Recapitulare
A fost odată un izvor fără nume, care ţâşnea dintr-o grotă de pe povârnişul
muntelui. El sărea din stâncă în stâncă până jos, în vale, unde îşi urma cursul prin
pădurea de brazi, apoi, revărsându-se într-o minunată cascadă, îl întâlnea pe
fratele său mai mare, Pârâul Strunga, chiar în locul în care veneau ciobanii ca să-
şi adape oile.
– Tare aş vrea să ştiu cum arată lumea dincolo de Pârâul Strunga
îi spunea deseori prietenei sale, Piatra Galbenă, care dormea într-un culcuş de
muşchi, pe malul său drept.
– De ce nu-l întrebi pe fratele tău, pârâul? mormăia somnoroasă Piatra
Galbenă.
– L-am întrebat, însă e prea ocupat cu adăpatul oilor şi prea obosit după
drumul lung pe care îl face până în sat. Nu ştiu de ce pe mine nu mă cunoaşte
nimeni. Mi-aş dori ca măcar un om să-şi potolească setea cu apa mea.
– Nimeni nu urcă atât de sus! Nu-ţi sunt de-ajuns caprele şi cocoşii de
munte?
– Ba da, dar mi-aş dori să vină şi oamenii, să mă privească în zilele de
vară când razele soarelui cad pieziş, iar apa mea pare poleită cu aur. Am o idee!
izbucni brusc izvorul. Ce-ar fi să te duci tu până în vale şi să le povesteşti
oamenilor despre mine?
(fragment din Izvorul de aur, de Adina Popescu)
c) Cu ce se ocupa pârâul?