Universitatea „ Babes-Bolyai”

Facultatea de Psihologie și Știinte ale Educației

Specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar

Anul II , semestrul I, ID

Nume,prenume student: Popan Roxana Carina

 PEDAGOGIA JOCULUI

Temă evaluare finală: Din perspectiva specialistului in pedagogia activităților ludice, realizați un eseu în
care să explicitați conceptul ludometrie și sintagma habitat ludic.

HABITAT LUDIC

Una din metodele interactive utile pentru învățarea unei limbi străine este metoda ludică. Elementul
central al metodei ludice este jocul ca mijloc de instruire. Activitatea ludică contribuie la consolidarea,
precizarea, verificarea şi la evaluarea cunoştinţelor studenţilor. Ea poate fi utilizată la însuşirea tuturor
compartimentelor limbii: fonetica, gramatica, lexicul; şi poate fi aplicată la orice nivel (începător, mediu,
avansat), oferind o gamă largă de posibilităţi, dar, în acelaşi timp, necesitând o cunoaştere profundă a
universului ludic. Utilizată corect, metoda ludică favorizează învăţarea prin creativitate şi asigură
dezvoltarea multilaterală a personalităţii.

O delimitare între „joc” şi „joacă” este necesară. „Jocul este o invenţie culturală instaurată pe baza
unui acord socio-comunicativ, joaca este o manifestare spontană, înrădăcinată în mecanismele biologice
inconştiente, expresia unui instinct al juisării, pe care-l întâlnim, sub forme elementare, şi în lumea
animală” observa Paul Cornea (Regula jocului).

Dacă am apropia cei doi termeni – joc şi ludic – apropiaţi, ca înţeles (latinii înţelegeau prin „jocus”
glumă şi prin „ludus” amuzament) nu am face mare lucru. Însă din punct de vedere filosofic şi estetic,
jocul şi joaca se distanţează vădit. „Jocul e un lucru foarte serios; e o categorie situaţională de
viaţă. Arunci în joc onoarea, viaţa, te prinzi sau eşti prins în joc – jocul dragostei, jocul hazardului, jocul
vieţii şi al morţii. În limba românească, jocul popular a însemnat însăşi arta în prima ei ipostază, cea mai
adânc înrădăcinată în istorie, adică dansul. Polisemantismul cuvântului este grăitor. Joaca este,
dimpotrivă varianta copilărească, sau lipsită de tensiune existenţială, a jocului. S-ar putea spune că joaca
e jocul de-a jocul. Joaca este jocul lipsit de perspectiva intenţională, de adâncime. Ceea ce se vede şi din
jocul şi joaca limbii: de obicei, nu se spune nu-ţi arde de joc, ci nu-ţi arde de joacă. Tocmai atunci când
nu-i de joacă pui totul în joc, şi, tot de aceea trebuie măsurată, de pildă, distanţa dintre jocul dragostei şi
jocul de-a dragostea”.

Jocul ca metodă didactică trebuie privit din două perspective:

1. Jocul la cei mici, care ar trebui să fie predominant, deoarece aceştia reacţionează altfel.
Copiii depun eforturi de gândire și exprimare fără a conştientiza acest lucru, considerând
că se joacă.
2. Jocul la cei mari (liceeni, studenţi, adulţi), deşi presupune dificultatea captării atenţiei
acestora, va fi acceptat întrucât anulează barierele unei lecţii tradiționale, ieșind din
tipare. În acest caz jocul didactic poate fi folosit, fie pentru a începe o discuţie („ a sparge
gheaţa”), fie pentru a evidenţia trăsătura competitivă a participanţilor sau pentru a
recapitula unele noţiuni studiate.
 Cunoscută deja de pe timpurile lui Platon şi Aristotel, întâlnită de asemenea şi cu denumirea
de ,,joc instructiv’’, metoda ludică nu-şi pierde actualitatea nici în zilele noastre. Este folosită pe larg în
didactica limbilor, fiind considerată tehnică eficientă de însuşire a limbilor atât în pedagogia europeană
cât şi în cea americană. Putem remarca, de asemenea, o importanţă deosebită a acesteia şi în ţara noastră.
Metoda ludică implică un ansamblu de operaţii şi de acţiuni care, concomitent cu destinderea și buna
dispoziţie, presupune obiective precise de instruire. Jocurile instructive îmbină armonios elementele
instructiv şi educativ cu cel distractiv, autorizează numeroase combinaţii şi constituie un superb
mecanism de învăţare prin creativitate. Jocurile didactice în instruire angajează resursele intelectuale,
morale, estetice şi contribuie la dezvoltarea multilaterală a personalităţii. Jocurile didactice constituie o
activitate complementară în cadrul orelor de limbă pentru a valorifica în condiţii şi forme noi cunoştinţele
însuşite anterior. Metoda ludică consolidează, precizează şi verifică însuşirea cunoştinţelor predate.

