Curs nr.

1
Sistemul de învățământ și teoriile învățării

Sistemul de învățământ poate fi definit ca un subsitem al sistemului social specializat

în dimensionarea și structurarea unor oferte educaționale multinivelare corespunzătoare mai
multor catgorii de beneficiari în funcție de vârstă, interese profesionale, constrângeri
materiale, obiective sociale. El presupune un cumul de instituții organizate ierarhic, o
normativitate și un cadru legislativ, o funcționalitate efectivă cu intrări, cu ieșiri, cu resurse,
cu efecte și cu feedback (conexiune inversă). În același timp sistemul trebuie să permită
numeroase deschideri, o disponibilitate la schimbare și inovații care să îi asigure adecvarea
permanentă la realități.
Sistemul ca atare este supus unor sisteme periodice de evaluare care, dincolo de
diagnoza specifică, vin și cu o dimensiune constructivă de validare și orice evaluare a unui
sistem de învățământ nu rămâne o simplă constatare. După cum se poate observa, sistemul de
învățământ din România a fost supus în ultimul timp unor măsuri de reformă succesivă de
înnoire structurală și funcțională. Schimbările au vizat în principal cadrul legislativ, oferta
curriculară, reorganizarea unităților de învățământ, perfecționarea programelor de formare
inițială și continuă a profesorilor și generalizarea învățământului obligatoriu de 10 ani. De
asemenea, măsurile de reformă au impus un proces de descentralizare continuă, legături
coerente pe orizontală și verticală ale tuturor entităților din sist de înv. Totuși se evidențiază
unele rămâneri în urmă remarcate de unele studii de diagnoză apărute în ultimele 2-3 decenii.
De ex organizarea înv se face în funcție de nevolie sistemului educațional și u în funcție de
nevoile societății. Se observă o reducere a duratei de școlarizare în contrasens cu ceea ce se
întâmplă în plan european, iar concluzia este aceea că sist de înv se dovedește a fi în
continuare unul rigid, și nu unul maleabil, flexibil.
Structura sis de înv în conformitate cu legea ed naționale nr.1 prezintă următoarele
niveluri:
1. Învățământul preuniversitar
a. Educația timpurie cuprinsă între 0-6 ani, formată din nivelul antepreșcolar 0-3 ani și
învățământul preșcolar 3-6 ani, care cuprinde grupa mică, mijlocie și mare
b. Învățământul primar care cuprinde clasa pregîtitoare și clasele 1-4
c. Învățământul secundar care cuprinde învățământul secundar inferior (gimnazial) cu
clasele 5-9, apoi învățământul secundar superior (liceal) care cuprinde clasele de liceu 10-12
sau 13 cu următoarele filiere: Teoretică, Vocațională, Tehnologică.
d. Învățământul profesional cu durata între 6 luni și 2 ani.
e. Învățământul non-liceal care cuprinde învățământul postliceal.
2. Învățământul superior
a. Nivel de licență 3 ani

