Universitatea POLITEHNICA din București

Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor

Sistemul de învățământ
ROMÂNIA

Profesor coordonator: Masterand:

Prof. Univ. Dr Serbanescu Laura Emilia Olteanu Ioana-Diana

2021
Cuprins:
Sistemul național de învățământ-introducere
Structura sistemului național de învățământ-schema
Administrarea sistemului național de învățământ
Legislația sistemului național de educație
Structura sistemului național de învățământ:
 Educația timpurie (0—6 ani)
 ISCED 1/Învățământul primar
 ISCED 2/Învățământul secundar inferior/gimnazial
 ISCED 3/Învățământul secundar superior
 ISCED 4/Învățământul terțiar nonuniversitar
 ISCED 5-8/Învățământul superior
 Educația adulților
 Şcolarizarea la domiciliu
Redarea unei experiențe profesionale cu referire la sistemul învățământului din România
Concluzii și analize critice
 Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor
de învăţământ de stat şi private de diverse tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii
de instruire şi educare.
Sistemul naţional de învăţământ este structurat în niveluri educaţionale, astfel încât să
fie asigurată coerenţa instrucţiei şi educaţiei conform particularităţilor de vârstă şi individuale
ale elevilor şi studenţilor.1
Structura sistemului:

Sistemului naţional de educaţie este administrat astfel:

 la nivel naţional de Ministerul Educaţiei Naționale (MEN)
 la nivel central, în cooperare, cu alte ministere (de ex. Ministerul Finaţelor Publice
pentru finanţarea instituţiilor şcolare) şi structuri instituţionale subordonate
Guvernului, iar
 la nivel local, de către inspectoratele școlare județene, ca instituții locale subordonate.
Ministerul Educaţiei Naţionale organizează şi conduce sistemul naţional de
educaţie, învăţământ, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare având ca
parteneri atât instituțiile subordonate, cât și instituțiile aflate în coordonare.
Ministerul Educaţiei Naţionale asigură relaţia cu Parlamentul, Consiliul Economic
şi Social şi exponenţi ai societăţii civile în probleme specifice domeniului său de activitate.
1
https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-education-system-and-its-structure-
64_ro

2
Comisia Europeană/EACEA/Eurydice, 2017. Structura sistemelor de educație din Europa 2017/18: Diagrame
schematice. Eurydice Fapte și Cifre. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Legislația sistemului naţional de educaţie:
Cadrul legal general pentru organizarea, administrarea şi funcţionarea educaţiei în
România este stabilit prin:
 Constituţie (cap.2, art.32)
 Legea Educației Naționale - lege organică
 legi ordinare şi ordonanţe de guvern.
Procedurile şi regulamentele specifice sunt stabilite prin hotărâri ale guvernului şi ordine
ale Ministerul Educaţiei Naționale.3
Sistemul de educaţie național:
 Are un caracter deschis, permițând mobilitatea elevilor, prin transfer de la o unitate
şcolară la alta, de la o clasă la alta, de la un profil la altul şi de la o filieră la alta.
 Are un caracter pluralist (școli publice sau private, în sistem de alternativă
educațională) și asigură modalități de școlarizare în limba oficială a statului (limba
română), în limbile materne ale elevilor aparținând minorităților naționale sau în limbi
de circulație internațională.
În România învățământul constituie prioritate națională.4
Educația timpurie (0—6 ani) este alcătuită din:
 nivelul antepreșcolar (0—3 ani)
 învățământul preșcolar (3—6 ani), format din:
 grupa mică
 grupa mijlocie
 grupa mare.
ISCED 1/Învățământul primar cuprinde:
 clasa pregătitoare
 clasele I—IV.
Trecerea de la învăţământul primar la cel secundar inferior (gimnaziu) este condiţionată numai de
promovarea învăţământului primar.