Artiştii au simţit ludicul ca pe o formă de exprimare estetică demult. Renascentistul Rabelais,

autorului celebrului Gargantua şi Pantagruel, este un monument de ludic rafinat printr-o estetică extrem
de vizibilă, sau Peter Bruegel cel Bătrân, care, sub titlul Jocuri de copii, ne-a oferit şaptezeci şi opt de
experienţe ludice devenite lucrări de referinţă în istoria picturii flamande şi europene, pot fi două exemple
mari. Să nu-l uităm pe Ion Creangă, autorul celebrelor Amintiri din copilărie. Aşa cum Arghezi prin Din
abecedar, Prisaca, Drumul cu poveşti, Hore poate fi un alt exemplu. Alături de tumultul realului, fantezia
ludică generează o linişte, asemeni unei supape reglatoare. Jocul poetic impune imaginaţia, ca un fel de
forţă a viitorului. „Cum poţi trăi dacă nu eşti liniştit” se întreabă Ilie Moromete.

Concluzii:

1. Jocul constituie un instrument didactic important care trebuie să fie aplicat la orele de limbă
modernă în cursul universitar.
2. Profesorul nu va obţine rezultatele scontate fără o pregătire metodică minuţioasă şi fără o
măiestrie profesională.
3. Reuşita unei activităţi ludice rezidă în nivelul cultural şi lingvistic al studenţilor, materialul
propus, metodele utilizate.
4. Jocul poate duce la o asimilare mai ușoară a noţiunilor,creând un mediu relaxat de învăţare şi
contribuind la dezvoltarea imaginaţiei , a aptitudinilor şi creativităţii studenţilor.

Metodă oferă studenţilor posibilitatea de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele şi abilitatea de a vorbi o limbă
străină, reinventându-se în fiecare situație, interacționând cu alţii, transferând „ achiziţiile” în contexte
noi.

LUDOMETRIE

Studiile fenomenelor complexe din lumea reală ar trebui să utilizeze empirismul pentru a orienta și
evalua modele. La fel cum economia folosește econometria pentru a studia economiile așa cum există în
lumea reală, căutările noastre în ludologie ar putea fi însoțite de unele „ludometrice”. Platformele
moderne de jocuri online înregistrează o bogăție de informații fără precedent despre cine joacă ce jocuri,
cum se desfășoară jocurile și cine câștigă. Putem folosi aceste date pentru a face lumină asupra aspectelor
cantitative ale teoriilor noastre ludologice. O preocupare ludometrică presantă este măsurarea precisă a
norocului. Sistematic cuantificarea norocului ar permite unui ludolog să răspundă riguros la întrebări
urgente precum „Jocurile de societate europene au mai puțin noroc decât jocurile de societate
americane?”

Ludo- Face referire la tipuri de joc.

Metria- din limba greacă “Măsură”, înseamnă , literal , se măsoară ca ceva.

Dintre cele două concepte reiese cuvântul “LUDOMETRIE” ca fiind o măsurare a jocului.

De-a lungul timpului numeroşi cercetători din diverse domenii ale cunoaşterii au cercetat şi
argumentat rolul pe care îl are jocul la formarea şi dezvoltarea copilului pe multiple planuri.

