Sistemul de învăţământ

romanesc
Sistemul de învăţământ din România a fost supus unor măsuri de reformă succesive după
Revoluţia din Decembrie 1989. Schimbările au vizat în principal curriculum-ul naţional,
organizarea unităţilor de învăţământ, programele de formare a profesorilor şi generalizarea
învăţământului obligatoriu de 10 ani. De asemenea, măsurile de reformă au urmărit un proces de
descentralizare continuă.

Structura sistemului de învăţământ include Ministerul Educaţiei şi Cercetării - MEC ca şi

autoritate la nivel naţional, Inspectoratele şcolare la nivel regional şi unităţile de învăţământ la
nivel local. Alături de inspectoratele şcolare subordonate Ministerului Educaţiei sunt şi alte
instituţii cu scopuri educaţionale cum ar fi Casele Corpului Didactic, cluburi şi palate ale copiilor
etc.
Structura sistemului de învăţământ
 Învăţământ preşcolar
o grupa mică
o grupa mijlocie
o grupa mare pregătitoare pentru şcoală
 Învăţământ general obligatoriu
o învăţământ primar (clasele 1-4)
o învăţământ secundar inferior (clasele 5-10)
 Învăţământ secundar superior
o liceu (clasele 11-12/13)
o şcoala de arte şi meserii
 Învăţământ post-secundar
 Învăţământ superior
o de scurtă durată
o de lungă durată

Plan specific de învăţământ

Pentru unele dintre nivelurile prezentate anterior, sunt disponibile şi următoarele forme de
educaţie:
 Educaţia permanentă
 Învăţământul deschis (la distanţă)
 Învăţământul privat
 Învăţământul pentru minorităţi
 Învăţământul special

1
 1.Învăţământ general
În România, între 3-6/7 ani copiii urmează (opţional) învăţământul preşcolar care
cuprinde trei grupe, dintre care ultima este pregătitoare pentru şcoală. Ciclul primar (6/7-10/11
ani) se continuă cu ciclul gimnazial (10/11-14/15 ani), la sfârşitul căruia elevii pot opta fie pentru
liceu (4-5 ani), fie pentru şcolile de arte şi meserii (învăţământ profesional, 2-3 ani). Selecţia şi
repartizarea elevilor după terminarea gimnaziului în cele două filiere se face în funcţie de
evaluarea competenţelor dobândite în gimnaziu, care va avea la bază standardele naţionale de
evaluare. În anumite condiţii, absolvenţii şcolilor de arte şi meserii îşi pot continua studiile cu
ciclul superior al liceului. Admiterea în învăţământul superior este condiţionată de finalizarea
studiilor liceale şi promovarea examenului de Bacalaureat.

Organizare
Învăţământul general obligatoriu este de 10 clase şi se finalizează la maximum 18 ani.
Anul şcolar începe, de regulă, la 15 septembrie şi are o durată de 34 săptămâni. Vacanţele sunt
stabilite prin ordin al Ministrului. Cadrele didactice au dreptul de a recomanda elevilor manuale
alternative aprobate de Ministrul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Clasa de elevi cuprinde 10-25
elevi în ciclul primar, 10-30 elevi în ciclul gimnazial, 15-30 elevi în învăţământul liceal sau
şcoala de arte şi meserii.

Finanţare/ Taxe şcolare

Sistemul naţional de învăţământul cuprinde unităţi şi instituţii de învăţământ de stat şi
particulare. Învăţământul de stat este gratuit. Învăţământul particular percepe taxe deoarece nu
există susţinere financiară de la stat.
Numai în învăţământul primar de stat este obligatorie uniforma. Pentru învăţământul de stat
preşcolar, primar şi gimnazial se asigură gratuit manualele şcolare. Până la 18 ani elevii
beneficiază de asistenţă medicală şi psihologică gratuită în cabinete medicale şi psihologice
şcolare.

Responsabilităţi şi consiliere
Învăţământul preuniversitar este subordonat, prin Inspectoratele Şcolare, Ministerului
Educaţiei şi Cercetării (MEC). Ministerul, pe baza consultării altor instituţii şi factori de
răspundere, proiectează şi aplică strategia globală a învăţământului, stabileşte obiectivele,
răspunde de elaborarea planurilor de învăţământ, a programelor analitice şi manualelor şcolare,
organizează şi aprobă reţeaua unităţilor şi instituţiilor pentru învăţământul preuniversitar de stat.
Alternativele educaţionale pot fi organizate atât în sistemul de învăţământ de stat, cât şi în
cel particular, pe baza evaluării şi validării lor de către MEC.

