Are raṭa cinci rǎṭoi
POEZII
Elisabeta Costin
Are raṭa cinci rǎṭoi
Ȋncǎlṭaṭi ȋn cizme noi:
Tare-s chipeṣi ṣi vioi!
Lipa trop ca la paradǎ,
Trec vitejii prin ogradǎ,
Ce mai chiot, ce mai joacǎ,
Bunǎ-i baia ȋn bǎltoacǎ!
Patru fraṭi, cu toṭi de-o seamǎ,
Zburdǎ lȃngǎ raṭa mamǎ.
Cel de-al cincilea rǎṭoi
Ṣade trist pe un pietroi,
Ṣade trist ṣi necǎjit:
Astǎ noapte a rǎcit
Ṣi de ṣapte ori pe clipǎ
Nasu-ṣi ṣterge c-o aripǎ.
“Hapciu!” – “Sǎ trǎieṣti! Noroc!”
Ȋṭi ureazǎ taica soare
Din bǎlaiele pridvoare
Ṣi dintr-un mǎnunchi de foc
Ȋi trimite-o razǎ-n pripǎ
Ṣi mi-l lecuie de gripǎ.
Ce mai chiot, ce mai joacǎ,
Bunǎ-i baia ȋn bǎltoacǎ!
Cinci rǎṭoi, cu toṭi de-o seamǎ,
Zburdǎ lȃngǎ raṭa mamǎ
Ṣi de sus, din depǎrtare,
Din bǎlaiele pridvoare
Ȋi dezmiardǎ taica soare.
Puiṣorul moṭat
Elena Farago
- CLASA
PREGĂ
Puii mamei, pui, pui, pui,
Are cloṣca ṣapte pui: TITOA
Cinci pestriṭi, unul bǎlṭat,
Numai unul e moṭat
Ṣi curat ṣi ȋncǎlṭat.
RE -
“- Spune, puiule, ṣi mie
De ce-ṭi face numai ṭie
Mama ta, ciorapi ṣi ghete,
Ṣi ȋṭi leagǎ moṭ ȋn plete?
Oare frǎṭiorii tǎi
Sunt aṣa de proṣti ṣi rǎi,
Sau cǎ poate mama ta
O fi leneṣǎ, ori rea?”
Spune puiul:” – Mama mea
Nu-i nici leneṣǎ, nici rea,
Dar e tristǎ, vai de ea,
Cǎci ȋi fac ruṣine multǎ
Fraṭii mei, ṣi n-o ascultǎ,
Cǎ de-I cheamǎ, fug pe-afarǎ,
Ṣi de-i prinde, plȃng ṣi zbiarǎ,
Ṣi de-aceea-s nespǎlaṭi
Ṣi desculṭi ṣi nemoṭaṭi.
Dar eu stau cu mama mea
Ṣi mi-e drag s-ascult de ea;
Ṣi de-aceea sunt moṭat
Cǎ-s cuminte ṣi curat.”
 Motoṣel ṣi Botoṣel
Pisoiul Motocel
Ana Blandiana
Tiberiu Utan

Motoṣel ṣi Botoṣel Mǎrunṭel cȃt un cercel

Erau doi pisoi la fel. n-are astȃmpǎr Motocel,

Nu-i deosebeam decȃt cel mai mic dintre pisoi.

Dupǎ-o dungǎ de la gȃt. Ia sǎ ȋl privin ṣi noi!

Iar alteori, mai degrabǎ, Cum se scoalǎ, nu se spalǎ,

Dupǎ-o patǎ de pe labǎ. dǎ ȋntȃi la blid nǎvalǎ

Botoṣel avea ȋn plus ṣi din lapte-un strop nu lasǎ

Pata jos ṣi dunga sus. celorlalṭi pisoi din casǎ.

Cȃnd voia sǎ se prezinte Pe mustǎṭi stropit, pe blanǎ

Scotea gȃtul ȋnainte. Frǎṭiorii-ṣi ia la goanǎ.

Iar cȃnd ieṣea la raport Un mai mare zurbagiu

Dǎdea laba paṣaport. ȋntre mȃṭe nici nu ṣtiu.

Numai cȃnd fǎcea vreun rǎu Dar asearǎ Motocel

Era leit frate-sǎu. s-a cam ȋncurcat niṭel.

