizam toate aceste elemente in urmtoarea definiie: activitate specific umana
prin care subiectul isi satisface imediat si nemijlocit propriile dorine, nevoi, acionnd
contient, liber si constructiv in lumea imaginara in care reconstruiete cu miloace
(psihice si materiale) personale realitatea (fizica si sociala) in care isi desfoar
existenta.
impus de mediul sociocultural, dintre propriile dorine, nevoi i posibilitile de
satisfacere.

Nu ne propunem s prezentm toate coordonatele dezvoltrii anatomo-fiziologice

ci numai s evideniem anumite elemente deosebit de importante. Stabilitatea i
echilibrul fizic al copilului sunt nc precare datorit disproporiei dintre corp i membrele
inferioare. Admonestarea copilului pentru eventualele mici accidente, pentru cderea
unor obiecte antrenate de propriile mpiedicri este pe ct de nedreapt pe att de
demobilizatoare. Datorit elasticitii oaselor, coloana vertebral, ale crei curburi s-au
constituit, se deformeaz uor, cu att mai mult dac intervine poziia incorect n timpul
mersului, jocului i mai ales pe scunel.
Poziia minile la spate", att de des impusa de unele educatoare, este deosebit
de incomod, neplcut

i deformant.

Nervozitatea,

lipsa de bun dispoziie,

imposibilitile de concentrare a ateniei i au de foarte multe ori explicaia n problemele

dentare.
Muchii scuri ai minii se dezvolt mai greu dect cei lungi ai membrelor
superioare i inferioare ceea ce defavorizeaz micrile fine, precise. Din acelai motiv,
nvarea scrisului (cu litere de tipar sau de mn) este prematur n acest moment i
pericliteaz nsi dezvoltarea motricitatii. M. Debesse remarca: magnetul nu atrage
bucata de fler dac distana pn la ea este mai mare" (1981, p.45). Schimbndu-se
raportul de fore ntre sistemul nervos periferic i sistemul nervos central, se amplific
posibilitile de dirijare, coordonare, controlare a propriei activiti. Inhibiia permite
copilului s amne i chiar s renune la conduitele interzise de adult. Se contureaz mai
pregnant dominana asimetric a emisferelor cerebrale ceea ce determin sensul
manualitii (constrngerea de ctre adult de a folosi numai o mn are consecine
deosebit de grave). Copilul trebuie s se foloseasc de mna care l servete mai bine i
antrenat cu blndee se va folosi i de cealalt mn. Dezvoltarea zonelor corticale ale
vorbirii face posibil dezvoltarea limbajului ceea ce oblig la exersarea lui n plan fonetic,
semantic, gramatical. Comportamentele de autoservire (de alimentare, de mbrcare, de
igien) se dezvolta si consolideaz ceea ce ii confer copilului o anumita autonomie fata
de adult.

III. 2. TEORII DESPRE JOC

Biologi, filosofi, psihologi s- au dovedit a fi interesai de apariia si caracteristicile

conduitei ludice la animal si la om. Opiniile lor au luat forma unor teorii generale asupra
jocului sau teorii asupra jocului copilului.
Cea mai veche teorie asupra jocului este teoria recreatiunii (R. S. Lazarus, 1883).
Recreatiunea constituie o activitate care se difereniaz total de activitatea de munca
opunandu- se acesteia. Problema consta in faptul ca jocul apare nu numai ca activitate
secundara la vrsta adulta cand munca este activitatea principala ci, mai ales, la vrsta
copilriei ca unica activitate.
Filosoful si pedagogul H. Spencer, prelund o idee a poetului german Fr. Schiller
(care vorbea despre impulsul spre joc), elaboreaz teoria surplusului de energie: omul isi
consuma surplusul de energie prin joc. In acest caz cum se explica jocul copilului pe un
fond de oboseala fizica? Un rol important il are in joc, in concepia filosofului englez il are
imitaia.
Biologul K. Gross, pe baza indelungatelor si sistematicelor observaii asupra puilor
de animale (lei, capre, pisici) a ajuns la concluzia ca in comportamentul ludic al
animalului tanar se manifesta instincte complexe si, prin exersare, se formeaz
instrumente (ansambluri coerente de micri) de satisfacere a acestor instincte. Jocul
puiului de pisica cu ghemul este anticipativ pentru ca pregtete viitoarea vntoare a
oarecelui. Extinznd intr-un mod exagerat concluziile sale asupra omului, K. Gross
elaboreaz teoria exersrii anticipative potrivit creia jocul este un exerciiu pregtitor
pentru viata de adult. El nu reprezint un instinct, nici mcar unul complex ci modul de
manifestare a diferitelor instincte si prilejuiete exersarea anticipativa. Parafrazandu- I pe
K. Lange, biologul german subliniaz faptul ca jocul nu apare pe fondul copilrie ca o
expresie a acesteia, ci copilria este data ca mijloc de exersare a predispozitiiilor in
vederea maturizrii individului. Dincolo de exagerrile sale, explicabile prin formaie si
prin inceputul cercetrilor, K. Gross are meritul ca a intuit rolul jocului in dezvoltare, desi
mai mult in dezvoltarea biologica.
K. Buhler, psiholog ca formaie, acceptnd teoria anticipaiei a lui Gross,
elaboreaz teoria plcerii funcionale potrivit creia copilul se joaca datorita tendinei
interne ctre plcere, tendina care reprezint un principiu fundamental al vieii. K. Buhler
introduce noiunea de satisfacie funcionala pentru a diferenia plcerea sau satisfacia