2
 2. Învăţământ şi formare profesională
| Sistemul de formare profesională iniţială este reglementat de legislaţia generală a
învăţământului. Noile reglementări aduc modificări la nivelul structurii sistemului VET, definesc
nivelurile de calificare profesională care pot fi obţinute, aduc precizări privind acordarea de
facilităţi, diverse oportunităţi pentru şcolile VET.

Formarea profesională iniţială

Formarea profesională iniţială cuprinde:
 Şcoala de arte şi meserii (SAM) - are durata de 2 ani şi asigură profesionalizarea pentru
nivelul de calificare profesională 1. Absolvenţii SAM au dreptul de continuare a studiilor
în ciclul superior al liceului, cu condiţia absolvirii unui an de completare, care asigură
profesionalizarea pentru nivelul de calificare profesională 2.
 Liceul tehnologic – ciclul inferior (clasele IX-X) cu statut de învăţământ obligatoriu, şi
ciclul superior (clasele XI-XII/XIII). Liceul este structurat pe 3 filiere: teoretic,
vocaţional, tehnologic. Pregătirea la nivelul ciclului inferior vizează o pregătire comună
(75%) şi o pregătire specifică filierei.
 Liceul tehnologic – ciclul superior (clasele XI-XII/XII). Pregătirea la nivelul ciclului
superior (filiera tehnologică) vizează o pregătire de specialitate de nivel 3.
 Şcoala postliceală are durata de 1-3 ani şi asigură profesionalizarea pentru nivelul 3 de
calificare profesională. Şcoala de maiştri este un tip de şcoală postliceală care are ca scop
pregătirea de calificare de nivel 3. Cursurile în şcolile de maiştri se organizează la cererea
întreprinderilor Durata cursurilor este variabilă, 1200-2000 ore, 25% din acestea fiind ore
de practică.

Instruirea practică şi la locul de muncă

Instruirea practică este organizată, de regulă, în grupuri de elevi, în general în incinta
şcolii. Instructorii responsabili cu instruirea din laboratoarele tehnologice, atelierele şcolare sau
în cadrul întreprinderilor supervizează instruirea practică a elevilor. Integrarea muncii cu
învăţarea nu este suficient realizată în sistemul românesc de formare profesională iniţială.
Programele de instruire practică din şcoală sunt coordonate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării
şi de Centrul Naţional de Dezvoltare pentru Învăţământul Profesional şi Tehnic.

Contractele de formare
În principiu, relaţia şcoală-agent economic este încurajată de Ministerul Educaţiei şi
Cercetării - MEC şi de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei - MMSSF prin
posibilitatea încheierii unor protocoale de colaborare.

Forarea profesională în companii

Este necesară o ameliorare a situaţiei instruirii practice a elevilor în cadrul
întreprinderilor (mici şi mijlocii) în ceea ce priveşte conţinutul, durata şi numărul de plasamente.
Ca o alternativă la practica în producţie, unele şcoli au înfiinţat ”firme de exerciţiu” în care se
simulează condiţiile reale din întreprinderi.

3
 3.Învăţământ superior

În România învăţământul superior se desfăşoară în universităţi, institute, academii de

studii şi şcoli de studii postuniversitare. Cursurile universitare sunt furnizate în cadrul
facultăţilor. Diplomele şi titlurile universitare se diferenţiază în funcţie de tipul instituţiei,
profilul şi specializarea urmate.

În prezent, sistemul de învăţământ superior este organizat în două forme: învăţământ

superior de scurtă durată (2-3 ani) şi învăţământ superior de lungă durată (4-6 ani), ambele
desfăşurându-se atât prin cursuri de zi, cât şi seral, cu frecvenţă redusă şi la distanţă.
Începând cu anul universitar 2005-2006 studiile universitare au fost restructurate pe trei cicluri,
conform schemei promovate de procesul Bologna:
 studii universitare de licenţă (ciclul I): durata studiilor este de 3-4 ani la învăţământul
de zi. Corespund unui număr de 180-240 credite de studiu transferabile. Asigură o
calificare largă şi posibilitatea continuării studiilor.
 studii universitare de master (ciclul II): durata studiilor este de 1-2 ani şi corespund
unui număr de 90-120 de credite transferabile. Asigură un grad înalt de specializare.
 studii universitare de doctorat (ciclul III): durata studiilor este de 3 ani, iar perioada
până la susţinerea tezei este de maximum 3 ani.

În prezent, în România sunt acreditate 56 de universităţi de stat, 20 de universităţi

particulare şi 6 şcoli de studii academice postuniversitare.
Studiile universitare sunt organizate în următoarele domenii: universitar, medical, juridic,
artistic, tehnic, agricol, economic. Pot fi parcurse şi aprofundate în cadrul studiilor de licenţă,
de master şi doctorat.