Cȃnd vreo boacǎnǎ fǎcea Tot jucȃndu-se c-un ghem,

Nimeni nu-l deosebea: s-a-ncȃlcit ṣi rǎu mǎ tem

Cu labǎ ṣi gȃt pitite c-o sǎ stea legat ȋn aṭǎ

Torcea fǎrǎ sǎ ezite. pȃnǎ mȃine dimineaṭǎ.
 Motanul pedepsit
Elena Farago
Rȃndunica e plecatǎ
Dupǎ hranǎ pentru pui,
Cuibu-I singurel sub streṣini
Ṣi prin curte, nimeni nu-i
Rȃde sub mustǎṭi motanul:
- Ce noroc!... Pǎcat sǎ-I scap!
Iute sus!...” Dar poc o piatrǎ
Ȋl loveṣte drept ȋn cap.
Trist se tȃnguie motanul:
-“Miau ṣi vai de capul meu!”
Petriṣor ȋl ia ȋn braṭe:
-“Iartǎ-mǎ te rog, cǎci eu
Te-am lovit ṣi rǎu ȋmi pare
Dar de bieṭii puiṣori
Ṭie cum nu ṭi-a fost milǎ
Cȃnd sǎrise-ṣi sǎ-i omori?”
Zdreanṭǎ
Tudor Arghezi
L-aṭi vǎzut cumva pe Zdreanṭǎ
Cel cu ochii de faianṭǎ?
E un cȃine zdrenṭuros
De flocos, dar e frumos.
Parcǎ-I strȃns din petice,
Ca sǎ-l tot ȋmpiedice.
Ferfeniṭele-I atȃrnǎ
Ṣi pe ochi, pe nara cȃrnǎ.
Ṣi se-ncurcǎ ṣi descurcǎ,
Parcǎ-I scos din cȃlṭi de furcǎ.
Are ȋnsǎ o ureche
De pungaṣ fǎrǎ pereche.
Dǎ tȃrcoale la coteṭ,
Ciufulit ṣi-aṣa lǎieṭ,
Aṣteptȃnd un ceas sau douǎ
O gǎinǎ sǎ se ouǎ,
Care cȃntǎ cotcodace,
Proaspǎt oul cȃnd ṣi-l face.
De cȃnd e-n gospodǎrie
Multe a-nvǎṭat ṣi ṣtie,
Ṣi, pe brȃnci, tȃrȃṣ, grǎpiṣ,
Se strecoarǎ pe furiṣ,
Pune laba, ia cu botul
Ṣi-ghite oul cu totul.
“- Unde-I oul?” a-ntrebat
Gospodina. “-L-a mȃncat!”
“-Stai niṭel cǎ te dezvǎṭ,
Fǎrǎ mǎturǎ ṣi bǎṭ
Te ȋnvaṭǎ mama minte”.
Ṣi i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a ȋmbucat
Zdreanṭǎ l-a ṣi lepǎdat
Ṣi-anjurat cu un lǎtrat.
Cȃnd se uitǎ la gǎinǎ,
Cu culcuṣul lui vecinǎ,
Zice Zdreanṭǎ-n gȃndul lui
“S-a fǎcut a dracului!”
 Miaunica Cǎsuṭa iepuraṣilor

Demostene Botez Elena Dragoṣ

Miaunica e-o pisica Iepuraṣii din pǎdure

Au ṣi ei cǎsuṭa lor.
Micǎ, micǎ, mititicǎ. O cǎsuṭǎ aṣezatǎ
Cu mustǎṭile de nea Ȋntr-o pajiṣte cu flori.
Ṣi cu bot de catifea.
Gardul e-mpletit cu frunze
Pǎru-I negru mǎtǎsos, De mǎcriṣ ṣi de spanac…
Subṭirel e ṣi lucios. Ȋntre doi mesteceni tineri
Ȋn ogradǎ, e-un hamac.
Ṣi-n picioare e-ncǎlṭatǎ
Cu ghetuṭe moi de vatǎ. O scǎriṭǎ cu zorele
Urcǎ spre-al cǎsuṭei prag;
Astea-s ghete sau pernuṭe? Sǎ privim-nǎuntru: uṣa,
Stau ȋn ele cinci gheruṭe. Uite, se deschide larg.
Ṣi cȃnd vede-un ṣoricel
Cu urechile-amȃndouǎ
Tipa, tipa, dupǎ el. Prinse dupǎ cap cu spelci,
Mama iepuroaicǎ fierbe
Tocǎniṭǎ de ciuperci.

Colo-n ṣase pǎtuceanuri

Ȋncrustate-n lemn de tei,
Cu chenar de inimioare
Ṣi cununi de stȃnjenei.

Iar podeaua-I lucitoare

Ṣi covoru-ncǎpǎtor
E ṭesut din albǎstrele
Ṣi petale de bujor.

Iepuraṣii sunt la masǎ,

Toṭi pufoṣi ṣi toṭi bǎlai,
Stau cuminṭi, mȃncȃnd cu poftǎ
Pȃine cu magiun ṣȋ ceai

Dar sǎ nu le dǎm de veste

C-am trecut cumva pe-aici,
O sǎ fugǎ iepuraṣii,
Cǎ sunt sperioṣi ṣi mici.
 Primǎvara
Somnoroase pǎsǎrele
Strigǎ cucul de pe coastǎ
Mihai Eminescu Mierlei sure din zǎvoi:
Somnoroase pǎsǎrele -“Sorǎ dragǎ, primǎvara
Pe la cuiburi se adunǎ, Vine iarǎ pe la noi”.
Se ascund ȋn rǎmurele –
Noapte bunǎ! De sub albe ȋnveliṣuri
Ghioceii capu-ṣi scot,
Doar izvoarele suspinǎ, Melcii leneṣi cǎtre soare
Pe cȃnd codrul negru tace; Ȋntind coarnele de-un cot.
Dorm ṣi florile-n grǎdinǎ –
Dorm ȋn pace! Iar la noi ȋn curte, cloṣca
Ceartǎ alibi puiṣori,
Trece lebǎda pe ape Ca sǎ nu se mai atingǎ
Ȋntre trestii sǎ se culce – De seminṭele de flori.
Fie-ṭi ȋngerii aproape,
Somnul dulce! Pe cȃnd sus pe gard, cocoṣul
Zornǎind din pinteni tari,
Peste-a nopṭii feerie Strigǎ de rǎsunǎ satul:
Se ridicǎ mȃndra lunǎ. “Cucurigu, boieri mari!”
Totu-i vis ṣi armonie –
Noapte bun
 Primǎvara

A trecut iarna geroasǎ

Cȃmpul iatǎ-l ȋnverzit.
Rȃndunica cea voioasǎ
La noi iaraṣi a sosit.

Dintr-o creangǎ-n alta zboarǎ

Sturzul galben aurit
Salutare, primavarǎ!
Timp frumos, bine-ai venit!

Turturelele se-ngȃnǎ,
Mii de fluturi vezi zburȃnd
Si pe harrnica albinǎ
Din flori miere adunȃnd.

Cȃntǎ cucu-n dumbrǎvioarǎ

Pe copacul ȋnflorit;
Salutare, primǎvarǎ!
Timp frumos, bine-ai venit!