1
 b. Nivel de masterat 2 ani
c. Nivel de doctorat 3 ani
Pentru unele dintre nivelurile prevăzute anterior sunt disponibile și următoarele forme
de educație:
- Educația permanentă
- Învățământul deschis la distanță
- Învățământul privat
- Învățământul pentru minorități
- Învățământul special
Poate fi reluată această structură punctând caracteristicile fiecărui palier în parte.
1.a. Învățământul preșcolar - copii cu vârsta cuprinsă între 3-6/7 ani; grădinițe cu
program normal, prelungit sau săptămânal; este structurat pe 2 niveluri, nivelul I socializarea
(grupă mică și mijlocie) și nivel II pregătirea pentru școală (grupă mare și pregătitoare pentru
școală). La acest prim nivel putem observa că nivelul de școlarizare a coborât, dar aceasta este
vizibilă la nivelul mai multor sisteme de învățământ (Japonia). Mai putem constata că la nivel
instituțional nu există până acum o structură care să se ocupe de copiii cu vârste între 0-2 ani,
în timp ce în alte sisteme de învățământ există (puericultura).
1.b. Învățământul primar cuprinde clasele 1-4 și funcționează numai ca învățământ de
zi. Achiziționarea fundamentelor culturii generale reprezintă scopul principal al
curriculumului de la acest nivel. Acesta formează și asigură formarea culturii fundamentale,
adică elevii trebuie să deprindă citit-scrisul-socotitul, ca pe baza acestei achiziții
fundamentale, ulterior ei să își formeze o cultură generală bogată, diversificată și variată. La
nivelul sistemului nostruu de învățământ, acest ciclu este unul scurt, deoarece în alte sisteme
de învățământ acest nivel este de 5-6 ani.
1.c. Învățământul secundar inferior – gimnazial: cuprinde clasele 5-8 și funcționează,
în general, ca învățământ de zi. În mod excepțional se organizează cursuri serale sau fără
frecvență pentru persoanele care au depășit cu mai mult de 2 ani vârsta corespunzătoare
clasei. Se finalizează cu susținerea unor teze cu subiect unic în clasele a 4, 6 și a 8.
Învățământul general obligatoriu este de 10 clase. Vârsta de debut a școlarității este la
6-7 ani, teoretic vârsta de încheiere a învățământului general obligatoriu este de 16 ani,
cuprinzând din anul școlar 2003-2004 clasele a IX-a și a X-a, finalizate cu un certificat de
absolvire. Acestui ciclu i s-a conferit o lungime mai mare cu scopul vădit ca el să asigure în
mai mare măasură o cultură generală bogată, diversificată, pe care, ulterior să se grefeze o
cultură profesională, o specializare într-un domeniu profesional, iar pede altă parte să asigure
șanse mai mari în continuarea studiilor liceale, și ulterior a studiilor universitare. Acest ciclu
mai lung de 6 clase este specific și altor sisteme de învățământ (Germania).
Învățământul secundar superior cuprinde liceele care organizează cursuri de zi cu
durata de 4 ai, clasele a IX-a – a XII-a și cursuri serale sau fără frecvență. Liceul este
structurat pe 3 filiere, fiecare cu un anumit număr de profiluri și specializări după cum
urmează:
- Filiera teoretică cu profilurile Real și Uman

2
 - Filiera tehnologică cu profilurile Exploatarea resurselor naturale, protecția
mediului, Servicii și turism, Tehnic
- Filiera vocațională cu profilurile Artistic, Sportiv și Teologic
Studiile liceale se încheie cu un Examen Național de Bacalaureat.
1.d. Școlile de Arte și Meserii organizează cursuri de zi și serale cu durata de 2-4 ani,
în funcție de profilul și complexitatea pregătirii. Cuprind absolvenți de gimnaziu cu certificat
de capacitate și se finalizează cu un examen de absolvire și obținerea unei diplome care atestă
pregătirea de muncitor calificat în meseria respectivă. Absolvenții pot frecventa învățământul
liceal, forma serală după susținerea concursului de admitere pentru acest nivel de studu.
1.e. Învățământul postliceal care este organizat de Ministerul Educației din proprie
inițiativă sau la cererea agenților economici. Durata pregătirii este cuprinsă între 1-3 ani
nomenclatorul specializărilor fiind stabilit de către Ministerul de resort împreună cu
Ministerul Muncii. Școlile de maiștri sunt postliceale. Admiterea se face pe bază de concurs.
Învățământul superior se organizează cf unei legi din Iunie 2004 după cum urmează:
Ciclul I – studii universitare de licență, corespunzătoare unui număr cuprins între 180
de credite în cazul licenței la 3 ani și 240 de credite în cazul licenței la 4 ani, conform
Sistemului European de credite transferabile.
Ciclul II – studii universitare de master, care corespund unui număr de credite cuprinse
între 90 și 120.
Ciclul III – studii universitare de doctorat, cu o durată de 3 ani.
De asemenea învățământul superior cuprinde următoarele profiluri de studiu:
- Universitar și Pedagogic
- Medico-farmaceutic
- Tehnic
- Agricol
- Economic
- Juridic
- Artistic
Sistemul de învățământ se prezintă sub o varietate largă de modele, el fiind diferit de
la țară la țară și de la o etapă de timp la alta. Ființează ca o construcție complexă în care liniile
de forță politică, pedagogică, filosofică, valorică, își spun cuvântul. Sistemul poartă o marcă,
instituie un model sau un contramodel, stă sub girul unei ideologii sau chiar personalități. De
asemenea un sistem de învățământ prezintă mai multe funcții:
- Funcția socială ce vizează integrarea în ordinea socială a indivizilor și modelarea
conduitelor specifice umane. Interiorizarea la elevi a unor valori care sunt girate și promovate
de societate, promovarea unor comportamente dezirabile pe care societatea le-a validat în
decursul funcționării ei, formarea la elevi a unor comportamente care să le permită cooperarea
și colaborarea, comunicarea eficientă în diverse contexte și situații sociale mai mult sau mai
puțin complexe.