Pentru copilul de vârstă preşcolară,jocul în viaţa acestora reprezintă:

 O activitate specific umană,dominată în copilărie,prin care omul îşi satisface nevoile

imediat,după propriile dorinţe,acţionând conştient şi liber prin întreaga lume imaginară ce şi-o
crease şi este în stânsă legătură cu celelalte activităţi pe care aceasta le desfăşoară.Este determinat
de celelalte activiăţi – învăţarea,munca dar în acelaşi timp este puternic implicat în
acestea.Învăţarea,munca,creaţia conţin elemente de joc şi în acelaşi timp jocul este purtătorul
unor elemente psihologice de esenţă neludică ce aparţin celorlalte activităţi specific umane.
 Scopul jocului,ce se conturează după vârsta de 3 ani este acţiunea însăşi,capabilă să-I satisfacă
jucătorului dorinţele şi aspiraţiile proprii.

Cuvântul “joc” are o mulţime de semnificaţii de unde rezultă şi complexitatea acestuia pentru
formarea comportamentului uman. Poate numi o activitate cu caracter constructiv,distractiv,plăcut,dar
dimpotrivă poate denumi un ansamblu de atitudini.Pe lângă multitudinea de semnificaţii jocul se aplică în
variate domenii:medicină-metoda psihodramei,în psihologie-sociodrama,în tehnică-metoda simulării,în
arta dramatic,desenul infantil este considerat joc al vârstei.

Jocul devine însă o activitate dominant a copilului,doar la vârsta preşcolară.Direcţii de evoluţie a

activităţilor ludice la preşcolari:

Diversitatea jocului se manifestă prin apariţia unor noi forme de joc;

Modificarea structurii jocului în sensul apariţiei unor noi elemente;
Trecerea jocului de la acţiuni dispersate la acţiuni închegate,care dau unitata şi identitatea unui
anumit tip de joc;
Trecerea de la atitudinea de identificare a planurilor real-imaginar la disociere până la opunerea
lor.

Jocul este practicat în gradiniţă ca activitate de sine stătătoare în diferite moment ale zilei:

 În cadrul activităţilor de dezvoltare personal – ADP;

 În cadrul activităţilor alese – ALA;
 În cadrul activităţilor pe domenii experienţiale – ADE.

Copilul îşi petrece cea mai mare parte a timpului jucându-se, iar odată cu creşterea şi dezvoltarea
acestuia, jocul devine tot mai complex, mai divers, influenţând şi subordonând celelalte acţiuni de viaţă,
interese şi preocupări. Cel care este alături de copil, părinte sau educator”cu răbdare şi cu multă dăruire,
poate stimula capacitatea de joc, iar printr-o susţinere constantă şi o îndrumare corespunzătoare succesul
nu poate fi un eşec.

În concluzie putem afirma că jocul a fost de-a lungul timpului o mare preocupare pentru numeroşi
cercetători, pedagogi, psihologi. Cu toate că părerile acestora au fost diferite jocul este activitatea
principală şi vitală a preşcolarilor, iar ceea ce conferă acesta rămâne o achiziţie preţioasă pentru toată
viaţa. Prin joc, copiii exprimă ceea ce gândesc, ceea ce simt la un moment dat, dar în acelaşi timp este şi o
modalitate de a înţelege lumea, trecutul şi de a se pregăti pentru viitor.

