Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departament ID


Studii universitare de licență, Domeniul: ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar/ID
Student: Grasu Corina – Elena

Recenzie Didactica Magna

Secolul al XVII-lea a reprezentat o perioadă foarte prosperă pentru învățământul din


Transilvania. Primirea ideilor marelui pedagog ceh al vremii, Jan Amos Comenius, concretizate în
opinii cu privire la copilărie, om şi educația acestuia au însemnat o mare schimbare faţă de concepţiile
pedagogice de până atunci și au ajutat la dezvoltarea școlii transilvănene din acea perioadă. Dacă
predecesorii lui Comenius s-au limitat să formuleze unele idei cu privire la educaţie, el face un mare
pas înainte, voind să constituie o ştiinţă a educaţiei. Comenius preconiza, printre altele, ca învăţământul
să se facă în limba maternă, recomandând să se predea în şcoală cunoştinţe efective, nu numai cuvinte
abstracte neînţelese. El a criticat vehement stările sociale din Transilvania, atribuind nobilimii
înapoierea şi mizeria poporului, susţinând dreptul la cultură al tuturor, fără deosebire de origine şi
confesiune. Prestigiului lui Comenius, care se afla în slujba principelui (1650-1654), i se datorează
faptului că puncte din programul său pentru difuzarea culturii au fost acceptate de cercurile oficiale
bisericeşti. Învăţământul românesc a înregistrat în acest secol un vădit progres, deoarece se constată că
școala nu mai servea exclusiv nevoilor bisericii, ci răspundea unor necesităţi culturale mai largi, și că
numărul dascălilor şi al lingvisticilor din mediul rural era într-o continuă creștere.
Pentru a conștientiza aportul adus de către Comenius asupra pedagogiei este necesar să
cunoaștem lucrarea sa „Didactica Magna” redactată în 1631. Jan Amos Comenius a scris această carte
în urma unor influențe aduse de gânditorii Germaniei secolului al XVII-lea precum Johann Valentin
Andreae, Ratke, Lubin, Hetwig, Ritter, Bodin și Vogel care au emis păreri despre o cale mai ușoară de a
preda limbile și artele, dar și de lucrarea „Cale nouă și foarte lesnicioasă spre științe și arte divine, spre
filologie și retorică” scrisă de Janus Caecilius Frey la Paris, în anul 1629.
Prin intermediul „Didactica Magna”, autorul relevă faptul că „ Arta aceasta de a învăța pe altul
și de a învăța singur [...] a fost în mare măsură necunoscută veacurilor trecute” și militează pentru
clădirea artei universale și întemeierea unor școli universale, evidențiind importanța pe care o au școlile
în viața tinerilor. De asemenea, impactul pe care îl au școlile asupra viitorului țării este subliniat de
autor prin intermediul citatelor din Marcus Tullius Cicero: „Ce dar mai mare și mai bun, putem aduce
societății, decît să învățăm și să cultivăm tineretul? Mai ales când, față de moravurile timpului nostru,
el a decăzut într-atâta încît trebuie înfrînat și constrîns prin acțiunile tuturor”, și din Philip
Melanchthon: „a forma corect tineretul valorează mai mult decît a cucerii Troia”. Toate aceste motive l-
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departament ID
Studii universitare de licență, Domeniul: ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar/ID
Student: Grasu Corina – Elena