4. Formare practică
Oricare din cetăţenii Uniunii Europene dornic să câştige bani şi în acelaşi timp să-şi
îmbunătăţească abilităţile lingvistice în intervalul dintre şcoală şi pregătirea practică poate
călători în interiorul UE în căutarea unui loc de muncă, poate locui şi se poate angaja – fără să
solicite permis de la autorităţi. Este necesară solicitarea unui permis de rezidenţă, după începerea
activităţii.

Angajare
Reglementările UE despre libertatea de mişcare se aplică şi în cazul angajării. Cei care se
află în această situaţie trebuie să aibă posibilitatea de a încheia un contract de angajare în aceeaşi
manieră ca şi un angajat standard.

4
 Plasamente
Desfăşurarea unui stagiu practic în România este posibilă, conform reglementărilor legale,
în următoarele forme:
 Stagii de practică prin intermediul Programelor Uniunii Europene
 Stagii de practică în cadrul înţelegerilor dintre universităţi şi companii
 Stagii de practică companii

European Voluntary Service

Serviciul European de Voluntariat oferă tinerilor cu vârste între 18 şi 25 de ani ocazia să
câştige experienţă, să înveţe o limbă străină şi să trăiască într-o altă ţară europeană. Plasamentul
durează între 6 şi 12 luni şi este finanţat prin Programul Educaţional al Uniunii Europene. Se
pot obţine liste cu organizaţii participante la Programul Serviciului European de Voluntariat de la
unităţile de coordonare naţională.

5. Muncă
Ghidare şi informaţii
În vederea încadrării în muncă este necesar un permis de muncă. Acesta este obligatoriu
pentru cei care provin din state cu care România are încheiate acorduri, convenţii sau înţelegeri
de desfiinţare a vizelor pentru trecerea frontierei în acest scop sau pentru care România a
renunţat unilateral la obligativitatea vizelor. Pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii
Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European şi membrii de
familie ai acestora nu este necesară eliberarea acestui permis.

Cerinţe lingvistice
Pentru a lucra în România este necesară cunoaşterea limbii române. În acest scop, diverse
instituţii organizează cursuri pentru străini, dintre care cele mai cunoscute sunt Universitatea
Populară Ion I. Dalles, Echo şi Wordland International.
În zona Transilvaniei se pot întâlni organizaţii în care este necesară şi cunoaşterea limbii
maghiare.
În organizaţiile multinaţionale sunt utilizate limbile română şi engleză, dar aceste instituţii
trebuie considerate cazuri particulare; uneori este solicitată cunoaşterea limbii din ţara de origine
a companiei.

AVANTAJE ale sistemului de invatamant romanesc

5
 Unul dintre avantaje il constituie multiplele tipuri de educatie, conferind o mai mare
flexibilitate, astfel cei interesati isi pot alege unul dintre cele cinci tiputi de invatamant in
functie de program si posibilitati :
 invatamant deschis
 invatamant privat
 invatamant pentru minoritati
 invatamant special
 Până la 18 ani elevii beneficiază de asistenţă medicală şi psihologică gratuită în cabinete
medicale şi psihologice şcolare.

Reglementările UE despre libertatea de mişcare se aplică şi în cazul angajării. Cei

care se află în această situaţie trebuie să aibă posibilitatea de a încheia un contract de
angajare în aceeaşi manieră ca şi un angajat standard.

 Desfăşurarea unui stagiu practic în România este posibilă, în următoarele forme:

-Stagii de practică prin intermediul Programelor Uniunii Europene

-Stagii de practică în cadrul înţelegerilor dintre universităţi şi companii

DEZAVANTAJE ale sistemului de invatamant romanesc

 Cel mai mare dezavantaj al sistemului de invatamant romanesc il constituie măsurile de

reformă succesive după Revoluţia din Decembrie 1989. odata cu venirea la conducere a
unui nou ministru au fost schimbate di reformele din invatamant, fiecare crezand ca ere
solutia cea mai buna pentru redresarea invatamantului romanesc, reusind astfel sa aduca
doar dezorientare in randul celor vizati.
 Manualele alternative sunt si ele un prilej de deruta pentru elevi dar si pentru profesori
care au de ales intre mai multe manuale, deseori alegand nnu doar unul ci mai multe,
bulversandu-i pe elevi

 Romania inregistreaza performante scazute in privinta participarii adultilor la cursuri de

invatare permanente, fiind pozitia secunda la acest capitol dupa Bulgaria

 Integrarea muncii cu învăţarea nu este suficient realizată în sistemul românesc de formare

profesională iniţială
 Practica din scoli este aproape inexistenta, datorita faptului ca n exista un sistem bine pus
la punct care sa impugn acest lucru. Practica ajutang la integrarea in munca

 Noul sistem Bologna, constituie si el un dezavantaj, fiind considerat un regres al

invatamantului superior. Studiile cu durata de 4 ani sunt reduse acum la 3 ani, obligandu-
te la un master pentru recunoasterea in intregime a studiilor.

