Fundamentele pedagogiei de Sorin Cristea (recenzie)

Fundamentele pedagogiei elaborate de Sorin Cristea reprezintă un demers de consolidare şi

fundamentare, necesar pentru ca pedagogia să evolueze coerent şi armonios.
Totodată, lucrarea constituie o provocare epistemologică, dar şi o miză etică mai mult ca
oricând necesară într-o epocă în care este pusă sub semnul întrebării însăşi existenţa ştiinţelor
educaţiei.
Lucrarea Fundamentele pedagogiei are marele merit de a pune alături de rigoarea ştiinţifică
şi viziunea comprehesivă asupra fenomenului demersul îndrăzneţ în tratarea aspectelor pe
care le studiază. Autorul se adresează atât practicienilor, cât şi specialiştilor în ştiinţele
educaţie, oferind fiecăruia deopotrivă un instrument de analiză şi un construct consistent
pentru reflecţia proprie, pentru reconsolidarea şi decantarea informaţiilor.
Lucrarea Fundamentele pedagogiei este structurată pe trei părţi (I-III) care
abordează fundamentele pedagogiei ca teorie generală a educaţiei. Toate au ca obiect de
studiu specific educaţia definind şi analizând conceptele de bază ale domeniului.
Prima parte a cărţii se intitulează ,,Statutul ştiinţific al pedagogiei” şi este compusă din
capitolele 1-6 (Pedagogia-ştiinţă socioumană specializată în studiul educaţiei; Perspective de
analiză a pedagogiei ca ştiinţă; Specificul pedagogiei ca ştiinţă socioumană; Evoluţia
pedagogiei-de la pedagogie la ştiinţele educaţiei; Pedagogia postmodernă şi Curriculum-
paradigmă a pedagogiei postmoderne).
Capitolul 1 are ca scop demonstrarea epistemologică şi socială a faptului că pedagogia
reprezintă ştiinţa socioumană specializată în studiul educaţiei. Obiectivele specifice rezultate
vizează evidenţierea statutului epistemologic al pedagogiei şi prezentarea unor definiţii ale
pedagogiei preluate îndeosebi din tratate şi dicţionare de specialitate.
Capitolul 2 are ca obiective specifice evidenţierea criteriilor de analiză a pedagogiei şi a
educaţiei (în calitate de obiect de cercetare propriu pedagogiei) legitimate epistemologic dintr-
o dublă perspectivă, istorică şi logistică. Demersul întreprins conduce la identificarea
principalelor paradigme şi axiome ale pedagogiei/educaţiei.
Capitolul 3 are ca obiectiv să evidenţieze specificul pedagogiei ca ştiinţă socioumană.
El poate fi demonstrate prin îndeplinirea următoarelor trei condiţii epistemologice: un obiect
de studiu specific; o metodologie de cercetare ştiinţifică; o normativitate specifică.
Capitolul 4 analizează consecinţele procesului complex de trecere de la pedagogie la
ştiinţele educaţiei, prin evidenţierea: premiselor istorice ale evoluţiei pedagogiei; mizei
clasificării ştiinţelor educaţiei pe baza unor criterii riguroase, validate epistemic; metodelor de
clasificare afirmate deja în literature de specialitate; necesităţii avansării unui nou model de
clasificare în consens cu cerinţele paradigmei curriculumului; importanţei ştiinţelor
fundamentale ale educaţiei, aflate la baza tuturor celorlalte ştiinţe ale educaţiei, afirmate sau
pe cale de afirmare la nivelul comunităţii pedagogice.
Capitolul 5 analizează pedagogia postmodernă ca un nou model de abordare a educaţiei
şi a instruirii, raportat la: anumite repere istorice; educaţia postmodernă în context cultural;
cunoaşterea în pedagogie; modele ale educaţiei posmoderne.
Capitolul 6 analizează curriculumul în calitate de paradigmă a pedagogiei postmoderne.
Este evidenţiată contribuţia curriculumului raţional şi a curriculumului procesual la iniţierea şi
aplicarea demersului specific pedagogiei posmoderne la nivel de politică a educaţiei.
Reconceptualizarea curriculumului în context social postmodern este prezentată din
perspective econstrucţiei şi a reconstrucţiei reflectate şi la nivelul evoluţiei ştiinţelor educaţiei
posmoderne.
În concluzie cele 6 capitole analizează statutul epistemologic al pedagogiei ca ştiinţă
socioumană specializată în studiul educaţiei. Perspectiva istorică şi axiomatică propusă
evidenţiază valoarea paradigmei curriculumului în contextul pedagogiei postmoderne care
confirmă poziţia centrală a fundamentelor pedagogiei (în calitate de teorie generală a
educaţiei) în contextual ştiinţei educaţiei, clasificate şi analizate pe criterii epistemologice
riguroase.
Partea a doua a cărţii se intitulează ,,Concepte pedagogice fundamentale” şi este
compusă din capitolele 7-14 (Definirea şi analiza conceptului pedagogic de educaţie;
Finalităţile educaţiei; Conţinuturile generale ale educaţiei; ,,Noile educaţii”-conţinuturi
particulare ale educaţiei; Formele generale ale educaţiei; Contextul în care se realizează
educaţia; Managementul sistemului de învăţământ şi Schimbarea sistemului de învăţământ).