jocului de plcerea- desftare sau de plcerea trita atunci cand anticipi rezultatul aciunii
tale. In concepia psihologului vienez, satisfacia funcionala a aprut ca mecanism
biologic al jocului si a devenit un un factor vital de prim ordin care sta la baza provocrii
si repetrii unor anumite micri, este motorul tuturor incercarilor, inclusiv a celor greite.
A. Adler apreciaz ca jocul se explica prin prezenta, la copil, a unui complex
de inferioritatate generat de sentimentul de neputina si dependenta. Puiul de om isi
depete acest complex adoptnd, in planul ficiunii, funcia puterii si a dominaiei. In
joc se manifesta si este satisfcuta tendina ctre autoafirmare.
Ed. Claparede, de formaie pedagog, adept, intr-o anumita msura, al teoriei
lui K. Gross, considera ca jocul prilejuiete exerciiul anticipativ, dar nu al instinctelor ci al
funciilor motrice si mintale. Potrivit lui Claparede, jocul este un fenomen de derivare.
Incapabil sa desfoare o activitate de munca, data fiind dezvoltarea sa insuficienta si
cerinele externe ale adutului, copilul se joaca pentru a depasi realitatea, care nu-i ofer
posibiliti de afirmare. Jocul nltura plictiseala, oboseala, face posibila relaxarea. Prin
intermediul lui se transmit idei si obiceiuri de la o generaie la alta, se dezvolta tendinele
sociale, funciile motrice si cele intelectuale. In joc copilul imita (imitaia isi are izvorul in
instinctul conformrii) ceea ce prezint interes pentru perfecionarea sa, pregatindu- se
astfel pentru munca.
Pentru psihologul francez J. Chateau jocul copilului este o activitate serioasa,
deosebindu-se astfel de jocul adultului care reprezint un mijloc pentru prevenirea si
nlturarea plictiselii, o cale pentru relaxare. In joc copilul isi afirma fora, posibilitile,
autonomia. Aceasta autoafirmare nu se opune vreunui complex de inferioritate ci este
orientata ctre perfecionare, prezint un mecanism al dezvoltrii, al dobndirii de noi si
complexe comportamente. Prin joc copilul isi dezvolta potentele sale virtuale, asimileaz
modelele de comportament ale adultului, isi coordoneaz aciunile. In absenta jocului
copiii ar deveni" pigmei stngaci si tacuti, lipsii de inteligenta si de suflet" (1967, p. 8).
Jocul copilului nu este amuzament, ci este serios, presupune reguli, oboseala, conduce
chiar la istovire, dar provoac plcere morala. Constituie sursa

pentru activitatea si atitudinile responsabile ale adultului. La copil jocul are acelai rol pe
care il are munca la adult. Jucandu-se cu ceilali, copilul invata sa coopereze, isi formeaz
trasaturi morale, asimileaz ordinea sociala, are satisfacii.
J. Chateau prezint valenele formative ale fiecrei categorii de joc. Jocul
funcional, caracteristic primului an de viata se regsete si la vrsta precolara. Iniial
provine dintr-o trebuina si procura plcere. Mai trziu mijlocete formarea si consolidarea
abilitailor. Jocul de imitaie apare in al doilea an de viata si se dezvolta la vrsta
precolara coninnd identificarea cu modelul. Devine un mijloc de autoexersare in
vederea cunoaterii si intelegerii. Prin intermediul acestui tip de joc copilul sesizeaz
deosebirile dintre locul pe care il ocupa el si locul ocupat de adult in realitatea sociala.
Jocul cu reguli mijlocete autoafirmarea sociala care ia forma autoafirmrii in grup si prin
intermediul grupului. Jocul modeleaz si dezvolta tendinele fundamentale, predispoziiile
latente si polivalente: jocul de competiie conduce ctre sport, dansul, jocul de modelare,
jocul cu nisip, conduc ctre activitatea artistica iar jocul de explorare, de manipulare, de
experimentare

ptregateste

viitoarea

activitate

tiinifica

pentru

ca

favorizeaz

dezvoltarea imaginaiei, a capacitii de sistematizare, a spiritului constructiv.