6
PUNCTE SLABE ale sistemului de invatamant romanesc

 Fondurile mici alocate invatamantului este unul dintre cele mai evidente puncte slabe.
Pornind de la acest punct slab vom putea gasi si altele :
 -dotarea necorespunzatoare a salilor de clasa, a laboratoarelor ;
 -salari mici pentru profesori ceea ce duce la scaderea interesului pentru meseria pe care o
au, si implicit la scaderea performantelor studentilor
 -nereusita sustinerii elevilor performanti in ascensiunea lor.

 Scolile de arte si meserii nu mai sunt cautate, astfel Romania riscand sa ramana fara forta
de munca calificata.

 Sistemele de evaluare ale elevilor la trecerea dintre formele de invatamant, sunt nepuse la
punct. De cele mai multe ori evaluarea este neconcludenta pentru nivelul elevului
respectiv. Sistemul nu este controlat indeajuns ajungandu-se la examene trecute cu
ajutorul banilor, admiterea in invatamtul superior pe baza dosarului , sau a unui loc platit.

 Un punct slab il pot constitui manualele, care contin mult prea multe note teoretice,
elevul fiind silit sa memoreze, pentru ca in ziua urmatoare sa uite totul. Nu se face
referire la activitatile practice, de zi cu zi pentru ai arata elevului intrebuintarea unei
anumite cunostinte. De multe ori, acesta ajunge sa se intrebe « la ce imi este de folos
aceasta definitie ? »

 Uniforma scolara este obligatorie doar la ciclul primar. Uniforma impune o anumita
rigoare, este un mijloc de a educa, si de ai ajuta pe copii sa seintegreze cat mai bine intr-
un colectiv in care toti sunt imbracati la fel.

PUNCTE FORTE ale sistemului de invatamant romanesc

 Invăţământul preşcolar care cuprinde trei grupe, dintre care ultima este pregătitoare
pentru şcoală, ajutandu-i pe copii sa se adapteze mult mai bine la cerintele scolare
viitoare

 Chiar daca sistemul de evaluare nu este perfect , exista totusi acest sistem care evalueaza
competenţelor dobândite in urma fiecarui stadium de invatamant: gimnazial, liceal,
universitar

 România a renunţat unilateral la obligativitatea vizelor.constituind un avantaj pntru cei

care doresc sa studieze in strainatate.
 Serviciul European de Voluntariat oferă tinerilor cu vârste între 18 şi 25 de ani ocazia să
câştige experienţă, să înveţe o limbă străină şi să trăiască într-o altă ţară europeană

7
 Sistemul de învăţământ din
Finlanda
Politica în domeniul învăţământului şi formării profesionale are drept scopuri principale
asigurarea unui nivel înalt de educaţie şi formare pentru toţi cetăţenii, promovarea creşterii
spirituale a naţiunii şi pentru a da posibilitatea populaţiei de a face alegeri independente. În
Finlanda toţi cetăţenii au dreptul la învăţământul general de bază. În cadrul învăţământului
secundar există suficiente locuri pentru toţi cei care au încheiat învăţământul general obligatoriu
şi de asemenea există un mare număr de locuri pentru învăţământul superior.

Opetusministeriö - OPM (Ministerul Educaţiei) este responsabil pentru politica din

domeniul învăţământului.

Sistemul şcolar finlandez nu cuprinde şi grădiniţe, dar învăţământul preşcolar este oferit
în şcoli şi centre de îngrijire de zi. Conform legii autorităţile locale trebuie să asigure
învăţământul preşcolar gratuit pentru toţi copiii cu vârsta de şase ani, dar participarea la acest tip
de învăţământ este facultativă.

Învăţământ primar
Învăţământul obligatoriu în Finlanda debutează cu şcoala generală, pe care copilul o
începe când împlineşte şapte ani. Şcoala generală durează nouă ani furnizând educaţie pentru toţi
copiii de vârsta învăţământului obligatoriu. Învăţământul post-obligatoriu este oferit de şcolile
general-secundare superioare şi şcolile profesionale.

Învăţământ secundar
Şcolile secundare superioare oferă învăţământ general cu durata de trei ani, la finalizarea
căruia elevul susţine examenul de absolvire, care este criteriul general pentru admiterea în
învăţământul superior.

Învăţământul şi formarea profesională în Finlanda este instituţional în cea mai mare

măsură. Cursurile predate formează esenţa programelor. Pentru a lega mai strâns învăţământul şi
formarea profesională de domeniul muncii, sunt făcute eforturi pentru a mări proporţia formării
prin ucenicie la aproximativ 10% din participanţi.

