Gestionarea resurselor umane în şcoli.

Capitolul 6 - Evaluarea
performanţ elor personalului

Prof. univ. dr. Ştefan Stanciu Asist. Univ. drd. Mihaela Alexandra Ionescu

1. Rezolvarea unui numar de trei exercitii la alegere din

caietul de aplicatii - sectiunea exercitii, teme si studii de caz

Exerciţiul:

1. Puneţi într-o ordine ierarhică următoarele surse generatoare de

satisfacţie în muncă şi argumentaţi alegerile făcute: recompensele pecuniare,
recunoaşterea valorii profesionale, posibilitatea de perfecţionare, de exprimare
a opiniilor, participarea la adoptarea deciziilor şi dobândirea dreptului de
autocontrol asupra muncii realizate.

- recunoaşterea valorii profesionale,

Recunoasterea valorii profesionale este concretizată cu prioritate, de

aspectul calitativ, după urmatoarele criterii:
- importanţa teoretică pentru dezvoltarea cunoasterii în general şi pe
domenii de specialitate;
- tendinţe pe plan internaţional şi naţional;
- importanţa practic-aplicativă pentru economie, cultură, viata socială,
utilizarea unor metode de cercetare noi;
- contribuţia la perfecţionarea învatamântului şi modernizarea
mijloacelor de învăţământ.
- citarea, elaborarea de tratate, monografii, cursuri, studii st articole ;
- demonstrarea prestigiului profesional prin nominalizarea în
colectivele de redacţie ale unor reviste de specialitate

1
 - posibilitatea de perfecţionare, de exprimare a opiniilor,
participarea la adoptarea deciziilor şi dobândirea dreptului de
autocontrol asupra muncii realizate.

Trăim astăzi într-o epocă dominată de concepţia ecodezvoltării sau

dezvoltării durabile a societăţii umane, ce caută să armonizeze relaţia structură
organizatorică tehnologie – factor uman adică să conştientizeze spiritul de
responsabilitate faţă de individ, societate şi mediul natural.
Funcţionalitatea şi eficientizarea subsistemului organizatoric, deci a
întregului sistem organizatoric, depinde în mod hotărâtor de corectitudinea
delimitării şi repartizării sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor între
componentele primare ale structurilor organizatorice, posturi, funcţii şi
compartimente. Reflectând complexitatea raporturilor ce se stabilesc între
diferitele subdiviziuni organizatorice (primare: postul şi funcţia;
compartimentul, catedra, comisia etc.).
Succesul unei organizaţii, gradul de competitivitate al acesteia,
pornesc de la premisa că oamenii sunt bunul cel mai de preţ al organizaţiei.

- recompensele pecuniare,

Pentru angajat, în general, ca posesor al forţei de muncă, salariul

reprezintă venit şi este principalul mijloc prin care îşi asigură existenţa - lui
şi familiei sale, iar reacţia acestuia nu poate fi alta decât de a obţine o
remunerare cât mai mare. De aceea politicile salariale nu trebuie să neglijeze
nevoile şi scopurile fundamentale ale oamenilor, salariul fiind un mijloc de a
satisface nu numai necesităţile fizice şi biologice de bază ale salariaţilor, ci
şi un mijloc de a satisface nevoile sociale şi personale ale acestora.