3
 - Funcția economică ce presupune pregătirea pentru o profesiune. Ajută societatea să se
dezvolte prin acoperirea unor nevoie pe care le reclamă buna funcșionare a societății. Trebuie
să fie conștientizată și susținută prin alocarea unui procent important din PIB pentru educație.
- Funcția culturală orientată spre achiziționarea unui limbaj cultural, istoricesc
determinat.
- Funcția pedagogică ce are în vedere formarea unor persoane autonome și responsabile
capabile de autodeterminare și învățare permanentă.
Dimensionarea și funcționarea unui sistem de învățământ ar trebui să respecte
următoarele principii:
1. Principiul accesibilității, în sensul că fiecărui cetățean trebuie să i se garanteze dreptul
la eucație în raport cu posibilitățile, dorințele și condițăiile asumate.
2. Principiul deschiderii învățământului prin posibilitatea intrării sau ieșirii din sistem la
orice nivel în orice structură, respectând normele stipulate.
3. Principiul pluralismului educațional prin recunoașterea și spijinirea învățământului de
stat, a celui particular sau a celui confesional.
4. Principiul particularizării structurii și conținutului educativ la specificul cultural,
lingvistic, confesional al publicului școlar.
5. Principiul funcționalității prin caracterul intenționat și programabil datorită normelor
juridice, etice, didactice emise în mod explicit.
6. Pricipiul autoconstrucției, autoreglării și perfecționării prin mecanisme interne
(autoevaluări) sau externe (agenții de monitorizare a calității).
Ca expresie a acțiunii sociale, învățământul este o formă școlară ce dobândește o serie
de trăsături distincte.

2 specialiști francezi, Maulini și Perrenoud, identifică următoarele trăsături:

Nr. Trăsături Descrierea trăsăturii

Crt
.
1. Existența unui contract Ca formă școlară este nevoie de o înțelegere între un
didactic între un formator și cel formator (profesor, maestru) și uul sau mai multe
care învață persoane dornice să învețe (elevi, studenți). Rolul
primului constă în a împărtăși o parte din știința sa și
a favoriza receptarea ei, cel din urmă având sarcina
de a asculta, munci, de a-l înțelege și interioriza, de a
înăța într-un mod vizibil și controlabil
2. Organizarea este centrată pe Pentru a exista ca formă școlară, este nevoie ca
învățare formatorii și cei care învață să aparțină unei
organizații structurate în jurul unei intenții de
instrucție și de învățare. La o adică ar putea fi vorba
de un subsistem al unei organizații mai vaste cu
condiția ca ea să prezinte o anuită închidere și să se
dedice cu prioritate formării.
3. Statuarea unei practici sociale Pentru a ajunge la statutul de formă școlară trebuie ca

