MINI-DICȚIONAR PEDAGOGIC

EDUCAȚIA: constă în dezvăluirea și consolidarea a ceea ce se afla, încă de la naștere, în natura

umană. "Totul este bun când iese din mâinile Creatorului, totul degenerează în mâinile omului."
"Cea dintâi educație trebuie să fie, așadar, pur negativă. Ea consta nu în a transmite virtutea sau
adevărul, ci în a păzi inima de viciu și spiritul de eroare." "Copiii trebuie să fie copii înainte de a
fi oameni, iată ce vrea natură." J. J. Rousseau

ACCESIBILITATEA INSTRUIRII: reprezintă o calitate fundamentală a procesului de

învăţământ cu valoare de principiu didactic angajat strategic în condiţiile asigurării repertoriului
comun între subiectul educaţiei şi obiectul educaţiei, la nivelul unui proiect pedagogic de tip
curricular.

EDUCAȚIA FORMALĂ: se referă la totalitatea influenţelor intenţionate şi sistematice elaborate

în cadrul unei instituţii specializate (şcoală, universitate) în vederea formării personalităţii
umane; scopul acestui tip de educaţie îl constituie introducerea progresivă a elevilor în marele
parafigme ale cunoaşterii şi instrumentarizarea lor cu tehnici culturale ce le vor asigura o
anumită autonomie educativă. Pregătirea este elaborată în mod conştient şi eşalonat, fiind
asigurată de un corp de specialişti pregătiţi anume în acest sens. Educaţia formală permite o
asimilare sistematizată a cunoştinţelor şi facilitează dezvoltarea unor capacităţi, aptitudini şi
atitudini necesare pentru inserţia individului în societatea dată.

EDUCAȚIA NON-FORMALĂ: cuprinde totalitatea influenţelor educative ce se derulează în

afara clasei (activităţi extra, pară şi perişcolare) sau prin intermediul unor activităţi opţionale sau
facultative. Acţiunile incluse în acest perimetru se caracterizează printr-o mare flexibilitate şi vin
în întipărirea intereselor variate individuale ale elevilor, cu efecte formative (Cozma, 1998,
pag.50). Această educaţie a existat dintotdeauna, ceea ce este nou astăzi în legătură cu această
manieră de a educa rezidă în organizarea ei planificată. În unele situaţii, educaţia non-formală
poate fi o cale de ajutor pentru cei care au şanse mai mici de a accede la o şcolarizare normală:
săraci, izolaţi, locuitori din zonele retrase, analfabeţi, tineri în derivă, persoane cu nevoi special.

EDUCAȚIA INFORMALĂ: include totalitatea informaţiilor neintenţionate , difuze, etrogene,

voluminoase –sub aspect cantitativ- cu care este confruntat individul în practică de toate zilele şi
care nu sunt selectate, organizate şi prelucrate din punct de vedere pedagogic. Educaţia informală
ocupă totuşi ponderea ce a mai mare atât în timp cât şi că influenţe asupra variatelor laturi ale
existenţei umane, îmbogăţind semnificativ profilul spiritual al individului. Cercetări relativ
recente demonstrează faptul că aproximativ 80% din informaţiile deţinute de către cetăţenii
ţărilor avansate din punt de vedere tehnologic le-au provenit acestora pe filiera educaţiei
informale. Această formă de educaţie oferă individului o mai mare libertate de acţiune şi
posibilitatea de a gestiona optim procesul de formare a propriei personalităţi.

EDUCAȚIA MORALĂ: constă în activarea pedagogică a normelor, principiilor, valorilor

morale specifice unei societăţi istoric determinate în vederea formării de atitudini, sentimente,
convingeri, comportamente, deprinderi şi obişnuinţe morale, a trăsăturilor morale de
personalitate. Este o activitate sistematic organizată de diferite instituţii sociale, între care şcoala
ocupă poziţia cea mai importantă. În perspectivă pedagogică, educaţia morală reprezintă
activitatea de formare-dezvoltare a conştiinţei morale a personalităţii umane, proiectată şi
realizată la nivel teoretic şi nivel practice.

EREDITATEA: este însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite, de la o generaţie la

alta, mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale individului) sub forma codului
genetic.

MEDIUL: ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea ele¬mentelor cu care
individul interacţionează, directsau indirect, pe parcursul dezvoltării sale.

COMPETENȚĂ: este acea capacitate intelectuală care dispune de posibilități multiple de

transfer și aplicabilitate în operarea cu conținuturiu diverse. Ea se manifestă într-un timp mai
lung și nu poate fi măsurată întotdeauna cu exactitate.

CONȚINUTUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: “este ansamblul coerent organizat și etapizat pe trepte

de școlarizare care include cunoștințe, convingeri, modele atitudinale și comportamentale,
concepții despre om și societate, abilitați intelectuale, profesionale și artistice prin care se
vizează formarea unei personalități armonioase, în concordanță cu cerințele actuale și viitoare ale
dezvoltării societății” (N. Oprescu).

ÎNVĂȚAREA reprezintă o transformare de comportament pe baza unei experiențe organizate

școlar, organizare supusă structurării, observației, controlului, în condițiile activității și ambianței
școlare.