au convins pe Comenius să-și structureze proiectul său didactic în trezeci și trei de capitole. În primul
capitol redactat, „Omul este cea din urmă, cea mai completă și cea mai perfectă dintre creaturi”, autorul
menționează maxima „Cunoaște-te pe tine însuți” enunțată de Pittacus din Mytilen, accentuând
importanța cunoașterii de sine în meseria de dascăl: „Cine se dedică misiunii de formare a oamenilor
(homines formandi), trebuie să tindă spre a trăi potrivit acestei înalte demnități în adevăratul sens al
cuvântului și să-și asigure toate mijloacele pentru atingerea acestui scop.”. Consider că, spusele
pedagogului Comenius sunt adevărate, întrucât un profesor trebuie să fie un exemplu pentru cei din jur
prin conduita sa. Acesta trebuie să aibă un mod de viață echilibrat, în concordanță cu standardele
impuse de societate, să fie o persoană responsabilă și organizată, care impune respect și respectă la
rândul său, toate acestea alcătuind profilul unei persoane demne de profesia de dascăl.
Deși dedicat științei, pedagogul nu se depărtează de învățăturile desprinse din Biblie și de
religia insuflată de Dumnezeu. Astfel, în al doilea capitol, intitulat „Scopul ultim al omului se află
dincolo de viața aceasta”, Comenius reflectă asupra menirii omului pe acest pământ, intuind că aceasta
reprezintă pregătirea pentru o altă viață. Mai mult, acesta are în vedere și esența ideilor pedagogice
afirmate de Aristotel care reies din teoria sa despre suflet. El considera că există trei forme de suflet:
vegetativ, care se manifestă prin hrănire şi reproducere; animal, care se manifestă prin senzaţii şi
dorinţe; raţional, căruia îi este specifică gândirea şi este de origine divină. Fiecărui suflet îi corespunde
un tip de educaţie. Sufletului vegetativ îi corespunde educaţia fizică, celui animal educaţia morală şi
celui raţional educaţia intelectuală. Aristotel considera că scopul educaţiei este dobândirea virtuţii, iar
aceasta se formează prin subordonarea sufletului vegetativ şi animal celui raţional. Comenius a plecat
de la această afirmație și a ajuns la concluzia că însuși scopul vieții este reprezentat de educație. Că
omul trebuie să învețe pe tot parcusul vieții sale și să evolueze constant.
Dacă în primele două capitole, autorul acorda o atenție deosebită cunoașterii și înțelegerii
propriei persoane, în al treilea capitol, intitulat „Viața aceasta nu este decât o pregătire pentru cea
eternă”, acesta adaugă cunoașterea mediului înconjurător care reprezintă atât obiect de studiu pentru
om, cât și un loc prielnic desfășurării procesului de învățare. Pentru a explica și mai bine importanța
studierii „lumii vizibile”, Jan Amos Comenius face referire la primul capitol din Biblie - „Geneza”.
Astfel, prin intermediul citatului „a extins cerul și l-a prevăzut cu soarele, luna și stelele, și a poruncit
ca după rotația lor să se măsoare orele, zilele, lunile și anii”, autorul sugerează necesitatea studierii în
școli a unor materii precum fizica, astronomia și matematica, iar prin intermediul citatului: „Dumnezeu
i-a creat (firește jos, în lume) pămîntul, ca un fundament pe care l-a înconjurat cu aer, l-a udat cu apă, a
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departament ID
Studii universitare de licență, Domeniul: ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar/ID
Student: Grasu Corina – Elena