Ezechil L., Lăzărescu M., au clasificat jocurile având drept criteriu de clasificare influen ța
formativă a jocurilor asupra dezvoltării copilului, după cum urmează:
 jocurile de creație sau simbolice;
  jocurile de mișcare;
 jocurile didactice.
Barbu, H., Popescu E., Șerban F., ne prezintă o clasificare mai completă și mai nuanțată a
jocurilor, luând în considerare mai multe criterii ce operează succesiv, astfel avem:
 jocuri simbolice sau de creație care sunt jocuri specifice vârstei preșcolare și se
caracterizează prin prezența regulilor intrinseci;
 jocuri cu reguli care nu sunt specifice vârstei preșcolare și se desfășoară pe baza unor
reguli extrinseci.
Jocurile simbolice sunt acele jocuri care realizează echilibrul intelectual și afectiv zdruncinat de
complexitatea stimulilor, a cerințelor și regulilor exterioare la care nu pot să se acomodeze prin
intermediul forțelor de care dispun.
Georgeta Antohe și Iuliana Huțupaş clasifică jocul după evoluția comportamentului ludic al
copiilor în:
 Jocuri simbolice primare, care cuprind:
o Jocuri de manipulare-jocuri exerciții(jocuri cu materiale din natură, cu bețișoare,
bile, ursuleți, păpuși, etc.);
o Jocuri imitative care transpun, transfigurează anumite activități sociale
simple(“Hrănim păpușa”, „Plimbăm ursulețul”, „Vorbim la telefon”, etc.);
Jocuri simbolice evoluate, se grupează în funcție de izvorul cunoașterii, în:
o Jocuri cu subiecte din viața cotidiană;
o Jocuri cu subiecte din basme și povești.
Jocurile cu subiecte din viața cotidiană se diferențiază după domeniul care sugerează simularea în:
 Jocuri de conviețuire socială(„De-a medicul”, „ De-a frizerul”, „La piață”, etc.);
 Jocuri de construcție: „Căsuța pădurarului”, „Aeroportul”, „Castelul Zânei Toamna”,
„ Podul peste Dunăre”, etc.).
Jocuri cu subiecte din basme și povești se pot împărți în funcție de tehnica transpunerii scenice și de
complexitatea jocului în:
 jocuri-dramatizări-se organizează după ce copiii și-au însușit o serie de povești sau
basme(„Vulpea și iepurașul”, „ Punguța cu doi bani”, „Turtița”, etc.)
 dramatizări-astfel de jocuri necesită o pregătire amplă, minuțioasă și un scenariu de
desfășurare, distribuirea și învățarea prealabilă a rolurilor(„Sarea în bucate”, „ Capra cu
trei iezi”, „ Fata moșului și fata babei”, etc.)
Jocurile cu reguli au două caracteristici:
Ѽ existența a cel puțin unei reguli;
Ѽ caracterul competitiv.
Jocurile cu reguli se diferențiază, după natura obiectivelor educaționale urmărite în:
 jocuri didactice(„Cine nu-i la locul lui?”, „Ghici, ghici?”, „Cum ne îmbrăcăm,
toamna?”);
 jocuri distractive:(„Ploaia, fulgerul, tunetul”, „Umflăm balonul”, „Zboară,
zboară” etc.)
J. Piaget clasifică jocurile astfel:
După criteriul psihologic:
a) – jocuri exerciţii;
b) – jocuri simbolice;
c) – jocuri cu reguli.
Jocurile exerciţii sunt divizate de către J. Piaget în alte două categorii:
1. Jocuri senzorio-motorii sau de mânuire(manipulare):
 jocuri exerciţiu simple care permit însuşirea unei conduite ludice („Ne jucam cu păpuşa”,
„Ursuleţul - jucăria mea preferată”, „ Prietenul meu iepuraşul”);
  jocuri de combinaţii fără scop, caracterizate prin faptul că recurg la dezmembrarea şi
reconstituirea de obiecte, adesea fortuită:sunt mai multe exerciţii funcţionale(„Castelul din
poveşti”, „ Camionul”, „Rafturi pentru fructe şi legume”, „Podul”etc.).
Aceste tipuri de jocuri se caracterizează prin plăcerea acţiunii, prin dorinţa de manifestare activă şi
de stăpânire a activităţii, dezvoltându-se în trei direcţii:
 fie că se încorporează în acţiune, reprezentări ale imaginaţiei şi se transformă în jocuri simbolice;
 fie că se asociază angajându-se în direcţia jocurilor cu reguli;
 fie că duc la formarea de mişcări utile în adaptarea la viaţa cotidiană, desprinzându-se de
conduita ludică.
2. Jocuri de exersare a gândirii (calambururi, anagramări, discuţii spirituale realizate în formă
ludică)
Jocurile simbolice pot fi împărţite astfel:
jocuri cu simbolistică conştientă;
jocuri cu simbolistică inconştientă;
Jocurile cu reguli apar odată cu preşcolaritatea şi se dezvoltă în şcolaritatea mică.