Capitolul 7 defineşte şi analizează: conceptul pedagogic de educaţie din perspective
istorică şi axiomatică. Funcţiile, caracteristicile şi structura educaţiei, evidenţiind importanţa
funcţiei centrale cu caracter obiectiv, care vizează formarea-dezvoltarea personalităţii şi
structura de funcţionare a activităţii de educaţie – un model conceptual în perspectiva
paradigmei curriculumului.
Capitolul 8 defineşte şi analizează conceptual pedagogic de finalitate a educaţiei, funcţiile şi
structura finalităţilor, clasificarea finalităţilor realizată prioritar în funcţie de sfera de referinţă
a acestora, finalităţile macrostructurale şi un model global şi deschis al finalităţilor ca
fundament al proiectării curriculare a educaţiei/instruirii, angajat la toate nivelurile sistemului
şi ale procesului de învăţământ.
Capitolul 9 defineşte şi analizează conceptual pedagogic de conţinut general al
învăţământului pe baza următoarelor criterii epistemice: valoarea general-umană reflectată;
obiectivul general urmărit; obiectivele specivice realizabile în diferite forme de
educaţie/instruire; conţinuturile particulare; metodologia specifică; principiile care
legitimează eficienţa activităţii. Pe baza acestor criterii, definirea şi analiza conţinuturilor
pedagogiei generale , determinate de valori umane fundamentale, exprimate în termini de:
educaţie morală; educaţie intelectuală/ştiinţifică; educaţie aplicată/tehnologică; educaţie
estetică şi educaţie fizică.
Pe baza conţinuturilor generale ale educaţiei, construirea unui model conceptual din
perspective paradigmei curriculumului.
Capitolul 10 defineşte şi analizează ,,noile educaţii” în calitate de conţinuturi particulare
determinate de problematica lumii contemporane generată de evoluţiile economiei, politicii,
culturii comunităţii în societatea posmodernă. Relaţia dintre ,,noile educaţii” şi conţinuturile
generale ale educaţiei precum şi integrarea ,,noilor educaţii” în curriculumul şcolar şi
universitar.
Capitolul 11 analizează problematica formelor generale ale educaţiei, complementară
cu cea a conţinuturilor generale ale educaţiei.
Capitolul 12 delimitează la nivel social şi defineşte drept concept pedagogic contextul
educaţiei. O atenţie specială se acordă conceptului pedagogic fundamental de sistem de
învăţământ, definit şi analizat în sens larg, în perspective evoluţiilor înregistrate în societatea
postmodernă, în consens cu cerinţele paradigmei curriculumului.
Capitolul 13 continuă analiza sistemului de învăţământ din perspective structurii sale de
conducere, care evaluează calitativ prin adoptarea modelului managerial, afirmat în societatea
postmodernă.
Capitolul 14 analizează modul în care are loc schimbarea la nivelul sistemului de
învăţământ. Se defineşte conceptul pedagogic de schimbare în educaţie, precum şi reforma
educaţiei-schimbare superioară la nivelul sistemului de învăţământ. În concluzie cele 8
capitole definesc şi analizează, din perspective paradigmei curriculumului, următoarele
concepte pedagogice fundamentale, aflate la baza demersului epistemic al tuturor ştiinţelor
educaţiei: educaţia, funcţiile educaţiei, structura educaţiei, finalităţile educaţiei, conţinuturile
generale ale educaţiei (cu deschidere spre ,,noile educaţii”), formele generale ale educaţiei,
sistemul de educaţie, sistemul de învăţământ, procesul de învăţământ, managementul
educaţiei, formele educaţiei.
Partea a treia a cărţii se intitulează ,,Direcţiile de evoluţie a educaţiei” şi este compusă
din capitolele 15-18 (Evoluţia educaţiei din perspective paradigmei curriculumului; Educaţia
permanentă; Autoeducaţia şi Valorificarea deplină a educabilităţii).
Capitolul 15 evidenţiază direcţia fundamentală de evoluţie a educaţiei în contextual afirmării
depline a paradigmei curriculumului în calitate de model exemplar de abordare a teoriei în
pedagogia postmodernă.
Capitolul 16 analizează o direcţie principală de evoluţie a educaţiei postmoderne, care
contribuie la atingerea unui studio superior de dezvoltare a paradigmei curriculumului. Sunt
evidenţiate fundamentele educaţiei permanente precum şi avansarea unei strategii a educaţiei
permanente, construită la nivelul unui model prospective.
Capitolul 17 analizează o a doua direcţie principală de evoluţie a educaţiei postmoderne,
dependentă de educaţia permanentă în contextual paradigmei curriculumului.problemele puse
în dezbatere vizează premisele autoeducaţiei, elaborarea conceptului pedagogic de
autoeducaţie şi avansarea unei metodologii de proiectare şi realizare a autoeducaţiei.
Capitolul 18 analizează cea de a treia direcţie de evoluţie a educaţiei angajate din perspective
paradigmei curriculumului, referitoare la valorificarea deplină a educabilităţii.
Problematica avută în vedere urmăreşte definirea conceptului pedagogic de educabilitate şi a
factorilor educabilităţii: ereditatea, mediul, educaţia. În concluzie cele 4 capitole identifică şi
analizează direcţiile principale de evaluare a educaţiei, determinate pedagogic în contextual
afirmării modelului cultural al societăţii postindustriale informaţionale, bazate pe cunoaştere.
Acest model confirmă inportanţa paradigmei curriculumului, necesitatea valorificării sale
la toate nivelurile sistemice şi ale procesului de învăţământ.