4
 distinctive și separate interacțiunile dintre formatri și învățăcei să fie
considerate ca o practică socială specifică, distinctă
de alte practici, cum ar fi cele politice, religioase, de
muncă, cu toate că există legături cu acestea. E
nevoie ca cei doi actanți (profesorul și elevul) să se
izoleze practic sau simbolic într-un spațiu specific, la
adăpost de alte raporturi sau interacțiuni sociale, Mai
este nevoie ca raporturile pedagogice să dispună de o
autonomie relativă față de alte tipuri de raporturi
sociale.
4. Existența unui curriculum și a Pentru a ajunge la o formă școlară trebuie ca
unei planificări învățarea să favorizeze obiectuul unei reprezentări
prealabile după cum dorește cel ce învațăși până la un
punct și cel care învață, este nevoie mai exact ca
învățarea să se facă planificat
5. Exercitarea unei transpoziții Pentru statuarea unei forme școlare, trebuie ca orice
didactice cunoaștere predată și achiziționată să facă obiectul
unei transpoziții didcatice a unei codificări, al unui
decupaj, al unei organizări proprii în vederea
transmisiei și asimilării
6. Impunerea unui stil didactic O formă școlară presupune ca activitatea să se
deruleze pe un interval, determinat, specializat, cu o
anumită periodicitate și decuparea unui timp didactic
7. Manifestarea unei discipline Instituirea unei forme școlare presupune acceptarea
unei ordini intelectuale și corporale favorabile
învățării ce înseamnă concentrare, efort și acțiune
voluntară
8. Raportarea la norme de Orice instituire a învățării impune și un siste de
excelență referință și de norme ale excelenței în raport cu care
se definesc și se măsoară progresul și randamentul
școlar

Prezentarea sistemului de învățământ din România reprezintă un demers important

deoarece în funcție de cum se strcturează sistemul de învățământ, se poate anticipa ce filosofie
promovează o țară sau un stat în aterie de învățământ. În al doilea rând, prin felul în care este
structurat sistemul de învățământ se poate aprecia care este paleta valorilor pe care dorește
școala să le interiorizeze tinerelor generații. În al 3-lea rând, prin felul în care este structurat
sistemul de învățământ se poate aprecia care este politica statului respectiv în legătura cu
calificarea tinerelor generații. La modul concret, cu cât o țară este mai dezvoltată, cu atât ea
oferă o paletă de profesionalizare mai largă pentru tinerele generații. Dimpotrivă, dacă o țară
alocă resurse reduse pentru educație, va avea de suferit și școlaritatea obligatorie, care va fi
mai scurtă, asigurându-se de fapt numai lexia, grafia și dobândirea calculului matematic. Și
bineînțeles, tot în condiții de precaritate, vor fi reduse tipurile și profilurile de școli care ar
putea să onoreze toate opțiunile profesionale ale tinerilor sau ale altor categorii de cursanți.

5
 Curs nr. 2
Procesul de învățământ (PDI)

În cadrul acestuia posibilitățile de intervenție ale cadrului didactic sunt mult mai
numeroase. Ce să facă el, vis-a-vis de sistemul de învățământ, chiar dacă el sesizează anumite
minusuri, lacune, nu poate avea intervenții prompte și rapide decât la nivelul PDI poate fi
inovativ, creativ, deoarece componentele PDI sunt maliabile, pot fi influențate.
În legătură cu definiția se poate aprecia că acesta reprezintă principalul subsistem al
SDI a cărui definiție generică poate fi dată recurgând la o manieră deductivă și, într-o anumită
măsură, declarativă.
PDI reprezintă activitatea instructiv-educativă complexă desfășurată în mod organizat
și sistematic de elevi și profesori în școală, activitate grație căreia elevii sunt înzestrați cu un
sistem de cunoștințe, priceperi, deprinderi, capacități, competențe, achiziții intelectuale și
motrice pe baza cărora ei dobândesc cunoașterea științifică a realității, își formează concepția
despre lume, convingerile morale, trăsăturile de caracter, precum și aptitudinile de cunoaștere,
de cercetare și de creație.
În legătură cu componentele sau elementele PDI trebuie să amintim faptul că în rândul
specialiștilor există un consens în legătură cu aceste componente, care se ierarhizează în
următoarea înșiruire:
1. Obiectivele educaționale
2. Agenții acțiunii instructiv-educative (profesorii, elevii, familia) - resursele umane
3. Suportul de bază al instruirii și educației, conținutul sau conținuturile PDI
4. Mijloacele de învățământ și materialul didactic
5. Metodele de învățământ
6. Formele de organizare
7. Formele de evaluare
8. Relațiile educative
9. Feedbackul sau conexiunea inversă
10. Timpul școlar