2
 O politică eficientă în domeniul salarizării este necesar să se înscrie în
politica de ansamblu a companiei şi să răspundă atât cerinţelor obiective ale
creşterii eficienţei economice cât şi necesităţilor accentuării conştientizării
angajaţilor - nu numai pentru realizarea de performanţe individuale, ci
îndeosebi pentru un aport sporit la performanţa globală a companiei.
Recompensele pecuniare implică o latură internă şi una externă,
deoarece vizează:
- Modelarea şi menţinerea prin salariu a raporturilor de muncă din
interior, respectiv a raportului dintre conţinutul muncii desfăşurate şi
modalităţile de plată;
- O anumită aliniere, realizată prin mecanismele de piaţă, între nivelul
şi structura salariilor plătite şi cele practicate de alte organizaţii, cel puţin
pentru posturile, profesiile sau meseriile de bază.
Stimularea şi premierea performanţei se constituie într-un alt
element de bază al motivării. Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea
acordării de prime şi salarii de merit însă există deficienţe în ceea ce priveşte
transparenţa procesului de acordare a acestor bonusuri. În acest sens un rol
deosebit îl joacă atingerea rezultatelor şi crearea şi încurajarea dezvoltării
reţelelor informale ale acestora, reţele în cadrul cărora să fie difuzate modele
de bune practici şi ghiduri practice privind motivarea personalului.

Exerciţiul:

2. Comentaţi eficienţa inspecţiilor şcolare ca modalităţi de evaluare

a performanţelor personalului didactic.

Inspecţia scolară reprezinta o formă de activitate managerială care

urmăreşte evaluarea şi îndrumarea unităţilor de învăţămant, prin actiuni

3
specifice proiectate şi realizate de la nivel central (Ministerul
învatamantului), teritorial (Inspectoratul Scolar) şi local (conducerea
organizatiei scolare). Aceasta forma de activitate managerială presupune
respectarea si valorificarea unor norme socio-profesionale validate la nivel
de politica a educatiei.
Definiţia tradiţională consideră inspecţia şcolară ca principala formă
de control care vizeaza: verificarea sistematică a modului de îndeplinire a
hotararilor si instructiunilor elaborate, central, teritorial si local; aprecierea
calitatatii activitatii directorilor de scoli si a cadrelor didactice de toate
specialitatile; obtinerea si difuzarea informatiilor pedagogice, relevante
social, pentru factorii de decizie situati la nivel teritorial (inspectoratul
scolar) si central (Ministerul invatamantului); stimularea perfectionarii
continue a cadrelor didactice din/în unităţile de învatamant evaluate şi
îndrumate.
Definiţia modernă a inspecţiei şcolare subordonează operaţia de
control acţiunii complexe de evaluare a organizatiei şcolare la nivelul unui
sistem deschis.Dintr-o perspectiva manageriala - proprie institutiilor sociale
complexe - inspectia scolara reprezinta un ansamblu de actiuni pedagogice
de evaluare si de indrumare pedagogica a organizatiei scolare, integrate in
cadrul activitatii de conducere globala, optima si strategica a sistemului si a
procesului de învăţămînt. Regîndirea inspecţiei scolare din perspectiva
democratizarii invatamantului impune criterii noi de formare initiala şi
continua a cadrelor de conducere.

4
 Exerciţiul:

3. Propuneţi o strategie de evaluare a performanţelor personalului

didactic, didactic auxiliar şi administrativ centrată pe comportamentul la
locul de muncă.

EVALUAREA – este o componentă necesară funcţionării oricărui

sistem şi confirmă gradul lui de eficienţă.
Evaloarea în funcţie de atingerea indicatorilor de performanţă:
- selectarea modalităţilor de comunicare în funcţie de conţinutul
informaţiei, particularităţile de vârstă şi individuale, respectarea
diversităţii culturale a acestora; comunicarea permanenta cu alte
cadre didactice care desfăşoară activităţi la aceeaşi grupă (opţionale,
extracurriculare) pentru a obţine informaţii relevante despre evoluţia
copiilor;
- prelucrarea şi corelarea informatiilor obţinute pentru a determina o
apreciere obiectivă a copiilor; informarea periodică a familiei
copilului cu privire la progresul acestuia, comportamentul social
etc.; îndrumarea familiei către persoane/ instituţii specializate şi
autorizate pentru consiliere şi desfăşurarea unor cursuri cu părinţii
(în calitate de instructor autorizat).
- corelarea traseului carierei profesionale cu programele de formare
iniţială şi pregătire continuă.
Standardele de performanţă – asigură conexiunea dintre evaluare şi
fişa postului. Standardele de performanţă sunt enunţuri în măsură să descrie
aşteptările şcolii şi ale societăţii cu privire la ceea ce personalul didactic,
didactic auxiliar şi administrativ realizează pe parcursul anului şcolar.