Învăţământ terţiar
Sistemul învăţământului superior este format din universităţi şi politehnici. Activitatea
universităţilor se bazează pe legătura dintre cercetare şi învăţare. Scopul lor principal este de a
face cercetare ştiinţifică şi de a furniza învăţământ superior legat de aceasta. Studenţii
universităţilor pot obţine diplomă academică inferioară (Licenţă) sau superioară (Master), şi de
asemenea diplome post-universitare de licenţă şi de doctor. Universităţile organizează învăţământ
post-universitar şi învăţământ deschis.

8
 Politehnicile sunt de obicei instituţii regionale de învăţământ superior care oferă instruire
tematică pentru mai multe sectoare, şi care pun accentul pe legătura cu activitatea productivă.
Diplomele oferite sunt diplome universitare profesionale. Universităţile şi politehnicile sunt
răspândite pe tot teritoriul Finlandei pentru ca toţi viitorii studenţi să aibă oportunităţi egale
pentru studiu, indiferent unde locuiesc.

Sistemul de învăţământ oferă în plus educaţie pentru adulţi, eLearning şi învăţământ

pentru persoanele cu nevoi speciale (persoane cu handicap, copii străini, copii supradotaţi sau
copii cu cu cerinţe de educaţie speciale).

1.Învăţământ general
Învăţământul obligatoriu în Finlanda începe în anul în care copilul împlineşte şapte ani.
În fiecare an sunt aproximativ 60.000 – 65.000 de copii în această grupă de vârstă.
Peruskoulu/ Grundskola (şcoala generală) care oferă învăţământ primar şi secundar inferior
durează nouă ani. Marea majoritate a tinerilor continuă cu învăţământul secundar superior după
absolvirea şcolii generale: peste 50% din grupa de vârstă urmează şcolile secundare superioare şi
aproximativ o treime optează pentru formare profesională.

Acei copii care au finalizat învăţământul obligatoriu dar nu continuă studiile pot lua parte
în învăţământul voluntar ce are drept scop de a-i ajuta să-şi planifice cariera şi de a creşte şansele
de continuare a studiilor

Şcoli secundare superioare

Şcolile secundare superioare furnizează învăţământ general şi continuă funcţia de
învăţare al şcolilor generale. În şcolile secundare superioare nu există nivele de calificare, ceea
ce înseamnă că elevii îşi pot întocmi un plan de studii individual conform ofertei de cursuri al
şcolii secundare superioare şi timpului maxim permis pentru completarea studiilor.

Curriculumul şcolilor general-secundare superioare cuprinde un nunmăr minim de 75 de

cursuri, fiecare format din 38 de lecţii. Curriculumul cuprinde de la 45 la 49 cursuri obligatorii
astfel încât elevii pot alege restul de cursuri dintr-o serie de cursuri de specializare şi practice
opţionale, a căror disponibilitate variază de la o şcoală la alta. Elevii pot include şi cursuri din
şcolile profesionale în curriculumul lor. Încheierea acestor cursuri se face într-o perioadă medie
de trei ani.

Examenul de absolvire constituie criteriul general de admitere pentru toate instituţiile de

învăţământ post-secundare. Aproape 50% din absolvenţi îşi continuă studiile în învăţământul
superior (universităţi şi politehnici) şi restul optează pentru alte moduri de continuare a educaţiei
şi formării, sau intră pe piaţa muncii.

Organizare

9
 Durata şcolii obligatorii este de nouă ani. Reţeaua şcolară acoperă toată ţara. Şcolile
generale sunt de obicei subordonate autorităţile locale, cu excepţia câtorva şcoli particulare.
Guvernul contribuie la finanţarea tuturor şcolilor. Pentru copii, învăţământul şi materialele
necesare studiului sunt gratuite. În plus, copiii primesc o masă caldă gratuită pe zi. Ca şi regulă,
transportul este organizat de furnizorul de educaţie pentru o distanţe mai mari de 5 Km. Cele mai
mici şcoli au sub zece copii iar cele mai mari peste 900. În Finlanda sunt aproximativ 4.300 şcoli
generale.

Copiii cu dificultăţi de învăţare primesc ajutor suplimentar pentru învăţare faţă de

cursurile normale. Începând cu anul 1997, autorităţile în educaţie sunt responsabile pentru
educaţia tuturor copiilor, inclusiv pentru cei cu handicap profund de dezvoltare. Scopul este de a
integra cât mai mult învăţământul pentru cei cu nevoi speciale în şcolile obişnuite, dar există şi
cazuri în care învăţământul separat pentru nevoi speciale este util.
Copiii străini de vârsta învăţământului obligatoriu sunt integraţi în clasa potrivită cu
vârsta lor şi primesc asistenţă pentru a-i ajuta să atingă nivelul de instruire echivalent.

