Managementul educaţiei de calitate

Constiturea unui sistem privind managementul educatiei de

calitate urmează practic după procesul definirii conceptului şi a
procedurilor de asigurare a calităţii, acesta asigurând transformarea
teoriei şi a principiilor în practică efectivă. Sistemele de management al
educaţiei de calitate sunt definite drept totalitatea tuturor procedurilor
privind asigurarea calitaţii care însoţesc conceperea, dezvoltarea şi
livrarea unui anumit produs sau serviciu. Această definiţie preia
abordarea Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare in domeniul
managementului educaţiei de calitate. Aceasta abordare este cea mai
cunoscută iar principiile de managementul educaţiei de calitate se aplica
tuturor instituţiilor, inclusiv cele de educaţie care solicită certificare în
conformitate cu standardele ISO. Spre deosebire de alte standarde, cele
ale ISO nu se refera la produse sau servicii ci la managementul
organizaţiei. Pornind de la misiunea ISO, scopul declarat al sistemului
de calitate promovat prin aceste standarde este creşterea satisfacţiei
clientului prin dezvoltarea unui management care să asigure realizarea
unor produse conforme cu specificaţiile. Pe scurt acest standard, aplicat
şi în educaţie, cere managerilor să spună ceea ce fac- să-şi formalizeze
activitatea pe proceduri documentate, -să facă ceea ce spun că fac – să
asigure respectarea procedurilor la nivelul organizaţiei – şi să probeze
aceste lucruri unei terţe părţi – deci, să-şi certifice sistemul educaţiei de
calitate printr-o evaluare externă realizată de un organism acreditat.
Ca urmare, cele mai importante activităţi subsumate acestui sistem al
calităţii îl reprezintă proiectarea sistemului de calitate a controlului
calitaţii şi certificarea acestuia.

Standardele ISO din domeniul managementului educaţiei de calitate

îşi au originea în standardele britanice şi au fost adoptate în forma
actuală începând cu anul 2000. Principala contribuţie a acestor standarde
o reprezintă principiile managementului educaţiei de calitate care
respectate pot genera încrederea dar nu şi certitudinea că produsele
rezultate sunt de calitate, oricum am defini-o.
 În viziunea ISO, aceste principii sunt:

1. Focalizarea pe client.
2. Conducerea.
3. Implicarea oamenilor.
4. Abordarea procesuală.
5. Abordarea managerială sistemică.
6. Îmbunătăţirea continuă.
7. Abordarea factuală a procesului deciziţional.
8. Relaţii reciproc avantajoase între furnizori şi beneficiari.

Este clar că sistemul educaţional trebuie să devină unul deschis şi

in acelaşi timp furnizor de forţă de muncă, de cetăţeni, de expertiză, de
cultură, dar şi beneficiar al instituţiilor de formare a profesorilor, al
fondurilr publice alocate la nivel central şi local, al materialelor
educaţionale create. Deschiderea, comunicarea complexa şi motivarea
tuturor partenerilor, de la autorităţi publice, la editori de manuale, pentru
realizarea scopurilor strategice ale educaţiei, sunt de asemenea condiţii
ale creării unui sistem eficient de asigurare a calităţii in educaţie.

Introducerea unui sistem de management al educaţiei de calitate

este condiţionat de o serie de paşi premergători care presupun printre
altele:

 constituirea şi desemnarea structurilor organiziţionale care vor

îndeplini funcţiile de cercetare dezvoltare, marketing şi relaţii publice
la toate nivelurile sistemului educaţional;
 clarificarea şi promovarea viziunii, politicilor şi strategiilor privind
dezvoltarea sistemului educaţional;
 încurajarea participării tuturor grupurilor de interes la definirea
ţintelor straregice prin dezvoltare publică, sub toate formele, a
măsurilor de reformă şi a documentelor strategice;
 definitivarea unei strategii şi programe concrete de dezvoltare a
educaţiei pe temen lung, care să obţină acordul majorităţii partenerilor
sociali, dar în acelaşi timp să reflecte valorile şi tendinţele europene;
 analiza structurilor de comunicare, decizie, raportare şi clarificarea
diferitelor roluri şi responsabilităţilor în sistem în privinţa asigurării
calităţii educaţiei;
 analiza consecinţelor previzibile prin studii de fezabilitate şi a
consecinţelor reale prin studii de impact pentru toate schimbările
majore preconizate;
 stimularea inclusiv prin pârghii financiare a participării şcolii la
rezolvarea problemelor comunitare;
 introducerea unui sistem de finanţare care stimulează răspunderea
unităţilor şcolare şi care reconpensează procurarea resurselor
extrabugetare;
 introducerea unui sistem de autoevaluare şi evaluare instituţională pe
baza unor criterii naţionale de acces, echitate, calitate şi eficienţa;
 stimularea inclusiv prin pârghii financiare, a conceperii, negocierii şi
implementării, împreună cu grupurile strategice de interes, a
planurilor de dezvoltare instituţională pentru instituţiile şcolare la
nivel judeţean şi naţional;
 deschiderea sistemului educaţional dinspre unităţile şcolare spre alţi
utilizatori de bază, autorităţi locale, asociaţii ale părinţilor, angajatori.

Pe baza acestor principii şi nu numai se poate asigura şi implementa

un sistem de management al educaţiei de calitate care să duca la
bunăstarea şi progresul unităţilor şcolare şi de ce nu a intreg
compartimentului educaţional.
Referinţe bibliografice:

1. Căpiţă, L., Iosifescu, Ş., Jigău, M.-Impactul măsurilor de reformă la

nivelul unităţii şcolare, Ed. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei,
Bucureşti 2001;
2. Iosifescu, Ş.- Calitatea în educaţie. Instrumente de autoevaluare, Ed.
3. Humanitas, Bucureşti 2003;
4. Iosifescu, Ş., Bârlogeanu, L. –Calitatea în educaţie şi semnificaţiile
sale la nivelul şcolii, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000;
5. Miroiu, A.- Învăţământul românesc astazi, Ed. Polirom, Iaşi 2000;
6. Standarde manageriale şi de formare managerială, Institutul de
Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti , 2001.