CONVERSAȚIA: Modalitatea de angajare a unui întreg sistem de interacțiuni verbale profesor-

elev, elev-profesor, interacțiuni care contribuie la clasificarea și precizarea noilor cunoștințe, la
aprofundarea înțelegerii și integrării acestora, la sistematizarea și verificarea lor.

BRAINSTORMING: Este o tehnică de generare a ideilor care pornește de la premisa că atunci

când se generează mai multe idei șansa ca soluția cea mai bună să nu fie găsită scade
semnificativ. Aplicare: se lucrează în grup (nu este esențială dimensiunea grupului; totuși, este
de dorit ca grupul să nu fie prea mare, pentru a nu plictisi participanții).
PROIECTAREA ANUALĂ : Are drept referință o perioadă mai lungă din timpul de instruire –
de la un ciclu școlar la un an de studiu ; se concretizează în elaborarea planurilor de învățământ
și a programelor școlare.

TACTUL PEDAGOGIC: Capacitatea de a găsi, la momentul oportun, forma cea mai adecvată de
atitudine și tratare a elevilor ; se poate aprecia că tactul este capacitatea profesorului de a-și
menține și consolidă stările psihice pozitive și de a le domina și inhibă pe cele
negative, oferind astfel răspunsuri și soluții promte tuturor solicitărilor procesului instructiv-
educativ.

FINALITĂȚILE EDUCAȚIEI :Desemnează totalitatea sistematizată a idealurilor scopurilor şi

obiectivelor educaţionale, de diferite niveluri şi strategii, care configurează proiectul de
personalitate în baza căruia sunt orientate şi organizate sistemele de educaţie(Manual de
pedagogie contemporană, partea I, Florea Voiculescu)

IDEALUL EDUCAȚIONAL: Reprezintă tipul de personalitate pe care o anumită societate, într-

o anumită epocă istorică, îl proiectează, la care aspiră sau pe care îl impune, că pe modelul cel
mai general de referinţă pentru valorile împărtăşite de societatea respectivă în orizontul de timp
care îi este accesibil.( Manual de pedagogie contemporană, partea I, Florea Voiculescu)

ALTERNATIVELE PEDAGOGICE: Alternativele pedagogice reprezintă acele variante de

organizare şcolară "care oferă diferite soluţii de schimbarea preceptelor oficiale, aplicate într-o
anumită epocă sau într-un anumit context" (Dictionnaire actuel del'education, 1993, pag. 415)

ALGORTTMIZAREA: reprezintă o metodă didactică/de învăţământ care angajează un lanţ de

exerciţii dirijate, integrate la nivelul unei scheme de acţiune didactică standardizată, care
urmăreşte îndeplinirea sarcinii de instruire în limitele demersului prescris de profesor în sens
univoc. Reuşita metodei depinde de capacitatea algoritmilor pedagogici aleşi de a interveni ca
modele operaţionale care eficientizează activitatea de învăţare prin intermediul aplicării unor
reguli, formule sau coduri de acţiune didactică exacte şi riguroase

CÂMPUL PEDAGOGIC: Câmpul pedagogic reprezintă contextul psihosocial extern în care are
loc activitatea pedagogică/acţiunea educaţională. El este complementar dar şi deosebit în raport
cu ambianţa educaponală care marchează contextul/climatul psihosocial intern în care are loc
activitatea pedagogică/acţiunea educaţională.
ARTA PEDAGOGICĂ: Arta pedagogică reprezintă o capacitate generală a educatorului de
valorificare promptă a principiilor şi tehnicilor de proiectare şi realizare a activităţii de formare-
dezvoltare permanentă a personalităţii elevului încondiţii şi situaţii noi.Arta pedagogică reflectă
dimensiunea operaţională a măiestriei pedagogice care presupune prezenţa tactului pedagogic
("însuşire pozitivă obiectivată în comportamentul educatorului") şi a talentului pedagogic.
OPERAȚIONALIZAREA OBIECTIVELOR: înseamnă transformarea obiectivelor cadru în
finalităţi concrete, verificabile, în esenţă, realizarea obiectivelor unei programe şcolare. Acţiunea
se desfăşoară în faza de proiectare a lecţiei cu scopul de a dirija mai bine învăţarea, a stabili clar
acţiunile directe implicate în cunoaştere, înţelegere, alegere, sinteză, aplicare, evaluare şi a
interveni în momentul oportun în corectarea comportamentului elevilor.

OBIECTIVUL PEDAGOGIC constituie o intenţie pedagogică în faza de proiectare, dar trebuie

să devină un rezultat obţinut de elevi în urma desfăşurării şi încheierii acţiunii, oferind în acelaşi
timp şi criterii de evaluare.

COMUNICAREA PEDAGOGICĂ
Comunicarea pedagogică reprezintă un principiu axiomatic al activităţii de educaţie care
presupune un mesaj educaţional, elaborat de subiect (profesor), capabil să provoace reacţia
formativă a obiectului educaţiei (preşcolarului, elevului, studentului etc), evaluabilă în termeni
de conexiune inversă externă şi internă