Sunteți pe pagina 1din 7

Are raṭa cinci rǎṭoi Puiṣorul moṭat

POEZII
Elisabeta Costin Elena Farago

Are raṭa cinci rǎṭoi


Ȋncǎlṭaṭi ȋn cizme noi:
- CLASA
Tare-s chipeṣi ṣi vioi! PREGĂ
Puii mamei, pui, pui, pui,
Are cloṣca ṣapte pui: TITOA
Lipa trop ca la paradǎ, Cinci pestriṭi, unul bǎlṭat,
Trec vitejii prin ogradǎ,
Ce mai chiot, ce mai joacǎ,
Numai unul e moṭat
Ṣi curat ṣi ȋncǎlṭat.
RE -
Bunǎ-i baia ȋn bǎltoacǎ!
Patru fraṭi, cu toṭi de-o seamǎ, “- Spune, puiule, ṣi mie
Zburdǎ lȃngǎ raṭa mamǎ. De ce-ṭi face numai ṭie
Cel de-al cincilea rǎṭoi Mama ta, ciorapi ṣi ghete,
Ṣi ȋṭi leagǎ moṭ ȋn plete?
Ṣade trist pe un pietroi,
Oare frǎṭiorii tǎi
Ṣade trist ṣi necǎjit: Sunt aṣa de proṣti ṣi rǎi,
Astǎ noapte a rǎcit Sau cǎ poate mama ta
Ṣi de ṣapte ori pe clipǎ O fi leneṣǎ, ori rea?”
Nasu-ṣi ṣterge c-o aripǎ.
Spune puiul:” – Mama mea
“Hapciu!” – “Sǎ trǎieṣti! Noroc!” Nu-i nici leneṣǎ, nici rea,
Ȋṭi ureazǎ taica soare Dar e tristǎ, vai de ea,
Din bǎlaiele pridvoare Cǎci ȋi fac ruṣine multǎ
Ṣi dintr-un mǎnunchi de foc Fraṭii mei, ṣi n-o ascultǎ,
Ȋi trimite-o razǎ-n pripǎ Cǎ de-I cheamǎ, fug pe-afarǎ,
Ṣi de-i prinde, plȃng ṣi zbiarǎ,
Ṣi mi-l lecuie de gripǎ.
Ṣi de-aceea-s nespǎlaṭi
Ṣi desculṭi ṣi nemoṭaṭi.
Ce mai chiot, ce mai joacǎ,
Bunǎ-i baia ȋn bǎltoacǎ! Dar eu stau cu mama mea
Ṣi mi-e drag s-ascult de ea;
Cinci rǎṭoi, cu toṭi de-o seamǎ, Ṣi de-aceea sunt moṭat
Zburdǎ lȃngǎ raṭa mamǎ Cǎ-s cuminte ṣi curat.”
Ṣi de sus, din depǎrtare,
Din bǎlaiele pridvoare
Ȋi dezmiardǎ taica soare.
Motoṣel ṣi Botoṣel
Pisoiul Motocel
Ana Blandiana
Tiberiu Utan

Motoṣel ṣi Botoṣel Mǎrunṭel cȃt un cercel


Erau doi pisoi la fel. n-are astȃmpǎr Motocel,

Nu-i deosebeam decȃt cel mai mic dintre pisoi.


Dupǎ-o dungǎ de la gȃt. Ia sǎ ȋl privin ṣi noi!

Iar alteori, mai degrabǎ, Cum se scoalǎ, nu se spalǎ,


Dupǎ-o patǎ de pe labǎ. dǎ ȋntȃi la blid nǎvalǎ

Botoṣel avea ȋn plus ṣi din lapte-un strop nu lasǎ


Pata jos ṣi dunga sus. celorlalṭi pisoi din casǎ.

Cȃnd voia sǎ se prezinte Pe mustǎṭi stropit, pe blanǎ


Scotea gȃtul ȋnainte. Frǎṭiorii-ṣi ia la goanǎ.

Iar cȃnd ieṣea la raport Un mai mare zurbagiu


Dǎdea laba paṣaport. ȋntre mȃṭe nici nu ṣtiu.

Numai cȃnd fǎcea vreun rǎu Dar asearǎ Motocel


Era leit frate-sǎu. s-a cam ȋncurcat niṭel.