făcut să crească felurite plante și animale, nu numai pentru nevoia omului, dar și pentru plăcerea și
bucuria lui.” sugerează importanța chimiei și a biologiei ca materii de studiu. Mai mult, acesta preciza
că în școală se vor învăţa numai “bazele”, ceea ce este “principal” mai ales acele cunoştinţe care pot fi
folosite în viaţă.
Pe deplin creștin, Jan Amos Comenius îmbrățișează credința și în capitolul IV, numit „Cele trei
grade ale pregătirii pentru eternitate: cunoașterea sa proprie (și odată cu aceasta a tuturor celorlalte
lucruri) stăpânirea de sine și îndreptarea spre Dumnezeu”, adăugând iubirea față de Dumnezeu
cunoașterii de sine și a mediului înconjurător.
Ideile călăuzite de creștinism ale autorului sunt prezente și în următoarele capitole: Chipul lui
Dumnezeu face referire la partea imaterială din oameni. Îl face pe om diferit de animale, stăpân peste
celelalte creaturi ale lui Dumnezeu (Geneza 1:28), şi îi permite să comunice cu Creatorul său, fiind
vorba despre o asemănare în sens mental, moral şi social.
În viziunea lui Comenius, din punct de vedere mental, omul a fost creat în așa fel încât să
posede rațiune și voință, fiind capabil să discearnă și să aleagă. Moral, a fost creat inocent și neprihănit,
fiind o reflecție a sfințeniei lui Dumnezeu, iar din punct de vedere social a fost creat pentru comuniune.
De aici se deduc cerințele înnăscute ale omului care sunt exprimate prin trei noțiuni comune ce
conturează fundamentul vieții actuale și cele viitoare: erudiția, care presupune cunoașterea tuturor
fenomenelor din mediul înconjurător; virtutea (moralitatea), prin care omul se preocupă de propria
conduită în societate; religiozitatea (pietatea) prin care omul își descoperă latura spirituală, apropiindu-
se și îmbinându-se cu divinitatea supremă.
Omul a fost astfel făcut încât să se poată bucura de propria-i sănătate și progres în toate
domeniile cu care interacționează în societate, și să se orienteze doar spre acele lucruri care îi asigură
un confort și un trai decent, utilitatea acestora constituind o particularitate prevalentă asupra
demersurilor pe care le întreprinde în viața de zi cu zi dar care în schimb își pierde esența atunci când
este subordonată laturii aspectuoase a obiectului respectiv. De asemeni, sănătatea omului trebuie privită
mai presus de toate plăcerile și activitățile pe care acesta le întreprinde și care-i pot periclita atât
integritatea mentală, cât și pe cea fizică, deoarece prin sănătate acesta își înlesnește scopul suprem:
acela de a învața mereu lucruri noi și de a dobândi necontenit înțelepciune până când încetează din
viață.
Prin utilizarea de numeroase metafore, cartea se raportează punctual la importanța formării
omului încă de la vârste fragede atât din punct de vedere moral cât și intelectual, în vederea aplicării a
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departament ID
Studii universitare de licență, Domeniul: ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar/ID
Student: Grasu Corina – Elena

tot ceea ce a dobândit prin cunoaștere atunci când înaintează în vârstă, dar totodată nu se abate de la a
specifica importanța asimilării de cunoștințe și deprinderi noi într-un mod regulat și neîncetat, pe toată
durata vieții. Cei trei piloni indisolubili ai definirii omului ca ființă superioara – erudiția, virtutea și
pietatea, sunt profund sustinuți de condiția primordială a formării acestuia într-un mediu
nediscriminatoriu, indiferent de sex sau statut social, în cadrul școlilor – instituții destinate pentru a-l
pregăti pentru viață, pentru a-i asigura bucuria de a fi folositor atât pentru sine cât și pentru ceilalți.
Începând cu capitolul XI, Comenius pătrunde în esența învățăturii acestei cărți, făcând o
radiografie a sistemului de învățământ universal și punând în balanță particularitatile și beneficiile
școlii ideale față de tehnicile de predare și învățare care se practică în realitate. De asemenea, sugerează
sub aspect general modalitățile eficiente, simple și plăcute care ar trebui să se îmbine pentru a înlătura
orice formă de obstacol și constrângere în scopul instruirii cât mai timpurii și cât mai sănătoase a
oricărei minți. Pentru aceasta, orice demers trebuie făcut cât mai sistematic, rațional și ordonat în așa
fel încât niciun pas, nicio treaptă în cursul firesc al deprinderii în orice domeniu nu trebuie să fie omisă,
iar cel mai important este stadiul inițiatic ce trebuie să asigure un nivel satisfăcător de receptivitate și să
deschidă apetitul pentru învățat, exemplificările și analogiile referitoare la viețuitoarele care au o
evidentă nevoie de acomodare în a învăța să zboare sau să înoate fiind destul de elocvente.
Comenius formulează o serie de principii care fundamentează teoria și practica educativă și care
organizează desfășurarea dihotomiei predare-învățare. Dintre acestea amintim:
- principiul intuiției, care sugerează ca studiul fenomenelor, obiectelor și proceselor să se realizeze prin
intermediul simțurilor, materializând relația dintre senzorial și rațional pentru facilitarea perceperii
realității din punct de vedere logic
- legarea teoriei de practică, ce presupune îmbinarea însușirii teoretice cu elementele aplicative,
practice și productive și care completează și dezvoltă principiul intuiției susținând faptul că practica
este un izvor al teoriei și un criteriu de verificare al acesteia
- principiul însușirii conștiente și active descurajează asimilarea mecanică a fenomenului de studiu și
presupune ca învățarea să se facă cu știință, să se înțeleagă semnificațiile abstracte și esențiale, să se
treacă toate informațiile prin filtrul gândirii, iar la final nu trebuie să existe niciun fel de confuzie
- principiul învățării concise și rapide formulează necesitatea asimilării doar a informațiilor de real
folos pentru elevi. Mințile acestora nu trebuie supraîncărcate cu aspecte inutile și de natură să le creeze
confuzie. Deasemeni, profesorul sau învățătorul trebuie să știe să deschidă apetitul celor cărora le
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departament ID
Studii universitare de licență, Domeniul: ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar/ID
Student: Grasu Corina – Elena