Ele sunt foarte importante deoarece sunt gestionabile de către cadrul didactic.
1. Obiectivele educaționale. Această variabilă este foarte importantă deoarece
finalitățile și obiectivele condensează cerințele de instruire și educare puse de societate, cât și
tipul de rezultate scontate. Aceste obiective corespund unor opțiuni și priorități sociale majore
cu privire la informația și deprinderile pe care trebuie să le dobândească elevii cu privire la

6
judecățile de valoare și comportarea acestora. Mai concret spus obiectivele sunt importante
pentru că stabilesc ce urmează să cunoască elevii ca informație, ce anume să știe să facă ei ca
acțiune de deprindere, apoi ce atitudini și judecăți să își apropie ș.a.m.d. Dacă aceste obiective
reprezintă o variabilă atât de importantă, deoarece ele într-adevăr ele vectorizează și
direcționează toate demersurile cadrului didactic, acesta la rândul lui are obligația
profesională să știe câteva lucruri importante despre obiective, care până la urmă configurează
specificitatea acestora.
Ce trebuie să știe cadrul didactic despre obiective?
Principalele aspecte la obiective sunt următoarele:
a. să știe să le definească
b. să sesizeze legătura existentă între obiectivele educaționale și alte elemente ale
procesului de învățământ
c. să cunoască funcțiile pe care le îndeplinesc obiectivele educaționale
d. să cunoască modul sau maniera de clasificare a obiectivelor educaționale
e. să cunoască metodologia de operaționalizare a obiectivelor (convertirea obiectivelor
în comportamente observabile la nivelul elevilor)
f. să cunoască care sunt avantajele și limitele abordării instruirii pe bază de obiective
educaționale
Fără obiective nu se ajunge nicăieri, la nivel existențial, un doar educațional.
2. Resursele umane (agenții acțiunii) - profesorii și elevii, la care se adaugă acordul
părinților reuniți în același efort convergent. Situația complexă de interacțiune care se instituie
conturează ceea ce s-ar putea descrie prin noțiunea de câmp educațional în care termenii de
bază ramân profesorii și elevii. Orice disciplină școlară ar preda, profesorul trebuie să posede
o competență comună, aceea de a forma, cu mijloacele specialității sale, inteligența și modul
de comportare ale elevilor. Nimeni nu contestă faptul că formarea inteligenței, ca și modelarea
conduitei, reprezintă în sine procese complexe despre legile lor de dezvoltare, despre
modalitățile practice despre instruire și formare ale acestora. Dacă decelăm personalitatea
profesorului, el ar trebui să posede mai multe tipuri de competențe:
a. competențe de natură științifică, ceea ce înseamnă că profesorul ar trebui să
stăpânească domeniul în care are formarea inițială, adică să stapânească noțiunile
fundamentale ale disciplinei, să cunoască metodele și tehnicile respectivei discipline și felul în
care a evoluat știința respectivă în timp. Toate acestea fac parte din competența științifică sau
a domeniului de reprezentare.
b. competența psihologică cu referire la abiitatea de a cunoaște elevii din perspectiva
caracteristicilor acestora. Este vorba de principalele axe ale dezvoltării personaliității: cea
cognitivă, afectiv-emoțională și motrică. Toate sunt importante pentru că un copil nu poate
performa pe axa cognitivă, dar poate avea abilități pe axa motrică și se poate exprima într-un
domeniu al psiho-motricității.
c. competența de natură pedagogică. Trebuie să fie priceput pentru că aceste competențe