5
2. Realizarea unui proiect despre organizatia de apartenenta
care sa trateze una din temele cursului.

EVALUAREA ÎN SISTEMUL EDUCAŢIONAL PROCES DE

MANAGEMENT SI PERFORMANŢA
Managementul educaţional se poate manifesta la diferite nivele: la
nivelul macro, de conducere globala a educaţiei unei ţări, intermediar - de
conducere a unei instituii de învatamant - şi micro - la nivelul unei clase.
Un sistem eficient de management al performanţei se focalizează pe
succesul fiecărui angajat/fiecărei angajate. Îi oferă suficient sprijin astfel
încât acesta/aceasta să ştie ce aşteaptă organizaţia de la el/ea în termeni de
performanţă. Oferă suficientă flexibilitate astfel încât abilităţile şi potenţialul
angajatului/ei sunt valorificate. În acelaşi timp oferă suficient control, astfel
încât angajatul/a să înţeleagă scopurile organizaţiei, ce încearcă aceasta să
realizeze şi cum munca lui/ei contribuie la aceste scopuri1.
În sistemul educaţional managementul performanţei este privit
ca un proces de evaluare a performanţei. Evaluarea reprezintă ansamblul
proceselor şi metodelor prin intermediul cărora se constată modul cum sunt
îndeplinite obiectivele fundamentale şi cele derivate de către fiecare
manager implicat în procesul educaţional. Evaluarea reprezintă, deci,
ansamblul metodelor, procedeelor şi tehnicilor prin care se stabileşte gradul
de realizare a obiectivelor instituţiei prin măsurarea şi compararea cu
obiectivele şi standardele stabilite iniţial2.
Etapele evalorii sunt: • definirea obiectivelor evaluării performanţelor;
• stabilirea politicilor de evaluare a performanţelor; • stabilirea periodicităţii
1
Paraschiv Vagu, Ion Stegăroiu, Planificarea strategică. De la teotie la practică, Edit. Bibliotheca
,Târgovişte 2006p. 299
2
Alexandra Modrescu - "Evaluarea eficienţei programelor de pregătire profesională - EDP. Bucureşti
1994, nr. 12, p. 69.

6
evaluării; • alegerea standardelor şi criteriilor de performanţă; • alegerea
metodelor şi tehnicilor de evaluare; • alegerea şi pregă tirea personalului
care va aplica tehnicile de evaluare; • pregătirea personalului supus
evaluării; • mediatizarea internă a procesului; • evaluarea propriu – zisă; •
sintetizarea informaţiilor achiziţ ionate şi analiza acestora; • comunicarea
rezultatelor evaluării performanţelor; • adoptarea măsurilor care decurg din
analiza rezultatelor procesului3.
1. Succesul şi insuccesul şcolar barometru al randamentului
educaţional
Politica generală a oricărei instituţii are ca finalitate obţinerea
performanţelor ca expresie a eficacităţii organizaţiei4. Evaluarea procesului
de învăţămant reprezintă o acţiune subordonata activitatii de
instruire/educatie, organizata la nivel de sistem, necesara pentru verificarea
gradului de ideplinire a obiectivelor propuse, verificare realizabila la diferite
intervale de timp, cu funcţia centrala de reglare-autoreglare. Ca mecanism
specific sistemelor deschise, cu funcţia centrala de reglare-autoreglare,
evaluarea asigura raportarea rezultatelor obţinute într-o anumita activitate, la
un ansamblu de criterii specifice domeniului in vederea luării unei decizii
optime.
"Succesul / insuccesul şcolar nu este un indiciu fidel al valorii
inteligenţei generale sau globale a elevului, întrucât capacitatea de adaptare
şcolară depinde de inteligenţa lui şcolară”5, însă este un barometru al
randamentului educaţional.