predă, să fie zelos și entuziast pe parcursul predării, astfel încât elevilor să le fie insuflat interesul,
curiozitatea.
- principiul educației morale, care se referă la o aliniere a valorilor atât din punct de vedere a
mentalității disciplinale, cât și dintr-o perspectivă de reformă structurală. Tinerilor trebuie să li se
asigure condițiile educaționale care să-i ajute să însușească normele moralei demne și civilizate și care
să le dezvolte conștiința îndeplinirii îndatoririlor față de colectivitatea care se dezvoltă și acționează în
societatea liberă. De asemenea, îmbinarea educației morale individuale cu educația morală în grup este
esențială pentru formarea profilului moral al individului, acesta raportând interesele proprii la cele ale
grupului. În virtutea educației morale, trebuie să se țină cont și de îmbinarea exigenței cu respectul,
educatorii trebuind să acorde cît mai multă dragoste și respect, concomitent cu exigențele, față de tineri.
În acest demers se interzice cu desăvârșire folosirea de jigniri morale și fizice care injosesc ființa
umană dar se impune în schimb, în cazul abaterilor, sancțiuni morale cu caracter educativ.
Din punct de vedere structural, Comenius sugerează o împărțire a sistemului de învățământ
astfel: 1. Instruirea copilului în primii ani de viață, în familie (Școala pe genunchii mamei), 2. Învățarea
limbii materne la vârsta copilăriei (Școala populară), 3. Studiul științei, literaturii, artelor și limbilor
clasice la adolescență – greaca, latina și ebraica (Gimnaziul) și 4. Universitatea.
Principiile accesibilității, profunzimii și rapidității în predare și învățare formulate de autor
trebuie să se aplice atât în științele artelor și limbilor cât și în sfera moralei și a pietății, iar greșelile de
predare din timpul său evidențiază cum ar fi trebuit să se optimizeze procesul de învățare dacă elevii ar
fi primit toate informațiile și explicațiile într-o limbă pe care să o înțeleagă iar cărțile ar fi fost adaptate
limbii materne.
Formulând acest set de principii și valori inovatoare și revoluționare, Comenius a fost un
vizionar, un idealist care credea într-o ordine perfectă a instruirii, și anume fundamentarea practicii
pedagogice pe principii solide, folosirea lecțiilor demonstrative, introducerea lecției în practica școlară,
stabilirea noțiunii de an școlar și împărțirea acestuia în perioade de învățare și pauze (vacanțe). Întâi de
toate însă, el învață omul să-și dezvolte inteligența înaintea limbii și să-și cultive dorința de cunoaștere
înainte să o sistematizeze, iar toate acestea trebuie să se deruleze într-un cadru creștinesc, educația fiind
foarte importantă pentru o viață creștină normală.
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departament ID
Studii universitare de licență, Domeniul: ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar/ID
Student: Grasu Corina – Elena