Finanţare/ Taxe şcolare

Majoritatea şcolilor din sectorul primar sunt şcoli de stat. Şcolile din învăţământul
secundar superior sunt de asemenea majoritar subordonate autorităţilor locale. Dreptul de a
înfiinţa şcoli şi instituţii de învăţământ private este stabilit prin lege. Există un număr mic de
şcoli particulare. Ele aparţin în majoritatea de organizaţii educaţionale. Aproape toate şcolile
private primesc ajutor financiar de la stat.

Taxe şcolare
Şcolile generale de stat din nivelul primar, ca şi cele din învăţământul secundar superior
ce aparţin de stat sau de autorităţile locale sunt gratuite în Finlanda. Unele şcoli particulare
percep taxe şcolare.

Responsabilităţi şi orientare
Cadrul legal pentru sistemul de învăţământ este creat de Opetusministeriö (Ministerul
Educaţiei). Opetushallitus (Consiliul Naţional al Educaţiei), un corp de experţi, este responsabil
pentru metodele de învăţare, conţinuturi şi scopuri. În cadrul fiecărei autorităţi locale există cel
puţin un comitet, nominalizat de consiliu, care este responsabil pentru şcolile de nivel primar sau
secundar subordonate autorităţilor locale. Autorităţile locale garantează accesul la învăţământul
general pentru toţi copiii din aria lor. La nivel local, consiliile locale sunt responsabile pentru
administrarea sectorului de învăţământ.

2.Invăţământ şi formare profesională

Învăţământul şi formarea profesională în Finlanda este în cea mai mare măsură
instituţional. Cursurile învăţate formează esenţa programelor. Învăţământul profesional iniţial
este organizat în instituţii de învăţământ (numit şi formare profesională la clasă) şi sub forma
formării prin ucenicie (numit şi sistem dual).

Formare profesională la clasă

Învăţământul profesional se desfăşoară de obicei în şcoli de specialitate pentru anumite

10
 sectoare. Elevii care au finalizat învăţământul obligatoriu aleg una din formele de instruire de
bază în primul an dar nu trebuie să ia o decizie în privinţa specializării decât în anul al doilea.
Formarea profesională iniţială durează trei ani. Opetusministeriö (Ministerul Educaţiei)
monitorizează calitatea formării profesionale, iar responsabilitatea revine Opetushallitus
(Consiliului Naţional al Educaţiei). Orarul cuprinde materii de specialitate şi materii generale
obligatorii. La materiile de specialitate şi generale se adaugă şi formarea practică care de obicei
ia forma plasamentelor în companii locale. La fel ca şi în cazul formării profesionale în
companii, nu se semnează un contract cu compania în cauză. Formarea practică durează cel puţin
şase luni. Şcolile de stat sunt gratuite, majoritar finanţate de autorităţile locale. Orice absolvent al
şcolii profesionale poate continua studiul domeniului în universităţi şi politehnici.

Formarea prin ucenicie - sistem dual

Posibilitatea de instruire într-o companie, aşa-zisa formare prin ucenicie, s-a dezvoltat
doar în ultimii ani şi s-a extins treptat. Totuşi proporţia din totalul formării profesionale se
situează între trei şi cinci procente. Formarea profesională în companii este reglementată prin
lege şi responsabilitatea revine Opetushallitus.
Formarea prin ucenicie implică existenţa unui contract de angajare pe perioada instruirii
între furnizorul de formare, angajator şi angajat. Acest tip de instruire se desfăşoară în paralel cu
munca. Este de asemenea posibilă obţinerea unei calificări pe baza unui test de competenţe, prin
care elevii pot demonstra prin intermediul unui test practic că ei deţin abilităţile şi cunoştinţele
necesare pentru o anumită ocupaţie, indiferent cum au obţinut aceste cunoştinţe. Elevii pot să
susţină teste de competenţe fără să urmeze nişte cursuri, folosind experienţa de muncă.

Consiliere
Există două sisteme de consiliere şi orientare care se completează reciproc în privinţa
scopurilor urmărite şi în funcţionare: consilierea elevilor furnizată de sistemul de învăţământ, şi
orientarea profesională, planificarea carierei şi serviciile de informaţii educaţionale şi
profesionale oferite de administraţia muncii. Instituţiile de învăţământ au responsabilitatea
principală pentru consilierea copiilor şi elevilor, şi serviciile privitoare la carieră ale oficiilor de
angajare sunt destinate în primul rând celor care sunt în afara sistemului de educaţie şi formare.
În Finlanda, consilierea în educaţie este oferită pentru fiecare nivel de învăţământ. Consilierea în
instituţiile de învăţământ se desfăşoară sub controlul Opetusministeriö (Ministerul Educaţiei).