3
Prof. univ. dr. Ştefan Stanciu Asist. Univ. drd. Mihaela Alexandra Ionescu, Curs, Gestionarea resurselor
umane în şcoli, p. 117
4
Stegăroiu Ion, Lideriatul. De la teorie la praactică, Edit. Bibliotheca, Târgovişte 2007. p. 636
5
Tiberiu Kulcsar - "Factorii psihologici ai reuşitei şcolare" - Editura Didactica şi Pedagogica - 1978, p. 43

7
 Succesul şi eşecul şcolar sunt doua laturi opuse. Pornind de la
explicarea lor din Dicţionarul limbii romane contemporane:
- succes –
1) rezultat bun, reuşită, izbândă;
2) primire bună pe care o face publicul unei opere literare, unui
spectacol.
Succes înseamnă un "...rezultat favorabil al unei acţiuni... cu singura
condiţie ca acţiunea sa comporte oarecare dificultăţi, sa reclame un efort si
să-şi atingă scopul integral"6. Se spune deci despre cineva ca a avut succes
(respectiv insucces) într-o activitate atunci când acţiunea pe care trebuia s-o
realizeze a fost (respectiv nu a fost) dusa la bun sfârşit, la un anumit nivel de
cerinţe, această realizare fiind recunoscută si apreciată ca atare de către
colectivitate. In acest sens, reuşita apare ca efect al acţiunii, ca rezultat de o
anumita valoare, de un anumit nivel calitativ.
Succesul şcolar nu poate fi conceput unidimensional, numai prin
notele sau calificativele superioare obţinute la învăţătura, el are un evantai
larg de componente, cum sunt; dezvoltarea motivaţiei, aptitudinilor
inteligenţei si creativitaţii, pregătirea pentru munca şi dezvoltarea spiritului
practic, aplicativ si experimental; integrând învăţătura în întreg conţinutul
activităţilor şi pentru întreaga durata a vieţii.
Succesul şcolar este: multilinear, polifuncţional, multideterminat şi
strict individualizat7.
Insuccesul şcolar - se referă la neîndeplinirea de către elevi a
cerinţelor obligatorii din cadrul procesului instructiv - educativ, fiind efectul
discrepanţei dintre exigenţe, posibilităţi si rezultate.

6
I, Slavina, Tratarea individuala a elevilor rămaşi în urmă la învăţătură, p. 12
7
Creu, Carmen, Psihopedagogia succesului, Polirom, Iaşi1997, p.245

8
 Insuccesul şcolar se defineşte prin rămânerea în urmă la
învăţătură a unor elevi , care nu reuşesc să obţină un randament şcolar
la nivelul cerinţelor programelor şcolare . el este premise inadaptării la
mediul socio-profesional , la nivelul cerinţelor acestuia.
Un exemplu concludent în acest sens ar fi studiul de caz următor:
Popescu Iulian, clasa IX
Părinţii au câte patru clase primare. Tatăl cismar şi mama casnică nu
se interesează de activitatea şcolară a copilului. Iulian nu a frecventat
grădiniţa, nu a avut colegi de joaca în perioada preşcolara. Locuinţa este
într-o zonă izolată, iar cei doi copii, subiectul ăi fratele mai mic, cresc în
condiţii de stimulare aproape redusă. Şcoala este la 3krn de domiciliul
elevului.
Drept urmare, situaţia şcolară este: Romana 5, Matematica 5,33;
Desen 6,66, Purtare 10, etc. Media generala - 6,70.
Elevul este vioi, vorbareţ, nestinghierit în situaţia de examinare.
Inteligenţa generală şi verba slab dezvoltate; incapacitate de a planifica
activitatea sa.
Lăudarea si evidenţierea permanenta de către profesor a unor astfel de
elevi pot duce la apariţia unor trasaturi negative ca atitudinea de dispreţ fata
de colegi, lipsa spiritului autocritic, manifestări ce complică raporturile unor
astfel de elevi cu cei din jur. De aceea evoluţia lor spirituala, prevenirea şi
lichidarea unor astfel de devieri de comportament este în strânsă
dependenţă de creşterea gradată, dar perseverenta a cerinţelor
profesorilor faţă de astfel de elevi.
Întâlnim cazuri de elevi: indisciplinati, violenţi cu stări de agresivitate
faţă de colegi si fata de profesori .