ISCED 2/Învățământul secundar inferior/gimnazial cuprinde:

 clasele V—VIII.
Accesul la nivelul superior se realizează prin examen de evaluare națională și de repartizare
în unități de învățământ secundar superior.
ISCED 3/Învățământul secundar superior se împarte în:
 învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX—XII/XIII, cu următoarele filiere:
 teoretică;
 vocațională;
 tehnologică.

3
https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/romania_ro
4
https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/romania_ro
  învăţământ profesional (durata de 3 ani). Absolvenţii învăţământului profesional care
promovează examenul de certificare a calificării profesionale pot urma cursurile
învăţământului liceal.
Învățământul profesional și tehnic este format din:
 învățământ profesional
 învățământ tehnic
 învățământ postliceal.
Învăţământul preşcolar, primar, secundar şi postsecundar non-terţiar formează învăţământul
preuniversitar.
Învăţământul preuniversitar este subordonat Ministerului Educaţiei Naționale prin
inspectoratele şcolare judeţene.
Învăţământul primar şi secundar inferior (învătamânt obligatoriu de 11 clase) este obligatoriu.
Finalizarea învăţământului liceal este atestată printr-un certificat de absolvire care conferă:
 dreptul de a urma învăţământul postsecundar non-terţiar
 dreptul de a participa la examenul de bacalaureat
 dreptul de a participa la examenul de atestare a competenţelor profesionale.
Absolvenţii primesc de asemenea portofoliul personal pentru educaţie permanentă actualizat
şi, la cerere, foaia matricolă.
Absolvenţii de liceu care promovează examenul de bacalaureat primesc diploma de
bacalaureat care le conferă dreptul de a urma învăţământul superior, în condiţiile stabilite de
lege. Examenul de bacalaureat este un examen naţional.
În învăţământul preuniversitar elevii se pot transfera între instituţii de învăţământ, filiere,
profiluri şi specializări, pe baza regulilor specifice stabilite prin Regulamentul de Organizare
şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar.

ISCED 4/Învățământul terțiar nonuniversitar cuprinde învățământul postliceal:

Învăţământul postsecundar non-terţiar este organizat prin şcolile postliceale şi şcolile de
maiştri şi poate fi urmat numai de absolvenţii de liceu - cu sau fără diplomă de bacalaureat.
ISCED 5-8/Învățământul superior
Învățământul superior (ISCED 5-8), este organizat în universități, academii de studii,
institute, școli de studii superioare, denumite instituții de învățământ superior sau universități,
autorizate provizorii sau acreditate.
Pot să se înscrie în învățământul superior absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat.
Condițiile de admitere sunt diferite de la o instituție la alta.
Structura învățământului superior reflectă principiile procesului Bologna:
 studii de licență
 studii de masterat
  studii de doctorat.
Învăţământul superior este coordonat de Ministerului Educaţiei Naționale, cu respectarea
principiilor autonomiei universitare.
Învăţământul superior se organizează prin:
 universităţi
 instituţii
 academii de studii
 şcoli de studii postuniversitare.
Instituţiile de învăţământ superior includ în mod obişnuit câteva:
 facultăţi
 colegii universitare
 departamente
 catedre
 unităţi de cercetare şi micro-producţie.
Misiunea învăţământului superior este:
 de educaţie şi cercetare, sau
 numai de educaţie.
Înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior se poate face numai prin legi dedicate, conform
procedurilor de acreditare a învăţământului superior şi recunoaşterea diplomelor.
Instituţiile de învăţământ superior stabilesc metodologia de admitere, conform criteriilor
generale stabilite de Ministerul Educaţiei Naționale.
Numai absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat pot fi admişi în învăţământul superior.
Specializările şi nomenclatorul specializărilor sunt stabilite de Ministerul Educaţiei Naționale
în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi în urma consultării
Consiliului Naţional pentru Evaluare şi Acreditare Academică, a instituţiilor de învăţământ,
precum şi a altor actori interesaţi.
La nivelul învăţământului superior caracterul deschis este asigurat prin Carta Universitară.
Educația adulților cuprinde:
 programe de formare la toate nivelurile de calificare, organizate în:
 sectorul public;
 privat.
Şcolarizarea la domiciliu
În conformitate cu prevederile Legii educației naționale (Legea 1/2011):
 Pentru copiii, elevii şi tinerii cu boli cronice sau cu boli care necesită perioade de
spitalizare mai mari de 4 săptămâni se organizează, după caz, grupe sau clase în
cadrul unităţii sanitare în care aceştia sunt internaţi.
  Pentru copiii, elevii şi tinerii care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilităţi,
sunt nedeplasabili, se organizează şcolarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată.
 Şcolarizarea la domiciliu, respectiv înfiinţarea de clase sau de grupe în spitale se fac
de către inspectoratul şcolar, la propunerea CJRAE/CMBRAE, conform unei
metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei.5

