AUTOEVALUAREA PROFESORULUI ŞI

AUTOEVALUAREA INSTITUŢIONALĂ PE
BAZA STANDARDELOR

STANDARDE ŞI STANDARDE DE REFERINŢĂ

Întrebări orientative:
• Cât de buni suntem?
• Cât de buni putem fi?
• Cum putem deveni mai buni?
• Cum lucrăm?
• Cum putem să ştim cum lucrăm?
• Cum vom folosi în continuare ceea ce ştim?
Autoevaluarea este definită în Legea calităţii ca „evaluare internă”, adică procesul de
măsurare a rezultatelor obţinute la un moment dat, care trebuie urmat de identificarea
măsurilor de îmbunătăţire în vederea îmbunătăţirii calităţii. Numai un proces de evaluare
sincer, obiectiv, care să măsoare corect rezultatele obţinute poate să ducă la identificarea
zonelor de îmbunătăţire şi apoi a posibilităţilor de asigurare a calităţii procesului de
învăţământ. De aceea, autoevaluarea se realizează pe baza dovezilor ordonate, organizate.
Procesul de autoevaluare urmăreşte determinarea nivelului de realizare a obiectivelor
asumate, a nivelului de satisfacţie a beneficiarilor şi, îndeosebi, identificarea efectelor
implementării elementelor inovative, creative în sistem. În urma evaluării interne pot fi
identificate la nivelul instituţiei de învăţământ exemple de bună practică (benchmarks).
Nivelurile la care se poate realiza evaluarea internă:
• Nivel individual – fiecare cadru didactic ar trebui să se autoevalueze pentru a
identifica aspectele ce urmează a fi îmbunătăţite în activitatea sa şi pentru a
măsura impactul pe care serviciile sale l-a avut asupra beneficiarilor. De
asemenea, fiecare elev se poate evalua, atât în ceea ce priveşte nivelul de
achiziţie a conţinuturilor, cât şi comportamentul, gradul de participare la lecţii.

Aplicaţie:
Identifică 3 modalităţi de realizare a autoevaluării la nivel individual.

• Nivelul comisiei metodice/consiliului profesoral al clasei – autoevaluarea se

realizează în echipă, de către toate cadrele didactice implicate la nivelul
comisiei, pe un aspect selectat de comun acord (exemplu: modul în care elevii
percep evaluarea la disciplina respectivă, ţinând cont de frecvenţa, planificarea
evaluărilor).
•
Aplicaţie:
Identifică 3 aspecte ale autoevaluării la nivelul:
a) comisiei metodice;
b) consiliului profesoral al clasei.
 • Nivelul instituţional – concluziile rezultate din autoevaluarea realizată la
primele două niveluri precum şi măsurile de îmbunătăţire propuse se raportează
Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din şcoală. CEAC le va prelua,
analiza şi introduce în Raportul anual de evaluare internă (RAEI), va ierarhiza
măsurile de îmbunătăţire adoptate pentru a fi incluse în Planul de îmbunătăţire
care va fi aprobat de conducerea unităţii de învăţământ. În prealabil, CEAC va
stabili încă de la începutul anului şcolar indicatorii pentru standarde şi
standardele de referinţă în vederea realizării autoevaluării la toate nivelurile.

Aplicaţie:
Elaborează o strategie de comunicare cu CEAC ghidându-te după următoarele
întrebări: Cine?, Când?, La ce interval de timp?, Cum?

În şcolile mari este indicat să se constituie echipe pentru realizarea autoevaluării

propriului domeniu de activitate şi apoi pentru formularea propunerilor de îmbunătăţire:
• Echipe pe discipline de învăţământ/arii curriculare;
• Echipe pentru servicii specializate (exemplu: asistenţă psiho-pedagogică
acordată elevilor).
Autoevaluarea sprijină dezvoltarea organizaţională şi, de aceea, trebuie realizată ca
parte integrantă a planificării strategice şi operaţionale, nu ca activitate separată. De
asemenea, trebuie să se integreze reglementărilor unităţii de învăţământ privind asigurarea
calităţii, să ţină seama de standardele naţionale de referinţă şi să aibă în vedere comparaţia cu
unităţi de învăţământ similare. În felul acesta calitatea şi rigoarea procesului de autoevaluare
devin un mijloc important pentru demonstrarea răspunderii publice a unităţii de învăţământ.
Dacă se pleacă de la premisa, justificată, că autoevaluarea instituţională este procesul de
identificare a punctelor tari, a celor care necesită îmbunătăţiri prin raportare a rezultatelor
obţinute la indicatorii cuprinşi în standardele naţionale, atunci autoevaluare este o etapă
obligatorie a procesului de diagnoză în vederea planificării ameliorative. Întotdeauna,
autoevaluarea este mai productiva dacă este rezultatul muncii în echipă.
Realizarea unei autoevaluări eficiente se poate realiza în următoarele condiţii:
• Formarea, promovarea şi asumarea culturii autoevaluării la nivel de individ,
structuri funcţionale de management, instituţie.
• Constituirea echipei care elaborează şi propune spre aprobare şi asumare
instrumente, proceduri de autoevaluare.
• Identificarea direcţiilor/domeniilor relevante pentru autoevaluare, cum ar fi:
progresul elevilor, oferta educaţională, resurse, management, relaţia cu
comunitatea etc.
• Elaborarea şi asumarea unui cod de conduită pentru relevanţa autoevaluării:
sinceritate, onestitate, raportare la un sistem unic de indicatori, responsabilitate
etc.
• Valorizarea rezultatelor autoevaluării în procesul de proiectare – planificare
instituţională în vederea obţinerii succesului sub forma asigurării calităţii în
educaţie.
Autoevaluarea se face pe baza standardelor şi standardelor de referinţă.