9
 Un alt exemplu se referă la un elev din clasa VIII. Se caracterizează
prin: dezordine, turbulenta la lecţii, lene şi capacitatea de a se concentra.
Cauze; provine dintr-o familie de alcoolici cu un climat viciat:
agresivitatea, expresiile vulgare constituie modul de viaţă al copilului în
familie, care se repercutează dureros şi asupra stării psihice din şcoală.
Eşecul şcolar constituie astăzi un fenomen care atinge aproape toate
sistemele şcolare din lume.
Inteligenţa şcolară se realizează şi se formează în procesul de
şcolarizare ca un rezultat al strălucirii potenţialităţilor mintale ale copilului
după natura şi repertoriul activităţii şcolare, adăugând în structura sa şi
modul de comportare a elevului faţă de activitatea conducătoare a vârstei
şcolare.
În matricea complexă a reuşitei şcolare ponderea factorilor
intelectuală este destul de însemnată, cca 50% din varianta rezultatelor
şcolare fiind pusă pe seama inteligenţei. Restul de 50% este pusă pe seama
factorilor nonintelectuali de personalitate, precum şi condiţiilor de
organizare a activităţii şcolare, metodelor de predare.
Insuccesul şcolar reprezintă un bilanţ al muncii şcolare, cu o relativă
stabilitate, pentru o anumită perioadă de timp, rămânerea în urmă la
învăţătură precede rezultatului "bilanţului” şi se află în continuă schimbare.
In aceasta situaţie se cunosc soluţii diferite:
- se recuperează, iar atunci nu duce la eşec şcolar;
- se agravează, ducând de cele mai multe ori la insucces şcolar
(corigenţa sau repetenţie).
    Excelenţa, reuşita dar şi eşecul sunt realităţi construite de sistemul
şcolar - afirmă Ph. Perrenoud. Acelaşi autor identifică trei mecanisme

10
complementare, pe care le consideră "o triplă fabricare a eşecului". Ele
privesc:
 curriculumul - drumul pe care trebuie să-l parcurgă elevii; în
condiţiile în care nu pleacă nici din acelaşi punct şi nici nu au aceleaşi
resurse, inegalitatea este constant recreată pe parcursul traseului şcolar;
 tratamentul pedagogic nediferenţiat - faptul că elevii sunt trataţi
la fel, situaţie exprimată în sintagma "indiferenţă la diferenţe";
 evaluarea - care contribuie la minimizarea sau, din contră, la
dramatizarea inegalităţilor reale de învăţare.
     Analiza relaţiei dintre procesele evaluative, pe de o parte, şi
performanţele şcolare, pe de altă parte, conduce la concluzia că, actele
evaluative nu pot fi considerate prin ele însele factori hotărâtori în asigurarea
succesului şcolar, după cum nici principala sursă a eşecurilor, dar pot
favoriza apariţia şi menţinerea unor asemenea fenomene.
Evaluarea randamentului şcolar presupune valorificarea ţinând seama
de următoarele criterii8:
a) rezultatele şcolare (interpretate in sens cantitativ si calitativ);
b) comportamentul elevului (privit in sens psihologic si pedagogic);
c) succesul scolar (amalizat in raport de obiectivele generale si de
procesul sau regresul realizat individual si colectiv);
d) calitatea procesului de învăţământ, identificata în raport de factorii
de stoc (care exprima calitatea procesului de invatamant intr-un anumit
proces al evoluţiei) si de flux (care exprima calitatea procesului de
invatamant, intr-o perspectiva dinamica, prin intermediul unor indicatori