Redarea unei experiențe profesionale cu referire la sistemul învățământului din România:

Menționez de la început că voi reda în paralel doua experiențe:
1.Experiența unui cadru didactic debutant;
2.Experiența în urma celor 16 ani de scoală și a unui actual masterand.
Încep prin a spune că volumul de cerințe și teme ne depășesc, spun asta din
perspectiva unui cadru didactic dar și a unui student/masterand. Practica lipsește cu
desăvârșire din școlile romanești: singura practică efectuată personal a fost pe parcursul celor
4 ani de facultate și a celor 3 ani de modul psihopedagogic-nivel I; practica desfășurată la
orele fizice în primul an de învățământ a încântat foarte tare elevii, de asemenea și cea din al
II-lea atât fizic cât și online, cred că aceștia ar rămâne cu informații mult mai bine întipărite și
experiențe frumoase dacă ar avea parte de mai multa practică, mai jos pun câteva fotografii:

5
https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-education-system-and-its-
structure-64_ro
: 6

6
Arhiva personală
7
Arhiva personală
 8

8
Arhiva personală
 9

10

9
Arhiva personală
10
Arhiva personală
 11 12

11
Arhiva personală
12
Arhiva personală
 13 14

13
Arhiva personală
14
Arhiva personală
 15

15
Arhiva personală
 16 17

16
Arhiva personală
17
Arhiva personală
 18 19

Deși de-a lungul timpului petrecut în școlile romanești am avut parte și de experiențe
neplăcute (teme prea multe într-un timp prea scurt, informație multa și deodată, profesori care
făceau diferențe intre elevi în funcție de preferințe etc.) tind să cred că sistemul romanesc de
învățământ nu este pământ așa cum presupun sau afirma mulți ci ne oferă o vastă cultură
generală și informații utile.
Făcând paralela între cele două situații în care mă regăsesc constat că ne lipsește cu
desăvârșire practica, iar informațiile vin din abundență, majoritatea profesorilor nu se bazează
pe învățarea logică și mai degrabă trebuie să știm din toate, învățământul este bazat pe
memorare, iar în unele școli profesorii se bazează mai mult pe materiile de examen și nu pe
dezvoltarea culturii generale.
După testele PISA din ultimii ani constatăm că sistemul de învățământ din România
are mari lacune, țara noastră se află printre ultimele în Europa, dar suntem fruntași la
abadonul școlar. Educația în România este într-o stare deplorabilă la 30 ani după Revoluție.
Numărul elevilor din bănci a scăzut la aproape jumătate față de anii comunismului, când
școala nu era opțională ci obligatorie. În trecut după absolvirea liceului elevii știau o meserie,
iar după facultate primeau repartiție pentru slujbă în funcție de notele obținute. După 8 clase
elevii dădeau examenul de treaptă, iar la finalul clasei a X-a încă o examinare îi departaja,
cine nu promova mergea la profesională.