Întrebări problematizante:
• Cum conştientizăm personalul şcolii în legătură cu importanţa autoevaluării
instituţionale?
 • Cum se implică personalul şcolii dv. în realizarea demersului de autoevaluare?
• Este suficientă o „autoevaluare din ochi” sau este mai relevantă
„autoevaluarea pe bază de colectare de dovezi”?

Structura standardelor
Legislaţia românească pentru calitatea în educaţie, în acord cu legislaţia europeană
(ISO, EFQM, CQAF-VET) stabileşte domeniile mari vizate:
• A. Capacitate instituţională
• B. Eficacitate educaţională
• C. Managementul calităţii
Domeniile au criterii de identificare (15) în funcţie de care se stabilesc subdomeniile
proprii, acestea au indicatori corespunzători (43) pentru a evalua „gradul de realizare a unei
activităţi desfăşurate de o organizaţie furnizoare de educaţie”; pentru fiecare indicator de
performanţă sunt formulaţi descriptori, adică „ enunţuri care stabilesc pentru fiecare
indicator cerinţele efective pentru ca serviciile educaţionale oferite de către organizaţia
furnizoare de educaţie să fie considerate optime” (v. în ANEXE: Standarde de referinţă şi
indicatori de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul
preuniversitar - H.G. nr. 1534/25.11.2008 şi Calitate în şcoala din România prin standarde şi
standarde de referinţă. Ghid general)
Indicatorul este instrumentul, dar, pentru ca evaluarea să fie obiectivă şi pertinentă,
este important nivelul de referinţă al standardului, faţă de care se va judeca performanţa
organizaţiei. Indicatorul de performanţă reprezintă un instrument de măsurare a gradului de
realizare a unei activităţi desfăşurate de o organizaţie furnizoare de educaţie prin raportare la
standarde, respectiv la standarde de referinţă.
Standardele sunt realizate în mod unitar şi în continuitate, evidenţiindu-se, pentru fiecare
domeniu, criteriu, subdomeniu şi indicator, un progres clar de la descriptorii pentru
autorizare, la cei pentru acreditare, apoi îndeplinirea ale standardelor de referinţă.
Prin urmare, structura unitară a standardelor de evaluare instituţională şi a celor de
calitate cuprinde:
• Domeniile şi criteriile prevăzute în art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu
completări şi modificări prin Legeanr. 87/2006.
• Subdomeniile corespunzătoare domeniilor şi criteriilor respective.
• Un număr variabil de indicatori pentru fiecare domeniu, criteriu şi subdomeniu
prevăzut de lege.
• Un număr variabil de descriptori care să arate, pentru fiecare indicator:
• „regula” care trebuie respectată sau „rezultatul” care trebuie obţinut – pentru
standardele de funcţionare (de autorizare, de acreditare / de evaluare periodică).
• „cerinţele” care indică nivelul optimal de realizare – pentru standardele de
calitate (de referinţă).
Descriptorii, definiţi pentru fiecare indicator, sunt formulaţi în termeni cantitativi
(număr, procente etc.) şi calitativi (concordanţă, adecvare, progres etc.), astfel încât
îndeplinirea cerinţelor să poată fi dovedită în mod obiectiv, pe baza unor dovezi clare. Pentru
fiecare standard sunt elaborate fişe sintetice care indică şi tipul de dovezi necesare măsurării
îndeplinirii standardului, pentru fiecare descriptor.

Tipuri de standarde
Standardele sunt împărţite în două categorii:
 • Standarde (de autorizare şi de acreditare/evaluare periodică, aprobate prin H.G.
nr.21/18.01.2007 pentru aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a
unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare
periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar).
• Standarde de referinţă (de calitate), aprobate prin HG 1534/2008 privind aprobarea
Standardelor de referinţă şi a indicatorilor de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea
calităţii în învăţământul preuniversitar.
Când se aplică standardele:
• Standardele de evaluare în vederea autorizării - când unitatea de învăţământ
se înfiinţează sau îşi înfiinţează un nou nivel/calificare/specializare.
• Standardele de evaluare în vederea acreditării - când unitatea de învăţământ
se acreditează sau îşi acreditează un nivel/calificare/specializare, în maxim 2 ani
de la finalizarea primei promoţii care a absolvit nivelul/calificarea/specializarea
autorizată
• Standardele de referinţă - unitatea de învăţământ acreditată îşi măsoară nivelul
de calitate al serviciului educaţional furnizat (la evaluarea periodică din 5 în 5
ani).
Diferenţierea între standarde (de autorizare şi de acreditare) şi standardele de referinţă
este realizată prin modul de definire a descriptorilor specifici:
• Pentru standard (de autorizare şi acreditare) ca descriere a cerinţelor,
formulate în termeni de reguli sau rezultate, care definesc nivelul minim
obligatoriu de realizare a unei activităţi în educaţie.
• Pentru standardul de referinţă, ca descriere a cerinţelor care definesc un nivel
optimal de realizare a unei activităţi de către o organizaţie furnizoare de
educaţie, pe baza bunelor practici existente la nivel naţional, european sau
mondial.