In concepia psihologului francez, jocul presupune libertate, dar si efort fizic
si este generator de plcere morala. Pentru a amplifica valenele formativa ale jocuM,
adultul va propune copilului obstacole pe care sa le invinga si ii va induce dorina de a le
invinge.
J. Piaget analizeaz caracteristicile si funciile jocului pe fondul concepiei
sale despre dezvoltarea intelectuala, considerandu-l ca fiind una din manifestrile gndirii
egocentrice. Jocul este o asimilare funcionala sau reproductiva la trebuinele eului, o
asimilare ce domina acomodarea. Funcia lui fundamentala este aceea de opunere
impotriva acomodrii forate la realitate. Psihologul elveian distinge trei categorii de
jocuri (jocul exerciiu, jocul simbolic, jocul cu reguli) la care adaug jocul de construcii.
Jocul exerciiu, prezent in etapa inteligentei senzoriomotorii, este o forma
primitiva si consta in repetarea unei aciuni, insusite pe alte cai, in scopul adaptrii;
mijlocete formarea deprinderilor simple. Jocul simbolic (2-6 ani) presupune o asimilarel a
realului la propriul eu, fara constangere si sancionare, o asimilare consolidata prin
limbajul simbolic. Acest joc are la baza conflicte incontiente, neliniti, fobii, agresivitatea,

fuga de risc. In cadrul lui copilul filtreaz prin propria emotivitate noile realiti, isi aduce
la suprafaa emoiile, le transfera intr-o forma noua; reprezint o expansiune a eului si
permite realizarea dorinelor. Jocul simbolic, utiliznd un limbaj special construit de copil
transforma realitatea potrivit trebuinelor eului. In acest tip de joc se opereaz cu imagini
care sunt imtatii interiorizate. Impresionata de imaginea unei rate jumulite de pene,
aflata pe masa din buctrie, o fetita sta nemicata, intinsa pe divan, considernd ca este
rata moarta. Prin jocul cu reguli (2-7 ani) se realizeaz procesul de socializare progresiva.
Printr-o adaptare treptata, constituita din asimilarea celiulalt la sine si acomodarea la
ceilati, copilul realizeaz intelegerea reciproca prin intermediul cuvntului si disciplina
bazata pe norme de reciprocitate. Dupa 5 ani, pe baza jocului simbolic apare jocul de
construcii care prilejuiesc, adaptri, rezolvri de probleme, creaii inteligente.
In concepia lui J. Piaget jocul indeplineste urmtoarele funcii: funcia de
adaptare, funcia formativa, funcia de socializare si funcia de descrcare energetica si
de rezolvare a conflictelor emoionale.
Interesanta este si concepia psihologului rus L. S. Vigotski care considera
jocul activitatea fundamentala a precolarului. Esena jocului consta in faptul ca el el
reprezint expresia unor dorine si emoii generalizate. Jocul conine toate tendinele
dezvoltrii, creeaz zone ale dezvoltrii immediate. El cuprinde situaii imaginare in care
copilul preia rolul adultului. Aciunile jocului reproduc in forma generalizata si prescurtata
aciunile reale ale adultului. Orice joc, incluznd o situaie imaginara este un joc cu reguli
pe care copilul insusi si le creeaz pentru el insusi pentru a se autolimita si autodetermina
interior. Satisfacia specifica jocului este legata de inlaturararea impulsurilor nemijlocite,
de subordonarea fata de regula implicata in rol.

III. 3. FUNCIILE JOCULUI

Jocul indeplineste in viata omului funcii importante, pe care le nuaneaz de la o

vrsta la alta: funcia de cunoatere, funcia formativa, funcia de socializare, funcia de
realizare a echilibrului emoional, funcia distractiva, funcia terapeutica, funcia de
autoexprimare.

La vrsta copilriei, locul dominant il ocupa funcia cognitiva si cea formativa.