8
Pavelcu Vasile, Principii de docimologie, Bucureşti, E.D.P., 1968, p. 78

11
mobili, referitor la: comportamentul profesorilor si elevilor; reuşita şcolară
cu evoluţiile sale în timp si spaţiu).
Structura acţiunii de valoare didactică include trei operaţii
principale-măsurarea, aprecierea, decizia-corespunzătoare funcţiilor
pedagogice prezentate anterior.
1) Măsurarea reprezintă măsurarea de evaluare cantitativa, realizabila
prin instrumente speciale (chestionare, ghiduri, tehnici statistice, etc.)
finalizate prin date exacte (scor, cifre, statistici) sau descrieri obiective.
Măsurarea nu angajează emiterea unor judecaţi de valoare specific
pedagogice, deschise interpretării pe termen scurt, mediu si lung.
2) Aprecierea reprezintă operaţia de evaluare calitativa care introduce
un set de criterii de interpretare a rezultatelor consemnate anterior in urma
operaţiei de măsurare9. Aceste criterii specific pedagogice vizează, permit
interpretarea rezultatelor elevului in raport de: a) obiective specifice incluse
in programe si de cele operationele propuse de profesor; b) progresul sau
regresul înregistrat fata de ultima evaluare realizata de profesor; c) relaţia
existenta intre resursele investite, nivelul anterior de pregătire si potenţialul
psihopedagogic si social al elevului, baza didactico-materiala a scolii si a
clasei de elevi; calitatea formarii iniţiale si continua a profesorului-calitatea
procesului de instruire-rezultatele elevului.
3) Decizia reprezintă operaţia de evaluare care asigura prelungirea
aprecierii intr-o nota şcolară, caracterizare, hotărâre, recomandare etc. cu
valoare de prognoza pedagogica10. Aceasta operaţie intra în categoria
judecaţilor evaluative finale, realizabila în raport de mai multe criterii
pedagogice: a) valorificarea al maximum a potenţialului elevului evaluat; b)
9
Vrabie Dumitru, Atitudinea elevului faţă de aprecierea şcolară, E.D.P., Bucureşti, 1975, p. 98
10
Ibidem, p. 123

12
ameliorarea permanenta a calitatii activitatii didactice; c) transformarea
diacnozei în prognoza cu funcţie de anticipare pozitiva; d) comunicarea
pedagogica a deciziei in termini manageriali de îndrumare metodologica a
celui evaluat.
Odată cu dezvoltarea ştiinţei examinării şi aprecierii randamentului
şcolar au intrat în vocabularul pedagogic o serie de termeni şi noţiuni
specifice. Astfel, conceptul de docimologie a fost creat şi pus în circulaţie de
Henri Pieron în anul 1929, plecând de la cuvintele greceşti relative la
examene şi examinator: dokime şi dokimanzia-probă, dokimantikos-apt
pentru a examina. Deoarece probele orale, scrise sau practice, reprezintă
mijlocul principal prin care se verifică randamentul şcolar  sau nivelul de
pregătire al unei persoane supuse examinării, înseamnă că docimologia este
ştiinţa examenelor în general.
Pe lângă termenii menţionaţi, în acest domeniu se folosesc şi alte
noţiuni referitoare la:
-obiectul supus examinării şi evaluării: progresul şcolar şi
performanţele şcolare ;
-modalităţile de cunoaştere şi analiza a progresului şcolar sau a
rezultatelor : examinare, verificare, control, ascultare.
-activitatea de emitere a unei judecăţi de valoare asupra progresului
şcolar: apreciere, evaluare, măsurare, notare, estimare.
Este important să reţinem diferenţa dintre testele normative şi cele
axate pe obiective. In timp ce primele au drept scop să pună în evidenţa o
performanţa , un proces de învatare în raport cu performanţele unui grup
(clasă, şcoală, populaţie şcolară de aceeasi vârstă) distribuţia acestor
performanţe constituind norma, testele centrate pe obiective au şi ele o

