UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departament ID

Studii universitare de licență, Domeniul: ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar/ID
Student: Grasu Corina – Elena

Instruire. Învățare. Predare

Instruirea reprezintă o activitate organizată în cadrul procesului de învățământ care

presupune asimilarea unui ansamblu de informații care permit dezvoltarea priceperilor,
deprinderilor, cunoașterii și potențialului intelectual al individului.
Instruirea se realizează în cadrul unei relații între cel care transmite și cel care receptează,
prelucrează și asimilează cunoștințe și abilități sub forme diferite de organizare precum: lecții,
cursuri, seminarii, stagii de practică desfășurate pe parcursul unei perioade de timp: ore, semestre
sau ani de studii. Organizatorul și realizatorul instruirii (învățătorul/profesorul) își fixează
obiective clare care stau la baza activității pe care o desfășoară. Acesta folosește metode, strategii
și procedee didactice corespunzătoare, transmite cunoștințe precum noțiuni, idei, teorii, principii,
formează și antrenează priceperi și deprinderi într-un domeniu monodisciplinar sau
interdisciplinar.
Activitatea de instruire declanșează și întreține procesul treptat de asimilare cantitativă și
calitativă a cunoștințelor, de formare a priceperilor și deprinderilor și de integrare a acestora în
experiența lor proprie, de dezvoltare a capacităților de cunoaștere și a abilităților practice. De
asemenea, eficiența instruirii se obiectivează și în însușirea și folosirea metodelor și a tehnicilor
de învățare, de studiu individual; constituirea, dezvoltarea și valorificarea atitudinilor și
convingerilor de învățare; dezvoltarea motivației învățării. Instruirea ca rezultat confirmă
calitatea activității celui ce instruiește, receptivitatea, interesul ¸si capacitățile celui care este
instruit. Proiectarea instruirii presupune ordonarea materialului care urmează să fie predat-
învățat-evaluat în ceea ce privește legătura funcțional-structurală dintre profesor și elev/student.
Cel care instruiește se folosește de patru operații concrete în proiectarea acțiunii de instruire:
definirea obiectivelor pedagogice - stabilirea conținutului - aplicarea metodologiei - asigurarea
evaluării activității didactice/educative respective.
În opinia profesorului I. Neacșu instruirea produce învățare, acesta afirmând că instruirea
reprezintă “acea zonă în care învățarea și predarea se întâlnesc în mod planificat și conștient” (I.
Neacșu, 1999, pag. 151). Conținutul conceptului de instruire are o sferă mai largă decât învățarea
deoarece include mai multe forme de muncă intelectuală, extradidactice și extrașcolare, cu
resurse mai substanțiale, directe și indirecte, de natură morală, tehnologică, estetică și
psihofizică.
Învățarea școlară este o activitate de orientare psihologică și pedagogică, condusă și
evaluată în mod direct sau indirect de către cadrul didactic, ce presupune însușirea, prelucrarea,
asimilarea și integrarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, vizând formarea
capacităților, atitudinilor și aptitudinilor.
“Învățarea școlară este o transformare de comportament pe baza unei experienţe
organizate şcolar, organizare supusă structurării, observaţiei, controlului, în condiţiile activităţii
şi ambianţei şcolare.” (Iucu, 2005). Aceasta se desfășoară în mai multe etape acționale:
receptarea și înregistrarea informațiilor pe fondul unei stări de atenție și activare cerebrală;
înțelegerea cu ajutorul prelucrării lor prin mecanismele senzorialității, memoriei, inteligenței,
gândirii și limbajului, imaginației și formarea de noțiuni și principii;
stocarea în memorie, actualizarea prin reproducere a cunoștintelor și transferul acestora.
Procesul de învăţământ determină o modificare treptată în forma experienţei trăite de
individ: psihomotrice, acţionale, deoarece numai o experienţă nouă, poate genera o nouă
învăţare. Acest proces se concretizează într-un parteneriat pentru învățare, axat pe interacțiunea
dintre profesor și elev, a caror activitate se derulează într-o succesiune de alternanțe sau operații
simultane; constând în alternanța constantă și dinamică dintre intervenția profesorului (acțiunea
de predare) și reacția elevului (acțiunea de învățare). Aceste alternanțe sunt orientate spre