Acionnd in cadrul jocului cu obiecte, fenomene, procese copilul descoper prin
intermediul senzorialitatii (vaz, pipit, auz dar si gust, miros) informaii despre nsuirile si
utilitatea acestora. Pana la o anumita vrsta jocul reprezint calea nu cea mai imprtanta
ci calea unica prin care isi formeaz, sistematizeaz experiena personala, calea prin care
asimileaz, verifica si valorifica, in maniera proprie si in scop personal, experiena
adultului. Jucandu -se, copilul intalneste obstacole cognitive care se interpun intre dorine
si scopuri si descoper modaliti de depire, nvingere a lor. Jocul constituie astfel
primul cadru pentru descoperirea si rezolvarea de de probleme. Prin jocul pe care il
desfoar, copilul isi formeaz treptat codul pe baza cruia va intelege cunostintelele
teoretice si practice la care va ajunge prin demersurile sale cognitive libere sau conduse
de adult.
Deosebit de importanta este funcia formativa a jocului. Prin intermediul lui copilul
isi formeaz structuri perceptive (care ii vor permite sa integreze si sa decodifice
informaiile noi), strategii de explorare-integrare a diferitelor obiecte si fenomene, invata
sa se centreze pe elementele eseniale, sa recunoasc stimuli prezentai in contexte noi.
Jocul mijlocete formarea reprezentrilor vizuale, auditive, tactilo-chinestezice mai bogate
sau mai schematice, mai fidele sau mai indepartate realitii si, mai ales, manifestarea
funciei de simbolizare pe care o au reprezentrile.
Prin joc copilul desfoar operaii concrete de descompunere si recompunere, de
difereniere, pe care le asimileaz, interiorizeaz si transforma in operaii mintale. Jocul
permite eliberarea treptata, e adevrat, deocamdat pariala, de limitele aciunilor
motorii imediate si inlocuirea lor prin acte simbolice, amplificarea posibilitilor gndirii ca
mecanism cognitiv de prelucrare secundara si complexa a informaiilor de tip senzorial.
Datorita lui imaginaia reproductiva isi mbogete coninutul si procedeele iar cea
creatoare isi creioneaz premisele. Potenialul creativ, trstura general- umana se
actualizeaz si dezvolta in cadrul jocului care ofer coninut, prin subiectul sau, pentru
combinri de aciuni, personaje, roluri, situaii. Valene deosebite din acest punct de
vedere il au jocurile simbolice cu subiecte din viata cotidiana si din basme si povesti.
In cadrul jocului este anticipat, treptat si progresiv, rezultatul dorit si, in timp,
planul aciunii care cuprinde nu numai scopul, ci si etapele, mijloacele aciunii si, intr-o

forma foarte sumara, condiiile de desfurare ("intai imbrac papusa, iau cruciorul si
apoi ma duc cu ea la plimbare in parc care este sufrageria"). Alturi de cerinele externe,
impuse de adult, jocul prilejuiete formarea acelui mecanism reglator deosebit de
complex si important care este voina. Copilul isi mobilizeaz energia, o coordoneaz in
direcia scopului (vag la nceput si apoi din ce in ce mai precis), ia decizii (referitoare la
mijloace, locul de desfurare), amna aciunea ("ma mai joc dupa ce mananc"sau "intai
ma imbrac si apoi ma joc"). Vorbirea cu sine svrita in timpul jocului reprezint un
mijloc important pentru constituirea limbajului intern, iar vorbirea cu jucria si mai trziu
cu celalalt, cadru pentru dezvoltarea limbajului dialogat. Atenia se concentreaz asupra
subiectului jocului si isi amplifica, treptat, volumul.
Sunt cteva aspecte care dovedesc faptul ca, la vrsta copilriei, jocul constituie,
sursa, cadru si factor al dezvoltrii.
La fel de importanta ca precedentele doua funcii este cea legata de socializare,
jocul reprezentnd cadru si mijloc pentru formarea si dezvoltarea sociabilitii. Daca la
nceput se joaca singur, treptat, copilul se simte atras de jucria covarstnicului, apoi de
covarstnicul insusi, reproduce, invata, respecta, creeaz reguli de comportare. In jocul cu
ceilali si mai ales in jocul cu reguli asimileaz la propriul eu relaiile interpersonale si se
acomodeaz acestor relaii, isi insuseste norme care vor deveni reper intern pentru
comportamentul social.
Prin satisfacerea dorinelor si nevoilor (de cunoatere, de afeciune, de comunicare,
de autoexprimare) care l-au declanat si susinut energetic, prin strile de satisfacie,
plcere, bucurie, individuale si colective pe care le genereaz, jocul contribuie la
realizarea echilibrului emoional si psihic.
Specialitii in psihologia jocului (Ursula Schiopu, Denis Macadziob) includ intre
funciile jocului si pe cea de tonifiere, activare, susinere energetica. Desi presupune
consum energetic si produce o relativa oboseala fizica, el prilejuiete refacerea energiei
mai ales a celei pshice prin strile emoionale pozitive.
Din ce in ce mai mult este valorificata, mai ales cu acei copii care prezint cerine
educative