13
normă care este constituita de ansamblul sau subansamblul componentelor
unui proces de învăţare.
2. Mijloace şi procedee de prevenire şi combatere a eşecului
şcolar şi comportamentul indisciplinat la obiecte şi lecţii
Dacă este necesar sa sprijinim şi să încurajam elevii ce obţin rezultate
bune la învăţătura şi au o atitudine pozitivă faţă de activitatea şcolară nu mai
puţin important este să susţinem moral pe cei care au greutăţi care trebuie sa
depună eforturi mari pentru a face faţă cerinţelor şcolii.
Varietatea formelor de manifestare şi complexitatea cauzelor
insuccesului şcolar impun conceperea şi aplicarea strategiilor de
profilaxie , identificare şi ameliorare ale acestui fenomen . Se detaşează
astfel două direcţii complementare 11:
- strategiile de tratare diferenţiată şi individualizată a elevilor ;
- globalitatea şi concomitenţa demersurilor de stimulare a
succesului şcolar şi diminuare a eşecului ; strategiile trebuie concepute
unitar şi aplicate concomitent sau corelate temporal la nivelele :
 macrosistemului de învăţământ – identificarea elevilor cu nevoi
speciale , asigurarea resurselor umane , informaţionale , materiale ,
organizarea învăţământului preşcolar , perfecţionarea manualelor ,
formarea şi perfecţionarea cadrelor didactice ;
 unităţilor şcolare – organizarea reţelei de consiliere
psihopedagogică, colaborarea şcolii cu alţi factori educativi ,
sensibilizarea / conştientizarea cadrelor didactice asupra importanţei şi
complexităţii demersului de stimulare a succesului şcolar şi , în revers ,
de limitare a insuccesului , identificarea şi aplicarea unor acţiuni
concrete , adaptate realităţilor din fiecare şcoală ;
11
Creu, Carmen, Psihopedagogia succesului, Polirom, Iaşi1997, p.172

14
  claselor şcolare – adaptarea metodelor şi mijloacelor utilizate
la specificul vârstei , clasei , disciplinei , evitarea surmenajului şi
supraîncărcării , folosirea capacităţilor de acţiune creativă a elevilor ,
evitarea memorării excesive , formarea deprinderii de muncă intelectuală
, crearea unor “situaţii speciale de succes” , individualizarea sarcinilor de
învăţare , proiectarea unor trasee curriculare recuperatorii , deprinderea
elevilor cu practicarea unor tehnici de valorificare a timpului de
studiu, crearea unei atmosfere stimulative .

BIBLIOGRAFIE:

1. Alexandra Modrescu - "Evaluarea eficienţei programelor

de pregătire profesională - EDP. Bucureşti 1994, nr. 12
2. Creu, Carmen, Psihopedagogia succesului, Polirom,
Iaşi1997
3. Pavelcu Vasile, Principii de docimologie, Bucureşti, E.D.P.,
1968, p. 78
4. Paraschiv Vagu, Ion Stegăroiu, Planificarea strategică. De
la teotie la practică, Edit. Bibliotheca ,Târgovişte 2006
5. Prof. univ. dr. Ştefan Stanciu Asist. Univ. drd. Mihaela
Alexandra Ionescu, Curs, Gestionarea resurselor umane în
şcoli,
6. Stegăroiu Ion, Lideriatul. De la teorie la praactică, Edit.
Bibliotheca, Târgovişte 2007.
7. Tiberiu Kulcsar - "Factorii psihologici ai reuşitei şcolare" -
Editura Didactica şi Pedagogica - 1978,
8. Vrabie Dumitru, Atitudinea elevului faţă de aprecierea
şcolară, E.D.P., Bucureşti, 1975, p. 98

15