vizează felul în care el știe să organizeze, să prelucreze și să transmită conținuturile
7
învățământului către beneficiar (elev). Tot aici intră competențele lui legate de transpoziția
didactică, de o anumită prelucrare pedagogică a conținutului.
d. competența managerială, legate de organizarea, structurarea, funcționarea și
comunicarea membrilor în cadrul colectivului.
Iată ce paletă largă de exprimare posedă cadrul didactic, iar el trebuie să fie conștient de ele.
Elevii. Ca agent important al acțiunii, trebuie să știm lucruri legate de potențialul pe care îl
posedă elevii:
- Cel cognitiv, bagajul de cunoștințe în momentul în care se angajează într-un nou
program de instruire. Să știm extensia acestei cogniții, cât de larg este volumul de cunoștințe,
de informații, care este gradul de structurare, are ordine în cogniție sau cunoștințele, și în
general achizițiile se află în devălmășie, nu sunt bine structurate, au omisiuni, alterări. Toate
acestea sunt importante în abordarea instruirilor ulterioare.
- Nivelul motivațional. Este motivat pentru acest gen de activitate, felul în care se
raportează la motivație, învață pentru că are curiozități de cunoaștere sau din cauza fricii.
- Ritmurile de învățare, este adaptabil sau mai puțin adaptabil, învață greu sau ușor
- Familia nu trebuie periferizată din acest câmp al educației pentru că are rolul și aportul
său (cel de susținere)
3. Conținutul PDI sau conținuturile care urmează să fie asimilate de elevi
Obiectivele educaționale nu pot fi atinse fără conținuturi care să fie pe măsură și
consonante cu specificul obiectivelor. Ce trebuie să cunoască cadrul didactic despre acestea?
- Lucruri legate de domenii și sursele care alimentează conținuturile PDI, dinamica
existentă între aceste domenii și surse. Conținuturile trebuie să exprime ceea ce se modifică,
ceea ce este fluid la nivelul preocupărilor majore ale oamenilor.
- Care sunt criteriile de selecție ale conținuturilor?
- Lucruri legate de modalitățile de organizare a conținuturilor - Monodisciplinar,
interdisciplinar, pluridisciplinar și transdisciplinar, toate avantajele și toate limitele ale acestor
odalități pentru că nu există modalitate căreia să îi fie specifice numai avantaje.
- Trebuie să aibă cunoștințe serioase în legătură cu documentele care concretizează
conținuturile, adică planuri de învățământ, programe analitice, manuale și altele pentru că
până la urmă practicienii sunt cei care validează calitatea acestui document; Fiecare programă
are obiective educaționale; e nevoie să știe programele analitice pentru a face o conexiune
funcțională și eficientă între programă și manuale, să nu rămână 2 documente care
concretizează conținuturile cu eventuale rupturi, discrepanțe, ele trebuie să realizeze o unitate
monolitică; pentru că noi înșine putem fi puși în situația de a fi făuritori de curriculum, să
inițiem anumite discipline la nivelul școlii pentru care va treui să elaborăm programe
analitice;
- Să știm lucruri despre o abordare creativă a conținuturilor, ce ar trebui să facem pentru
a personaliza aceste conținuturi și pentru a ne exprima maximal creativitatea didactică de care
suntem capabili. Și în cazul celor mai formalizate disciline, cadrul didactic poate proceda într-
o anumită manieră în care să-ți proiecteze subiectivitatea asupra respectivelor conținuturi.
Această variabilă este extrem de importantă, cadrele didactice trebuie să o stăpânescă pentru
că este una maleabilă, flexibilă.

8
9