Concluzii
• La nivelul instituţiei se realizează autoevaluarea (evaluarea internă) în vederea
identificării ariilor de îmbunătăţire; autoevaluarea instituţională este punctul de
plecare în evaluarea externă.
• Dovada că evaluarea internă este făcută realist este măsurată în gradul de
coincidenţă cu evaluarea externă;
• Autoevaluarea se face de către toţi, ori de câte ori este nevoie, culegând dovezi
ale îndeplinirii cerinţelor. Orice afirmaţie are la bază dovada;
• Standardele reprezintă nivelul minim de realizare, iar standardele de referinţă
nivelul optim.
• Scopul evaluării interne (autoevaluării) este îmbunătăţirea rezultatelor elevilor.

Aplicaţie
1. Identifică dintre standarde şi standardele de referinţă descriptorii care vizează
activitatea dvs la clasă sau activitatea de la comisia metodică.
2. Se dau următorii descriptori din standardele de acreditare şi evaluare periodică
(nivelul minim de calitate):
• „1.1.1. Datele privind progresul şi dezvoltarea elevilor se culeg şi se
înregistrează în mod sistematic.”
• „1.1.2. Existenţa, dacă este cazul, a unor planuri remediale privind progresul şi
dezvoltarea elevilor.”
 - Elaborează instrumentele de autoevaluare pentru a măsura realizarea acestora la
nivelul catedrei. Stabileşte în echipă, la nivelul catedrei măsurile de îmbunătăţire în vederea
îndeplinirii celor două cerinţe.
- Construieşte instrumentele de autoevaluare pentru a măsura realizarea acestora la
nivelul clasei. Stabileşte măsurile de îmbunătăţire.
- Compară instrumentele de autoevaluare rezultate în cele două situaţii anterioare,
precum şi măsurile de îmbunătăţire.
3. Analizează descriptorii domeniului B, criteriile a), b) şi c) din standardele de
referinţă (standarde de calitate) şi stabileşte cel puţin 2 activităţi pe care le derulezi în
vederea îndeplinirii lor.
Mai multe informaţii: www.aracip.edu.ro

ORGANIZAREA DOVEZILOR

Derularea oricărei activităţi şcolare sau extraşcolare lasă dovezi. Ele nu trebuie
”fabricate”. Dovezile sunt cele care stau la baza argumentării îndeplinirii descriptorilor.
Argumentarea îndeplinirii descriptorilor se va realiza din trei surse:
• documente (proiecte, analize, rapoarte de activitate, procese verbale, registre,
portofolii etc);
• opinii ale persoanelor implicate (chestionare, interviuri, focus grupuri);
• observarea directă (ghid de observare, fişă de observare).
Conform manualului Cadrul Asigurării Calităţii, dovezile analizate trebuie să fie:
• valide: dovezile sunt semnificative şi susţin punctele tari sau punctele slabe
identificate;
• cuantificabile: sunt folosiţi indicatori de performanţă interni şi externi, sunt
folosite atât cifre cât şi procente şi sunt clare şi fără ambiguităţi;
• suficiente: dovezile sunt complete şi suficiente pentru a acoperi toţi descriptorii
de performanţă; dovezile pot fi verificate prin triangulaţie, şi anume, există
dovezi din trei surse separate şi din trei perspective diferite;
• actuale: dovezile sunt suficient de recente pentru a oferi o imagine precisă a
situaţiei la momentul scrierii raportului de autoevaluare;
• exacte: dovezile sunt atribuite unor surse identificate şi verificabile.
Prin urmare, organizăm dovezile referitoare la calitate, dovezi care rezultă din toate
activităţile pe care le desfăşurăm în practica şcolară curentă, nu construim demersuri paralele
de elaborare a acestora. Sistemele de asigurare a calităţii nu reprezintă ceva în plus, şi nu
sunt “paralele” faţă de cele care asigură funcţionarea şi dezvoltarea unităţii şcolare, ci
parte integrantă a acestora. Mai mult decât atât, în momentul în care, în mod conştient şi
deliberat, funcţionarea şcolii şi dezvoltarea instituţională sunt ambele puse sub semnul
calităţii (adică răspund la întrebarea “ce trebuie să facem pentru a creşte calitatea educaţiei pe
care o oferim”), sistemele de funcţionare şi de dezvoltare devin ele însele sisteme de
asigurare a calităţii.
 Aplicaţie
Stabiliţi modalitatea optimă de organizare a dovezilor, raportându-vă la standarde şi
standarde de referinţă.
Realizează un scurt eseu despre importanţa evaluării la nivel instituţional.