atingerea unui scop comun, acela de producere a învățării dorite.
Pentru ca scopul să fie atins și procesul de învățare să se desfășoare în conditii optime, iar
individul să învețe eficient, este necesară respectarea anumitor condiții. Aceste condiții ale
învățării eficiente se pot împărți în condiții interne și condiții externe.
Pentru condițiile interne ale învățării R. Gagne propune o serie de factori biologici și
psihici. Factori biologici, cu influențe mai importante asupra procesului învățării, cuprind: vârsta,
particularitățile anatomo-fiziologice ale analizatorilor, activitatea nervoasă superioară, starea
sănătății organismului și bioritmul intelectual. Factorii psihici sunt reprezentați de stadiul
dezvoltării structurilor cognitive, operatorii, psihomotorii, afective și socio-morale; nivelul
inteligenței, aptitudinile speciale, aptitudinea școlară, mecanismele psihice, personalitatea
(temperament, caracter), priceperile, deprinderile, tehnicile de muncă intelectuală și nivelul de
cunoștințe anterioare. Acești factori implicați în procesul învățării au fiecare un rol foarte bine
definit.
Atenția are un rol important în învățare deoarece prin intermediul acesteia se realizează
orientarea selectivă și concentrarea proceselor psihice în scopul cunoașterii materialului de
învățat, care este selectat și filtrat în funcție de interese și motivații. Eficiența învățării depinde în
mare măsură de concentrarea și stabilitatea atenției, de distributivitatea și flexibilitatea ei, iar
abilitățile de orientare și concentrare a atenției elevilor asupra celor ce se discută în cadrul unei
lecții sunt imediat trezite de ceea ce este nou și necunoscut.
Percepțiile sunt importante în procesul învățării, întrucât oferă materialul necesar
reprezentărilor, memoriei și gândirii, diferențiază un obiect de altul prin reflectarea structurii și a
semnificației. De asemenea, este necesar ca în procesul  invățării profesorul să aibă în vedere
dezvoltarea la elevi a diferitelor tipuri de percepție si mai ales a celei vizuale, întrucât
aproximativ 90% din informații ne vin pe această cale. De aceea, materialul intuitiv trebuie să fie
mare, în culori vii. Mai mult, mișcarea și variația sunt și ele elemente importante în captarea
atenției.
Cunoașterea are la bază informațiile furnizate de simțuri, sintetizate în perceptive, iar în
ciuda aparenței, percepția este un act foarte complex. Reprezentările își aduc aportul în procesul
învățării prin punerea la dispoziție a materialului necesar gândirii pentru generalizari sub forma
de noțiuni, legi, reguli, principii, precum și memoriei, pentru a fi folosit mai târziu prin
actualizare. Școlarii, datorită experienței lor reduse, a bagajului sărac în reprezentări, pot să nu
vadă ceea ce profesorului îi este ușor să observe. În acest scop nu trebuie subestimate metodele
intuitive.
O altă dificultate întâmpinată în asimilarea informațiilor este aceea că elevii disting cu
greu aspectele esențiale de cele neesențiale. Astfel, este indicată utilizarea desenului schematic și
folosirea unui material intuitiv cât mai variat. Perceperea activă a obiectelor și fenomenelor în
procesul de invățământ va fi insoțită de explicațiile verbale ale profesorului, pentru a completa
prin informații suplimentare imaginile elevilor asupra obiectelor si fenomenelor.
Memoria ca proces psihic fin de întipărire, stocare și de reactualizare a informației
asigură trainicia asimilării cunostințelor și priceperilor. La om, capacitatea de prelucrare și
stocare a informațiilor este mult mai mică decât aceea de receptare și ca urmare apar dificultăți in
procesul de învățare in cazul supraîncărcării cu material de învățat. Acest fenomen se manifestă
în timpul lecțiilor atunci cand tabla este prea încărcată cu date și idei ce cu greu pot fi înțelese și
sintetizate de elevi. Aceștia nu pot avea o atenție concentrată mai mult de 15-20 minute. De
aceea, la unele lecții mai grele, sunt necesare sarcini concrete de lucru, metode variate, materiale
didactice și forme distractive.
Gândirea, ca proces psihosocial de reconstituire a ceea ce este unitar, de formare a
conceptelor și structurilor operaționale, de înțelegere a realității și adaptare prin rezolvare de
probleme, are un rol esențial în procesul învățării școlare. În cartea “Părinți străluciți, profesori