Funcţia principală a jocului se exprimă în:

 funcţie de cunoaştere constând în asimilarea practică şi mentală a caracteristicilor lumii şi
vieţii, care pune în evidenţă amplitudinea caracteristicilor cognitive ale jocului pe parcursul dezvoltării
copilului; Acţiunea diferenţiată a acestei funcţii determină aderări individuale, specifice ca nuanţă şi
intensitate la anumite jocuri;la un moment dat, curiozitatea şi atenţia trezită de ele fac ca preşcolarul să
părăsească alte jocuri, după care şi acestea sunt părăsite sau se transformă în variante mai complexe ale
acestora.
 funcţia de exercitare complexă, stimulativă a mişcărilor (pusă în evidenţă mai ales de Gross şi
Carr) concretizată în contribuţia activă pe care jocul o are la creşterea şi dezvoltarea organismului. Se
manifestă mai ales ca funcţie principală în copilărie, devenind, treptat, funcţie marginală în adolescenţă.
Aceasta apare ca funcţie principală în jocurile de mişcare, jocurile sportive, de competiţie şi ca funcţie
secundară în jocurile simple de mânuire, proprii copiilor mici (şah, domino, etc);
 funcţia formativ-educativă exprimata în faptul că jocul constituie o şcoală a energiei, a
educaţiei, a conduitei, a gesturilor, a imaginaţiei. Jocul educă atenţia, abilităţile şi capacităţile fizice,
trăsăturile de caracter (perseverenţa, promptitudinea, spiritul de ordine), trăsături legate de atitudinea faţă
de colectiv (corectitudinea, spiritul de competiţie, de dreptate, sociabilitatea, s. a), modelează
dimensiunile etice ale conduitei.
Printre funcţiile secundare ale jocului se înscriu următoarele:
 funcţia de echilibru şi tonificare prin caracterul activ şi compensator pe care-l întreţine jocul
faţă de activităţile cu caracter tensional;
 funcţia de compensare este strâns legată de funcţiile catarctice şi proiective ale jocului. Cu cât
viaţa socială este mai tensionată cu atât loisir-urile capătă un rol mai important compensator şi
complementar în existenţa individului.
Funcţia terapeutică, considerată ca marginală, se manifesta cu succes în cazuri maladive (copii care nu
ştiu să se joace). Se constituie pe seama proprietăţilor proiective ale jocului precum şi pe funcţia de
integrare în rol prin transfigurarea trăsăturilor de personalitate individuale şi a comutării lor în trăsăturile
personajelor substituite în joc.
În cazul copiilor care au tulburări de comportament şi perturbări emoţionale, jocul poate dezvolta
forme anormale sau poate fi chiar întârziat. În astfel de cazuri este impetuos necesară, intervenţia
specialiştilor, pentru conceperea unor programe structurate de dezvoltare şi susţinere a jocului.
Copilul se implică în joc total. El pune în mişcare spontan şi voluntar toate posibilităţile fizice,
intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel un mijloc de sine şi de formare a eu-lui.
 Jocul este considerat de majoritatea psihologilor ca un mijloc de instruire şi educare a copiilor,
constituind o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv-motivaţionale. Prin joc copilul îşi
angajează întreg potenţialul psihic, îşi ascute observaţia, îşi dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă.
Lipsa jocului determină apariţia unor mari carenţe în dezvoltarea personalităţii, chiar dacă a fost
înlocuit cu alte forme de educaţie.
Jocurile desfăşurate cu preşcolarii trebuie să fie bine alese în funcţie de vârsta acestora şi de
particularităţile fiecăruia, de obiectivele pe care cadrul didactic le urmăreşte, să fie cât mai variate şi mai
diversificate, să aibă loc într-o atmosferă de bucurie, afectivitate, înţelegere, dragoste, prietenie, sub
atenta îndrumare a cadrului didactic, care cu tactul pedagogic corespunzător, dând dovadă de multă
creativitate şi pricepere va orienta jocul spre un ritm dinamic, spre menţinerea atmosferei de bună
dispoziţie şi armonie, pentru a preveni oboseala, plictiseala, cunoscută fiind capacitatea de efort redusă a
preşcolarilor.

BIBLIOGRAFIE:

 https://ro.scribd.com/document/353097395/Caracteristici-de-Baza-Ale-Jocului
 http://www.uniuneascriitorilorarad.ro/ARCA/2018/7-8-9_2018/33_pretexte_7-8-9_18.html
 http://repository.utm.md/bitstream/handle/5014/5702/Limbaje_Specializate_2017_pg39-43.pdf?
sequence=1&isAllowed=y
 https://arxiv.org/pdf/1811.00673.pdf?
fbclid=IwAR2sF5a40h6EhzB0cEBrSd64_16Lq3YttMTLZcqGD10p05LyRH4wZIx6e6M