Cȃnd vreo boacǎnǎ fǎcea Tot jucȃndu-se c-un ghem,


Nimeni nu-l deosebea: s-a-ncȃlcit ṣi rǎu mǎ tem

Cu labǎ ṣi gȃt pitite c-o sǎ stea legat ȋn aṭǎ


Torcea fǎrǎ sǎ ezite. pȃnǎ mȃine dimineaṭǎ.
Motanul pedepsit Zdreanṭǎ

Elena Farago Tudor Arghezi

L-aṭi vǎzut cumva pe Zdreanṭǎ


Rȃndunica e plecatǎ Cel cu ochii de faianṭǎ?
Dupǎ hranǎ pentru pui, E un cȃine zdrenṭuros
Cuibu-I singurel sub streṣini De flocos, dar e frumos.
Ṣi prin curte, nimeni nu-i Parcǎ-I strȃns din petice,
Ca sǎ-l tot ȋmpiedice.
Rȃde sub mustǎṭi motanul: Ferfeniṭele-I atȃrnǎ
Ṣi pe ochi, pe nara cȃrnǎ.
- Ce noroc!... Pǎcat sǎ-I scap!
Ṣi se-ncurcǎ ṣi descurcǎ,
Iute sus!...” Dar poc o piatrǎ Parcǎ-I scos din cȃlṭi de furcǎ.
Ȋl loveṣte drept ȋn cap. Are ȋnsǎ o ureche
De pungaṣ fǎrǎ pereche.
Trist se tȃnguie motanul: Dǎ tȃrcoale la coteṭ,
-“Miau ṣi vai de capul meu!” Ciufulit ṣi-aṣa lǎieṭ,
Petriṣor ȋl ia ȋn braṭe: Aṣteptȃnd un ceas sau douǎ
O gǎinǎ sǎ se ouǎ,
-“Iartǎ-mǎ te rog, cǎci eu Care cȃntǎ cotcodace,
Proaspǎt oul cȃnd ṣi-l face.
Te-am lovit ṣi rǎu ȋmi pare De cȃnd e-n gospodǎrie
Dar de bieṭii puiṣori Multe a-nvǎṭat ṣi ṣtie,
Ṭie cum nu ṭi-a fost milǎ Ṣi, pe brȃnci, tȃrȃṣ, grǎpiṣ,
Se strecoarǎ pe furiṣ,
Cȃnd sǎrise-ṣi sǎ-i omori?” Pune laba, ia cu botul
Ṣi-ghite oul cu totul.
“- Unde-I oul?” a-ntrebat
Gospodina. “-L-a mȃncat!”
“-Stai niṭel cǎ te dezvǎṭ,
Fǎrǎ mǎturǎ ṣi bǎṭ
Te ȋnvaṭǎ mama minte”.
Ṣi i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a ȋmbucat
Zdreanṭǎ l-a ṣi lepǎdat
Ṣi-anjurat cu un lǎtrat.

Cȃnd se uitǎ la gǎinǎ,


Cu culcuṣul lui vecinǎ,
Zice Zdreanṭǎ-n gȃndul lui
“S-a fǎcut a dracului!”
Miaunica Cǎsuṭa iepuraṣilor

Demostene Botez Elena Dragoṣ

Miaunica e-o pisica Iepuraṣii din pǎdure


Au ṣi ei cǎsuṭa lor.
Micǎ, micǎ, mititicǎ. O cǎsuṭǎ aṣezatǎ
Cu mustǎṭile de nea Ȋntr-o pajiṣte cu flori.
Ṣi cu bot de catifea.
Gardul e-mpletit cu frunze
Pǎru-I negru mǎtǎsos, De mǎcriṣ ṣi de spanac…
Subṭirel e ṣi lucios. Ȋntre doi mesteceni tineri
Ȋn ogradǎ, e-un hamac.
Ṣi-n picioare e-ncǎlṭatǎ
Cu ghetuṭe moi de vatǎ. O scǎriṭǎ cu zorele
Urcǎ spre-al cǎsuṭei prag;
Astea-s ghete sau pernuṭe? Sǎ privim-nǎuntru: uṣa,
Stau ȋn ele cinci gheruṭe. Uite, se deschide larg.
Ṣi cȃnd vede-un ṣoricel
Cu urechile-amȃndouǎ
Tipa, tipa, dupǎ el. Prinse dupǎ cap cu spelci,
Mama iepuroaicǎ fierbe
Tocǎniṭǎ de ciuperci.

Colo-n ṣase pǎtuceanuri


Ȋncrustate-n lemn de tei,
Cu chenar de inimioare
Ṣi cununi de stȃnjenei.

Iar podeaua-I lucitoare


Ṣi covoru-ncǎpǎtor
E ṭesut din albǎstrele
Ṣi petale de bujor.

Iepuraṣii sunt la masǎ,


Toṭi pufoṣi ṣi toṭi bǎlai,
Stau cuminṭi, mȃncȃnd cu poftǎ
Pȃine cu magiun ṣȋ ceai

Dar sǎ nu le dǎm de veste


C-am trecut cumva pe-aici,
O sǎ fugǎ iepuraṣii,
Cǎ sunt sperioṣi ṣi mici.
Primǎvara
Somnoroase pǎsǎrele
Strigǎ cucul de pe coastǎ
Mihai Eminescu Mierlei sure din zǎvoi:
Somnoroase pǎsǎrele -“Sorǎ dragǎ, primǎvara
Pe la cuiburi se adunǎ, Vine iarǎ pe la noi”.
Se ascund ȋn rǎmurele –
Noapte bunǎ! De sub albe ȋnveliṣuri
Ghioceii capu-ṣi scot,
Doar izvoarele suspinǎ, Melcii leneṣi cǎtre soare
Pe cȃnd codrul negru tace; Ȋntind coarnele de-un cot.
Dorm ṣi florile-n grǎdinǎ –
Dorm ȋn pace! Iar la noi ȋn curte, cloṣca
Ceartǎ alibi puiṣori,
Trece lebǎda pe ape Ca sǎ nu se mai atingǎ
Ȋntre trestii sǎ se culce – De seminṭele de flori.
Fie-ṭi ȋngerii aproape,
Somnul dulce! Pe cȃnd sus pe gard, cocoṣul
Zornǎind din pinteni tari,
Peste-a nopṭii feerie Strigǎ de rǎsunǎ satul:
Se ridicǎ mȃndra lunǎ. “Cucurigu, boieri mari!”
Totu-i vis ṣi armonie –
Noapte bun
Primǎvara

A trecut iarna geroasǎ


Cȃmpul iatǎ-l ȋnverzit.
Rȃndunica cea voioasǎ
La noi iaraṣi a sosit.

Dintr-o creangǎ-n alta zboarǎ


Sturzul galben aurit
Salutare, primavarǎ!
Timp frumos, bine-ai venit!

Turturelele se-ngȃnǎ,
Mii de fluturi vezi zburȃnd
Si pe harrnica albinǎ
Din flori miere adunȃnd.

Cȃntǎ cucu-n dumbrǎvioarǎ


Pe copacul ȋnflorit;
Salutare, primǎvarǎ!
Timp frumos, bine-ai venit!