Toate serviciile de consiliere şi orientare oferite de oficiile de angajare sunt disponibile şi

pentru elevi şi studenţi. În Finlanda toţi cetăţenii pot beneficia de consiliere şi orientare fie că
sunt elevi, studenţi, încadraţi în muncă, şomeri sau în afara pieţei muncii. Oficiile de angajare
dispun de date cuprinzătoare despre educaţie, formare profesională şi oportunităţi de studiu, ca şi
informaţii financiare şi despre piaţa muncii prin intermediul computerului. Responsabilitatea
pentru consilierea profesională prin intermediul Serviciu de Angajare cade în sarcina Ministerul
Muncii.

| În Finlanda sectorul învăţământului superior include următoarele instituţii:

 Universităţi
 AMK (politehnici)
În Finlanda există 20 de universităţi ce oferă specializări academice inferioare şi
superioare şi de asemenea specializări postuniversitare de licenţă şi de doctorat. Specializarea
inferioară kandidaatti corespunde specializării de tip Licenţă şi poate fi obţinută pentru aproape
toate domeniile. Specializarea superioară (numită de obicei maisteri) corespunde specializării de

11
tip Master. De obicei completarea studiilor pentru Licenţă durează trei ani şi cinci ani pentru
Master. Structura specializărilor universitare este în curs de reformare astfel încât structura pe
două nivele (Licenţă şi Master) este utilizată în toate programele de studiu începând cu 1 august
2005.

În anul 2005 existau în Finlanda 25 de politehnici. Politehnicile oferă studenţilor aptitudini

şi cunoştinţe necesare în locurile de muncă pentru experţi. În cadrul politehnicilor se desfăşoară
programe de cercetare şi dezvoltare relevante pentru domeniul lor, cerinţele productive şi nevoile
regionale. De obicei programul de studii pentru obţinerea unei specializări politehnice durează
trei ani şi jumătate sau patru ani. Studiile include

Examenul de admitere
Universităţile îşi selectează studenţii, şi concurenţa pentru locuri este strânsă. În toate
domeniile se solicită numerus clauses, în cadrul cărora examenul de admitere este un element de
bază. Universităţile oferă locuri pentru aproximativ o treime din grupa de vârstă. Numărul anual
de solicitări este de aproape 68.000. şi numai 28.000 candidaţi sunt admişi. Examenul de
admitere este susţinut de obicei în perioada iunie-iulie în fiecare an.

Cerinţele de admitere pentru politehnici sunt fie un certificat al unei şcoli secundare
superioare sau un certificat profesional. Politehnicile organizează examene de admitere.
Universităţile şi politehnicile oferă locuri pentru peste 60% din grupa de vârstă.

Finanţare
Studenţii universităţilor şi politehnicilor finlandeze nu plătesc taxe pentru obţinerea unei
specializări academice. Programul Opetusministeriö (Ministerului Educaţiei) de sprijin financiar
pentru studenţi este destul de cuprinzător, acoperind aproximativ 75% din totalul celor cu vârsta
peste 16 ani cuprinşi în învăţământul secundar şi superior. Ajutorul este acordat celor care au fost
admişi într-o instituţie de învăţământ, studii de zi şi au nevoie de ajutor financiar. Pachetul de
ajutor cuprinde o bursă de studiu, un supliment pentru cazare şi un împrumut garantat de stat.
Ajutorul financiar este plătit de KELA (instituţia asigurărilor sociale din Finlanda).

3.Formare practică
Finlanda şi Polonia au reinventat şcolile de arte şi meserii atunci când s-au trezit cu
deficit de specialişti pe piaţa forţei de muncă. Pentru a-i atrage pe tineri, le-au oferit şansa de a
învăţa numai ce le place, iar acum îşi permit luxul de a-şi alege elevii, care au înţeles că diploma
de meseriaş are aceeaşi valoare ca una de licenţiat.

Ce-l atrage cel mai mult pe un tânăr? Aceasta a fost întrebarea. În Finlanda şi Polonia,
specialiştii au studiat nevoile pieţei, pasiunile tinerilor şi oferta şcolilor. Le-au combinat şi a
rezultat un învăţământ profesional nişat pe hobby-uri. Se numesc ca şi la noi, şcoli de arte şi
meserii, doar că ei chiar au transformat meseriile în artă.