speciale,

funcia

terapeutica

jocului,

funcie

constituita

pe

seama

propietatilor proiective ale acestuia si pe integrarea in rol prin transfigurarea trasaturilor

diferitelor personaje. Anna Freud este printre primii specialiti care folosesc jocul in

terapia copilului alturi de interpretarea viselor, desenul liber, nlocuind astfel asociaiile
libere. Pentru a consolida eul copilului, terapeutul trebuie sa aiba un rol educativ activ in
timpul jocului. Melania Klein apreciaz jocul ca metoda deosebit de importanta in
diagnoza si psihoterapia copilului. Aciunile copilului, jucriile utilizate in situaia de joc au
anumite semnificaii. Ca si la Anna Freud terapeutul are un rol activ- directioneaza jocul,
propune copilului obiecte si materiale, ii explica semnificaia simbolurilor; iniial amplifica
nelinitea si vinovia copilului pentru ca apoi sa le atenueze.
Prin joc copilul isi exprima nivelul de devoitare psihica, temperamentul, abilitile,
nevoile, dorinele, situaiile care l-au impresionat si chiar marcat.

III. 4. CLASIFICAREA JOCURILOR

De-a lungul timpului jocurile au fost clasificate dupa diverse criterii, printre care:
vrsta la care se constituie, nivel de complexitate, forma, coninut, etc.
E. Claparede, utiliznd drept criteriu aspectele psihice exersate, clasifica jocurile
in:
- jocuri care exerseaz funcii generale
jocuri senzoriale (de exersare a vzului, auzului, gustului,
mirosului);
jocuri intelectuale (bazate pe recunoatere, comparaie, asociaie prin asonanta,
raionament, jocuri de imaginaie); jocuri afective;
jocuri motrice (exerseaz agilitatea, fora, ptomtitudinea,
coordonarea)
- jocuri care exerseaz funcii specifice
jocuri de lupta jocuri
de vntoare jocuri
de imitaie jocuri
familiale jocuri
sociale
Lund in considerare complexitatea asimilrii si nivelul de evoluie, J. Piaget
clasifica jocurile in: jocuri exerciiu, jocuri simbolice, jocuri cu reguli. P. Osterrieth, Denis

Macadziob utiliznd drept criteriu evoluia ontogenetica realizeaz (independent)

urmtoarea clasificare:

jocul copilului sugar (realizat prin zmbet, priviri, gangurit, lalatiune);

jocul solitar (incepe de la 1 an- copilul se joaca singur in prezenta sau

absenta adultului);

jocul paralel (intre 1 an si jumtate si 2 ani copilul se joaca in

prezenta covarstnicului dar singur; este interesat de jucria acestuia);

jocul asociativ (doi sau mai muli copii se reunesc sa se joace dar nu

colaboreaz, nu lucreaz impreuna);

jocul cooperant (apare dupa 3 ani si presupune colaborare, diviziune a

sarcinilor, reunire a efortului, ajutor reciproc).

H. Barbu, Eugenia Popescu si Filofteia Serban (1993) realizeaz o clasificare prin
diviziune:
- jocul simbolic:

jocul simbolic primar care se difereniaz in joc de manipulare sau

joc-exercitiu si joc imitativ;

jocul simbolic evoluat care cuprinde jocul cu subiect din viata

cotidiana (jocul de convieuire sociala si jocul de construcii) si jocul cu subiect din

basme si povesti (joc-dramatizare si dramatizare)
- jocul cu reguli:
- jocul didactic care la randu-i poate fi joc motric (simplu si
competitiv) si joc psihic (jocul cognitiv senzorial, de dezvoltarea libbajului, de

dezvoltarea gndirii, de dezvoltarea memoriei, de dezvoltarea inteligentei, etc si jocul de expresie afectiva);
- joc distactiv.
Ecaterina Vrasmas (1998, 1999) clasifica jocurile precolarului dupa tipul de sarcina in: joc de
explorare, joc de micare, joc de manipulare, joc de socializare, joc de simulare, joc de soluionare.