18
Arhiva personală
19
Arhiva personală
În prezent majoritatea absolvenților aleg să învețe în străinătate.
Suntem spre coada clasamentului și nici măcar olimpicii premianți nu ne mai spală rușinea.
După 30 ani, România trebuie să repete toate clasele și s-o ia de la zero, să învețe profesorii
să predea după metode moderne, să atragă copiii în școli, să stopeze abandonul școlar și să
schimbe paradigma deoarece tinerii nu mai vor să dea raportul nimănui, vor să învețe și să
cunoască lumea în care s-au născut liberi, iar educația este singura care ne mai poate salva.
Concluzii și analize critice:
La început de drum elevii au nevoie să intre în contact cu un sistem mai prietenos (mă
refer la întreg procesul de predare).
Sistemul de învățământ din România este mai mult sau mai puțin gratuit, dar
realitatea ne arată că pentru a asigura o educație de calitate, părinții trebuie să facă investiții.
În cadrul întregii perioade educaționale am învățat ce este competiția și nu
colegilitatea.
Fiind prea puține proiecte în echipe, prea puține activități comune, fiind pedepsit sau criticat,
iar ajutorul fiind identificat cu copiatul, am învățat pe cont propriu ne este mai bine și că
trebuie să facem mare parte din lucruri singuri. Cu toate acestea, nimeni nu ne-a explicat că în
majoritatea mediilor de lucru, valorile care sunt apreciate și căutate sunt munca în echipă,
abilitățile de comunicare și colegialitatea. O atmosferă de lucru prietenoasă, dar și
profesională este determinantă în soluționarea problemelor, iar sistemul educațional din
România nu a găsit încă metoda prin care să ne predea această lecție.
Sistemul educațional românesc reprezintă un risc pentru dezvoltarea emoțională a
copiilor, din mai multe perspective. Elevul român de succes este un bun receptor și
reproducător de informație. Atunci când se evaluează progresul și perfomanța unui elev, nu
sunt luate formal în considerare abilitățile sale emoționale și sociale, felul în care, în
contextul școlii, el devine din ce în ce mai bun la a-și cunoaște și gestiona emoțiile, la a
construi și menține relații sociale, de colaborare cu cei din jur, colegi sau cadre didactice.
Neavând formal acest obiectiv de dezvoltare, școala eșuează în a avea grijă de sănătatea
emoțională a copiilor.
În al doilea rând, deținem statistici relevante la nivel național, conform cărora 86%
dintre elevii români au experimentat cel puțin o situație de umilință publică din partea
cadrelor didactice; 33% dintre ei au fost jigniți, iar 7% loviți de către profesorii lor. Critica,
expunerea publică umilitoare, evidențierea greșelilor, academice sau de comportament, sunt
principalele instrumente pedagogice pe care mulți dintre profesorii români le folosesc în
relație cu elevii. Aceste practici educaționale se înscriu în categoria comportamentelor
abuzive cu consecințe negative deopotrivă pentru dezvoltarea emoțională și educațională a
copiilor.
În al treilea rând, sunt de menționat practicile discriminatorii cărora le cad victime
numeroși copii din diferite grupuri vulnerabile–copii de etnie Roma, copii cu tulburări de
sănătate mentală, copii ce provin din medii extrem de sărace sau sunt lipsiți de protecția
parentală (au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate sau provin din sistemul de
protecție) și care au un impact semnificativ asupra sănătății și echilibrului emoțional. 
 Școala e departe a fi un loc al toleranței, al diversității și flexibilității, în care copiii
sunt sprijiniți să se integreze. Inițiate chiar de către școală sau de către părinții “celorlalți
copii”, dar susținute măcar tacit de școală, aceste practici nu doar că afectează profund copiii
vulnerabili, dar transmit o lecție deloc valoroasă celorlați copii care, învață astfel un model
negativ de comportament social. 
Mai este și violența între elevi. 
Există un nivel crescut al violenței între elevi, fie că vorbim de violența spontană,
fizică și/sau verbal, sau de bullying (o formă structurată, repetată de violență între copii) cu