12
 Oricare cetăţean UE care doreşte să câştige bani şi totodată să îşi exerseze abilităţile de
limbă între şcoală şi perioada de formare poate să călătorească în orice ţară UE în căutare de
lucru, să locuiască acolo şi să se angajeze fără permisiune specială din partea autorităţilor.
Trebuie numai să solicite un permis de rezidenţă odată ce începe să lucreze.Pentru o perioadă de
tranziţie de până la 7 ani începând cu 1 mai 2004, pot fi puse unele condiţii pentru restricţionarea
libertăţii de mişcare a peroanelor provenite din noile state membre.Aceste restricţii afectează
doar libertatea de mişcare pentru obţinerea unui loc de muncă şi pot diferi de la un stat membru
la altul.

4.Recunoaşterea calificărilor
Unul dintre marile obstacole pentru persoanele care doresc să muncească şi să înveţe în
altă ţară UE, să schimbe domeniul profesional, să se stabilească sau să-şi ofere serviciile oriunde
în UE este riscul să nu le fie acceptate calificările şi competenţele. Pentru depăşirea acestui
obstacol, UE a introdus anumite instrumente menite să faciliteze transferul calificărilor şi
competenţelor în scopuri academice şi profesionale.

PUNCTE FORTE ale sistemului de invatamant finlandez

Sistemul din Finlanda este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai une sisteme de
invatamant din Europa, astfel avand multe puncte forte :
 Cursurile formeaza esenta programelor scolare. Elevii isi pot alege cursurile, existand 75
de cursuri dintre care obligatorii sunt doar 45-49, restul fiind la alegerea elevilor.
 In invatamntul general elevii au o masa calda gratuit ape zi, si transport pe distante mai
mari de 5 Km.
 Exista un sistem eLearning pentru adulti si pentru persoanele cu nevoi speciale
 Pentru cei care nu doresc sa urmeze studiile de dupa invatamantul obligatoriu, exista un
invatamant voluntar, care ii ajuta la planificarea carierei.
 Activitatile universitare se bazeaza pe cercetare si invatare, baza fiind cercetarea
stiintifica, iar politehnicile pun accentul pe activitatea productiva.
 Studentii universitari si politehnici nu platesc taxe pentru obtinerea specializarii
academice.
 Se pot da teste de competenta fara sa faca niste cursuri, ci doar bazandse pe experienta.
 Reinventarea scolilor de meserii.

PUNCTE SLABE ale sistemului de invatamant finlandez

13
 In sistemul finlandez exista putine puncte slabe, fiind tara unde « copii merg de placere la
scoala » :
 Sistemul de invatamnt finlandez cu cuprinde gardinite, existand doar pregatire prescolara
care se face in scoli.
 Invatamantul obligatoriu este doar pana in clasa a 9 inclusiv.
 Universitatile asigura doar 1/3 dintr-o grupa de varsta.

Recomandari pentru sistemul

de invatamant romanesc

 Gandirea si stabilirea unei programe fixe care sa nu se mai schimbe in fiecare an, si cu
venirea fiecarui ministru al invatamantului astfel reusind sa aduca stabilitate in sistem.
 Alocarea de fonduri mai mari pentru profesori, care vor fi stimulati prin salarii mai mari,
si fonduri pentru imbunatatirea mediului in care copii isi desfasoara activitatile.
 Schimbarea sistemului de absolvire in unele universitati.
 Suplimentarea locurilor de la buget din cadrul universitatilor.
 Schimbarea sistemului de invatamat. Trecerea de la teorie multe la mai multa practica, si
o mai bine pregatire pentru munca.
 Implemetarea unui sistem care sa dea o mai mare posibilitate elevlor de a-si laege
materiile preferate.(cursuri la alegere)
 Reinventarea sclilor de arta si meserii

14
Bibliografie :
www.Fit For Europe
Finlanda.ro
Ministerul educatiei si cercetarii

15
Cuprins:
Sistemul de invatamant romanesc……………………………………………………..1
1. Invatamantul general……………………………………………………………..2
2. Invatamant si formare profesionala……………………………………………....3
3. Invatamant superior………………………………………………………………4
4. Formare practica……………………………………………………………….…4
5. Munca…………………………………………………………………………….5

Avantaje ale sistemului de invatamant romanesc…………………………………….6

Dezavantaje ale sistemului de invatamant romanesc………………………………...6

Puncte slabe ale sistemului de invatamant romanesc………………………………...7

Puncte forte ale sistemului de invatamant romanesc………………………………...7

Sistemul de invatamant din Finlanda…………………………………………………8

1. Invatamat general………………………………………...………………………9
2. Invatamant si formare profesionala……………………………………………..10
3. Formare practica………………………………………………………………...12
4. Recunoasterea calificarilor………………………………………...……………13

Puncte forte ale sistemului de invatamant finlandez……………………………..….13

Puncte slabe ale sistemului de invatamant finlandez………………………………..14

Recomandari pentru sistemul de invatamant romanesc…………………………....14

Bibliografie…………………………………………………………………………….15

16