fascinanți” psihoterapeutul Brazilian Augusto Cury oferă soluții pentru deficitul de atenție al
elevilor cauzat de administrarea deficitară a gândurilor. Acesta propune predarea materiei prin
stimularea emoției elevilor: “Profesorii fascinanți transformă informația în cunoaștere și
cunoașterea în experiență. Ei știu că doar experiențele se înregistrează într-un mod deosebit în
memorie și numai ele creează modificări masive, capabile să transforme personalitatea. De
aceea, ei prezintă întotdeauna informațiile în contextul experienței de viață.” și încurajează
folosirea muzicii ambientale în sala de curs, așezarea colectivului în cerc sau în formă de U,
folosirea expunerilor interogative și a celor prin dialog în predarea lecțiilor, oferirea de suport și
învățarea elevilor să-și administreze gândurile și emoțiile.
Ca și condiții externe R.Gagne enumera: pregătirea profesorului, factorii socio-
organizaționali, factorii temporali, factorii psihoergonomici.
Dintre toți acești factori, pregătirea profesorului este cea mai importantă, întrucât are în
vedere alcătuirea planificării materiei de predat pe baza căreia se vor elabora proiectele didactice
cu respectarea prevederilor programei școlare care trebuie obligatoriu să includă chestionarea
orală, aplicațiile practice, precum și tema pentru acasă. După fiecare lecție predată și fixarea
cunoștințelor, profesorul trebuie să se convingă de ceea ce au reușit elevii să-și însușească dar, de
asemenea, trebuie să se autoanalizeze pentru a înțelege la ce nivel a reușit să transmită elevilor
cunoștințele predate.
Factorii socio-organizaționali care fac referire la modalitățile procesului de predare-
învățare și pe care le influențează sunt: orarul școlar, materialul didactic, tehnicile audio-vizuale,
mobilierul precum și atmosfera din clasă. Atunci când predă, profesorul trebuie să țină cont de
accesibilitatea și inteligibilitatea materialului, să fie structurat logic și prezentat gradual, de la
simplu la complex.
Factorii temporali care determină într-un mod eficient randamentul elevilor sunt
reprezentați de învățarea eșalonată în timp, lungimea pauzelor care trebuie corelată cu gradul de
dificultate al materialului și perioadele de repaus după o învățare intensă.
Factorii psihoergonomici oferă un potențial ridicat de informare și formare a elevilor deoarece
asigură interfața, legătura acestora cu diferite resurse materiale automatizate care îmbracă o
formă modernă a facilităților tehnice: mașini de instruire și evaluare a rezultatelor, aparate,
instrumente, tehnici audio-vizuale.
Predarea reprezintă un sistem complex de acțiuni și comportamente didactice desfășurate
de profesor în cadrul lecției care au ca scop asigurarea condițiilor optime de învățare.
Predarea implică, în esență, procesul de formare a elevilor prin instruire. Eficienţa acestui
proces reprezintă o dovadă clară a competenţei profesorului care alege și ordonează informațiile
în vederea sporirii eficienței lor formative și educative, asigură condițiile necesare pentru ca
sursele de informații și modalitățile de difuzare a lor sa funcționeze la modul optim. De
asemenea, pentru a coordona cu succes procesul de instruire, dascălul trebuie să conștientizeze
că nu este doar un simplu transmițător de informații, ci și specialistul care știe să prelucreze
această informație pentru a fi adaptată la sistemul de gândire al copiilor, mai ușor de asimilat.
Mai mult, profesorul îi îndruma și îi conduce pe elevi la diverse surse de informare, odată cu
achiziționarea noilor cunostințe, învatându-i si tehnicile de dobândire și descoperire a acestora.

Bibliografie

 Lector univ. dr. Elena Marin, suport de curs Teoria și Metodologia Instruirii
 Elena Macavei, Educație, instruire, învățare, Educația Matematică Vol. 1, Nr. 2 (2005),
3–8, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Pregătire a Personalului
Didactic, Str. Calea Dumbrăvii, nr. 34 - Sibiu, Romania
 Augusto Cury, Părinți străluciți, profesori fascinanți, Editura For You, 2007
 http://www.preferatele.com/docs/diverse/9/instruirea14.php
 http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap2
 http://www.tribunainvatamantului.ro/recurs-la-pedagogie-formele-de-organizare-a-
instruirii/
 http://pshihopedagogie.blogspot.ro/2007/08/6-invatarea-scolara-orientari.html
 http://www.qreferat.com/referate/pedagogie/Invatarea-delimitari-conceptua516.php