consecințe negative profunde pentru dezvoltarea socio-emoțională și performanța școlară a
copiilor, cu precădere a celor vulnerabili, consecințe ce merg uneori până la refuz școlar și
apariția de tulburări de sănătate mintală (ex. depresie, anxietate); de asemenea, se observă o
creștere a nivelului de toleranță a copiilor față de diferitele manifestări ale violenței în școală,
comunitate și familie, precum și desensibilizarea lor în calitate de martori ai fenomenului
violenței.
În ultimii ani, fenomenul violenței în școli a devenit un subiect mai prezent în agenda
publică și mai vizibil în mass-media (chiar dacă uneori raportările sunt de natură
senzaționalistă), iar această vizibilitate corelează și cu creșterea incidentelor de violență în
școli raportate către autorități. În anul școlar 2014/2015, un număr de 18 798 de cazuri au fost
raportate către Ministerul Educației.
Îmbunătăţirea calităţii educaţiei este în directă relație cu formarea iniţială şi continuă a
profesorilor. Acest lucru presupune: formarea continuă a cadrelor didactice și a consilierilor
școlari, schimb de bune practici între profesori, creșterea numărului de profesori de sprijin
pentru copiii cu cerințe educaționale speciale; pregătirea cadrelor didactice pentru lucrul cu
elevii cu cerințe educaționale speciale şi creşterea numărului acestora, examinarea obligatorie
a cadrelor didactice prin evaluări psihologice independente, implementarea unor mecanisme
de feedback cel puțin semestriale de la elevi și părinți, în funcție de specificul școlii. 
Specialiștii spun că temele pentru acasă au beneficii semnificative doar pentru nivelul
liceal și, evident, universitar, contexte în care studiul individual capătă importanță în trasarea
sau concretizarea carierei profesionale. Pentru ciclul primar ori gimnazial, numărul mare de
teme produce mai degrabă lipsă de interes din partea elevului și non-învățare. 
Pentru elevii români, dificultățile sunt și mai mari, având în vedere că, pe lângă orele
dedicate temelor (în medie 3-4 ore zilnic), ei sunt nevoiți să petreacă la școală alte 4-5 ore în
ciclul primar, aproximativ 6 ore în gimnaziu și 8 ore la liceu. În acest ritm, dacă un copil
dorește să-și facă cu conștiinciozitate temele, practic el nu va mai beneficia de timp pentru
joacă, sport, recreere sau desfășurarea altor activități împreună cu familia ori prietenii din
cartier.
Un alt efect negativ vizează calitatea relației copil-părinte; implicat adeseori în
gestionarea temelor de casă, părintele devine "profesorul de acasă", încă un adult, pe lângă
cadrul didactic, care vânează și sancționează greșelile. Nu de puține ori tema de casă este
menționată atât de către părinți cât și de către copii ca fiind sursa a numeroase tensiuni între
aceștia; epuizați sau pur și simplu nesiguri, părinții ajun să-și pedepsească copiii pentru o
temă incomplet sau incorect făcută.
 Conținutul temelor și durata lor sunt esențiale. Alegerea pe care ar trebui să o facă
orice cadru didactic nu privește adoptarea unei poziții pro sau contra temelor, ori cantitatea
lor, ci mai degrabă calitatea și utilitatea lor în procesul de predare-învăţare-evaluare, pentru
ca elevul să devină creativ și în mod real implicat/interesat în procesul de învățare. De
asemenea, timpul necesar îndeplinirii sarcinilor nu ar trebui să afecteze dreptul copilului la
timp liber. Specialiștii recomandă aplicarea regulii celor ”10 minute pentru temele de acasă”,
care înseamnă alocarea zilnică de 10 minute în primul an școlar, 20 de minute în al doilea, 30
în al treilea, până la 2 ore în clasa a XII-a.

Bibliografie:
 https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-education-
system-and-its-structure-64_ro
 Comisia Europeană/EACEA/Eurydice, 2017. Structura sistemelor de educație din
Europa 2017/18: Diagrame schematice. Eurydice Fapte și Cifre. Luxemburg: Oficiul
pentru Publicații al Uniunii Europene.
 https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/romania_ro
 https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-education-
system-and-its-structure-64_ro
 Fotografii: arhiva personală